Virgil, tu spui că "ma tem ca aceasta idee a artei "pure" intr-o existenta rupta de materie sau context este mai degraba o utopie. la urma urmei vorbim despre literatura aici sau despre o chestiune pur metafizica". Să înțeleg că mai e de lucru la forma poetică a acestui text?
Chei: 1. Huluxiao = instrument muzical folosit de etniile Dai, Achang, Wa, constind intr-o tigva in care sint fixate 3 tuburi din bambus prevazute cu 3 mustiucuri metalice; sunetul acestui instrument este suav, melodiile si cintecele interpretate la acesta au ca tematica legende, basme din regiunile mentionate; 2. daca te afli intr-o vale a deznadejdii si-n jurul tau vezi numai oase uscate, Dumnezeu este cel care poate sufla un duh si poate transforma oasele in ostire si deznadejdea in bucurie; 3. putin din povestea lui Iona.
Tocmai am primit o informatie pe adresa hermeneia cu privire la faptul ca Jules Perahim nu a murit in 2004 ci a trecut in vesnicie ieri, 2 Martie 2008. Nu avem inca o confirmare oficiala a acestui lucru dar sintem inclinati sa credem ca este adevarat. Domnule Graunfels va rog sa va documentati mai bine cind scrieti articole si sa evitati astfel de gafe regretabile. Va rog sa corectati textul cu o data despre care aveti dovezi certe iar daca nu sinteti in posesia adevarului despre o personalitate artistica mai bine nu scrieti despre acea informatie. virgil titarenco
"pătrund în camera-mi goală
pieptănându-mi pletele apoi se ascund" - două stângăcii consecutive, care arată clar mână nesigură. E vorba, evident, de adjectivul posesiv (camera-mi) şi de gerunziul de după (pieptănându-mi), care, atunci când lipseşte lipiciul liric dintre idei, e un surogat ieftin.
"Am trimis sufletul în patru zări să îmbrăţişeze pe toţi cei care nu au putut ajunge"
a ajuns şi la mine,vibrez şi eu alături de al tău.
ai redat cu multă emoţie o pagină de neuitat. îţi mulţumesc, simt că am fost acolo:)
felicitări!
Sapphire - imi pare rau ca mi-am infipt incisivii cu agresivitate in bicepsii lui Andu, promit ca pe viitor s-o fac intr-un mod mai delicat:) Andu - ma bucur ca ai revenit cu detalii, sper s-o tii tot asa! Alma - mi-ai salvat pielea, iti raman dator:) va salut cu prietenie cu mult respect Ion Nimerencu
Francisc... ai sesizat foarte bine mozaicul... mesterul doarme iar calfa nu se poate inca descurca de unul singur. Alina... chei si usi... ce te faci cu cele lasate deschise? Multumesc pentru feed-back.
Mă bucur să aud că H nu se va închide, ci doar se transformă. Păi nu aşa spunea Lavoisier că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă! Iată că are dreptate, bătrânul. Chiar dacă din anumite motive nu am mai postat aici în ultimul timp, mai citesc uneori ceea ce se postează. Mi-ar fi părut rău ca H să se închidă. Chiar dacă am avut în trecut destule contre cu Virgil, chiar dacă mi s-a părut că uneori e de o încăpăţânare şi o dorinţă de a avea ultimul cuvânt exagerate, nu pot decât, per ansamblu, să constat că demersul literar al cenaclului a fost unul constructiv. Deşi sunt o sumedenie de site-uri aşa zise de profil, de fapt stăm prost la capitolul calitate. H are punctele lui forte, dar şi unele la care se mai poate lucra. De exemplu, imprecaţiile, sub orice formă, ar fi trebuit aspru sancţionate din start. Am văzut ieşiri în decor care ar fi rezonat bine pe vreo uliţă, nu pe un site cu scopuri literare. Mult succes la tranzacţie şi spor la scris!
Sper să am şi eu!
Adrian,
Prima observaţie ar fi că se scrie MOTTO, nu MOTO!
A doua, că mottoul (nu motto-ul!) e cam lung. De fapt, nu e, propriu-zis, un motto. Textul, în întregul lui, e alcătuit din două secvenţe. Fiecare e remarcabilă, în felul ei - mai ales prima, care e, într-adevăr, în stilul Brumaru sau Dimov. Doar că, după opinia mea (şi după gustul meu), ele nu se leagă. Mai exact, nu se suportă, iar prima secvenţă o pune în inferioritate (pe nedrept!) pe cea de-a doua, prin muzicalitate. E avantajul pe care poezia clasică de bună calitate îl va avea întotdeauna faţă de poezia în vers liber. De altminteri, cultivarea ambelor stiluri indică, să zicem, un soi de scindare a eului. Măcar de natură...stilistică.
Lucian, uite, îți spun aici că îți mulțumesc pentru toate semnele lăsate și pentru popasurile făcute pe pagina mea. Foarte drăguț din partea ta că mai treci. De ce "extaz"? Mi-ar fi plăcut să încerci să spui tu asta. Eu sunt sigură că răspunsul ți-l poți da singur. Eu nu-mi pot motiva multe din cele scrise. Vin așa, din mine, din adânc. Despre realitatea dureroasă a acestei poezii ar fi multe de spus. Dar, ce ar conta realitatea? Cu aleasă considerație, Cami
m-a miscat mult poemul tau, mai ales ca ma aflu intr-una din acele perioade in care aproape in fiecare zi ma intreb cum ar fi sa-L iau pe Dumnezeu de brat, sa vorbesc cu El cum o faceam odata si efectiv sa stau acolo fara sa-mi mai pese ce se intampla in jur.
ok corina, este foarte posibil să nu mă pricep la așa de bine ca tine. deși nu cred că alunecarea în dimensiunea patriotică a erotismului duce undeva. probabil că îndepărtează de subtil, mai degrabă.
mădălina, da, cred că este unitar. surpriza finalului era o artă pe care o stăpîneam ceva mai bine „pe vremuri”.
Actaeon, Cineva, are să-mi spună într-o bună zi unde se sfârșește copilăria, așa cum și tu mi-ai spus că ciclul meu de poeme "Ore de..." (?) este foarte utilizat. Am recurs la ideea începerii unor "cântece de dragoste", și m-am gândit să le intitulez "Ore în șir...". Trebuie să îți spun că, linia acestei serii de poeme va avea un amestec de dragoste, ură, căldură, răceală, pasionalitate și agitație. Cert este că personajul din poemele mele ocolește momentul maturității, adoră la nesfârșit "gustul" liniștii și al armoniei copilăriei. Un copil nu are să nimerească nota "firească" de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă ar scrie "Ore în șir...", un copil visează altfel, mereu se va întreba dacă este doar un copil sau a devenit între timp poet. Se poate, cred, spune că drumurile unui copil urcă într-un fel așa cum și el urcă, crește în fiecare zi. A spune întruna, eventual și același lucru, a spune la infinit... înseamnă a spune ceva " ore în șir...". p.s. - nu mă deranjează că mai există și alte "ore de ...", despre ele se poete scrie mereu, ... "ore în șir". mulțumesc. Madim
Eu cred că granița de care vorbești dintre zborurile dinafară și dinăuntru este modul în care fiecare percepe o față sau alta a realității. Subtitlul mă duce însă cu gândul că iubirea, despre care vorbești în final, e totuși aceea care ne face să sângerăm, noi, "caiși înfloriți". Splendid final. Și totuși, poate mă lămurește Paul ce nu e bine, din punctul lui de vedere, cu genitiv- dativele. Nu de alta dar și eu le folosesc și nu știu de ce ar deranja atât? Tot cu gânduri bune, Cami
Mie îmi place stilul acesta. Construcția înclină puțin către proză, în sensul că începutul de introduce în atmosferă, atinge un apogeu undeva pe la mijloc, tensiunea începînd să se dilueze ușor spre final, rămîne inefabil ecoul, ca o undă din parfumul ființei care tocmai a trecut, dar tocmai această undă are acel ceva, de care îți aduci aminte.
Alex, mulțumesc pentru lectură și semn. Surpins de faptul că ți-a creat impresia de „text greoi”. Textul a fost conceput într-o cheie (auto)ironică. Dacă dorești, e un fel de luare peste picior
a unei iubiri puțin cam naive și-mpiedicate. Depinde din ce unghi privești la lectură. Desigur, există și câteva scăpări, finalul, însă, este cel pe care mi l-am dorit. Ba chiar îl consider partea cea mai bună din text. Nu cred să fie ceva în neregulă acolo.
În altă ordine de idei, e un text mai vechi, pe care l-am postat aici mânat de curiozitate. oricum, de mult nu mai scriu în maniera asta.
Mă bucur să te regăsesc și pe acest site.
Să ne auzim numai de bine,
Eugen.
Interesanta modalitate de a expune in cuvinte relativ simple, extrase parca din matca derizoriului, ideea nedesavarsirii inteleasa ca un blestem... asa cum uneori nemurirea ne oboseste (Ahasverus), asa cum uneori zeul se retrage satul de creatia sa ori cum in mod dilematic iluminatul este pus in situatia de a alege intre a fi Buddha ori Bodhisattva... omul are in el, prin natura ori prin har, samburi din toate cele enuntate de mine mai devreme... As spune in loc de "Cameleonicele"... "Cameleonice"... expresia "sferele transparente ale eternității" cat am vrea sa fie de poetica sufera din prin multa abstractizare si se face greu ingurgitabila de lector... Eu iti urez bun venit printre noi... dupa cum vezi aici nimeni nu te exileaza la atelier asa cum se intampla prin alte parti :)
Nu am mai citit de mult o poezie cu rimă care să îmi placă atât de mult. Curge ușor, natural, atât rima cât și imagistica. Simt o rupere de ritm în penultima strofă, dar s-ar putea să mă înșel: Eu am lăsat acolo păsări cântătoare prin crânguri și livezi de pruni să ciripească și felul cum la fiecare sărbătoare știa măicuța iară să ne primenească Mi-a mai plăcut menționarea matematicii în ultima strofă, dar cred că exprimarea perimată vise înaripate strică teribil impresia generală.
un interviu care aduce o doza de obiectivitate în ceea ce priveşte ,,viaţa literară,, care pulsează ,,dincoace şi dincolo,, de ecrane.
sigur, virtualul face mai mult decât ar fi dispus un Institut Cultural să facă pentru iubitorii scrisului, sau mai bine zis ai cuvântului.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgil, tu spui că "ma tem ca aceasta idee a artei "pure" intr-o existenta rupta de materie sau context este mai degraba o utopie. la urma urmei vorbim despre literatura aici sau despre o chestiune pur metafizica". Să înțeleg că mai e de lucru la forma poetică a acestui text?
pentru textul : karuna depauza de lene a hiperactivului imobilizat
pentru textul : Săgeata 2 deimi place. pentru ce nu spune. ce spune este sofistic autopersiflant, asadar nu e sofism.
Chei: 1. Huluxiao = instrument muzical folosit de etniile Dai, Achang, Wa, constind intr-o tigva in care sint fixate 3 tuburi din bambus prevazute cu 3 mustiucuri metalice; sunetul acestui instrument este suav, melodiile si cintecele interpretate la acesta au ca tematica legende, basme din regiunile mentionate; 2. daca te afli intr-o vale a deznadejdii si-n jurul tau vezi numai oase uscate, Dumnezeu este cel care poate sufla un duh si poate transforma oasele in ostire si deznadejdea in bucurie; 3. putin din povestea lui Iona.
pentru textul : Huluxiao - flautul din tigvă descuze de typo. fara primul "de"
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deam modificat.
pentru textul : cînd calul troian a intrat în cetate deAm modificat si am adaugat si "transparenta" asa am simtit ca suna mai curgator. multumesc, erika
pentru textul : Răstălmăcire deTocmai am primit o informatie pe adresa hermeneia cu privire la faptul ca Jules Perahim nu a murit in 2004 ci a trecut in vesnicie ieri, 2 Martie 2008. Nu avem inca o confirmare oficiala a acestui lucru dar sintem inclinati sa credem ca este adevarat. Domnule Graunfels va rog sa va documentati mai bine cind scrieti articole si sa evitati astfel de gafe regretabile. Va rog sa corectati textul cu o data despre care aveti dovezi certe iar daca nu sinteti in posesia adevarului despre o personalitate artistica mai bine nu scrieti despre acea informatie. virgil titarenco
pentru textul : Jules Perahim de"pătrund în camera-mi goală
pentru textul : mistică depieptănându-mi pletele apoi se ascund" - două stângăcii consecutive, care arată clar mână nesigură. E vorba, evident, de adjectivul posesiv (camera-mi) şi de gerunziul de după (pieptănându-mi), care, atunci când lipseşte lipiciul liric dintre idei, e un surogat ieftin.
multumesc frumos, din pacate , asa e , multa ipocrizie in ideea de iubire de semeni
pentru textul : pas d'applaudissements, s 'il vous plaît! de"Am trimis sufletul în patru zări să îmbrăţişeze pe toţi cei care nu au putut ajunge"
pentru textul : Virtualia în real dea ajuns şi la mine,vibrez şi eu alături de al tău.
ai redat cu multă emoţie o pagină de neuitat. îţi mulţumesc, simt că am fost acolo:)
felicitări!
Sapphire - imi pare rau ca mi-am infipt incisivii cu agresivitate in bicepsii lui Andu, promit ca pe viitor s-o fac intr-un mod mai delicat:) Andu - ma bucur ca ai revenit cu detalii, sper s-o tii tot asa! Alma - mi-ai salvat pielea, iti raman dator:) va salut cu prietenie cu mult respect Ion Nimerencu
pentru textul : photo deFrancisc... ai sesizat foarte bine mozaicul... mesterul doarme iar calfa nu se poate inca descurca de unul singur. Alina... chei si usi... ce te faci cu cele lasate deschise? Multumesc pentru feed-back.
pentru textul : Fragmentum deaş reciti-o
pentru textul : Scrisoare deMă bucur să aud că H nu se va închide, ci doar se transformă. Păi nu aşa spunea Lavoisier că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă! Iată că are dreptate, bătrânul. Chiar dacă din anumite motive nu am mai postat aici în ultimul timp, mai citesc uneori ceea ce se postează. Mi-ar fi părut rău ca H să se închidă. Chiar dacă am avut în trecut destule contre cu Virgil, chiar dacă mi s-a părut că uneori e de o încăpăţânare şi o dorinţă de a avea ultimul cuvânt exagerate, nu pot decât, per ansamblu, să constat că demersul literar al cenaclului a fost unul constructiv. Deşi sunt o sumedenie de site-uri aşa zise de profil, de fapt stăm prost la capitolul calitate. H are punctele lui forte, dar şi unele la care se mai poate lucra. De exemplu, imprecaţiile, sub orice formă, ar fi trebuit aspru sancţionate din start. Am văzut ieşiri în decor care ar fi rezonat bine pe vreo uliţă, nu pe un site cu scopuri literare. Mult succes la tranzacţie şi spor la scris!
pentru textul : despre închiderea site-ului Hermeneia.com deSper să am şi eu!
Adrian,
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii dePrima observaţie ar fi că se scrie MOTTO, nu MOTO!
A doua, că mottoul (nu motto-ul!) e cam lung. De fapt, nu e, propriu-zis, un motto. Textul, în întregul lui, e alcătuit din două secvenţe. Fiecare e remarcabilă, în felul ei - mai ales prima, care e, într-adevăr, în stilul Brumaru sau Dimov. Doar că, după opinia mea (şi după gustul meu), ele nu se leagă. Mai exact, nu se suportă, iar prima secvenţă o pune în inferioritate (pe nedrept!) pe cea de-a doua, prin muzicalitate. E avantajul pe care poezia clasică de bună calitate îl va avea întotdeauna faţă de poezia în vers liber. De altminteri, cultivarea ambelor stiluri indică, să zicem, un soi de scindare a eului. Măcar de natură...stilistică.
Lucian, uite, îți spun aici că îți mulțumesc pentru toate semnele lăsate și pentru popasurile făcute pe pagina mea. Foarte drăguț din partea ta că mai treci. De ce "extaz"? Mi-ar fi plăcut să încerci să spui tu asta. Eu sunt sigură că răspunsul ți-l poți da singur. Eu nu-mi pot motiva multe din cele scrise. Vin așa, din mine, din adânc. Despre realitatea dureroasă a acestei poezii ar fi multe de spus. Dar, ce ar conta realitatea? Cu aleasă considerație, Cami
pentru textul : extaz dem-a miscat mult poemul tau, mai ales ca ma aflu intr-una din acele perioade in care aproape in fiecare zi ma intreb cum ar fi sa-L iau pe Dumnezeu de brat, sa vorbesc cu El cum o faceam odata si efectiv sa stau acolo fara sa-mi mai pese ce se intampla in jur.
pentru textul : introfanie de toamnă I deok corina, este foarte posibil să nu mă pricep la așa de bine ca tine. deși nu cred că alunecarea în dimensiunea patriotică a erotismului duce undeva. probabil că îndepărtează de subtil, mai degrabă.
mădălina, da, cred că este unitar. surpriza finalului era o artă pe care o stăpîneam ceva mai bine „pe vremuri”.
pentru textul : french kiss vegetal deActaeon, Cineva, are să-mi spună într-o bună zi unde se sfârșește copilăria, așa cum și tu mi-ai spus că ciclul meu de poeme "Ore de..." (?) este foarte utilizat. Am recurs la ideea începerii unor "cântece de dragoste", și m-am gândit să le intitulez "Ore în șir...". Trebuie să îți spun că, linia acestei serii de poeme va avea un amestec de dragoste, ură, căldură, răceală, pasionalitate și agitație. Cert este că personajul din poemele mele ocolește momentul maturității, adoră la nesfârșit "gustul" liniștii și al armoniei copilăriei. Un copil nu are să nimerească nota "firească" de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă ar scrie "Ore în șir...", un copil visează altfel, mereu se va întreba dacă este doar un copil sau a devenit între timp poet. Se poate, cred, spune că drumurile unui copil urcă într-un fel așa cum și el urcă, crește în fiecare zi. A spune întruna, eventual și același lucru, a spune la infinit... înseamnă a spune ceva " ore în șir...". p.s. - nu mă deranjează că mai există și alte "ore de ...", despre ele se poete scrie mereu, ... "ore în șir". mulțumesc. Madim
pentru textul : A șaptea minune desi pe tine. cum cine? spiritul. frumos de tot. n-am ce zice, decat de bine. placut. mult. fericite!
pentru textul : vremuri dedomnule, oi fi eu las, dar nu-mi aduc niciodata. aportul.
pentru textul : de el deEu cred că granița de care vorbești dintre zborurile dinafară și dinăuntru este modul în care fiecare percepe o față sau alta a realității. Subtitlul mă duce însă cu gândul că iubirea, despre care vorbești în final, e totuși aceea care ne face să sângerăm, noi, "caiși înfloriți". Splendid final. Și totuși, poate mă lămurește Paul ce nu e bine, din punctul lui de vedere, cu genitiv- dativele. Nu de alta dar și eu le folosesc și nu știu de ce ar deranja atât? Tot cu gânduri bune, Cami
pentru textul : Graniță de culoarea sângelui deDa, se pot face modificări, oricum, textul e o variantă mai curată a unui text scris prin 2007-08. O să mai gravitez în jurul finalului.
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul deMie îmi place stilul acesta. Construcția înclină puțin către proză, în sensul că începutul de introduce în atmosferă, atinge un apogeu undeva pe la mijloc, tensiunea începînd să se dilueze ușor spre final, rămîne inefabil ecoul, ca o undă din parfumul ființei care tocmai a trecut, dar tocmai această undă are acel ceva, de care îți aduci aminte.
pentru textul : Le Singe Bleu deremarc finalul:
pentru textul : Renaştere de"oamenii mari strîng pumnii la piept
revarsă nisipul
perfid
suflă spre cer un nou univers
mai arid."
Alex, mulțumesc pentru lectură și semn. Surpins de faptul că ți-a creat impresia de „text greoi”. Textul a fost conceput într-o cheie (auto)ironică. Dacă dorești, e un fel de luare peste picior
a unei iubiri puțin cam naive și-mpiedicate. Depinde din ce unghi privești la lectură. Desigur, există și câteva scăpări, finalul, însă, este cel pe care mi l-am dorit. Ba chiar îl consider partea cea mai bună din text. Nu cred să fie ceva în neregulă acolo.
În altă ordine de idei, e un text mai vechi, pe care l-am postat aici mânat de curiozitate. oricum, de mult nu mai scriu în maniera asta.
Mă bucur să te regăsesc și pe acest site.
pentru textul : Un ochi îngust, privind subțire deSă ne auzim numai de bine,
Eugen.
Interesanta modalitate de a expune in cuvinte relativ simple, extrase parca din matca derizoriului, ideea nedesavarsirii inteleasa ca un blestem... asa cum uneori nemurirea ne oboseste (Ahasverus), asa cum uneori zeul se retrage satul de creatia sa ori cum in mod dilematic iluminatul este pus in situatia de a alege intre a fi Buddha ori Bodhisattva... omul are in el, prin natura ori prin har, samburi din toate cele enuntate de mine mai devreme... As spune in loc de "Cameleonicele"... "Cameleonice"... expresia "sferele transparente ale eternității" cat am vrea sa fie de poetica sufera din prin multa abstractizare si se face greu ingurgitabila de lector... Eu iti urez bun venit printre noi... dupa cum vezi aici nimeni nu te exileaza la atelier asa cum se intampla prin alte parti :)
pentru textul : Ultimul plâns deNu am mai citit de mult o poezie cu rimă care să îmi placă atât de mult. Curge ușor, natural, atât rima cât și imagistica. Simt o rupere de ritm în penultima strofă, dar s-ar putea să mă înșel: Eu am lăsat acolo păsări cântătoare prin crânguri și livezi de pruni să ciripească și felul cum la fiecare sărbătoare știa măicuța iară să ne primenească Mi-a mai plăcut menționarea matematicii în ultima strofă, dar cred că exprimarea perimată vise înaripate strică teribil impresia generală.
pentru textul : Eu am lăsat acolo casa mea străbună deun interviu care aduce o doza de obiectivitate în ceea ce priveşte ,,viaţa literară,, care pulsează ,,dincoace şi dincolo,, de ecrane.
pentru textul : interviu desigur, virtualul face mai mult decât ar fi dispus un Institut Cultural să facă pentru iubitorii scrisului, sau mai bine zis ai cuvântului.
eu abia aștept să se termine sărbătorile... :)
pentru textul : Crăciun crizat - 2011 deprobabil că mult am greșit în 2011, multe oi fi avut de plătit...
Pagini