Nu îmi place (mie, personal): "perdeaua de mucava" și "partea mea cea mai obtuză", "neîndrăznind ochiul să-l îndrepți", "dor insuportabiul de iubire" - expresii cumva demult apuse. M-ai surprins cu: "animal fractal", "rostogolind onomatopee bizare", "tu, algoritm ghemuit". o frumusețe bizară, da, în acest portret. Însă nu știu de ce străveziul nu capătă aici forța spre a se impregna în cititor. Sau, mă, rog, în acest cititor. Voi reciti și mâine, poate se schimbă obtuzul meu. :)
totul are un iz atit de suprarealist incit pare sa infesteze orele tristetii, dincolo de exterioarele decorate doar de melancolia omniprezenta, ce aminteste de Chirico si angoasele lui... "Bătea pendulul Rameau de șase fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie, ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de triști..." ma tot gindesc cu parere de rau, ca e generalizat si iremediabil sentimentul tau...
stimabile domn, uită-te mai bine, pune-ți ochelari sau lentile de contact, ceea ce tu ai surprins ca fiind greșit, nu e!!!!!!!!!!!!mai citește textul!!!!!!cât despre petre stoica, stimabile domn, nu are roman-ul asemenea scriitori ca el!!!!!!!!!! unii îl consideră ca fiind mai important decât nichita stănescu!!!!!!!critici literari de prestigiu afirmă asta!!!!!!cât despre afirmații gratuite, ține-le pentru tine!
Citind titlul, mi-am imaginat că toate aceste fragmente atât de frumos scrise sunt însemnate chiar pe margini de pagini din cartea lui Paul Blaj. Iar cartea devine mai prețioasă cu aceste note. Deosebit text, trebuie că e un fericit Paul pentru că există cineva care să scrie așa despre "Numen"...
Ioana, ai dreptate, voi tăia versurile acelea, erau puțin lipite, dar cu un rost, poate contextual. Mulțumesc pentru sugestiile tale, mereu pertinente.
Superb poem intr-adevar, acum sunt undeva langa fontana trevi cu laptop-ul in brate, e cald, e roma si iata, e si francisc cu un poem minunat! Un poem care imi face bine cum se zice la casa sufletului in niste vremuri asa de zbuciumate, l-am citit si recitit aici si pe treptele spaniole. Si ma bucur ca un asemenea poem a aparut aici, pe Hermeneia tocmai acum la trecerea spre noul an... e ca o eliberare, o vindecare prin katharsis... multumesc ! Doar titlul nu l-am inteles, dar ce mai conteaza? Un poem stralucitor ca o stea pe bolta capelei sixtine.
Margas
am citit textul si nu cred ca am inteles sau simtit mare lucru. vad o simpla "aruncare cu cuvinte". ce vrea sa insemne "avortați verbal"? ce are inflatia cu îngerii? ce vrea sa spuna "Unde inima bate intermitent..."? nu cred ca orice azvirlire cu cuvinte bombastice sau ciudate este poezie
multumesc frumos pt com si pt penita. ma mira si ma bucura astfel de semne. zilele trecute reciteam ac text si, da, am avut aceeasi senzatie in privinta ultimului vers. ma voi gandi la o solutie
"ți se spune: e sindromul geamãnului dispãrut! Unde e fratele meu?! Aș fi vrut sã ne jucãm nițel… Dar fratele e resorbit în lumea din care-ar fi venit, nehotãrît sã se nascã (a fost mai înțelept el?)." "Vreau sã vorbesc cu mine, mamã, și n-am despre ce!" Felicitări! Mă voi interesa dacă pot aprecia poemul cu peniță. Profund și în același timp accesibil. Mesaj puternic. Cris
Dragă Diana Frumoasa,
La 'astă oră' târzie din noapte îți scriu 'ăst' comentariu în ideea că nu tai frunză la câini. Construcția poemului tău trebuie revăzută din temelie.
Apoi sunt și alte probleme, pluralul, repetiția, etc per total un text postat neîngrijit care arată niște unghii murdare sau date cu negru în exces plus lacune serioase la capitolul prozodie.
Iar dacă poezia înseamnă altceva pentru tine dincolo de a te băga în seamă cu prietenii de pe facebook, scrie ceva mai valoros pentru că știu că poți și nu abuza de bunăvoința cititorilor tăi.
Aduc mulțumiri tuturor celor care au citit și apreciat acest text.
Virgil, mulțumesc de lectură și semn. O să mă mai gândesc la sugestia ta în legătură cu acel „care”. părerea ta contează. Eugen.
Ionuț, e interesant ceea ce spui tu. Nu cunosc Manifestul cu pricina. Poezia lui Andrei Ruse o citesc rar și fără mare tragere de inimă, iar atunci când o fac, uit repede ce am citit. Lucru care nu se poate spune despre proza autorului în cauză. Oricum, am să dau un search pe google să văd despre ce e vorba. Surprins oarecum de interpretarea ta în legătură cu anumite idei și cuvinte din text... Mă bucur să te revăd. Eugen.
Paul, mulțumesc de lectură și semn. Părerea ta pentru mine contează. Din nou, rămân surprins de interpretarea ta în legătură cu textul. Oricum, ai întrevăzut în el și lucruri la care efectiv nu m-am gândit atunci când am scris. Ceea mă bucură, pentru că, iată cum anumite rânduri pot fi susceptibile de mai multe interpretări.Mulțumesc încă o dată. Eugen.
Domnule Gorun, mulțumesc de prezența constantă în subsolul textelor mele. Mă simt onorat să vă am ca cititor. Părerile dumneavoastră întotdeauna au contat. În ceea ce privește textele mele, eu personal consider că am texte cu mult mai reușite decât acesta, dar care au trecut neobservate. Dar vorba aceea: „unde dai și unde crapă!”. De lungimea textelor nu vreau să discut, pentru că, așa cum am observat, aprecierile și criticile sunt foarte împărțite și subiective, oricât de obiectivi nu ne-am strădui să fim și să analizăm un text la rece. Oricum, dincolo de toate acestea, mă strădui să scriu cât mai variat, în cât mai multe feluri. uneori îmi iese, alteori - nu prea. mulțumesc încă o dată de semn. Cu stimă și apreciere,Eugen.
comentariile trebuiesc făcute în limba română sub textele în limba română. fac excepție scurte expresii în altă limbă dar în principiu un comentariu nu poate fi făcut exclusiv în altă limbă dacă el este sub un text scris în limba română. Matei te rog să scrii traducerea comentariului în limba română.
As dori daca este posibil ca (virgula) comentariile mele facute sub acest text sa fie scoase..discutiile facute la adresa 'barurilor de negri' sub ultimul meu comentariu sint denigratoare. a face parte din aceasta discutie cu tangente rasiste ma obliga sa cer cer asta.
Am salvat, fără să-mi dau seama, comentariul de două ori. Dar, cui are răbdare (şi în special autorului, căruia i-am semnalat unele neglijenţe), lectura ambelor variante i-ar putea arăta grija pentru evitarea unor repetiţii nerecomandabile (ex., verbul "a construi", în prima variantă). Trebuie să ne protejăm micul nostru blazon în fiecare împrejurare.
Ai punctat corect, Doru Lubov. Caligrafiile marcate de tine au ceva comun, sînt o încercare de a reconstitui realitatea astfel cum îmi place mie, pentru că eu așa cred, realitatea este aceea pe care o construim noi și este așa cum o percepem fiecare. Sunetele, imaginile, toate aceste cuburi holograme, nu sînt altceva decît o modalitate plăcută de a călători. Nu știu dacă există alte vieți, trecute sau viitoare, tot ce știu este că tot căutînd așa ceva putem pierde esențialul: bucuria unică a acestei călătorii. Ei, și dacă se întîmplă să poți împărtăși cu semenii tăi cîte ceva din toate cîte le vezi și le trăiești, atunci totul nu poate fi decît minunat :). Mulțumesc mult pentru vizită.
Ionuț, sunt de acord cu tine; fiecare autor (chiar consacrat fiind) își are contestatarii lui; știi și tu foarte bine: critica este preferabilă indiferenței; ce nu pot, însă, accepta este caracterul tendențios al anumitor afirmații, nesusținerea respingerii stilistice printr-un instrumentar analitic (fie și împrumutat de la un estetician consacrat) care să demonteze axiologic sau logico-semantic un text etc. după cum singur recunoști, totul se rezumă la tine la afirmații de genul: "Nu îmi place că..."; îți dau dreptate, dar acesta nu este un argument pentru a nega structural un text; are un caracter atât de "emipric", încât te aștepți să demonstreze vreo teorie științifcă, ceea ce este departe de a se întâmpla. "câți autori români de poezie și-au inserat numele complet în poeme?" sincer, nu văd de ce ar trebui să mă preocupe acest aspect, dar poate că pe tine ar trebui să te preocupe cugetări de genul celei de mai jos: "Nomen commendat res nomine significata, Erago debemus naturam quaerere rerum, Ex quo possimus de nomine cernere verum" (autorul nu contează, e un franțuz cu nume de oraș...) poate că nu "epatarea" stă la baza deciziei mele; poate mi-a fost suficient că Nichita își folosește într-o poezie numele de botez; sau că Esenin îl folosește, de asemenea; chiar crezi că întâmplător o poezie în care adresativul este explicit nichitian poartă un astfel de titlu (de nume)? hai să cădem amândoi de acord că există această distincție: bunul gust (artistic) - simțul comun - bunul simț; personal, cred că cel din urmă ar trebui să le însoțească în orice împrejurare pe primele două, chiar și atunci când spun despre un text: "Nu îmi place" nu am solicitat nimănui să îmi spună "maestre" (și aici iar ai fost tendențios), nici măcar dumneavoastră; ba chiar am insistat în câteva rânduri să mi se vorbească la persoana a 2-a singular; de ce? pentru că eu sunt numele meu, ci nu un impersonal pronume de politețe. poate că, dacă nu ai fi atât de pornit să respingi lucruri asupra cărora nu ai reflectat, ai vedea că am dreptate; și că nu îți cer să îți schimbi tonul, ci să manifești maturitate și bun simț. evident, reacția mea se rezumă la acest schimb de cuvinte; nu am nimic personal cu Ionuț Caragea; prin urmare, și eu îți urez cât se poate de sincer: sărbători fericite!
Burta nu poate fi ”lipită de stern” (v. primul rând). Gândiți-vă la locația biologică a celor două părți anatomice.
Nu construiți corect acuzativul: probabil doriți să spuneți ”PE care o așteptase atâta” (par. 4).
Ori paragraf, ori aliniat, decideți-vă.
Nu cred că vreun calmant se injectează în mușchi, dar poate mă înșel aici.
Nu e corect ”permanent nu-şi înghiţea medicamentele”. Eventual ”niciodată nu-și...”
”i-au ticsit ÎN viață” nu merge (a ticsi înseamnă a umple până la refuz)
Nu v-ar strica deloc să folosiți inițiale majuscule. În primul rând deoarece așa se scrie decent o proză, sau măcar în cazul numelor proprii că așa zice gramatica elementară. Valoarea este cea care impune licența de scriitor și nu invers.
Nu stiam ca superlativul e la moda, asa s-a vrut discursul, habar n-am, scriu ce imi dicteaza subconstientul. Cat despre versul acela perimat, tind sa iti dau dreptate, mai ales citindu-ti comentariul observ ca se creeaza o discrepanta intre ce e prea modern si ce e deja invechit. Ma gandesc cum sa modific. E "centrul lumei" descoperit de Gellu si Lygia Naum, am vrut sa arunc o sageata inspre acea atmosfera fractala cu tot cu praful stelar :) Multumesc pentru ajutor si parere, Alma.
Probabil te referi la Omar Khayyam. Nu as spune ca autorul se apropie epigonic, nu din intentia de a copia stilul, tehnica barbiliana. Mare atentie la afirmatii de genul epigon. Din contra, prin stil originar si viziune proprie, prin meseria care o exercita si studiile sale, Luminita scrie o poezie pe care o putem defini neobarbiliana doar ca element de referinta. Nici nu mai zic ca difera enorm registrul tehnic, Dan Barbilian fiind un virtuos al cuvintelor rimate, Serban Foarta, de asemenea. Idem si Khayyam, daca tot ti-ai permis sa faci o asemenare.Insa Khayyam nu face exces din simboluri matematice sau figuri geometrice, cum face Sfoarta in Cliquet. rectific la primul comentariu - Serban Foarta, mi-a scapat un S.
Un text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?
Domnule profesor, spuneți că nu l-ați citit pe Guenon, însă ați ajuns la concluzii similare în ce privește pervertirea unor teorii - și nu numai în privință asta. Am primit un răspuns mai mult decât complet - l-am salvat în Word, să-l pot citi pe îndelete. Să o iau pe rând. Vă citez: "„Treapta superioară a teologiei negative reprezintă 'un apofatism mai deplin și mai existențial, realizat prin rugăciunea curată.” (...) Părintele Stăniloae conchide că teologia pozitivă are în mod continuu nevoie de cea negativă, precum și cea negativă de cea pozitivă Asistăm, în cazul Părintelui Stăniloae, la sublinierea caracterului extrem de dinamic și, într-un fel, dialectic al relației dintre catafatic și apofatic în cunoașterea Divinității, ca ’împreună lucrând’ în vederea realizării dezideratului unirii mistice cu Ea. Pe nici o treaptă a ei 'teologia negativă nu leapădă sau nu uită, ca fiind cu totul de prisos, conceptele pozitive culese din lumea creată și nu poate cineva face teologie negativă decât în alternanță cu cea pozitivă". Guenon afirmă că, dacă în sânul societății occidentale, s-a mai păstrat ceva din Tradiția primordială, asta s-a întâmplat datorită religiei ortodoxe, care a salvat din ea un sâmbure în isihasm. Mai mult, el numește acea zonă geografică predominat catolică „un occident al occidentului”( unde „occident” corespunde apusului si având conotație simbolică) falia dintre Răsărit și Apus deschizându-se odată cu Marea Schismă și căpătând adâncime prin Renaștere și prin Reformă. Iar ceea ce spune părintele Staniloaie mă duce cu gândul la diferențierea pe care R.G. o face între dualitate și dualism, ultimul definind o luptă contrariilor ce nu se poate încheia decât prin anihilarea unuia, pe când dualitatea definește coexistența lor lucrativă, menită să se resoarbă în punctul central, punctul unde se întrepătrund dreptele crucii tridinemsionale. (ale cărei semnificații s-a păstrat foarte bine în Isam, prin doctrina „Omului Universal" ce are drept reprezentare simbolică crucea sus-pomenită, și duse mai departe, o vreme, de rozicrucieni). Despre cele trei trepte ale cunoașterii despre care vorbește părintele Staniloaie: Zilele trecute citeam Simbolismul corpului uman de Anick de Souzennele și în capitolul patru al cărții autoarea face o prezentare a arhetipurilor din Arborele Sefirot. Ei bine, deasupra lui Keter, Coroana, cel care generează arhetipurile cumva accesibile rațiunii „omului ordinar”, tradiția ebraică afirmă existența a încă 3, nefigurate, și anume (în ordine asccendenta): Ain Sof Aor("Lumina infinită") , apoi Ain Sof ("Cel fără de sfârșit") și, în fine, Ain („Punctul de sus”). Deci...toate vechi și adevărate toate. Mai departe, spuneți: „După cele de mai sus, cred că am dreptul să pun în discuție o întreagă tradiție a „filosofiei” occidentale, mai ales pe cea de sorginte aristotelică care, de cele mai multe ori, a căutat, uneori cu disperare, să se separe de teologie, ajungȃnd pȃnă la Iluminismul francez și, ulterior, la Empirismul Pozitivist, care eșuează azi în Postmodernism. „ Guenon este de acord cu categoria „Fiinta ca act și potență", ea găsindu-și temelia în tradiția hindusa ( Purușa că act, Prakitri ca potență). dar le contesta pe celorlalte valoarea metafizică, pornind de la aceleași argument (pomeneam în alt comentariu despre imposibilitatea unui Brahma cuantificat). Citez: „S-ar putea obiecta la aceastacă Aristotel așază calitatea, ca și cantitatea, printre „categorii”, care nu sunt decât modalități speciale ale ființei și nu îi sunt coextensive; dar aceasta înseamnă că el atunci nu efectuează transpoziția de cre am vorbit și că de altfel nici nu trebuie să o facă, enumerarea categoriilor nereferindu-se decât la lumea noastră și la condițiile sale, așa încât calitatea nu poate fi și nu trebuie să fie luată în realitate decât în sensul, mai imediat pentru noi în starea noastră individuală, în care ea se prezintă, să cum am spus mai întâi, ca un corelativ al cantității” („Domnia cantității și semnele vremurilor”, cap. „Calitate și Cantitate”) Dealtfel, chiar Aristotel afirmă că „toti relativii au corelativi”. Tot cuvintele dvs; „Și mai cred că acum s-a ajuns, în ceea ce eu numesc începutul erei Postmoderne, la existența a trei tendințe: Postmodernism, un New Age (ocult, esoteric, sincretic și păgubos) și un fel de tendință spre Sacralitate (mai mult subterană în prezent, dar care va ieșii, nu prea tȃrziu, destul de puternic la suprafață) – să-i zic „Ecumenism” care, în final, va fi ceea ce ar putea constitui un „Maxim Absolut” care va caracteriza, pe deplin, Postmodernul.” La Ecumenism mă gândeam chiar zilele trecute și îmi propusesem o discuție cu cineva care știe mai multe despre subiect, dpdv istoric – opinia mea estecă Ecumenismul nu are rădăcini doctrinare sau, dacă sunt, sunt prea firave (de fapt, să nu uităm că pornește de la neoprotestantism, deci chiar din acea ramură a Bisericii Creștine care s-a depărtat clar de Tradiție) ci este mai degrabă pornită tot dintr-o concepție modernă, cea a lui „politically corect”. Ceea ce nu cred că este de ajuns pentru a-i conferi credibilitate, câtă vreme nu va încerca să-și găsească și un punct de sprijin ideatic real. „Ȋn încheiere, pentru destindere și pentru că nici eu nu pot fi sigur pe mine cȃnd vorbesc serios sau cȃnd glumesc, amintesc anecdota care circulă printre filosofi: doi ingineri cȃnd se întȃlnesc, discută despre „inginerie”, doi matematicieni – despre matematică, iar doi filosofi – despre ce este (sau nu) filosofia.” Tot pentru destindere, aș spune că filosofii discută despre filosofie pentru că, spre ghinionul lor, habar n-au de iginerie. Probabil că mai aveam multe de spus, dar scriu mai încet decât gândesc. În mod cert o parte din idei au alunecat printre taste. Vă mulțumesc pentru acest dialog, este o plăcere.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu îmi place (mie, personal): "perdeaua de mucava" și "partea mea cea mai obtuză", "neîndrăznind ochiul să-l îndrepți", "dor insuportabiul de iubire" - expresii cumva demult apuse. M-ai surprins cu: "animal fractal", "rostogolind onomatopee bizare", "tu, algoritm ghemuit". o frumusețe bizară, da, în acest portret. Însă nu știu de ce străveziul nu capătă aici forța spre a se impregna în cititor. Sau, mă, rog, în acest cititor. Voi reciti și mâine, poate se schimbă obtuzul meu. :)
pentru textul : Fractalism deMultumesc pentru semn. Sărbători fericite!
pentru textul : alunecări printre gene degrigore invata sa moara. isi traforeaza cutia, isi planifica ritualul. sunt mai multe, tu unul. multumesc pentru fairplay.
pentru textul : ferpar detotul are un iz atit de suprarealist incit pare sa infesteze orele tristetii, dincolo de exterioarele decorate doar de melancolia omniprezenta, ce aminteste de Chirico si angoasele lui... "Bătea pendulul Rameau de șase fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie, ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de triști..." ma tot gindesc cu parere de rau, ca e generalizat si iremediabil sentimentul tau...
pentru textul : Vânt turbat destimabile domn, uită-te mai bine, pune-ți ochelari sau lentile de contact, ceea ce tu ai surprins ca fiind greșit, nu e!!!!!!!!!!!!mai citește textul!!!!!!cât despre petre stoica, stimabile domn, nu are roman-ul asemenea scriitori ca el!!!!!!!!!! unii îl consideră ca fiind mai important decât nichita stănescu!!!!!!!critici literari de prestigiu afirmă asta!!!!!!cât despre afirmații gratuite, ține-le pentru tine!
pentru textul : I have a dream deCitind titlul, mi-am imaginat că toate aceste fragmente atât de frumos scrise sunt însemnate chiar pe margini de pagini din cartea lui Paul Blaj. Iar cartea devine mai prețioasă cu aceste note. Deosebit text, trebuie că e un fericit Paul pentru că există cineva care să scrie așa despre "Numen"...
pentru textul : Note pe marginea cărții lui Paul Blaj : Numen deIoana, ai dreptate, voi tăia versurile acelea, erau puțin lipite, dar cu un rost, poate contextual. Mulțumesc pentru sugestiile tale, mereu pertinente.
pentru textul : départs deexact asa am dorit sa fie: vechi. vechi, de imi era dor. mersi de lectura
pentru textul : O amintire deda, dureroasa prin mesaj. „întrebarea” mea ar fi, dar aici se află ceva?
pentru textul : spălat uscat și deloc pufos deSuperb poem intr-adevar, acum sunt undeva langa fontana trevi cu laptop-ul in brate, e cald, e roma si iata, e si francisc cu un poem minunat! Un poem care imi face bine cum se zice la casa sufletului in niste vremuri asa de zbuciumate, l-am citit si recitit aici si pe treptele spaniole. Si ma bucur ca un asemenea poem a aparut aici, pe Hermeneia tocmai acum la trecerea spre noul an... e ca o eliberare, o vindecare prin katharsis... multumesc ! Doar titlul nu l-am inteles, dar ce mai conteaza? Un poem stralucitor ca o stea pe bolta capelei sixtine.
pentru textul : Ah deMargas
am citit textul si nu cred ca am inteles sau simtit mare lucru. vad o simpla "aruncare cu cuvinte". ce vrea sa insemne "avortați verbal"? ce are inflatia cu îngerii? ce vrea sa spuna "Unde inima bate intermitent..."? nu cred ca orice azvirlire cu cuvinte bombastice sau ciudate este poezie
pentru textul : Alter ego demultumesc frumos pt com si pt penita. ma mira si ma bucura astfel de semne. zilele trecute reciteam ac text si, da, am avut aceeasi senzatie in privinta ultimului vers. ma voi gandi la o solutie
pentru textul : prințesa oarbă, ariciul și colivia de aur de"ți se spune: e sindromul geamãnului dispãrut! Unde e fratele meu?! Aș fi vrut sã ne jucãm nițel… Dar fratele e resorbit în lumea din care-ar fi venit, nehotãrît sã se nascã (a fost mai înțelept el?)." "Vreau sã vorbesc cu mine, mamã, și n-am despre ce!" Felicitări! Mă voi interesa dacă pot aprecia poemul cu peniță. Profund și în același timp accesibil. Mesaj puternic. Cris
pentru textul : Împuținare deDragă Diana Frumoasa,
pentru textul : despre cum am murit astă noapte deLa 'astă oră' târzie din noapte îți scriu 'ăst' comentariu în ideea că nu tai frunză la câini. Construcția poemului tău trebuie revăzută din temelie.
Apoi sunt și alte probleme, pluralul, repetiția, etc per total un text postat neîngrijit care arată niște unghii murdare sau date cu negru în exces plus lacune serioase la capitolul prozodie.
Iar dacă poezia înseamnă altceva pentru tine dincolo de a te băga în seamă cu prietenii de pe facebook, scrie ceva mai valoros pentru că știu că poți și nu abuza de bunăvoința cititorilor tăi.
Aduc mulțumiri tuturor celor care au citit și apreciat acest text.
Virgil, mulțumesc de lectură și semn. O să mă mai gândesc la sugestia ta în legătură cu acel „care”. părerea ta contează. Eugen.
Ionuț, e interesant ceea ce spui tu. Nu cunosc Manifestul cu pricina. Poezia lui Andrei Ruse o citesc rar și fără mare tragere de inimă, iar atunci când o fac, uit repede ce am citit. Lucru care nu se poate spune despre proza autorului în cauză. Oricum, am să dau un search pe google să văd despre ce e vorba. Surprins oarecum de interpretarea ta în legătură cu anumite idei și cuvinte din text... Mă bucur să te revăd. Eugen.
Paul, mulțumesc de lectură și semn. Părerea ta pentru mine contează. Din nou, rămân surprins de interpretarea ta în legătură cu textul. Oricum, ai întrevăzut în el și lucruri la care efectiv nu m-am gândit atunci când am scris. Ceea mă bucură, pentru că, iată cum anumite rânduri pot fi susceptibile de mai multe interpretări.Mulțumesc încă o dată. Eugen.
Domnule Gorun, mulțumesc de prezența constantă în subsolul textelor mele. Mă simt onorat să vă am ca cititor. Părerile dumneavoastră întotdeauna au contat. În ceea ce privește textele mele, eu personal consider că am texte cu mult mai reușite decât acesta, dar care au trecut neobservate. Dar vorba aceea: „unde dai și unde crapă!”. De lungimea textelor nu vreau să discut, pentru că, așa cum am observat, aprecierile și criticile sunt foarte împărțite și subiective, oricât de obiectivi nu ne-am strădui să fim și să analizăm un text la rece. Oricum, dincolo de toate acestea, mă strădui să scriu cât mai variat, în cât mai multe feluri. uneori îmi iese, alteori - nu prea. mulțumesc încă o dată de semn. Cu stimă și apreciere,Eugen.
pentru textul : Umbra. decomentariile trebuiesc făcute în limba română sub textele în limba română. fac excepție scurte expresii în altă limbă dar în principiu un comentariu nu poate fi făcut exclusiv în altă limbă dacă el este sub un text scris în limba română. Matei te rog să scrii traducerea comentariului în limba română.
pentru textul : Renașterea împușcata deAs dori daca este posibil ca (virgula) comentariile mele facute sub acest text sa fie scoase..discutiile facute la adresa 'barurilor de negri' sub ultimul meu comentariu sint denigratoare. a face parte din aceasta discutie cu tangente rasiste ma obliga sa cer cer asta.
Multumesc anticipat redactiei!
pentru textul : l’absente delogic! dar asta nu inseamna ca parerea ta este si valabila:) poate nici a mea:) sunt doar pareri nu verdicte. cu stima, stefan
pentru textul : știi îmi plac cuvintele care încep cu litere pare și se pronunță în mai puțin de o secundă deLacrima cristi...da.
pentru textul : perdera deAm salvat, fără să-mi dau seama, comentariul de două ori. Dar, cui are răbdare (şi în special autorului, căruia i-am semnalat unele neglijenţe), lectura ambelor variante i-ar putea arăta grija pentru evitarea unor repetiţii nerecomandabile (ex., verbul "a construi", în prima variantă). Trebuie să ne protejăm micul nostru blazon în fiecare împrejurare.
pentru textul : Viaţa după Irina deMultă sănătate și belșug tuturor! La mulți ani Hermeneia 2009. Să ne auzim cu bine și pe 2010. Crăciun Fericit, Virgil, mulțumim! Silvia
pentru textul : Crăciun Fericit - 2009 deAi punctat corect, Doru Lubov. Caligrafiile marcate de tine au ceva comun, sînt o încercare de a reconstitui realitatea astfel cum îmi place mie, pentru că eu așa cred, realitatea este aceea pe care o construim noi și este așa cum o percepem fiecare. Sunetele, imaginile, toate aceste cuburi holograme, nu sînt altceva decît o modalitate plăcută de a călători. Nu știu dacă există alte vieți, trecute sau viitoare, tot ce știu este că tot căutînd așa ceva putem pierde esențialul: bucuria unică a acestei călătorii. Ei, și dacă se întîmplă să poți împărtăși cu semenii tăi cîte ceva din toate cîte le vezi și le trăiești, atunci totul nu poate fi decît minunat :). Mulțumesc mult pentru vizită.
pentru textul : Qing An deIonuț, sunt de acord cu tine; fiecare autor (chiar consacrat fiind) își are contestatarii lui; știi și tu foarte bine: critica este preferabilă indiferenței; ce nu pot, însă, accepta este caracterul tendențios al anumitor afirmații, nesusținerea respingerii stilistice printr-un instrumentar analitic (fie și împrumutat de la un estetician consacrat) care să demonteze axiologic sau logico-semantic un text etc. după cum singur recunoști, totul se rezumă la tine la afirmații de genul: "Nu îmi place că..."; îți dau dreptate, dar acesta nu este un argument pentru a nega structural un text; are un caracter atât de "emipric", încât te aștepți să demonstreze vreo teorie științifcă, ceea ce este departe de a se întâmpla. "câți autori români de poezie și-au inserat numele complet în poeme?" sincer, nu văd de ce ar trebui să mă preocupe acest aspect, dar poate că pe tine ar trebui să te preocupe cugetări de genul celei de mai jos: "Nomen commendat res nomine significata, Erago debemus naturam quaerere rerum, Ex quo possimus de nomine cernere verum" (autorul nu contează, e un franțuz cu nume de oraș...) poate că nu "epatarea" stă la baza deciziei mele; poate mi-a fost suficient că Nichita își folosește într-o poezie numele de botez; sau că Esenin îl folosește, de asemenea; chiar crezi că întâmplător o poezie în care adresativul este explicit nichitian poartă un astfel de titlu (de nume)? hai să cădem amândoi de acord că există această distincție: bunul gust (artistic) - simțul comun - bunul simț; personal, cred că cel din urmă ar trebui să le însoțească în orice împrejurare pe primele două, chiar și atunci când spun despre un text: "Nu îmi place" nu am solicitat nimănui să îmi spună "maestre" (și aici iar ai fost tendențios), nici măcar dumneavoastră; ba chiar am insistat în câteva rânduri să mi se vorbească la persoana a 2-a singular; de ce? pentru că eu sunt numele meu, ci nu un impersonal pronume de politețe. poate că, dacă nu ai fi atât de pornit să respingi lucruri asupra cărora nu ai reflectat, ai vedea că am dreptate; și că nu îți cer să îți schimbi tonul, ci să manifești maturitate și bun simț. evident, reacția mea se rezumă la acest schimb de cuvinte; nu am nimic personal cu Ionuț Caragea; prin urmare, și eu îți urez cât se poate de sincer: sărbători fericite!
pentru textul : delirum hristum deBurta nu poate fi ”lipită de stern” (v. primul rând). Gândiți-vă la locația biologică a celor două părți anatomice.
Nu construiți corect acuzativul: probabil doriți să spuneți ”PE care o așteptase atâta” (par. 4).
Ori paragraf, ori aliniat, decideți-vă.
Nu cred că vreun calmant se injectează în mușchi, dar poate mă înșel aici.
Nu e corect ”permanent nu-şi înghiţea medicamentele”. Eventual ”niciodată nu-și...”
”i-au ticsit ÎN viață” nu merge (a ticsi înseamnă a umple până la refuz)
Nu v-ar strica deloc să folosiți inițiale majuscule. În primul rând deoarece așa se scrie decent o proză, sau măcar în cazul numelor proprii că așa zice gramatica elementară. Valoarea este cea care impune licența de scriitor și nu invers.
ș.a.m.d.
pentru textul : yunginuh deNu stiam ca superlativul e la moda, asa s-a vrut discursul, habar n-am, scriu ce imi dicteaza subconstientul. Cat despre versul acela perimat, tind sa iti dau dreptate, mai ales citindu-ti comentariul observ ca se creeaza o discrepanta intre ce e prea modern si ce e deja invechit. Ma gandesc cum sa modific. E "centrul lumei" descoperit de Gellu si Lygia Naum, am vrut sa arunc o sageata inspre acea atmosfera fractala cu tot cu praful stelar :) Multumesc pentru ajutor si parere, Alma.
pentru textul : centrul lumei deProbabil te referi la Omar Khayyam. Nu as spune ca autorul se apropie epigonic, nu din intentia de a copia stilul, tehnica barbiliana. Mare atentie la afirmatii de genul epigon. Din contra, prin stil originar si viziune proprie, prin meseria care o exercita si studiile sale, Luminita scrie o poezie pe care o putem defini neobarbiliana doar ca element de referinta. Nici nu mai zic ca difera enorm registrul tehnic, Dan Barbilian fiind un virtuos al cuvintelor rimate, Serban Foarta, de asemenea. Idem si Khayyam, daca tot ti-ai permis sa faci o asemenare.Insa Khayyam nu face exces din simboluri matematice sau figuri geometrice, cum face Sfoarta in Cliquet. rectific la primul comentariu - Serban Foarta, mi-a scapat un S.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra deUn text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?
pentru textul : placebo demai treceti, ras sau nu, domnule!
pentru textul : barba iubitului meu de"parte concavă a gândurilor" - foarte reușit
pentru textul : Epilog deDomnule profesor, spuneți că nu l-ați citit pe Guenon, însă ați ajuns la concluzii similare în ce privește pervertirea unor teorii - și nu numai în privință asta. Am primit un răspuns mai mult decât complet - l-am salvat în Word, să-l pot citi pe îndelete. Să o iau pe rând. Vă citez: "„Treapta superioară a teologiei negative reprezintă 'un apofatism mai deplin și mai existențial, realizat prin rugăciunea curată.” (...) Părintele Stăniloae conchide că teologia pozitivă are în mod continuu nevoie de cea negativă, precum și cea negativă de cea pozitivă Asistăm, în cazul Părintelui Stăniloae, la sublinierea caracterului extrem de dinamic și, într-un fel, dialectic al relației dintre catafatic și apofatic în cunoașterea Divinității, ca ’împreună lucrând’ în vederea realizării dezideratului unirii mistice cu Ea. Pe nici o treaptă a ei 'teologia negativă nu leapădă sau nu uită, ca fiind cu totul de prisos, conceptele pozitive culese din lumea creată și nu poate cineva face teologie negativă decât în alternanță cu cea pozitivă". Guenon afirmă că, dacă în sânul societății occidentale, s-a mai păstrat ceva din Tradiția primordială, asta s-a întâmplat datorită religiei ortodoxe, care a salvat din ea un sâmbure în isihasm. Mai mult, el numește acea zonă geografică predominat catolică „un occident al occidentului”( unde „occident” corespunde apusului si având conotație simbolică) falia dintre Răsărit și Apus deschizându-se odată cu Marea Schismă și căpătând adâncime prin Renaștere și prin Reformă. Iar ceea ce spune părintele Staniloaie mă duce cu gândul la diferențierea pe care R.G. o face între dualitate și dualism, ultimul definind o luptă contrariilor ce nu se poate încheia decât prin anihilarea unuia, pe când dualitatea definește coexistența lor lucrativă, menită să se resoarbă în punctul central, punctul unde se întrepătrund dreptele crucii tridinemsionale. (ale cărei semnificații s-a păstrat foarte bine în Isam, prin doctrina „Omului Universal" ce are drept reprezentare simbolică crucea sus-pomenită, și duse mai departe, o vreme, de rozicrucieni). Despre cele trei trepte ale cunoașterii despre care vorbește părintele Staniloaie: Zilele trecute citeam Simbolismul corpului uman de Anick de Souzennele și în capitolul patru al cărții autoarea face o prezentare a arhetipurilor din Arborele Sefirot. Ei bine, deasupra lui Keter, Coroana, cel care generează arhetipurile cumva accesibile rațiunii „omului ordinar”, tradiția ebraică afirmă existența a încă 3, nefigurate, și anume (în ordine asccendenta): Ain Sof Aor("Lumina infinită") , apoi Ain Sof ("Cel fără de sfârșit") și, în fine, Ain („Punctul de sus”). Deci...toate vechi și adevărate toate. Mai departe, spuneți: „După cele de mai sus, cred că am dreptul să pun în discuție o întreagă tradiție a „filosofiei” occidentale, mai ales pe cea de sorginte aristotelică care, de cele mai multe ori, a căutat, uneori cu disperare, să se separe de teologie, ajungȃnd pȃnă la Iluminismul francez și, ulterior, la Empirismul Pozitivist, care eșuează azi în Postmodernism. „ Guenon este de acord cu categoria „Fiinta ca act și potență", ea găsindu-și temelia în tradiția hindusa ( Purușa că act, Prakitri ca potență). dar le contesta pe celorlalte valoarea metafizică, pornind de la aceleași argument (pomeneam în alt comentariu despre imposibilitatea unui Brahma cuantificat). Citez: „S-ar putea obiecta la aceastacă Aristotel așază calitatea, ca și cantitatea, printre „categorii”, care nu sunt decât modalități speciale ale ființei și nu îi sunt coextensive; dar aceasta înseamnă că el atunci nu efectuează transpoziția de cre am vorbit și că de altfel nici nu trebuie să o facă, enumerarea categoriilor nereferindu-se decât la lumea noastră și la condițiile sale, așa încât calitatea nu poate fi și nu trebuie să fie luată în realitate decât în sensul, mai imediat pentru noi în starea noastră individuală, în care ea se prezintă, să cum am spus mai întâi, ca un corelativ al cantității” („Domnia cantității și semnele vremurilor”, cap. „Calitate și Cantitate”) Dealtfel, chiar Aristotel afirmă că „toti relativii au corelativi”. Tot cuvintele dvs; „Și mai cred că acum s-a ajuns, în ceea ce eu numesc începutul erei Postmoderne, la existența a trei tendințe: Postmodernism, un New Age (ocult, esoteric, sincretic și păgubos) și un fel de tendință spre Sacralitate (mai mult subterană în prezent, dar care va ieșii, nu prea tȃrziu, destul de puternic la suprafață) – să-i zic „Ecumenism” care, în final, va fi ceea ce ar putea constitui un „Maxim Absolut” care va caracteriza, pe deplin, Postmodernul.” La Ecumenism mă gândeam chiar zilele trecute și îmi propusesem o discuție cu cineva care știe mai multe despre subiect, dpdv istoric – opinia mea estecă Ecumenismul nu are rădăcini doctrinare sau, dacă sunt, sunt prea firave (de fapt, să nu uităm că pornește de la neoprotestantism, deci chiar din acea ramură a Bisericii Creștine care s-a depărtat clar de Tradiție) ci este mai degrabă pornită tot dintr-o concepție modernă, cea a lui „politically corect”. Ceea ce nu cred că este de ajuns pentru a-i conferi credibilitate, câtă vreme nu va încerca să-și găsească și un punct de sprijin ideatic real. „Ȋn încheiere, pentru destindere și pentru că nici eu nu pot fi sigur pe mine cȃnd vorbesc serios sau cȃnd glumesc, amintesc anecdota care circulă printre filosofi: doi ingineri cȃnd se întȃlnesc, discută despre „inginerie”, doi matematicieni – despre matematică, iar doi filosofi – despre ce este (sau nu) filosofia.” Tot pentru destindere, aș spune că filosofii discută despre filosofie pentru că, spre ghinionul lor, habar n-au de iginerie. Probabil că mai aveam multe de spus, dar scriu mai încet decât gândesc. În mod cert o parte din idei au alunecat printre taste. Vă mulțumesc pentru acest dialog, este o plăcere.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) dePagini