M-am jucat putin gandindu-ma ca nimeni nu-si va da seama... aceasta conexiune peste-iubeste rezoneaza in alt plan cu perechea Ihtus - agape, mirele divin si iubirea ca jertfa... sunt impresionat de faptul ca ai sesizat aritmia de referinta, asezata tocmai ca un hint. Ma bucur ca lectorii poeziei mele sunt inteligenti si citesc si printre randuri.
Cam adulterin poemul asta :-) Insa mi-a placut, in sensul ca merita sa mai scrii pe tema asta, eventual chiar sa rescrii ce am citit aici in alta forma. Oricum tema nu justifica forma asta de poem scurt. Parerea mea, Andu P.S. Si de ce ai simtit acolo nevoia sa faci apel la Marele Salvator al Lipsei Nostre de Inspiratie "in causul palmei lui Dumnezeu". "coboram in causul palmelor si adormim" nu era destul oare? De ce sa coboram in "causul palmelor LUI Dumnezeu" atributat Virgile? Nu vezi cum imaginea asta e comerciala, nu vezi ai? Ba vezi :-)
Text tipic short stories cu poanta finală, rețetă sigură de succes. Personal, îmi amintește de cineva, un expert al textelor de acest gen, dar nu e un reproș, dimpotrivă. Metafora finală pe care mizează întreg textul:"Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." oferă echilibrul compoziției. Deși indirect, fără a deveni prea patetică, îmi sună din alte locuri două versuri: "Însă în povestea noastră/nu e loc de Dumneavoastră"... Sfat: când pleci din Vatră nu o lua pe Labirint.
gnosticii spun ca Dumnezeu este neindemnatic si de aceea opera lui are multe greseli, aici se vede insa o imagine „perfecta” a inocentei” si frumusetii, iar versurile tale sustin minunat aceasta imagine! „ de ce tac oamenii de zapada” … divulga-i sarei secretul! spune-i ca daca ei ar vorbi, atunci li s-ar inalzi inima de gheata si s-ar topi… si s-ar topi si farmecul iernii :) „privirea fara colturi” a sarei, e cea mai minunata privire ce am vazut !!! se spune ca … nu dispare niciodata din noi copilaria, doar inocenta!
Da, nu este o simplă descriere. E o filozofie de viaţă...sau de moarte. E multă introspecţie. O poveste din tată în fiu în care tenebrele morţii sunt ţintuite de ,,lumini verticale". Remarc o tehnică impecabilă, un text îngrijit. Alternanţa gândurilor, a personajelor şi a timpurilor solicită atenţia sporită a lectorului. Emoţia e sugerată şi e cu atât mai puternică. Imaginile plastice foarte bine alese (de ex: ,,broboanele de sudoare de pe frunţile încruntate de efort", ,,Întunericul îl strângea cu cercuri de fier", ,, un cadavru străin urcă la cer", ,,Hainele îi musteau şi slobozeau în adânc stropi de viaţă" etc). Revenirea în cerc , sau mai bine spus în spirală, a unor idei accentuează şi mai bine ,,coborârea" şi ,,urcarea" în timpul săpării unei fântâni. Perspectiva asupra lumii, asupra vieţii, e atent costruită. E interesant cum se evită claustrofobia.
Recitind textul, am înţeles mult mai bine enunţul ,,Aburul domol ieşea prin costumele vechi, altădată purtate la nunţi". De asemenea, undeva la mijlocul textului este o frază care face un fel de traziţie între viaţă şi moarte sugerând coexistenţa acestora: ,,La pogorârea în mormântul mai adânc decât fântânile, plângând fără reţinere, avea senzaţia că groapa este circulară."
Mi-a plăcut.
Am nişte dubii aici:
,,pentru a fura nepreţuitele de la suprafaţă"
,,meneau sufletului său"
Atenţie la ,, a urca sus" şi ,,Stătătu".
Eugen, multumesc mult pentru sinceritatea opiniilor, dar simt nevoia sa fac o precizare:
in ultima vreme, conceptia mea actul creatiei in general si despre poezie in particular s-a schimbat. si am ajuns la concluzia ca, daca nu ne asumam astfel de exercitii, pe care le-as numi "exercitii de limpezire", intram pe un drum infundat.
nu pretind ca textul de mai sus e unul intru totul reusit, din punctul de vedere al cititorului... mai degraba, e unul indraznet din perspectiva autorului.
de asemenea, s-a schimat si grila "exigentelor" mele...:) dovada ca, un timp, nu am intervenit sub alte texte. probabil ca o voi face de-acum incolo, am astepat, insa, ca "limpezirea apelor", cum a numit-o domnul Gorun, sa se infaptuiasca.
daca as fi putut sa-l incardez la "jurnal", acolo ar fi aparut...din pacate, nu exista categoria "jurnal poetic".
raluca (și aici am să fiu eu rău) ai așteptat prea mult pentru ca să emiți o cacofonie:) (imagistică_care), dar hei, vorba mea: om bun, gând bun, sau era viceversa?:)
una peste alta, vorbă (pervertită zic eu) a unui defunct (cu apucături androgine), știu când scriu un poem. iar acesta este unul mediocru. apreciez însă faptul că "a ajuns" la tine. că ți-ai luat inima în dinți și mi-ai dat (cum ai putut tu) de știre că îți place! pentru mine asta a contat. că a atins cititorul Raluca Blezniuc. So, pentru mine îmi zic și eu: Bravo:)!
Visele isi deschid aripi mari pina la cer. Uneori par de hirtie, alteori radiaza constelatii. Textul e cu tenta onirica, dar pastreaza o anumita inocenta, nostalgie.
Nu pot nici in vreun fel sa-mi inchipuiesc cum vine treaba cu un prezent înmulțit cu niște câmpuri electromagnetice si care e rezultatul. Dar de un lucru as fi sigura: nimeni, niciodata, niciunde pe niciun camp de oricare, de pe Terra, nu a terminat vreun poem in "lopată". De unde si originalitatea pastelului.
P.S. Nu am nevoie de parerea dumneavoastra sub acest text, Andu Moldovean, intrucat nu o consider nici avizata si nici indreptatita. Nu era necesara. Imi aminteste de o zicala romaneasca "Rade si nea Ion ca si el e om"...
Cristina, da, tu te referi la tehnica folosită în acest haiku și-i vezi una dintre dimensiunile intenționate de mine :)
Ottilia, e interesantă perspectiva ta. Mărturisesc că nu m-am gândit la asta, dar e de bine când se pot vedea mai multe sensuri.
Virgil, voi înlocui „revelion” cu „noaptea dintre ani” și cu asta voi aduce un plus de sens. Mulțumesc pentru interpretarea dată modestei mele imagini capturate la cumpăna dintre ani.
textul abundă de expresii contorsionate care sînt mai degrabă inestetice:
„mai îngrozitor decât la acest târziu”,
„aşa cum şi Dumnezeu se lasă faţă de oameni perverşi”,
etc.
apoi, această ruptură a cursivității de la un vers la altul (care am mai întîlnit-o în textele tale) creează un oarecare disconfort. o poezie trebuie să te facă să vrei să o mai citești, nu să te simți că te poticnești citind-o. părerea mea este că ți-ar prinde bine dacă ți-ai citi textele cu voce tare, rar și clar înainte de a le posta. iar dacă ție îți sună bine...
"L' ennemi de toute peinture est le gris. Dans la nature toute est reflet" (Delacroix). Din non culori o singură boabă de brun ne încunoștiințează că există viață, multă vibrație în acest pastel. Yester, spre marea mea părere de rău mi-am dat seama că nu am reușit să-i cunosc pe membri acestei comunități nu chiar atît de numeroasă încît să nu poată fi cuprinsă. ÎȘi mai mare este părerea mea de rău că nu am reușit să citesc acest text pînă acum.
Cotidianul si poate imaginarul barbatului intre gâl-gâl si tic-tac spre eliberatorul bum bum... o poveste despre plictis, cautarea rostului lucrurilor scrisa intr-un registru ludic... daca te ajuta cu ceva gandeste-te ca se poate si mai rau... Ahasverus cu siguranta ca nu mai gaseste alinare nici macar in acel mantuitor aer.
despre text. Am citit prima jumatate si parerea mea este ca asta nu e poezie ci e proza, dar cum granita dintre cele doua a devenit atit de fluida cam toata lumea face orice, pune proza la poezie si poezie la proza. Eu insa cred ca acest text ar sta mai potrivit la proza. Nu inseamna asta ca e prost sau genial, ci doar ca e o alta mincare de peste, dupa parerea mea
Ba da. Dar nu ma refeream la el. Ci la femeia superponderala din hol care face pe balerina (daca o mai fi pe acolo; eu am vazut-o in 1999; clovnul de la intrare ori nu l-am observat, ori, atunci, nu exista). Imi pare rau de necazurile pe care le provoaca monitorul dumitale. Cu cele mai bune ganduri.
Nu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?
Se spune că nu e chiar bine să avem nostalgii din acelea care să ne fure bucuria prezentului, ceea ce ar însemna că nu suntem departe de patologic. Însă felul în care relatează Vlad Turburea amintirile, felul în care ne face să "plângem un pic", nu pentru că nu mai e, ci pentru bucuria că a fost și a lăsat în noi un dor frumos, deci acest fel de a scrie e demn de toată admirația. Apoi, tehnica detaliului, prin care face ca doar unele aspecte să aibă semnificație și pentru lector, e încă o punte care se face între cei doi. Micile inserții suprarealiste au o "realitate" a lor, privită din alt unghi, din acela din care privesc îngerii.
Mulțumesc, Vlad, pentru acest text. Mi-am revăzut o parte din copilărie, am ascultat difuzorul îngălbenit de deasupra patului, am urcat în podul casei părintești și am cotrobăit printre amintiri (eu mâncam nuci și luam struguri proaspeți direct de pe un geam mic... însă strugurii stafidiți par să aibă și alte semnificații). Am plâns un pic :) și da, ce păcat că nu mai trec ţiganii pe drum aş avea podul plin de baloane, casa mea ar pluti peste lume împreună cu mine. acum o să rămînă singură.
Considerație pentru memoria celor dragi!
PS. Ce bine că Hermeneia rulează textele vechi în partea de jos a paginii principale! Nu aș fi recitit acest text degrabă.
finalul e putin cam blah blah blah dar prima parte si ideea in general e buna. cred ca lui ecaterina ii trebuie ceva mai mult curaj sa iasa din ea insasi si sa scrie
E drept, am umblat mult prin Moldova zilele astea și am văzut foarte multă suferință chiar dacă niște papaye cu nume de români ar putea și chiar iau la mișto această tragică vară românească dovedind încă o dată dacă mai era nevoie că nu trebuie să voteze pentru aici ci pentru acolo unde manâncă ce mănâncă ei.
Mulțumesc de lectură, nu știu dacă textul e dens, complex, sau cum îi spui tu, dar e pe bune.
Andu
aprecieri pentru acest poem închinat nefericitului poet ( or fi oare altfel, poeţii adevăraţi ?), Constant Tonegaru.
în ciuda tonului trist-reflexiv al acestui poem, nu pot să nu zâmbesc amintindu-mi de relatările legate de replica pe care a dat-o Tonegaru "instanţei" care l-a condamant la vreo doi ani de închisoare pt. că a încercat să-l ajute pe alt poet, Teodor Mihadaş, cu ceva de ale gurii şi medicamente. ( anii "50). Organele de anchetă îl trimiseseră în judecată pt că ar fi făcut parte din organizaţia banditească "Sumanele negre", care hălăduia prin munţi. Tonegaru răspunde:
"Pe viitor voi căuta să evit zonele muntoase ale patriei şi voi călători cu predilecţie prin cele de şes".
mai jos, mi-am permis, sper să nu vă fie cu supărare, o variantă inspirată de poemul dv.
Ne va ucide în noi plantaţii
de cuie vreun politruc peltic
uns de ale puterii graţii
în jocul de-a totul sau nimic
Şi-n ceas suprem încremenind sub lanţuri
poeţi martiri vor răsări din curcubeu
iar clipele vor îngheţa în ţurţuri
peste care sufla-va Dumnezeu
textul este poticnit prozodic încă de la prima strofă, abundă în truisme, de genul: "amintirea veșnică", "albastru cer senin", "morminte sfinte", "strămoșii buni ai mei de mai-nainte", "păsări cântătoare", "vise-naripate", "teoreme/ cu ...gândiri abstracte", se învârte în jurul "Eu"-lui, declamativ (altfel, s-ar fi utilizat, deajuns înțelesului, "am lăsat") și înghesuie, în versuri succesive, "turma de mioare" și "fetele cochete" ("fete cochete" la țară sună ca o ghitară electrică la un concert de muzică populară) dar, cu toate aceste neajunsuri, prin romantism rural și nostalgie, după cum am observat, reușește să încânte, ceea ce ar fi de admirat
un poem intr/o completa conceptie feminina. dovada este ideea ca femeia foloseste copacul ca pe un fus din si in care se alcatuieste fusul care impleteste firul timpului. o idee frumoasa ce merita o penita.
Aranca multumesc de trecere si asociatii. Alma eu nu stiu cum se poate scrie sub bombe. Strofa a doua este autodistrugere necesara din simpatie cu ce se intampla in jur.. si nu cred, nu, ca explicitul te deranjeaza , e altceva mai adanc de care ne este frica ..
nu am citit comentariile de mai sus fiindca nu am rabdare si nici timp. pot sa spun ca sunt onorata de locul pe care mi l-a acordat Alina in "constiinta sa literara". ma bucura chiar.gresesc spunand asta? nelasand niciodata vreun comentariu la textele mele, credeam ca ma evita fiindca nu scriu bine. daca autorii care acum se simt mai mult sau mai putin jigniti ar fi intrat in categoriile care-i intereseaza, oare ar mai fi facut atata zarva pe site? incercand sa am o parere obiectiva, tocmai fiindca doar doua trei persoane imi stiu adevarata identitate(public cu pseudonim) am sa afirm ca acum, la 100 de zile, eu il consider cel mai bun site. am fost destul de sceptica la inceput. daca se va mentine asa va fi perfect. ar fi pacat sa aiba intaietate orgoliile si mai stiu eu ce alte lucruri subiective in defavoarea literaturii si a valorii care ar trebui promovata.multumesc alma si nu atat pentru locul care mi l-ai oferit in clasament, ci pentru rolul care il ai tu pe acest site.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
eu nu cred in Marea Câinoiadă.
pentru textul : chițcanii de aur deM-am jucat putin gandindu-ma ca nimeni nu-si va da seama... aceasta conexiune peste-iubeste rezoneaza in alt plan cu perechea Ihtus - agape, mirele divin si iubirea ca jertfa... sunt impresionat de faptul ca ai sesizat aritmia de referinta, asezata tocmai ca un hint. Ma bucur ca lectorii poeziei mele sunt inteligenti si citesc si printre randuri.
pentru textul : Doi deCam adulterin poemul asta :-) Insa mi-a placut, in sensul ca merita sa mai scrii pe tema asta, eventual chiar sa rescrii ce am citit aici in alta forma. Oricum tema nu justifica forma asta de poem scurt. Parerea mea, Andu P.S. Si de ce ai simtit acolo nevoia sa faci apel la Marele Salvator al Lipsei Nostre de Inspiratie "in causul palmei lui Dumnezeu". "coboram in causul palmelor si adormim" nu era destul oare? De ce sa coboram in "causul palmelor LUI Dumnezeu" atributat Virgile? Nu vezi cum imaginea asta e comerciala, nu vezi ai? Ba vezi :-)
pentru textul : coborîrea din tablou deText tipic short stories cu poanta finală, rețetă sigură de succes. Personal, îmi amintește de cineva, un expert al textelor de acest gen, dar nu e un reproș, dimpotrivă. Metafora finală pe care mizează întreg textul:"Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." oferă echilibrul compoziției. Deși indirect, fără a deveni prea patetică, îmi sună din alte locuri două versuri: "Însă în povestea noastră/nu e loc de Dumneavoastră"... Sfat: când pleci din Vatră nu o lua pe Labirint.
pentru textul : Labirint de ceară degnosticii spun ca Dumnezeu este neindemnatic si de aceea opera lui are multe greseli, aici se vede insa o imagine „perfecta” a inocentei” si frumusetii, iar versurile tale sustin minunat aceasta imagine! „ de ce tac oamenii de zapada” … divulga-i sarei secretul! spune-i ca daca ei ar vorbi, atunci li s-ar inalzi inima de gheata si s-ar topi… si s-ar topi si farmecul iernii :) „privirea fara colturi” a sarei, e cea mai minunata privire ce am vazut !!! se spune ca … nu dispare niciodata din noi copilaria, doar inocenta!
pentru textul : reclamă pentru viață deDa, nu este o simplă descriere. E o filozofie de viaţă...sau de moarte. E multă introspecţie. O poveste din tată în fiu în care tenebrele morţii sunt ţintuite de ,,lumini verticale". Remarc o tehnică impecabilă, un text îngrijit. Alternanţa gândurilor, a personajelor şi a timpurilor solicită atenţia sporită a lectorului. Emoţia e sugerată şi e cu atât mai puternică. Imaginile plastice foarte bine alese (de ex: ,,broboanele de sudoare de pe frunţile încruntate de efort", ,,Întunericul îl strângea cu cercuri de fier", ,, un cadavru străin urcă la cer", ,,Hainele îi musteau şi slobozeau în adânc stropi de viaţă" etc). Revenirea în cerc , sau mai bine spus în spirală, a unor idei accentuează şi mai bine ,,coborârea" şi ,,urcarea" în timpul săpării unei fântâni. Perspectiva asupra lumii, asupra vieţii, e atent costruită. E interesant cum se evită claustrofobia.
pentru textul : O coborâre deRecitind textul, am înţeles mult mai bine enunţul ,,Aburul domol ieşea prin costumele vechi, altădată purtate la nunţi". De asemenea, undeva la mijlocul textului este o frază care face un fel de traziţie între viaţă şi moarte sugerând coexistenţa acestora: ,,La pogorârea în mormântul mai adânc decât fântânile, plângând fără reţinere, avea senzaţia că groapa este circulară."
Mi-a plăcut.
Am nişte dubii aici:
,,pentru a fura nepreţuitele de la suprafaţă"
,,meneau sufletului său"
Atenţie la ,, a urca sus" şi ,,Stătătu".
Eugen, multumesc mult pentru sinceritatea opiniilor, dar simt nevoia sa fac o precizare:
in ultima vreme, conceptia mea actul creatiei in general si despre poezie in particular s-a schimbat. si am ajuns la concluzia ca, daca nu ne asumam astfel de exercitii, pe care le-as numi "exercitii de limpezire", intram pe un drum infundat.
nu pretind ca textul de mai sus e unul intru totul reusit, din punctul de vedere al cititorului... mai degraba, e unul indraznet din perspectiva autorului.
de asemenea, s-a schimat si grila "exigentelor" mele...:) dovada ca, un timp, nu am intervenit sub alte texte. probabil ca o voi face de-acum incolo, am astepat, insa, ca "limpezirea apelor", cum a numit-o domnul Gorun, sa se infaptuiasca.
daca as fi putut sa-l incardez la "jurnal", acolo ar fi aparut...din pacate, nu exista categoria "jurnal poetic".
inca o data, multumesc.
pentru textul : dragoste deraluca (și aici am să fiu eu rău) ai așteptat prea mult pentru ca să emiți o cacofonie:) (imagistică_care), dar hei, vorba mea: om bun, gând bun, sau era viceversa?:)
una peste alta, vorbă (pervertită zic eu) a unui defunct (cu apucături androgine), știu când scriu un poem. iar acesta este unul mediocru. apreciez însă faptul că "a ajuns" la tine. că ți-ai luat inima în dinți și mi-ai dat (cum ai putut tu) de știre că îți place! pentru mine asta a contat. că a atins cititorul Raluca Blezniuc. So, pentru mine îmi zic și eu: Bravo:)!
pentru textul : până acum e clar că moartea trebuie urmată deVisele isi deschid aripi mari pina la cer. Uneori par de hirtie, alteori radiaza constelatii. Textul e cu tenta onirica, dar pastreaza o anumita inocenta, nostalgie.
pentru textul : Aripile din cer deNu pot nici in vreun fel sa-mi inchipuiesc cum vine treaba cu un prezent înmulțit cu niște câmpuri electromagnetice si care e rezultatul. Dar de un lucru as fi sigura: nimeni, niciodata, niciunde pe niciun camp de oricare, de pe Terra, nu a terminat vreun poem in "lopată". De unde si originalitatea pastelului.
pentru textul : pastel de iarnă deP.S. Nu am nevoie de parerea dumneavoastra sub acest text, Andu Moldovean, intrucat nu o consider nici avizata si nici indreptatita. Nu era necesara. Imi aminteste de o zicala romaneasca "Rade si nea Ion ca si el e om"...
pentru textul : adieu deCristina, da, tu te referi la tehnica folosită în acest haiku și-i vezi una dintre dimensiunile intenționate de mine :)
Ottilia, e interesantă perspectiva ta. Mărturisesc că nu m-am gândit la asta, dar e de bine când se pot vedea mai multe sensuri.
Virgil, voi înlocui „revelion” cu „noaptea dintre ani” și cu asta voi aduce un plus de sens. Mulțumesc pentru interpretarea dată modestei mele imagini capturate la cumpăna dintre ani.
pentru textul : Haiku deExtras din Regulament, despre texte:
16.4. să nu conţină un limbaj sau
imagini obscene, defăimătoare, rasiste, de incitare la violenţă, de
hărţuire, profanatoare sau pornografice.
La poem - corect așază
pentru textul : Amurgul negru de dinaintea unei nopţi albe detextul abundă de expresii contorsionate care sînt mai degrabă inestetice:
pentru textul : De la prima frunză căzută de„mai îngrozitor decât la acest târziu”,
„aşa cum şi Dumnezeu se lasă faţă de oameni perverşi”,
etc.
apoi, această ruptură a cursivității de la un vers la altul (care am mai întîlnit-o în textele tale) creează un oarecare disconfort. o poezie trebuie să te facă să vrei să o mai citești, nu să te simți că te poticnești citind-o. părerea mea este că ți-ar prinde bine dacă ți-ai citi textele cu voce tare, rar și clar înainte de a le posta. iar dacă ție îți sună bine...
"L' ennemi de toute peinture est le gris. Dans la nature toute est reflet" (Delacroix). Din non culori o singură boabă de brun ne încunoștiințează că există viață, multă vibrație în acest pastel. Yester, spre marea mea părere de rău mi-am dat seama că nu am reușit să-i cunosc pe membri acestei comunități nu chiar atît de numeroasă încît să nu poată fi cuprinsă. ÎȘi mai mare este părerea mea de rău că nu am reușit să citesc acest text pînă acum.
pentru textul : Friedrich deCotidianul si poate imaginarul barbatului intre gâl-gâl si tic-tac spre eliberatorul bum bum... o poveste despre plictis, cautarea rostului lucrurilor scrisa intr-un registru ludic... daca te ajuta cu ceva gandeste-te ca se poate si mai rau... Ahasverus cu siguranta ca nu mai gaseste alinare nici macar in acel mantuitor aer.
pentru textul : no satisfaction dedespre text. Am citit prima jumatate si parerea mea este ca asta nu e poezie ci e proza, dar cum granita dintre cele doua a devenit atit de fluida cam toata lumea face orice, pune proza la poezie si poezie la proza. Eu insa cred ca acest text ar sta mai potrivit la proza. Nu inseamna asta ca e prost sau genial, ci doar ca e o alta mincare de peste, dupa parerea mea
pentru textul : naufragiul deBa da. Dar nu ma refeream la el. Ci la femeia superponderala din hol care face pe balerina (daca o mai fi pe acolo; eu am vazut-o in 1999; clovnul de la intrare ori nu l-am observat, ori, atunci, nu exista). Imi pare rau de necazurile pe care le provoaca monitorul dumitale. Cu cele mai bune ganduri.
pentru textul : Femei flămânde de bărbați: Salem deNu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?
pentru textul : Ce rost are poezia? deSe spune că nu e chiar bine să avem nostalgii din acelea care să ne fure bucuria prezentului, ceea ce ar însemna că nu suntem departe de patologic. Însă felul în care relatează Vlad Turburea amintirile, felul în care ne face să "plângem un pic", nu pentru că nu mai e, ci pentru bucuria că a fost și a lăsat în noi un dor frumos, deci acest fel de a scrie e demn de toată admirația. Apoi, tehnica detaliului, prin care face ca doar unele aspecte să aibă semnificație și pentru lector, e încă o punte care se face între cei doi. Micile inserții suprarealiste au o "realitate" a lor, privită din alt unghi, din acela din care privesc îngerii.
Mulțumesc, Vlad, pentru acest text. Mi-am revăzut o parte din copilărie, am ascultat difuzorul îngălbenit de deasupra patului, am urcat în podul casei părintești și am cotrobăit printre amintiri (eu mâncam nuci și luam struguri proaspeți direct de pe un geam mic... însă strugurii stafidiți par să aibă și alte semnificații). Am plâns un pic :) și da, ce păcat că nu mai trec ţiganii pe drum aş avea podul plin de baloane, casa mea ar pluti peste lume împreună cu mine. acum o să rămînă singură.
Considerație pentru memoria celor dragi!
PS. Ce bine că Hermeneia rulează textele vechi în partea de jos a paginii principale! Nu aș fi recitit acest text degrabă.
pentru textul : aici radio Craiova definalul e putin cam blah blah blah dar prima parte si ideea in general e buna. cred ca lui ecaterina ii trebuie ceva mai mult curaj sa iasa din ea insasi si sa scrie
pentru textul : ecaterina dispare de"moartea fulgilor
pentru textul : Pe răvașele iernii s-a scris cu inima dedeconectați de frig
loveau cu stropi pervazul" - aici, mai trebuie lucrat. Ai şi un dezacord...
Nu-mi stă în fire să refac texte, dar:
Ochi bătrân
naşte coridoare
de oglinzi
unele în altele
la capătul lor
pentru textul : ochi de bătrân deîntr-o lacrimă
copil
copilul
coopilului...
E drept, am umblat mult prin Moldova zilele astea și am văzut foarte multă suferință chiar dacă niște papaye cu nume de români ar putea și chiar iau la mișto această tragică vară românească dovedind încă o dată dacă mai era nevoie că nu trebuie să voteze pentru aici ci pentru acolo unde manâncă ce mănâncă ei.
pentru textul : un fake itinerant deMulțumesc de lectură, nu știu dacă textul e dens, complex, sau cum îi spui tu, dar e pe bune.
Andu
aprecieri pentru acest poem închinat nefericitului poet ( or fi oare altfel, poeţii adevăraţi ?), Constant Tonegaru.
în ciuda tonului trist-reflexiv al acestui poem, nu pot să nu zâmbesc amintindu-mi de relatările legate de replica pe care a dat-o Tonegaru "instanţei" care l-a condamant la vreo doi ani de închisoare pt. că a încercat să-l ajute pe alt poet, Teodor Mihadaş, cu ceva de ale gurii şi medicamente. ( anii "50). Organele de anchetă îl trimiseseră în judecată pt că ar fi făcut parte din organizaţia banditească "Sumanele negre", care hălăduia prin munţi. Tonegaru răspunde:
"Pe viitor voi căuta să evit zonele muntoase ale patriei şi voi călători cu predilecţie prin cele de şes".
mai jos, mi-am permis, sper să nu vă fie cu supărare, o variantă inspirată de poemul dv.
Ne va ucide în noi plantaţii
de cuie vreun politruc peltic
uns de ale puterii graţii
în jocul de-a totul sau nimic
Şi-n ceas suprem încremenind sub lanţuri
pentru textul : Ne va ucide depoeţi martiri vor răsări din curcubeu
iar clipele vor îngheţa în ţurţuri
peste care sufla-va Dumnezeu
textul este poticnit prozodic încă de la prima strofă, abundă în truisme, de genul: "amintirea veșnică", "albastru cer senin", "morminte sfinte", "strămoșii buni ai mei de mai-nainte", "păsări cântătoare", "vise-naripate", "teoreme/ cu ...gândiri abstracte", se învârte în jurul "Eu"-lui, declamativ (altfel, s-ar fi utilizat, deajuns înțelesului, "am lăsat") și înghesuie, în versuri succesive, "turma de mioare" și "fetele cochete" ("fete cochete" la țară sună ca o ghitară electrică la un concert de muzică populară) dar, cu toate aceste neajunsuri, prin romantism rural și nostalgie, după cum am observat, reușește să încânte, ceea ce ar fi de admirat
pentru textul : Eu am lăsat acolo casa mea străbună deun poem intr/o completa conceptie feminina. dovada este ideea ca femeia foloseste copacul ca pe un fus din si in care se alcatuieste fusul care impleteste firul timpului. o idee frumoasa ce merita o penita.
pentru textul : mâna mea oarbă dealt fel de războiul care-l duci a fost pierdut. mai bine un turn răsturnat.
pentru textul : sequoia I deAranca multumesc de trecere si asociatii. Alma eu nu stiu cum se poate scrie sub bombe. Strofa a doua este autodistrugere necesara din simpatie cu ce se intampla in jur.. si nu cred, nu, ca explicitul te deranjeaza , e altceva mai adanc de care ne este frica ..
pentru textul : Lacrimi explicite denu am citit comentariile de mai sus fiindca nu am rabdare si nici timp. pot sa spun ca sunt onorata de locul pe care mi l-a acordat Alina in "constiinta sa literara". ma bucura chiar.gresesc spunand asta? nelasand niciodata vreun comentariu la textele mele, credeam ca ma evita fiindca nu scriu bine. daca autorii care acum se simt mai mult sau mai putin jigniti ar fi intrat in categoriile care-i intereseaza, oare ar mai fi facut atata zarva pe site? incercand sa am o parere obiectiva, tocmai fiindca doar doua trei persoane imi stiu adevarata identitate(public cu pseudonim) am sa afirm ca acum, la 100 de zile, eu il consider cel mai bun site. am fost destul de sceptica la inceput. daca se va mentine asa va fi perfect. ar fi pacat sa aiba intaietate orgoliile si mai stiu eu ce alte lucruri subiective in defavoarea literaturii si a valorii care ar trebui promovata.multumesc alma si nu atat pentru locul care mi l-ai oferit in clasament, ci pentru rolul care il ai tu pe acest site.
pentru textul : Cel mai, Cea mai dePagini