Virgile, eu iti propun sa ne limitam la observatii legate de text si sa nu ne intindem la insinuari referitoare la "profunzimea" si/sau capacitatea de intelegere a vreunuia dintre noi. Tu oricum esti asa de sigur pe afirmatiile tale incat nu realizazi paradoxurile logice din unele exprimari in care dorind sa accentuezi ceva dar iti iese pe dos ca de pilda in "dar pe cit de adevarat este acest lucru pe atit de cert este ca in observatiile urmatoare demonstrezi ca nu ai inteles cam nimic din ce am scris eu aici". Iar despre text poate o sa mai comentez, daca il mai lasi pe aici. Andu
am schimbat, sună mai bine, descriind simţământul ca fiind al ploii şi nu neutru.
strofa a doua e inedită, dar nu suficient poetică, o să mă mai gândesc, deocamdată rămâne, mulţumesc.
Dom'le, e oare chiar asa de greu sa scriem in limba româna? Parca pina mai ieri ma acuza cineva pe aici ca nu am respect fata de România. Acum vad ca românii nu stiu sa scrie româneste
de acord, și evident există și aspecte, să le zicem de natură „morală”. pentru că la urma urmei toata problema asta nu are de a face cu fonemele și asocierea lor (de vreme ce s-a demonstrat deja că ele există în tot felul de alte cuvinte și nu explodează dicționarul) ci mai degrabă este generată de imaginea pe care o proiectăm asupra cititorului (oricare ar fi elș și aici se include și autorul textului). cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală de la înălțimea căreia sîntem gata să considerăm pe oricine vinovat pînă la proba contrarie. situația asta mi se pare ciudat de asemănătoare cu ministerele virtuții și viciului din țările cu regimuri fundamantalist islamice. unde o femeie trebuie să fie acoperită aproape în totalitate nu pentru că neaparat ea ar fi vinovată de ceva ci pentru că se presupune (cu aceeași pseudo-superioritate ) că orice bărbat are o minte murdară și cu siguranță o va „dezbrăca” la vederea unui fir de păr sau a unui centimetru de epidermă. evident, comparația mea este destul de dramatică dar ideea mi se pare, așa cum am spus, asemănătoare.
am urmărit ani de zile felul în care faci critică. Ce am remarcat şi mi-a plăcut este felul spumos de exprimare, ironia frizând uneori cinismul ce-i drept, comparaţiile surprinzătoare care trădează un spirit histrionic dar şi lecturi solide şi bine însuşite.
Ce m-a frapat însă este faptul că nu pot nici acum să înţeleg criteriile, standardele după care faci aprecierile. Este bine că ai adus în discuţie nota cea mai mare pe care mi-ai dat-o în concurs. Asta dovedeşte ori că eu scriu când mai slab sau mai bine ori tu ai zile mai bune sau mai proaste când mă critici. :)
Poem bun. Te urmaresc, bobadil. Remarca: numara cate litere "V" ai aici. Imi place cum scrii. Da-mi o adresa sa-trimit o carte. Ori 2. Vad eu. Sa ai pace, Dancus
Pentru Profetul semnele !& si &! nu au alta semnificatie (in capul meu) - in afara celei "grafice - decat cea de a "individualiza" pe cei doi protagonisti ai dialogului. Lucru care o simpla " - " nu l-ar fi realizat. Dar ele te pot duce cu gandul si la alte semnificatii...Marturisesc cu umilinta ca, in privinta semnelor respective, l-am "plagiat" (intr-o oarecare masura) pe inegalabilul Cezar Ivanescu, care, in volumul de poezii 'Doina' (Cartea Romaneasca, 1983), "grava, la pagina 54, urmatoarea nestemata: Ø ! șapte drumuri am în fațã șapte cupe cu otra-, mã îmbie și rãsfațã Moarteamãnãstareța ! ! de te-ai face-o mãnãstire Moarte, dupã-atîta chin, "sã-mi dai buze de cetire și la sînu-ți sã mã-nchin", "sã-mi dai buze de cetire și la sînu-ți sã mb-nchin" ! Prin urmare, inca o "intertextualizare". G.M.
Încercam să îmi formulez mai pe scurt, desigur din obișnuita lipsă de timp, comentariul pentru acest text, și, preocupată de răspunsul la o anumită întrebare, am intrat pe pagina de autor. Astfel am observat că Iulian (sau Ciprian) nu răspunde la nici un comentariu. Și atunci mă mai întreb la ce bun efortul celor care te citesc și îți lasă semn. Tu ți-ai adresat această întrebare?
Domnule Gorun, mi-am adus aminte de vechea întrebare
„ce-a fost mai întâi? oul sau găina?”
dacă privim din punctul de vedere al manifestării, putem spune că totul începe cu oul. dar dacă privim din punctul de vedere al principiului, cel care încorporează totul în el, inclusiv găina, din care, mai apoi, se formează oul?
mergând cu jocul mai departe, mă întreb dacă oamenii au fost nostalgici înaintea… Căderii. adică atunci când nu aveau după ce tânji… dacă nu cumva pe atunci, omul situându-se în „plenitudine” (pentru el, singura „realitate”), mai avea nevoie de „ideal”.
numai că întrebarea asta incumbă multă tristețe. o tristețe din care ironia încearcă să se salveze…
Petru, îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului (vremurile și împrejurările)! Îți doresc, la rândul meu, un an plin de toate gândurile tale bune alături de faptele plecate din ele, numai bine, om bun! Mulțumesc de trecere!
Dle Stefan, esti un foarte fin critic si ma incanta faptul ca ai avut timp pentru a scrie cate ceva si despre poemul meu. parerile tale m/au ajutat sa inteleg superficialitatea poemului. cu respect.
Splendid, vreau să vin și eu, am auzit atâtea despre Virtualia... inclusiv că acum câțiva ani a venit chiar și Virgil de peste mări și țări la lansarea volumului său Mirabile Dictu. Deci la mine din țara lui Baudelaire ar trebui să fie mai simplu...
Cu drag voi veni,
Margas
nu stiu cum nostalgia si sentimentul singuratatii in multime pot fi catalogate ca non-idei. poate ca ii poti reprosa celei de a doua idei ca este prea trendy. dar... atata vreme cat simtit asta, fara de voie sau cu, carcotelile nu-si au locul.
iar ideile, ele, sunt sustinute de intregul poem.
care e frumos. si are acea dramuire a sensibilitatii care nu pica in exces. adica e un poem are mi-ar placea sa fie al meu. nu numai pentru frumusetea gandului, ci pentru haina imbracata de gand.
fain sa mai poti vedea lumea prin ochii unui copil, chiar si atunci cand e vorba de o astfel de desprindere... sau poate ca ai dat copilului felul tau de a privi lucrurile? nu conteaza.
Mie îmi place coaja, adică: "știu că mi-e frică de moarte și asta îmi face bine. mă face să trăiesc cu furie."(aproape sublim!) și partea finală. În timp vei mai așeza textul...
Am citit câteva dintre textele postate aici pe hermeneia. Se cunoaște într-adevăr obișnuința și ușurința scrisului. Personajele sunt colorate, bine creionate, în tușe sigure, aveți cursivitate și un izvor parcă nesecat de istorii. Am remarcat tendința de a vorbi despre un univers neglijat în literatura contemporană, cu tente ironice, dar nu din ipostaza unui autor care își duce de mână personajele. Am simțit libertatea în care se scaldă povestirile dumneavoastră. Prin urmare, îmi voi permite să trec dincolo de laude. Nu vă ascund că m-am întrebat dacă acesta este viitorul literaturii române. Dacă nu ar fi cineva care răspunde în timp real la comentarii, mai că aș crede că aceste scrieri nu aparțin cuiva contemporan. Aș merge mai departe și aș spune că, deși se regăsește epoca în scrierile dumneavoastră, nu reușesc să găsesc spiritul. Sau poate că am obosit eu să tot citesc despre degenerarea românilor, să citesc proză despre vremurile acelea scrisă parcă fără implicare. Poate că dorința de a lăsa personajele să își construiască singure povestea a dus prea departe. Poate să fie de vină alegerea lor dintr-o zonă uitată. Nu știu... dar citesc scrieri contemporane ale unor autori care trăiesc / au trăit în vremuri și locuri mult mai grele decât comunismul din România; oameni al căror univers pare cu desăvârșire corupt, distrus. Cu toate acestea, personajele lor sunt complexe, povestea spusă trece dincolo de istoria în sine. Mi-aș dori să nu mă înțelegeți greșit, vă invidiez pentru că puteți să scrieți despre alte timpuri decât cele de acum. Nu știu dacă poveștile spuse au sau nu sâmbure de adevăr în ele, în orice variantă este de admirat cunoașterea unor tipologii despre care sunt conștientă că existau, ca și imaginația cu care le expuneți. Dar... nu simt contribuția tăcută a autorului. Nu mi-aș dori să le manipulați, dar mi-aș dori să le simt pe ele. Iar acesta, cred, este adevărata încercare a scrisului. Expunerea nu e făcută nici cu dragoste, nici cu ură, nici cu patimă, nici... Poveștii îi lipsește povestitorul. Desigur, nu am nici o pretenție de a fi ceva mai mult decât un avid consumator de proză, dar mi-aș dori ca aceia care pot să scrie despre trecutul nostru, ca dumneavoastră, să facă mai mult pentru caracterele acestea pierdute.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgile, eu iti propun sa ne limitam la observatii legate de text si sa nu ne intindem la insinuari referitoare la "profunzimea" si/sau capacitatea de intelegere a vreunuia dintre noi. Tu oricum esti asa de sigur pe afirmatiile tale incat nu realizazi paradoxurile logice din unele exprimari in care dorind sa accentuezi ceva dar iti iese pe dos ca de pilda in "dar pe cit de adevarat este acest lucru pe atit de cert este ca in observatiile urmatoare demonstrezi ca nu ai inteles cam nimic din ce am scris eu aici". Iar despre text poate o sa mai comentez, daca il mai lasi pe aici. Andu
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani dese poate să fie cum spui tu, Virgil. mulțam, om bun!
pentru textul : omul cu toate zilele bune deam schimbat, sună mai bine, descriind simţământul ca fiind al ploii şi nu neutru.
pentru textul : X şi Y destrofa a doua e inedită, dar nu suficient poetică, o să mă mai gândesc, deocamdată rămâne, mulţumesc.
alma am corectat, multumesc , cum vezi tot , Argus.
pentru textul : Viața ca un corb cu aripi frânte deDom'le, e oare chiar asa de greu sa scriem in limba româna? Parca pina mai ieri ma acuza cineva pe aici ca nu am respect fata de România. Acum vad ca românii nu stiu sa scrie româneste
pentru textul : vorbesc o latină ciudată dede acord, și evident există și aspecte, să le zicem de natură „morală”. pentru că la urma urmei toata problema asta nu are de a face cu fonemele și asocierea lor (de vreme ce s-a demonstrat deja că ele există în tot felul de alte cuvinte și nu explodează dicționarul) ci mai degrabă este generată de imaginea pe care o proiectăm asupra cititorului (oricare ar fi elș și aici se include și autorul textului). cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală de la înălțimea căreia sîntem gata să considerăm pe oricine vinovat pînă la proba contrarie. situația asta mi se pare ciudat de asemănătoare cu ministerele virtuții și viciului din țările cu regimuri fundamantalist islamice. unde o femeie trebuie să fie acoperită aproape în totalitate nu pentru că neaparat ea ar fi vinovată de ceva ci pentru că se presupune (cu aceeași pseudo-superioritate ) că orice bărbat are o minte murdară și cu siguranță o va „dezbrăca” la vederea unui fir de păr sau a unui centimetru de epidermă. evident, comparația mea este destul de dramatică dar ideea mi se pare, așa cum am spus, asemănătoare.
pentru textul : Cacofonia - un monstru de fum deJudicios.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – deam urmărit ani de zile felul în care faci critică. Ce am remarcat şi mi-a plăcut este felul spumos de exprimare, ironia frizând uneori cinismul ce-i drept, comparaţiile surprinzătoare care trădează un spirit histrionic dar şi lecturi solide şi bine însuşite.
Ce m-a frapat însă este faptul că nu pot nici acum să înţeleg criteriile, standardele după care faci aprecierile. Este bine că ai adus în discuţie nota cea mai mare pe care mi-ai dat-o în concurs. Asta dovedeşte ori că eu scriu când mai slab sau mai bine ori tu ai zile mai bune sau mai proaste când mă critici. :)
Pe curând,
cu simpatie nedisimulată
pentru textul : placebo dePoem bun. Te urmaresc, bobadil. Remarca: numara cate litere "V" ai aici. Imi place cum scrii. Da-mi o adresa sa-trimit o carte. Ori 2. Vad eu. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : împăcarea cu lumina desunteti unici...dar daca asa spune regulamentul...
pentru textul : Dintre bucăţi dePentru Profetul semnele !& si &! nu au alta semnificatie (in capul meu) - in afara celei "grafice - decat cea de a "individualiza" pe cei doi protagonisti ai dialogului. Lucru care o simpla " - " nu l-ar fi realizat. Dar ele te pot duce cu gandul si la alte semnificatii...Marturisesc cu umilinta ca, in privinta semnelor respective, l-am "plagiat" (intr-o oarecare masura) pe inegalabilul Cezar Ivanescu, care, in volumul de poezii 'Doina' (Cartea Romaneasca, 1983), "grava, la pagina 54, urmatoarea nestemata: Ø ! șapte drumuri am în fațã șapte cupe cu otra-, mã îmbie și rãsfațã Moarteamãnãstareța ! ! de te-ai face-o mãnãstire Moarte, dupã-atîta chin, "sã-mi dai buze de cetire și la sînu-ți sã mã-nchin", "sã-mi dai buze de cetire și la sînu-ți sã mb-nchin" ! Prin urmare, inca o "intertextualizare". G.M.
pentru textul : (In)Cantarea (In)Cantarilor deBine, domnule Paul Blaj, data viitoare o să-ți spun: "Băi Paul".
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia deexista multe greseli de tiparire, litere "mincate". asta pe linga ternul textului caruia nu ii prea vad miza. banal.
pentru textul : violul dedestul de bine inchegat acest fragment de proza. iata, aici cred ca structurezi toate gandurile tale "Durerea până la capăt".
pentru textul : Durerea până la capăt deÎncercam să îmi formulez mai pe scurt, desigur din obișnuita lipsă de timp, comentariul pentru acest text, și, preocupată de răspunsul la o anumită întrebare, am intrat pe pagina de autor. Astfel am observat că Iulian (sau Ciprian) nu răspunde la nici un comentariu. Și atunci mă mai întreb la ce bun efortul celor care te citesc și îți lasă semn. Tu ți-ai adresat această întrebare?
pentru textul : Cruciada nebunilor deDomnule Gorun, mi-am adus aminte de vechea întrebare
„ce-a fost mai întâi? oul sau găina?”
dacă privim din punctul de vedere al manifestării, putem spune că totul începe cu oul. dar dacă privim din punctul de vedere al principiului, cel care încorporează totul în el, inclusiv găina, din care, mai apoi, se formează oul?
mergând cu jocul mai departe, mă întreb dacă oamenii au fost nostalgici înaintea… Căderii. adică atunci când nu aveau după ce tânji… dacă nu cumva pe atunci, omul situându-se în „plenitudine” (pentru el, singura „realitate”), mai avea nevoie de „ideal”.
numai că întrebarea asta incumbă multă tristețe. o tristețe din care ironia încearcă să se salveze…
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! deReusita sarja, mi-a placut. Cred ca ma voi gandi la "dupa noi, obrocul" care e mobilizant. Asa da, Andu
pentru textul : După noi, galopul dePetru, îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului (vremurile și împrejurările)! Îți doresc, la rândul meu, un an plin de toate gândurile tale bune alături de faptele plecate din ele, numai bine, om bun! Mulțumesc de trecere!
pentru textul : al treilea război personal deVreau să știu de ce acest text a fost mutat în șantier? Mulțumesc anticipat. Eugen.
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor(II) deVirgil, mai bine recunoaște că ți s-a făcut dor de amandine și ecler... :)) merci fain de comm, îmi este foarte util, ai spus multe în puține cuvinte.
pentru textul : simetrii deAdriana, oare arta nu e liberă în om? e valabilă şi pentru tine întrebarea, batori?
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deDle Stefan, esti un foarte fin critic si ma incanta faptul ca ai avut timp pentru a scrie cate ceva si despre poemul meu. parerile tale m/au ajutat sa inteleg superficialitatea poemului. cu respect.
pentru textul : În tâmpla cu muze deSplendid, vreau să vin și eu, am auzit atâtea despre Virtualia... inclusiv că acum câțiva ani a venit chiar și Virgil de peste mări și țări la lansarea volumului său Mirabile Dictu. Deci la mine din țara lui Baudelaire ar trebui să fie mai simplu...
pentru textul : Virtualia 13 - ediţia ta norocoasă deCu drag voi veni,
Margas
mai degraba perioada roz-bonbon
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam denu stiu cum nostalgia si sentimentul singuratatii in multime pot fi catalogate ca non-idei. poate ca ii poti reprosa celei de a doua idei ca este prea trendy. dar... atata vreme cat simtit asta, fara de voie sau cu, carcotelile nu-si au locul.
iar ideile, ele, sunt sustinute de intregul poem.
care e frumos. si are acea dramuire a sensibilitatii care nu pica in exces. adica e un poem are mi-ar placea sa fie al meu. nu numai pentru frumusetea gandului, ci pentru haina imbracata de gand.
dixit.
pentru textul : animalul de pradă al resemnării defain sa mai poti vedea lumea prin ochii unui copil, chiar si atunci cand e vorba de o astfel de desprindere... sau poate ca ai dat copilului felul tau de a privi lucrurile? nu conteaza.
pentru textul : Desprindere denu am inteles "culoare concrete", în rest, un text frumos, ca mersul pe un câmp cu laser. mi-a făcut bine aseara.
pentru textul : eșec deMie îmi place coaja, adică: "știu că mi-e frică de moarte și asta îmi face bine. mă face să trăiesc cu furie."(aproape sublim!) și partea finală. În timp vei mai așeza textul...
pentru textul : peruvian dream detocmai acea poezie de liceu are mai mult impact emoțional decât clișeele propuse de tine în text.
pentru textul : Vrăjitorie deAm citit câteva dintre textele postate aici pe hermeneia. Se cunoaște într-adevăr obișnuința și ușurința scrisului. Personajele sunt colorate, bine creionate, în tușe sigure, aveți cursivitate și un izvor parcă nesecat de istorii. Am remarcat tendința de a vorbi despre un univers neglijat în literatura contemporană, cu tente ironice, dar nu din ipostaza unui autor care își duce de mână personajele. Am simțit libertatea în care se scaldă povestirile dumneavoastră. Prin urmare, îmi voi permite să trec dincolo de laude. Nu vă ascund că m-am întrebat dacă acesta este viitorul literaturii române. Dacă nu ar fi cineva care răspunde în timp real la comentarii, mai că aș crede că aceste scrieri nu aparțin cuiva contemporan. Aș merge mai departe și aș spune că, deși se regăsește epoca în scrierile dumneavoastră, nu reușesc să găsesc spiritul. Sau poate că am obosit eu să tot citesc despre degenerarea românilor, să citesc proză despre vremurile acelea scrisă parcă fără implicare. Poate că dorința de a lăsa personajele să își construiască singure povestea a dus prea departe. Poate să fie de vină alegerea lor dintr-o zonă uitată. Nu știu... dar citesc scrieri contemporane ale unor autori care trăiesc / au trăit în vremuri și locuri mult mai grele decât comunismul din România; oameni al căror univers pare cu desăvârșire corupt, distrus. Cu toate acestea, personajele lor sunt complexe, povestea spusă trece dincolo de istoria în sine. Mi-aș dori să nu mă înțelegeți greșit, vă invidiez pentru că puteți să scrieți despre alte timpuri decât cele de acum. Nu știu dacă poveștile spuse au sau nu sâmbure de adevăr în ele, în orice variantă este de admirat cunoașterea unor tipologii despre care sunt conștientă că existau, ca și imaginația cu care le expuneți. Dar... nu simt contribuția tăcută a autorului. Nu mi-aș dori să le manipulați, dar mi-aș dori să le simt pe ele. Iar acesta, cred, este adevărata încercare a scrisului. Expunerea nu e făcută nici cu dragoste, nici cu ură, nici cu patimă, nici... Poveștii îi lipsește povestitorul. Desigur, nu am nici o pretenție de a fi ceva mai mult decât un avid consumator de proză, dar mi-aș dori ca aceia care pot să scrie despre trecutul nostru, ca dumneavoastră, să facă mai mult pentru caracterele acestea pierdute.
pentru textul : Paneraș cu ouă dePagini