O asociație specială: versurile tale și pictura lui Ion Vincent Danu. Mă tot gândesc cine pe cine inspiră în acest tandem suprarealist generând un anabolism al ideilor înmagazinate într-o nouă identitate artistică și tinzând spre un fantasy conceptual. Accentele horror din final lasă deschis subiectul...posibilitatea de a deveni flexibil și incitant...așa cum un tablou te invită să vezi toată expoziția... "înainte de Vicenza nu eram eu.." dar poate era Tolkien și limba elfilor.

Ai putea schimba titlul: lucrurile, aşa cum sunt ele
pisicii - în loc de "unei pisici" ca să eviţi rima facilă mici / pisici
ultimele trei versuri - de lucrat, te repeţi, mai scoate din lucruri.
finalul sună bine, emoţionant chiar: iar dacă noi am fi mari și poezia asta ar suna diferit nu-i așa

Cine intelege textul asta avand langa el atat dexonline(pentru rotogravura), intuitia(ca zeologie nu l-am gasit nicaieri ( e stiinta care studiaza... zeii ?? :D )), wikipedia (pentru gestalt, ca dexonline nu-l stie) si niste cunostinte despre zoologie, mamuti, arheologie... sa ridice mana ! Textul asta vrea poate sa epateze, ca la nivel poetic... ialin

observatiile mereu sunt binevenite atat timp cat se vor constructive. cum sunt sigura ca in cazul tau nu sunt alte intentii, da, vreau sa mi le spui:)

un poem în altă textură lirică decât cele cunoscute. deosebite versurile: "ai vrut și-ai avut pe vatra de lut pămîntul și cerul rotindu-se leneș în ochii tăi negri nespus de demult" la vie promise... abia aștept să văd acest volum "Mirabile dictu" ...

Nu "fîşîiala" (mă) deranjează, ci tot segmentul, mai ales pomposul "pocniră afirmativ"...

Am citit cu plăcere şi empatie.
Mă gândesc că titlul e sugestiv în felul lui, (încercarea de a înfrunta ,,valurile vieţii” având din start un handicap, o lipsă, o neputinţă...apoi, expesia ,,fără mască” mă mai duce cu gândul la ,,fără prefăcătorie”). Cu toate acestea, cred că acest titlu metaforic nu e în ton cu poemul, dpdv al mijloacelor artistice. Poemul e unul realist, fără încărcături metaforice, e un decupaj de stare încadrat foarte bine în câteva evenimente generatoare ale acestei stări. Apreciez dinamismul, bine alese verbele care susţin ideea de libertate enunţată la început. Frumos evidenţiat rolul mâinilor, subliniere subtilă a legii compensaţiei naturale, profitând de sintagma cunoscută ,,a lua viaţa în mâini”. Bine redată trauma. Introspectiv. Cred că e cel mai bun poem al tău :)
Permite-mi mici observaţii, simple păreri: cred că la primul vers e suficient doar ,,înainte de asfinţit”; mi se pare nepotrivit epitetul ,,sfântul” din ,,sfântul soare" ( îmi aminteşte de ,,Hora Unirii” :) ). Familia de cuvinte a cuvântului ,,a râde” şi elemente din câmpul lexical al acestuia sunt folosite aproape de limita supralicitării. De aceea sugerez să elimini ,,să zâmbesc”. Văd finalul aşa:
,, uitasem să plâng
uitasem că nu râsesem niciodată
din toată inimă”
Finalul îmi aminteşte de un adevăr enunţat de Emil Cioran: ,,O lacrimă are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet". Iar Kahlil Gibran, un autor îndrăgit, scria: ,,...spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre."

Mi-a făcut placere, Cristina., şi să citesc şi să scriu. Aştept următorul poem :)

Poezia începe de la titlu :) M-am furişat şi eu un pic în universul celor doi făurari frumoşi...Am admirat ,,buchet de mireasă înțepenit în aer" şi iubirile ,,mici", dar atât de mari, din cotidian: ,,azi îți iubesc petele gri de pe șosete
sau colțul de pâine". Iar calmul care droghează m-a năucit complet...şi războiul cald.
Frumos de tot, Paul!

Ionuț Caragea, Încerc să cred că experiența nefericită a celor cinci decenii de autoritarism în România nu a compromis întrutotul ideea de poezie cu tentă socială. Așa cum îi spuneam mai sus distinsei domnișoare Marina Nicolaev, încerc, prin poemele mele, să depășesc universul propriului trup și să fac incursiuni în contextul social care determină viața individului. Să nu credeți că sunt cumva un neomarxist, dar aproape că m-am satisit să tot citesc poeme despre ochi, intestine, rinichi, sânge, vene, urechi, stomac etc. Cred că se poate obține un anumit efect liric și din relaționarea poetului cu lumea în care trăiește. Vă mulțumesc mult pentru comentariu și pentru "peniță", Mircea Florin Șandru

Lucian, "Îmi tai piciorul sfânt cu care dorm ades Să nu-mi rămână-n urmă broboana biosferei" uite, mie imagine asta mi se pare bombastica. drept e ca si celelalte aluneca spre asta, dar cea de-aici si-a rupt piciorul de-a dreptu' , tot bajbaind dupa un sens. cel putin eu nu i-am gasit unul. "Pe un interior de esofag ca un șirag măiastru Las sufletu-mi iubit să se topească-n soare" nu pot vizualiza nicicum un soare ascuns in capat de esofag. am incercat sa o citesc "in dorul lelii" cautandu-i potentiale valente ironice, dar nici asa nu am ajuns la un rezultat multumitor. poate ma ajuti? Adriana

alma, pe scurt: nu ai avut de lucru! mai întâi, calific gestul tău ca subiectivism semeț. mai apoi spun că, a-ți vârâ mâna într-un stup, cu intenția didactică de a bate albinuțele la funduleț cu vărguța, e un gest complet neinspirat. încă ceva: celor ce s-au simțit gâdiliți, le recomand pana de struț cu înlocuitori! celor ce s-au simțit jigniți, le recomand izolare în credința scrierii, eventual. celorlalți: auguri!

multumessc frumos, am corect si multumesc pentru sugestii, sfaturi, a sa incerc... cu prietenie, adelina

uite că m-ai bine dispus. dar ce te face să crezi că pe mine m-ar urmări fbi-ul? dar nu aș zice că "iguane de cultură" aduce cu fbi-ul, poate mai mult cu cia-ul sau vreo agenție obscură de informații din armată..

poate ai dreptate. merci ptr observatie