Ani, sufletul feminin esențializează intuitiv; el nu are nevoie de argumente docte sau demonstrații; răspunde la cuvânt prin vibrație; și asta muzică se cheamă și rezonanță și empatie, dar, mai presus de toate, sensibilitate. Mulțumesc, Vasile Munteanu (reține, te rog, Vasile, iară nu "Domnul" Vasile; ai curajul numirii :) )
Deosebit de "sonoră" ultima strofă, frumoasă realizare... nu am reușit însă a prinde semnificația versului "nimic nu-i vinde lumina din vitraliu", șocant de altfel (și nu degeaba astfel poziționat). Schimbare de ton, față de "jurnal".
"firul" descris în poem pare a fi indestructibil, deși greu ca plumbul. autorul vorbește depre soartă și incomprehensibil, chiar dacă metaforele îmi amintesc de un film animat plin de fantastic și imaginar. novator aș spune. originalitatea poemului constă în felul de a concepe lumea și a o versifica în cel mai contemporan și infantil mod; mod care merită felicitări pentru puterea de exprimare.
Un discurs închegat, cursiv, care nu se abate nici stilistic şi nici ideatic de la traiectoria sa confesivă; e matur, autentic şi, cel mai important, conectează cititorul. Avem aici simplitatea gândurilor/ ideilor/ fenomenelor complexe. Poate că ar mai fi de curăţat pe ici-colo, dar chiar şi aşa, rămâne ce e: o poezie intrinsecă. Nu mai fac alte incursiuni.
intr-o zi pasarile pe care le-a hranit impreuna vor murii de la ele insile si-ntr-o zi toate cuvintele de dragoste se vor fi spus, intr-o zi toate scrisorile vor fi arse de batrinetea sentimentelor sau vor fi putrezit in mocirla obisnuintei, intr-o zi vom blestema potecile pe care-am calcat cind ne-a trezit doi si-apoi unul si-ntr-o zi vom fi asa de sinugri impreuna ca vom voi sa fi sugrumat toate pasarile sa fi ars totul si sa nu ne fi stiut.Intr-o zi ingerii se vor indura de noi dindu-ne uitarea sau cine stie, poate " doctorul" ne va duce intr-o lume mai buna. Intr-o zi...
Ca să răspund eu deși știu că nu se cade (dar nici el nu a răspuns și nici asta nu se cade iar el e bărbat iar eu femeie) Cristinei, zic... Virgil lipsește de pe site pentru că scrie! Uraaa, ce altceva pot să zic citind acest poem. Dacă ar fi după mine și dacă ar fi să citesc doar asemenea texte sub semnătura lui, Virgil Titarenco ar putea să lipsească de pe site definitiv și irevocabil.
Doar când și când, mai ceva decât unu'... Carlos Castaneda, nu știu dacă l-ați cunoscut personal, eu am dat mâna cu el în față la un supermarket în L.A., să ne trimită câte un text ca acesta să-l citim. O adevărată delectare.
Marga
După toată aglomerarea de strigăte, voci, îndemnuri, reacții, crâmpeie, imagini, amintiri, zgomote, chipuri, arome, idei, doruri, reluări ... parcă te reverși în câmpia unei voci illo tempore prima donna. Mi-a plăcut această senzație de eliberare din final, odată cu "ghicește-mi Callas, viitorul, în cafea". Citiți-o atent, nu abandonați, chiar merită. Mmmmm... senzația asta de final trebuie răsplătită... o, Callas... mă furnică buricul degetului... fie: peniță. <<enter>>.
continua cursivitate a cuvintelor, nedespărțite de nimic, doar de cuvinte ce uneori o iau de la un capat care oricum nu e un capăt, deoarece totul e alb în fundal... realitatea ce inspiră metaforele poetice fac poemul crud mărturisind că autorul, deși pare unul saturat de ceea ce vede, unul căruia realitatea îi este iluzorie și superfluuă, este, de fapt, foarte bine înfipt în realitate și știe, cum puțin cred că o pot face - personal nu am mai întâlnit un altul -, să o numească, să o arate cu degetul, să o acuze, să o zugrăvească pe pereții retinei noastre ca un talentat creator de graffiti pe pereții albi, gri și inexpresivi ai realității în care conviețuim.
La liberté est le moteur du train de nos vies, chacun de nos choix est une fleur qui à chaque instant éclot , fâne et meurt… elle est bien jolie, ta maman, Bogdan, dans ce train et je la reconnais bien à travers la fenêtre : Marina, et ce reflet du voyage incessant qui mous mène vers d’autres horizons, d’autres connaissances… le train du bonheur ne s’arrête pas. :)
...Nu înţeleg de ce insistaţi cu texte de natură clasică, când este evident că nu deţineţi la un nivel agreabil nici tehnica exterioară (versificaţia), nici tehnica interioară.
...Flori/petale/crini/nopţi/scrin/stele/ceruri/timp/spaţiu/miresme etc - nu mă înţelegeţi greşit, nu interpretez lexical, însă atunci când aceste cuvinte atât de mari sunt dublate de-o expresie plată/perimată, devin şi mai supărătoare. Mai departe, "poezia", cel puţin pentru mine, nu degajă nicio tresărire, cerebrală ori sufletească, iar poticnelile de ritm şi lipsa euritmiei pun sigiliul.
...V-am citit din textele albe, nu sunt fan deloc, ba din contră, însă e cert că acolo vă descurcaţi mai bine. Poate rămâneţi prin zona aia, dat fiind faptul că, dacă veţi mai continua cu asemenea versuri, majoritatea lor va ajunge la şantier. În treacă fie spus, acest text este cu un pas (un pas jumate) pe acolo, dar poate că poate fi salvat. Încă.
Interesantă nota optimistă din final. Mai ales dacă ne gândim că încălzirea globală care va atrage după sine răcirea planetei, va reduce - se pare că va fi chiar în timpul vieții generației mai tinere - suprafața locuibilă a planetei cu o treime. Dar cultură se poate face și numai pe două treimi din planetă, nu? Dar până la urmă cred că avem cu toții încredere într-un triumf al culturii, iar cei mai optimiști poate chiar într-o "epocă de creativitate absolut unică". Mai ales că acest optimism, Constantin Enianu îl fundamentează pe acea "descoperire" a lui Homo religiosus. Fac, însă, o mică notă, căci, personal, cred că totuși chiar și tehnologia modernă ARE până la urmă și o bază sau justificare religioasă. Chiar dacă distincția dintre cultură și civilizație, ce începe cu Spengler pare-mi-se, exclude aserțiunea mea de mai sus, să ne gândim că această explozie a tehnologiei mai ales in ultimul secol, a avut loc pentru ca omul să-și ofere sieși puteri nebănuite, "neverosimile" - ca să folosesc expresia lui C. Enianu - asupra lumii din jurul său. Putem spune chiar "puteri sacre", de acord, păstrând bineînțeles proporțiile. Ori tocmai această putere asupra lumii, pe care o caută omul tot mai mult în ziua de azi, ea însăși ARE o fundamentare religioasă. Omul este ontologic chemat, din perspectivă creștină desigur, de a fi stăpân al creației, de a și-o supune, de a se face pe sine cununa ei. Deci, iată, și fundamentarea religioasă a ultratehnologizării moderne, chiar dacă ea nu e conștientizată mai ales chiar de cei care o produc. Din nou, demersul lui Constantin Enianu se susține în ceea ce privește încrederea în triumful culturii, căci ea se fundamenteză, într-adevăr, pe simțirea religioasă a omului. Derivarea culturii din cultul religios, care apare ca o posibilitate la Burckhardt, și, mai mult, ca un raport genetic la Berdiaev, nu face decât să arate că, în ultimă instanță, dorința și tendința de frumos a omului pornește tot de la simțirea sa religioasă. Totuși, nu cred că viitoarea epocă de creativitate va fi una "nouă", ori "absolut unică", ci poate doar în alte forme sau expresii "neverosimile" (îmi place expresia, după cum se vede). Și mă bazez, când spun aceasta, pe conceptul lui Crainic despre "nostalgia paradisului" (Eliade cu "întoarcerea la origini" e ceva mai târziu). Adică altceva mai nou sau "mai unic" decât Paradisul, care să-l inspire (mai mult sau mai puțin conștient) pe om, nu poate fi conceput. Una peste alta, articol bine susținut și consecvent sieși. Peniță pentru robustețea articolului și pentru solida fundamentare a "valorii sacramentale" a ființei umane. Și pentru optimism desigur.
Atentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
Știi Bobadil, problema este că nimeni nu prea mai mizează pe bunul tău simț aici. Iar asta banuiesc că știi de ce. Nu mai mizezi ori cînd nu mai ai ce, ori cînd nu mai ai pe ce. Deocamdată majoritatea (zic eu) mai au ce să mizeze. Rămîne deci a doua explicație. Bunul tău simț nu prea mai inspiră valoare. Trist dar adevărat. Mă amuză (în mijlocul acestei tristeți mai sus menționate) glumița asta a ta cu ridicatul nivelului. Și nu mă amuză ideea că ar trebui sau ar putea fi ridicat. Pentru că sînt convins că atît Adrian, cît și eu, și mulți alții aici cred în nevoia aceasta. Deși nivelul acesta nu este ceva ce se ridică la o comandă sau sub influența unui geniu. Nivelul ăsta este ceva la care toți participăm cu puțin, cu mic cu mare. Și în general ne străduim să încurajăm pe fiecare. Mai puțin pe cei care au probleme cu bunul simț. Sau cei care nu urmăresc decît să facă valuri sterile. Iar eu sînt amuuzat de deșertăciunea elanului tău atîta timp cît manifești ambele handicapuri menționate la urmă.
mie mi-a plăcut foarte mult ultima strofă cu bilele bătrânului cu ochi albaştri. că albastru are multe conotaţii, chiar dacă aici este mai mult descriptiv folosit, asta mai puţin interesează aici. este de remarcat construcţia strofei, cum va reuşi bătrânul să construiască un castel din bile şi nu din cuburi şi nu din nisip. şi cine este bila de pe drum. asta mi-a plăcut. faptul că m-a pus pe gânduri. evident, există întotdeauna o explicaţie!
asigurarea ta, măi profetule... și asigurarea lui bobadil... că tu scrii efervescent și modern pe când eu scriu "halelule de doi bani" mă lasă bolnav de invidie. am să-L rog pe bunul Dumnezeu, care deține cheia înțelepciunii să-mi deschidă și mie ușa turnului Babel în care vă agrandizați voi, ăștia, câțiva, umflați în pene de păuni.
Mersi de trecere, dar pacat ca "va udati pantalonii", greseala de tipar e numa o inchipuire a ochelarilor, care filtreaza necorespunzator textele... cuvantul apăraie, dupa cum nu bine informeaza Dex-ul este " APĂRÁIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)"...Iar virgulele, nu cred ca sunt puse la nimereala ci eu simt ca le-am asezat exact acolo unde trebuie, unde se simte nevoia lor, caci la urma urmei iti poti da cu parerea despre multe, dar putine le puteti simti... Rog o critica serioas, cultivata, o critica la idee macar... deci haide-ti sa nu ne mai aruncam textele prin santiere, cand nu stim sa vedem ceva, ci sa probam si alti ochelari...
în principiu eu nu sînt împotriva rimei dar textul tău este un exemplu clasic despre cum căutarea rimei cu tot dinadinsul ucide calitatea estetică a unui text și obligă autorul la tot felul de tumbe nefirești
o poezie care m-a surprins in mod placut. in special prima strofa, care o consider foarte buna. dormitul cu geamul deschis este o modalitate de a intra intr-o alta lumea, ascunsa dar nu secreta. si daca se vb. ceva de dalai lama, lumea nu poate fi departe de shambala. oricum, interesanta initierea prin care trebuie trecuta, ca sa ajungem in acea lume.(nu zic shambala pt. ca este doar o speculatie a mea) si anume acoperirea cu zapada. zapada este aici un simbol al purificarii personale, al curateniei sufletesti. si zic eu este bine instrumentat. pentru ca, avem simbolul trairilor interioare, al sangerarii pe zapada, care nu este o perturbare a unui alb perpetuu, ci este o traire din interior, acel cineva nefiind strain de trecerea timpului/îmi spunea ceva înlăuntru ticăind nebunește/. (acel ticaind, reda foarte subtil trecerea timpului.) / fată de 15 ani moare pentru că voia să atingă tibetul cu palmele roagă-te, pleacă-ți genunchii, împreunează-ți aura mâinilor și ateul se roagă dar nu știe/ - desigur, aceste locuri in care ajungem prin purificari interioare, care nu sunt lipsite de jertfa, acesta fiind alt motiv pentru aparitia sangelui, nu se ating cu mainile. de aici suferinta. fata de 15 ani moare pentru ca voia sa atinga tibetul mai degraba decat sa il simta. ascunderea sacrului in profan este redata in /și ateul se roagă dar nu știe/, vers care nu trebuie trecut cu vederea, pentru ca da o anumita cheie poeziei. sincer, imaginea sangelui contrastand pe zapada, ma urmareste din copilarie, de la vizionarea desenelor alba ca zapada. numai ca, sangerarea, asa cum am mai spus, nu este una obisnuita. ea este plina de viata viitoare /sângerez pe zăpadă a sâmbure/ si de speranta /și a floare de colț/. apoi, intreaga aceasta stare, este incorsetata de poet(a) intr-un cuvant neaos si foarte puternic , si anume prin cuvantul doina. intreaga poezie creaza astfel o stare de doina, specifica cumva, plaiurilor mioritice. personal incheiam poezia aici la versul /și sunetul a tras o dungă la orizont/pentru ca pe de o parte, creaza imaginii foarte sugestive, una din imaginile pe care le-am avut fiind aceea linie continua care sugereaza incetarea vietii, numai ca aici, incetarea vietii inseamna realizarea si constientizarea unei realitati, si deci continuarea ei ( a vietii) in alta stare, si pe de alta parte, pentru ca are suficienta putere ca sa concluzioneze poezia. spuneam ca versul cu /și ateul se roagă dar nu știe/ este un fel de cheie pentru poezie. am zis asta pentru strofa finala /peste epitaful de sânge și zăpadă e pace un taum românesc a doina a dalai lama, cărbuni într-o altă cățuie a cetățuii lacustre/ in are vedem locuri profane, lipsite de atingerea religioasa, cum ar fi /sânge și zăpadă /-numai in aceasta combinatie, pentru ca sange zapada inseamna suferinta si uitarea de Dumnezeu in zabaterea de supravietuire, si cetatuia lacustra, care este un simbol al insingurarii. toate aceste locuri nu sunt lipsite de speranta intr-o autoritate suprema dau o penita, cu satisfactia ca am citit o poezie foarte reusita. imi cer scuze autorului daca am batut campii, dar asa am citit eu poezia. seara buna
mă întrebi be mine? nu îmi amintesc să fi ameninţat pe nimeni. nu îmi stă în obicei. eu mă refeream la ideea cu polemica. but again, ce are asta cu textul de mai sus?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ani, sufletul feminin esențializează intuitiv; el nu are nevoie de argumente docte sau demonstrații; răspunde la cuvânt prin vibrație; și asta muzică se cheamă și rezonanță și empatie, dar, mai presus de toate, sensibilitate. Mulțumesc, Vasile Munteanu (reține, te rog, Vasile, iară nu "Domnul" Vasile; ai curajul numirii :) )
pentru textul : dor de vis de mamă deNepăsarea vine dinăuntru... Scuze, văd că am făcut o greșeală în comentariu. Am vrut să spun "rezistența aerului"...
pentru textul : sayonara deLasă inspirația să vină la tine și vei scrie. Ca și până acum. Frumos. Succes!
pentru textul : românia perfect I dePersonal, am rezonat cu poemul asta. Curge firesc, resemnat. Un poem linistit, fara impotmoliri, fara lucruri in plus.
pentru textul : țara lui nu-știu-unde deDeosebit de "sonoră" ultima strofă, frumoasă realizare... nu am reușit însă a prinde semnificația versului "nimic nu-i vinde lumina din vitraliu", șocant de altfel (și nu degeaba astfel poziționat). Schimbare de ton, față de "jurnal".
pentru textul : treceri vizibile de"că-l iubesc că nu-l iubesc"... Hotarati-va-ti (sic). Ca el va iubeste. Si e pacat de margareta. Se ofileste.
pentru textul : văd cireși de smoală de"firul" descris în poem pare a fi indestructibil, deși greu ca plumbul. autorul vorbește depre soartă și incomprehensibil, chiar dacă metaforele îmi amintesc de un film animat plin de fantastic și imaginar. novator aș spune. originalitatea poemului constă în felul de a concepe lumea și a o versifica în cel mai contemporan și infantil mod; mod care merită felicitări pentru puterea de exprimare.
pentru textul : Dar sau blestem ? deUn discurs închegat, cursiv, care nu se abate nici stilistic şi nici ideatic de la traiectoria sa confesivă; e matur, autentic şi, cel mai important, conectează cititorul. Avem aici simplitatea gândurilor/ ideilor/ fenomenelor complexe. Poate că ar mai fi de curăţat pe ici-colo, dar chiar şi aşa, rămâne ce e: o poezie intrinsecă. Nu mai fac alte incursiuni.
Felicitări!
pentru textul : consiliere cu freud deintr-o zi pasarile pe care le-a hranit impreuna vor murii de la ele insile si-ntr-o zi toate cuvintele de dragoste se vor fi spus, intr-o zi toate scrisorile vor fi arse de batrinetea sentimentelor sau vor fi putrezit in mocirla obisnuintei, intr-o zi vom blestema potecile pe care-am calcat cind ne-a trezit doi si-apoi unul si-ntr-o zi vom fi asa de sinugri impreuna ca vom voi sa fi sugrumat toate pasarile sa fi ars totul si sa nu ne fi stiut.Intr-o zi ingerii se vor indura de noi dindu-ne uitarea sau cine stie, poate " doctorul" ne va duce intr-o lume mai buna. Intr-o zi...
pentru textul : Draperii roșii deCa să răspund eu deși știu că nu se cade (dar nici el nu a răspuns și nici asta nu se cade iar el e bărbat iar eu femeie) Cristinei, zic... Virgil lipsește de pe site pentru că scrie! Uraaa, ce altceva pot să zic citind acest poem. Dacă ar fi după mine și dacă ar fi să citesc doar asemenea texte sub semnătura lui, Virgil Titarenco ar putea să lipsească de pe site definitiv și irevocabil.
pentru textul : vinovați deDoar când și când, mai ceva decât unu'... Carlos Castaneda, nu știu dacă l-ați cunoscut personal, eu am dat mâna cu el în față la un supermarket în L.A., să ne trimită câte un text ca acesta să-l citim. O adevărată delectare.
Marga
Profetule, alma, îl mai citim o dată, împreună. Mulțumesc. Să vedem pentru cine este. Eu, egoistul, l-am scris pentru mine.
pentru textul : Și dacă deDupă toată aglomerarea de strigăte, voci, îndemnuri, reacții, crâmpeie, imagini, amintiri, zgomote, chipuri, arome, idei, doruri, reluări ... parcă te reverși în câmpia unei voci illo tempore prima donna. Mi-a plăcut această senzație de eliberare din final, odată cu "ghicește-mi Callas, viitorul, în cafea". Citiți-o atent, nu abandonați, chiar merită. Mmmmm... senzația asta de final trebuie răsplătită... o, Callas... mă furnică buricul degetului... fie: peniță. <<enter>>.
pentru textul : repetiția generală de"cu dâre/ lipicioase." este o remarca inutila. toti stim ca melcii lasa dire lipicioase. interesant era daca spuneai "fara sa lase dire lipicioase"
pentru textul : Traseu decontinua cursivitate a cuvintelor, nedespărțite de nimic, doar de cuvinte ce uneori o iau de la un capat care oricum nu e un capăt, deoarece totul e alb în fundal... realitatea ce inspiră metaforele poetice fac poemul crud mărturisind că autorul, deși pare unul saturat de ceea ce vede, unul căruia realitatea îi este iluzorie și superfluuă, este, de fapt, foarte bine înfipt în realitate și știe, cum puțin cred că o pot face - personal nu am mai întâlnit un altul -, să o numească, să o arate cu degetul, să o acuze, să o zugrăvească pe pereții retinei noastre ca un talentat creator de graffiti pe pereții albi, gri și inexpresivi ai realității în care conviețuim.
pentru textul : Abis deLuminita, ca intotdeauna ma bucura trecera ta. da, chiar este o tara vegetativa. :)
pentru textul : Mesaj din Țara Blajinilor deLa liberté est le moteur du train de nos vies, chacun de nos choix est une fleur qui à chaque instant éclot , fâne et meurt… elle est bien jolie, ta maman, Bogdan, dans ce train et je la reconnais bien à travers la fenêtre : Marina, et ce reflet du voyage incessant qui mous mène vers d’autres horizons, d’autres connaissances… le train du bonheur ne s’arrête pas. :)
pentru textul : la liberté ne s'arrête pas deBună ziua!
...Nu înţeleg de ce insistaţi cu texte de natură clasică, când este evident că nu deţineţi la un nivel agreabil nici tehnica exterioară (versificaţia), nici tehnica interioară.
...Flori/petale/crini/nopţi/scrin/stele/ceruri/timp/spaţiu/miresme etc - nu mă înţelegeţi greşit, nu interpretez lexical, însă atunci când aceste cuvinte atât de mari sunt dublate de-o expresie plată/perimată, devin şi mai supărătoare. Mai departe, "poezia", cel puţin pentru mine, nu degajă nicio tresărire, cerebrală ori sufletească, iar poticnelile de ritm şi lipsa euritmiei pun sigiliul.
...V-am citit din textele albe, nu sunt fan deloc, ba din contră, însă e cert că acolo vă descurcaţi mai bine. Poate rămâneţi prin zona aia, dat fiind faptul că, dacă veţi mai continua cu asemenea versuri, majoritatea lor va ajunge la şantier. În treacă fie spus, acest text este cu un pas (un pas jumate) pe acolo, dar poate că poate fi salvat. Încă.
O zi buna!
pentru textul : Dor virtual deerr: freudiană și devine
pentru textul : oscilațiile podurilor lumii deInteresantă nota optimistă din final. Mai ales dacă ne gândim că încălzirea globală care va atrage după sine răcirea planetei, va reduce - se pare că va fi chiar în timpul vieții generației mai tinere - suprafața locuibilă a planetei cu o treime. Dar cultură se poate face și numai pe două treimi din planetă, nu? Dar până la urmă cred că avem cu toții încredere într-un triumf al culturii, iar cei mai optimiști poate chiar într-o "epocă de creativitate absolut unică". Mai ales că acest optimism, Constantin Enianu îl fundamentează pe acea "descoperire" a lui Homo religiosus. Fac, însă, o mică notă, căci, personal, cred că totuși chiar și tehnologia modernă ARE până la urmă și o bază sau justificare religioasă. Chiar dacă distincția dintre cultură și civilizație, ce începe cu Spengler pare-mi-se, exclude aserțiunea mea de mai sus, să ne gândim că această explozie a tehnologiei mai ales in ultimul secol, a avut loc pentru ca omul să-și ofere sieși puteri nebănuite, "neverosimile" - ca să folosesc expresia lui C. Enianu - asupra lumii din jurul său. Putem spune chiar "puteri sacre", de acord, păstrând bineînțeles proporțiile. Ori tocmai această putere asupra lumii, pe care o caută omul tot mai mult în ziua de azi, ea însăși ARE o fundamentare religioasă. Omul este ontologic chemat, din perspectivă creștină desigur, de a fi stăpân al creației, de a și-o supune, de a se face pe sine cununa ei. Deci, iată, și fundamentarea religioasă a ultratehnologizării moderne, chiar dacă ea nu e conștientizată mai ales chiar de cei care o produc. Din nou, demersul lui Constantin Enianu se susține în ceea ce privește încrederea în triumful culturii, căci ea se fundamenteză, într-adevăr, pe simțirea religioasă a omului. Derivarea culturii din cultul religios, care apare ca o posibilitate la Burckhardt, și, mai mult, ca un raport genetic la Berdiaev, nu face decât să arate că, în ultimă instanță, dorința și tendința de frumos a omului pornește tot de la simțirea sa religioasă. Totuși, nu cred că viitoarea epocă de creativitate va fi una "nouă", ori "absolut unică", ci poate doar în alte forme sau expresii "neverosimile" (îmi place expresia, după cum se vede). Și mă bazez, când spun aceasta, pe conceptul lui Crainic despre "nostalgia paradisului" (Eliade cu "întoarcerea la origini" e ceva mai târziu). Adică altceva mai nou sau "mai unic" decât Paradisul, care să-l inspire (mai mult sau mai puțin conștient) pe om, nu poate fi conceput. Una peste alta, articol bine susținut și consecvent sieși. Peniță pentru robustețea articolului și pentru solida fundamentare a "valorii sacramentale" a ființei umane. Și pentru optimism desigur.
pentru textul : Mircea Eliade - dialectica sacrului întru omul total demultumesc
pentru textul : Zimţii demi-a placut si acest text, in special ac tendinta a ta spre concizie si filosofare. insa, nu mi suna bine penultima strofa
pentru textul : nu mai ieșisem din casă de vreo săptămână deAtentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
pentru textul : mâna lui rezema liniștea deȘtii Bobadil, problema este că nimeni nu prea mai mizează pe bunul tău simț aici. Iar asta banuiesc că știi de ce. Nu mai mizezi ori cînd nu mai ai ce, ori cînd nu mai ai pe ce. Deocamdată majoritatea (zic eu) mai au ce să mizeze. Rămîne deci a doua explicație. Bunul tău simț nu prea mai inspiră valoare. Trist dar adevărat. Mă amuză (în mijlocul acestei tristeți mai sus menționate) glumița asta a ta cu ridicatul nivelului. Și nu mă amuză ideea că ar trebui sau ar putea fi ridicat. Pentru că sînt convins că atît Adrian, cît și eu, și mulți alții aici cred în nevoia aceasta. Deși nivelul acesta nu este ceva ce se ridică la o comandă sau sub influența unui geniu. Nivelul ăsta este ceva la care toți participăm cu puțin, cu mic cu mare. Și în general ne străduim să încurajăm pe fiecare. Mai puțin pe cei care au probleme cu bunul simț. Sau cei care nu urmăresc decît să facă valuri sterile. Iar eu sînt amuuzat de deșertăciunea elanului tău atîta timp cît manifești ambele handicapuri menționate la urmă.
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice demie mi-a plăcut foarte mult ultima strofă cu bilele bătrânului cu ochi albaştri. că albastru are multe conotaţii, chiar dacă aici este mai mult descriptiv folosit, asta mai puţin interesează aici. este de remarcat construcţia strofei, cum va reuşi bătrânul să construiască un castel din bile şi nu din cuburi şi nu din nisip. şi cine este bila de pe drum. asta mi-a plăcut. faptul că m-a pus pe gânduri. evident, există întotdeauna o explicaţie!
pentru textul : În loc să dorm, scriu deasigurarea ta, măi profetule... și asigurarea lui bobadil... că tu scrii efervescent și modern pe când eu scriu "halelule de doi bani" mă lasă bolnav de invidie. am să-L rog pe bunul Dumnezeu, care deține cheia înțelepciunii să-mi deschidă și mie ușa turnului Babel în care vă agrandizați voi, ăștia, câțiva, umflați în pene de păuni.
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities deMersi de trecere, dar pacat ca "va udati pantalonii", greseala de tipar e numa o inchipuire a ochelarilor, care filtreaza necorespunzator textele... cuvantul apăraie, dupa cum nu bine informeaza Dex-ul este " APĂRÁIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)"...Iar virgulele, nu cred ca sunt puse la nimereala ci eu simt ca le-am asezat exact acolo unde trebuie, unde se simte nevoia lor, caci la urma urmei iti poti da cu parerea despre multe, dar putine le puteti simti... Rog o critica serioas, cultivata, o critica la idee macar... deci haide-ti sa nu ne mai aruncam textele prin santiere, cand nu stim sa vedem ceva, ci sa probam si alti ochelari...
pentru textul : Căzută-mi sta ploaia deba n-ai ratat deloc. :)
needless to say...
pentru textul : Ratare cu mingi verzi deîn principiu eu nu sînt împotriva rimei dar textul tău este un exemplu clasic despre cum căutarea rimei cu tot dinadinsul ucide calitatea estetică a unui text și obligă autorul la tot felul de tumbe nefirești
pentru textul : Noapte de toamnă deo poezie care m-a surprins in mod placut. in special prima strofa, care o consider foarte buna. dormitul cu geamul deschis este o modalitate de a intra intr-o alta lumea, ascunsa dar nu secreta. si daca se vb. ceva de dalai lama, lumea nu poate fi departe de shambala. oricum, interesanta initierea prin care trebuie trecuta, ca sa ajungem in acea lume.(nu zic shambala pt. ca este doar o speculatie a mea) si anume acoperirea cu zapada. zapada este aici un simbol al purificarii personale, al curateniei sufletesti. si zic eu este bine instrumentat. pentru ca, avem simbolul trairilor interioare, al sangerarii pe zapada, care nu este o perturbare a unui alb perpetuu, ci este o traire din interior, acel cineva nefiind strain de trecerea timpului/îmi spunea ceva înlăuntru ticăind nebunește/. (acel ticaind, reda foarte subtil trecerea timpului.) / fată de 15 ani moare pentru că voia să atingă tibetul cu palmele roagă-te, pleacă-ți genunchii, împreunează-ți aura mâinilor și ateul se roagă dar nu știe/ - desigur, aceste locuri in care ajungem prin purificari interioare, care nu sunt lipsite de jertfa, acesta fiind alt motiv pentru aparitia sangelui, nu se ating cu mainile. de aici suferinta. fata de 15 ani moare pentru ca voia sa atinga tibetul mai degraba decat sa il simta. ascunderea sacrului in profan este redata in /și ateul se roagă dar nu știe/, vers care nu trebuie trecut cu vederea, pentru ca da o anumita cheie poeziei. sincer, imaginea sangelui contrastand pe zapada, ma urmareste din copilarie, de la vizionarea desenelor alba ca zapada. numai ca, sangerarea, asa cum am mai spus, nu este una obisnuita. ea este plina de viata viitoare /sângerez pe zăpadă a sâmbure/ si de speranta /și a floare de colț/. apoi, intreaga aceasta stare, este incorsetata de poet(a) intr-un cuvant neaos si foarte puternic , si anume prin cuvantul doina. intreaga poezie creaza astfel o stare de doina, specifica cumva, plaiurilor mioritice. personal incheiam poezia aici la versul /și sunetul a tras o dungă la orizont/pentru ca pe de o parte, creaza imaginii foarte sugestive, una din imaginile pe care le-am avut fiind aceea linie continua care sugereaza incetarea vietii, numai ca aici, incetarea vietii inseamna realizarea si constientizarea unei realitati, si deci continuarea ei ( a vietii) in alta stare, si pe de alta parte, pentru ca are suficienta putere ca sa concluzioneze poezia. spuneam ca versul cu /și ateul se roagă dar nu știe/ este un fel de cheie pentru poezie. am zis asta pentru strofa finala /peste epitaful de sânge și zăpadă e pace un taum românesc a doina a dalai lama, cărbuni într-o altă cățuie a cetățuii lacustre/ in are vedem locuri profane, lipsite de atingerea religioasa, cum ar fi /sânge și zăpadă /-numai in aceasta combinatie, pentru ca sange zapada inseamna suferinta si uitarea de Dumnezeu in zabaterea de supravietuire, si cetatuia lacustra, care este un simbol al insingurarii. toate aceste locuri nu sunt lipsite de speranta intr-o autoritate suprema dau o penita, cu satisfactia ca am citit o poezie foarte reusita. imi cer scuze autorului daca am batut campii, dar asa am citit eu poezia. seara buna
pentru textul : avalanșa demă întrebi be mine? nu îmi amintesc să fi ameninţat pe nimeni. nu îmi stă în obicei. eu mă refeream la ideea cu polemica. but again, ce are asta cu textul de mai sus?
pentru textul : ROTUND dePagini