Pentru o ajuta cititorul te-aș sfătui să lași spații între paragrafe și să scurtezi din fraze. Să mai pui punct, e greoi de urmărit astfel. Scriitura e bună, lovește și șochează chiar dacă e încâlcită și pe alocuri simți că descrierile sufocă textul. Un pic mai multă claritate în sfârșit n-ar fi stricat, altfel e doar o bucată de delir scoasă din context.
Acum m-am dumirit. Nici nu aveam pretenţia că am reuşit o capaodoperă, iar pertinenţa com-ului mi-a deschis ochii. Dacă mă gândesc bine, chiar vă dau dreptate. Important este că se mai poate schimba câte ceva că doar n-o fi bătut textul în cuie. Dar nu chiar acum. Că iar voi fi executat dintr-o suflare, ca altădată, în acest loc: vezi, iar a luat poziţia de drepţi şi a schimbat şi textul e mai rău acum. Mulţumesc şi ... mai aştept.
imi vine in mine logo-ul ala stupid, nici nu mai tin minte la ce anume era cu - parerea ta conteaza. o las cum a picat, deci, pe principiul ca ideile au o viata a lor, buna/ rea.
Violeta, daca lectura ti-a starnit nostalgii si daca Orianei i-a facut bine in seara-n care l-a descoperit, inseamna ca scrierea lui se justifica. Multumesc. Da, receptam in functie de noi insine, dincolo de intentia autorului, si cat de frumos este asta!
ideea era că altul era momentul când având această vechime de urmărit ce se petrece pe acest portal literar ar fi trebuit să interveniți. la turnuri nu mă pricep vă las pe dvs. despre omletă: după ce o mâncați am o întrebare: dvs. beți cafeaua sau plimbați cafeaua? asta ca să nu o luăm prin dumbrava minunată.glumesc desigur.sau poate nu...
Aceeași voce poetică aparte, Aleksandar Stoicovici asociază unități logice disjuncte sau chiar aparent incompatibile, și probabil aici stă bogăția de efecte semantice care te așteaptă chiar cu fiecare vers. "Piele tapisată" - "cu apa tulbure" - care pe deasupra nici "n-ai de unde să o știi" formează un ansamblu poetic surprinzător care primește chiar și valențe tactile. Și am vorbit aici doar de primele două rânduri. "Corpul" poeziei însă e construit altfel. Nu știu din ce universuri își ia autorul trăirile inspiratoare, dar acestea comunică întotdeauna între ele, uneori logic, alteori doar intuitiv. Autorul îmi pare întotdeauna atașat empatic de textele sale, nu cred că s-ar putea desprinde, că s-ar putea rupe, de ceea ce scrie. El nu scrie detașat de text, ci dinăuntrul lui. Zarurile șterse, chivotul ruginit, craniile aliniate, icoanele uscate pe zidul alb și până la câmpurile minate din vârful degetelor de copii sunt câteva imagini ale unui bogat spațiu semantic. Acolo se nasc pe loc legi ciudate, nu funcționează legile primare, imediate, ci legi ale unor asocieri care depășesc primul înțeles, frizând înțelesuri secunde. Aceste legi fac Poesia. Ce asociație primară (la o prima vedere) poate exista între cranii și icoane? Că sunt tot capete? Între iarnă și răni deschise? Doar când cele din urmă sunt acoperite de ninsoare? dar între copii și câmpuri minate? Ei bine, pe toate acestea autorul le vede "cu ochiul liber". De aceea îmi place Aleksandar Stoicovici. Am mai văzut această imagine, parcă ai "donat-o" să fie copertă a unei cărți, și-mi dă oarecum fiori și acum, dar, din nou, asociată cu expresivitatea textului, primește o încărcătură suplimentară care aproape îl obligă pe cititor să o "digere".
ok, nu sunt un obtuz. dar daca negru si alb dau gri, ce-i de facut? Calea de mijloc n-a fost niciodata una sigura (poate doar pentru "caldiceii" despre care Biblia vorbeste in termeni categorici). Evident, n-am vrut nici sa supar, nici sa laud nemeritat. Sa mergem mai departe, deci. Sa aveti pace, Dancus
idolii de lut se intorc cu spatele, in ritmul baroc al serilor in care umbrela varstei se deschide din cand in cand... imi place acest ciclu Botero in care te uiti dincolo printre degete cautand fericirea...
Mi-a plăcut foarte mult atât ideatica, dar mai ales felul cum revine visul fragmentat, ca o enumerare de termeni cheie:
,,visul reînvie și iată-mă oprit
în fața ușii din tablă ruginită
cu degetele zdrelite de atâta bătut
speriat de o posibilă deschidere
mirat de repetata neîntâmplare
lătratul câinelui ploaia femeia
cearșafurile cerșetorul
rana din umăr"...am senzaţia unei ,,glosse" moderne :)
Nu am înţeles partea mediană:
,,știi
alor mei
iubești mă întreabă" ...e o neputinţă de a mea. Nu trebuie să explici :)
Mă uit acum si la forma poemului, e ca o clepsidră pe care o pot întoarce.
Am mai făcut un experiment: am făcut copy/paste poemului, l-am centrat si am obtinut o formă foarte interesantă. De fapt mai multe. Cea mai dragă e cea prin care ultima parte a poemului seamănă cu o lacrimă :) Nu întâmplător.
firește că are și o asemenea conotație, Virgil.
și chiar dacă de acolo începem, depinde în ce lumină ne așezăm.
să nu uităm că albul este principui al culorilor...
Versurile doi și trei mi se par o impunere asupra cititorului și le-aș elimina complet pentru că poemul este o personală reușită așa, ca atare. Pe de altă parte eu cred că știu cât de greu îți este să nu impui la un moment, undeva în poem, trăirile tale asupra cititorului ca și cum acesta ar fi un pic prostuț și trebuie învățat ce și cum, dar crede-mă, merită să renunți câteodată. Uite, și ce dacă eu nu am o 'pivniță a străbunilor mei'? Ar trebui să nu simpatizez cu acest poem?
Sigur, eu l-am citit până la capăt ca pe o îndatorire și până la urmă nu am regretat, mi-a plăcut... se simte până la urmă tonul... cel care face muzica.
Și o notă aparte pentru tabloul reușit al 'răstignirii'.
Andu
P.S. Totuși de ce este câmpul de subtitlu obligatoriu la introducerea unui text? Cel puțin la mine așa se vede, cu steluță roșie... titlul și categoria nu ajung?
Solomoane, si mie imi placu textul, jur ca imi placu. Are nerv, are ritm, te tine cu rasuflarea taiata sa vezi ce e cu personajul asta pana la sfarsit (nu ca finalmente pricepi ceva dar asta nu are nicio importanta in economia lecturii). Mi-a mai placut si ca tipul si-a prins mana intre spitele unei biciclete "in mers". Daca nu era specificat, cine stie Doamne fereste ce mi-as mai fi inchipuit ! Nu prea imi plac petalele "uscate de roze" si nici alea "uscate de cais", da' banuiesc ca sunt niste chestii femeiesti care tin de estetica sau chiar teologia negativa si pe care, asta e, nu le inteleg. De exemplu de ce femeile se plang ca gasesc capacul de la wc ridicat iar barbatii nu cand il gasesc asezat? Sau, cu alte cuvinte, de ce barbatii pot sa ridice capacul de la wc fara sa faca din asta o chestie, iar femeile nu pot sa il aseze fara sa faca din asta o chestie. Si as putea continua cu exemplele de negativism comparativ (care, sa fiu cinstit, ma fascineaza in ansamblul sau) dar ma opresc aici. A.. si daca mai scrii, mai posteaza si pe aici, sa mai citim si noi. Si daca vrei sa faci o piesa (sau un film) eu vreau sa fiu costumier. Doar daca nu se baga Firica mai inainte, desigur... Andu
pe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre urmează un convoi funerar pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă în spate se aude glasul unui cerșetor steaua nordului își schimba subit poziția un picard aprinde felinarele scuturând din falangă lumina pare ireală o aură ce ticăie mă gândesc la tine o parte din mine intră în levitație iar o alta în cutia străpunsă de săbii iluziile mele iau forma jobenului și a mănușii aruncate de la balcon ori a păsărilor albe nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi în noaptea asta stelele au țurțuri presimt că o să vărs cartea peste cana de ceai
îmi place mult. sinceritate, profunzime, intensitate,joc,spleen,frământare... toate se îmbină excelent într-o transparență de invidiat. remarc aceste versuri: "There is a war of cold and hot To be myself or to be not" și "And closing eyes I see the shore The day the war will be no more…" iar tematica este cea plăcută mie.
răzeși în Apuseni? c'mon! chiar așa ai ajuns să încurci istoria Andule? Poate vrei să spui țărani liberi, dar răzeși... nu prea cred că se numeau așa în Ardeal. Și chiar dacă s-or fi numit în vreo formă regională tot sună aiurea de vreme ce este mult prea împămîntenită ideea că răzeșii existau mai degrabă în Moldova. Probabil că în Apuseni mergea să spui "moții".
Poezia câștigă cu fiecare recitire. Sau cititorul se îmbogățește cu fiecare nouă citire. Poate se diluează puțin ca mesaj exact acolo unde cred că ai vrut poate să spui mai mult, dar te-ai ascuns (chiar în partea în care ar trebui să fie cel mai puternic, unde se "subțiază" și vizual). De fiecare dată mă întreb, citindu-te, dacă multiplele drumuri și intersecții pe lângă care ne treci aparent în goană, Monica, sunt întâmplătoare. Am ajuns la concluzia că nu; și cred eu că acesta este un farmec al scrisului tău.
Sapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie
am sa ma mai gindesc Alina, multumesc. totusi nu inteleg ce te face sa crezi ca vorbesc despre mine in primele versuri. de fapt in tot textul. cindva existau niste aparate care se numeau defibrilatoare. Aranca, daca tu zici ca e delicat, asa o fi. cit despre vaporasele de hirtie, nu stiu, poate.
Virgil, îndrăznesc să semnalez: pe prima pagină postarea vizualei "exaust" de două ori încarcă mult. Poate a doua versiune e îndeajuns, iar prima să lase locul unor texte, precum: "reverie" - Negru Vladimir, "Spre pieptul urii îmi îndrept săgeata" - Adrian Munteanu, "Caietele lui Filip" - Călin S. Sau dacă dorești să alegi doar vizuale, poți alege încă una, care consideri tu că este foarte reușită pt. prima pagină. Etc. Să nu fie cu bănat. Mulțam.
andule, eu zic că sînt un individ rezonabil. chiar și pentru un tip care nu mai știe ce înseamnă să fii român, a emigrat, s-a americanizat și a pierdut mioritica toleranță de lasă-mă lăsu-te. și tocmai de aceea cred că nu m-ar deranja neaparat ieșirile astea „despre oameni” dacă nu ar fi aproape întotdeauna denigratoare și dacă, mai ales ar avea măcar o urmă de comentariu pe text. tu însă le ai de-a-ndoaselea. încetează să mai faci ceea ce faci așa cum faci ca să nu fiu eu nevoit să te fac să nu mai poți să faci ceea ce încă mai poți să faci. și acum aștept miștoul tău isteț pe seama jocului meu jenant de cuvinte. dar mai ales să pricepi.
Ecaterina, te rog sa-ti editezi cu atentie comentariile. Ai atatea greseli, incat nici nu am timp sa ti le semnalez pe toate. Si cred ca tonul pe care l-ai folosit aici este potrivit pentru discutiile noastre particulare, de pe messenger. Te rog sa realizezi unde te afli. Aici nu intereseaza pe nimeni cate pachete de iubire iti doresti tu. Sa ne intoarcem la oile noastre literare, te rog. Si mai citeste odata regulamentul. Se pare ca l-ai uitat.
Pentru a transmite, în fapt, că n-o să mai postaţi pe Hermeneia, aţi scris exagerat de mult şi exagerat de elogios la adresa d-voastră. Am putea crede că Manolescu pleacă, dar nu pleacă fără a ne arăta, în final, cine e, ce a făcut dânsul şi ce crede lumea - doar lumea aia care contează - despre dânsul. La fel, am putea crede că vă periaţi singur şi doar întâmplarea face ca prefaţă cărţii de poezie să fie mai lungă decât "jurnalul literar". Mai lungă şi întreg postată. Mai lungă, mai afectată şi mai de lemn ca nuca-n perete. Nu ştiu de ce consideraţi că, pentru a ne anunţa că n-o să mai fiţi activ aproape deloc, sunt necesare biografia şi diplomele. De fapt, nu ştiu de ce simţiţi c-ar fi necesar sa ştim că n-o să mai postaţi. Bineînţeles, am putea crede că nu simţiţi asta, ci, pur şi simplu, pretextul laudativ şi posibilitatea atragerii atenţiei altfel decât literar au fost prea puternice.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Pentru o ajuta cititorul te-aș sfătui să lași spații între paragrafe și să scurtezi din fraze. Să mai pui punct, e greoi de urmărit astfel. Scriitura e bună, lovește și șochează chiar dacă e încâlcită și pe alocuri simți că descrierile sufocă textul. Un pic mai multă claritate în sfârșit n-ar fi stricat, altfel e doar o bucată de delir scoasă din context.
pentru textul : Cu toate astea deAcum m-am dumirit. Nici nu aveam pretenţia că am reuşit o capaodoperă, iar pertinenţa com-ului mi-a deschis ochii. Dacă mă gândesc bine, chiar vă dau dreptate. Important este că se mai poate schimba câte ceva că doar n-o fi bătut textul în cuie. Dar nu chiar acum. Că iar voi fi executat dintr-o suflare, ca altădată, în acest loc: vezi, iar a luat poziţia de drepţi şi a schimbat şi textul e mai rău acum. Mulţumesc şi ... mai aştept.
pentru textul : rechinul din oceanul singurătăţii deiti multumesc la randul meu Paul.
imi vine in mine logo-ul ala stupid, nici nu mai tin minte la ce anume era cu - parerea ta conteaza. o las cum a picat, deci, pe principiul ca ideile au o viata a lor, buna/ rea.
pentru textul : Stând de veghe deVioleta, daca lectura ti-a starnit nostalgii si daca Orianei i-a facut bine in seara-n care l-a descoperit, inseamna ca scrierea lui se justifica. Multumesc. Da, receptam in functie de noi insine, dincolo de intentia autorului, si cat de frumos este asta!
pentru textul : Röntgen deideea era că altul era momentul când având această vechime de urmărit ce se petrece pe acest portal literar ar fi trebuit să interveniți. la turnuri nu mă pricep vă las pe dvs. despre omletă: după ce o mâncați am o întrebare: dvs. beți cafeaua sau plimbați cafeaua? asta ca să nu o luăm prin dumbrava minunată.glumesc desigur.sau poate nu...
pentru textul : Băieți de cauciuc vor săruta fete de cauciuc deacum îmi place. pentru că îmi place mult, regăsindu-mă pe mine în postură auctorială. despre idee, imagini tra la la nu mai e cazul să vorbesc.
pentru textul : dimineți kafkiene I deRecunosc Sancho ca sunt depasit de situa'ie (am vrut, n-am reusit)
pentru textul : Lopata deAceeași voce poetică aparte, Aleksandar Stoicovici asociază unități logice disjuncte sau chiar aparent incompatibile, și probabil aici stă bogăția de efecte semantice care te așteaptă chiar cu fiecare vers. "Piele tapisată" - "cu apa tulbure" - care pe deasupra nici "n-ai de unde să o știi" formează un ansamblu poetic surprinzător care primește chiar și valențe tactile. Și am vorbit aici doar de primele două rânduri. "Corpul" poeziei însă e construit altfel. Nu știu din ce universuri își ia autorul trăirile inspiratoare, dar acestea comunică întotdeauna între ele, uneori logic, alteori doar intuitiv. Autorul îmi pare întotdeauna atașat empatic de textele sale, nu cred că s-ar putea desprinde, că s-ar putea rupe, de ceea ce scrie. El nu scrie detașat de text, ci dinăuntrul lui. Zarurile șterse, chivotul ruginit, craniile aliniate, icoanele uscate pe zidul alb și până la câmpurile minate din vârful degetelor de copii sunt câteva imagini ale unui bogat spațiu semantic. Acolo se nasc pe loc legi ciudate, nu funcționează legile primare, imediate, ci legi ale unor asocieri care depășesc primul înțeles, frizând înțelesuri secunde. Aceste legi fac Poesia. Ce asociație primară (la o prima vedere) poate exista între cranii și icoane? Că sunt tot capete? Între iarnă și răni deschise? Doar când cele din urmă sunt acoperite de ninsoare? dar între copii și câmpuri minate? Ei bine, pe toate acestea autorul le vede "cu ochiul liber". De aceea îmi place Aleksandar Stoicovici. Am mai văzut această imagine, parcă ai "donat-o" să fie copertă a unei cărți, și-mi dă oarecum fiori și acum, dar, din nou, asociată cu expresivitatea textului, primește o încărcătură suplimentară care aproape îl obligă pe cititor să o "digere".
pentru textul : zaruri deok, nu sunt un obtuz. dar daca negru si alb dau gri, ce-i de facut? Calea de mijloc n-a fost niciodata una sigura (poate doar pentru "caldiceii" despre care Biblia vorbeste in termeni categorici). Evident, n-am vrut nici sa supar, nici sa laud nemeritat. Sa mergem mai departe, deci. Sa aveti pace, Dancus
pentru textul : continuum explosion denah că am scris în același timp, Adrian:)
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deprivesc un peisaj "sufletesc". primăvara are culoare, gust, farmec, daaar şi nerv(i). m-am dus un piculeţ cu gândul la Bacovia...
pentru textul : nervi de primăvara deidolii de lut se intorc cu spatele, in ritmul baroc al serilor in care umbrela varstei se deschide din cand in cand... imi place acest ciclu Botero in care te uiti dincolo printre degete cautand fericirea...
pentru textul : Tibik & Rameau deMi-a plăcut foarte mult atât ideatica, dar mai ales felul cum revine visul fragmentat, ca o enumerare de termeni cheie:
,,visul reînvie și iată-mă oprit
în fața ușii din tablă ruginită
cu degetele zdrelite de atâta bătut
speriat de o posibilă deschidere
mirat de repetata neîntâmplare
lătratul câinelui ploaia femeia
cearșafurile cerșetorul
rana din umăr"...am senzaţia unei ,,glosse" moderne :)
Nu am înţeles partea mediană:
,,știi
alor mei
iubești mă întreabă" ...e o neputinţă de a mea. Nu trebuie să explici :)
Mă uit acum si la forma poemului, e ca o clepsidră pe care o pot întoarce.
Am mai făcut un experiment: am făcut copy/paste poemului, l-am centrat si am obtinut o formă foarte interesantă. De fapt mai multe. Cea mai dragă e cea prin care ultima parte a poemului seamănă cu o lacrimă :) Nu întâmplător.
Te felicit cu tot dragul!
pentru textul : neîntâmplarea deMariana
frumos fara rasuflarea de gheata a copiilor
pentru textul : long et douloureux defirește că are și o asemenea conotație, Virgil.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deși chiar dacă de acolo începem, depinde în ce lumină ne așezăm.
să nu uităm că albul este principui al culorilor...
Versurile doi și trei mi se par o impunere asupra cititorului și le-aș elimina complet pentru că poemul este o personală reușită așa, ca atare. Pe de altă parte eu cred că știu cât de greu îți este să nu impui la un moment, undeva în poem, trăirile tale asupra cititorului ca și cum acesta ar fi un pic prostuț și trebuie învățat ce și cum, dar crede-mă, merită să renunți câteodată. Uite, și ce dacă eu nu am o 'pivniță a străbunilor mei'? Ar trebui să nu simpatizez cu acest poem?
pentru textul : îmi place mai ales să îi răstignesc deSigur, eu l-am citit până la capăt ca pe o îndatorire și până la urmă nu am regretat, mi-a plăcut... se simte până la urmă tonul... cel care face muzica.
Și o notă aparte pentru tabloul reușit al 'răstignirii'.
Andu
P.S. Totuși de ce este câmpul de subtitlu obligatoriu la introducerea unui text? Cel puțin la mine așa se vede, cu steluță roșie... titlul și categoria nu ajung?
Solomoane, si mie imi placu textul, jur ca imi placu. Are nerv, are ritm, te tine cu rasuflarea taiata sa vezi ce e cu personajul asta pana la sfarsit (nu ca finalmente pricepi ceva dar asta nu are nicio importanta in economia lecturii). Mi-a mai placut si ca tipul si-a prins mana intre spitele unei biciclete "in mers". Daca nu era specificat, cine stie Doamne fereste ce mi-as mai fi inchipuit ! Nu prea imi plac petalele "uscate de roze" si nici alea "uscate de cais", da' banuiesc ca sunt niste chestii femeiesti care tin de estetica sau chiar teologia negativa si pe care, asta e, nu le inteleg. De exemplu de ce femeile se plang ca gasesc capacul de la wc ridicat iar barbatii nu cand il gasesc asezat? Sau, cu alte cuvinte, de ce barbatii pot sa ridice capacul de la wc fara sa faca din asta o chestie, iar femeile nu pot sa il aseze fara sa faca din asta o chestie. Si as putea continua cu exemplele de negativism comparativ (care, sa fiu cinstit, ma fascineaza in ansamblul sau) dar ma opresc aici. A.. si daca mai scrii, mai posteaza si pe aici, sa mai citim si noi. Si daca vrei sa faci o piesa (sau un film) eu vreau sa fiu costumier. Doar daca nu se baga Firica mai inainte, desigur... Andu
pentru textul : Emo Conta - western depe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre urmează un convoi funerar pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă în spate se aude glasul unui cerșetor steaua nordului își schimba subit poziția un picard aprinde felinarele scuturând din falangă lumina pare ireală o aură ce ticăie mă gândesc la tine o parte din mine intră în levitație iar o alta în cutia străpunsă de săbii iluziile mele iau forma jobenului și a mănușii aruncate de la balcon ori a păsărilor albe nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi în noaptea asta stelele au țurțuri presimt că o să vărs cartea peste cana de ceai
pentru textul : zilele/cuie și fachirul din noi deîmi place mult. sinceritate, profunzime, intensitate,joc,spleen,frământare... toate se îmbină excelent într-o transparență de invidiat. remarc aceste versuri: "There is a war of cold and hot To be myself or to be not" și "And closing eyes I see the shore The day the war will be no more…" iar tematica este cea plăcută mie.
pentru textul : there is a war ▒ derăzeși în Apuseni? c'mon! chiar așa ai ajuns să încurci istoria Andule? Poate vrei să spui țărani liberi, dar răzeși... nu prea cred că se numeau așa în Ardeal. Și chiar dacă s-or fi numit în vreo formă regională tot sună aiurea de vreme ce este mult prea împămîntenită ideea că răzeșii existau mai degrabă în Moldova. Probabil că în Apuseni mergea să spui "moții".
pentru textul : la un pahar de vorbă dePoezia câștigă cu fiecare recitire. Sau cititorul se îmbogățește cu fiecare nouă citire. Poate se diluează puțin ca mesaj exact acolo unde cred că ai vrut poate să spui mai mult, dar te-ai ascuns (chiar în partea în care ar trebui să fie cel mai puternic, unde se "subțiază" și vizual). De fiecare dată mă întreb, citindu-te, dacă multiplele drumuri și intersecții pe lângă care ne treci aparent în goană, Monica, sunt întâmplătoare. Am ajuns la concluzia că nu; și cred eu că acesta este un farmec al scrisului tău.
pentru textul : contingență deSapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie
pentru textul : Umbra păsărilor deam sa ma mai gindesc Alina, multumesc. totusi nu inteleg ce te face sa crezi ca vorbesc despre mine in primele versuri. de fapt in tot textul. cindva existau niste aparate care se numeau defibrilatoare. Aranca, daca tu zici ca e delicat, asa o fi. cit despre vaporasele de hirtie, nu stiu, poate.
pentru textul : un alt fel de singurătate deVirgil, îndrăznesc să semnalez: pe prima pagină postarea vizualei "exaust" de două ori încarcă mult. Poate a doua versiune e îndeajuns, iar prima să lase locul unor texte, precum: "reverie" - Negru Vladimir, "Spre pieptul urii îmi îndrept săgeata" - Adrian Munteanu, "Caietele lui Filip" - Călin S. Sau dacă dorești să alegi doar vizuale, poți alege încă una, care consideri tu că este foarte reușită pt. prima pagină. Etc. Să nu fie cu bănat. Mulțam.
pentru textul : prima pagină deandule, eu zic că sînt un individ rezonabil. chiar și pentru un tip care nu mai știe ce înseamnă să fii român, a emigrat, s-a americanizat și a pierdut mioritica toleranță de lasă-mă lăsu-te. și tocmai de aceea cred că nu m-ar deranja neaparat ieșirile astea „despre oameni” dacă nu ar fi aproape întotdeauna denigratoare și dacă, mai ales ar avea măcar o urmă de comentariu pe text. tu însă le ai de-a-ndoaselea. încetează să mai faci ceea ce faci așa cum faci ca să nu fiu eu nevoit să te fac să nu mai poți să faci ceea ce încă mai poți să faci. și acum aștept miștoul tău isteț pe seama jocului meu jenant de cuvinte. dar mai ales să pricepi.
pentru textul : cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui deMatei, iti multumesc de trecere si pentru apreciere, te mai astept. Cu respect
pentru textul : Decojirea deHermeneia mai e site de literatura sau e si de arte asa in general?
pentru textul : fish canvas deEcaterina, te rog sa-ti editezi cu atentie comentariile. Ai atatea greseli, incat nici nu am timp sa ti le semnalez pe toate. Si cred ca tonul pe care l-ai folosit aici este potrivit pentru discutiile noastre particulare, de pe messenger. Te rog sa realizezi unde te afli. Aici nu intereseaza pe nimeni cate pachete de iubire iti doresti tu. Sa ne intoarcem la oile noastre literare, te rog. Si mai citeste odata regulamentul. Se pare ca l-ai uitat.
pentru textul : ora cocoşului dePentru a transmite, în fapt, că n-o să mai postaţi pe Hermeneia, aţi scris exagerat de mult şi exagerat de elogios la adresa d-voastră. Am putea crede că Manolescu pleacă, dar nu pleacă fără a ne arăta, în final, cine e, ce a făcut dânsul şi ce crede lumea - doar lumea aia care contează - despre dânsul. La fel, am putea crede că vă periaţi singur şi doar întâmplarea face ca prefaţă cărţii de poezie să fie mai lungă decât "jurnalul literar". Mai lungă şi întreg postată. Mai lungă, mai afectată şi mai de lemn ca nuca-n perete. Nu ştiu de ce consideraţi că, pentru a ne anunţa că n-o să mai fiţi activ aproape deloc, sunt necesare biografia şi diplomele. De fapt, nu ştiu de ce simţiţi c-ar fi necesar sa ştim că n-o să mai postaţi. Bineînţeles, am putea crede că nu simţiţi asta, ci, pur şi simplu, pretextul laudativ şi posibilitatea atragerii atenţiei altfel decât literar au fost prea puternice.
pentru textul : Asta este... deVă rog să nu mai postaţi mai mult de un text pe zi!
pentru textul : Poveste de iubire dePagini