Citind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Urmaresc hermeneia.com si agonia.ro. de mult timp. Bobadil a fost "expulzat" din agonia.ro pentru argumente ad hominem. E timpul sa fie expulzat si din hermeneia.com fiindca a devenit obositor. Consiliul ar trebui sa ia decizia cit de curind.
Multumesc, Linea, pentru regasirile in catedrala memoriei, intoarcerea intr-un timp trancendental imi aduce aminte mereu de niste fasii cusute intre ele... fasii tranzitorii de culoare ...
da, asta a fost si ideea. fireste, puteam construi un rondel clasic, ca atitudine. insa, era prea putin. ce sens ar fi avut sa-l dezgropam? asa ca textul merge fix pe ideea faptului normal, si universal valabil, al detensionarii. pipi-ul din text e doar pretext. un segment al ansamblului. cred insa ca mesajul e unul frumos. pt ca nu vulgarul importa, ci tocmai revalorificarea acestui act si eliminarea prejudecatilor.
Domnule Jorz, acum, că "m-ați prins asupra faptului", ce să fac? recunosc. este un text pretext pentru ultima strofă sau, dacă vreți, ea a dat naștere retrospecției și metaforizării. despre partea epică...mă răzbun (inconștient, probabil) pe îndărătnicia prozei, care nu mă lasă să-i pun șaua și hamurile. :) cu mulțumiri
ionuț, iar o iei cum nu trebuie. eu nu îmi permit să admonstez pe nimeni aici pentru ce și cîte penițe oferă atîta timp cît prezintă un dram de explicații sau justificări. restul este neavenit. dacă vrei să faci școală de critică fă-o prin exemplul propriu dar nu prin trasul de urechi al altor comentatori. pentru că dacă după aceea te trage pe tine cineva de urechi sari ca ars că ești mare și valoros poet și n-are nimeni dreptul să îți facă educație. și tot așa nu mai terminăm niciodată circoteca asta a orgoliului de poet rănit în multiple acte pentru trubadur și orchestră de amatori.
aceasta poezie mi-a placut mult mai tare decat multe altele. momentan, nu cred ca e nevoie sa explic "de ce-ul". pot doar sa spun ca vobrsti de o iubire cum nu s-a mai vazut. :)
Silvia, dupa cum vezi nu prea mai stii unde dai si unde crapa, cel putin in spatiul virtual. Comentariul meu, ca mai toate celelalte, este scris intr-un registru ironico-frust, la fel ca si poezia mea, mai nou. Nu am nimic personal cu nimeni, doar poemul meu are.:)
Oricum, multumesc! Se pare ca factorul furiei ajuta stilului. Imi cer iertare pentru caracter, mi s-a spus ca este prea puternic si mai impunge.
Mulțumesc pentru intervenție Adrian, odată cu plăcerea de a afla că a fost un filmuleț savurat. Nu știu ce a fost mai întâi, intenția sau atmosfera.
Ca o precizare, la primele două versuri, din păcate, nu știu de ce, derularea sonorului se face puțin mai rapid și vocea pare ușor gâtuită (poate de aici ”amigdalita” de care spune Nicodem), abia apoi își revine. N-am reluat înregistrarea, căci țin la ineditul acesteia. Cred că o a doua înregistrare va fi artificială.
Dar dacă în general a plăcut, asta mă încurajează să mai fac așa ceva, ceea ce vă invit și pe dumneavoastră.
Acest text va fi citit de mulți cu stângăcie ori privit cu scepticism. Păcat. Va trece astfel neobservat, căci nu va atrage rapacitatea căutătorilor de senzațional și nici mecantilismul prozelițior culturali de tarabă. Dar, ce avem aici este embrionul unui manifest literar. Acesta poate trăi ori muri. Și astfel, viață ori moartea lui va purta chipul nostru.
S-a întâmplat să citesc textul ascultând: http://www.youtube.com/watch?v=X86Vjl3SCpc
Poate de aceea mi-a plăcut mult sau mi-a amintit de felul tău de a scrie de acum mulţi ani sau de vremea de atunci.
Aş vrea acest text în volumul Virtualia al anului 2012.
personal, citind poemul, am simtit ca mintea imi este serios pusa pe bigudiuri. Am mai observat in textele tale, o aglomerare de imagini fara adresa, care nu se leaga, si in plus mereu impiedicate de taieri ale versului bruste, dar asta nu ar fi o problema mare, daca, fara nici o taiere, ar fi un vers lung din care sa se inteleaga ceva.
un ex. aici/
fiorul nu mai are preocupări
ne-am împodobit cu indiferenţă
de trecători
imi pare rau , dar eu nu am reusit sa inteleg mai nimic din textul tau, Ottilia. nu sunt eu prea aproape de poezie , sa zicem, si stiu ca si eu o dau uneori in bara , am si eu fix-uri, incercand sa transmit ceva, ma ia valul , cum se zice, dar totusi cred ca ar trebui un pic mai multa coerenta in scrierea ta.
coerenta despre care vorbesc este prezenta ceva mai bine, in poemul / cale de iesire/ , adica acolo e cat de cat, un flash, al carui mesaj mai ajunge la cititor, avand o idee pe care sunt pliate imaginile. in poemul de fata, nu. - pentru mine. strofele tale nu se leaga, ca sa dea un intreg. nu stiu, asa vad eu, sper sa nu deranjez prea tare.
Multumesc frumos, chiar ma bucur ca textul acesta nu a ramas necomentat. O sa ma gandesc la obiectii, dar mi se pare ca doar la guma de mestecat ar putea fi asa. DAr deocamdata imi place textul asa cum e. Multumesc inca o data!
Dincolo de delectarea de a „cotrobăi” într-o poșetă și constatând cam același inventar :) ca în mai toate poșetele doamnelor și domnișoarelor foarte prevăzătoare, dincolo de încercarea de a metaforiza tinerețea :) și după un final excelent (din care aș scoate „Vă vine să credeți?”), trebuie să fac niște precizări necesare pentru buna funcționare a site-ului, a acestui spațiu în care avem acces să postăm texte, să citim și să exprimăm opinii.
Poate că ar fi fost bine ca ceea ce scriu acum să fie un mic articol postat separat, dar am ales să scriu aici fiindcă ești printre cei care au venit în ultimele luni pe site și poate că nu ai luat cunoștință cu toate regulile.
O să mă refera acum doar la încadrarea textelor în categorii de gen și subcategorii de specii literare, pe care o consider foarte necesară din cel puțin două motive: 1. Autorul trebuie să știe exact în ce gen literar scrie și ce specie literară abordează pentru a ști cum să-și organizeze discursul literar într-un mod corect; 2. Lectorul trebuie să știe ce gen literar și ce specie literară este ceea ce citește pentru a putea recepta corect textul.
Ar trebui lecturate sau relecturate informațiile de la următoarele linkuri (Regulament, Întrebări și răspunsuri): http://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom - alineat 16.5 http://hermeneia.com/content/ce_se_intampla_daca_am_gresit_incadrarea_un... http://hermeneia.com/content/cum_se_poate_schimba_incadrarea_unui_text_a...
Acum referitor la genul diaristic în care se înscrie „jurnalul”, trebuie știute cel puțin cinci mărci specifice după care îl putem recunoaște:
- elemente autobiografice reale (selectate)
- semnul egalităţii între autorul real, narator şi personajul principal
- convenţia datării sau a specificării timpului într-o altă formă, nu neapărat datarea
- persoana întâi a autorului (pronume și verbe)
- pronumele şi adjectivul posesiv (a mea, ale mele, al meu, ai mei... mea, mele, meu, mei)
Dacă ne uităm un pic la textele înscrise la subcategoria „jurnal”, vom observa că cele care au aceste mărci de recunoaștere sunt textele Cristinei Moldoveanu și ale lui Sebi Șufariu (mă refer la textele recente). http://hermeneia.com/category/proza/jurnal
Dacă oricare dintre noi, userii, sau orice alt vizitator va dori să acceseze pentru lectură doar categoria „proză”, iar de acolo subcategoria „jurnal”, trebuie să găsească doar texte-jurnal, nu note, nu povestiri, nu altceva, nu un amalgam ca în poșetele noastre :)
În speranța că va fi perceput corect acest demers al meu, îți doresc inspirație și mult spor!
Virgil, Bianca, multumesc de lectura. personal, nu le consider poeme, mai mult niste acte de curaj care nu ma lasa sa uit, asa cum bine sublinia Bianca. Cit despre versurile in plus, crede ca aveti dreptate. Mai sunt citeva puncte slabe pe care sper sa le modific cumva.
imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
Ţin să te dezamăgesc: partea a treia nu se va întâmpla.
Clişeic sau nu, subtitlul este de fapt titlul unui ciclu de poeme, care îşi are originea într-un text mai vechi:
Visătorul sugrumat în somn http://hermeneia.com/content/visatorul_sugrumat_in_somn
şi care bineînţeles la modul mai mult sau mai puţin voalat face trimitere la o temă mai veche: cea a visului şi a realităţii.
Există şi o variantă intermediară a acestui text, pe care am postat-o doar pe blogul meu:
și aici abundență contextuală ca și mai înainte la paul. un text oarecum contemplativ al orianei. nu știu de ce am senzația mereu cînd îi citesc textele că parcă ar mai trebui să adauge ceva.
Oriana, am încercat eu ceva cu 'nesimţirea' aia, dar se pare că mai mult strică decât ajută. E, pe undeva, vorba despre raportul pe care îl am uneori cu 'orfanii' mei literari, caz în care merit ceva mai 'tare' decât o fină ironie. Rămâne de văzut cum îl lucrez, ca să nu mai pară chiar o 'ne-simţire'.
Scoatem 'ca'-ul fără alte comentarii. Foarte bună sugestia.
În rest... ai dreptate, 'sângeros', ca mai toate războaiele.
Foarte gingaş, suav, acest poem, cum puţine se mai scriu azi. Poate de aceea el reprezintă, cu adevărat, "chipul demultului". Mi-ar plăcea să mai citesc astfel de poeme.
am citit si textul meu de 8 ori si s-a inregistrat ca citire o singura data nu e sublim?
și continuarea:
no wander ca textele tale au zeci de citiri intr-o singura zi iar ale altora cateva citiri intr-o luna!
zi-le nico, mai zi-le cum te sabotează acest autocrat
auzi, da' de ce nu ai făcut experiența pe trei texte, sau patru?
poate că e o conspirație...
Uite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
l-am citit fara respiratie. bianca goean e una din acele scriitoare la care am intilnit un lucru interesant: chiar daca nu e facila nu te oboseste intelectual si ai mai tot timpul cind o citesti senzatia unei ameteli usoare in care senzatiile sint mult mai importante decit rationalitatea. am facut chiar o experienta: am suspecatat-o de exercitiu hipnotic si am recitit apoi unele fraze separat si mi s-au parut foarte inteligibile si bine cintarite. dar cind citesti de fapt e ca si cum te-ai scufunda intr-un fluviu in care parametrii fizici ai existentei sint mult mai putin importanti iar levitatia valurilor si mingiierea lor devin limbaj al comunicarii.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Citind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
pentru textul : Fiara de„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Urmaresc hermeneia.com si agonia.ro. de mult timp. Bobadil a fost "expulzat" din agonia.ro pentru argumente ad hominem. E timpul sa fie expulzat si din hermeneia.com fiindca a devenit obositor. Consiliul ar trebui sa ia decizia cit de curind.
pentru textul : despre o femeie goală deMultumesc, Linea, pentru regasirile in catedrala memoriei, intoarcerea intr-un timp trancendental imi aduce aminte mereu de niste fasii cusute intre ele... fasii tranzitorii de culoare ...
pentru textul : pustiul-memorie dePaul ma bucur ca e fain.:) P.S. I urge you, sir, not to mock the mocker!:))) gday, Corina
pentru textul : Honestly deda, asta a fost si ideea. fireste, puteam construi un rondel clasic, ca atitudine. insa, era prea putin. ce sens ar fi avut sa-l dezgropam? asa ca textul merge fix pe ideea faptului normal, si universal valabil, al detensionarii. pipi-ul din text e doar pretext. un segment al ansamblului. cred insa ca mesajul e unul frumos. pt ca nu vulgarul importa, ci tocmai revalorificarea acestui act si eliminarea prejudecatilor.
pentru textul : Rondelu` lu` Pufulete deDomnule Jorz, acum, că "m-ați prins asupra faptului", ce să fac? recunosc. este un text pretext pentru ultima strofă sau, dacă vreți, ea a dat naștere retrospecției și metaforizării. despre partea epică...mă răzbun (inconștient, probabil) pe îndărătnicia prozei, care nu mă lasă să-i pun șaua și hamurile. :) cu mulțumiri
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deionuț, iar o iei cum nu trebuie. eu nu îmi permit să admonstez pe nimeni aici pentru ce și cîte penițe oferă atîta timp cît prezintă un dram de explicații sau justificări. restul este neavenit. dacă vrei să faci școală de critică fă-o prin exemplul propriu dar nu prin trasul de urechi al altor comentatori. pentru că dacă după aceea te trage pe tine cineva de urechi sari ca ars că ești mare și valoros poet și n-are nimeni dreptul să îți facă educație. și tot așa nu mai terminăm niciodată circoteca asta a orgoliului de poet rănit în multiple acte pentru trubadur și orchestră de amatori.
pentru textul : Umbra. deaceasta poezie mi-a placut mult mai tare decat multe altele. momentan, nu cred ca e nevoie sa explic "de ce-ul". pot doar sa spun ca vobrsti de o iubire cum nu s-a mai vazut. :)
pentru textul : amanta mea supraponderală denu știu cum este nu știu ce cucerește tot ce știu este că există... îți mulțumesc Oana, poate că tu vezi mai aproape decât mine...
pentru textul : garden/interior detitlu sugerează înțelept ideea întoarcerii frunzei ce se petrece prin cădere în neființă.
pentru textul : Sfera depoemul peron. uite ca la asta nu m-am gindit.
pentru textul : cuvinte în tempera debine v-am regasit. parerea dvs nu ma uimeste. poate ca lectura. la rindu-mi, raspund, din amabilitate, bucuroasa de vizita dumneavoastra aici.
pentru textul : pierdut deSilvia, dupa cum vezi nu prea mai stii unde dai si unde crapa, cel putin in spatiul virtual. Comentariul meu, ca mai toate celelalte, este scris intr-un registru ironico-frust, la fel ca si poezia mea, mai nou. Nu am nimic personal cu nimeni, doar poemul meu are.:)
pentru textul : pe autostrada h44 nu circulă logane deOricum, multumesc! Se pare ca factorul furiei ajuta stilului. Imi cer iertare pentru caracter, mi s-a spus ca este prea puternic si mai impunge.
Mulțumesc pentru intervenție Adrian, odată cu plăcerea de a afla că a fost un filmuleț savurat. Nu știu ce a fost mai întâi, intenția sau atmosfera.
Ca o precizare, la primele două versuri, din păcate, nu știu de ce, derularea sonorului se face puțin mai rapid și vocea pare ușor gâtuită (poate de aici ”amigdalita” de care spune Nicodem), abia apoi își revine. N-am reluat înregistrarea, căci țin la ineditul acesteia. Cred că o a doua înregistrare va fi artificială.
Dar dacă în general a plăcut, asta mă încurajează să mai fac așa ceva, ceea ce vă invit și pe dumneavoastră.
pentru textul : Bilet să te găsească deAcest text va fi citit de mulți cu stângăcie ori privit cu scepticism. Păcat. Va trece astfel neobservat, căci nu va atrage rapacitatea căutătorilor de senzațional și nici mecantilismul prozelițior culturali de tarabă. Dar, ce avem aici este embrionul unui manifest literar. Acesta poate trăi ori muri. Și astfel, viață ori moartea lui va purta chipul nostru.
pentru textul : Scriitura-chihlimbar deS-a întâmplat să citesc textul ascultând: http://www.youtube.com/watch?v=X86Vjl3SCpc
pentru textul : dimineață fără anotimp cu domnișoara p. -2- dePoate de aceea mi-a plăcut mult sau mi-a amintit de felul tău de a scrie de acum mulţi ani sau de vremea de atunci.
Aş vrea acest text în volumul Virtualia al anului 2012.
personal, citind poemul, am simtit ca mintea imi este serios pusa pe bigudiuri. Am mai observat in textele tale, o aglomerare de imagini fara adresa, care nu se leaga, si in plus mereu impiedicate de taieri ale versului bruste, dar asta nu ar fi o problema mare, daca, fara nici o taiere, ar fi un vers lung din care sa se inteleaga ceva.
un ex. aici/
fiorul nu mai are preocupări
ne-am împodobit cu indiferenţă
de trecători
imi pare rau , dar eu nu am reusit sa inteleg mai nimic din textul tau, Ottilia. nu sunt eu prea aproape de poezie , sa zicem, si stiu ca si eu o dau uneori in bara , am si eu fix-uri, incercand sa transmit ceva, ma ia valul , cum se zice, dar totusi cred ca ar trebui un pic mai multa coerenta in scrierea ta.
pentru textul : one way ticket decoerenta despre care vorbesc este prezenta ceva mai bine, in poemul / cale de iesire/ , adica acolo e cat de cat, un flash, al carui mesaj mai ajunge la cititor, avand o idee pe care sunt pliate imaginile. in poemul de fata, nu. - pentru mine. strofele tale nu se leaga, ca sa dea un intreg. nu stiu, asa vad eu, sper sa nu deranjez prea tare.
Multumesc frumos, chiar ma bucur ca textul acesta nu a ramas necomentat. O sa ma gandesc la obiectii, dar mi se pare ca doar la guma de mestecat ar putea fi asa. DAr deocamdata imi place textul asa cum e. Multumesc inca o data!
pentru textul : dacă ochii ei ar avea nume le-ar zice hiroshima și nagasaki deDincolo de delectarea de a „cotrobăi” într-o poșetă și constatând cam același inventar :) ca în mai toate poșetele doamnelor și domnișoarelor foarte prevăzătoare, dincolo de încercarea de a metaforiza tinerețea :) și după un final excelent (din care aș scoate „Vă vine să credeți?”), trebuie să fac niște precizări necesare pentru buna funcționare a site-ului, a acestui spațiu în care avem acces să postăm texte, să citim și să exprimăm opinii.
Poate că ar fi fost bine ca ceea ce scriu acum să fie un mic articol postat separat, dar am ales să scriu aici fiindcă ești printre cei care au venit în ultimele luni pe site și poate că nu ai luat cunoștință cu toate regulile.
O să mă refera acum doar la încadrarea textelor în categorii de gen și subcategorii de specii literare, pe care o consider foarte necesară din cel puțin două motive: 1. Autorul trebuie să știe exact în ce gen literar scrie și ce specie literară abordează pentru a ști cum să-și organizeze discursul literar într-un mod corect; 2. Lectorul trebuie să știe ce gen literar și ce specie literară este ceea ce citește pentru a putea recepta corect textul.
Ar trebui lecturate sau relecturate informațiile de la următoarele linkuri (Regulament, Întrebări și răspunsuri):
http://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom - alineat 16.5
http://hermeneia.com/content/ce_se_intampla_daca_am_gresit_incadrarea_un...
http://hermeneia.com/content/cum_se_poate_schimba_incadrarea_unui_text_a...
Acum referitor la genul diaristic în care se înscrie „jurnalul”, trebuie știute cel puțin cinci mărci specifice după care îl putem recunoaște:
- elemente autobiografice reale (selectate)
- semnul egalităţii între autorul real, narator şi personajul principal
- convenţia datării sau a specificării timpului într-o altă formă, nu neapărat datarea
- persoana întâi a autorului (pronume și verbe)
- pronumele şi adjectivul posesiv (a mea, ale mele, al meu, ai mei... mea, mele, meu, mei)
Dacă ne uităm un pic la textele înscrise la subcategoria „jurnal”, vom observa că cele care au aceste mărci de recunoaștere sunt textele Cristinei Moldoveanu și ale lui Sebi Șufariu (mă refer la textele recente). http://hermeneia.com/category/proza/jurnal
Dacă oricare dintre noi, userii, sau orice alt vizitator va dori să acceseze pentru lectură doar categoria „proză”, iar de acolo subcategoria „jurnal”, trebuie să găsească doar texte-jurnal, nu note, nu povestiri, nu altceva, nu un amalgam ca în poșetele noastre :)
În speranța că va fi perceput corect acest demers al meu, îți doresc inspirație și mult spor!
pentru textul : despre o astfel de tinereţe nu s-a spus, încă deVirgil, Bianca, multumesc de lectura. personal, nu le consider poeme, mai mult niste acte de curaj care nu ma lasa sa uit, asa cum bine sublinia Bianca. Cit despre versurile in plus, crede ca aveti dreptate. Mai sunt citeva puncte slabe pe care sper sa le modific cumva.
pentru textul : în numele fiului dansînd pe mormîntul tatălui deimi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse deŢin să te dezamăgesc: partea a treia nu se va întâmpla.
Clişeic sau nu, subtitlul este de fapt titlul unui ciclu de poeme, care îşi are originea într-un text mai vechi:
Visătorul sugrumat în somn
http://hermeneia.com/content/visatorul_sugrumat_in_somn
şi care bineînţeles la modul mai mult sau mai puţin voalat face trimitere la o temă mai veche: cea a visului şi a realităţii.
Există şi o variantă intermediară a acestui text, pe care am postat-o doar pe blogul meu:
http://boteugen74.wordpress.com/2011/10/14/visatorul-sugrumat-in-somn-va...
şi varianta finală, bineînţeles:
http://boteugen74.wordpress.com/2012/05/31/visatorul-sugrumat-in-somn-2/
09.06.2012;
pentru textul : Unu la unu. Singurătate în doi (II). de15:48
și aici abundență contextuală ca și mai înainte la paul. un text oarecum contemplativ al orianei. nu știu de ce am senzația mereu cînd îi citesc textele că parcă ar mai trebui să adauge ceva.
pentru textul : Poeme Accidentale. Primul sărut deOriana, am încercat eu ceva cu 'nesimţirea' aia, dar se pare că mai mult strică decât ajută. E, pe undeva, vorba despre raportul pe care îl am uneori cu 'orfanii' mei literari, caz în care merit ceva mai 'tare' decât o fină ironie. Rămâne de văzut cum îl lucrez, ca să nu mai pară chiar o 'ne-simţire'.
Scoatem 'ca'-ul fără alte comentarii. Foarte bună sugestia.
În rest... ai dreptate, 'sângeros', ca mai toate războaiele.
pentru textul : Obsesii deFoarte gingaş, suav, acest poem, cum puţine se mai scriu azi. Poate de aceea el reprezintă, cu adevărat, "chipul demultului". Mi-ar plăcea să mai citesc astfel de poeme.
pentru textul : chipul demultului deam citit si textul meu de 8 ori si s-a inregistrat ca citire o singura data nu e sublim?
și continuarea:
no wander ca textele tale au zeci de citiri intr-o singura zi iar ale altora cateva citiri intr-o luna!
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – dezi-le nico, mai zi-le cum te sabotează acest autocrat
auzi, da' de ce nu ai făcut experiența pe trei texte, sau patru?
poate că e o conspirație...
Uite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
pentru textul : Les bicyclettes de Newport dese pare că la tine chiar e aversă mare. dar eu sunt prea bine dispus:)
pentru textul : plouă cu dragoste denu am citit volumul dar mi-ai stârnit interesul prin prezentarea făcută cu profesionalism.felicitări!
pentru textul : Andrei Velea - Hotel în Atlantida del-am citit fara respiratie. bianca goean e una din acele scriitoare la care am intilnit un lucru interesant: chiar daca nu e facila nu te oboseste intelectual si ai mai tot timpul cind o citesti senzatia unei ameteli usoare in care senzatiile sint mult mai importante decit rationalitatea. am facut chiar o experienta: am suspecatat-o de exercitiu hipnotic si am recitit apoi unele fraze separat si mi s-au parut foarte inteligibile si bine cintarite. dar cind citesti de fapt e ca si cum te-ai scufunda intr-un fluviu in care parametrii fizici ai existentei sint mult mai putin importanti iar levitatia valurilor si mingiierea lor devin limbaj al comunicarii.
pentru textul : Respiro dePagini