Initial am fost tentat sa critic titlul pe motiv de paradox dar citind mai departe am inteles ca aceasta chestiune nu are importanta... pana la urma daca esti convins ca te afli intr-o cusca nu conteaza daca zabrelele sunt de metal ori sunt doar desenate... ma opresc aici... simt ca textul este mult prea personal.

e vizibil:)

M-am gândit ceva vreme dacă să fac acest comentariu sau nu. Am ajuns la concluzia că dacă nu-l fac, mă discreditez ca editor. În faţa mea, iniţial, în faţa celorlalţi, apoi. Cred că cei mai mulţi dintre voi ştiu că poate nu sunt cel mai potrivit în funcţia de moderator, dar, ca editor, eliminând subiectivismul inerent artei, nu am avut parti-pris-uri. Aşadar, calm, pe puncte şi, sper, fără viitoare ranchiună:

.....am prezentat sintagma "trădează mai degrabă un anumit izolaționism moldovenesc decît o înțelegere a realității" câtorva persoane si toate mi-au spus că nu e în regulă. Cu atât mai mult venind de la tine, cel care trebuie să impună, prin exemplu, o anumită prestanţă; cu atât mai mult cu cât nu puţine sunt momentele în care ai alunecat /aluneci într-un reducţionism de tipul "aşa sunteţi voi, românii/ aşa sunt românii/ tipic românesc". Dar nu mai insist pe această pantă. Nu aici e, neapărat, esenţa.

.....nu e corect, Virgil, să nu te supui normelor ortografice ale limbii în care scrii, pentru că, citez, îţi sună ţie de prost gust; nu e normal să declari o asemena abatere "licenţă poetică", pentru că aşa rosteşti tu. O licenţă poetică trebuie să fie explicată artistic, nu prin încăpăţânare ortografică.

.....nu e normal, Virgil, să stai, în text, cu un pleonasm cât casa o zi întreagă, doar pentru că nu vrei să-l recunoşti. Toţi greşim. A greşi e omeneşte, a persista în greşeală....

.....nu e corect să ştirbeşti din autoritatea editorilor Hermeneia (inclusiv a ta), încălcându-ţi propriu tău regulament.

Cum mai pot eu acum să trimit texte la şantier pe motive gramaticale? Dar tu? Dar ceilalţi editori? Cum mai putem avea credit dacă aici, acum, nu spuneam nimic?

Atât am avut de spus. Funcţie de răspunsul tau, voi vedea dacă mai e ceva de zis.

Da, Virgil, îl observ la mai mulți care au postat aceleași texte de pe Hermeneia pe un alt site sau chiar două. Fiecare din noi știm unde și ce. E bine să își facă fiecare "ordine". Nu îți asuma doar tu respectarea tuturor regulilor, fiindcă esențial este să le respecte fiecare în parte. Tu poți veghea și atenționa. Mulțumesc pentru promptitudinea răspunsului.

Iaca, am reapărut după o îndelungă absență bine întemeiată, am venit pe Hermeneia să citesc poezie pentru că în librării e la fel de pustiu târziul. Și binențeles am început cu Dorin, dar pentru că a trebuit să dau o pagină înapoi până la el, de mulții care au venit și bine au făcut, și de multele care s-au scris... vorba lui Virgil: ia să facem să le fie frică unora să dea click pe butonul final. Hm? Revenind la Dorin, scriu repede că văd că și Dana Ștefan are noutăți și vreau să ajung cât mai repede și acolo (sper să nu se supere alma că nu citesc în ordinea clasamentului ei): în primul rând îmi place cum a făcut trecerea de la "apa neîncepută" a altor creații ale sale, la "trupul neînceput" de aici prin ingenioasa exprimare din debut. Citești pe nerăsuflate, dar trebuie să fii foarte atent, ca întotdeauna la Dorin, pentru ca la "dragostea mea e ca o pricină și trupul meu fără aer" îți aduci aminte că trebuie să inspiri. Numai pentru pasajul acesta merită să te mai îndrăgostești o dată. Ecoul "Cântării Cântărilor", devenit deja stil la Dorin Cozan, este potențat de tonul profetic, specific poeziilor lui, ce se face auzit în partea a doua. "Inelarul strâns cu piatră...", "pasărea de miere" sunt alte frumoase meandre. Finalul vine brusc, îmbogățind semnificația titlului, vine neanunțat și surprinzător printr-o oarecum cotitură de sens, care apropie textul de cititor prin intimitatea prezenței de aici a Seherezadei, care devine întruchipare a eternului feminin, (cea care înlănțuie, dar are și cheile), însă aici, asta zic, prin prezența acestui personaj în final, textul scapă de o prezență feminină ultra transcendentalizată, ca cea din Cântarea Cântărilor, ci o contextualizează, și dă un sens mult mai intim întregului text. Iar faptul că finalul acesta e interogativ, după ce întregul text e foarte departe de așa ceva, crează efecte poetice subtile dar extrem de bine "calculate" (nu neapărat și conștientizate, un scriitor scrie din reflex, nu din calcul).

probabil ar fi fost un titlu mai reusit „oraş apocaliptic roz”. Expresia asta mă va urmări multă vreme. Probabil că mă va face să mă aventurez odată să îl văd. Un poem ca o pictură cu paste groase și nepotolite. Privești și nu reușești nicicum să te hotărăști dacă e impresionism sau expresionism.

...Andreea, ți-am spus eu că există exigențe pe hermeneia... sunt de părerea lui Virgil, dar nu atât de avizat ca el... scrie, scrie, scrie și welcome p'acilea...

expoziția de corali (noemi) pășea timid în galeria imensă domnea o liniște a începuturilor ecoul pașilor dispărea în umbre pierduse șirul semnelor ghidei despre lumea ciudată a pietrelor se apropie de geam sărutându-l credea că dincolo doarme păpușa unei fete din pompei trezit, coralul clipi din pleoape conectând-o printr-un ochean invizibil zări copii alergând călare pe pești de culori uimitoare nemaiîntâlnite păsări subacvatice dinspre ținuturile reci auzi cântecul focilor în țiuitul lor de astre marine fata își scoase aparatul auditiv înotă prin tub până dincolo un delfin veni aproape învățând-o să vorbească e...no...mi... auziră cu toții e...no...mi no...e...mi n..o...e...m...i fata repeta o dată cu delfinul prin ocheanul coralului în sala uriașă dansa icnetul valurilor obosite la țărm oamenii din jur nu pricepeau miracolul a..u...d...

Desigur ca nu supara parerea , unde mai pui ca sunt aproape de acord

Sigur, cu poezia despre iubire nu se poate da greș. Însă rima i-ar putea fi un neajuns prin forțarea la o anumită formulă rigidă, având în vedere caracterul ei rebel. Am citit de mai multe ori poezia și nu mi-a displăcut însă de fiecare dată mi s-a părut neterminată. Ne mai citim... /O\

Marga,
în viziunea mea nici una nici alta dar interpretările tale sînt incitante. interogația are un rol fundamental în comportamentul uman și cred că această stare de curiozitate sau indecizie nu se va epuiza vreodată.
și chiar dacă pînă la zei eu mai am un singur li tot sînt curios așa că voi aștepta cu interes poemul tău. mulțumesc.

Of, timpul! Știi, oamenii spun că timpul este trecător, dar timpul spune că oamenii sînt trecători. Am citit eu pe undeva despre lucrurile acestea.Un ziar sau ceva. Acum nu mai există decît în mintea mea și nu pot să precizez de unde am luat citatul. Îmi pare rău că nu am reușit să susțin motivul pentru care am acordat peniță, dar eram o simplă trecătoare, am remarcat un text, mi-a plăcut și l-am evidențiat. Acum, motivul pentru care îți place ceva poate fi extrem de subiectiv. De exemplu o vibrație ca o rază de soare, o percepi dar nu poți spune de ce este atît de frumoasă, privești răsăritul, te doare, dar nu poți susține ce anume a determinat fiorul pe care îl simți, nici valul, îl prinzi în palme, îl cerni și nu mai rămîne nimic, e greu de spus...nu pot să spun exact de ce am dart peniță, pur și simplu. De data aceasta m-ai prins, mea culpa.

doar uneori, multumesc!

Raluca, multumesc pentru trecere!

Silvia, mulţumesc frumos. Felicitări şi ţie pentru premiul obţinut la poezie.

Dorel, nicio problemă. Nu am prea fost activ, din motiv lesne de înţeles, cred eu, dar am să încerc să remediez situaţia şi să-i lecturez şi comentez pe colegii de site.

Paul, de chinuit, cu toţii de ne chinuim, altel nu avea nicio şansă de-a izbândi :) Eu mai am încă mult de tras să ajung acolo unde eşti tu...

P.S. Dacă vă deranjează modul familiar în care mă adresez, să-mi spuneţi, vă rog, şi am să trec imediat pe modul protocolar. Nu nicio supărare.