Mi-am zis cand am citit primele texte ale Ioanei ca am gasit o constiinta hermafrodita care nu pune pret pe detalii decat in masura in care acestea au muchii potrivite pentru a se aranja in coerenta cu imaginea din mintea ei... de fapt tentatia cea mai mare a unui poet este aceea de a se instraina de sine si a crea din placerea jocului... cred ca grigore e de vina... el face semne, produce inceputuri si de aici realitati.

Poemul e interesant, cu accente delicate: "Îmi plac păpușile când cer de mâncare Cu glasuri subțiri De zăpadă Liliac mov și ceai aburind" Singura problemă, dar asta ține de percepțiile mele, nu îmi plac fetițele care în ciuda numărului păpușilor pe care le tot primesc "Le scot ochii cu o șurubelniță de jucărie"...

Aş da o lege prin care toţi poeţii să înveţe un instrument muzical. Căruia nu va reuşi să i se ia dreptul de a mai scrie.

în ultimele zile nu am mai ieşit din casă
oraşul aglomerînd în mine
toată paloarea perpetuă a străzilor
maidane repetînd la nesfîrşit copacii
oamenii ca nişte fructe ale caselor
coborîndu-şi treptele pînă în cimitire

de ce oare aş mai ieşi să îi descopăr acum
cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca trenuleţul nemţesc
(din ajunul craciunului, din copilarie, orice altceva, dar nu "neobosit"...)

uneori glasul tău nu este decît încercarea
de a amîna inevitabilul
(finalul trebuie rescris)

Scuze, Virgil! Am observat textul în prima pagină în secunda doi și am editat imediat comentariul anterior.
De acord că se citește mai ușor cu spațierea actuală. Eu mă gândeam că ocupă prea mult spațiu, dar dacă asta nu e o problemă, dpmdv e ok.

încă de la Platon durează acest război rece. potrivit lui, alungarea poetului din cetate e singura cale prin care adevărul va triumfa...:) în ce priveşte Troia s-ar spune că ştiinţa vicleană a lui Ulise a învins. de fapt a învins frumuseţea legendei lui Homer. aşa şi în gîndirea omului de ştiinţă nu există cucerire fără poezia ce duce la ea ca ipoteză de lucru. Ferud chiar spunea că "oriunde merg găsesc că un poet a fost acolo înaintea mea"...Într-adevăr e vorba aici doar de adevărul lor scientologic, de bisericuţa lor realistă care nu suportă sefeul poetic. cu atît mai puţin cel religios. referitor la ultimul adevăr, care ar putea explica totul, particularul nu explică nimic din universal e doar o intuiţie efemeră în el şi asta îl face poetic nu ştiinţific...
În ce privesc definiţiile acelea sumt puse acolo la mintea ştiinţei. evident că religia e mai mult decît se crede în mediile ştiinţifice altfel am fi vorbit cu toţii de ea ca de o teoremă expirată. şi nu e doar imaginaţia baza ei sau a poeziei dar aşa le place ştiinţificilor să creadă că au inventat coada la cireaşă.
e clar că nici ateismul ştiinţific nici creştinismul fanatic nu sunt răspunsuri. în continuare poezia stă între ele şi-şi vede liniştită de treabă. chiar dacă e arătată cu degetul la modul negativ. să vedem între adevăr credinţă şi frumos cine va salva lumea. voi ce credeţi?

e tare reușită imaginea asta

"tata îşi ducea soarta
cum îşi duce meşterul giuvaer lupa la ochi"

numai bine

Deosebit poem, mai ales de la "venise si moartea..." pana la "incepea lupta cu spatiul". Prin intensificarea aproape dureroasa a trairilor il recunoastem din nou pe Paul Blaj. Cand discursul e dramatic, melancolia poate fi "ravasitoare". "Moartea" este tratata cu sarcasm. Iar ai scris un poem bun, Paul! De fiecare data te citesc cu placere. Violeta

Textul, unul lipsit de orice valenţe estetice, plin de explicative puerile şi piperat cu epitări snoabe ("până la o bancă a religiilor/în câteva conturi escrow") suferă şi de androfobie.

textul incepe prost din start (prin consemnarea jurnalistica:mai am cîteva minute de trăit) si nu se dezminte pe parcurs. ex: ceea ce a contat nu mai contează episcopii dogii chiar cardinalul (aici doar o ureche ne-inginereasca ar putea depista cacofonia) spre a inmuia gustul de zaț lingvistic, textul pune la dispozitia cititorului (-nefericitul!) si o suita distonica de clisee: carnavalul nopților albe cortul cel mare zîmbetul ei ca o floare dorul strivit între gheare cînd noaptea în brațele zilei se stinge și moare ,etc.... ritmul este unul de cavalcada, ceea ce s-ar potrivi agoniei actantului liric. dar poate nu e nevoie sa mergem atat de departe cu hermeneutica: agonia s-ar putea sa fie a vocii lirice, incapatanata in a raspunde anuntului refuzat de ziare, dar acceptat pe Herm.: "caut barbat".... prin rimele suparatoare (terminate in re), reptetitia obsedanta (caut femeie), scriitura directa si exacta (consecinta unei ireformabile formatari profesionale, poate chiar intelectuale, ar specula unii), textul de fata reprezinta un triumf exemplar al cuvintelor utilizate in contra indicatiilor poeziei. un lucru obisnuit, daca luam in calcul profilul literar al autorului.

am fost foarte ocupat in ultima viata deci pot declara imediat si fara scrupule ca poza asta e falsa si perfect provocativa in gama minora, dupa cum ne indica calul calarit de un gnom ambivalent cu cioara mascata din planul doi pe care spectatorul neavizat nici nu il vede, malformat de tricul perfect al ceaunului cu ceara depilativa aplicat in serile cu maelstrom pe picioarele subtiri ale unei balerine nude, neplatita, dupa cum indica termometrul de 20 minus grade indus in cloroform....

Paul, nu știu cum poți să împaci prima definiție cu următoarele două!
eu încerc, dar nu prea-mi iese - numai fulgi și pene pe-aici...:)

Bobadile, pe părerile tale literare dau cât dau la piaţă pe o legătură de mărar. De ce? Pentru că aproape orice comentariu de-al tău, feminin sau masculin, poate face carieră sub absolut orice text, s-ar potrivi sub fiecare text. Citez: text plin de clişee, prăfuit, aduce cu autorul icsigreczet, e de pe la 80, apoi comentezi lexicul, protestând că se scrie cu ajutorul... cuvintelor, şi, la final, bagi două-trei alunecări la persoană, pe care le maschezi în glumiţe de pe vremea trotinetelor. În ceea ce priveşte critica intrinsecă, cu sublinieri, trimiteri şi vorbit pe subiect, cum am mai spus, te pot medita, dar nu mai fi aşa de supărat. În rest, îmi pare bine că măcar aşa - citindu-mă - te mai simţi şi tu tânăr şi viguros.

Pe mine textul n-a reusit sa "ma tina" pana la sfarsit deoarece, asa cum am mai spus intr-un alt comentariu recent (la un alt autor) eu cand dau de o piatra mare intr-un text ma impiedic si incep sa ma intreb "de ce" indeobste nu gasesc raspuns si renunt la a citi in continuare. In cazul de fata pietroiul l-am intalnit pe la jumatatea textului: "a răspuns ana l-a telefon a zis răgușit că ..." Oricum, pana in puctul respectiv recunosc ma saturasem deja de ana, de tavan de telefon si de igrasie asa ca nu mi-a parut foarte, foarte rau ca n-am citit si restul (si da puteti spune ca am folosit acea eroare gramaticala - ca typo n-are cum sa fie - de nota trei in clasa a patra primara ca pe un fel de scuza...) In concluzie: pentru mine un text plicticos si un autor agramat nu pentru ca e agramat ci pentru ca nu-si corecteaza textul sunand vreun prieten ceva nici macar dupa ce primeste doua penite. Sper sa nu o faci acum maestre ca nu se cuvine. Sarbatori Fericite! Andu

titlul m-a dat gata. ma astepam la un text mai pe masura lui. finalul indeosebi mi se pare prea melodramatic.