Eu văd poemul ca pe o parodie care ridiculizează un alt text chiar cu mijloacele acestuia, pe scheletul lui. Din acest punct de vedere e reusit. Mă întreb, însă, la ce bun? Mădălina e la început de drum si atât de tânără. Dacă prezentul poem are scop didactic, felicit autoarea (situaţie în care trebuie să se asigure că functionează metoda), iar dacă e un demers plin de răutate, mă abţin.
Astept un poem dn acela frumos cu luna încurcată la lucrul ei:
,,mereu o încurcai din lucru
azi de la o maree
iar mâine uite, cine ştie?" Zi frumoasă!

Mariana, cu drag!

de-asta am trecut textul la poezie. ca nu prea stiu ce e... si atunci cand nu prea stiu ce e, de obicei e poezie:) multam de popas! ("mananc" bacovia. esti unul dintre marii vinovati pentru aceasta!:))

Virgil iti multumesc de trecere si de sugestie. Te mai astept Djamal

Mai întâi, pe direct spus, lasă slash-urile. Astea-s figuri :). Care ar fi rostul lor în afară de-a fragmenta? Pentru asta, există spaţiu. N-ai pixeli destui? :)

Jonglezi cu nişte idei periculoase. Atacabile dpdv logic. În pofida a ceea ce mulţi cred, există până si o logică a iubirii, darămite a poeziei(în genere) şi a figurii de stil (în particular). De aceea, rânduri ca "mă întreb dacă după ce mor/ oamenii se mai simt singuri" pot aduce acuze de retorism ideatic.

Excelent fragmentul: "poate că dacă îmi voi lăsa părul să crească
oamenii nu mă vor mai confunda cu un spartan
și poate dacă îmi cumpăr un rimel
oamenii o să mă privească în ochi
dar nu-mi cumpăr de teamă să nu rămână urme
fața mea e atât de albă încât se vede orice
sub puful de deasupra buzelor
se află particule de praf pe care
mi-am promis că le păstrez în cazul în care trebuie
să-mi cimentez gura" - aproape un text în sine. Ai ceva de spus aici, imaginaţie, mijloace artistice, sensibilitate, nerv, siguranţă stilistică şi, foarte important, îngâmfare lirică. Pentru fragmentul acesta aş fi dat peniţă şi l-a fi furat la preferate. Nu că ar conta prea mult, dar arată că mi-a plăcut.

Virgil, mulţumim! Unde sunt vremurile Colajului Poetic?...

"cub cu vise" e singura chestie care mie mi se pare ca scartaie. in rest , o poezie adanca, cu o simbolistica aparte, a carui esenta nu o poti suprinde usor, e nevoie de mai multe lecturi pentru a putea sa il gusti cu adevarat. finalul este unul de efect, in ciuda faptului ca poate aparea banal, este plin de nonșalanta, si trece din planul fragmentar in care e creata poezia, in planul real, palpabil , o imagine concreta a femeii indragostite! interesant, mai trec si eu prin talgerele tale. queen

Domnule Buricea, Parerea mea este ca numele acestea cu filiatie feminina sunt nume de evrei, nu de tatari pentru ca evreii isi recunosc apartenenta dupa mama. Purtatorii acestor nume nu sunt (in opinia mea care se bazeaza pe cateva studii foarte serioase publicate de CMAS) copii din flori produsi de tatarii violatori in calduri care ne siluiau fetele moldovence (asa cum sustineti Dvs.) ci dimpotriva sunt odraslele unor evrei plini de bunastare care n-au dus nicio lupta ci doar s-au aciuiat si apoi inavutit aici, pe plaiurile noastre mioritice, impunandu-si apoi cu banii si in ciuda legilor pamantului nostru numele lor dupa mama. Poemul Dvs., oricum, este memorabil si trebuie sa va marturisesc ca daca nu ati mai publica pe Hermeneia ar fi mare pacat. Eu unul as suferi. Nu luati in considerare pe cei care spun ca scrieti prost si scrieti, publicati in continuare, eu va citesc constant (si nu doar eu daca e sa judecam dupa numarul afisarilor textelor Dvs.) As da si penita sa spun drept, insa nu vreau sa fiu acuzat de una de alta, stiu eu ca mie imi ies vorbe imediat asa ca prefer sa nu, sper sa ma intelegeti Succes in continuare.

textul mi se pare cam amalgam incepe mult prea declarativ oscilatia intre persoana intii plural si singular e cam neinspirata exista expresii care pot fi orice dar nu limbaj metaforic vezi: "tăm pe același fir de nisip tatuat" (nisip tatuat? ce e aia?) "oceanul are marginea legată" (cam cum vine asta?) "celălalt capăt al pământului este un cerc" (pari sa faci obsesie pentru margini) oscilatia intre gari si trenuri pe de-o parte si oceane si valuri pe de alta mi se pare cam aiurea se vrea oniric dar nu cred ca reuseste parerea mea este ca ai imaginatie dar imaginatia in cazul tau doar iti ofera materia bruta pe care nu reusesti sa cladesti prea mult imaginile de aici s-ar putea folosi in texte distincte cred ca nu ti-ar strica sa devii mai "creativa" si mai putin "imaginativa"

Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!

ma voi stradui sa nu mai fie... :) multumesc, dorin

Superb! Felicitari pentru perseverenta, Alma! Imi amintesc ca am fost candva demult (acum 4 ani) la Iasi, la Virtualia, dar nu cunosteam pe nimeni, asa ca am plecat destul de repede. Intre timp n-am devenit poeta dar mi-ar face mare placere sa particip anul acesta si sa va intalnesc. :) M-ar bucura sa te ajut cu organizarea, daca ai nevoie nu ezita sa ma cauti.:) Felicitari din nou!

scurt lung și reușit. era fain dacă puneai și poza. atît

"Andrei Rubliov" mă impresionează cel mai mult... Am "Călăuza" în original pe o casetă video titrată în engleză. Voi incerca să o pun pe cd. Ti-o fac atunci când voi reuși, cadou.

fara "dorul foșnind la urechi” - prea prozaic, uzitat și aș fi preferat ”Să rămân prizonieră într-un câmp cu levănțică, Nudă, să mă adâncesc în presimțirea iubirii” - goală poate fi și o sticlă, nudă numai o femeie fara ”presimțirea iubrii” - e prea explicit As fi preferat ”Să mă adâncesc în presimțire” - lasa cititorul sa mearga in imaginatia lui mai departe, arta nu e in a spune ci in a-l face pe cititor sa se trezeasca spunind. Excelent ”Glasul meu să se facă delfin,”...