Un poem frumos, rotund, aerisit, o emoție curată. Drumul acela cu autobuzul, o alegorie uitată din copilărie și de care aici mi-a făcut bine să-mi reamintesc.
Halta din final nu prea merge cu autobuzul dar ... mă rog autoarea să hotărască dacă o face stație sau face autobuzul tren, ce mai contează când poezia e la locul ei?
Aș găsi totuși alt titlu și aș lăsa 'still haven't find...' - ul lui U2 în subtitlu. Doar o părere...
Felicitări pentru un poem reușit.
Margas

Ai vazut vreodata o electrocardiograma? Are urcusuri si coborasuri. Ca si cum ar fi emotii inalte si emotii joase. Ce se intampla cu inima unuia care moare? O linie incontinua, plata, monotona, fara viata. Cam asa este si poemul tau. Nu are nimic nici care sa urce, nici care sa coboare. Daca nu te afli sub influenta emotiilor puternice, daca nu ai ceva nerv, nu scrie.

erată
*opinia

Nimic nou in mersul pe contrasens in viata, si totusi ai reusit sa ne faci sa simtim pana la urlet, pana la abandon fiecare pas. Scris lejer, simplu, imaginile nu sunt cautate si cu atat mai puternica senzatia de autentic. Fiecare cuvant pare exploatat la maxim. O singura fraza cred ca este in plus, mai ales ca nu e intotdeauna util sa-ti expui concluzia dintru inceput, tocmai in proza: "viața asta nu e viață e un surogat care-ți face gura pungă." Mult mai sugestiva imaginea din final "mie nu am ce să-mi las viața e o execuție sumară când te cobori în subteranele tale" si "cunoscându-te astfel îți legi morții la ochi și aștepți binecuvântarea". Mai ai cateva typo ("regurigiteaza", "metine curatenia"... mai reia textul, se intampla).

am găsit, nu vă mai deranjaţi să răspundeţi.

Raul, eu te încurajez să scrii, mai mult îți spun că te voi și citi pe aici pe Hermeneia sau pe unde vei mai scrie și unde am acces.
Ai talent... și deși deocamdată scrii sub influențe clar identificabile, clasice, ești genul de poet pe care aș paria cu mana mea dreaptă, cea nu atât de bobadilică deci.
În poemul de față totuși aș renunța la vocativul psalmic din final... sună ca nuca în perete, părerea mea.
Keep on the good work.
Andu

Spre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.

Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.

Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".

"secţionând" - mult prea tehnic termenul.

Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.

În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.

Victimizarea nu tine deloc la mine. Am facut un comentariu, ai raspuns, din punctul meu de vedere arogant, eu ti-am raspuns inapoi. Din nefericire pentru tine, faci o mare confuzie. Nimeni nu te-a atacat. Critica mea a fost exclusiv pe text. Tu ai adus totul in plan pesonal. Stiu foarte bine tactica asta pe care o aplicam si eu cindva, cind nu voiam sa recunosc faptul ca am si texte proaste. E mai simplu sa spun ca sunt atacat decit sa constientizez ca unele texte sunt slabe pur si simplu si nimeni n-are ceva personal cu mine. Iar ca sa arunci apoi totul in circa editorilor, mi se pare penibil. Reactia ta la comentariul tau a fost nejustificata. Trimite pe fiecare cititor care are ceva de zis la plimbare, daca asta consideri tu necesar. In momentul in care afirmi ca duc lipsa de imaginatie, astept sa si probezi ceea ce afirmi si nu prin prisma imaginatiei tale. Repet, faci o confuzie extraordinara intre un comentariu critic negativ si atac. daca e cineva care a atacat atunci se numeste katia kelaro in moemntul in care a afirmat ca autorul emil pal duce lipsa de imaginatie. Restul discutiilor despre editori si scandaluri inventate nu-si au locul. Victimizarea e cea mai putin impresionanta strategie.

Recitesc! interesantă abordarea din strofa trei; îmi amintește de următoarele versuri: “Mice venea în gară la toate trenurile el nu aștepta oameni el aștepta să le vină numele” (toamna la tg-jiu) Și de: “spune-mi dacă te sărut mai jos de frunte o să mai ai ochi să mă vezi?” (dragul meu)

intai mie mi se pare un poem excesiv focalizat pe "trotuar" care apare de trei ori intr-un text de 10 versuri si nu oricum, ci in combinatii de atitudine poetul sta "pe trotuar" o gaura este "in trotuar" iar metroul naparleste (o metafora destul de previzibila, ar putea si sa isi lepede coada) "sub trotuar" "oameni de neon" intr-adevar straluceste prin tot poemul. daca asta justifica zece versuri umplutura... sa hotarasca altii

elia-clodia, nu poti fi niciodata suficient de prudent în relatia cu anumiti oameni.de retinut pt. viitor.
si înca ceva : masochismul, pe care multi îl iau drept o "fitza", este , totusi, o boala foarte periculoasa, ea n-ar trebui tratata cu indiferenta.

Sigur! Ne mai citim!

time off reveniti la text si la literatura

- introducere tip...fără nimic nou. - imagine stresantă - se putea totuși specula mai mult ideea: "o casă fără ferestre numai uși" - cele mai interesante versuri îmi par: "hrănesc păsările cu poeziile mele răsfoind colecția de timbre așezate pe domenii cu inocența celui ce crede" și cred că s-ar fi putut opri aici...