ROGVAIV este un acronim provenind de la culorile roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, cu ajutorul căruia se poate reține mai ușor ordinea culorilor din spectrul vizibil.

dar rorgvaiv?

apoi aș elimina eliberându-l. doar o opinie.

Raspunsul tau seamana a indemn si am sa il urmez pentru ca simt ca porneste din suflet. Dar nu as vrea sa ramai suparat pe mine... pentru ca tu cand esti suparat faci asa un botic dulce... iar eu sunt un mare pacatos.

Interesant si foarte bine realizat experiment vizual. Insa cand vine vorba de autoarea katya kelaroo eu devin foarte exigent si asta este... stiu, subiectiv. Textul are cateva lacune grele. "iubește-ți aproapele ca tine însuți" - aici lipseste o prepozitie "pe" - e greu sa-ti imaginezi un asemenea autor in postura de agramat, nu? "fluturele e umilit când se târăște nefericit, asemeni viermelui" - corect e "asemenea" - idem "inima mea a început să bată a monte, nu aval" corect este "in amonte, nu in aval" - tot asa. De cele mai multe ori incercarea de a fi desavarsit se impiedica tocmai de faptul ca nu putem fi desavarsiti, suntem doar oameni iar uneori suntem chiar aiurea, dar nu e nicio problema, Dumnezeu ne iarta pe toti. Psalmi agramati... de ce nu la o adica? Ma rog, discutabil. Parerea mea, Andu P.S. Sarbatori Fericite Katya

o primă remarcă pe care am să o fac este că textul conține greșeli de gramatică și de tipărire iar dacă ele nu vor fi corectate foarte repede textul va fi nevoit să dispară. apoi am să spun că e e sîmbătă noaptea și ascult Leonard Cohen și the Russian Red și citesc aiureala asta de text și am așa o stare blîndă și mă întreb cîtă mediocritate poate cineva să îmbrățișeze ca să se bucure de un astfel de text. Aproape că mă gîndesc că e scris la mișto ca să fiu eu testat cît pot să rezist la manele. Domnule Buricea, v-o spun direct, ca să nu vă mai chinuiți să aflați: am o rezistență scăzută la manele. Eu înțeleg că iubiți, că simțiți ș.a.m.d. Dar cu ce sînt de vină alții să suporte efuziunile dumneavoastră lipsite de talent? Asta e enigma cu care mă frămînt eu acum ascultîndu-l pe L Cohen și Hallelujah lui.

Calin, nicicand nu am afirmat ca as fi vreun connaisseur.
atat a putut inspiratia mea sa duca intr-un moment.
ce te deranjeaza in plus, fata de asta?

cu nuvela ... multumesc frumos!

prima parte e stilul tau si e ok sfirsitul e cam ludic si nu stiu daca merge. subscriu la parerea almei, se putea mult mai bine

da, finalul e slab dar eu tot dau o peniță pentru plătica aceea și pentru un text inedit pe Hermeneia

a, da, laitmotiv. lait-motiv se scria până acum câţiva ani, nu mai ştiu cam câţi.considerat intrat în uz s-a trecut la scierea lui fără cratimă. e la fel ca la vizavi care se scria nu demult cu liniuţe şi accent.
sunt mai de modă veche :)
pur şi simplu mi-a scăpat. mersi. sau merci. cum vrei.

Dragă Sebi,

Mai întâi de toate, sper ca aceste rânduri să nu te găsească surd, nu că ai citi cu urechile, dar poate vei dori să pui pe oareşcine să-ţi citească această filipică, să te simţi ca un conte lungit între (i)ele, spărgând struguri muiaţi în sos de migdale şi accesând Hermeneia. Aşadar, dragul meu posibil surd:

află că am luat la purtător neuronal semnul antibormaşină şi mi-am achiziţionat una bucată. Una bucată de tir plin. Sincer şi complet onest şi corect să-ţi spun, m-am codit cum se codeşte craiu' la-nsurătoare timp de câteva zile + v'o două săptămâni - să i-l lipesc mârlei pe uşă, să nu i-l lipsesc, să i-l lipsesc, să ma atârn de tavan... Pentru că de ce din ce motiv: datorită din cauza faptului că, imediat după primirea scrisorii tale (pe care am simţit-o ca pe a doua venire a mântuitorului şi pe care am sărutat-o stând în genunchi, cu moaca spre răsărit, cum am mai sărutat numa' la 13 ani, când m-a pus Vivina, în vie, să-i pup rotulele, prin ştrampi, vreo patru ceasuri, de mi-am făcut un bot cât Cheetah ) , imediat după scrisoarea ta, spuneam, mi-am luat un rânjet de asin mângâiat dupa ceafă, mi-am pus cămăşa de duminică, m-am dat din urechi până-n călcâie cu agheasmă, mi-am îndesat o legătură de usturoi în chiloţi şi am tăbărât la uşa ţopârlanului comunist, adică a ucigaşului de ciocan, scăriţă şi nicovală. Mi-a deschis şi m-am mirat până la stupefacţie uluită că, de data asta, nu mai era în bipu' gol şi nu se mai scărpina în icsicselul plin, ci era aproape decent: chilot tip zeghe Jilava, care cădeau elegant până sub genunchi, maiou tip tractor U650, cu "anchior" galben, iar din pieptul său răsărea neterminatul peisaj al lui Grigorescu - Pădure cu mistreţii morţi. Zâmbea apocaliptic şi, între trei coji de răsărită pe care mi le-a tuflit între ochi, m-a intrebat ceva aproape inteligibil. Cum era prea târziu să fug, iar zborul prin geamul de pe casa scării mi se părea oarecum riscant, m-am mulţumit să-i laud tonusul, să-i spun că ultima partitură după Vivaldi îi iese nemaipomenit atunci când o începe la trei de noapte. Apoi, numai şi numai ca să-mi dovedesc restul infim de bărbăţie şi puterea de încasare, am adus vorba de semnul despre care mi-ai spus. După numai cinci vorbe şi trei interjecţii din partea mea, târla s-a prins ce şi cum si mă aşteptam la o dură discuţie contradictorie, cu argumente aristotelice, de tipul cosmosului mitizat, despre utopia libertăţii din perspectivă metafizică, despre defragmentarea logosului ideilor înnăscute, până la discrepanţa dintre cotitura lingvistică şi aparenta lipsă de nevoie a limbajului în arta castraveciorilor în oţet. Numai că totul s-a terminat mult mai paşnic: fleoşc, fleoşc, bum, bum! Dârla mi-a aplicat, destul de subversiv, două palme peste gât şi două nucleare dorofteice sau butice în ochiul stâng, de-ţi scriu acum cu lupa. I-am mulţumit pentru timp şi am plecat legănatu.

E de prisos, dragul meu Sebi, să-ţi mai scriu că n-am mai putut să stau în propria mea casă şi m-am mutat în tir, tir care e luat cu chirie şi-l mai am la dispoziţie trei zile, M-am culcat printre acele semne îmbrăţişând, destul de mămos, bucăţile de carton. N-am abandonat nicio secundă lupta. Când m-am trezit, i-am dat unui puşti 5 lei, de acadele, ca să-i bage jigodiei, pe sub uşă, un semn de ăla. A venit înapoi, mi-a arătat 50 de lei, m-a intrebat dacă am idee de unde-i are, apoi a scos o praştie şi mi-a spart geamul de la bucătărie. M-am strecurat eu însumi (că fie-s curajos din cale-afară, fie a început să-mi placă bătaia) până la pragul dobitocului, şi i-am umplut uşa de cercuri roşii. Ah, nu vreau să-ţi spun ce orgasm de linişte mi s-a pogorât din urechi, ce satisfacţie (mu)zeistică am avut... A doua zi mi-a explodat butelia.

Azi noapte, chiar când îţi scriam acest bocet, fiind în tir, am îngheţat. Cataclismul metalic se auzea din podea. Până să fiu în stare să raţionez din nou, s-a ivit ţestosu' mârlanului, purtat de o rânjeală demonică şi ştirbă. Apoi, ca Lucifer din fundul iadului, a apărut şi bormaşina rotindu-şi halucinant limba oţelită. N-am mai auzit decât "mi-era frică să nu mori, ţi-am făcut aerisire".

Acum bat străzile, e 4 de noapte ori de dimineaţă, şi mă gândesc că nu mai am decât o soluţie, cea mai inumană cale de apărare pe care am sperat să n-o pun în practică niciodată: mă voi propti în uşa lui, îmi pun armură şi coif, şi încep să-i recit din Adrian Păunescu. Dacă nici aşa nu crapă râia, înseamnă că nu există Dumnezeu.

Acum te las, sper să te regăsesc în toate urechile.

Cu prietenie,
camaradul tău de tortură.

E o idee; am o variantă cu urechea tăiată. ^_^ Mulțumesc.

Alina,
să presupunem că ai de ales între doi bărbaţi. frumoşi/deştepţi/rafinaţi/ (prin raportarea la subiect cred că intuieşti simbolurile). cu siguranţă alegerea este grea dar va trebui să alegi. fireşte vei alege nu cu mintea ci cu sufletul şi fără îndoială cu o doză de erotism. dar undeva acolo sub o coastă de drac ca a ta va rămîne aşa ca o tristeţe cuminte şi imaginea celui neales.

focus: cînd vorbim despre un act artistic cred cu tărie că niciun om (şi luăm în considerare criterii estetice/areal cultural/influenţe/etc.) nu este infailibil cînd face o alegere. fireşte, vorbim despre opere valoroase care nu au cum să scape unui ochi experimentat.

concluzie: aş vrea să cred că nu intru în “belele din lista de remarcate” , altfel ai dat de belea pentru că va trebui să plăteşti afişele şi copertele virtualia cu tva cu tot. oricum sentimentele mele nu se schimbă te voi iubi mereu. de dragul tău accept şi pisicile.

Autenticism, o bucățică de viață reală construită cinematografic...Frumos film! Mi-ar fi plăcut și mai mult să fie verbele la prezent, ar fi mai percutant textul (dacă stai să te iei după mine...). Dear, ne mai citim!

Mulțumesc pentru cuvinte prietenoase, Marina. Îmi place că experimentăm împreună și că avem și răgazul să ne apreciem.