Şi mie mi se pare că ultima unitate deraiază stilistic.; mi se pare că ai vrut să justifici cumva captivitatea, fără să fie nevoie; mi separe că ai vrut să închei rotund.

Alte observaţii:

"zilnic sunt scoasă afară ca pe o fiară blândă" - ori "sunt sccoasă afară ca o fiară", ori "(ei) ma scot afară ca pe o fiară".

"îmi revin când se aud oasele şi uşi de fier" - eu aş articula/ dez-articula "oasele" şi "uşile". (...când se aud oasele şi uşile/ când se aud oase şi uşi).

E un text ceva, ceva mai slăbuţ decât cele cu care ne-ai obişnuit.

Va multumesc frumos pentru ganduri si pentru lectura. E prima penita primita pe acest site. La mai multe!!!

P.S. Nici versiunea pe CD, pe care o am acasa in Romania, nu mai poate fi accesata (s-a defectat CD-ul). Pe ea se gaseau ilustratii originale realizate pe calculator.

detalii precum: "tăiat cu briceagul în copilărie" sînt cam nefolositoare
în rest, textul vrea (zic eu) să exulte ceva onirism dar mi se pare că se încurcă în detalii și prozodie. abundența asta a lui „ca”, „cu” și „cînd” trădează neîndemînare în poezie. ele ar trebui mai degrabă sugerate sau alege să scrii proză.

merci mult :) aş fi pus şi fotografia, dar nu ştiu cum :-?

George, fain dar prea multe explicatii prin text. Pai cititorul ce sa mai faca? Imi place discursul, e natural si frust. Andu

Vasile, adevarul este ca imi plac genul asta de discutii, care pana la urma au un caracter constructiv. Sa nu fiu inteles gresit, in comparatie cu miile de autori de pe unele siteuri, esti un autor care are ceva de zis, chiar imi place lirismul tau pe alocuri. Insa nu-mi place atunci cand epatezi, cand te mai folosesti de un Nichita, Maria, Vasile Munteanu(cati autori romani de poezie si-au inserat numele complet in poeme?), cand repet, ai tendinta de a aseza rima si nu de a o lasa sa curga de la sine. Nu ti-am pretins sa-ti modifici textele, tu faci ce vrei pana la urma, este parerea unui cititor infocat de poezie si a unui autor de asemenea. Ah, te deranjeaza tonul meu, la fel cum tu nu iti modifici textele, eu nu-mi modific tonul...in privinta greselilor, stai linisit, nu-mi bat capul. Sau poate ai vrea inca o apreciere si inca o urare de bun venit, cu plecaciune maestre, etc, etc... No, bun venit, sarbatori fericite!

Multumesc pentru prima sugestie, voi incerca sa modific, am nevoie de putin timp sa vad cum. Legat de partea a doua a comentariului... nu inteleg de ce va macina atata ca nu vreau sa scriu in vers alb. V-am comunicat deja ca nu am vreo pretentie mai mult sau mai putin literara, stiti bine cum scriu, daca nu va convine nu intrati pe textele mele. Ialin

îmi cer scuze. poate am devenit prea exigent. din cauza crizei.

francisc, poezia asta a pornit de la o imagine veche de un an cu care nu stiam ce sa fac, dar m-a impresionat tare.. eram in parc si priveam cu niste parinti isi invatau copilasul sa mearga. mama lua acest lucru firesc. tatal era atat de implicat incat mi-a dat impresia ca voia sa-si dea picioarele lui in schimb. a fost frumos. te mai astept prin paginile mele cat se vede inauntru.

Vezi doua catrene, simetrie si te prinzi inca inainte de a o citi ca e vorba de poezie in rima. Si citesti cu gandul ca greu e in ziua de azi sa gasesti poezii cu rime care n-au fost deja demonetizate si pe cand sa spui ca e o fortare majora faptul ca ai umplut pieptul cerului de ser, vine versul urmator care elucideaza misterul albastrului eteric si rotunjeste metafora, chiar o implineste ca imagine. Si apoi intri cu adevarat in ritmul si jucausia pe care a dorit-o autorul, ah, mi-ar fi placut "desenez drum din marginea lunii", pe care o si vedeam subtiata si gata de a zgaria un drum cu coltul ei, pe hartia rotunda a pamantului. Si as sterge pe "al" din ultimul vers. Pai, e un ludic aici, care suna armonios, feeric, o joaca semi-demiurgica, cu cerul, stelele, cimitirul, ingerii, sabiile, sfarcurile de turle! Doar balansoarul leganandu-se in dansul de fier, nu prea stiu cum s-ar incadra ca scop in toata aceasta feerica imagine. Insa, cu toate astea, mi-a cazut bine lectura. Ei, da, Lucian, n-am tinut eu neaparat sa fiu foarte provocatoare, dar asa mi-a iesit! :) Asa ca, uite, joc in continuare, ca si asa si asa, e tot asa! :))) Si da, unique, foarte bine ochit! Despre asta e vorba in poem. :)

Un prim comentariu, sper să revin cu detalii. General: Iată un transfer de stări de la autor către personaj. Este interesant de urmărit dacă aceste trăiri cotidiene, care o iau înaintea proiectului inițial, vor conduce la o scenă unitară sau la cadrul specular atît de drag prozatoarei. Aici e pariul cu cititorul mai puțin dispus la alunecarea amețitoare printre planuri. La obiect: Dialoguri scurte, seci care uneori lasă impresia de artificial: “- Le controlează? - Le controlează.” ... „- Mama, ce-i aceea o tumoră? - Tocmai ți-am spus, Laura. - Nu, nu mi-ai spus. Ce face o tumoră? - Uneori omoară.” în replică-aproape didactic: “- Îmi descoperiseră o tumoră pe creier, pe glanda hipofiză. Este o glandă micuță, care stă aici undeva în spatele nasului, și e reponsabilă de toate celelalte glande din corp.” … “- E o creștere anormală, o aglomerare de celule care nu au ce căuta acolo.” Ai impresia că personajul nu dialoghează, recitește un diagnostic pe care nu vrea să îl accepte. Expresii “Fața ei albă părea că se adună, se materializează din albul dimprejur.” O paletă cromatică reflect/refract față de care am rezerve, fie și în oniric. “Mă leagănă ușor. Brațele îi miros a ploaie verde, a flori căzute pe pământul umed. Iar eu, copilul din lacrimi, îmi strecor mâinile în uterul ei, scot de acolo lumea ca un imens bol de cristal și o strecor în sân. Sunt mare acum, sunt mare, la fel de mare ca somnul.” Este alegerea autorului. Mie mi se pare doar o fugă ca și cum s-a speriat de cumințenia primelor două propoziții. Reamarc: “iar papucii din picioare, moi și albi, păreau că se topesc în liniștea coridoarelor.”

Este un text pe care l-am parcurs cu plăcere, deși, pe alocuri pare încărcat de semnificații.
O singură obiecție aș avea:în legătură cu acea fericire a rătăcirii. Nu știu dacă această construcție genitivală e cea mai bună alegere în context. Am încercat în gând să găsesc o alternativă, fără ca versul să-și piardă din sens, ca de exemplu:

„rătăceam fericiți
unul în labirintul celuilat”

Citit cu interes,
Eugen.

Dincolo de umorul textului, aici e, de fapt, o dramă. A săteanului, a românului, a mioriței, a americanului, a ploii, a vremurilor, singurul care rămâne la toate rece e Dumnezeu care se pare că nu pricepe vorbele huțule. Eu te descopăr abia acum, ca prozator. Am citit haiku-urile și celelalte, și mereu m-am întors la ele, cu bucuria găsirii unui priceput în domeniu. Scrii bine proză și, citind fragmentul de mai sus, am crezut că e scris de vreun consacrat. E bine scris. Sunt unii oameni care ar trebui doar asta să facă: să scrie. Au cuvântul scris lipit de degete. Iar tu ești unul dintre ei. Dacă vreodată vei ajunge și prin Iașiul Moldovei, fii invitatul nostru special la Cenaclul Virtualia.