"este ocascadă" ??
cezar, nu esti nici roata si nici de rezerva. problema este ca nu cred ca cineva dintre noi cunoaste limba Quechua ca sa valideze corectitudinea unui astfel de text. probabil ar trebui sa te orientezi catre limbi mai accesibile. dar poate si peste asta s-ar putea trece daca textul ar avea vreo valoare literara. nu are. are insa greseli de tiparire, de genul celei mentionate de mine mai sus.
in ce priveste contul tau, este suficient sa trimiti o cerere pe adresa de oficiu. nu se fac astfel de cereri in comentarii.

Cu excepția "formei serpentină" nu prea văd aici poezia... E prea pus pe tavă sentimentul. Încearcă să îți decantezi trăirile. Cred că poate ieși ceva.

excelent. admir această suprapunere a temporalului peste imaginar. cred ca am mai vrut sa scriu cindva un comentariu sub acest text. iata o fac acum.

Voi cauta greselile. Intortocheat? Pentru cine nu cunoaste mediul, e posibil ca am intrat prea direct in el, si in gandurile unui om prins in el. Am sa revin peste el, probabil mai incolo, acum mi-e prea apropiat ca sa corectez ceva obiectiv. Oricum, multumesc de parere si comentariu. Pentru ca este vorba de interactiuni continue intre oameni care nu se cunosc, fiecare asteapta ceva-altceva de la celalalt dar comunicarea e la un nivel bazal (nu mereu, dar de multe ori). Necunoasterea naste vina, inteligenta nu este mereu apreciata (mai rar, dar cazul de sus e unul, oameni lipsiti de simt pedagogic sunt rari, dar exista, si cand intalnesti unul cum e personajul de mai sus, se infiinteaza si sentimentul de frustrare superioara, si eu zic ca in lipsa unei comunicari, e normal sa fie acolo.) Pentru mine a fost anomalia care m-a pus pe scris. Povestea etnica pe sleau? Nu este, ce am spus acolo e doar inca o realitate a omului care traieste in acest mediu. Ce-ar fi fost daca integram in text nesimtirea cu care vorbesc numai in ungureste colegii de fata cu noi, romanii, tocmai pentru ca stiu ca nu intelegem si ne izoleaza, cum unele cadre medicale fac la fel. Cum exista pepiniere de ungurime, licee cu profil unguresc care s-au creat cu directiva direct de la Bucuresti (desi elevii maghiari, culmea, nu si-au dorit asta), cum am colegi care si-au cumparat Bac-ul la romana, care nu stiu nimic mai mult decat da/nu/nu stiu, cum intalnesti pacienti care nu vor sa vorbeasca romaneste, cum intalnesti romani care nu vor sa stie ungureste, cum se fac angajari, cum se castiga interviuri, cum se deschid unele usi numai pe acest considerent, cum rar vezi prietenii interetnice. Sunt realitati care intr-o zona ca aceasta, iti irita retina zilnic. Am prieteni maghiari, si sunt departe de a fi o extremista, pe multi dintre ei ii apreciez, sunt o minoritate extrem de unita si responsabila de obicei, in orice fac. Oricat de inciudat i-as privi uneori, trebuie sa ii apreciez. Lumea aici merge inainte, cu sau fara calcari pe coada.E normalul. Asa ca.. povestea cu rîia? E light. Ai fi văzut, la sfîrșitul textului, între Csungy și personajul principal se leaga chiar o prietenie.

Da Cristina - am ales-o intenționat. De fapt am scanat-o de pe un fel de album cu ilustrate și versete biblice tipărit în Brașov probabil înainte de 1940. Deci vechi de cam 70 de ani. Autorul picturilor-ilustrații este cehul Anton Robert Leinweber (1845-1921). Cred că spiritul inițial al evenimentului a fost unul sumbru sărăcăcios, aproape tragic. O femeie săracă, cu burta la gură, bătînd noaptea pe la uși căutînd un loc în care să doarmă și cuibărind în intimitatea ei de femeie teama cumplită că e aproape să i se rupă apa și să nască. Și asta într-o lume fără curent electric sau încălzire centrală și fără măcar minime condiții sanitare. În timp ce pe străzi mărșăluiau din cînd în cînd soldați romani însărcinați cu ordinea și cu desfășurarea unui recensămînt. Sărăcie, teamă, întuneric, frig, durere și oboseală. Asta a fost primul „crăciun”.
În California este acum un spirit destul de modest la nivel public, social, comercial. O modestie pe care nu am mai întîlnit-o în America. Și cred că într-un fel asta este bine și mult mai aproape de normal. Convingerea mea este că interiorul omului este mult mai important decît exteriorul lui. Iar această perioadă dificilă pentru exterior poate fi un prilej pentru mulți să se gîndească mai mult la interiorul lor.
Mulțumesc pentru urări.

totul pare ok pina la sfirsit unde nu stiu de ce dar devine putin confuz

Eu exprim punctul de vedere al unui cititor. Ma feresc sa zic al unui tip de cititor. Dar sa lasam la o parte diversele moduri de receptare.

Imi atrag insa atentia urmatoarele din raspunsul autorului: "eu nu mizez pe ambiguitatea excesivă. Ba mai mult, o consider o primă voce a poetizării, un instrument al poeziei supradimensionate. Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui". Lasand si aici la o parte extremul "Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui", ele imi ofera prilejul de a aduce in atentie "metafora trans-semnificativa" care ar putea prilejui, poate, o discutie interesanta. Denumirea a fost lansata de prietenul meu, matematicianul Catalin Ionita, intr-o lucrare inca nepublicata: "Marele Anonim si metafora trans-semnifiucativa" (drept care imi fac datoria de a solicia semnalarea sursei in masura in care si altii ar prelua acest termen).

Citez din lucrarea respectiva: "Denumirea mai larga ce introducem, metafora trans-semnificativa, cuprinde notional o nuanta a metaforei intre conceptele de metafora revelatorie si mit trans-semnificativ [...] Metafore trans-semnificative numim acele metafore care introduc, nu o semnificatie, ci un cadru in care se pot pune semnificatii. Metafora trans-semnificatva, ramane metafora, nu devine mit,dar se sprijina pe sarcina mitica a cuvantului"

Consider ca este treaba exclusiv a poetului nu de a "lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui", ci de a se baza pe "sarcina mitica a cuvantului". Altfel se ajunge la ceva de genul poetico-aforistic in care, in final, la nivel de intreg, sensul devine extrem de clar univoc. Exeplu, edificator cred, sunt aforismele lui Niestzsche. Prin urmare nu neg dreptul de existenta in Cetate a "poeticului-aforistic" dar il disting de "poeticul" mai mult sau mai putin pur.

Multumesc autorului pentru prilejul oferit de a-mi exprima gandurile de mai sus.

in afara de cumva-ul din al doilea vers, poemul este perfect. probabil ca daca ar mai fi existat optiunea de preferate l-as fi cules. ma mir ca n-a fost remarcat de ieri pana azi.

Și imaginea de acum e interesantă, doar că o prefer pe cealaltă, datorită unei fante verticale albe între brațul fetei și corp, așa încât cade exact pe mijlocul irisului, ca un fulger.

Citind, călătoream prin locuri exotice, plajă, soare, valuri -dar nu ucigătoare- şi am văzut o femeie... zidită. Uf! Bine că spre sfârşit ai eliberat-o, căci altfel se termina trist ! Frumos, mi-a plăcut, m-ai făcut să visez citind, prin versuri scurte ai făcut un film... de lung metraj.
,,iar eu te voi dezlega de blestemul ruginii", mi-a plăcut în mod deosebit.

da, ai dreptate Adriana, ultima strofă e încărcată, mă gândesc.
cum spui tu, un pic schimbă sensul, dar îmi place.
iar la cuţit, nu.. nu-mi place mie cuvântul tocit, dar fie :)
merci pentru lectură şi sfaturi
cu drag

precizez faptul ca regulamentul Hermeneia nu prevede nimic in privinta statutului si a rolului clonelor

da, si eu m-am tot gindit cum sa termin. si tot nu ma satisface. merci pentru trecere

e greșeala mea, Adrian! probabil că afirmând "e multă împovărare" A. aka Andu (nu e reglată pecetea), la lumina lumânărelelor (în stânga pentru vii, în dreapta pentru morți) dintr-un adânc de noapte, a concis prelung cele de mai sus. de unde se deduce și ciocnirea frontală cu skype et blah blah. îi mulțumesc pentru aplecare!