multumesc Virgil, am revizuit.
*
Paul, ma gandesc ca varsta ar trebui sa fie cea mai proasta scuza pentru scrisul prost. ma tem ca uneori fac abuz de ea.

Ţin să se consemneze că nu am o problemă cu parodierea în sine, ci cu modul în care se face. Textul este nu rău, ci jalnic, si o pot demonstra, făcând apel la argumente literare care vizează genul, fireşte. Chiar dacă, de cele mai multe ori, este extrem de dificil de explicat de ce stâlpul de pe trotuar este un... stâlp. Whatever, nu văd de ce aceia care ne sunt potrivnici în opinie ar fi ipocriţi...

conduci bine poemul, dar ai cateva cuvinte in plus, dupa mine: barbati brazi - fara barbati
palnia fasonata - fara fasonata.

IN general prea multe explicatii si detalii incarca poemul.

cu bucuria lecturii,
Marina

solomon - starea dominantă, înainte de momentul lansării , e de buimăceală și goană fără rost după un timp care nu-ți e niciodată suficient. Vine amețirea completă, copleșitoare, a evenimentului propriu-zis. Abia apoi discernerea semnificațiilor acestui moment de finalitate a unui parcurs, cântărirea vorbelor ce s-au spus și a împlinirilor sau neîmplinirilor ce le-au provocat. Pentru mine însă, cu mult înainte, noua carte care apare înseamnă un pariu câștigat cu mine însumi, conștiința tonică a faptului că sunt în grafic și că, în ciuda tuturor vorbelor și reacțiilor celor ce nu înțeleg de ce atâta înfrigurată străduință de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preț, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ și certificarea că nu fac umbră acestei țărâni chiar degeaba. Străduințele mele au fost depuse până la extenuare. În ultimele două săptămâni mi-a fost greu și corpul nu mă mai sprijinea. Am făcut câteva crize de inimă, începuturi de fibrilații, scăderi de tensiune până sub 10 și de câteva ori am vrut să dau telefon la Salvare, simțind că e periculos și că, în orice moment, o agravare ar putea să fie fatală. Atunci am pus frână tuturor acestor zbateri ( pentru că eu sunt un tip care se consumă enorm pe dinăuntru) și mi-am făcut un program de odihnă. Asta a fost, oboseala. Cum m-am odihnit mai mult, au început să mă lase durerile. Acum vreau să iau totul ca o bucurie și să dau la o parte orice tensiune interioară. Vreau să fie o sărbătoare și un moment care să-mi dea aripi pentru a porni apoi de la început, într-o altă cursă de un an întreg. Cam asta e, așa, la o primă trecere în revistă. Știi tu că, de fapt, tot ce simțim e mai complex și mai greu exprimabil prin cuvinte.

Felicitări, Mariana, un haiku frumos construit, cu impact vizual puternic şi sugerând miracolul primăverii care există şi în afara şi înăuntrul embrionului sau mugurelui. Dinamism şi exuberanţă totodată.

rectificare: 3) metafora "genunchii fluturilor" a mai fost folosita de mine citeodata (in alte poezii)

adriana, sugestiile mele vizau maniera conformista in care este utilizat limbajul si implicit ideile pe care le poarta. mi s a parut, mi s a parut ca mustrarea, formularea pe care ai ales o, deserveste ideii de mutenie pe care, cred, ca ai vrut s o exprimi. fireste, creatorul alege limbajul si lumea pe care o contureaza, in cel mai frumos si bun mod posibil. personal, m am gandit la mana care priveste mana care o priveste, conturandu se reciproc ps: nu proclamasem recent balcanismul meu iremediabil? ;))

Sinceritatea ta mă bucură, dar nu şi conţinutul "pe lângă" al comentariului tău. Nu înţeleg de ce critici crezul meu artistic care a fost scris într-un moment de deplină sinceritate din partea mea şi cu întreg sufletul. Nu e defel o scuză! În rest nu înţeleg de ce numeşti scrisul meu total amatorism şi nu oferi şi tu un comentariu critic mai constructiv, este o insultă inutilă. Ca şi tine nici eu nu sunt absloventă a Facultăţii de litere, dar societatea m-a izolat de aşa natură încât nu mi-au mai rămas alte lucruri de făcut în afară de poezie (acum sunt eu pe lângă, recunosc, dar ăsta e adevărul). În plus nu înţeleg dacă tu mă dai afară de pe Hermeneia, nu cred că ai acest drept şi consider că textul meu poate fi trecut în şantierul literar sau respins de tot de către alţii. Aş vrea să primesc şi eu un comentariu sau o respingere autorizată clară să ştiu dacă voi mai scrie aici sau nu, fiindcă în trecut am mai scris câteva poezii cu oarecare succes. Chiar aşa Marga, "trepidaţii ale creierului"? Ce-or fi acelea, că eu nu am simţit?

cred ca e tentanta aceasta asteptare ce hasureaza o anume monotonie a necunoasterii inevitabile pe unica insula ce invata sa numere numai pina la doi. ca intr-un tablou de Modigliani, doi ingeri cu figuri grave, alungindu-se pina dincolo de mrejele simetriilor interioare...

alina, multumesc pentru semnul despre,
te/am citit si eu pe agonia si mi/a placut ce/am gasit in pagina ta

movul si galbenul mi-au placut de-a binelea! si joaca de-a tâmpla, tâmplarul și întâmplarea, așijderea! și cercul ăsta pe care mai fiecare din noi ar vrea să îl rupă fără să știe ce e dincolo...
„şi de parcă viile norilor ne toarnă mov în ochi”, cred că e unul din cazurile care permit virgula după și. permit sau cer. în fine:)

.

Se pare ca este un text simplut, dimineata de august nu este o scuza. Va multumesc pentru ca m-ati citit si primit aici. Sper sa pot face fata pana la urma.

Mulțam de lectură Virgile, iote că mai citește omul și ceva bun pe Hermeneia din când în când, deci merită, right.
Eu n-am nicio problemă cu abscons pe care jumate din români îl pronunță și îl scriu absconcs e un cuvânt care îmi place mult, că e neologism sau nu, asta știe cel mai bine un membru al usr-sg.
Am însă o problemă cu acea bulă a realității care dă un ton ingineresco-umoristic total nepotrivit poemului. Părerea mea ar fi să îmbraci (atributezi) bula înainte să o atribui realității, deci nu așa simplu ca pe o generică bulă.
Andu