Da, nu se folosesc metafore în haiku, ci doar cele pe care le „creează” însăși natura, cum ar fi: „cerul din baltă”, „soarele din rouă”, „stelele din lac” etc.
„Florile de hârtie” sunt chiar flori de hârtie, cum sunt și flori de plastic sau de pânză sau mai știu eu din ce material. Ce am vrut eu să sugerez? Aici las libertatea cititorului să aibă propriile variante :).
Îmi place haiku-ul tău. E un alt cadru, un alt sens, o altă ramă.
Nu sunt chiar binevenite conjuncțiile la final de vers.
cred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem
În primul rând, nu tu eşti trimisă la şantier, ci textele tale. Apoi, explicaţii se oferă, dacă se oferă, atunci când există ceva de explicat. În cazul acesta, nu.
uneori mi se pare ciudat sa spun multumesc, mai ales cand este vorba despre o persoana care ma stie atat de bine ca tine. pot spune doar ca ma bucur ca te-ai regasit in poemul meu. e aproape ca si cum as spune ma bucur ca te-ai simtit bine in sufletul meu.:)
Mi se pare incoerent si am impresia ca unele idei sunt puse doar de dragul de a epata. De exemplu "golul dintre coaste zboara cu un veac inainte". Ideile nu se leaga de parca le-ar lipsi cativa timpi. Coboara vorba, taie limba, ma intind peste umbra, fluturii urca... Am citit texte mult mai bune ca acesta la dumneavoastra. Cred ca ar trebui sa mai lucrati pe el. Ialin
"În altă ordine de idei, chestia cu normele morale în societate e o aberație. Cine le impune? Tu? De unde știi ce consideră moral societatea și ce nu? Îți asumi responsabilitatea să vorbești în numele tuturor?
Cât privește calitatea textului, doamna Mariana Doina Leonte, tu nu vei fi în stare să scrii niciodată un text ca acesta. Cunosc foarte bine ce poți în materie de literatură și toate încercările tale dubioase în materie de haiku ori alte genuri de lirică. Comenatriul de mai sus care se vrea critic este subțirel."
- nu este vorba de norme morale in societate aici. (apropo, aceasta este manipulare - a pune cuvinte în gura altuia este manipulare). deci, aici este vorba de niște cerințe pe care le impune Hermeneia prin regulament și la care și eugen și alina și mariana și eu am subscris. diferența este ca (nu alina, și nu eugen) (ci) mariana decide asupra respectării acestui lucru. dacă nu vă place, sorry, dar asta este. dacă mă întrebați pe mine vă pot spune că mariana... a greșit... fiindcă și-a pierdut timpul să vă ofere explicații. pe viitor o rog să nu le mai dea. nu se merită. arunci prăjituri la cine nu apreciază. nu vă faceți iluzii, regula nu se schimbă. și nu încercați să dați cu capul în zid că... nu se sparge. zidul.
- Eugen, despre al doilea paragraf. te rog frumos să nu mai jignești moderatorii sau editorii cînd iau decizii care nu-ți convin. iar dacă ți s-a făcut un comentariu învață să spui mulțumesc chiar dacă nu ești de acord cu el. a ataca la modul acesta nu îți scoate în evidență nici bărbăția și nici talentul. în cazul în care există.
Despre text. Nu e neparat prost. Dar e simpluț și cam logoreic. Prea multe cuvinte într-o înșiruire banală care nu reușeșete să spună mai nimic. Mai ales în prima parte.
De fapt mie mi-a plăcut expresia
„Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;”
Dar după ea urmează cam nimic. Și se temină letargic cu somn și lacrimi. Părerea mea (repet, este doar o părere) este că textul putea să fie mult mai reușit dacă chiar vroia să fie poezie. Dar nu vrea decît așa, sa fie un fel de letargie. Și cu ambiția de a fi din... cur. Hai să fim serioși. Dacă toată miza acstui text a ajuns să se sprijine doar pe elementul de rezistență al cuvîntului „cur”, atunci e chiar trist. Și pe bune că aș fi fost gata să zic că e ok să apară acolo cuvîntul și să fie vizibil. Dar să fi fost și altceva mai cu greutate în text. Altfel e doar un text care începe... din cur. Și... cam tot acolo rămîne.
Îmi voi permite și o observație vis a vis de argumentul Alinei. Care este valid... atunci cînd este valid. Adică în analiza unui text, în hermeneutică. există atît etimologie(vocabular) cît și contextualitate(context). Dacă textul ar fi fost „Stăm în biserică, în fund”, aș fi fost de acord că ar fi sunat ambiguu. Dar cînd spui „Stăm în fund, pe treptele unei biserici”, nu mai există ambiguitate. „Justificarea” Alinei mi se pare doar un moft cu pretenții lingvistice. A spune că „Stăm în fund, pe treptele unei biserici” te-a dus cu gîndul la fundul bisericii... e o glumiță. Asta ca să nu fim nevoiți să chemăm un lingvist ca să ne lumineze cum stau lucrurile și cu... fundul bisericii. Are biserica fund? Sau e mai corect a spune spatele bisericii. Sau „în partea din spate”? Sau toate sînt corecte și nu facem decît să căutăm nod în papură.
Oriana, asta sint eu. noaptea insamintez paradigme si dau de mincare la fluturi. imi place barocul imaginilor, cuvintelor noi prin asociatie. cresc o duzina de migdali pe balcon doar se vor intoarce din migratie turmele gindurilor maligne. in rest, oficial sint bine.
ideea centrala era urmatorul paradox: cine/ce are timp sa gandeasca, nu poate gandi, iar cine nu are timp sa gandeasca destul/cat ar dori, poate gandi. si cred ca poezia se naste tocmai din antagonii, chiar daca este vorba despre pareri antitetice ale celor ce au citit o anumita poezie sau despre paradoxuri constatate de autor.
Dorin Cozan, liricitate, simbol şi un uşor parfun de desuetitudine stănesciană. Cred că nişte mici finisaje ar fi necesare. Ştiu şi eu... miros, butoi, câmp, am învăţat scurtături. Mi-a plăcut. Cu amiciţie,
Lucian – multumesc pentru cadrul acesta viu:) trecerile tale pe aici ma bucura! Cami - pentru sentimente comune si nu numai, iti multumesc... iar despre „tarziu”, sunt sigura ca el nu exista:)
nu-ti face probleme de "botez" - nici macar nu observasem, dar acum ca ai sesizat tu greseala poate ca nicolunga era mai potrivit (asta pt ca m-a amuzat si mi-am permis o gluma offtopic) o sa incadrez textul la poezie, chiar daca parca-l vad si ca pe un scenariu (ii lipsesc anumite elemente specifice artei dramatice, insa).
Leader Dahaar sunt incantat de modul cum ai serpuit printre intelesul versurilor mele... cred ca esti obisnuita sa incorporezi imagini.Multumesc. Ela... multumesc.
Cristi, poate ţi-am mai spus-o, admir ambiţia ta, munca, dar nu prea mai merge. Te repeţi extraordinar de mult, foloseşti îngrozitor de multe clişee sau expresii uzate, reiei obsesiv rime, ţi-ai epuizat de multă vreme lexicul necesar epocii sonetului, iar tema - iubirea - cred că are şi ea limitele ei. Cred că şi tu ai început să oboseşti, se vede inerţia din care scrii, mecanismul. Cred că ar trebui să-ţi pui problema plictiselii cititorului: uită-te la cât eşti de citit, comentat... Şi să nu-mi spui că nu-ţi pasă.
Cu intenţii bune.
am remarcat: "Pe pajiștea retinei trec lăcuste Cu salt seducător, cu toc si fuste" (mă duce cu gândul la stilul lui Topârceanu) "E Martie. Oftez! Ce tristă soartă: Doar eu sunt un erou fără pereche!" "autobus" este autobuz...
În primul rînd vreau să îmi cer scuze pentru omiterea literei c din cuvîntul zvîcniri. Va trebui să fiu mai atent. Apoi, în ce privește expresia „prelinge încet”, mă tem că există o sensibilitate exagerată în limba română față de pleonasme. Aproape că sărăcește limba. Pentru faptul că abordează lucrurile mecanicist, aproape în alb și negru. Duce la excluderea nuanțelor. Cîndva, pe vremea cînd studiam într-o facultate de chimie, am înțeles că o prelingere poate avea și ea dinamica ei. Nu am înțeles care sînt stereotipiile pe care le-a văzut Adrian în text. În ce privește ultima lui întrebare, aș vrea să îi spun că în clipa asta țin în mînă o ceașcă de fier (probabil Tetsubai, dar s-ar putea să mă înșel) iar în ea se află ceai oolong. Mă tem că expresia „de ce autorul încearcă să surprindă spiritul asiatic cu ajutorul imbii române” trădează mai degrabă un anumit izolaționism moldovenesc decît o înțelegere a realității. Pentru că realitatea (cel puțin realitatea mea) este cea a unui global village. Care nu mai este al meu sau al asiei, sau al României, etc. Ce ar trebui să spun acum despre colegul meu portorican care tocmai mi-a prezentat împreună cu soția sa japoneză fetița lor mulatră de trei săptămîni?! Așa cum spunea cîndva Nicodem pe aici, aceasta este realitatea în care trăiesc eu ca Romanian-American. Este oare atmosfera china-town-ului din Los Angeles, în care mă plimb uneori în weekend (și care are o vechime de mai mult de o sută de ani) cea a unui spirit asiatic sau a unuia american? Habar n-am. E însă lumea în care trăiesc eu. Și despre care scriu uneori și în limba română. Nu știu dacă asta poate constitui un răspuns la întrebarea (retorică) a lui Adrian. Dar, dacă ar fi să merg „pe mîna lui” atunci chiar ciclul „Yerba Mate” nu și-ar avea locul în limba română. Întîmplarea face însă că a fost premiat de unii români acum vreo șase ani în urmă. Se pare că părerile despre prezența exotismului în limba română nu sînt neaparat uniforme.
Despre „clișeu” aș vrea să o rog respectuos pe Silvia să îmi arate încă alte 5 texte distincte unde l-a mai întîlnit. Pentru că dacă (întîmplător) a mai apărut în alte 2 sau 3 texte mă tem că încă nu se poate califica drept clișeu. Aștept.
Am citit textul. Detașat. Așa cum te uiți la un tablou de la distanță. Și pot spune (ceea ce nu pot spune despre majoritatea textelor mele) că îmi place. L-aș invidia dacă l-aș vedea scris de altcineva. Îl face asta o capodoperă? Cu siguranță nu. Timpul și cititorii însă vor decide.
... Și încă nici n-am scris despre gun-powder tea
...Fără a ţine morţiş să dau vreun verdict, aduc în discuţie unele observaţii care ar putea trece drept argumente pentru întrebarea ta - "de ce atelier"
Referindu-mă la tehnica exterioară, foarte pe scurt:
* versificaţia este nulă. Şi nu mă înţelege greşit. Ştiu că se pot reuşi prozodii extraordinare prin combinarea ritmurilor cu metrul. Dar pentru aceasta trebuie să cunoşti ceva tehnică şi să ai o ureche muzicală dezvoltată. Nu ştiu cum e cu urechea ta, dar, cert, tehnica versificaţiei nu o deţii. Rimele, ca s-o luăm dintr-un loc, nu se aud bine, dacă nu sunt susţinute de ritm. Apoi, rimele facile nu înseamnă a rima verb cu verb ori subs. cu subst.; pentru ca o rimă să fie facilă, banală, dacă vrei, mai este nevoie de o condiţie: în afara ca cele două cuvinte să facă parte din acceaşi categorie gramaticală, ele trebuie să aibă şi terminaţii multiple. Astfel, o rimă facilă ar fi: casă-masă, unde, pe lângă faptul că se rimează subs. cu subst., terminaţia "a-să" este multiplă. Tot aşa, ochii-rochii, nu este o rimă facilă (perimată da); chiar dacă se rimează subst/subst/ terminaţia "o-chii" este extrem de rară. Dacă tot vrei ca rima ta să fie una mai personală, îţi recomand să te apuci de rime compuse, deşi e infernal să mulezi sensul; dar asta înseamnă arta - constrângere, nu?
* despre tenica interioară, la fel de scurt:
*luăm:
"Paşi pe trepte-aud, zăngănit de verbe şi de chei,
scrâşnete punând lacăt la gura ce ascunde"... uitându-mă la forma verbului "scrâşneşte", îmi dau seama că subiectul său este "zăngănitul". Şi apar 2 pb: 1. virgulă între subiect şi predicat,şi 2. zăngănitul scrâşneşte?! Chiar şi pentru o metaforă este prea mult. Există şi o logică a metaforei. Ei, eu, ca cititor, după aceste versuri nu citeam mai departe. Şi totuşi:
* disonanţe: şi şeripi/ cu clopoţei
*inversiunile au tentă patetică: dulcele delir. Îţi recomand călduros să renunţi la ele.
Şi aici mă opresc. Textul este lung şi, crede-mă, abundă în erori de toate tipurile.
Ce-ţi pot "ura": dacă vei continua pe această latură clasică, încearcă să-ţi insuseşti tehnica de-a versifica. Fă-o aproape de perfecţiune ori deloc. Nu cred că ai "dibăcia" de-a combina formele clasice între ele ori, mai mult, clasicul cu modernismul. Însuşeşte-ţi un tipar: aş recomanda iambul endecasilabic (ritmul iambic, 11 silabe). Este relativ uşor de atins şi acoperă o vastă câmpie tematică. Caută simplitatea adâncă. Când cineva va citi un text de-al tău, îţi va repeta din el un vers şi-ţi va spune că şi el putea scrie acel text, atunci să stii ca eşti pe calea cea bună; renuntă la inversiuni, nu amesteca arhaisme cu neologisme, sugerează nu descrie, nu abuza de ambiguitate, dar nici nu o ocoli, şi da, la un text scris, citeşte barem 20.
...Dacă tot ce am scris eu iţi era cunoscut, îmi cer scuze.
a treia vesnicie nu se refera in nici un caz la 3 vesnicii. e doar o expresia a deznadejdii celui care iubeste smochinul, "situat" undeva intre speranta fara suport si tristetea unui sfarsit inevitabil... ramane minunea:) oricum, cred ca poezia se termina la versul ala cu vesniciile::) multam!
Actaeon, Cineva, are să-mi spună într-o bună zi unde se sfârșește copilăria, așa cum și tu mi-ai spus că ciclul meu de poeme "Ore de..." (?) este foarte utilizat. Am recurs la ideea începerii unor "cântece de dragoste", și m-am gândit să le intitulez "Ore în șir...". Trebuie să îți spun că, linia acestei serii de poeme va avea un amestec de dragoste, ură, căldură, răceală, pasionalitate și agitație. Cert este că personajul din poemele mele ocolește momentul maturității, adoră la nesfârșit "gustul" liniștii și al armoniei copilăriei. Un copil nu are să nimerească nota "firească" de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă ar scrie "Ore în șir...", un copil visează altfel, mereu se va întreba dacă este doar un copil sau a devenit între timp poet. Se poate, cred, spune că drumurile unui copil urcă într-un fel așa cum și el urcă, crește în fiecare zi. A spune întruna, eventual și același lucru, a spune la infinit... înseamnă a spune ceva " ore în șir...". p.s. - nu mă deranjează că mai există și alte "ore de ...", despre ele se poete scrie mereu, ... "ore în șir". mulțumesc. Madim
Textul este unul valoros. Am vrut să-ţi scriu câteva observaţii. Nu le mai scriu. Finalul este foarte bun. Nu înţeleg de ce un final de poezie ar trebui să nu fie previzibil, de parcă ar fi final de roman poliţist.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da, nu se folosesc metafore în haiku, ci doar cele pe care le „creează” însăși natura, cum ar fi: „cerul din baltă”, „soarele din rouă”, „stelele din lac” etc.
„Florile de hârtie” sunt chiar flori de hârtie, cum sunt și flori de plastic sau de pânză sau mai știu eu din ce material. Ce am vrut eu să sugerez? Aici las libertatea cititorului să aibă propriile variante :).
Îmi place haiku-ul tău. E un alt cadru, un alt sens, o altă ramă.
Nu sunt chiar binevenite conjuncțiile la final de vers.
Mă bucură interesul pentru haiku. Mulțumesc.
pentru textul : Haiku decred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deÎn primul rând, nu tu eşti trimisă la şantier, ci textele tale. Apoi, explicaţii se oferă, dacă se oferă, atunci când există ceva de explicat. În cazul acesta, nu.
pentru textul : Gând lucid deuneori mi se pare ciudat sa spun multumesc, mai ales cand este vorba despre o persoana care ma stie atat de bine ca tine. pot spune doar ca ma bucur ca te-ai regasit in poemul meu. e aproape ca si cum as spune ma bucur ca te-ai simtit bine in sufletul meu.:)
pentru textul : oglinzile nu mint deobserv un ochi ager in departata Franta. mi-e imposibil sa gasesc cartea recomandata, draga mea. te rog trimite-mi un exemplar!
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual deMi se pare incoerent si am impresia ca unele idei sunt puse doar de dragul de a epata. De exemplu "golul dintre coaste zboara cu un veac inainte". Ideile nu se leaga de parca le-ar lipsi cativa timpi. Coboara vorba, taie limba, ma intind peste umbra, fluturii urca... Am citit texte mult mai bune ca acesta la dumneavoastra. Cred ca ar trebui sa mai lucrati pe el. Ialin
pentru textul : răsărit de"În altă ordine de idei, chestia cu normele morale în societate e o aberație. Cine le impune? Tu? De unde știi ce consideră moral societatea și ce nu? Îți asumi responsabilitatea să vorbești în numele tuturor?
Cât privește calitatea textului, doamna Mariana Doina Leonte, tu nu vei fi în stare să scrii niciodată un text ca acesta. Cunosc foarte bine ce poți în materie de literatură și toate încercările tale dubioase în materie de haiku ori alte genuri de lirică. Comenatriul de mai sus care se vrea critic este subțirel."
- nu este vorba de norme morale in societate aici. (apropo, aceasta este manipulare - a pune cuvinte în gura altuia este manipulare). deci, aici este vorba de niște cerințe pe care le impune Hermeneia prin regulament și la care și eugen și alina și mariana și eu am subscris. diferența este ca (nu alina, și nu eugen) (ci) mariana decide asupra respectării acestui lucru. dacă nu vă place, sorry, dar asta este. dacă mă întrebați pe mine vă pot spune că mariana... a greșit... fiindcă și-a pierdut timpul să vă ofere explicații. pe viitor o rog să nu le mai dea. nu se merită. arunci prăjituri la cine nu apreciază. nu vă faceți iluzii, regula nu se schimbă. și nu încercați să dați cu capul în zid că... nu se sparge. zidul.
- Eugen, despre al doilea paragraf. te rog frumos să nu mai jignești moderatorii sau editorii cînd iau decizii care nu-ți convin. iar dacă ți s-a făcut un comentariu învață să spui mulțumesc chiar dacă nu ești de acord cu el. a ataca la modul acesta nu îți scoate în evidență nici bărbăția și nici talentul. în cazul în care există.
Despre text. Nu e neparat prost. Dar e simpluț și cam logoreic. Prea multe cuvinte într-o înșiruire banală care nu reușeșete să spună mai nimic. Mai ales în prima parte.
De fapt mie mi-a plăcut expresia
„Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;”
Dar după ea urmează cam nimic. Și se temină letargic cu somn și lacrimi. Părerea mea (repet, este doar o părere) este că textul putea să fie mult mai reușit dacă chiar vroia să fie poezie. Dar nu vrea decît așa, sa fie un fel de letargie. Și cu ambiția de a fi din... cur. Hai să fim serioși. Dacă toată miza acstui text a ajuns să se sprijine doar pe elementul de rezistență al cuvîntului „cur”, atunci e chiar trist. Și pe bune că aș fi fost gata să zic că e ok să apară acolo cuvîntul și să fie vizibil. Dar să fi fost și altceva mai cu greutate în text. Altfel e doar un text care începe... din cur. Și... cam tot acolo rămîne.
Îmi voi permite și o observație vis a vis de argumentul Alinei. Care este valid... atunci cînd este valid. Adică în analiza unui text, în hermeneutică. există atît etimologie(vocabular) cît și contextualitate(context). Dacă textul ar fi fost „Stăm în biserică, în fund”, aș fi fost de acord că ar fi sunat ambiguu. Dar cînd spui „Stăm în fund, pe treptele unei biserici”, nu mai există ambiguitate. „Justificarea” Alinei mi se pare doar un moft cu pretenții lingvistice. A spune că „Stăm în fund, pe treptele unei biserici” te-a dus cu gîndul la fundul bisericii... e o glumiță. Asta ca să nu fim nevoiți să chemăm un lingvist ca să ne lumineze cum stau lucrurile și cu... fundul bisericii. Are biserica fund? Sau e mai corect a spune spatele bisericii. Sau „în partea din spate”? Sau toate sînt corecte și nu facem decît să căutăm nod în papură.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deSper ca o eventuală lectură a prozei să fie mai plăcută decât versurile. Mulţumesc de trecere şi aştept, pe viitor, comentarii la fel de sincere!
pentru textul : Dincolo deOriana, asta sint eu. noaptea insamintez paradigme si dau de mincare la fluturi. imi place barocul imaginilor, cuvintelor noi prin asociatie. cresc o duzina de migdali pe balcon doar se vor intoarce din migratie turmele gindurilor maligne. in rest, oficial sint bine.
pentru textul : nostalgia deerr: este unul dintre cele mai reuşite poezii - este una dintre...
Na, c-am vorbit româna ca ungurii.
pentru textul : să-mi sculpteze cineva un glonţ derevin, e un text bun! merită comentat și de cei ce dau la rațe! (asta a propos de contextul comentariilor)
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deideea centrala era urmatorul paradox: cine/ce are timp sa gandeasca, nu poate gandi, iar cine nu are timp sa gandeasca destul/cat ar dori, poate gandi. si cred ca poezia se naste tocmai din antagonii, chiar daca este vorba despre pareri antitetice ale celor ce au citit o anumita poezie sau despre paradoxuri constatate de autor.
pentru textul : anura sapiens sapiens deDorin Cozan, liricitate, simbol şi un uşor parfun de desuetitudine stănesciană. Cred că nişte mici finisaje ar fi necesare. Ştiu şi eu... miros, butoi, câmp, am învăţat scurtături. Mi-a plăcut. Cu amiciţie,
Ioan J
pentru textul : Ai grijă, urmează-mă deLucian – multumesc pentru cadrul acesta viu:) trecerile tale pe aici ma bucura! Cami - pentru sentimente comune si nu numai, iti multumesc... iar despre „tarziu”, sunt sigura ca el nu exista:)
pentru textul : memento denu-ti face probleme de "botez" - nici macar nu observasem, dar acum ca ai sesizat tu greseala poate ca nicolunga era mai potrivit (asta pt ca m-a amuzat si mi-am permis o gluma offtopic) o sa incadrez textul la poezie, chiar daca parca-l vad si ca pe un scenariu (ii lipsesc anumite elemente specifice artei dramatice, insa).
pentru textul : unghiuri decostel, ai o greseala de tastare...
pentru textul : Curiozitate deLeader Dahaar sunt incantat de modul cum ai serpuit printre intelesul versurilor mele... cred ca esti obisnuita sa incorporezi imagini.Multumesc. Ela... multumesc.
pentru textul : Pământul de mijloc decontinui sa astept polemica aici
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani deCristi, poate ţi-am mai spus-o, admir ambiţia ta, munca, dar nu prea mai merge. Te repeţi extraordinar de mult, foloseşti îngrozitor de multe clişee sau expresii uzate, reiei obsesiv rime, ţi-ai epuizat de multă vreme lexicul necesar epocii sonetului, iar tema - iubirea - cred că are şi ea limitele ei. Cred că şi tu ai început să oboseşti, se vede inerţia din care scrii, mecanismul. Cred că ar trebui să-ţi pui problema plictiselii cititorului: uită-te la cât eşti de citit, comentat... Şi să nu-mi spui că nu-ţi pasă.
pentru textul : Sonet 228 deCu intenţii bune.
am remarcat: "Pe pajiștea retinei trec lăcuste Cu salt seducător, cu toc si fuste" (mă duce cu gândul la stilul lui Topârceanu) "E Martie. Oftez! Ce tristă soartă: Doar eu sunt un erou fără pereche!" "autobus" este autobuz...
pentru textul : Sonet 151 devă apreciez scrisul, dar nu și acest text. pentru că nu vă reprezintă la adevărata valoare a dvs. puteți să mă contraziceți.
pentru textul : Podul Grant deAndrei Moldovan, ai grijă că ai început să hărțuiești din nou pe hermeneia.com. și nu e de bun augur.
pentru textul : Carpe Diem deÎn primul rînd vreau să îmi cer scuze pentru omiterea literei c din cuvîntul zvîcniri. Va trebui să fiu mai atent. Apoi, în ce privește expresia „prelinge încet”, mă tem că există o sensibilitate exagerată în limba română față de pleonasme. Aproape că sărăcește limba. Pentru faptul că abordează lucrurile mecanicist, aproape în alb și negru. Duce la excluderea nuanțelor. Cîndva, pe vremea cînd studiam într-o facultate de chimie, am înțeles că o prelingere poate avea și ea dinamica ei. Nu am înțeles care sînt stereotipiile pe care le-a văzut Adrian în text. În ce privește ultima lui întrebare, aș vrea să îi spun că în clipa asta țin în mînă o ceașcă de fier (probabil Tetsubai, dar s-ar putea să mă înșel) iar în ea se află ceai oolong. Mă tem că expresia „de ce autorul încearcă să surprindă spiritul asiatic cu ajutorul imbii române” trădează mai degrabă un anumit izolaționism moldovenesc decît o înțelegere a realității. Pentru că realitatea (cel puțin realitatea mea) este cea a unui global village. Care nu mai este al meu sau al asiei, sau al României, etc. Ce ar trebui să spun acum despre colegul meu portorican care tocmai mi-a prezentat împreună cu soția sa japoneză fetița lor mulatră de trei săptămîni?! Așa cum spunea cîndva Nicodem pe aici, aceasta este realitatea în care trăiesc eu ca Romanian-American. Este oare atmosfera china-town-ului din Los Angeles, în care mă plimb uneori în weekend (și care are o vechime de mai mult de o sută de ani) cea a unui spirit asiatic sau a unuia american? Habar n-am. E însă lumea în care trăiesc eu. Și despre care scriu uneori și în limba română. Nu știu dacă asta poate constitui un răspuns la întrebarea (retorică) a lui Adrian. Dar, dacă ar fi să merg „pe mîna lui” atunci chiar ciclul „Yerba Mate” nu și-ar avea locul în limba română. Întîmplarea face însă că a fost premiat de unii români acum vreo șase ani în urmă. Se pare că părerile despre prezența exotismului în limba română nu sînt neaparat uniforme.
pentru textul : oolong tea deDespre „clișeu” aș vrea să o rog respectuos pe Silvia să îmi arate încă alte 5 texte distincte unde l-a mai întîlnit. Pentru că dacă (întîmplător) a mai apărut în alte 2 sau 3 texte mă tem că încă nu se poate califica drept clișeu. Aștept.
Am citit textul. Detașat. Așa cum te uiți la un tablou de la distanță. Și pot spune (ceea ce nu pot spune despre majoritatea textelor mele) că îmi place. L-aș invidia dacă l-aș vedea scris de altcineva. Îl face asta o capodoperă? Cu siguranță nu. Timpul și cititorii însă vor decide.
... Și încă nici n-am scris despre gun-powder tea
ma bucur sa existe asemenea evenimente in inima desertului. cu atit mai mult cu cit avem printre noi, soli ai poeziei ca tine, Marlena.
pentru textul : Shira ba'midbar - Festivalul "Poezie în deșert" deSalut, Eugen!
...Fără a ţine morţiş să dau vreun verdict, aduc în discuţie unele observaţii care ar putea trece drept argumente pentru întrebarea ta - "de ce atelier"
Referindu-mă la tehnica exterioară, foarte pe scurt:
* versificaţia este nulă. Şi nu mă înţelege greşit. Ştiu că se pot reuşi prozodii extraordinare prin combinarea ritmurilor cu metrul. Dar pentru aceasta trebuie să cunoşti ceva tehnică şi să ai o ureche muzicală dezvoltată. Nu ştiu cum e cu urechea ta, dar, cert, tehnica versificaţiei nu o deţii. Rimele, ca s-o luăm dintr-un loc, nu se aud bine, dacă nu sunt susţinute de ritm. Apoi, rimele facile nu înseamnă a rima verb cu verb ori subs. cu subst.; pentru ca o rimă să fie facilă, banală, dacă vrei, mai este nevoie de o condiţie: în afara ca cele două cuvinte să facă parte din acceaşi categorie gramaticală, ele trebuie să aibă şi terminaţii multiple. Astfel, o rimă facilă ar fi: casă-masă, unde, pe lângă faptul că se rimează subs. cu subst., terminaţia "a-să" este multiplă. Tot aşa, ochii-rochii, nu este o rimă facilă (perimată da); chiar dacă se rimează subst/subst/ terminaţia "o-chii" este extrem de rară. Dacă tot vrei ca rima ta să fie una mai personală, îţi recomand să te apuci de rime compuse, deşi e infernal să mulezi sensul; dar asta înseamnă arta - constrângere, nu?
* despre tenica interioară, la fel de scurt:
*luăm:
"Paşi pe trepte-aud, zăngănit de verbe şi de chei,
scrâşnete punând lacăt la gura ce ascunde"... uitându-mă la forma verbului "scrâşneşte", îmi dau seama că subiectul său este "zăngănitul". Şi apar 2 pb: 1. virgulă între subiect şi predicat,şi 2. zăngănitul scrâşneşte?! Chiar şi pentru o metaforă este prea mult. Există şi o logică a metaforei. Ei, eu, ca cititor, după aceste versuri nu citeam mai departe. Şi totuşi:
* disonanţe: şi şeripi/ cu clopoţei
*inversiunile au tentă patetică: dulcele delir. Îţi recomand călduros să renunţi la ele.
Şi aici mă opresc. Textul este lung şi, crede-mă, abundă în erori de toate tipurile.
Ce-ţi pot "ura": dacă vei continua pe această latură clasică, încearcă să-ţi insuseşti tehnica de-a versifica. Fă-o aproape de perfecţiune ori deloc. Nu cred că ai "dibăcia" de-a combina formele clasice între ele ori, mai mult, clasicul cu modernismul. Însuşeşte-ţi un tipar: aş recomanda iambul endecasilabic (ritmul iambic, 11 silabe). Este relativ uşor de atins şi acoperă o vastă câmpie tematică. Caută simplitatea adâncă. Când cineva va citi un text de-al tău, îţi va repeta din el un vers şi-ţi va spune că şi el putea scrie acel text, atunci să stii ca eşti pe calea cea bună; renuntă la inversiuni, nu amesteca arhaisme cu neologisme, sugerează nu descrie, nu abuza de ambiguitate, dar nici nu o ocoli, şi da, la un text scris, citeşte barem 20.
...Dacă tot ce am scris eu iţi era cunoscut, îmi cer scuze.
O zi buna!
pentru textul : Deşertul indigo dea treia vesnicie nu se refera in nici un caz la 3 vesnicii. e doar o expresia a deznadejdii celui care iubeste smochinul, "situat" undeva intre speranta fara suport si tristetea unui sfarsit inevitabil... ramane minunea:) oricum, cred ca poezia se termina la versul ala cu vesniciile::) multam!
pentru textul : cânt şi judecată deîmi place prima strofa, dar mai ales primele patru versuri:
"bună
mă cheamă oana
îmi place ploaia
și felul în care se lipește nisipul de tine"
da, te cunosc demult ,oana, stii bine, desi...:))
acest început poate sta fara probleme ca un mic poem , o picatura foarte concentrata de frumusete. cele bune.
pentru textul : Hi! deMulţumesc d-le Dorel, pentru consemnarea părerii dvs., din orice părerere se învaţă ceva.
pentru textul : Mi se pare că intră cuvintele în mine deActaeon, Cineva, are să-mi spună într-o bună zi unde se sfârșește copilăria, așa cum și tu mi-ai spus că ciclul meu de poeme "Ore de..." (?) este foarte utilizat. Am recurs la ideea începerii unor "cântece de dragoste", și m-am gândit să le intitulez "Ore în șir...". Trebuie să îți spun că, linia acestei serii de poeme va avea un amestec de dragoste, ură, căldură, răceală, pasionalitate și agitație. Cert este că personajul din poemele mele ocolește momentul maturității, adoră la nesfârșit "gustul" liniștii și al armoniei copilăriei. Un copil nu are să nimerească nota "firească" de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă ar scrie "Ore în șir...", un copil visează altfel, mereu se va întreba dacă este doar un copil sau a devenit între timp poet. Se poate, cred, spune că drumurile unui copil urcă într-un fel așa cum și el urcă, crește în fiecare zi. A spune întruna, eventual și același lucru, a spune la infinit... înseamnă a spune ceva " ore în șir...". p.s. - nu mă deranjează că mai există și alte "ore de ...", despre ele se poete scrie mereu, ... "ore în șir". mulțumesc. Madim
pentru textul : A șaptea minune deTextul este unul valoros. Am vrut să-ţi scriu câteva observaţii. Nu le mai scriu. Finalul este foarte bun. Nu înţeleg de ce un final de poezie ar trebui să nu fie previzibil, de parcă ar fi final de roman poliţist.
pentru textul : salt nestabilizat prin trapa toamnei dePagini