Interesantă nota optimistă din final. Mai ales dacă ne gândim că încălzirea globală care va atrage după sine răcirea planetei, va reduce - se pare că va fi chiar în timpul vieții generației mai tinere - suprafața locuibilă a planetei cu o treime. Dar cultură se poate face și numai pe două treimi din planetă, nu? Dar până la urmă cred că avem cu toții încredere într-un triumf al culturii, iar cei mai optimiști poate chiar într-o "epocă de creativitate absolut unică". Mai ales că acest optimism, Constantin Enianu îl fundamentează pe acea "descoperire" a lui Homo religiosus. Fac, însă, o mică notă, căci, personal, cred că totuși chiar și tehnologia modernă ARE până la urmă și o bază sau justificare religioasă. Chiar dacă distincția dintre cultură și civilizație, ce începe cu Spengler pare-mi-se, exclude aserțiunea mea de mai sus, să ne gândim că această explozie a tehnologiei mai ales in ultimul secol, a avut loc pentru ca omul să-și ofere sieși puteri nebănuite, "neverosimile" - ca să folosesc expresia lui C. Enianu - asupra lumii din jurul său. Putem spune chiar "puteri sacre", de acord, păstrând bineînțeles proporțiile. Ori tocmai această putere asupra lumii, pe care o caută omul tot mai mult în ziua de azi, ea însăși ARE o fundamentare religioasă. Omul este ontologic chemat, din perspectivă creștină desigur, de a fi stăpân al creației, de a și-o supune, de a se face pe sine cununa ei. Deci, iată, și fundamentarea religioasă a ultratehnologizării moderne, chiar dacă ea nu e conștientizată mai ales chiar de cei care o produc. Din nou, demersul lui Constantin Enianu se susține în ceea ce privește încrederea în triumful culturii, căci ea se fundamenteză, într-adevăr, pe simțirea religioasă a omului. Derivarea culturii din cultul religios, care apare ca o posibilitate la Burckhardt, și, mai mult, ca un raport genetic la Berdiaev, nu face decât să arate că, în ultimă instanță, dorința și tendința de frumos a omului pornește tot de la simțirea sa religioasă. Totuși, nu cred că viitoarea epocă de creativitate va fi una "nouă", ori "absolut unică", ci poate doar în alte forme sau expresii "neverosimile" (îmi place expresia, după cum se vede). Și mă bazez, când spun aceasta, pe conceptul lui Crainic despre "nostalgia paradisului" (Eliade cu "întoarcerea la origini" e ceva mai târziu). Adică altceva mai nou sau "mai unic" decât Paradisul, care să-l inspire (mai mult sau mai puțin conștient) pe om, nu poate fi conceput. Una peste alta, articol bine susținut și consecvent sieși. Peniță pentru robustețea articolului și pentru solida fundamentare a "valorii sacramentale" a ființei umane. Și pentru optimism desigur.

mi-a plăcut poemul acesta, ioan. mi-a plăcut mult prima strofă dar fără "vieții mele", doar "m-am blocat între etaje". finalul, deosebit, percutant. și după " mi-a spus duios ea" aș tăia restul strofei, parcă devine prea explicativ.
dar, oricum frumos exprimate sentimentele pentru toamna din viața ta. Daniela

Hm, inteleg perfect alegerea dv si mi se pare justificata. Chiar o voi opera. Vad ca mizati pe duritatea gerunziului si pe lucrurile esentiale, realiste. Va multumesc, domnule!

Rosturile criticii sunt multe şi le ştiu mai bine cei care se ocupă în adevăratul sens de ea. Dar ştiu un rost care nu-i apatine: acela de-a ne face bocancii unii, altora şi de-a ne pansa orgoliile. Tonul meu a fost unul normal: am avut de spus două observaţii de ordin stilistic, şi una de percepţie; le-am spus fără artificii şi sărutări de mâini. Nu mă acuza că nu am săpat după ceva pozitiv - nu ar trebui să sap, întelegi? Şi, în final, dacă tu răspunzi tonului, înseamnă că pentru tine e mai important cum ţi se spune, decât ce ţi se spune; ceea ce nu-i tocmai ok pentru cineva care încearcă sau scrie poezie.

Deşi nu ne cunoaştem doar virtual, dar trebuie să recunoaştem că ne ştim de ceva vreme, mă aşteptam la o astfel de abirdare:

"ioane, indiferent de calitatea textului, nu dau bine ghilimele. Renunţă la ele şi chiar la unele expresii!."

Probabil era mai simplu. Şi era OK. Pentru că pur şi simplu nu am experienţă în proză. Eu aşa aş fi făcut.

Aș zice că e o poezie de zile mari. Începutul e-n forță, în prima strofă cuvintele primesc brusc valoare metaforică, semnificații atente, parcă reiterând câteva din cugetările sculptorului invocat. Concizia din strofa imediat următoare, pare ieșită de sub loviturile dălții. Apoi o interesantă iradiere semantică dinspre miezul subiectului înspre elemente conexe cărora li se conferă astfel noi sensuri, adică dinspre piatra ”tăcerii”, spre Jiul care ”doar murmură”.

Finalul nu l-am prea înțeles.

gnosticii spun ca Dumnezeu este neindemnatic si de aceea opera lui are multe greseli, aici se vede insa o imagine „perfecta” a inocentei” si frumusetii, iar versurile tale sustin minunat aceasta imagine! „ de ce tac oamenii de zapada” … divulga-i sarei secretul! spune-i ca daca ei ar vorbi, atunci li s-ar inalzi inima de gheata si s-ar topi… si s-ar topi si farmecul iernii :) „privirea fara colturi” a sarei, e cea mai minunata privire ce am vazut !!! se spune ca … nu dispare niciodata din noi copilaria, doar inocenta!

Elena, înțeleg că te-a emoționat ce a scris Marius dar de vreme ce sîntem pe un site de literatură ar fi bine și să spui ce anume te-a impresionat plăcut sau neplăcut, și de ce.

de ce nu apare penita in pagina principala... sau e numai la mine?
nu de altceva, dar eu eram pregatit si chiar scrisesem un comm cu penita, dar cand am vazut ca textul mai are o penita, si nu orice fel de penita, data chiar de Adriana... am zis, destul o singura penita!
Doua penite pentru 'blestemata de nevoie' e prea mult!
Ar fi ca 'nevoia' atunci când rătăcești cheile, rătăcești și ușa... devine de nesuportat și...
'te culci cu faţa în jos,
ca într-un lan de apă roşie'
sau mă rog, cu toții știm că noi, bărbații, avem probleme în distingerea nuanțelor.
Deci o penița implicită de la mine dacă nu apare a Adrianei.
Felicitări!

la naiba, am lungit totul mereu prea mult. un poem intre un rinichi si altul. cu zambet de complezenta.

raluca, ia-o ca un avertisment. asta daca îți dorești cu adevărat să activezi și să postezi pe Hermeneia, și dacă nu cumva confunzi acest loc cu o rețea de interacțiune socială. nu că nu am interacționa ca ființe sociale dar acest loc nu este o rețea de interacțiune socială. deci, te rog să nu mai intri în discuții cu alți comentatori și să nu mai comentezi comentarii. mi-ar place să cred că nu există niciun fel de ambiguitate în ceea ce îți cer mai alesc că este stipulat și în regulament.

umbli cu mișmașul și plimbi sămânța de ceartă degeaba. de când te-au făcut pe dumneavoastră anii critic literar? stau și mă mir de ce nu-ți tai unghiile gâlcevii și nu-ți pui o oglindă mai mare în fața nasului!
de fiecare dată când postez ceva, hop și dumneavoastră cu bățul, de parcă eu aș fi calul de bătaie al lui matale. te rog să-ți limitezi comentariile la atunci cand fac greșeli bizare de ortografie, de limbă, de sens literar, alfel pentru mine ești egal cu copilul meu de 26 de ani pe care, chiar daca are o facultate, și una foarte serioasă, încă trebuie să-i spun de bunele maniere, aproape constant.
acuma pe text, sînt unele idei desuete, ca în orice text al oricărui poet, sînt și idei bune și decent exprimate, dar poate pe astea tu nu le vezi. aștept și alte opinii, nu de dragul băgării mele în seamă, ci de dragul onestității. scuze tuturor cititorilor care mă vizitează că m-am ridicat pe sufletele din spate și am urlaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat așa, la întâmplare!

bună idee, Ionuț! am modificat. mulțumesc pentru sugestie și comentariu.

vreau sa va multumesc tuturor in mod special