reiau: îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală.
nu transform acest text în “nişă literar-modernă” ba dimpotrivă îl scot dintr-un areal în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă. de ce nu o ştampilă cu două rînduri de .......... după care odată aplicată nu ne mai rămîne decît să completăm titlul şi autorul (dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?)
în acest context dă-mi voie să am opinia mea inclusiv cu o peniţă de la un stilou chinezesc de pe vremuri. admit domnule membru al consiliului hermeneia că criteriile (ştiu că nu îţi pasă de cacofonii doar ai declarat asta ci doar de o casuţă mică) mele estetice au limita lor şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant. mai ales atunci cînd argumentez chiar dacă arealul meu estetic este unul îngust.
tot în baza unor criterii subiective aş mai putea adăuga ceva și despre modalitatea gestionării situaţiilor de criză cum comentezi tu doar pe texte şi cum faci trimitere la regulament o da! îl şi respecţi, dar e mai bine să mă opresc aici. nu vreau să primesc un avertisment.
ps: am hotărît ca de azi înainte să ne trimitem doar brioşe cu glazură de ciocolată.
Virgil, postmodernismul internațional este rezultatul unei civilizații supertehnologizate, iar cel românesc a apărut prin sincronizare, ca și modernismul. La noi, experimentalismul a fost așa acerb datorită contextului politic dinainte de ' 89, așa cred, în lipsa libertății, într-o societate nivelată și ,ai dreptate, "poate pentru prima data nu a mai ostracizat "experimentatorii". Ai pus niste întrebări interesante, retorice deocamdată, dar nuclee bune pentru un eseu... Bianca, textul acesta nu e decât o sinteză, n-am vrut să epuizez subiectul, dumnezeule, nici n-aș putea, e bine că ai devenit interesată de istoria literară universală. Am vrut să-mi răspund la niște întrebări și să dau răspunsuri clare, am pus la o "masă rotundă" câțiva autori, am scris și părerile lor...U. Eco apare în două locuri, pentru că sunt idei distincte. Acest text este doar un fragment dintr-un eseu mai amplu despre opera experimentală a lui M. Nedelciu, o prefață.
Alma, e a doua propunere care mi se face pentru acea copertă a patra. Cristina Ștefan a mai făcut-o, dar ea îmi sugera o altă poezie - scrisă, ce-i drept, acum câteva săptămâni.
Probabil că acel volum, când va fi să fie, se va îndrepta spre înțelepciune și maturitate. Spun „se va îndrepta” fiindcă e drum lung și timp puțin să ajungi cu adevărat acolo.
Mulțumesc pentru peniță și pentru că, iată, ai explicat în locul meu ce-i cu cățelul pământului.
nu cred ca mai conteaza "frumusetea poemelor", Marina, ci...altceva. :) Poate acea incarcatura capabila sa inchida cercul si sa-l transforme in sfera... cred ca poti renunta la "perfectiunea" de dupa sfera cata vreme ea tocmai asta sugereaza. apoi...sfera nu poate avea "margine"...e singura figura geometrica fara explicatio, adica fara desfasurare. "Conturul nostru se topește-ncet în el așa cum noaptea se topește în brațele unei senine zile." mi s-ar fi parut mai potrivit sa fie invers (si nu doar din ratiuni estetice ori subiective): ziua topindu-se in bratele noptii. si poate ca nu era rau daca incheiai cu "sau invers". paranteza de mai sus e si aici valabila. consider ca factorul personal pe care il introduci in forma de acum a finalului e o scadere. ca si repetitiile, care rup curgerea. iar infinitul acela vine in contradictie cu toate cosmogoniile, ele considerand generator punctul, chiar daca expandarea lui produce "circumferinta fara margini". uite, acum, eu vad poemul cam asa: La capătul lumii se scriu cele mai frumoase poeme aici gândul se transformă în cerc cercul în sferă La capătul lumii asteapta punctul ideea topirea conturului nostru cum ziua in noaptea senina sau invers. stiu ca varianta mea porneste dintr-un alt unghi, dar mi-a facut placere sa brodez, folosind firul tau. :)
sigur că textului i se poate reproșa un epic excesiv, însă are o curgere a cărei naturalețe m-a captivat, o mise-en-scène credibilă, reculul în fața senzației de verbozitate pe care îl am uneori citind textele tale nu s-a mai ivit aici, detaliile /stările împletindu-se fără a mai lăsa impresia de căutare, de lipire. ar fi mai multe de remarcat și multe susceptibile a fi puse sub un semn de întrebare, dar sunt convinsă că știi la ce m-aș referi. finalul, căruia probabil i-aș putea tolera diluarea pentru că vine pe fondul epuizării după așa maraton (inclusiv al lectorului :) ) , l-aș fi oprit totuși la ,,găoace”. probabil cu o inversiune a versurilor. o scriere care însă mi-a plăcut.
Nu știu de e nou sau mai vechi (deși înclin spre varianta nr. 2, pentru că mai recent mi se pare mie că Andu nu mai are atâta răbdare să se desfășoare pe distanțe mai lungi, un fel de plictiseală de a explica). Dar este un text elaborat cu atenția spre detaliu (si da, cititorul poate sesiza detaliile remarcabile, tocmai pentru că în real life detaliile semnificative se pierd, poezia având rolul de a le decanta, after all, ca un fel de memorie care creeay[ din nou, from scratch), cu un jemanfișism numai aparent, care ascunde de fapt o viziune regizorală în profunzime. Sau poate nu e deloc așa și noi numai ne imaginăm, iar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, cu atât mai puțin citit, cu excepția, desigur, a terasei anoste și a berii. Dintr-o zi liberă. Plăcut mult, cu alte cuvinte. Un singur detaliu care m-a deranjat de la un punct încolo: “&”. Cred că eu l-aș fi folosit, dar cu mai multă parcimonie. Aș mai fi lăsat planurile să se întrepătrundă un pic, așa, ca un regizor care își respectă cititorul și vrea să-l lase un pic să vagabondeze până a-l aduce în fața cadrului final.
simt...si, odata, voi citi aici un poem despre tăcerea apei... când nicio propoziție nu trebuie enunțată, nici propoziția care enunță asta, în acest sens poeților tăindu-se limba.
promit: pe viitor ma voi stradui sa nu ma mai invart in cercuri si sa empatizez si mai mult cu scrierile dvs, fie ele poeme sau proza; adica sa nu mai fiu ironic. sunt absolut sigur ca o sa-mi iasa. inchei acum cu un vers care imi place mie mult (sigur cunoasteti autorul) : "cucurigu!"
... cum bine zici, anna, să le așeze Dumnezeu sufletele la loc de cinste. Sărbători împlinite și unice în felul lor, adicătelea, memorabile:)! ... că uitai a menționa... și Marinei și lui Vasile așijderea!
Adriana îmi cer scuze că nu am priceput subtilitățile discuțiilor dintre tine și autor, mea culpa. Eu am citit poemul da capo al fine de trei ori, e regula mea de aur înainte să comentez... și am scris ceea ce am crezut că ar trebui spus aici. Iar ție Virgil îmi cer în mod special scuze dacă am creat vreo impresie de hărțuire. Oricum, îngăduie-mi să-ți spun că și dacă ar fi așa, atunci pe Hermeneia hărțuirea e mai ponegrită decât jignirea pe față (ceea ce mi se aduce mie), nu crezi? Și asta nu e prima oara... Așa că te-aș ruga, de dragul inteligenței care cred că ne caracterizează pe amândoi (deși autorul nu pariază pe a mea și nici eu pe a lui uneori) să nu mai faci asemenea afirmații neconforme cu Regulamentul Hermeneia care spune clar că atacul la persoană este strict interzis. Eu cred că am înghițit cele mai multe atacuri la persoană pe aici fără ca atacatorul să fie pedepsit. Atât de multe încât m-am obișnuit deja. Dacă vei avea cojones de a schimba ceva aici habar n-am, însă știu că și tu știi la fel ca și mine și ca și alții care citesc pe site-ul acesta care e adevărul. Eu una nu mai revin pe acest subiect.
Aici avem în opinia mea un text slab, la fel ca majoritatea textelor acestui autor care folosește prea multe clișee.
Margas.
Nu prea se-nghesuie comentatorii. Dar numarul de citiri crste... Se pare ca poezia, atunci cand apare, nu se poate rezuma. Dar: "temelia unui templu se poate traduce în orice religie"
"La mulți ani" și "Sărbători fericite". personal, aș dori ca situl să spargă, în sfârșit, gheața (ori greața?) creată între diferitele condeie (care scriu in vers alb, clasic, elitistic, profund sau mai puțin profund). nu, românul nu s-a născut poet, toți învățăm și ne străduim spre mai bine... eu țin să mulțumesc pentru acest forum.
Când poetul priveşte peste ape, când poetul hălăduieşte prin vis, când poetul e-atent la cerbii trecând, prin ochii lui partea aceasta de univers se va întoarce-n oglindă ca să te arate.
Maia, tin sa te avertizez din pozitia mea de batran cu oasele tari ca daca apuci pe aceasta panta a celor trei de R poetici nu te vei mai putea intoarce niciodata la naivitatea superba de a crede ca ai scris ceva nou. Asa ca... faci ce crezi de cuvinta, U have been worned :-) Insa orice ar fi, raman un cititor fidel si unde mai pui acolo, un admirator din loja. Andu
"știi cînd sînt acolo îmi amintesc brusc de tine rochiile tale colierul lobul urechii totul mă atingi pe marginea imaginației mele și totul revine brusc la normal"... iata un pasaj delicat ce rezoneaza dincolo...in alta lume, pe alta planeta, unde uitam fiecare cit suntem de tristi si ne coloram diminetile cu vaporase din hirtie... exista o fereastra prin care nu ne mai privim virsta ci doar sufletul...
Trebuie să recunosc că acest text mi-a dat cele mai grele bătăi de cap la notare, pentru că a trebuit să-l citesc de cel puţin 7-8 ori pentru a şti cum să mă apropii de el - ca un pustnic pregătindu-se să stingă lumânarea. E genul de text atât de intim şi atât de angrenat în sondarea (descriptivă) a ultimelor sensuri ale iubirii, ale alegerilor, ale lui "a fi", încât câştigă particularul fiecărui cititor.
Mai spun şi că, dacă s-ar fi notat numai pentru imagine, poezia asta nu ar fi avut rival:
Ca să nu citez tot, copiez aici ceva ce mi-ar fi plăcut să scriu eu:
"noaptea e dificil de albă
o femeie palidă care se duce
ţinându-se de ziduri".
Doar unele elemente din prima unitate (privire/ cer/ trifoi/ călcâi - aglomerat) şi termenul final (puţin prea tehnic faţă de rest) + liniaritatea discursivă au făcut să nu notez mai sus.
Şi totuşi, consider că are anvergura unui text care va rezista peste ani.
Mister K, e greu să-ţi sugerez câte ceva. Nu ştiu câte cuvinte poetice, sau nepoetice, ai introdus în text, dar unele nu se potrivesc. Ai, însă, acolo, unele, despre devenire, de o ambiguitate frumoasă. Chiar şi butia "diogenistă" ar putea merge. Finalul este cam narcisist, pentru că simbolul borgesian, ce transpare, are o încărcătură de cochetărie şi frivol. Probabil că eu aş renunţa la el, sau l-aş rescrie, aşa cum aş renunţa şi la partea de contrast lexical - dacă-i pot spune aşa. Versul acela, cu învăţatul scurtăturilor, ar suna cam aşa: Am descoperit scurtături,/ am memorat pașii;
Merită să revii pe text, pentru că ai nişte imagini foarte plastice, dar şi o strofă, dincolo de simbolul cristic, care salvează întreg textul:
Oh, mă voi ridica pășind peste tine
și pe drum, sub fântâni, alte femei voi opri,
atingându-le mâna:
“-Mă iubești?”
poemul incepe și se sfârșește în aceași temă. ca într-o cochilie, ca într-o lume, ca într-un univers în care îți petreci/construiești propria lume. inspirat și frumos. felicitări!
Ai aparut din nou (pauza mea o sa mai dureze). Despre ce sa vorbesc mai intai? Despre concentrare, despre sugestie, despre ritmul prin care linistea se destrama in alta liniste in care ingerul isi deschide aripa in adancul stravaziul al fantanii din tine? Mai bine despre toate astea, ca un intreg.
este o poezie dedicata. trimiterile bibliografice au o anumita semnificatie ca si versurile inserate. El intelege si asta e arhisuficient, in ceea ce ma priveste. Multumesc.
am găsit în poemul tău multe imagini frumoase. am rămas cu "învelișul mincinos de ceară" și cu "poveștile despre îngeri". un poem ca o fereastră deschisă, "o iarnă într-un cinematograf cu doi spectatori". deosebite sunt și ultimele două versuri ale primei strofe. te citesc cu plăcere. Madim
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
semnului tău senin și sufletului delicat care ești! mi-era dor de H. și de prietenii de aici și iacătă:)
pentru textul : oamenii de care ne este rușine deai dreptate, Oana! acele versuri au tentă suprarealistă, e o românie tristă:). și da, prea multe detalii acolo. am să rectific.
pentru textul : am dreptul la o scamă demulțam fain!
da, nici mie nu mi-a intrat la inima "chirurgia aia"
pentru textul : downloadez poezii II dereiau: îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală.
nu transform acest text în “nişă literar-modernă” ba dimpotrivă îl scot dintr-un areal în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă. de ce nu o ştampilă cu două rînduri de .......... după care odată aplicată nu ne mai rămîne decît să completăm titlul şi autorul (dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?)
în acest context dă-mi voie să am opinia mea inclusiv cu o peniţă de la un stilou chinezesc de pe vremuri. admit domnule membru al consiliului hermeneia că criteriile (ştiu că nu îţi pasă de cacofonii doar ai declarat asta ci doar de o casuţă mică) mele estetice au limita lor şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant. mai ales atunci cînd argumentez chiar dacă arealul meu estetic este unul îngust.
tot în baza unor criterii subiective aş mai putea adăuga ceva și despre modalitatea gestionării situaţiilor de criză cum comentezi tu doar pe texte şi cum faci trimitere la regulament o da! îl şi respecţi, dar e mai bine să mă opresc aici. nu vreau să primesc un avertisment.
ps: am hotărît ca de azi înainte să ne trimitem doar brioşe cu glazură de ciocolată.
pentru textul : de vorbă cu tine II deVirgil, postmodernismul internațional este rezultatul unei civilizații supertehnologizate, iar cel românesc a apărut prin sincronizare, ca și modernismul. La noi, experimentalismul a fost așa acerb datorită contextului politic dinainte de ' 89, așa cred, în lipsa libertății, într-o societate nivelată și ,ai dreptate, "poate pentru prima data nu a mai ostracizat "experimentatorii". Ai pus niste întrebări interesante, retorice deocamdată, dar nuclee bune pentru un eseu... Bianca, textul acesta nu e decât o sinteză, n-am vrut să epuizez subiectul, dumnezeule, nici n-aș putea, e bine că ai devenit interesată de istoria literară universală. Am vrut să-mi răspund la niște întrebări și să dau răspunsuri clare, am pus la o "masă rotundă" câțiva autori, am scris și părerile lor...U. Eco apare în două locuri, pentru că sunt idei distincte. Acest text este doar un fragment dintr-un eseu mai amplu despre opera experimentală a lui M. Nedelciu, o prefață.
pentru textul : Postmodernism&experimentalism deAlma, e a doua propunere care mi se face pentru acea copertă a patra. Cristina Ștefan a mai făcut-o, dar ea îmi sugera o altă poezie - scrisă, ce-i drept, acum câteva săptămâni.
Probabil că acel volum, când va fi să fie, se va îndrepta spre înțelepciune și maturitate. Spun „se va îndrepta” fiindcă e drum lung și timp puțin să ajungi cu adevărat acolo.
Mulțumesc pentru peniță și pentru că, iată, ai explicat în locul meu ce-i cu cățelul pământului.
pentru textul : urme și umbre dea pune un simplu punct ca titlu pentru un comentariu face ca acel comentariu sa fie greu accesibil din lista de comentarii
pentru textul : Cuvinte inventate denu cred ca mai conteaza "frumusetea poemelor", Marina, ci...altceva. :) Poate acea incarcatura capabila sa inchida cercul si sa-l transforme in sfera... cred ca poti renunta la "perfectiunea" de dupa sfera cata vreme ea tocmai asta sugereaza. apoi...sfera nu poate avea "margine"...e singura figura geometrica fara explicatio, adica fara desfasurare. "Conturul nostru se topește-ncet în el așa cum noaptea se topește în brațele unei senine zile." mi s-ar fi parut mai potrivit sa fie invers (si nu doar din ratiuni estetice ori subiective): ziua topindu-se in bratele noptii. si poate ca nu era rau daca incheiai cu "sau invers". paranteza de mai sus e si aici valabila. consider ca factorul personal pe care il introduci in forma de acum a finalului e o scadere. ca si repetitiile, care rup curgerea. iar infinitul acela vine in contradictie cu toate cosmogoniile, ele considerand generator punctul, chiar daca expandarea lui produce "circumferinta fara margini". uite, acum, eu vad poemul cam asa: La capătul lumii se scriu cele mai frumoase poeme aici gândul se transformă în cerc cercul în sferă La capătul lumii asteapta punctul ideea topirea conturului nostru cum ziua in noaptea senina sau invers. stiu ca varianta mea porneste dintr-un alt unghi, dar mi-a facut placere sa brodez, folosind firul tau. :)
pentru textul : La capătul lumii se scriu cele mai frumoase poeme dede corectat la fere(a)stră.
pentru textul : defunctis amor desigur că textului i se poate reproșa un epic excesiv, însă are o curgere a cărei naturalețe m-a captivat, o mise-en-scène credibilă, reculul în fața senzației de verbozitate pe care îl am uneori citind textele tale nu s-a mai ivit aici, detaliile /stările împletindu-se fără a mai lăsa impresia de căutare, de lipire. ar fi mai multe de remarcat și multe susceptibile a fi puse sub un semn de întrebare, dar sunt convinsă că știi la ce m-aș referi. finalul, căruia probabil i-aș putea tolera diluarea pentru că vine pe fondul epuizării după așa maraton (inclusiv al lectorului :) ) , l-aș fi oprit totuși la ,,găoace”. probabil cu o inversiune a versurilor. o scriere care însă mi-a plăcut.
pentru textul : grand touring deNu știu de e nou sau mai vechi (deși înclin spre varianta nr. 2, pentru că mai recent mi se pare mie că Andu nu mai are atâta răbdare să se desfășoare pe distanțe mai lungi, un fel de plictiseală de a explica). Dar este un text elaborat cu atenția spre detaliu (si da, cititorul poate sesiza detaliile remarcabile, tocmai pentru că în real life detaliile semnificative se pierd, poezia având rolul de a le decanta, after all, ca un fel de memorie care creeay[ din nou, from scratch), cu un jemanfișism numai aparent, care ascunde de fapt o viziune regizorală în profunzime. Sau poate nu e deloc așa și noi numai ne imaginăm, iar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, cu atât mai puțin citit, cu excepția, desigur, a terasei anoste și a berii. Dintr-o zi liberă. Plăcut mult, cu alte cuvinte. Un singur detaliu care m-a deranjat de la un punct încolo: “&”. Cred că eu l-aș fi folosit, dar cu mai multă parcimonie. Aș mai fi lăsat planurile să se întrepătrundă un pic, așa, ca un regizor care își respectă cititorul și vrea să-l lase un pic să vagabondeze până a-l aduce în fața cadrului final.
pentru textul : Laura desimt...si, odata, voi citi aici un poem despre tăcerea apei... când nicio propoziție nu trebuie enunțată, nici propoziția care enunță asta, în acest sens poeților tăindu-se limba.
pentru textul : Sprint final, în gheare depromit: pe viitor ma voi stradui sa nu ma mai invart in cercuri si sa empatizez si mai mult cu scrierile dvs, fie ele poeme sau proza; adica sa nu mai fiu ironic. sunt absolut sigur ca o sa-mi iasa. inchei acum cu un vers care imi place mie mult (sigur cunoasteti autorul) : "cucurigu!"
pentru textul : nu pot de... cum bine zici, anna, să le așeze Dumnezeu sufletele la loc de cinste. Sărbători împlinite și unice în felul lor, adicătelea, memorabile:)! ... că uitai a menționa... și Marinei și lui Vasile așijderea!
pentru textul : cu Nimănui deAdriana îmi cer scuze că nu am priceput subtilitățile discuțiilor dintre tine și autor, mea culpa. Eu am citit poemul da capo al fine de trei ori, e regula mea de aur înainte să comentez... și am scris ceea ce am crezut că ar trebui spus aici. Iar ție Virgil îmi cer în mod special scuze dacă am creat vreo impresie de hărțuire. Oricum, îngăduie-mi să-ți spun că și dacă ar fi așa, atunci pe Hermeneia hărțuirea e mai ponegrită decât jignirea pe față (ceea ce mi se aduce mie), nu crezi? Și asta nu e prima oara... Așa că te-aș ruga, de dragul inteligenței care cred că ne caracterizează pe amândoi (deși autorul nu pariază pe a mea și nici eu pe a lui uneori) să nu mai faci asemenea afirmații neconforme cu Regulamentul Hermeneia care spune clar că atacul la persoană este strict interzis. Eu cred că am înghițit cele mai multe atacuri la persoană pe aici fără ca atacatorul să fie pedepsit. Atât de multe încât m-am obișnuit deja. Dacă vei avea cojones de a schimba ceva aici habar n-am, însă știu că și tu știi la fel ca și mine și ca și alții care citesc pe site-ul acesta care e adevărul. Eu una nu mai revin pe acest subiect.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deAici avem în opinia mea un text slab, la fel ca majoritatea textelor acestui autor care folosește prea multe clișee.
Margas.
Nu prea se-nghesuie comentatorii. Dar numarul de citiri crste... Se pare ca poezia, atunci cand apare, nu se poate rezuma. Dar: "temelia unui templu se poate traduce în orice religie"
pentru textul : de ce să nu știu de"La mulți ani" și "Sărbători fericite". personal, aș dori ca situl să spargă, în sfârșit, gheața (ori greața?) creată între diferitele condeie (care scriu in vers alb, clasic, elitistic, profund sau mai puțin profund). nu, românul nu s-a născut poet, toți învățăm și ne străduim spre mai bine... eu țin să mulțumesc pentru acest forum.
pentru textul : hermeneia 2.0 deCând poetul priveşte peste ape, când poetul hălăduieşte prin vis, când poetul e-atent la cerbii trecând, prin ochii lui partea aceasta de univers se va întoarce-n oglindă ca să te arate.
Adică mi-a plăcut.
pentru textul : aceste zile deLas omu' să zică, mă las şi pe mine să zic, că doar zicem, nu dăm cu paru'. Subiectiv... ca în tot ce facem, de altfel.
Cu stimă,
pentru textul : Boală deRimaru Versificaru Trop.
versificatia imprumuta stilul popular insa fara a avea ecoul dorit in plan literar. atentie: "Reânvie" se scrie "reînvie"
pentru textul : Primul sfert deMaia, tin sa te avertizez din pozitia mea de batran cu oasele tari ca daca apuci pe aceasta panta a celor trei de R poetici nu te vei mai putea intoarce niciodata la naivitatea superba de a crede ca ai scris ceva nou. Asa ca... faci ce crezi de cuvinta, U have been worned :-) Insa orice ar fi, raman un cititor fidel si unde mai pui acolo, un admirator din loja. Andu
pentru textul : eu și cîinele alb deDa. Cristina, ce spui tu ține de intenționalitatea operei. Foarte bine, m-ați convins, iată modific unele chestii. Să îmi spuneți cum a ieșit.
pentru textul : Crepuscul deMie imi place versul "in capcana". O alaturare de cuvinte nu intotdeauna formeaza un vers.
pentru textul : ascunzişul din urmă de"știi cînd sînt acolo îmi amintesc brusc de tine rochiile tale colierul lobul urechii totul mă atingi pe marginea imaginației mele și totul revine brusc la normal"... iata un pasaj delicat ce rezoneaza dincolo...in alta lume, pe alta planeta, unde uitam fiecare cit suntem de tristi si ne coloram diminetile cu vaporase din hirtie... exista o fereastra prin care nu ne mai privim virsta ci doar sufletul...
pentru textul : un alt fel de singurătate deTrebuie să recunosc că acest text mi-a dat cele mai grele bătăi de cap la notare, pentru că a trebuit să-l citesc de cel puţin 7-8 ori pentru a şti cum să mă apropii de el - ca un pustnic pregătindu-se să stingă lumânarea. E genul de text atât de intim şi atât de angrenat în sondarea (descriptivă) a ultimelor sensuri ale iubirii, ale alegerilor, ale lui "a fi", încât câştigă particularul fiecărui cititor.
Mai spun şi că, dacă s-ar fi notat numai pentru imagine, poezia asta nu ar fi avut rival:
Ca să nu citez tot, copiez aici ceva ce mi-ar fi plăcut să scriu eu:
"noaptea e dificil de albă
o femeie palidă care se duce
ţinându-se de ziduri".
Doar unele elemente din prima unitate (privire/ cer/ trifoi/ călcâi - aglomerat) şi termenul final (puţin prea tehnic faţă de rest) + liniaritatea discursivă au făcut să nu notez mai sus.
Şi totuşi, consider că are anvergura unui text care va rezista peste ani.
Felicitări!
pentru textul : “totul mi se pare că are greutate” deMister K, e greu să-ţi sugerez câte ceva. Nu ştiu câte cuvinte poetice, sau nepoetice, ai introdus în text, dar unele nu se potrivesc. Ai, însă, acolo, unele, despre devenire, de o ambiguitate frumoasă. Chiar şi butia "diogenistă" ar putea merge. Finalul este cam narcisist, pentru că simbolul borgesian, ce transpare, are o încărcătură de cochetărie şi frivol. Probabil că eu aş renunţa la el, sau l-aş rescrie, aşa cum aş renunţa şi la partea de contrast lexical - dacă-i pot spune aşa. Versul acela, cu învăţatul scurtăturilor, ar suna cam aşa: Am descoperit scurtături,/ am memorat pașii;
Merită să revii pe text, pentru că ai nişte imagini foarte plastice, dar şi o strofă, dincolo de simbolul cristic, care salvează întreg textul:
Oh, mă voi ridica pășind peste tine
și pe drum, sub fântâni, alte femei voi opri,
atingându-le mâna:
“-Mă iubești?”
Mister J
pentru textul : Ai grijă, urmează-mă depoemul incepe și se sfârșește în aceași temă. ca într-o cochilie, ca într-o lume, ca într-un univers în care îți petreci/construiești propria lume. inspirat și frumos. felicitări!
pentru textul : Pur și simplu deAi aparut din nou (pauza mea o sa mai dureze). Despre ce sa vorbesc mai intai? Despre concentrare, despre sugestie, despre ritmul prin care linistea se destrama in alta liniste in care ingerul isi deschide aripa in adancul stravaziul al fantanii din tine? Mai bine despre toate astea, ca un intreg.
pentru textul : în sfârşit deeste o poezie dedicata. trimiterile bibliografice au o anumita semnificatie ca si versurile inserate. El intelege si asta e arhisuficient, in ceea ce ma priveste. Multumesc.
pentru textul : top secret deam găsit în poemul tău multe imagini frumoase. am rămas cu "învelișul mincinos de ceară" și cu "poveștile despre îngeri". un poem ca o fereastră deschisă, "o iarnă într-un cinematograf cu doi spectatori". deosebite sunt și ultimele două versuri ale primei strofe. te citesc cu plăcere. Madim
pentru textul : Mulaj pe fereastra deschisă dePagini