Crezi că era necesară precizarea din final, cu versul: "de pe cealaltă față"? Se repetă ideea. Primele patru versuri mi se par reușite, apoi clachezi în previzibil. Poezia ta este atât: "Sub clapele surde ale nopții ies la vânătoare pândele ochilor încărcați de oglinzi, gândul ocolitor printre umbre." Aștept să mă contrazici. :)

...nici nu stiu daca e voie sa pun comentarii de multumire pe "hermeneia" incep prin a-mi cere scuze. sau era o intrebare ironica? vezi, de fiecare data cand recitesti o scriere ( fie ea si un comentariu ) iti vin alte ganduri, ai alte simtiri, mie mi-se intampla asta ... de ce public din nou? pai... am auzit ca "se pune de un concurs" si ma gandeam... era o gluma ( sau trebuia sa fie)... Public pentru ca imi place cum e facuta aceasta pagina (site) dar mai ales pentru ca ador aceasta categorie "experiment" e unul din putinele locuri unde amatorii ca mine pot sa isi publice incercarile literare, fara sa e subinteleaga ca ar vrea altceva ( de ex sa participe la concursuri, sa isi manifeste cinestie ce calitati, ori frustrari) in afara de a se exprima pe ei insusi in cuvinte ( "cuvinte" care ar putea semana cu "usile" din experimentul meu ;).....) ps: ah, si mai public pentru ca am vazut un comentariu atat de "rautacios", chiar copilaresc de rautacios, care mi-a amintit, cu drag, de tinerete si de comentariile la textele mele :)

mulțumesc pentru profunzimea și răbdarea cu care te-ai aplecat asupra textului.
știi care este ironia?
nu eu m-am plimbat prin cimitir, el a venit la mine...

o succesiune de stari si de trairi care penduleaza intre polul exprimat si cel sugerat al gandului, nu exista fir rosu, el lasa loc tainei, permite libertatea citirii pe un portativ personal... nici nu e nevoie de un contur, asa poti alege singura nuanta care se potriveste.
mi-a placut prin usurinta cu care se deruleaza imaginile, prin forta si ineditul imaginilor create... cred ca este un poem foarte bun, dens, elaborat!

chiar mi-au placut primele doua strofe. mie imi plac poemele bucolice, astea in care dragostea este vazuta dintr-un alt unghi si in care inocenta este ca o intimitate necesara. " Ți-am dat întâlnire în lanul de floarea-soarelui. În colțul unde era mai coaptă și mai înaltă. Credeam că acolo vom fi numai noi Cu picioare pline de praf."

mulțumesc remus pentru aplecare și citire

paul, mulțumesc că te-ai oprit la acest text. nu te cred răzbunător. știu că „nerăspunse” probabil nu sună românește dar eu sînt gata să o propun ca o licență pentru că îmi place cum sună. greșesc?
în ce privește „rugăciuni îngrămădite” știu că sună poate neplăcut dar oare nu sînt chiar așa?

ani, eu vad aici inceputuri de poveste pe care ai fi vrut altcineva sa le rosteasca. nu stiu daca trebuia sa termini atat de ...clasic. mai ascult, cine stie cui ce i pasa?

sapphire, nici nu stiu cum sa incep.... filmul nu l am vazut, dar am citit despre el ( si eu tot un fel de basm am vrut, in care sa mi incerc puterile, fara a sti dinainte sortii), dar mi a intrat sub piele fierbinteala Povestașului, plus daimonul jucaus care, ferice de mine, piosul - vorba cuiva -, nu doarme nici cand muza mea recesiva ma lasa nici cand e mai complicata situatiunea. si acu tac, sa nu ma confunzi. da ma gandesc de un timp si la monastire. a argesului, logic vladimir, numa cel care renunta, stie cum e, saracu de moi (sic!). si eu vroiam sa zic vreo ceva de thomas kuhn, ăsta m a dat pe spate de la prima pagina, da, dupa cum ma stii si tu, is modest si timid din fire. o varianta ar fi aceea ca, aici, poate nici nu conteaza rezultatul, cat drumul si incercarile lui. vreau sa cred ( si eu chiar cred), in ac primavara-vara, ca am reusit sa ma joc cum am vrut eu, intr un spatiu si un timp dat, pe carele le stim cu totii. si nici sa zgarii ceva prea tare. ai spus si despre spiritul de colegialitate...e bun de perseverat pe ac drum, poate va ajung. si trag un claxon. promit

Dar care crezi ca e cel mai bun text al lui Laurentiu?

Nu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.

mulțumesc Maria. La această melodie făceam aluzie în finalul textului http://hermeneia.com/content/o_noapte_preasfintita_0. În românește melodia Silent Night, Holy Night (sau cum este cunoscută în originalul german - "Stille Nacht, heilige Nacht") poartă numele „O Noapte Preasfințită” și face parte din tradițiile imnologice ale bisericilor neoprotestante sau reformate deși inițial cred că a fost cîntată ca și colind într-o biserică catolică - Nikolaus-Kirche din Obendorf, Austria în noaptea de 23 decembrie a anului 1818.

Iata inca o idee la care nu se mai poate lucra: ??!!@@##$$%%^^&&** Sper sa se termine fericit aceasta epopee de asa-zise "vizuale" lipsite de orice valoare pe hermeneia si sa intram intr-o noua era, mai expresionista, mai impresionista, mai cubista, mai da-da-ista, orice, numai sa fie ceva de valoare. Arta fotografica este altceva decat vad eu pe aici, jur! Bobadil

:-) Atunci poate ar fi mai bine să ma rezum la literatură. Nu am cum să câștig duelul cabinet de țară/oraș. Numărul celor de la 'ară îl depășesște pe cel de la orașe, deci s-ar putea spune că superficialitatea se găsește, normal, mai mult la țară, unde nu ești presat de concurență, de timp, etc. Dar nu este așa peste tot. Sunt medici de țară care posedă cunoștințe mai solide decât cei de la orașe. Am exemplul in casă. Exemplu pe care îl voi urma, nu pot să nu-l apăr. Dezavantajul orașului este anonimatul, de aici, si carențele în comunicarea cu pacienții, tratarea lor ca obiecte, simple mecanisme cu o hibă, altă formă de superficialitate. Sigur, dacă vine vorba de concurență, lucrurile se metamorfozează într-o falsă politețe. Deci, da, prejudecata cum că la țară nu se ia cu "Doamnă Floarea, luați loc!" sau cea privind slaba pregătire are putea pleca de aici, greșește doar prin generalizare. Cât despre iresponsabilitate... Să fie, dar nu trebuie să accept sa mi se predea iresponsabilitatea, pentru ca luând toți 10, în maniera în care am luat, exact acesta este mesajul. (sunt tânără și răzvrătită, văd eu mai încolo de ce ) Până atunci însă mai scriu, și sper să-ți placă. (comentariu kilometric... mă ierți, sunt vorbă lungă :) )

Imi place cum e construit textul si ideatica lui. Nu sunt de-acord cu afirmatia din penultimul vers "moartea este alcătuita din aceleaşi patru elemente…", nu la mod conceptual cat contextual, e prea declarativa, denotativa si nu mi se pare ca are ce cauta acolo.

ialin