Abia azi am descoperit acest text şi a fost o delectare. Este un text catartic, ironic, cu umor dulce-amar şi foarte bine scris. Multe blocuri au pereţii subţiri şi astfel de şobolani electrici sapă încât uneori îţi cade şi pixul din mână. Cum remarca şi Virgil, mai este şi discoteca de la parter, şi tocurile ascuţite deasupra ca pe un culoar de hotel ("de lux"!), şi discursul cuiva la televizor pe care nu ai dori să îl asculţi, şi baia prelungită a vecinilor la ora 4 dimineaţa, şi scaunele la bucătărie scârţâind deasupra când duci lingura la gură, şi multe alte instrumente de şifonat şi stors mentalul omului proletarizat. Mai frumos ca într-o piesă de Eugen Ionescu. Ezoterismul se transmite!

nu-mi place expresia „muezinii cioplesc drumuri de lapte”. Ce caută cîntăreții ăștia islamici în canalele lactifere (că de ele bag seamă că e vorba) ale unei femei?? Nu comunică decît o aberație. nu-mi place expresia „măsoară adâncimile apelor”. Mă duce cu gîndul la cotele apelor Dunării. nici „mormane de fructe” nu îmi cade bine. nu înțeleg ce înseamnă cuvîntul „gliastre”. Nu cred că există în limba romănă. e fain versul de context dar „mă morții” sună ca porcu aș renunța la „de dorință” că se subînțelege expresia „le îmbin de mirosul tău” sună aiurea. Poate era mai bine „le îmbin cu mirosul tău” sau altă soluție. În rest e un text cu vînă care dacă ar fi țesălat cu exigență ar rămîne în timp

are si simplitate si oarecare iz psalmodic dar nici pic de mister. astfel de poeme trebuie sa contina mister si miracol. miracolul painii, al pamantului (absolut deloc neputincios; nu stiu de unde ai scos "neputinta pamantului"), povestea lui ahab (cam fara legatura), vina lui, etc.. poate nu prind eu ideea. ...

Paul, nu mi-ai cerut texte rerpezentative. Şi, păstrând, normal, proporţiile, nici textul meu nu mi-e tocmai reprezentativ. Oricum, cred c-am discutat o problemă destul de falsă.

nu spunem tot din simplul fapt ca s-ar goli insusi inefabilul, felia cotidiana de mister. pentru ca exista un loc in noi, acea camera de umbre ce nu se dezvaluie niciodata fara a fi raniti: "nu spunem tot pentru că avem atît de des osînda scrisă pe cruci pe care nu le-am purtat niciodata" nici un om nu e o insula, cum spunea un poem norvegian, dar e perfect adevarat ca: "nu spunem tot pentru că celălalt e atît de departe atît de singur în căușul cuvîntului împreună"...

Vladimir, multumesc, e important pentru mine sa aflu parerea cititorilor.

am inteles, am inteles, el este eminul tau.
am trecut cu vederea ironia din comentariul anterior. nu vreau sa ne indepartam de text. de aceea imi iarta exigentele, dar cand vad un text dedicat unui poet consacrat ma astept la performanta. aici, asteptam rima, macar, fiind vorba de un maestru al ei...
insa dupa cum spuneam, ma iarta, ar trebui sa fiu pretentios doar cu mine. cele bune, Ottilia.

aaa...Virgil? ce-i asta? :)

o ultimă strofă foarte inspirată.

pe cuvânt, domnule Cristea, în tot ce spuneţi. Ştiu că nu dicut cu un necunoscător în domeniu. am reţinut acel "pare" din "textul pare cum am zis mai sus" - nuanţele au importanţă! Am să vă spun şi punctul meu de vedere, apropo de cele ce afirmaţi.
Atunci, poate că ar trebui să încetăm să-i mai citim pe ceilalţi, fie ei poeţi mari, fie ei poţi mici, fie ei poeţi internauţi, întrucât riscăm să le răstălmăcim/ "xerografiem" ideile/ cuvintele/ exprimările. (?!) Ori, dacă simţim identic înseamnă că ne suntem copii reciproce. (?!) - Avantajul fiind al celui dintâi.
După mine, plagiat este atunci când se reproduc cu fidelitate fraze dintr-o altă creaţie. Am citit astfel de autori care, pur şi simplu, au tradus dintr-o altă limbă - maxime, de pildă, şi le-au inserat printre versuri, profitând de faptul că informaţiile sunt atât de vaste încât puţini ştiu şi se prind de acest lucru. A avea aceeaşi idee cu altcineva şi a exista o potrivire, un şablon peste care fiecare îşi ţese ideea, eu nu consider plagiat. Ce ar fi dacă am spune că şi temele se plagiază?
Atunci e posibil ca primul care a scris despre iubire să fie plagiat în milioane de exemplare? Fiindcă toţi luăm în scris, în fel şi chip, tema aceasta.
Vă repet cu toată sinceritatea: acest text îmi aparţine. Singurul lui risc este acela că se poate afla în inferioritatea unui alt text de valoare – nu ştiu care este acela (?!) – valabil pentru oricine, în fond.
Este al meu. Este o frescă a satului românesc. Autenticitatea este dată de întâmplarea în sine. Eu nu am făcut decât să o retrăiesc în aceste cuvinte.

Domnule Cristea, cu toată consideraţia!

Vă mulţumesc pentru observaţii.Am corectat textul.

Intreaga scriere se vrea o pictura sau mai precis o suma de fotografii (in prima parte a unor poeme scrise, in a doua a unor secvente traite/ simtite/ vazute). Multumesc pentru cuvinte si penita.

catedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...

Cristina, Mariana, salut trecerea voastră. N-aş vrea să mai adaug nimic despre text, deci nu am să comentez comentariile voastre.