Virgil, te asigur ca voi incerca sa postez de fiecare data un text de calitate care sa aduca cinste atat mie cat si site-ului. Iti multumesc pentru incredere cat si pentru gazduire.
"iar îmi amoarte mâna stângă/mă gândesc uite iar se întamplă" iese din registrul sau, se proiecteaza dincolo, intr-un alt studio al temerilor, al anxietatii, intr-un teatru burlesc molipsitor, in care actorul nu mai evolueaza in gama sa amuzanta, usor excentrica... si daca viata e o scena, iar noi, clovnii ei, niste saltimbanci caraghiosi, indirjiti, in tristetea asta maladiva, generalizata, (dupa cum spunea stii tu cine), si cineva trebuie sa scrie "încă un scenariu cu poante cascadă/comicării umor sec umor ironic umor de situație" si daca stii in sfirsit, "nici măcar tristă nu sunt/aștept să-mi treacă mâna asta/o să treacă toate trec nimic nu e veșnic" atunci stii ca acel ceva "déjà vu" din partitura propriei opere bufe intr-un singur act e tot mai aproape...un biet clown sans frontières... uite ce stare poti sa transmiti...
Ai ignorat regulamentul și precizările de la postarea precedentă, ceea ce mă obligă să te avertizez că dacă vei continua, se vor lua măsuri disciplinare și anume suspendarea contului pe o anumită perioadă.
Repet: dacă este vreo intenție de parteneriat, trebuie să scrii un mesaj la [email protected].
Ramona, Cum vă spuneam într-un comentariu la poezia dvs. anterioară, e deranjant faptul ca semnați, ca la armată sau ca la catalog, Iancu Ramona și nu Ramona Iancu. Cum vi s-ar părea să citiți poezii de Eminescu Mihai, Bacovia George, Blaga Lucian, Stănescu Nichita ș.a.m.d. Tradiția literară a instaurat niște reguli, pe care dumneavoastră, cu nonșalanță le ocoliți. Nu este adevărat că nu mai puteți face nimic, deoarece, odată cu prima înregistrare, lucrurile sunt "bătute în cuie". E suficient să trimiteți un e-mail directorului Hermeneia.com, dl. Virgil Titarenco, și dânsul va opera modificarea (inversarea) necesară. În ceea ce privește poezia dumneavoastră de mai sus, cu regret trebuie să spun că mi se pare cam desuetă.
Bun venit, Viorel! Ai scris mai întâi în limba franceză poezia aceasta alegorică al cărei farmec stă mai ales jocul omofonic al cuvintelor "paire" (pereche), și "pair" (titlu nobiliar). În limba română, al doilea sens s-a pierdut, dar a rămas o poveste simplă și frumoasă...terestră...universală
întotdeauna ești binevenit cu sfaturi și observații, Tudor! îți mulțumesc mult pentru apreciere dar și pentru sugestii. ai spus bine "creionul":)! când voi reveni pe text, și o voi face soon, voi elimina "icnesc sec". în rest sunt de acord cu tine dar nu mă lasă metrica bacoviană a poemului acesta Trudit pe care l-am avut model:
Iubito, și iar am venit...
Dar astăzi, de-abia mă mai port-
Deschide clavirul și cântă-mi
Un cântec de mort.
Și dacă-am să cad pe covoare
În tristul, tăcutul salon, -
Tu cântă nainte, iubito,
Încet, monoton.
(text remarcat și de A. Păunescu într-o prefață la poemele bacoviene, semnată Bacovia, eterna insomnie )
despre inovație... hmm, poate, să zicem că este cum spui tu.
în rest... nu știu ce am, dar de la un timp mă bântuie oximoroanele și stridențele la care, tu, sensibil binevoitor într-ale cuvintelor, faci referire. aleg să cultiv și inesteticul, introdus de alții în poezie. cel puțin deocamdată. plăcută această aplecare a ta asupra poemului meu. mulțumesc, Virgil!
cât despre versurile ei, am să-i dau un link spre această pagină.
Evident, adevarul unei intamplari poate sensibiliza cititorul, ca si cadru conjunctural. Nu stiu ce efect si ce gust va lasa pe termen lung prozaicul. Ramane de vazut.
într-o poezie ca asta totuși expresia "despre cât de simplu ar fi tragem amândoi din aceeași țigară" e ca și cum aș adăuga grafifti la Mona Lisa, nu știu dacă înțelegi...
poemul acesta are gust de piersica, e bine si cald in el, imaginile se succed
insa putin cam brusc consonand cu stari alternative ce trec de la citit la sport extrem :)
nu inteleg de ce "tolanit intr-o limba straina" si nici de ce "beat pe o panza nepictata" dar per ansamblu e cald si bine aici, chiar daca "perdeaua pe care intra soarele nu inmugureste" ... asta mi-a placut, la fel adrenalina aceea din versul cu bulgarele de zapada respirat pana la capat!
nu te superi daca mai zic ca ... nu inteleg de ce pui doua sau trei virgule din moment ce tot nu le pui pe toate? :)
vezi, nici tu, Profetul, n-ai citit ce am scris, in comentariu de data asta, e adevarat ("eu de asa ceva am nevoie acum". as sublinia ACUM, pentru ca nici poveste de asta pana de curant, dintotdeauna pe net doar comentarii faceam). pica naspa momentul, indeed, pt ca nu e pe nicaieri un atelier literar, si nici cenaclu live. ei, sa nu se inteleaga ca ma plang :P
Imi place cum e construit poemul. Si ideile din text imi plac. Si finalul care da iluzia ca atmosfera de gravitate ar aluneca spre superficialitate. Cea mai reusita din tot intregul imi pare totusi prima strofa. Violeta
Frumos scris despre-zece... Aceasta simbolistica a numerelor nu a incetat sa fascineze de la Pitagora incoace pe cei care s-au aplecat asupra lor, ca exercitiu al credintei sau dimpotriva, a gandirii liberului arbitru. Chiar si eu, in umila mea fiintare, am scris candva un poem "nouazeci" unde incercam sa gasesc o pace intre noua si zece, una dintre tranzitiile numerice cele mai fascinante pentru mine. Oricum, zece este un numar, nu o cifra "voi muri voi invia repetand cifra zece" - trebuie corectat. In rest, un poem destul de sobru. Andu
rămîne oarecum enigmatică menționarea „ultimului vers” acolo. nu se explică nimic pe parcurs. apoi textul devine destul de „activ” și pare mai degrabă o joacă. greșesc dacă așteptam mai mult?
Versuri întinse ca liniștea mării: "prennent les sons indéfinis des sortilèges d’autrefois", eufonic vorbind, captând lentoarea vocalelor. Ai această priză pe care alții o construiesc artificial. Apoi stările acestea limita, între "l’océan hibernant" și "la porte aux flammes" dau forță poemului. Superbă imagine:seule l’instance des papillons écrit en blanc "seule l’instance des papillons écrit en blanc"
Un text cu un discurs liric curat si rafinat, aflat la graniţa dintre manierismul pozitiv (dacă pot să mă exprim antagonic) şi naturaleţea care explodează din meditaţia lucidă.
Dacă ar fi ceva care să (mă) deranjeze, ar fi porţiunile care duc textul dintr-o zonă de intuiţie pur artistică, într-una a realităţii imediate:
"îmi cufundam capul în aerul acelei după-amiezi"
"toate îmi deveneau însă familiare în timp ce se petreceau"
"ci doar o furnică mare roșie".
Imaginea e bună, echilibrată dpdv al ambiguităţii. Ea urmăreşte sensul, nu e scop în sine, e originală şi percutantă.
E tipul de scriere care doar apasă pe clanţă. Intratul/ ieşitul e despre/ pentru cititor.
rim, nu înțeleg la care prime trei texte (cele din formular sînt cerute doar ca să știu cu cine am de a face, imaginați-vă că oricine se poate înscrie aici, unii nu pot fi decît novice, vreu să îi protejez). În ce privește regula exclusivității celor două luni cred că am explicat-o de suficiente ori. Despre pornografie și texte erotice ce să spun, am senzația că e ca atunci cînd spui cuiva că are voie în toată casa cu excepția unui sertar, pur și simplu chestia devine obsesie pentru acea persoană. Nu înțeleg de ce tot întreabă lumea ce e aia pornografie. Vreți să vă dau un link? Vreți să vă trimit o poză? Vreți să vă tipăresc aici cuvinte pornografice? Iertați-mă că devin așa de dur dar nu înțeleg ce este așa de greu de priceput. Bineînțeles că nu promovez o regulă victoriană dar nu vreau ca locul acesta să conțimă referințe sexuale explicite. Cred că există restul de 95% din suprafața corpului și restul de activități umane pe care le putem pomeni aici. Domnule Rim, aveți vreo fetiță sau o nepoțică de 12 ani, sau fiica unui prieten? Dacă da, scrieți în așa fel ca să poată citi și ea. Am mai spus-o, despre toate acele 5% chestii sexuale și nu numai este plin internetul, vă asigur eu. Nu vă faceți probleme, nu văduvim lumea de nici o chestie, sînt mii, sute de mii de locuri unde te poți delecta cu așa ceva. Nu am de gînd să le fac concurență pentru că nu mă pricep foarte bine și nu aș cîștiga întrecerea, și în plus nepoțica dumneavoastră de 12 ani nu ar putea să citească poeziile mele pentru că părinții nu ar lăsa-o aici. Uitați, am și eu o dambla, îmi doresc să mă poată citi nepoțica dvs. și copii mei și celelalte milioane de copii români și să îmi rîdă în nas și să nu mă poată citi toți șmecherii ăia care se cred interesanți dacă o scot, o bagă, și-o ling, și-o-mping, se scutură, se pipăie, se scarpină și multe alte cele. Iertați-mi limbajul frust. Cît despre poezia erotică, este binevenită pe Hermeneia la fel ca orice alt fel de poezie. Deși eu cred că așa cum nu există poezie religioasă, nu există nici poezie erotică, există doar poezie. cu respect,
peniță: pentru accentul pus pe acest subiect atât de rar tratat nu numai în poezie, pe stările trăite și poate nu numai imaginate, pentru "sometimes I feel like a motherless child" (mai ales în interpretarea lui Louis Armstrong); pentru golul sufletesc iremediabil ce rămâne după un avort, pentru ceea ce unii numesc poezie feminină, cât și pentru metafore deosebite ca de exemplu: "Acvariu înghețat / uterul unei femei refuzând prunci" "aș coase umbra lui Peter Pan / simt pași trecând prin mine" "un brăduț înlăuntrul meu / spărgând nucile de gheață ale plânsului".
Domnului Manolescu Gorun, Vă citesc cu interes articolele. Cât privește “simulacru gen Baudrillard” este știut că filozoful speră ca prin folosirea unor termeni împrumutați din sfere ale astrofizicii, biologiei, medicinei, să împingă lucrurile spre o nouă lumină a corelării lor. Câteodată șocantă dar trebuie recunoscut că întotdeauna e o vibrantă invitație de a gândi și altfel la fel ca și articolele dumneavoastră. Ori cum spunea Noica, nu răspunsul este cel care interesează ci întrebarea. Dar chiar și așa nimic nou, dacă înțelegem omul ca un exponent narcisist în perceperea universului: “Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă indecidabilul, sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile virtualului?” Stylistica sa amintește de Nietzsche iar pesimismul poate fi captat ușor în linia lui Cioran. Dar înainte de a sucumba cu totul ca în modelul “reciclării” propus de el ( cee ce oricum nu este intenția din spatele acestor rânduri) aș atrage atenția către următorea sa afirmație care mi se pare esențială în citatul preluat de dumneavoastră: “La fel stau lucrurile și cu mass-media: ele nu sunt responsabile, ele propagă iresponsabilitatea, care constituie, astăzi, modul nostru de solidaritate colectivă.” Și remarc aceast pasaj, dincolo de evidența mesajului, dorind a o lega de un alt subiect fierbinte la dumneavoastră, și anume logicile “paraconsistente”. De ce? Netăgaduind rolul efervescent al unor asemenea încercări de reîntemeiere, există o întrebarea pe care nu mi-o pot refuza : cum vor lucra toate acestea asupra “moralei”, știut fiind că dacă logicii îi putem forța logicitatea, moralei în schimb nu-i poți sustrage omul. Nu fac referire la un mod particular de morală. Asta și ca reiterare a răspunsului la “unde dai și unde crapă”. Nefiind un împătimit al Stagirintului găsesc(e adevarat foarte ciudat pentru acesta) un viciu de expunere ( sper că de traducere nu mai e cazul dupa atâtea exegeze) în formula: Cȃt privește materia în sine (substanța) ea nu poate fi cunoscută”, lucru apoi fiind ușor de exploatat de Graham Priest. Mai mult necesită să ne întrebăm dacă o teorie este intemeiată numai dacă se verifică în domeniul ei definit de obiecte sau în toate aspectele( metafizic si/ori fizic) pentru că sunt convins că Aristotel ținea un ochi pe morală în timp ce își construia logica terestră. Ori nu este nevoie și atunci putem clădi oricîte paradisuri inovatoare, ca în cele poetice. Nu aș vrea să considerați toate aceastea ca fiind de o răutăcioasă natură și vă doresc o căt mai viguroasă sănătate. Cu respect, Emanuel Pope
Doar o notă asupra primului dintre ele, care m-a impresionat prin profunzime și conotații. Amintesc de asemenea pe al doilea și pe cel din urmă.
Am înțeles ideea înșiruirii lor aici, dar e un perfect exemplu că un haiku se citește de sine stătător, cere în jurul lui un spațiu de plutire și nu agreează compania altora, chiar dacă au subiect comun, tocmai pentru atmosfera creată, care poate diferi.
Da, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
îşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgil, te asigur ca voi incerca sa postez de fiecare data un text de calitate care sa aduca cinste atat mie cat si site-ului. Iti multumesc pentru incredere cat si pentru gazduire.
pentru textul : în engleză ți-aș fi spus să-ți usuci sufletul de"iar îmi amoarte mâna stângă/mă gândesc uite iar se întamplă" iese din registrul sau, se proiecteaza dincolo, intr-un alt studio al temerilor, al anxietatii, intr-un teatru burlesc molipsitor, in care actorul nu mai evolueaza in gama sa amuzanta, usor excentrica... si daca viata e o scena, iar noi, clovnii ei, niste saltimbanci caraghiosi, indirjiti, in tristetea asta maladiva, generalizata, (dupa cum spunea stii tu cine), si cineva trebuie sa scrie "încă un scenariu cu poante cascadă/comicării umor sec umor ironic umor de situație" si daca stii in sfirsit, "nici măcar tristă nu sunt/aștept să-mi treacă mâna asta/o să treacă toate trec nimic nu e veșnic" atunci stii ca acel ceva "déjà vu" din partitura propriei opere bufe intr-un singur act e tot mai aproape...un biet clown sans frontières... uite ce stare poti sa transmiti...
pentru textul : clown deAi ignorat regulamentul și precizările de la postarea precedentă, ceea ce mă obligă să te avertizez că dacă vei continua, se vor lua măsuri disciplinare și anume suspendarea contului pe o anumită perioadă.
pentru textul : Invitaţie deRepet: dacă este vreo intenție de parteneriat, trebuie să scrii un mesaj la [email protected].
Ramona, Cum vă spuneam într-un comentariu la poezia dvs. anterioară, e deranjant faptul ca semnați, ca la armată sau ca la catalog, Iancu Ramona și nu Ramona Iancu. Cum vi s-ar părea să citiți poezii de Eminescu Mihai, Bacovia George, Blaga Lucian, Stănescu Nichita ș.a.m.d. Tradiția literară a instaurat niște reguli, pe care dumneavoastră, cu nonșalanță le ocoliți. Nu este adevărat că nu mai puteți face nimic, deoarece, odată cu prima înregistrare, lucrurile sunt "bătute în cuie". E suficient să trimiteți un e-mail directorului Hermeneia.com, dl. Virgil Titarenco, și dânsul va opera modificarea (inversarea) necesară. În ceea ce privește poezia dumneavoastră de mai sus, cu regret trebuie să spun că mi se pare cam desuetă.
pentru textul : Ochiu-mi mândru că te poate privi deBun venit, Viorel! Ai scris mai întâi în limba franceză poezia aceasta alegorică al cărei farmec stă mai ales jocul omofonic al cuvintelor "paire" (pereche), și "pair" (titlu nobiliar). În limba română, al doilea sens s-a pierdut, dar a rămas o poveste simplă și frumoasă...terestră...universală
pentru textul : Ciorapii / Les chaussettes deîntotdeauna ești binevenit cu sfaturi și observații, Tudor! îți mulțumesc mult pentru apreciere dar și pentru sugestii. ai spus bine "creionul":)! când voi reveni pe text, și o voi face soon, voi elimina "icnesc sec". în rest sunt de acord cu tine dar nu mă lasă metrica bacoviană a poemului acesta Trudit pe care l-am avut model:
Iubito, și iar am venit...
Dar astăzi, de-abia mă mai port-
Deschide clavirul și cântă-mi
Un cântec de mort.
Și dacă-am să cad pe covoare
În tristul, tăcutul salon, -
Tu cântă nainte, iubito,
Încet, monoton.
(text remarcat și de A. Păunescu într-o prefață la poemele bacoviene, semnată Bacovia, eterna insomnie )
cu toate gândurile bune îți mulțam!
pentru textul : remember me autumn (bacoviană) deimi place poezia asta. iti da o stare de semizeu,
pentru textul : Biped deanna, nimeni nu e perfect, eu zic sa iesi putin din tine, daca imi permiti, si sa scrii ce vezi
pentru textul : dor dedespre inovație... hmm, poate, să zicem că este cum spui tu.
pentru textul : hârtia deîn rest... nu știu ce am, dar de la un timp mă bântuie oximoroanele și stridențele la care, tu, sensibil binevoitor într-ale cuvintelor, faci referire. aleg să cultiv și inesteticul, introdus de alții în poezie. cel puțin deocamdată. plăcută această aplecare a ta asupra poemului meu. mulțumesc, Virgil!
cât despre versurile ei, am să-i dau un link spre această pagină.
Evident, adevarul unei intamplari poate sensibiliza cititorul, ca si cadru conjunctural. Nu stiu ce efect si ce gust va lasa pe termen lung prozaicul. Ramane de vazut.
pentru textul : poate are un nume mai frumos ca al meu derecitesc finalul:
"şi cineva-i spune nedesluşit
nu mai credeam c-o să vii.
Comentarii "
daca ne spui si ce fel de comentarii astepti, e absolut perfect :))
pentru textul : La un ocol arinii deîntr-o poezie ca asta totuși expresia "despre cât de simplu ar fi tragem amândoi din aceeași țigară" e ca și cum aș adăuga grafifti la Mona Lisa, nu știu dacă înțelegi...
pentru textul : regret pe spațiu simplu deAceastă plăsmuire a verii, o piață, un bălci al deșertăciunilor în care se vănd de toate. Am făcut unele modificări, mulțumesc dragă Alma.
pentru textul : La piață depaul...mulțumiri pentru gîndul bun...probleme e că dragostea cam fuge se cam ascunde în loc să danseze cu iarba aceea...în ploaie...:)
pentru textul : vine ploaia. ascunde-te sub iarbă depoemul acesta are gust de piersica, e bine si cald in el, imaginile se succed
insa putin cam brusc consonand cu stari alternative ce trec de la citit la sport extrem :)
nu inteleg de ce "tolanit intr-o limba straina" si nici de ce "beat pe o panza nepictata" dar per ansamblu e cald si bine aici, chiar daca "perdeaua pe care intra soarele nu inmugureste" ... asta mi-a placut, la fel adrenalina aceea din versul cu bulgarele de zapada respirat pana la capat!
nu te superi daca mai zic ca ... nu inteleg de ce pui doua sau trei virgule din moment ce tot nu le pui pe toate? :)
inspiratie si pace buna
pentru textul : tolănit într-o limbă străină devezi, nici tu, Profetul, n-ai citit ce am scris, in comentariu de data asta, e adevarat ("eu de asa ceva am nevoie acum". as sublinia ACUM, pentru ca nici poveste de asta pana de curant, dintotdeauna pe net doar comentarii faceam). pica naspa momentul, indeed, pt ca nu e pe nicaieri un atelier literar, si nici cenaclu live. ei, sa nu se inteleaga ca ma plang :P
pentru textul : pe străzi pe ziduri deImi place cum e construit poemul. Si ideile din text imi plac. Si finalul care da iluzia ca atmosfera de gravitate ar aluneca spre superficialitate. Cea mai reusita din tot intregul imi pare totusi prima strofa. Violeta
pentru textul : spovadă deFrumos scris despre-zece... Aceasta simbolistica a numerelor nu a incetat sa fascineze de la Pitagora incoace pe cei care s-au aplecat asupra lor, ca exercitiu al credintei sau dimpotriva, a gandirii liberului arbitru. Chiar si eu, in umila mea fiintare, am scris candva un poem "nouazeci" unde incercam sa gasesc o pace intre noua si zece, una dintre tranzitiile numerice cele mai fascinante pentru mine. Oricum, zece este un numar, nu o cifra "voi muri voi invia repetand cifra zece" - trebuie corectat. In rest, un poem destul de sobru. Andu
pentru textul : Superstiție deTu ai sesizat bine sensul cuvantului "odata" insa "deodata" are si un inteles peiorativ pe care am dorit sa il evit folosind o forma arhaica. Andu
pentru textul : două mâini dedoar de o recomandare, dacă vrei să te reprezite textul ca poezie e ok.
pentru textul : Poem fără picioare derămîne oarecum enigmatică menționarea „ultimului vers” acolo. nu se explică nimic pe parcurs. apoi textul devine destul de „activ” și pare mai degrabă o joacă. greșesc dacă așteptam mai mult?
pentru textul : en garde denu mi-aș permite să fac observații, a fost doar un semn că am trecut pe aici, că mă interesează și îmi place ceea ce ai avut de spus
pentru textul : femeia-cameleon deVersuri întinse ca liniștea mării: "prennent les sons indéfinis des sortilèges d’autrefois", eufonic vorbind, captând lentoarea vocalelor. Ai această priză pe care alții o construiesc artificial. Apoi stările acestea limita, între "l’océan hibernant" și "la porte aux flammes" dau forță poemului. Superbă imagine:seule l’instance des papillons écrit en blanc "seule l’instance des papillons écrit en blanc"
pentru textul : tes yeux amers deas fi preferat "untdelemn" in loc de "ulei" si as fi renuntat la "morala" ultimelor doua versuri
pentru textul : monolog despre creolă deUn text cu un discurs liric curat si rafinat, aflat la graniţa dintre manierismul pozitiv (dacă pot să mă exprim antagonic) şi naturaleţea care explodează din meditaţia lucidă.
Dacă ar fi ceva care să (mă) deranjeze, ar fi porţiunile care duc textul dintr-o zonă de intuiţie pur artistică, într-una a realităţii imediate:
"îmi cufundam capul în aerul acelei după-amiezi"
"toate îmi deveneau însă familiare în timp ce se petreceau"
"ci doar o furnică mare roșie".
Imaginea e bună, echilibrată dpdv al ambiguităţii. Ea urmăreşte sensul, nu e scop în sine, e originală şi percutantă.
E tipul de scriere care doar apasă pe clanţă. Intratul/ ieşitul e despre/ pentru cititor.
Poatei voi reveni.
pentru textul : dezmierdare derim, nu înțeleg la care prime trei texte (cele din formular sînt cerute doar ca să știu cu cine am de a face, imaginați-vă că oricine se poate înscrie aici, unii nu pot fi decît novice, vreu să îi protejez). În ce privește regula exclusivității celor două luni cred că am explicat-o de suficiente ori. Despre pornografie și texte erotice ce să spun, am senzația că e ca atunci cînd spui cuiva că are voie în toată casa cu excepția unui sertar, pur și simplu chestia devine obsesie pentru acea persoană. Nu înțeleg de ce tot întreabă lumea ce e aia pornografie. Vreți să vă dau un link? Vreți să vă trimit o poză? Vreți să vă tipăresc aici cuvinte pornografice? Iertați-mă că devin așa de dur dar nu înțeleg ce este așa de greu de priceput. Bineînțeles că nu promovez o regulă victoriană dar nu vreau ca locul acesta să conțimă referințe sexuale explicite. Cred că există restul de 95% din suprafața corpului și restul de activități umane pe care le putem pomeni aici. Domnule Rim, aveți vreo fetiță sau o nepoțică de 12 ani, sau fiica unui prieten? Dacă da, scrieți în așa fel ca să poată citi și ea. Am mai spus-o, despre toate acele 5% chestii sexuale și nu numai este plin internetul, vă asigur eu. Nu vă faceți probleme, nu văduvim lumea de nici o chestie, sînt mii, sute de mii de locuri unde te poți delecta cu așa ceva. Nu am de gînd să le fac concurență pentru că nu mă pricep foarte bine și nu aș cîștiga întrecerea, și în plus nepoțica dumneavoastră de 12 ani nu ar putea să citească poeziile mele pentru că părinții nu ar lăsa-o aici. Uitați, am și eu o dambla, îmi doresc să mă poată citi nepoțica dvs. și copii mei și celelalte milioane de copii români și să îmi rîdă în nas și să nu mă poată citi toți șmecherii ăia care se cred interesanți dacă o scot, o bagă, și-o ling, și-o-mping, se scutură, se pipăie, se scarpină și multe alte cele. Iertați-mi limbajul frust. Cît despre poezia erotică, este binevenită pe Hermeneia la fel ca orice alt fel de poezie. Deși eu cred că așa cum nu există poezie religioasă, nu există nici poezie erotică, există doar poezie. cu respect,
pentru textul : jurnal de nesomn III depeniță: pentru accentul pus pe acest subiect atât de rar tratat nu numai în poezie, pe stările trăite și poate nu numai imaginate, pentru "sometimes I feel like a motherless child" (mai ales în interpretarea lui Louis Armstrong); pentru golul sufletesc iremediabil ce rămâne după un avort, pentru ceea ce unii numesc poezie feminină, cât și pentru metafore deosebite ca de exemplu: "Acvariu înghețat / uterul unei femei refuzând prunci" "aș coase umbra lui Peter Pan / simt pași trecând prin mine" "un brăduț înlăuntrul meu / spărgând nucile de gheață ale plânsului".
pentru textul : avort deDomnului Manolescu Gorun, Vă citesc cu interes articolele. Cât privește “simulacru gen Baudrillard” este știut că filozoful speră ca prin folosirea unor termeni împrumutați din sfere ale astrofizicii, biologiei, medicinei, să împingă lucrurile spre o nouă lumină a corelării lor. Câteodată șocantă dar trebuie recunoscut că întotdeauna e o vibrantă invitație de a gândi și altfel la fel ca și articolele dumneavoastră. Ori cum spunea Noica, nu răspunsul este cel care interesează ci întrebarea. Dar chiar și așa nimic nou, dacă înțelegem omul ca un exponent narcisist în perceperea universului: “Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă indecidabilul, sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile virtualului?” Stylistica sa amintește de Nietzsche iar pesimismul poate fi captat ușor în linia lui Cioran. Dar înainte de a sucumba cu totul ca în modelul “reciclării” propus de el ( cee ce oricum nu este intenția din spatele acestor rânduri) aș atrage atenția către următorea sa afirmație care mi se pare esențială în citatul preluat de dumneavoastră: “La fel stau lucrurile și cu mass-media: ele nu sunt responsabile, ele propagă iresponsabilitatea, care constituie, astăzi, modul nostru de solidaritate colectivă.” Și remarc aceast pasaj, dincolo de evidența mesajului, dorind a o lega de un alt subiect fierbinte la dumneavoastră, și anume logicile “paraconsistente”. De ce? Netăgaduind rolul efervescent al unor asemenea încercări de reîntemeiere, există o întrebarea pe care nu mi-o pot refuza : cum vor lucra toate acestea asupra “moralei”, știut fiind că dacă logicii îi putem forța logicitatea, moralei în schimb nu-i poți sustrage omul. Nu fac referire la un mod particular de morală. Asta și ca reiterare a răspunsului la “unde dai și unde crapă”. Nefiind un împătimit al Stagirintului găsesc(e adevarat foarte ciudat pentru acesta) un viciu de expunere ( sper că de traducere nu mai e cazul dupa atâtea exegeze) în formula: Cȃt privește materia în sine (substanța) ea nu poate fi cunoscută”, lucru apoi fiind ușor de exploatat de Graham Priest. Mai mult necesită să ne întrebăm dacă o teorie este intemeiată numai dacă se verifică în domeniul ei definit de obiecte sau în toate aspectele( metafizic si/ori fizic) pentru că sunt convins că Aristotel ținea un ochi pe morală în timp ce își construia logica terestră. Ori nu este nevoie și atunci putem clădi oricîte paradisuri inovatoare, ca în cele poetice. Nu aș vrea să considerați toate aceastea ca fiind de o răutăcioasă natură și vă doresc o căt mai viguroasă sănătate. Cu respect, Emanuel Pope
pentru textul : Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil. deDoar o notă asupra primului dintre ele, care m-a impresionat prin profunzime și conotații. Amintesc de asemenea pe al doilea și pe cel din urmă.
Am înțeles ideea înșiruirii lor aici, dar e un perfect exemplu că un haiku se citește de sine stătător, cere în jurul lui un spațiu de plutire și nu agreează compania altora, chiar dacă au subiect comun, tocmai pentru atmosfera creată, care poate diferi.
pentru textul : Postul Mare deDa, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
pentru textul : Midnight taboo deîşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
Pagini