Nu Mircea, cel puțin eu nu îți voi aduce „argumente și reproșuri „îndreptățite” pentru a contracara acest punct de vedere”. Pentru că este în primul rînd datoria ta morală să aduci argumentele de rigoare în slujba acuzațiilor din primul paragraf. Pentru că probabil oricine poate spune că elefanții zboară. Singura problemă (într-o societate civilizată așa cum cu ardoare îți dorești tu) este că trebuie și să dovedești chestia asta dacă vrei să nu fii nevoit să alegi între a fi încadrat la nebuni sau la mitomani. Deci, deocamdată eu aștept dovezile. Pentru că tu ai făcut, după părerea mea, afirmații nefondate. Iar expresia „Când dorim să găsim scuze și justificări este imposibil să nu le aflăm…” mi se pare o găselniță așa de ieftină și lamentabilă încît numai un om lipsit de curaj o poate invoca. În plus descalifică însăși noțiunea de justiție. Comparația cu povestea lui Pann mi se pare de-a dreptul ridicolă dacă tu îți imaginezi măcar o clipă că eu, cel puțin, dau o ceapă degerată pe ce rang, meserie, diplome sau bani ai tu sau alții. Nu îmi place să mă laud dar îmi pot permite luxul de a spune că trăiesc o anumită viață într-o anumită parte a lumii astfel încît chestiile astea îmi sînt absolut indiferente. În plus, ca structură interioară sînt destul de rebel ca să desfid astfel de lucruri din principiu. Iar chestia asta ched că e stipulată și în Regulamentul Hermeneia. Astfel că iartă-mă, o fi frumoasă povestea lui Anton Pann dar tu bați cîmpii cu grație. În plus, așa cum am mai spus, eu nici nu fac educație și nici nu judec pe nimeni aici pentru că nu vă cunosc. Singurul lucru asupra căruia mă pronunț eventual este forma sau conținutul scriiturii. Atît. Nu am înțeles ce înseamnă „Suntem serviți cu resturile și mâncarea de cazan. Rostul nostru aici este unul hilar, de umplutură, ce poate fi luat peste picior și, ca atare, putem fi batjocoriți pe măsura lipsei noastre de talent literar.” Nu îmi aduc aminte ca să se fi promovat sau descurajat vreun anume stil, curent, sau formă literară de către mine sau Consiliul Hermeneia. Despre opiniile literare ale altor membri Hermeneia nu sîntem răspunzători. Dar politica editorială sau administrativă Hermeneia nu a avut și nu va avea niciodată o anumită preferință de stil, curent, formă, manifest, tendință, etc, etc, etc. Nimeni, dar absolut nimeni nu a fost persecutat sau dezavatajat pentru că a scris într-un anumit fel. Sînt oameni care scriu și publică sonete pe bandă. Nimeni nu le-a spus nici pîs. Eventual au existat aprecieri sau contestări ca sub orice alt text. În același timp eu însumi am criticat aspru texte care probabil se vor moderne în accepțiunea ta. Și îți pot arăta nenumărate exemple. Tu faci o acuzație calomnioasă și ar fi frumos și de bun simț (bun simț pe care îl invoci încă de la început) dacă ai produce și argumente, dovezi clare și revelatoare, nu doar vorbe goale. „Ceea ce suntem, cine suntem și nici sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie.” – Absolut greșit. Pe mine (și mă străduiesc să păstrez politica asta și în Consiliul Hermeneia) nu mă interesează cîtuși de puțin cine este sau ce este fiecare dintre membrii Hermeneia. De asta de exemplu, printre altele, pe Hermeneia nu a fost invitat să se înscrie niciodată nimeni, și nici nu va fi. Aici orice membru este privit la fel ca oricare altul. Sentimentalisme de genul „dacă ai ști cine sînt și de unde vin” nu funcționează la mine. După cum nu cer nimănui să mă cunoască sau să își împărtășească viața cu mine aș vrea ca nimeni să nu se aștepte ca eu să o fac cu el sau cu ea. Asta nu înseamnă că în mod inerent. natural nu se nasc simpatii, prietenii și, Dumnezeu știe, poate iubiri pe aici. Dar asta nu are, nu a avut și nu va avea niciodată de a face cu funcționarea Hermeneia. „Din păcate, lucrurile stau tocmai pe dos. Ni se vorbește de sus. Cu multă și fină ironie. Glumind și stigmatizând greșelile noastre ca pe o molimă și nu ca pe o neștiință sau lipsă de talent. Fără a ni se explica unde greșim. Ce rost are această atitudine?” – În primul rînd că nimeni, absolut nimeni nu poate obliga pe nimeni să îl ajute sau să îl critice sau să îl „mentoreze” pe altul. Aceste mecanisme și acest comportament se nasc în mod natural și vin de la sine, dacă vin. Eu mă bucur cînd oamenii comentează, critcă, interacționează. Ca principiu sînt în general împotriva ”personalizării” prea accentuate a actului de comentariu și critică. Prefer critica la obiect și nu la subiect. Adică prefer critica adresată textului și nu autorului. Pentru că oamenii sînt sensibili (cam așa cum ești tu) și sînt inconsecvenți cu acceptarea ei (așa cum ești tu). Adică foarte happy cînd cineva îi laudă sau le laudă textele și mai puțin voioși cînd le sînt criticate, ironizate sau pastișate. Să fii însă foarte sigur că mulți cărora le respingi critica ironică sau pastișa te vor abandona de tot și nu îți vor spune nici cînd scrii bine. Părerea mea este că atîta timp cît nu are loc un atac la persoană sau un vocabular obscen, defăimător sau rasist, cam totul este permis să fie spus atîta timp cît este la obiect. Este foarte greu să legiferezi vorbirea. De aceea m-am străduit să impun principii cît mai puține și cît mai clare. Evident nu am o soluție perfectă dar cred că este cea mai apropiată de ideal. „Ar trebui să înțelegem de ce textele pe care le-am expus sunt lipsite de valoare literară, fără ca să se glumească la adresa persoanei și a vieții noatre intime, fiindcă ceea ce scriem nu are legătură întotdeauna cu noi sau familiile noastre.” – sînt de acord cu asta și de aceea avem moderator pe site și cred că își face destul de corect și consecvent slujba mai ales cînd nu o încurcăm noi și nu ne luăm justiția în propriile mîini. „Nu ar fi mai simplu să ni se spună: „aici nu ai de-a face cu poezia, pentru că…” sau „stilul acesta pe care îl încerci nu te caractrizează, deoarece până acum ai scris altfel..” sau „cea ce ai scris aici este jignitor la adresa…” ori spații albe imense, ar spune mai mult decât o ironie sau o nesăbuință chipurile amuzantă?” – nu cred că există rețete pentru așa ceva. Cred că ar trebui să spui merci fiecăruia care se obosește să scrie orice despre un text de-al tău și să îl bage în seamă. Pentru ca nu este obligat să o facă. Te poate foarte bine ignora pe tine și textele tale. Și atunci nu știu ce e mai de nedorit, o critică ironică, poate chiar răutăcioasă sau ignorarea? În plus, cred că dacă ai astfel de întrebări le poți pune ca răspuns sub comentariile lor și poți fi insistent. Poți comenta tu mai mult textele altora și în felul acesta le poți încuraja dorința de a se opri asupra textelor tale. Dar cu atitudini și expresii de genul <<„talentații” acestui site>>, mă tem că oamenii nu vor mai simți nici un imbold semnificativ și te vor ocoli. „Dar, probabil, buna creștere nu are de-a face cu talentul!” – Nu, nu are. Nu știu de unde ai înțeles tu asta. Dar nu înțeleg ce vrea să însemne expresia „O fi și asta o explicație a comportamentului pe acest site. Sau poate tocmai lipsa de talent a „mai marilor” site-ului dovedește și proasta lor creștere?” Nu ți se pare că a vorbi în felul acesta este lipsit de bun simț? M-am exprimat eu vreodată cu privire la „creșterea” ta? Nu îți dai seama că așa ceva este un atac la persoană mult mai grav decît oricare din ironiile făcute la adresa textelor tale? Se pare că ai valorile inversate, dragul meu. În plus, te asigur că destul de mulți pe Hermeneia știu să aprecieze valoarea. Nu ți-ai pus chiar niciodată problema că s-ar putea ca multe din textele tale să nu aibe valoare și de aceea nu sînt neaparat apreciate? „Am observat însă că, dacă vrei să fii apreciat, deși nu trebuie să îți schimbi stilul de a scrie prea mult, e bine să te orientezi pe lângă cei care dau tonul discuțiilor în acest „salon”. Eventual să fii vigilent și acolo unde vezi că aceștia critică, să fii în ton cu ei, iar acolo unde ei laudă, să descoperi „valențe” imposibile subiectului deja abordat. Atunci te vei bucura de aprecierile „stăpânilor” și mereu vei avea o părere insolită despre ceea ce scrii din parte lor.” – Cred că am scris mai sus despre elefanții care zboară. Am să îți mai spun că e la fel de ușor să spui că girafele fac ouă. Cam așa stau lucrurile și cu rîndurile tale de mai sus. Adică au aceeași legătură cu realitatea. Eu zic să fii serios și să vii cu argumente solide cînd te lansezi în astfel de elucubrații pentru că sînt de-a dreptul ridicole. Dacă tu îți imaginezi că cel puțin cei din consiliul Hermeneia nu au altă treabă mai bună de făcut decît să izvodească planuri și uneltiri oculte mă tem că manifești un comportament similar celui de manie a persecuției. Și e păcat. „ Cel mai firesc lucru care poate fi făcut este să nu mai scrii pe un astfel de site.” – Dragul meu, această decizie ți-a aparținut și îți va aparține întotdeauna. La fel cum nimeni nu te invită pe Hermeneia tot nimeni nu te obligă să stai. În ce privește măsura în care Hermeneia este sau nu un bîlci sau o tiribombă nu cred că mă pot pronunța. Pot însă să îți spun cu siguranță că dacă mă numești printre „stăpînii” acestui salon aprecierile sau critica mea nu au avut niciodată de a face cu persoana ci cu scriitura și pe deasupra încă nu s-a născut acela care să mă poată cumpăra pe mine, nici la propriu și nici la figurat. E trist că încă nu ai realizat asta. Dar, evident, nu te pot obliga să crezi că elefanții nu zboară iar girafele nu fac ouă. Atîta timp cît tu ții cu tot dinadinsul să o crezi. Știi cum e? E ca în povestea aia cu omul care credea că e mort. Familia lui a ajuns atît de îngrijorată încît l-au dus la psihiatru. Și medicul psihiatru a tot încercat să îl convingă ca nu e mort. Într-un tîrziu medicul l-a întrebat pe omul nostru: ”Ai auzit că oamenii morți nu sîngerează, din ei nu mai curge sînge. Ești convins că este așa?” „Sînt convins i-a răspuns omul nostru.” În clipa aceea medicul i-a facut brusc o tăietură cu un bisturiu pe mînă. Sîngele a țîșnit iar omul, pacientul care credea că este mort, a exclamat: „Extraordinar! Nemaipomenit! Cine și-ar fi imaginat că pînă și oamenii morți sîngerează!?”. Cred că ai prins ideea…

oare cat a trecut de atunci?! in ce an era? 2003? era al doilea jam session. pe primul il mai ai? fusese prima indrazneala poetica generoasa in timp real la 2 maini de care auzisem vreodata pe pamant. tare mandra am fost de ce facuseram noi atunci.
a fost licenta noastra. multumesc, Alina!

de inventat un semn care sa simbolizeze ce simt eu acum. nu e nostalgie, e altceva

mă refeream la faptul că abordarea atât de directă (filosofică) a fenomenului fericire e riscantă. aș putea spune de exemplu că tocmai faptul că nu cunoști, nu percepi, hăul care a fost ori hăul care va fi e calea către fericire. sau fericiți cei ignoranți

merci de trecere, Dana, in vremurile astea de seceta inspirationala am ajuns sa ma multumesc si cu atit

tu ești tare drăgălașă și poemu ăsta e simpăticuț (fără ultimu vers)

Voi comenta la următoarea peniţă dată la un text slab.

Cred că e foarte bună alegerea unui text reușit din fiecare secțiune, pentru prima pagină. Poate ar merge scris cu o mărime mai mică a fontului și cu griul de la nume autor: "citește în întregime textul aici: jurnal de nesomn III", de exemplu. Un loc pentru: - linkuri către reviste literare (eventual reciprocitate) - anunțuri concursuri? (tot undeva pe prima pagină)

Tincuța, nu cred că m-am gândit că reiese atâta tristețe din poezia mea. Însă e interesant ce văd alții în textele noastre. Te mai aștept, Cami

din cripta mea se aude ciudat acel "vom tace" și cvasi-alăturarea turmă-plutire... chiar de aș fi preferat "într-un vals" sper într-o revenire pe text, fiindcă e păcat de idee.

şi asta pentru atmosfera dată prin lecturarea acestei mini-proze.

paul,

bine ai revenit pe aici

Adriana, eu nu ti-am inteles iesirea. Adica nu am dreptul la o parere? Asa cum tie ti-a placut, am dreptul sa imi displaca.

tocmai versurile acelea mi se par si mie nepotrivite, Virgil, daca textului i se potriveste cheia sugerata de mine.
acum...nu ramane decat sa asteptam o lumina de la autor.

Mă bucur să văd poezie în limba engleză.
Comentariul meu cred că e mai degrabă legat de gramatică și de the general flow of the poem.

1. Cred că lipsește un "a" în versul "of certain edge of the world"
ori e "of A certain edge of the world" ori e "of certain edgeS of the world", așa cum e acum nu e corect gramatical.
2. Parcă aș integra un "and" la începutul versului de aici: "now i hate everything", cred că ajută ca și ritm interior.
3. În construcția "i'm afraid/ i can lose you in something" aș utiliza "could" în loc de "can", tot gramatical vorbind.

Mi-a plăcut mult imaginea din prima strofă, the stepping over the cliff, și ritmul. Încheiere foarte bună a strofei.

Dar per total am mici rezerve legate de ritm, chiar și cu observațiile făcute mai sus, ceva parcă nu se leagă.
Ca și poem, te superi pe mine, Virgil, dacă-ți spun că am citit versuri mai bune în cadrul unor melodii aparținând unor formații cum e Nightwish? Sper că totuși nu te superi, îmi spun și eu părerea.