e, aici e (ne)cazul cunoasterii imprejurarilor in care a venit pe lume subiectul!:) ai dreptate in tot ce ai spus. am recitat poezia intr-un cadru restrans, o nunta de-adevaratelea, cu gesturi, prozodie asa cum m-am priceput mai bine si chiar a iesit! aici, ca si in carte, se "lipeste" textul pe alb si asa il gaseste cititorul. incerc o varianta scrisa:) Multam de comentariu!

E unul dintre rarele mele texte de stare. Poate de aici si cripticul, cu toate ca, daca-l explic, e lesne de inteles. "Micile goluri de poezie" sunt si nu chiar :). Pentru ca ele pedaleaza pe creerea unei stari. Dar acel ""cu nerabdare", de exemplu, este gol de poezie. Oarece inedit suna oarescum ciudat, dar banuiesc ca e de bine :). "Stilul matur" ma caracterizeaza, spuse el incercand sa para mai mare in oglinda.

adica de la titlu. nu inteleg de ce ar trebui sa fie in franceza daca nimic din text nu are de a face ( nu recreeaza, nu sugereaza, nu include) cu o atmosfera specifica. e pur si simpul gratuit, de efect indoielnic. adica citesc soiree si ma astept să aud,să simt o seară aproape muzicală, o șansonetă, dar dau peste un text inspid, patetic peste, plin de sforțări metaforice ”poate ar trebui să au cu gândurile de pământ”, ”dacă aş fi o boabă de strugure m-aş da mireasă luminii” (serios?), de când iarna a dispărut de pe hartă în spatele vremii (penibil), etc...
textul e alambicat doar de dragul ideii de a părea complex, efectul e însă nedigerabil, confuz.” serile acestea n-au casă/ îmi spune mirosul de ploaie/ să fim noi casa lor”. în afara faptului că numai spre poezie nu duc astfel de expresii, nici măcar logica nu e la ea acasă,ca să vorbesc în context. pronumele ”noi” apare brusc deși până atunci vorbești doar de tine ”poate că am un complex casanova prea mare”. singura explicație ar fi că te referi la propria-ți persoană în termenii autocraților din perioada medievală a statelor românești: ” Noi, din voia lui Dumnezeu stăpâni ai țării...”. Oare comit vreo lezmajestate dacă spun că e un text slab,dar slab de tot? merveilleuse soirée, adică hai pa!

Virgil, e un experiment metafizic, probabil nereușit, nicidecum umplutură. E o desprindere de omenesc, o înălțare spirituală, sau ar fi trebuit să fie.

Ionuț Caragea, Fiți sigur că autorul, dar și ceilalți comentatori, știu la ce vă referiți. Mă feresc să vă dau un răspuns mai amplu, pentru că, nu-i așa, încercarea de a "explica" ("demonta") o poezie îi răpește ceva din misterul ei intrinsec. Crăciun frumos, cu lumină și pace.

E un text sincer, care pare că nu a suferit travaliu. O trecere lirică între perioade, cu tuşe epice, puterea sa fiind autenticul. Aş mai elimina nişte genitive, aş mai scoate/ înlocui nişte vocabule care sunt disonante (sacre/ pocale/ extrasezon/ ), m-aş mai uita o dată peste (dintr-o dată !), dar, repet, e un text care nu face atmosferă, care nu descrie, ci fiinţează - găseşte cititori.

Mai multe şi mai aplicate şi mai academice poate mai târziu. Sau niciodată.

bine ai venit Ioana! un experiment din care extrag o imagine speciala: "de câte ori mi-e dor de mama deschid jurnalul meu vechi la pagina unde ea imi aduce un braț de flori de liliac și-i pune în colț într-o găleată galbenă și iese tiptil că știe că scriu" oare ce imagini s-ar putea aduce experimentului? poate niste "jocuri de copii" ale lui Pieter Bruegel cel Bătrân...

Am să încerc să găsesc și ora de difuzare. Numai bine.

"am plecat din ascunzişul acela mic
punctul de sub semnul meu de întrebare"

ca sa vezi...si cand colo, te-ai impiedicat de punctul de sub semnul meu de intrebare! :)
nu te-a parasit inspiratia, de ce dai alarme false?

remarc duritatea tonului, nervul acțiunilor care se succed, gîndul concretizat. transcederea metamorfozată din pasăre în aer - zbor - strigăt - parastas, femeie - pasăre - pană - poezie. sau invers. cumva susținută în paralel armonia, o anume relaționare pînă la relativizare. și desigur simbolistica aflată la stadiul profunzimii. în zona dintre uman și supranatural are loc desprinderea/despărțirea, respectiv semnificațiile au trimiteri de rang universal. se mărturisește individualizarea /independența raportată la om. uneori setea inrepresivă de libertate.

Multumesc tuturor. Parerile dvs. conteaza pentru mine. Sa aveti pace, Dancus

Călin, aşa e. Mulţumesc. Scuză-mi întârzierea, nu am observat că îţi pot răspunde.

e clar că de pildă de n-ar fi fost limbajul de programare n-ar fi existat internetul. şi, potrivit Bibliei, la început a fost Cuvîntul şi cuvîntul era la Dumnezeu. dar poezia nici nu crede nici nu cercetează aceste legi pentru că s-ar putea să le înţeleagă...:) preferă să le comunice în pilde, în fabule sau legende, asemeni lui Isus discipolilor săi, dar fără pretenţia că ar fi date ale Fiinţei ci ale Umanităţii în comuniune cu o eventuală Fiinţă sau Adevăr Ultim. asta înseamnă în definitiv (şi nu în definiţie) com-unicare. iar poetul adevărat, aşa cum spui, e cel care poate com-unica dincolo de teama Universalei Tăceri.

nu este ușor să pui în poezie sentimente reale. de durere. fără să aluneci în banal sau clișeistic. Djamal scrie deja destul de bine și admir în acest text capacitatea de a fi reținut, laconic... textul de mai sus se termină (din punct de vedere artistic) în modul cel mai clasic cu putință, precum un capitel dintr-un templu grecesc în ruină. felicitări. și empatie cu tragedia poporului tău.