Mi-a placut textul, sunetul poetic, apetitul intelectual al unor constructii cu adevarat charismatice. Insa nu am putut "intra" in text, am fost lasat pe dinafara. Asta pentru ca virgula constructia este "exclusivista", de poem-sintagma si deci mai putin pe gustul meu. Genul acesta de "racitura poetico-intelectuala" nu-mi mai incalzeste "cenusa" demultisor, bashka piciorusele bietelor molii :-) Oricum, finalul nu respecta tonul cu acel "rozandu-si incet" si transforma imaginea in ceva usor hilar, parerea mea. Cred ca "rozandu-si" simplu ar fi mai bine. Altfel imaginea e mai degraba de "sugandu-si incet" si se denatureaza. parerea mea Andu
probabil, iti sta mai bine cu proza, se simte, oricum, multa naratiune, prozaism, cind incerci sa creezi metafore te cam impiedici, te arunci "ca o armata persana".da,ar trebui sa te imprietenesti cu un poet !!!
alma, cailean, va multumesc pentru cuvintele voastre si pentru fidelitatea voastra fata de textele mele. nu stiu daca toti vor fi fiind de acord cu aceste laude. m-ar interesa si o incercare de deconstructie a candelabrelor, de "umbrire" a lor. sunt curios cata lumina ar ramane.... dupa cum stim, ofranda-ritual e un dar (prin care se da si se primeste, intr-o rasucire din ce in ce mai ...generoasa). dincolo de derapaje si cuvinte, ceva este, intotdeauna, trecut sub sigiliu. cine ar putea accepta ruperea lui si bucuria re-gasirii, laolalta, intru unitate? al dvs, francisc
ram, comentariul tau e rautacios. crezi ca poti sustine ceva fara amintirile tale din nu stiu care ce unde calatorie? nu vreau sa te jignesc, dar imi amintesti de cineva si tu. dar, fii linistit, nu esti un barbat primitiv, emoticoanele erau pentru barbatii adevarati care suporta de-acum banalele licente poetice. iar faptul ca azi e nu stiu care zi e o gluma de prost gust care nu are ce cauta pe un site de literatura. iar finalul nu se termina deloc prost, dimpotriva. iata ca te-ai comentat sau com tau se refera la carte si nu la textul meu?
Un poem sensibil mai puțin întâlnit ca subiect ca introspecție... Nu am găsit lucrări nici date despre pictura deosebită a lui Cristian Ovidiu Pal. Imi poti da mai multe informații?
Și dacă ceea ce am afirmat te-a făcut să te simți jignită - indiferent că intenția mea nu are legătură cu asta, sper să poți înțelege măcar ce am dorit să comunic și să îmi ierți sinceritatea, în caz că a deranjat. Crede-mă că sunt multe utile în ce am spus până acum pe pagina ta. Și știu că le percepi. Dacă nu îmi păsa, tăceam. Așa cum am tăcut mult timp. Și dacă voi tăcea de acum înainte, este fiindcă e mai bine pentru moment. Prin urmare, consider că ce am avut de comunicat aici, am încheiat. Rost pentru întrebări nu mai este. Iar "polemic-brainstorming" - scuze pt invenția acestei sintagme, în caz că nu există - nu mă caracterizează și nu o voi interioriza niciodată. Vlad Turbure are dreptate în ce scrie. Fiindcă eu ți-am dat bună toată ziua mult timp. Și mă așteptam la același lucru, pe orice coordonate. Și ceea ce e bun, va dăinui. Deși, evident, că și răul poate dăinui. Ce-ar fi să fim dincolo de ele?
Este adevărat. Încă nu sunt familiarizat cu noua formulă.O să încerc să-mi fac ceva timp pentru a mă "juca" mai mult pe site şi să mă pun la zi cu noutăţile.
Mulţumesc pentru amabilitate.
nu tine cont de reguli. pe de alta parte mie nu mi se pare nimic deranjant in exprimare, atata timp cat nu fortez anumite expresii sau imagini. o alta latura a exprimarii moderne, chestia cu omisul unor verbe e tot o metoda de a exprima ceva altfel decat o face poezia clasica. nu mai traim interbelic, vrem noi mijloace de exprimare. Cosmin Perta de ex, foloseste verbele in exces, in detrimentul celorlalte parti de vorbire. poezia lui este f dinamica, dar cumva pierde, uneori, aspectul contemplativ. asta e doar un exemplu. mai sunt altele si altele. am rugamintea pentru cei care comenteaza sa o faca in cunostinta de cauza, sa aiba minimum de educatie poetica facut la scoala poeziei contemporane. sa stie de Dmitri Miticov, de Sociu, de Tupa, de Komartin, de Adrian Schiop, de Vlad Moldovan, Radu Vancu sau alti cautatori de expresie noua pentru lirica romaneasca actuala. Am trecut dincolo de Nichita, si mergem dincolo si de Ioan es Pop sau Ion Mureșan. Poezia nu-si permite sa nu evolueze, asa ca ar trebui sa fiti mai atenti domnilor comentatori sa va updatati softurile poetice.
matale ai necazuri cu banca sau cu singuratatea? cica lumea se imparte in doua: unii fara bani si altii foarte saraci. Pe mine ma preocupa duhul, adica saracia lui. Entropia textelor de pilda . Ce am scris acum un an e bun de pus la gunoi. Chiar vreau sa dau faliment ca sa pot pleca linistit la pescuit. In canalul deltaic desigur.
mulțumesc.
intenția mea este ca să existe numai acordări justificate. evident, numărul penițelor acordate unui text nu vorbește exclusiv despre un fel de cuantificare a valorii lui ci mai degrabă deste numărul de cititori care l-au considerat deosebit, remarcabil. este un fel de „concurs de frumusețe” și poate fi destul de relativ. sînt deschis și la alte idei.
Da, te rog sa imi dai numele cronicilor si ale autorilor care au zis ca Bacovia scria SIMPLU. Chiar si citate din acele gazete, ca parerea ta sa fie acceptata. Si chiar si asa, critica contemporana este mai avizata intrucat are o mai larga viziune in ceea ce priveste incadrarea literara, curentele etc. Deci imi poti da exemple chiar din critica contemporana in care sa scrie negru pe alb ca bacovia scria SIMPLU. Eventual poti cauta pe Google, ca daca stiai pana acuma imi dadeai exemple concrete. Nu stiu de ce ai impresia ca m-am referit la Beaudelaire ca precursor al simbolismului. Eu nu despre simbolism vorbeam si nici nu ma refeream la tinerii care invata la gimmnaziu dupa manuale. Dar chiar, in ce clasa se invata curentele literare si influenta simbolismului francez? Eu ma refeream la starea poetica, la sumbrul-macabrul bacovian. Caci daca este sa mergem pe firul inspiratiei, Bacovia se inspira din Beaudelaire, iar Beaudelaire din romantismul lui Poe, poet pe care Baudelaire l-a tradus si care i-a marcat enorm si definitiv opera literara.
Parere contradictorie? Nicidecum, fiind primul care a lasat comentariul aici. Eu nu am contrazis pe nimeni, mi-am exprimat o opinie. Tu, venind cu o parere contradictorie, trebuia sa exemplifici, ca sa nu pari drept un individ care incearca sa combata un antecomentator cu argumente lipsa, doar de dragul de a vorbi orice dar numai sa vorbeasca.
Apropo, de unde stii tu ca eu cuvant din manuale? Ce fel de manuale? Daca faci o afirmatie despre ce fac eu, te rog sa exemplifici. Sa aflu si eu ce manuale imi lipsesc din bagajul literar.
Oricum discutia este interesanta. Daca as avea timpul si dispozitia necesara te-as introduce mai mult in literatura franceza si influentele ei in literatura romana, ca doar traiesc in francofonie si ma lovesc de chestiile astea la orice pas. Succes!
Cred ca polemica la care se gandea Andu ar putea fi formulata astfel: daca incalcarea regulilor in literatura este justificata. Iar modul in care a formulat-o, implica, cred, adeziunea lui pentru DA, aducand un exemplu din actualitatea literara si anume Charles Bukowski. Aceasta inclinatie de a vedea literatura si implicit arta “adevarata” ca existand in afara regulilor, a dogmatismului literar se justifica astazi intr-o lume hyperreala/consumista/postmodernista etc prin interogatia referitoare la utilitatea scrierii (util in sensul pragmatismului lui W James), un raspuns posibil si universal valabil fiind acela ca literatura are o existenta autentica in special prin capacitatea ei de a vechicula concepte, idei umaniste, punand a priori omul si nu haina care il acopera. In favoarea acestei idei – ca “literatura exista fara reguli”- care sugereaza conditia de posibilitate a oricarui act creator, care defineste astfel actul uman in esenta sa, aduc urmatoarele argumente: Argumentul 1: actul literar fiind un act creator reprezinta un mod al omului de situare in “luminisul Fiintei” (Dasein ul lui Heidegger). Adica, a crea prin scris presupune mereu o depasire a conditiei de obiect, a impersonalului si grijii cotidiene, un proiect, un mod de exprimare a propriei fiinte. Insa, o exprimare adecvata a sinelui nu e posibila decat prin acest recurs la sinceritate, la aratarea de sine, ceea ce in inefabilitatea sa infinita, presupune un risc si implicit posibilitatea ratarii ca scriitor si om. De aici, necesitatea de a depasi comunul, existenta sigura de tip animal, dupa cum preciza Blaga, pentru exprimarea individualului, ceea ce nu e posibil fara depasirea regulilor acceptate de comunitatea artistica. Orice mare creator s-a impus prin preluarea ideilor general acceptate, prin negarea lor si imbogatirea fondului literar cu propria sa individualitate. Ne putem aminti de ce a insemnat, la vremea lor, un Goethe, un Baudelaire, un Apollinaire sau chiar Eminescu in cultura noastra. Argumentul 2, strans legat de primul il formulez astfel: actul literar in sine este un act al nonconformitatii, al nebuniei obisnuite, al gratuitatii si revendicarii unui real cizelabil. Mai mult decat orice actiune umana, actul literar este unul al aporiilor: textul revendica totul ( de la limbajul aforistic pana la literatura filosofica nedigerabila) dar nu ofera in schimb decat propria sa fiinta, poate nega indoindu-se de orice cutuma literara sau nu, dar nu ofera alternative sociale, se poate revolta, fara a construi ceva in schimb samd. O constiinta artistica permite detinatorului ei depasirea acestor dileme valabile la nivelul simtului comun, un mod generos de a fi intr o lume complexa si nesigura. Aceasta specificitate a actului literar (dar nu numai) justifica negarea regulilor, depasirea moralei de sclavi ai sistemului (literar dar nu numai) in vederea comunicarii adevarului personal, in acord cu al celuilalt, pana la un punct. Limbajul literaturii descrie progresul ideatic al unei epoci, putand imprima o directie, un drum, cand, la randul sau, devine regula de conduita, adica de a scrie si de a te conforma mesajului scris. Aici, amintesc doar de teza lui Thomas Mann din Doctor Faustus, unde impune modelul geniului ca exemplar pentru specia umana; model inclasabil, sustras oricarei scheme explicative si oricarei norme. Argumentul 3 ( si inchei ca sa nu plictisesc prea mult): actul literar este a priori un spatiu al libertatii. Reprezinta astazi unul din putinele instrumente legitime de manifestare a eului, in integralitatea sa, intr-o lume a controlului reciproc si al cenzurii de orice natura. Daca spatial religios sau cel filosofic sunt limitate, primul, prin nevoia omului de raportare la divin sau nu, cel filosofic, prin accesibilitatea sa redusa, spatiul literar este unul al democratiei, al reconstructiei continue, al juisarii dincolo de rational, al debuseului si permisivitatii unei inocenti recuperabile. Iar aici l-as reaminti pe monsieur Charles, care descrie realul in nuditatea sa spendida si fascinanta. In concluzie, plecand de la specificul uman, si anume acela de a fi creator, trecand prin specificul actului creator literar, -unul al noconformismului, si continuand cu legitimitatea libertatii creatoare si chiar al abuzului de libertate, consider ca incalcarea regulilor in literatura este nu doar justificata, ci mereu dezirabila pentru evitarea unei inchistari si a neadecvarii paradigmei personale si literare la realul in continua re-creere.
Imi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
vlad, probabil ai dreptate. și nu aș vrea să crezi că intenționez să devin antagonic de dragul contrazicerii, dar cred că lucrurile merg ceva mai departe de cantitate. există și un aspect calitativ al judecării estetice. este adevărat că și în textul meu apare „să” (și nu vreau să susțin, doamne ferește, o anatemizare a acestei particule) dar probabil faptul că versurile textului tău sînt mai scurte, prezența (sau frecvența) particulei pare mai vizibilă. este deci, cu certitudine, o problemă de percepție. de fapt, dacă este să accepți întregul context, sub acel text, eu însumi am afirmat încă de atunci că este o simplă încercare și că nu merită o peniță. nu vreau să spun prin aceasta că acest text nu ar merita o peniță. ci doar am vrut să înțelegi cum am judecat eu și acel text încă de pe atunci și că nu sînt (așa cum sugerezi) inconsecvent. ba dimpotrivă. și mă și laud cu chestia asta.
Alma - e un poem despre instrainari. Si senzatiile vin de-a valma, bolovanoase :). Scorojitul taxator nu e legat cu funda, e legat cu altceva de bara din autobuze. Taraborez - Da, se lasa greu de receptat, dar sper ca nu din cauza faptului ca tu te asteptai ca unele versuri sa curga altfel. Primele trei versuri ti se par in plus? Spune-mi ce intelesesi tu din ele ca sa vad daca sunt sau nu in plus :) explicatii - Primele trei versuri. Preocuparea oamenilor de a salva insignifiante aparente atunci cand se indeparteaza de un om. Funda reprezinta inconstientul cinism al unor astfel de momente in care spui, de exemplu, "Te parasesc. Ti s-a desfacut siretul". Urmatoarele trei. Colectionarea in memorie a unor reziduri (cotoarele) sau a unor lucruri maculate (timbrele stampilate care nu au valoare pentru colectionari) si taierea, din cand in cand, a ambalajului in care colectionezi astfel de senzatii, idei, etc. Strofa 2, primele trei. Mi s-a dus inocenta din cauza atator iubiri ratate. Urmatoarele doua. Ciudatul algoritm prin care viata iti scoate in fata unii oameni, poate lasandu-i in plan secund pe cei care lipsesc. Ultimele trei. Da-mi un sens, cuvantandu-mi pasii, cuvantandu-mi gleznele astea, care desi sunt din calcar, nu pot fi scrijelite, sculptate. Ultimul vers. Sensul poemului. Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic, pentru ca se ajunge la o "confundare", la o "siamizare". Sper ca, desi nu-mi place deloc ce am facut, s-a dovedit a fi nu foarte greu de inteles. Daca lucram doar cu senzatii sau sentimente, poate fi insa o piatra de incercare.
Părăsindu-ne, păreri de rău se întorc din necuprinsuri:
aripi de înger, bumeranguri căzute din umeri strânși a neputință.
Se întorc uneori... Curioase întinderi, licărind neașteptat
(rugină din stele a unui cer convertit la simplitatea unei străzi cu sens unic).
În alcovul palmei, o chiromantă boccie asistă la autopsia viitorului.
"Divinitatea este o marfă ce nu mai are căutare! Nu se mai vinde!"...,
zice aceasta - cortul vrăjitoarei este plin de scalpuri de înger.
Poezia mare... Aha, vorbesti de Omu Ăla! Cât despre text, presupun că poeții cu pricina nu publicau pe hermeneia:) clar că autorul a trăit altfel decât mine ziua în care a scris textul. Toate cele bune foarte!
Nu înțeleg rostul slash-ul de la titlu. Nu sunt sigură dacă ai vrut forma "strigat" sau "strigăt", situație în care trebuie pusă căciula.
Mai e un typo la al cincilea vers.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Eu nu vreau sa ma amestec intre voi. Ascult si tac
pentru textul : în celălalt vis deMi-a placut textul, sunetul poetic, apetitul intelectual al unor constructii cu adevarat charismatice. Insa nu am putut "intra" in text, am fost lasat pe dinafara. Asta pentru ca virgula constructia este "exclusivista", de poem-sintagma si deci mai putin pe gustul meu. Genul acesta de "racitura poetico-intelectuala" nu-mi mai incalzeste "cenusa" demultisor, bashka piciorusele bietelor molii :-) Oricum, finalul nu respecta tonul cu acel "rozandu-si incet" si transforma imaginea in ceva usor hilar, parerea mea. Cred ca "rozandu-si" simplu ar fi mai bine. Altfel imaginea e mai degraba de "sugandu-si incet" si se denatureaza. parerea mea Andu
pentru textul : picioruşe de molii deprobabil, iti sta mai bine cu proza, se simte, oricum, multa naratiune, prozaism, cind incerci sa creezi metafore te cam impiedici, te arunci "ca o armata persana".da,ar trebui sa te imprietenesti cu un poet !!!
pentru textul : cu o gaură mare pătrată în piept ▒ deCristina, mulţumim pentru aprecieri! Cam aşa se scria pe atunci. Iar acestea nu sunt texte lucrate, sunt scrise în timp real.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur dealma, cailean, va multumesc pentru cuvintele voastre si pentru fidelitatea voastra fata de textele mele. nu stiu daca toti vor fi fiind de acord cu aceste laude. m-ar interesa si o incercare de deconstructie a candelabrelor, de "umbrire" a lor. sunt curios cata lumina ar ramane.... dupa cum stim, ofranda-ritual e un dar (prin care se da si se primeste, intr-o rasucire din ce in ce mai ...generoasa). dincolo de derapaje si cuvinte, ceva este, intotdeauna, trecut sub sigiliu. cine ar putea accepta ruperea lui si bucuria re-gasirii, laolalta, intru unitate? al dvs, francisc
pentru textul : candelabrele deram, comentariul tau e rautacios. crezi ca poti sustine ceva fara amintirile tale din nu stiu care ce unde calatorie? nu vreau sa te jignesc, dar imi amintesti de cineva si tu. dar, fii linistit, nu esti un barbat primitiv, emoticoanele erau pentru barbatii adevarati care suporta de-acum banalele licente poetice. iar faptul ca azi e nu stiu care zi e o gluma de prost gust care nu are ce cauta pe un site de literatura. iar finalul nu se termina deloc prost, dimpotriva. iata ca te-ai comentat sau com tau se refera la carte si nu la textul meu?
pentru textul : zbor deasupra unui cuib de cuc deasta-i plagiat domnu' buricea. dumneata plagiezi folclorul clasei muncitoare
pentru textul : Pe vremea rea a unui mare dictator deuite cu textul acesta mă provoci să postez un text mai vechi de-al meu
pentru textul : Balada florii de mătasă deŞi, uf, mai am una: orice fapt... nu este demn - că orice fapt este demn.
pentru textul : Mai singură... deUn poem sensibil mai puțin întâlnit ca subiect ca introspecție... Nu am găsit lucrări nici date despre pictura deosebită a lui Cristian Ovidiu Pal. Imi poti da mai multe informații?
pentru textul : birth deȘi dacă ceea ce am afirmat te-a făcut să te simți jignită - indiferent că intenția mea nu are legătură cu asta, sper să poți înțelege măcar ce am dorit să comunic și să îmi ierți sinceritatea, în caz că a deranjat. Crede-mă că sunt multe utile în ce am spus până acum pe pagina ta. Și știu că le percepi. Dacă nu îmi păsa, tăceam. Așa cum am tăcut mult timp. Și dacă voi tăcea de acum înainte, este fiindcă e mai bine pentru moment. Prin urmare, consider că ce am avut de comunicat aici, am încheiat. Rost pentru întrebări nu mai este. Iar "polemic-brainstorming" - scuze pt invenția acestei sintagme, în caz că nu există - nu mă caracterizează și nu o voi interioriza niciodată. Vlad Turbure are dreptate în ce scrie. Fiindcă eu ți-am dat bună toată ziua mult timp. Și mă așteptam la același lucru, pe orice coordonate. Și ceea ce e bun, va dăinui. Deși, evident, că și răul poate dăinui. Ce-ar fi să fim dincolo de ele?
pentru textul : Cel mai, Cea mai deaici dezgolesc nu sugerează. îmi e de ajuns un genunchi gol ca să-mi imaginez coapsa.
pentru textul : Despre ele... cu mai multă seriozitate deEste adevărat. Încă nu sunt familiarizat cu noua formulă.O să încerc să-mi fac ceva timp pentru a mă "juca" mai mult pe site şi să mă pun la zi cu noutăţile.
pentru textul : Iadul cel de toate zilele deMulţumesc pentru amabilitate.
nu tine cont de reguli. pe de alta parte mie nu mi se pare nimic deranjant in exprimare, atata timp cat nu fortez anumite expresii sau imagini. o alta latura a exprimarii moderne, chestia cu omisul unor verbe e tot o metoda de a exprima ceva altfel decat o face poezia clasica. nu mai traim interbelic, vrem noi mijloace de exprimare. Cosmin Perta de ex, foloseste verbele in exces, in detrimentul celorlalte parti de vorbire. poezia lui este f dinamica, dar cumva pierde, uneori, aspectul contemplativ. asta e doar un exemplu. mai sunt altele si altele. am rugamintea pentru cei care comenteaza sa o faca in cunostinta de cauza, sa aiba minimum de educatie poetica facut la scoala poeziei contemporane. sa stie de Dmitri Miticov, de Sociu, de Tupa, de Komartin, de Adrian Schiop, de Vlad Moldovan, Radu Vancu sau alti cautatori de expresie noua pentru lirica romaneasca actuala. Am trecut dincolo de Nichita, si mergem dincolo si de Ioan es Pop sau Ion Mureșan. Poezia nu-si permite sa nu evolueze, asa ca ar trebui sa fiti mai atenti domnilor comentatori sa va updatati softurile poetice.
pentru textul : My mind after crush before the winter dematale ai necazuri cu banca sau cu singuratatea? cica lumea se imparte in doua: unii fara bani si altii foarte saraci. Pe mine ma preocupa duhul, adica saracia lui. Entropia textelor de pilda . Ce am scris acum un an e bun de pus la gunoi. Chiar vreau sa dau faliment ca sa pot pleca linistit la pescuit. In canalul deltaic desigur.
pentru textul : imaginea rememorată depoate că da, poate că nu/ poate eu sau poate tu/ soarele vom transforma/ intr-o pizza ce-om manca.
pentru textul : Osânda soarelui demulțumesc.
pentru textul : hermeneia 3.0-d deintenția mea este ca să existe numai acordări justificate. evident, numărul penițelor acordate unui text nu vorbește exclusiv despre un fel de cuantificare a valorii lui ci mai degrabă deste numărul de cititori care l-au considerat deosebit, remarcabil. este un fel de „concurs de frumusețe” și poate fi destul de relativ. sînt deschis și la alte idei.
Ehe, daca e sa-l compar cu chestiile tale brand este un pic. Asa, in valoare absoluta, nu-i. Dar totul pe lume e relativ, right? Andu
pentru textul : vine iarna, bătrâne ! de"A trăi murind în fiecare clipă e destul.
Mai puţin nu este îndeajuns."
Zic şi eu:
pentru textul : (1) Aforeme deA trăi nu este îndeajuns - ar putea să avem un silogism aici
Da, te rog sa imi dai numele cronicilor si ale autorilor care au zis ca Bacovia scria SIMPLU. Chiar si citate din acele gazete, ca parerea ta sa fie acceptata. Si chiar si asa, critica contemporana este mai avizata intrucat are o mai larga viziune in ceea ce priveste incadrarea literara, curentele etc. Deci imi poti da exemple chiar din critica contemporana in care sa scrie negru pe alb ca bacovia scria SIMPLU. Eventual poti cauta pe Google, ca daca stiai pana acuma imi dadeai exemple concrete. Nu stiu de ce ai impresia ca m-am referit la Beaudelaire ca precursor al simbolismului. Eu nu despre simbolism vorbeam si nici nu ma refeream la tinerii care invata la gimmnaziu dupa manuale. Dar chiar, in ce clasa se invata curentele literare si influenta simbolismului francez? Eu ma refeream la starea poetica, la sumbrul-macabrul bacovian. Caci daca este sa mergem pe firul inspiratiei, Bacovia se inspira din Beaudelaire, iar Beaudelaire din romantismul lui Poe, poet pe care Baudelaire l-a tradus si care i-a marcat enorm si definitiv opera literara.
Parere contradictorie? Nicidecum, fiind primul care a lasat comentariul aici. Eu nu am contrazis pe nimeni, mi-am exprimat o opinie. Tu, venind cu o parere contradictorie, trebuia sa exemplifici, ca sa nu pari drept un individ care incearca sa combata un antecomentator cu argumente lipsa, doar de dragul de a vorbi orice dar numai sa vorbeasca.
Apropo, de unde stii tu ca eu cuvant din manuale? Ce fel de manuale? Daca faci o afirmatie despre ce fac eu, te rog sa exemplifici. Sa aflu si eu ce manuale imi lipsesc din bagajul literar.
Oricum discutia este interesanta. Daca as avea timpul si dispozitia necesara te-as introduce mai mult in literatura franceza si influentele ei in literatura romana, ca doar traiesc in francofonie si ma lovesc de chestiile astea la orice pas. Succes!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură deCred ca polemica la care se gandea Andu ar putea fi formulata astfel: daca incalcarea regulilor in literatura este justificata. Iar modul in care a formulat-o, implica, cred, adeziunea lui pentru DA, aducand un exemplu din actualitatea literara si anume Charles Bukowski. Aceasta inclinatie de a vedea literatura si implicit arta “adevarata” ca existand in afara regulilor, a dogmatismului literar se justifica astazi intr-o lume hyperreala/consumista/postmodernista etc prin interogatia referitoare la utilitatea scrierii (util in sensul pragmatismului lui W James), un raspuns posibil si universal valabil fiind acela ca literatura are o existenta autentica in special prin capacitatea ei de a vechicula concepte, idei umaniste, punand a priori omul si nu haina care il acopera. In favoarea acestei idei – ca “literatura exista fara reguli”- care sugereaza conditia de posibilitate a oricarui act creator, care defineste astfel actul uman in esenta sa, aduc urmatoarele argumente: Argumentul 1: actul literar fiind un act creator reprezinta un mod al omului de situare in “luminisul Fiintei” (Dasein ul lui Heidegger). Adica, a crea prin scris presupune mereu o depasire a conditiei de obiect, a impersonalului si grijii cotidiene, un proiect, un mod de exprimare a propriei fiinte. Insa, o exprimare adecvata a sinelui nu e posibila decat prin acest recurs la sinceritate, la aratarea de sine, ceea ce in inefabilitatea sa infinita, presupune un risc si implicit posibilitatea ratarii ca scriitor si om. De aici, necesitatea de a depasi comunul, existenta sigura de tip animal, dupa cum preciza Blaga, pentru exprimarea individualului, ceea ce nu e posibil fara depasirea regulilor acceptate de comunitatea artistica. Orice mare creator s-a impus prin preluarea ideilor general acceptate, prin negarea lor si imbogatirea fondului literar cu propria sa individualitate. Ne putem aminti de ce a insemnat, la vremea lor, un Goethe, un Baudelaire, un Apollinaire sau chiar Eminescu in cultura noastra. Argumentul 2, strans legat de primul il formulez astfel: actul literar in sine este un act al nonconformitatii, al nebuniei obisnuite, al gratuitatii si revendicarii unui real cizelabil. Mai mult decat orice actiune umana, actul literar este unul al aporiilor: textul revendica totul ( de la limbajul aforistic pana la literatura filosofica nedigerabila) dar nu ofera in schimb decat propria sa fiinta, poate nega indoindu-se de orice cutuma literara sau nu, dar nu ofera alternative sociale, se poate revolta, fara a construi ceva in schimb samd. O constiinta artistica permite detinatorului ei depasirea acestor dileme valabile la nivelul simtului comun, un mod generos de a fi intr o lume complexa si nesigura. Aceasta specificitate a actului literar (dar nu numai) justifica negarea regulilor, depasirea moralei de sclavi ai sistemului (literar dar nu numai) in vederea comunicarii adevarului personal, in acord cu al celuilalt, pana la un punct. Limbajul literaturii descrie progresul ideatic al unei epoci, putand imprima o directie, un drum, cand, la randul sau, devine regula de conduita, adica de a scrie si de a te conforma mesajului scris. Aici, amintesc doar de teza lui Thomas Mann din Doctor Faustus, unde impune modelul geniului ca exemplar pentru specia umana; model inclasabil, sustras oricarei scheme explicative si oricarei norme. Argumentul 3 ( si inchei ca sa nu plictisesc prea mult): actul literar este a priori un spatiu al libertatii. Reprezinta astazi unul din putinele instrumente legitime de manifestare a eului, in integralitatea sa, intr-o lume a controlului reciproc si al cenzurii de orice natura. Daca spatial religios sau cel filosofic sunt limitate, primul, prin nevoia omului de raportare la divin sau nu, cel filosofic, prin accesibilitatea sa redusa, spatiul literar este unul al democratiei, al reconstructiei continue, al juisarii dincolo de rational, al debuseului si permisivitatii unei inocenti recuperabile. Iar aici l-as reaminti pe monsieur Charles, care descrie realul in nuditatea sa spendida si fascinanta. In concluzie, plecand de la specificul uman, si anume acela de a fi creator, trecand prin specificul actului creator literar, -unul al noconformismului, si continuand cu legitimitatea libertatii creatoare si chiar al abuzului de libertate, consider ca incalcarea regulilor in literatura este nu doar justificata, ci mereu dezirabila pentru evitarea unei inchistari si a neadecvarii paradigmei personale si literare la realul in continua re-creere.
pentru textul : some rule rules some rules deImi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei devlad, probabil ai dreptate. și nu aș vrea să crezi că intenționez să devin antagonic de dragul contrazicerii, dar cred că lucrurile merg ceva mai departe de cantitate. există și un aspect calitativ al judecării estetice. este adevărat că și în textul meu apare „să” (și nu vreau să susțin, doamne ferește, o anatemizare a acestei particule) dar probabil faptul că versurile textului tău sînt mai scurte, prezența (sau frecvența) particulei pare mai vizibilă. este deci, cu certitudine, o problemă de percepție. de fapt, dacă este să accepți întregul context, sub acel text, eu însumi am afirmat încă de atunci că este o simplă încercare și că nu merită o peniță. nu vreau să spun prin aceasta că acest text nu ar merita o peniță. ci doar am vrut să înțelegi cum am judecat eu și acel text încă de pe atunci și că nu sînt (așa cum sugerezi) inconsecvent. ba dimpotrivă. și mă și laud cu chestia asta.
pentru textul : tablou domestic cu înger deEla, abia acum am observat comentariul tău. mulțumesc pentru varianta ta. este mult mai bună. Madim
pentru textul : El știe... deAlma - e un poem despre instrainari. Si senzatiile vin de-a valma, bolovanoase :). Scorojitul taxator nu e legat cu funda, e legat cu altceva de bara din autobuze. Taraborez - Da, se lasa greu de receptat, dar sper ca nu din cauza faptului ca tu te asteptai ca unele versuri sa curga altfel. Primele trei versuri ti se par in plus? Spune-mi ce intelesesi tu din ele ca sa vad daca sunt sau nu in plus :) explicatii - Primele trei versuri. Preocuparea oamenilor de a salva insignifiante aparente atunci cand se indeparteaza de un om. Funda reprezinta inconstientul cinism al unor astfel de momente in care spui, de exemplu, "Te parasesc. Ti s-a desfacut siretul". Urmatoarele trei. Colectionarea in memorie a unor reziduri (cotoarele) sau a unor lucruri maculate (timbrele stampilate care nu au valoare pentru colectionari) si taierea, din cand in cand, a ambalajului in care colectionezi astfel de senzatii, idei, etc. Strofa 2, primele trei. Mi s-a dus inocenta din cauza atator iubiri ratate. Urmatoarele doua. Ciudatul algoritm prin care viata iti scoate in fata unii oameni, poate lasandu-i in plan secund pe cei care lipsesc. Ultimele trei. Da-mi un sens, cuvantandu-mi pasii, cuvantandu-mi gleznele astea, care desi sunt din calcar, nu pot fi scrijelite, sculptate. Ultimul vers. Sensul poemului. Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic, pentru ca se ajunge la o "confundare", la o "siamizare". Sper ca, desi nu-mi place deloc ce am facut, s-a dovedit a fi nu foarte greu de inteles. Daca lucram doar cu senzatii sau sentimente, poate fi insa o piatra de incercare.
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările dePărăsindu-ne, păreri de rău se întorc din necuprinsuri:
aripi de înger, bumeranguri căzute din umeri strânși a neputință.
Se întorc uneori... Curioase întinderi, licărind neașteptat
(rugină din stele a unui cer convertit la simplitatea unei străzi cu sens unic).
În alcovul palmei, o chiromantă boccie asistă la autopsia viitorului.
"Divinitatea este o marfă ce nu mai are căutare! Nu se mai vinde!"...,
zice aceasta - cortul vrăjitoarei este plin de scalpuri de înger.
În lumina aurei lor, clipele mor neîmpărtașite...
pentru textul : Sens unic dePoezia mare... Aha, vorbesti de Omu Ăla! Cât despre text, presupun că poeții cu pricina nu publicau pe hermeneia:) clar că autorul a trăit altfel decât mine ziua în care a scris textul. Toate cele bune foarte!
pentru textul : ziua în care poezia nu a salvat lumea deLaurentiu,
pentru textul : abso(lut) desi mie mi-a lasat impresia de eclectic la prima lectura.
iar acum, dupa explicatiile tale, parca si mai si.
imi pare un pic cam brusc ori cam scurt finalul. oricum, nu apare des asa un text prin preajma. felicitari.
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deNu înțeleg rostul slash-ul de la titlu. Nu sunt sigură dacă ai vrut forma "strigat" sau "strigăt", situație în care trebuie pusă căciula.
pentru textul : cândva dezbinând deMai e un typo la al cincilea vers.
Pagini