ma amuzi Ela, eu zic sa iti ajustezi histrionismele fiindca nu iti fac rau decit tie. ieri vizitam un "traiding post" de indieni navajo si hopi si pipaiam totemuri si tot felul de amulele si instrumente ceremoniale reale draga mea, asa ca te asigur ca stiu foarte bine ce sint alea totemuri, poate mai bine decit tine si fara sa "traversez culturi" asa in imaginatie. Eu n-am spus niciodata nici ca scrii prost si nici ca nu imi place cum scrii. Ma tem insa ca aceasta irascibilitate a ta fata de oricine nu te lauda iti va aduce multe dezavantaje. Eu iti recomand sa o iei cu un bob de umor si o lingurita de smerenie ca nu o sa iti faca rau de loc. Tot eu te incurajez ca sa scrii aici pentru ca te asigur ca aici, spre deosebire de alte locuri unde se poate accepta orice, aici daca scrii prost odata ti se va spune in fata si nu se va gudura nimeni doar pentru ca te cunoaste. Am ami spus-o si o mai spun, vreau ca Hermeneia sa fie un loc in care cei ce scriu bine sa rivneasca sa ajunga autori Hermeneia iar cei care scriu prost sa se teama sa publice aici. Ce faci tu in continuare depinde de tine. Si inca ceva, sa nu iti imaginezi ca eu nu scriu prost din cind in cind.

desigur că nu, Virgil. doar în măsura în care, semantic, acesta nu mai are impactul dorit. sper că nu am deranjat, e doar percepția mea. e prea faină ideea textului, aceată localizare palpabilă.

Andule, într-adevăr ai reușit aici să te aduni cu simplitate, să sintetizezi pe un spațiu extrem de restrâns mai mult decât o stare, aș spune chiar acea aplecare a sinelui către sine, și-apoi hopa hai să vedem cum se vede toată chestia asta și din-afară. Îmi tot spun eu că poezia începe să se scrie abia după ce am trecut de contemplare. Ca să fiu puțin cârcotașă, singura chestie care nu-mi place sunt picioarele filiforme, a căror economie o înțeleg, dar reușește să sune atât de caraghios, încât pare că mută întreg centrul de greutate al poeziei acolo, ceea ce e păcat. Mai ales pentru ceea ce urmează. Acum știu eu că n-ai să schimbi, dar trebuia să-ți spun.

să cred că între noi au dispărut de mult formalitățile, Masha... în plus pot spune că am descoperit un om talentat, sensibil și frumos. Deci a fost o bucurie pentru mine să scriu acest poem, pentru că nu pot scrie ce nu simt dar pot simți ce nu scriu:) Îmi place obervația ta. Am să-i dau ocol zilele acestea să văd ce e de făcut. Cu drag mulțumesc la rândul meu...

uite, nu știu să fi acordat o peniță de aur pentru un haiku dar aici o fac. chiar îmi pare reușit. e posibil ca unii să nu prea îl mai considere haiku datorită sugestiei metaforice din expresia „noaptea dintre ani”. deci poate că înclină (în opinia mea) spre poezie scurtă. dar e reușită nevertheless. chiar contrastul se accentuează. între anonimatul și scurtimea unei nopți și amploarea unui an. la fel explozia unui foc de artificii și modicitatea unui chibrit. și totuși, la sfîrșit rămîne doar mica flăcăruie a chibritului și anonimatul (depresant pentru unii) al acelei nopți.

Ar fi multe, intai textul nu are nimic de-a face cu un psalm, fie el si non-conformist, apoi are greseli de exprimare, de la primul vers "si totusi" sa incepi un psalm cu "si totusi"??, apoi "neingerii" - fortata exprimare, de treizeci de ani incoace poetii incearca "necuvintele" lui Nichita si nu le ies decat prostii fara substanta. Apoi tot logosul din ultima parte este sec si lipsit de maduva poetica. Cum poti scrie in poezie "mai ales INSA"?? Pestii goi si singuri pe acest uscat?? Naluca ascunsa las intre coaste? Hilar. Nici Nicodem nu scria asa de tampit decat cand era in culmea inspiratiei.

cei ce simt...

e nevoie de trudă, de renunţări, de reconstrucţii, de curaj şi de multe altele pentru a ajunge acolo unde cuvântul să te caute... să te găsească, să te înalţe...

Interesant, dar (sunt european și) cred că singurul vers pe care îl rețin este "apa ia forma liniștii mele". Adică, ce scriam la un alt text al tău, se poate scrie simplu și deosebit. Doar să găsești calea potrivită și cuvintelor.

Acest text este unul demn de adaugat in lista de pe prima pagina, cea a textelor remarcate.

Imaginea aceea (in doua versuri) incerca sa creeze atmosfera din vis, cu logica aferenta. Care logica e oarecum motivatia poeziei.
Multumesc pentru atentie.

Urmele evanescenței sunt urmele umbrelor noastre ca un implacabil epifenomen... Ce creăm, aruncăm peste umar, iar peste toate rămâne amintirea pentru a "săpa adânci dureri / în asfalt", fiindcă "nihil nove sub sole" parcă intenționat ne vrea reduși la un monism teluric...

Pe aici se dau multe peniţe pentru poezici.

chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul

nicodem, ai grijă cu limbajul. pentru că dacă la tine acasă ești obișnuit să vorbești mîrlănește, aici nu se poate. te rog să te consideri avertizat. mulțumesc.
p.s. în cazul textului la care faci referință am explicat acolo pe scurt motivul deciziei. mi se pare nepotrivit să discutăm despre alte texte sub alte texte sau să încercăm eventual să ne răzbunăm. puțină cumpătare inteligentă nu cred că ți-ar strica în acest moment. cel puțin ar suplini lipsa de talent.