un poem frumos, care mi-a făcut bine. am simțit lejeritatea autoarei de a scrie în afara tropilor, aproape. mie mi-a transmis căldura pierdută a copilăriei, cu magica atmosferă de Crăciun. fiorul nostalgic este atât de bine ascuns... felicitări, Mariana și noapte bună, om bun!

Ai dreptate cu iarna aceea insa nu am gasit altceva care sa sugereze raceala... vroiam sa exprim starea aceea de instrainare a omului care nu mai unde sa isi puna capul. Multam de feed-back Dorine. Lasa-ma de data aceasta sa inteleg adevarul nu prin corespondenta cu faptele ori prin recurs la principiile coerentei ci mai mult de o maniera utilitarista :)

dacă mărturisești că ești un mare păcătos... întoarce-te cu spatele... se vor găsi destui care să te aline...

am înţeles foarte bine comentariul tău. Şi era la fel de OK şi dacă spuneai că nu îţi place. Eu aştept orice fel de comentarii sub textele pe care le postez aici (deşi evident că mă bucur cînd reuşesc să scriu ceva peste mediocru) mai ales cînd conţin cel puţin o brumă de explicaţii. Ca întotdeauna, încurajez comentariile şi dialogul.

Avem aici, cred eu, clasicul caz în care nu ai ce spune şi nu ştii cum să o "nespui". Sunt destui scriitori care nu au ce spune, dar o nespun într-un mod personal şi estetic. Sunt alţiii care au ce spune, dar o spun fără personalitate, prozaic şi/sau clişeic. Dar mai sunt unii, tovarăşilor, care nici nu au ce spune, nici nu ştiu să o nespună. Textul de mai sus, această grămadă de cuvinte, mizează pe un simplu fapt: orice aş spune, atâta vreme cât o fac prin asocieri de cuvinte şi mecanisme care aparţin poeziei, e poezie. Şi atunci o dă înainte cu rânduri absolut independente, mizând pe sensurile pe care i le vor da cititorii... Numai că nişte cititori citiţi la mansardă (= sănătoşi la cap) nu-i vor atribui nicio valenţă "metaforilogică". Ok, dacă dau peste cana de cafea, vărsând-o, cineva (cum ar fi d-l Nicholas Dinu, pe care-l salut cu patimă) mi-ar spune că a fost voia lui Dumnezeu. O fi fost, în cele din urmă, dar până la El, te halesc sfinţii. So, legături de astea forţate, impalpabil logice, nesusţinute de context, de care e în stare doar autorul, degeabă există în ultimă instanţă. Concluziv: e tipul de poetizare metafizică în care cititorul tre' să pară incult, vulgar şi cretinel, iar autorul, genial.

Observăm că singurele puncte lirice sunt nişte nichitisme: tot primul vers, "neîncepută îmblânzire", "viul realității" greutatea culorii". Absolut nichitisme.

îmi este dificil să citesc un text în care în prima strofă scrie că fericirea atîrnă. am o problemă cu alăturarea acestor două cuvinte. apoi în partea a doua toate acele „detalii despre laborator” mi se par cam superflue. pare un text scris cînd autorul era... obosit.

observ schimbarea de stil în bine, deci încep să te citesc.

acuma tre' să recunosc, Iuri etimologic vine de la Soliman:))
La, Andu! Iar am greșit graiul!:)

a, iata o tema care chiar merita sa fie adusa aproape de ochi!
in mine, alt om exasperat de folia aseptica in care singuri ne izolam, poezia asta a avut ecou.
"o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă"
//
"și mîncam domnule labiș
mîncam"

da.

„pasăre care îşi are cuibul în văzduh”, cu asta-s de acord; cu restu nu

mi-aș dori renunțarea la simboluri și (re)venirea spre un limbaj comun, firesc, fără voroavele supralicitate: lanțuri, pietre, izvor, temniță ș.a.m.d. și cred că poți, Cristina. am observat o evoluție la tine, aici, pe Hermeneia. ai dat mult lest jos (mă refer la exprimările bombastice), ceea ce este bine. acum tu nu te supăra pentru că îți spun acestea, o fac rar și doar unde cred că merită! dacă a fost inoportună intervenția mea, mă iartă!

concluzia: doua avertismente. primul pentru nicodem, care se trezeste vorbind de-ale lui cu adrian, peste capul oamenilor intr-un comentariu. cel de-al doilea pentru bobadil, care ataca ad hominem. la urmatoarea abatere a fiecaruia. veti avea contul suspendat. mariana,.care este moderator va supraveghea ca asta sa se intimple rapid si fara convulsii. p.s. vom continua asa pina vom invata sa distingem intre a scrie, a comenta, a avea eventual conflicte intelectual literare, pe de o parte, si a ne barbariza reciproc, pe de alta parte. multumesc.

Chiar este polizorul inutil? ideea e că el nu a fost inventat pentru inutilitatea lui. a poliza, a lustrui, a netezi, a mătui nu se rezumă numai la instrumentele sau obiectele tăioase... ostracizăm instrumentul pentru lamele tăioase?

Ecaterina, mulțumesc. Sper să fie la înălțimea așteptărilor și celelalte. Am rezolvat și cu italicele.

Mi se pare cam sofisticat textul, un fel de poezie cuantica. Nu inteleg cum de apare asa ceva la un autor care se vrea consacrat: " nori ce au învăţat cum să ţină ploaia în ei". Pare a fi o traducere google. Remediaza, pe cat posibil. Strofa cu trotinetele e nereusit redata. Versul "în stînga un bărbat sărută poza iubitei cu urna soţiei pe genunchi" nu imi arata mie, ca lector, ca e vorba de aceeasi femeie, iubita dinainte de a-i deveni sotie, ci, in mod hilar, de iubita de dupa sau din timpul casatoriei.

Mie cel mai bun mi se pare ultimul vers, adica, in sfarsit, un vers!
In rest, nu curge, nu se leaga, ideea e grozava, insa redarea e greoi exprimata in romaneste. Poate ca ar suna mai bine in engleza.