Ceasul. Timpul. Acea de nenumit „oră care trebuie”. Oglinda (reflecția realului) și ochii, privirea (a te vedea pe tine, prin ceilalți… și reciproca. sau a-ți imagina că vezi, compunând totul din frânturi). Și iarăși ceasul, care trebuie întors la momentul potrivit, nu mai devreme, nu mai târziu. Și fără să insiști, pentru că apare ruptura.
Am o problemă cu acel ficus… un indiciu?
Tanti Nina, ca o parabolă a necesității și a clipei ratate, mă face să mă gândesc la (să nu râdeți, domnule Gorun)… la sfârșitul poveștii lui Ispirescu, „Tinerețe fără bătrânețe…”
Bun. Inițial, scrisesem un comentariu mai lung, dar am șters o bună parte din el… prea se învârtea în jurul aceleiași idei. Destul de cețoase, de altfel, nu?

nu stiu de ce imi place grozav acel pic-mic:) in rest, precum spui, joaca. si in joaca nu conteaza regulile, mai degraba aiurelile:) multam pentru rabdare si comentarii, zile absolut senine!

Nu ai repetat, Alma am verificat fiecare text si comentariu am tinut cont de ceea ce mi-ai spus

erata - daca ar fi - si este posibil sa mai fie cateva, sunt foarte obosit, va rog frumos sa ma scuzati.

Revenind, după sfatul întotdeauna bun al nopţii, aş mai observa că textul pe care-l comentăm e, de fapt, un cântec de lume (adică de viaţă şi de moarte). Dar nu o manea. Vine din folclor, trece prin Anton Pann, ocoleşte, poate, pe la Garcia Lorca şi apoi pe la Miron Radu Paraschivescu, se molipseşte de imaginarul urban şi de melancoliile cartierelor mărginaşe, adastă puţin prin lamentaţiile marelui Nichita şi, iată, poposeşte aici, pe hermeneia, dându-ne bătăi de cap. Ceea ce e, la urma urmei, foarte bine.

Nimic nou in mersul pe contrasens in viata, si totusi ai reusit sa ne faci sa simtim pana la urlet, pana la abandon fiecare pas. Scris lejer, simplu, imaginile nu sunt cautate si cu atat mai puternica senzatia de autentic. Fiecare cuvant pare exploatat la maxim. O singura fraza cred ca este in plus, mai ales ca nu e intotdeauna util sa-ti expui concluzia dintru inceput, tocmai in proza: "viața asta nu e viață e un surogat care-ți face gura pungă." Mult mai sugestiva imaginea din final "mie nu am ce să-mi las viața e o execuție sumară când te cobori în subteranele tale" si "cunoscându-te astfel îți legi morții la ochi și aștepți binecuvântarea". Mai ai cateva typo ("regurigiteaza", "metine curatenia"... mai reia textul, se intampla).

Măi nepotul lui rameau, fotosinteza TA ar trebui să fie ceva mai des făcută. Acum sincer e treaba ta. Cât despre silicos... se spune SILICIOȘI. Cailean, nu știu ce șansă trebuie să aștept de la tine. Dar, oare, tu știi măcar ce înseamnă lexemele alea pe acolo? Sau nici lexeme nu știi ce înseamnă? Mulțam de păreri oricum.

incerci sa/ti nuantezi pozitiile si sa deviezi directia insa e clar ceea ce ai vrut sa insinuezi. te intreb, emil pal, cu ce instrumente literare judeci tu ceea ce scriu? esti critic profesionist? sau, cu ce, in afara dispozitiei de moment si a antipatiei sau simpatiei pe care mi/o porti imi judeci textele? sub obiective luarile tale de pozitie? mai mult, eu admit ca textul meu e slab nu pentru ca acesta e punctul tau de vedere ci pentru ca nu ma multumeste pe mine ca autor. simt ca nu am gasit forma aceea de exprimare care sa surprinda exact ceea ce am vrut sa spun. poate nu stii insa in genere nu sunt multumita de ceea ce scriu si caut. ma deranjeaza brutalitatea cu care vii si mai ales revii in comentarii . e prea multa liniste pe hermeneia? sincer, parerea mea e urmatoarea: vi se imputineaza scriitorii, fenomenul de postare si mai ales de comentariu e lent si mai mult o polemica ce are in spate polite mai noi sau mai vechi de platit. e urat. uitati/va la ceea ce se petrece efectiv pe site. ar trebui sa primeze calitatea. scopul unui atelier literar nu e acela de a/l murdari pe celalalt sa se vada cat de buni suntem noi ci descoperirea si de ce nu, promovarea unor talente. stilul acesta mistocar cu care intampinati de multe ori autorii descurajeaza. ma doare ce se intampla. sunt nu dezamagita de atitudinea tipic romaneasca de a da in cap celuilalt, ci revoltata. eu am venit aici sa scriu, sa invat sa scriu si sa cunosc oameni care scriu. tu, emil pal , pentru ce ai venit aici?

oana, poeziile astea sunt un fel de slalom de evitare al multor implozii, poate ca de aceea le urmaresti, poate ca de-aia se pot simti. mi-as dori mai multa normalitate si ziua in care sa nu mai am nevoie de poezie.
evident, exagerez mult. in fond cu totii scriem cam din aceleasi motive. :o)

n-am vazut carnivale. m-ai facut curioasa.
multumesc, you know.

Pai în primul rând haikurile nu sunt creații lirice în sensul poeziei moderne. Descriu imagini, idei filosofice, concepte, toate incluzând un element sezonal explicit sau implicit și două elemente diferite conectate între ele și evitând metaforele. Recomand Matsuo Basho, ca etalon al perfecțiunii în poezia haiku. Fiind foarte diferit de poezia lirică modernă, poezia haiku, evident, nu are cum să apese pedala de accelerație ale acelorași sentimente ca și poezia lirică. Un haiku caută să concentreze cât mai multă imagine în metrica procustiană de 5-7-5 silabe. Haikul și poezia lirică sunt genuri diferite, cu scopuri diferite. Nu știu cât de multă poezie haiku ai citit tu, dar aș fi curios să îmi dai niște exemple de haiku reușite, expresive, în concepția ta (de autori consacrați). Asta m-ar ajuta să înțeleg mai bine care îmi sunt lipsurile și cum le pot remedia. Pentru mine e o provocare personală să scriu în dialectul huțul sau în japoneză, în primul caz datorită apartenenței mele la populația respectivă iar în al doilea caz datorită superiorității limbii japoneze la compunerea acestui gen de poezie (e normal să fie așa, deoarece haikul a fost construit pentru a exploata la maxim valențele limbii japoneze). Fiind, personal, un luptător împotriva monoculturilor și a globalizării, prefer ca versurile scrise de mine să fie, în măsura posibilităților, în mai mult de o limbă. Dacă aș avea timp și energie, mi-aș transpune toate poemele în zeci de limbi. La haiku e în general mai ușor să transpui cele trei versuri în mai multe limbi. Cei care scriu poezie haiku în general mi-au apreciat pozitiv versurile și m-au încurajat să continui seriile mele multilingvistice. Legat de dorința ta de a vedea și alte poezii, voi adăuga pe pagină și din poeziile mele lirice pe viitor.

multumesc yester, pentru atentie si observatie. dar nu am avut dreptate nici eu si nici tu. este de fapt 4. cu ocazia asta m-ai facut sa ma gindesc sa le pun pe aici si pe celelalte 3.

alma, poate e cam lugubru dar in scenariul gandit de mine, chestia cu paharul de vin provine dintr-o istorie in care se spune ca moartea nu vine cu coasa, ci cu un pahar ( nu stiu exact daca de vin) pe care ti-l da sa-l bei... chiar daca nu e "maxim" e bine, iti multumesc si ma bucura semnul si aprecierea ta, cu sau fara paharul de vin, sper ca aceasta a fost "ultima tristete" :)

Cori, a) nu sunt superficial pentru că, tu aflată în postura de a vorbi atât de convingător despre Blind date și a introduce acolo suma năzuințelor tale sentimentale, mi-ai părut rezonabilă în postura de extremistă b) probabilitățile tale sunt nefondate, pentru că nu toți împărtășim, se vede aceleași idealuri:)) c) chestia cu onoarea intențiilor... ai luat-o ca și cum ai fi deja desculță:) și d-eh,eram jos, cu picioarele pe pământ. :) regards

s-o lăsăm așa, Adriana, zvonuri pline, goale, roșii, uscate... dacă există mere târzii, cântec de dragoste, cred că pot exista și zvonuri pline, nu?