Versurile surprind pe alocuri printr-un timbru aparte, cu influenţe grave, dar plăcute

dulce, chiar dulce textuletul acesta. imi aduce aminte de o "conditie" psihica (nu ii spun boala pentru ca se considera ca nu ar fi boala) in care oamenii percep aproape toate notiunile realitatii in culori si nuante de culori. se spune ca unii "simt" asta partial sau total si ca uneori nu spun toata viata nimic pentru a nu fi considerati nebuni. finalul este remarcabil si te caracterizeaza. astept textele tale poetice, ca pe vremuri... un cititor

Felicit ideea de ,,masă rotundă”!
Acum, vreau să mă conving că am înţeles bine ce am de făcut :)
Avem în faţă o întrebare ,, ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia?” cu trei răspunsuri implicite, iar fiecarea dintre acestea are două variante, adevărat sau fals. Sarcina noastră e să argumentăm acordul sau dezacordul faţă de acestea.
Prin disjuncţia ,,ce este sau ce ar trebuie să fie” înţeleg că se sugerează existenţa unui maxim, a unui ideal în ceea ce priveşte poezia definită prin unul dintre cele trei răspunsuri implicite.
Deci, avem ,,poezia” în raport cu autorul, cu arta şi cu cititorul. Cuvântul de legătură este ,,aşteptări”, iar acestea sunt nişte variabile independente.
Să le iau pe rând:

1. ,,ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia? Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei,
ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
În prima fază aşa e , ceva care ar trebui să îmi placă mie, şi în acest moment suntem noi înşine, la o anume distanţă, undeva între infimă şi colosală, faţă de aşteptările ,,artei” sau ale cititorului.
2. Dacă doresc perfecţionarea, înscrierea într-un anume curent literar, estetic etc., fac acele
,,renunţări”, dar cred că pe undeva tot plăcerea autorului este satisfăcută.
3. Dacă doresc musai împlinirea aşteptărilor cititorului, risc să scriu o poezie ,,comercială” care să
nu mă reprezinte. Mie, ca cititor, nu ştiu dacă mi-ar plăcea ca oricare dintre poeţi să scrie despre Dumnezeu ştiind că asta mă bucură pe mine. Mi-ar plăcea să mă surprindă, să ne suprindem în aceeaşi stare, el scriid, eu citind, descoperind asemănarea...
Pe de altă parte, ca autor, mi-ar plăcea ca textul meu să fie o bucurie pentru cititor, să fie acel fluid prin care noi putem comunica dincolo de cuvinte, să intrăm în aceeaşi stare.
Ok. Am roşit recitind ce am scris ( cuvântul ,,cheie” e ,,mi-ar plăcea” :) )

Aş îndrăzni să unesc cele trei răspunsuri implicite din întrebare şi să spun că poezia ar trebui să fie acea ,,bucurie în cerc” despre care am tot amintit de o vreme, stare în care toate aşteptările celor ,,trei” au acelaşi standard şi se regăsesc pe o culme taborică.

Nu înțeleg de ce textul poartă subtitlul care este. Cred că Erato mai are ceva cale de străbătut... sau o fi ceva esoteric aici. Ai patru acuzative care încep cu prepoziția "de". A-propos de lucrul pe text.

Masha, noi sa fim sanatosi, dezlegarea la peste e personala:)

Raluca, e intoarcerea din pauza, incalzirea, etc.

Sincere multumiri tuturor comentatorilor! Sper sa nu fii omis pe careva:) Zile bune!

Cu sensurile poetice ia-o mai usor. Sa nu te impiedici.
Ce ne-am face daca toti am scrie numai marmelada dulce-acrisoara despre iubirile nesatisfacute, femeile pe care nu le-am cucerit sau barbatii care au plecat la altele ? Mai ai si alte registre de interes ?
Ah, da ! Vad ca... la gunoaie te pricepi bine.
Ma las batuta. Nu am sa iti dau bucuria sa intru pe textele tale sa le ciopartesc.
Port manusi.

Ai rezolvat într-un mod, săi zicem "isteț", problema rimei, dar cred că nu e cea mai bună soluție fiecare-soare-picioare-zboare. Cred că ar fi fost de exemplu mai nimerit "potcoave" decît picioare. O simplă părere de cititor, desigur.

Anul 2007 a oferit o nouă imagine despre site-ul Hermeneia si activitatea membrilor acestuia tocmai prin deschiderea pe care a avut-o spre e-zine și comunitate literară în același timp. A deschis o nouă opțiune în tentativa internetului de a cuceri Viitorul și Omul. A fost un an interesant, fructuos pentru un site, în care membrii nu numai au scris sau comentat, și-au lansat volume, au participat la manifestări literare, artistice în România și în afara ei, unde nu au uitat de unde au plecat. Numitorul nostru comun este pasiunea pentru artă. Nihil sine arte. Nimic fără artă. 2008 va fi mai bun grație tuturor! Un an rotund pentru Hermeneia!

Nu-i rau deloc acest joc de-a cuvintele in care unele suna si altele stralucesc, plus exceptiile :) Ce m-a enervat a fost ca faci matematica pe aici. De parca ai lansa o ipoteza si apoi ai incerca sa o demonstrezi.

there are some beautiful images here: the child who had never learned the race was running, the blue acrobat in equilibrium on his ball
from another paradise.
I would review though the part with:
the child felt through his nostrils
how the man’s steps slice the air - sounds slightly heavy.. try: the child felt through his nostrils the air sliced by man's steps
and this part:
with all his heart he would have liked to play
like a normal child - sounds rather blunt in fact I would have bypassed verse 2 straight onto no 3 (stanza 3).

I sense the pain, strength through the unfortunate ordeal but sometimes people have to accept and move on and I don't think the poem is far from shining its message like a beacon!

Lovely to read you!:p
C

bobadil, si eu care ma gindeam la bucuresti...

Toata stima, maestre! O mica precizare: pentru mine poezia nu e drumul spre mantuire, ci drumul care vine de acolo. Cine citeste, sa inteleaga... In rest, numa de bine!

Multumesc pentru comentariile inteligente si sfaturile voastre.

domnule Emil, îmi pare bine că e cineva, prin acest spaţiu, care se apleacă şi asupra textelor mele.

sinceră să fiu, aproape uitasem că am cont pe hermenia, loc pe care îl admir pentru linia ascendentă pe care o pomovează.
revin în acest spaţiu virtual cu drag şi citesc texte care îmi demonstrează faptul că românii s-au născut poeţi:))
eu sunt o poetă cu uşoare influenţe desuete şi renunţ foarte greu la unele expresii.

mulţumesc pentru eleganţa intervenţiei dumneavoastră.
cu respect, Dorina Neculce