Spre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.
Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.
Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".
"secţionând" - mult prea tehnic termenul.
Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.
În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.
Sorin, ai o mare problemă cu epitetele! mai pliveste-le, pentru Dumnezeu, că nu se mai vede ce-ai semănat din pricina lor! " Primele urme de pași în zăpada răscolită de ultimul viscol apar sporadic pe digul presărat cu mașini vechi de pensionari . !! și apoi, recitește primele trei fraze; cum încep? "Primele urme de pași" & "Prima geană de lumină" & "Primii ajunși scot capacele"... o fi sărăcit peste noapte vocabularul limbii române?
"urletul sevei cade prin pâlnia nopţii
ca o scrâşnire din dinţi" - la partea asta nu stiu de ce, da' parca se face un nod intre versuri. ma tot chinui sa pun egalu intre urlet si scrasnet, dar neaparat o parte tine sa alunece aiurea. in rest, poem-stare despre starea poetului... Numa' de bine!
e OK, nu cred ca e superb, insa. un text care curge ca viata printre degete, previzibil, spre un fagas asteptat. primul hieroglif a fost mai imprevizibil, mai aproape de penita si de remarca.
E un poem "la plesneala", adica teritoriul in care un autor are cateva imagini tari dar insuficiente pentru a spune cititorului ceea ce vrea. Si atunci face apel (ca poate!) la un vapor plin de alte cuvinte, din care alege ceea ce-i convine pe moment. Peste 2-3 ani, daca autoarea isi va reciti creatia, sunt sigur ca se vor produce modificari substantiale (ma refer la cuvintele luate de pe vapor si asamblate ulterior). Imaginile de forta, insa, nu vor fi modificate. Recomand, celor ce nu ma cred, o lectura atenta a textului. Iar peste 2-3 ani - o noua lectura (daca autoarea va binevoi sa ni o ofere). Indrazneala de-a lucra astfel nu o are decat cineva care a trecut de amalgamarea frazeologica si ermetismul "de carton", sa zic asa (de care avem parte din ce in ce mai des - de la autorii contemporani). Voi fi si peste 2-3 ani cititorul Dvs., Doamna! Pentru aceasta rabdare si pentru cutezanta, o penita. Sunteti sotia lui George Geacar? Sa aveti pace, Dancus
vacarasuflorin, mi s-a atras atentia si observ si eu acum ca, pentru un motiv despre care nu imi dau seama, te lansezi aici in tot felul de ziceri din astea personale care nu au nici o legatura cu textul sau cu vreun demers literar. daca simti nevoia sa faci asta te rog sa gasesti alte mijloace si sa nu abuzezi de facilitatea de comentare pe hermeneia.com care a fost creata pentru un cu totul alt scop. deocamdata te rog sa te consideri avertizat.
Voi face o excepție comentând la acest text: felicitări pentru realizare. Ideea nu e nouă și colajul nu e echilibrat (încearcă așezarea versurilor în spațiul din stânga jos sau mult mai bine, în afara imaginii), dar e muncit cu migală și interes în a ieși ceva frumos.
Sunt aproape convins că în momentul când am comentat textul, acesta era încadrat la "poezie generală". Oricum, acest fapt este neglijabil din moment ce argumentul că textul este bun pentru că e pentru copii nu ţine din mai multe perspective, cum ar fi faptul că filtrul lor cognitiv nu cred că ar face faţă la rânduri de genul " născut şi crescut în fontă dură/ caracter instabil/ viaţa mea e istorie", iar dacă ar face, cu siguranţă s-ar prăbuşi când ar da de "iubita" pentru care se şuiera un cântec trist. Spui tu că un copil nu receptează bine textele tulburi, figurile de stil şi ambiguitatea.
"Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
născut şi crescut în fontă dură
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam
draga mea zână încălzită cu jeratic"
Figuri de stil, ambiguitate, iar finalul numai tulbure nu e, e foarte, foarte senin:). Deci e sau nu e pentru copii? Întrebarea e retorică din moment ce, spun eu, ştim cu toţii cum sună şi cum arată o poezie pentru copii. Ori poate e pentru copii de treizeci de ani...
" dar mă critici ca întotdeauna (nu am avut nicio poezie aici pe Hermeneia să îţi placă)." de exemplu, vezi aici:
un cintec aproape alcatuit din secvente ce pot fi de sine statatoare precum apele singuratatii. mi-a ramas o imagine deosebita: "odată ne-a prins o furtună am alergat până ce-am îmbrăcat ploaia pe dedesubt atunci am pierdut frica de apă"
"Apoi, folosirea în două versuri succesive a două adverbe care nu par să aducă un plus de lirism în penultima strofă(mă refer la „neutru” și „vânăt”)" - puteai să spui că nu-ţi plac adverbele alea, dar, of! nu că nu aduc nimic nou, pen' că aduc ceva nou fie şi pentrui simplul fapt că sunt licenţe. Titlul e tot ceea ceea ce trebuie să fie un titlu. De unde ideea că titlul tre' să fie abscons, intuitibil?! La modul cel mai plat spus, titlul tre să fie explicit/explicativ. Ok, poate fi aşa combinându-se cu textul, ori după ce-a fost trecut printr-o alegorie, dar tot menit explicării/deschiderii/rezumatului/imanenţei textului este. Înţelegi? Iar cât este de lung, asta pur şi simplu e o neoprejudecată? So, nu ştiu de ce pur şi simplu preiei păreri, în loc să le treci prin filtrul tău raţional-cultural, şi să le faci upgrade.
Strofa trei, cu excepţia utlimului vers, este cea mai slabă din text - abuzează de metaforă. E copilăresc de uşor să scrii suprametaforic, supraaglomerat, supraîncâlcit, cu enşpe mii de înţelesuri. Nu c-ar fi cazul strofei respective, care însă tot slabă rămâne. În general vorbesc. Demetaforizarea, în poezie, se impune, şi nu de acum. Primul mod de falsare, de poetizare e însăşi metafora. "A adăuga peste sens" a fost ok când aveai de spus adevăruri mari, revelate. Chestiilea alea s-au termiant înainte de mesia. Acum, metafora, când nu slujeşte pur şi simplu un lucru de necaptat prin cuvinte/sintagme la propriu, e primul val de preţiozitate. Şi când spun "lucru de necaptat" nu mă refer la mofturi lirice, cum că unul vrea să-mi spună mie ce alt gust divin avea ceaiul dintr-o dimineaţă ploiasă.
Ceea ce spune Virgil Titarenco se susține atât din punct din vedere literar, cât ți teologic, iar în Biblie așa găsim: "Apocalipsa Sfântului..." nu "după...". Inclusiv în variantele grecească și latină (gr.: "kata Mattaion"=după Matei și "apokalipsis Ioannou"=revelația lui Ioan; lat.: "secvndvm Matthaevm" și "Apocalypsis Beati Ioannis Apostoli". Corect și îndeobște acceptat. Dar: Urmând demersul domnului Titarenco, putem spune că și la Apocalipsă au fost mai mulți martori!?! Avem și așa numita "Apocalipsa mică a lui Matei" din Evanghelia sa (cap. 24), și mai avem în Vechiul Testament o descoperire a sfârșitului lumii avută de profetul Daniel (cap. 12). Evangheliile sunt cărți istorice, Apocalipsa este o carte profetică, cum bine s-a spus. Bun. Interesant este, însă, că la fel ca în cărțile profetice ale Vechiului Testament, covârșitoarea majoritate a verbelor profețiilor din Apocalipsă sunt tot la trecut. Toate cărțile profetice, inclusiv Apocalipsa, sunt cărți scrise la trecut. Deci se folosesc verbe la timpul trecut pentru niște evenimente ce abia vor veni. Acesta este așa numitul "trecut profetic" de care vorbește critica biblică. Adică atât de sigur este acel profet că evenimentele se vor întâmpla, încât scrie despre ele la trecut, ca și cum s-ar fi întâmplat deja. Extinzând sensul trecutului profetic și asupra titlului cărții, iată cum, chiar o carte profetică devine o carte a unei istorii deja petrecute, exact ca și cărțile biblice. Astfel, "Apocalipsa după..." poate fi considerată o exprimare corectă, la fel ca în cazul cărților istorice, cum e cazul Evangheliilor. Iar privită ca un artificiu poetico-artistic, cu atât mai mult. În plus expresia "Apocalipsa lui...", chiar unii teologi susțin aceasta, nu poate fi considerată clară și corectă. Grecescul "apokalipso" înseamnă descoperire. Deci corect ar fi "descoperirea pe care a avut-o cutare", sau pur și simplu "Descoperirea lui Dumnezeu", deoarece El este cel care face această descoperire. Iar aceasta ne spune chiar Sf. Evanghelist Ioan în primul verset al Apocalipsei: "Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu [...], a destăinuit-o robului Său Ioan" (Apoc. 1,1). Și mai departe: "care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu" (Apoc. 1,2). Deci cel mai corect ar fi: "Apocalipsa/descoperirea mărturisită de..." În acest sens "Apocalipsa după cum a primit-o cutare" se poate foarte bine reduce la "Apocalipsa după cutare". Adică tot dintr-o anumită perspectivă. Deci iată cum expresia domnului Doru Ștefan Dăncuș se susține și în acest caz. Chiar cu privire la denumirea Sfintelor Evanghelii, părerile sunt încă împărțite, unii folosind "lui", alții folosind "după". Iar în limbile străine problema titlului Apocalipsei este ușor rezolvată, folosind simplu "Cartea Revelației" sau simplu "Revelația". Deci eu consider corectă și formularea "Apocalipsa după...", atât literar, cât și teologic, dar mai ales din punct de vedere poetico-artistic.
Revin cu o precizare, pentru a inlatura confuziile. Nu eu il acuz pe Zabet de plagiat, doar am citit ce s-a scris pe Agonia. Am fost dezamagit ca cineva cu atata nerv si pasiune pt scris a ales o astfel de cale. Plagiatul este impardonabil. Mai bine esti cinstit, chiar daca nu te baga nimeni in seama. Actukl creatiei implica sinceritate, verticalitate, corectitudine. Este sacru. Insa, mama ei de glorie...
Virgil, exagerezi. Da, probabil am o viziune ingusta, prefer sa raman cu ea. Cat despre cele stiute de mine, te rog sa nu o iei pe coclauri, vorbesc doar despre lucuri evidente, asa ca te rog sa-ti tii ostilitatiile voalate in frau.
O Dumnezeule...dragostea din tei? clar am o problema. hai ca ma reapuc...inca o data sa-l corectez desi daca tot e vorba de dragostea din tei nu stiu daca mai are rost:)
expresia „puiul din vrabie” e intenționată sau e un typo?
crochiurile sînt interesante și te țin atent. de la ele însă și pînă la a înjgheba un roman mă gîndesc că e cale lungă. dar nu imposibilă.
Impresia mea este că ideea nu este că aalizeei ar fi un exemplu a nu știu ce categorie de scriitori, categorie relevantă pentru întrebarea mea. Ci mai degrabă cred că problema este că aalizeei a pus-o pe marga pe un pachet de margarină cu ceva vreme în urmă iar susnumita nu prea poate uita „afrontul” ăsta. Ca să folosesc aplecarea margăi spre limba engleză am să îi amintesc că chestia asta se numește sore loser. Singurul lucru de care ar trebui să se îngrijoreze este să nu devină... sour loser.
Are o anume seninatate poezia ta, ca si cum carnea si rana - inteleasa ca pretext de inaltare din trup - isi talmacesc pana la urma sensul. Trebuie sa existe un rost pentru toate acestea, nu? Altfel ar fi prea greu de suportat.
carmenis, mi se pare cam ridicol să te „auto-comentezi”. daca ai de scris un text e preferabil să pui în el ce ai de spus. iar dacă ai de comunicat ceva cuiva îți recomand să folosești e-mail-ul. comentariile nu au acest scop. sper să nu se mai repete.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Spre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.
Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.
Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".
"secţionând" - mult prea tehnic termenul.
Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.
În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.
pentru textul : bunica a avut dreptate deSorin, ai o mare problemă cu epitetele! mai pliveste-le, pentru Dumnezeu, că nu se mai vede ce-ai semănat din pricina lor! " Primele urme de pași în zăpada răscolită de ultimul viscol apar sporadic pe digul presărat cu mașini vechi de pensionari . !! și apoi, recitește primele trei fraze; cum încep? "Primele urme de pași" & "Prima geană de lumină" & "Primii ajunși scot capacele"... o fi sărăcit peste noapte vocabularul limbii române?
pentru textul : Copca de"urletul sevei cade prin pâlnia nopţii
pentru textul : recul. 1. deca o scrâşnire din dinţi" - la partea asta nu stiu de ce, da' parca se face un nod intre versuri. ma tot chinui sa pun egalu intre urlet si scrasnet, dar neaparat o parte tine sa alunece aiurea. in rest, poem-stare despre starea poetului... Numa' de bine!
Stiu, Marina, dar mi-am asumat forma lui incorecta...e o abatere cu valente de regionalism, daca vrei. Multumesc pentru comentariu. Adriana
pentru textul : Mult mai înalt deLucian, efectiv ai un pasaj hilar: "Refuz toate părțile ce se numesc feminine"
pentru textul : Refuz profund dee OK, nu cred ca e superb, insa. un text care curge ca viata printre degete, previzibil, spre un fagas asteptat. primul hieroglif a fost mai imprevizibil, mai aproape de penita si de remarca.
pentru textul : Fiara deimi placu imaginea florilor aruncate pe campii ca niste basmale. si finalul, ca idee
pentru textul : pe ale primăverii cărări deE un poem "la plesneala", adica teritoriul in care un autor are cateva imagini tari dar insuficiente pentru a spune cititorului ceea ce vrea. Si atunci face apel (ca poate!) la un vapor plin de alte cuvinte, din care alege ceea ce-i convine pe moment. Peste 2-3 ani, daca autoarea isi va reciti creatia, sunt sigur ca se vor produce modificari substantiale (ma refer la cuvintele luate de pe vapor si asamblate ulterior). Imaginile de forta, insa, nu vor fi modificate. Recomand, celor ce nu ma cred, o lectura atenta a textului. Iar peste 2-3 ani - o noua lectura (daca autoarea va binevoi sa ni o ofere). Indrazneala de-a lucra astfel nu o are decat cineva care a trecut de amalgamarea frazeologica si ermetismul "de carton", sa zic asa (de care avem parte din ce in ce mai des - de la autorii contemporani). Voi fi si peste 2-3 ani cititorul Dvs., Doamna! Pentru aceasta rabdare si pentru cutezanta, o penita. Sunteti sotia lui George Geacar? Sa aveti pace, Dancus
pentru textul : despre cum să... devacarasuflorin, mi s-a atras atentia si observ si eu acum ca, pentru un motiv despre care nu imi dau seama, te lansezi aici in tot felul de ziceri din astea personale care nu au nici o legatura cu textul sau cu vreun demers literar. daca simti nevoia sa faci asta te rog sa gasesti alte mijloace si sa nu abuzezi de facilitatea de comentare pe hermeneia.com care a fost creata pentru un cu totul alt scop. deocamdata te rog sa te consideri avertizat.
pentru textul : candirú deVoi face o excepție comentând la acest text: felicitări pentru realizare. Ideea nu e nouă și colajul nu e echilibrat (încearcă așezarea versurilor în spațiul din stânga jos sau mult mai bine, în afara imaginii), dar e muncit cu migală și interes în a ieși ceva frumos.
pentru textul : Umbra deSunt aproape convins că în momentul când am comentat textul, acesta era încadrat la "poezie generală". Oricum, acest fapt este neglijabil din moment ce argumentul că textul este bun pentru că e pentru copii nu ţine din mai multe perspective, cum ar fi faptul că filtrul lor cognitiv nu cred că ar face faţă la rânduri de genul " născut şi crescut în fontă dură/ caracter instabil/ viaţa mea e istorie", iar dacă ar face, cu siguranţă s-ar prăbuşi când ar da de "iubita" pentru care se şuiera un cântec trist. Spui tu că un copil nu receptează bine textele tulburi, figurile de stil şi ambiguitatea.
"Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
născut şi crescut în fontă dură
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam
draga mea zână încălzită cu jeratic"
Figuri de stil, ambiguitate, iar finalul numai tulbure nu e, e foarte, foarte senin:). Deci e sau nu e pentru copii? Întrebarea e retorică din moment ce, spun eu, ştim cu toţii cum sună şi cum arată o poezie pentru copii. Ori poate e pentru copii de treizeci de ani...
" dar mă critici ca întotdeauna (nu am avut nicio poezie aici pe Hermeneia să îţi placă)." de exemplu, vezi aici:
http://hermeneia.com/content/poezie/copilarie
Altfel, să nu ne inflamăm şi să auzim de lucruri sobre!
pentru textul : ceainicul deAdrian te citesc de fiecare dată,am ce învăța de la tine așa că revin tot timpul asupra poemelor tale mi-a plăcut și acest poem.
pentru textul : În urna aceasta până şi timpul deun cintec aproape alcatuit din secvente ce pot fi de sine statatoare precum apele singuratatii. mi-a ramas o imagine deosebita: "odată ne-a prins o furtună am alergat până ce-am îmbrăcat ploaia pe dedesubt atunci am pierdut frica de apă"
pentru textul : așa de ușor de"Apoi, folosirea în două versuri succesive a două adverbe care nu par să aducă un plus de lirism în penultima strofă(mă refer la „neutru” și „vânăt”)" - puteai să spui că nu-ţi plac adverbele alea, dar, of! nu că nu aduc nimic nou, pen' că aduc ceva nou fie şi pentrui simplul fapt că sunt licenţe. Titlul e tot ceea ceea ce trebuie să fie un titlu. De unde ideea că titlul tre' să fie abscons, intuitibil?! La modul cel mai plat spus, titlul tre să fie explicit/explicativ. Ok, poate fi aşa combinându-se cu textul, ori după ce-a fost trecut printr-o alegorie, dar tot menit explicării/deschiderii/rezumatului/imanenţei textului este. Înţelegi? Iar cât este de lung, asta pur şi simplu e o neoprejudecată? So, nu ştiu de ce pur şi simplu preiei păreri, în loc să le treci prin filtrul tău raţional-cultural, şi să le faci upgrade.
Strofa trei, cu excepţia utlimului vers, este cea mai slabă din text - abuzează de metaforă. E copilăresc de uşor să scrii suprametaforic, supraaglomerat, supraîncâlcit, cu enşpe mii de înţelesuri. Nu c-ar fi cazul strofei respective, care însă tot slabă rămâne. În general vorbesc. Demetaforizarea, în poezie, se impune, şi nu de acum. Primul mod de falsare, de poetizare e însăşi metafora. "A adăuga peste sens" a fost ok când aveai de spus adevăruri mari, revelate. Chestiilea alea s-au termiant înainte de mesia. Acum, metafora, când nu slujeşte pur şi simplu un lucru de necaptat prin cuvinte/sintagme la propriu, e primul val de preţiozitate. Şi când spun "lucru de necaptat" nu mă refer la mofturi lirice, cum că unul vrea să-mi spună mie ce alt gust divin avea ceaiul dintr-o dimineaţă ploiasă.
Deci, da, iau comentariul tău ca pe o părere.
pentru textul : Tratat despre dragoste, pulovere şi fluturi deCeea ce spune Virgil Titarenco se susține atât din punct din vedere literar, cât ți teologic, iar în Biblie așa găsim: "Apocalipsa Sfântului..." nu "după...". Inclusiv în variantele grecească și latină (gr.: "kata Mattaion"=după Matei și "apokalipsis Ioannou"=revelația lui Ioan; lat.: "secvndvm Matthaevm" și "Apocalypsis Beati Ioannis Apostoli". Corect și îndeobște acceptat. Dar: Urmând demersul domnului Titarenco, putem spune că și la Apocalipsă au fost mai mulți martori!?! Avem și așa numita "Apocalipsa mică a lui Matei" din Evanghelia sa (cap. 24), și mai avem în Vechiul Testament o descoperire a sfârșitului lumii avută de profetul Daniel (cap. 12). Evangheliile sunt cărți istorice, Apocalipsa este o carte profetică, cum bine s-a spus. Bun. Interesant este, însă, că la fel ca în cărțile profetice ale Vechiului Testament, covârșitoarea majoritate a verbelor profețiilor din Apocalipsă sunt tot la trecut. Toate cărțile profetice, inclusiv Apocalipsa, sunt cărți scrise la trecut. Deci se folosesc verbe la timpul trecut pentru niște evenimente ce abia vor veni. Acesta este așa numitul "trecut profetic" de care vorbește critica biblică. Adică atât de sigur este acel profet că evenimentele se vor întâmpla, încât scrie despre ele la trecut, ca și cum s-ar fi întâmplat deja. Extinzând sensul trecutului profetic și asupra titlului cărții, iată cum, chiar o carte profetică devine o carte a unei istorii deja petrecute, exact ca și cărțile biblice. Astfel, "Apocalipsa după..." poate fi considerată o exprimare corectă, la fel ca în cazul cărților istorice, cum e cazul Evangheliilor. Iar privită ca un artificiu poetico-artistic, cu atât mai mult. În plus expresia "Apocalipsa lui...", chiar unii teologi susțin aceasta, nu poate fi considerată clară și corectă. Grecescul "apokalipso" înseamnă descoperire. Deci corect ar fi "descoperirea pe care a avut-o cutare", sau pur și simplu "Descoperirea lui Dumnezeu", deoarece El este cel care face această descoperire. Iar aceasta ne spune chiar Sf. Evanghelist Ioan în primul verset al Apocalipsei: "Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu [...], a destăinuit-o robului Său Ioan" (Apoc. 1,1). Și mai departe: "care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu" (Apoc. 1,2). Deci cel mai corect ar fi: "Apocalipsa/descoperirea mărturisită de..." În acest sens "Apocalipsa după cum a primit-o cutare" se poate foarte bine reduce la "Apocalipsa după cutare". Adică tot dintr-o anumită perspectivă. Deci iată cum expresia domnului Doru Ștefan Dăncuș se susține și în acest caz. Chiar cu privire la denumirea Sfintelor Evanghelii, părerile sunt încă împărțite, unii folosind "lui", alții folosind "după". Iar în limbile străine problema titlului Apocalipsei este ușor rezolvată, folosind simplu "Cartea Revelației" sau simplu "Revelația". Deci eu consider corectă și formularea "Apocalipsa după...", atât literar, cât și teologic, dar mai ales din punct de vedere poetico-artistic.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus deRevin cu o precizare, pentru a inlatura confuziile. Nu eu il acuz pe Zabet de plagiat, doar am citit ce s-a scris pe Agonia. Am fost dezamagit ca cineva cu atata nerv si pasiune pt scris a ales o astfel de cale. Plagiatul este impardonabil. Mai bine esti cinstit, chiar daca nu te baga nimeni in seama. Actukl creatiei implica sinceritate, verticalitate, corectitudine. Este sacru. Insa, mama ei de glorie...
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra de... mulțumesc pentru ce ți se pare, my dear Ioana. cât despre metatext, ohoho:)!
pentru textul : Dansează! deioan, apreciez gestul tau. multumesc, domnul meu
pentru textul : Dealul tău cu brândușe decristina... doamna? domnisoara?
„ai bine să fi om decât lup”...???
pentru textul : Unchiul Fedea (3) de„pentu sufletul ei”...???
Virgil, exagerezi. Da, probabil am o viziune ingusta, prefer sa raman cu ea. Cat despre cele stiute de mine, te rog sa nu o iei pe coclauri, vorbesc doar despre lucuri evidente, asa ca te rog sa-ti tii ostilitatiile voalate in frau.
pentru textul : despre Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” de"dragul meu" Aalizeei... poemul tau "toamna la tg. jiu" este unul dintre poemele mele preferate, din toate timpurile. multumesc.
pentru textul : poveste simplă deam avut o senzatie cumplita de eclectic dupa ce am citit. cred ca autorul s-ar putea hotari la o anumita directie inainte de a scrie.
pentru textul : Podul Grant deO Dumnezeule...dragostea din tei? clar am o problema. hai ca ma reapuc...inca o data sa-l corectez desi daca tot e vorba de dragostea din tei nu stiu daca mai are rost:)
pentru textul : Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul deexpresia „puiul din vrabie” e intenționată sau e un typo?
pentru textul : Leagănul roşu (fragmente roman) decrochiurile sînt interesante și te țin atent. de la ele însă și pînă la a înjgheba un roman mă gîndesc că e cale lungă. dar nu imposibilă.
Dacă-ţi iei o cămaşă, la o adică, nu prea poţi s-o valorifici în contrast cu chiloţii...
Mulţumesc de revenire! :)
pentru textul : Cub rubick dela inima, la... ratiune... fluturii astia au facut intotdeauna minuni:)
pentru textul : atac cu două aripi fragile deImpresia mea este că ideea nu este că aalizeei ar fi un exemplu a nu știu ce categorie de scriitori, categorie relevantă pentru întrebarea mea. Ci mai degrabă cred că problema este că aalizeei a pus-o pe marga pe un pachet de margarină cu ceva vreme în urmă iar susnumita nu prea poate uita „afrontul” ăsta. Ca să folosesc aplecarea margăi spre limba engleză am să îi amintesc că chestia asta se numește sore loser. Singurul lucru de care ar trebui să se îngrijoreze este să nu devină... sour loser.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deAm modificat din nou, la sugestia ta, revenind, de fapt, la forma iniţială. Mulţumesc. În privinţa celeilalte sugestii, mă mai gândesc. Cu simpatie.
pentru textul : Perpetuu deAre o anume seninatate poezia ta, ca si cum carnea si rana - inteleasa ca pretext de inaltare din trup - isi talmacesc pana la urma sensul. Trebuie sa existe un rost pentru toate acestea, nu? Altfel ar fi prea greu de suportat.
pentru textul : sura rănii decarmenis, mi se pare cam ridicol să te „auto-comentezi”. daca ai de scris un text e preferabil să pui în el ce ai de spus. iar dacă ai de comunicat ceva cuiva îți recomand să folosești e-mail-ul. comentariile nu au acest scop. sper să nu se mai repete.
pentru textul : Lansare de carte: Laurențiu Belizan , Pareidolia - Editura Humanitas dePagini