- titlul nu e unul căutat - așa mi-a venit în gând, nu știu de unde (poate că atmosfera de alb/gri a dimineții în care a fost scris, așa e) - ghipsul învelește și repară fracturi ale undelor interioare - prima soluție este imobilismul, reveria ( nu cred în "complexul imagistic și emoțional" al fracturismului - o dogmă ca oricare alta); "e primăvară" poate părea simplist, buchie de bancă școlară, dar nu văd textul altfel, fără revenire - poate mai târziu, cine știe; - "de doamne ferește" - are un ludic pe două planuri - divinitate și "doamne care poartă câini (ogari) cenușii" - exclamativ intern, fără ecou; "nu-i așa ca ai plâns?" - e finalul care leagă, personifică, transferă - tandrețe, nu "îndulcire"; - partea centrală preia ideea giratoriului ghipsat - îmbrățișare, aglutinare - generalizând, nu se desprinde - e doar altă oglindă, reflexie mulțumesc
Nu mai este loc de interpretarea mea pentru ca o sa aiba si ea comentarii...nu are rost. Oricum, eu l-am vazut altfel. Am remarcat: " am văzut cum se strîng nebunii/ ca norii destrămați/", " degeaba/ să îți cînte", "în această secetă lentă/ departe/ au rămas o mulțime de jumătăți de măsură/ nefolosite/ dar tu nu ai spus nimic", "m-am atîrnat de cer/ ca de un fel de cuier/ pentru mai apoi". Adica... aproape tot textul. Dau o penita, o parere modesta pentru un text a carei idee mi-a placut extrem de mult si nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!
domnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"! bravos!
Am decis, totuşi, ca poemul, să-l las să respire aşa, cu imperfecţiunile lui, opinabile. Binevenita observaţie a celor două ce-uri,a determinat eliminarea unuia,cel de prisos. Îţi mulţumesc de trecere şi semn.
nici nu stiu cu ce sa incep!
stai sa ma uit inca o data la incadrare!
da, "poezie generala". mai bine il postai la jurnal.
incep cu ce-mi place. fiindca imi va lua mai putin timp:
"plouă mărunt.
o să cresc un hibiscus în palme
pînă la înflorire."
aici ar fi poezie. in rest, e un fel de confesiune, nu tocmai ingrijit intocmita si, culmea, nici macar ingrijit redactata. uita-te si tu:
"aşteptînd cine o să moară primul."
"mizeriza adevărului desculţ zgîrîindu-şi"
"după pereţi era mai soare"
"de la zgomotul maşinilorr
şi cîntecele vecinilor de peste perete"
plus truismele:"cîteva amintiri îţi pot transforma iubirea în ură"
sau
"suferinţa e uneori necesară
şi chiar plăcută."
si astea nu sunt pasaje cautate, ci descoperite la prima lectura.
concluzia ar fi, ca sa ma folosesc de un rand de aici, "cîte banalităţi se scurg odată cu apa aceasta"
(nu ca traire, ci ca expresie a ei.
nu, eu nu te pot incuraja sa mergi in directia asta. asa ca textul acesta va fi mutat in santierul literar.
sper sa te intorci asupra lui si sa vezi ce poti obtine de aici.
Buna ziua. Nu trebuie sa va cereti iertare. Orice opinie, atata timp cat este sincera si justificata, poate ajuta oricui. Limba romana are numeroase posibilitati de exprimare. Depinde cum simte fiecare un text, depinde cum se muleaza cuvintele pe propriul sau suflet. Mult succes!
Foarte diferită poezia aceasta de ceea ce știam că găsesc de obicei la tine pe pagină. Și totuși sunt atâtea spuse aici, că nu pot să fiu extraordinar de critică. Poate că este un subiect tabu, despre care se gândește în șoaptă, poate că este în același timp o țară atât de comună oricăruia dintre noi, poate că ochiul ce doarme l-am citit prea des, ca și corăbia ce merge spre naufragiu... Dar uite, toată atmosfera îmi răsucește pe dinăuntru mii de cuțite, și mi-e mult prea cunoscut gustul sărat al trădării, al sângelui, ca să nu rezonez la poezia ta. Pentru vâslele singure care nu se scufundă și se întorc acasă, pentru marinarii tăi bolnavi de nemurire (adică TOT nu vor să moară!), pentru încă o zi de nemurire... mulțumesc. Și da, Ioana are dreptate, nu au ce căuta virgulele în prima strofă.
În loc de peniță pălăria mea de fetru cumpărată de pe Lipscani. Aseară m-am gîndit să extrag cîteva pasaje însă e mai bine să spun da pentru întreg. Rezerve: Explicații – mai ales la numele personajelor – într-o manieră care coboară din zona ironicului cîteva tonuri aproape spre bășcălios sau “băncos”(ca să inventez și eu o expresie-uite că se ia ). Trec peste Cătălini și Cătăline și mă opresc la “Marius e din Iași, și numele lui original nu e Ștefan și mama lui nu e cea a lui Ștefan cel Mare, căci ne-a deschis ușa iar din șifoniere n-au năvălit rudenii camuflate să atace turcul” Să fie doar un derapaj controlat pentru a estompa anumite exprimări pretențioase? Vezi: “Există însă o midriază psihologică, o dilatare a pupilei reflexă.”(redundant!). Anumite expresii: Dacă “o piticoșenie” mă cucerește prin rezonanță/găselniță, “un sărutător” deși merge două trepte mai jos, are totuși doza potrivită de dulce cît să nu ne crească glicemia prea mult. Dar “atentînde” oh! E ca un loc plan pe obada unei roți (a nu se încerca mai ales la viteze mari!). Dar cum spune autorul “personalitățile ni s-au desprins în straturi, și îndrăznesc să spun că suntem la începutul cepei... oarecum, ea crește generată de noi.. și noi straturi ne redefinesc.”
Am întârziat TOROPIT de umeda CALDURA
lângă turnurile cu capul în nori
cu treceri prin tunelul TIMPULUI în străzi
ori coborând scările CETATII-n istorie
cu emoţii RAZLETITE pe podul MINCIUNILOR
unde se aud clevetirile TRECUTULUI în somn.
Pleoapele se mişcă MIRATE
zâmbetul TACERII cade-n muzeul Bruckenthal
a revenit omul cu craniul în mână
şi cel cu tichie ALBASTRA.
Lucarne-n acoperişuri cu ochiul PISICII
urmaresc paşii cum lovesc pietrele.
Umbrele te însoţesc pe sub arcade
NEDEZLEGATELE taine se simt în aerul VETUS.
Rămâi cu mine să mistuim patina VREMII
Desenîndu-ne caligrafic BAROCUL situaţiei
surprinşi de NOBILELE întâmplari
cu care liniştea pătrunde-n catedrale.
Nemurirea se ascunde-n trupul FEMEII
Cu un surâs în ochii BARBATULUI
pe DRUMUL NESCRIS al cunoaşterii
urcând pe treptele REDEFINIRII.
nu mai stiu cum se pun italicele, de aceea am folosit majuscule.
voiam sa observati frecventa constructiilor genitivale si a epitetelor/ strofa.
nu spun ca toate sunt inutile. sau ca ele, in sine, sunt absolut condamnabile. dar stim cu totii ca cei prea mult...nu-i prea putin. dumneavoastra ati putea asculta, pret de o zi, numai Mozart? e doar un exemplu...
Am avut cindva privilegiul sa cunosc o femeie speciala . Fusese asistenta lui Eco si discutam de semiotica. In toiul unei agape s-a deschis o sticla de Merlot. Am baut cu totii neatenti la vin , focusul fiind pe discutie. De odata se facu tacere , amica mea delectata de vin ne dizerta cu talentul unui viniard spaniol : asta e Merlot Colcheaga 1995 , un excelent an mai baieti , de unde ati facut voi rost de asa ceva rar? Hedonismul e o arta care se invata sau poate ca nu. Te nasti cu ea asa cum si scrisul vine dinlauntru din adincimi nebanuite pe care rar le cercetam, cu mirare.
"îmi înteleg singurătatea acum când mă uit în sufletul tău ca într-o fântână fără sfârșit" Nimic nu îi lasă orbului necunoașterea. Nimic nu îi oprește mersul cu degete lumini împrăștiind. Acest poem despre singurul lăcaș de alb este gândit parcă în coloane de ape, fără sfârșit. Nu iubire, ci înălțarea dincolo d eorice închipuire a ei. Nu vers căutat, ci ritmul unor pulsații creatoare, acolo unde cuvintele se articulează unul din altul, în metafore cuprinzătoare de sensuri concentrice. Desigur, uitarea își are rostul, când lași loc în tine apoi unei alte ierni, unui alt om, unui alt orb. Unui alt înger. Inspirație, viață lină și cer deschis ție, în timpurile nașterilor sfinte. Ela
... un poem vizual despre deghizare, sau despre dezvăluirea fiinţei prin măşti?
Într-o lume de măşti, se pune întrebarea cine suntem, noi sau masca?
Este întrebarea la care am căutat şi eu un răspuns atunci când am văzut metamorfoza sub formă de anunţ publicitar.
pai vorbeam despre bucuriile simple...crezi ca am vrut ceva mai mult decat atmosfera? oare nu cumva vrei prea mult? oare nu cumva ar trebui sa dau cu cutitu'n piatra? eu zic precum ai spus ,,Daca miza a fost numai atmosfera atunci probabil ca aceasta este o poezie care si-a atins tinta... daca s-a vrut mai mult...'' atunci a nimerit cercul si daca nu l/a nimerit, cu atat mai bine. a pornit/o hai/hui prin padure si s/a oprit intr/un copac din care un om a inaltat o cetatuie... iti multumesc pentru trecere, lectura si com'.
Virgil, nu văd de ce să fie lașitate. Nu sunt de acord cu o anume parte din articol, cea pe care am citit-o. E opinia mea. Dacă nu sunt de acord cu proprietarul site-ului, nu văd de ce n-aș avea dreptul să scriu acest lucru și să nu fie luat exact ca atare, ci interpretat în fel și chip.
"Apoi, folosirea în două versuri succesive a două adverbe care nu par să aducă un plus de lirism în penultima strofă(mă refer la „neutru” și „vânăt”)" - puteai să spui că nu-ţi plac adverbele alea, dar, of! nu că nu aduc nimic nou, pen' că aduc ceva nou fie şi pentrui simplul fapt că sunt licenţe. Titlul e tot ceea ceea ce trebuie să fie un titlu. De unde ideea că titlul tre' să fie abscons, intuitibil?! La modul cel mai plat spus, titlul tre să fie explicit/explicativ. Ok, poate fi aşa combinându-se cu textul, ori după ce-a fost trecut printr-o alegorie, dar tot menit explicării/deschiderii/rezumatului/imanenţei textului este. Înţelegi? Iar cât este de lung, asta pur şi simplu e o neoprejudecată? So, nu ştiu de ce pur şi simplu preiei păreri, în loc să le treci prin filtrul tău raţional-cultural, şi să le faci upgrade.
Strofa trei, cu excepţia utlimului vers, este cea mai slabă din text - abuzează de metaforă. E copilăresc de uşor să scrii suprametaforic, supraaglomerat, supraîncâlcit, cu enşpe mii de înţelesuri. Nu c-ar fi cazul strofei respective, care însă tot slabă rămâne. În general vorbesc. Demetaforizarea, în poezie, se impune, şi nu de acum. Primul mod de falsare, de poetizare e însăşi metafora. "A adăuga peste sens" a fost ok când aveai de spus adevăruri mari, revelate. Chestiilea alea s-au termiant înainte de mesia. Acum, metafora, când nu slujeşte pur şi simplu un lucru de necaptat prin cuvinte/sintagme la propriu, e primul val de preţiozitate. Şi când spun "lucru de necaptat" nu mă refer la mofturi lirice, cum că unul vrea să-mi spună mie ce alt gust divin avea ceaiul dintr-o dimineaţă ploiasă.
dar ca sa mă explic, aducerea în plan a compasului poate fi înţeleasă ca o temere că hormonii mei, andrenalina sunt într-un proces de răcire, încet se-ndreaptă spre acea zăpadă în care omul se înţepeneşte, eventual, totuşi voinţa, mintea, ca o anacondă vor să înghită, se pregăteşte sa înghită acea realitate care se apropie şi e sigură a raiului, a veşniciei, care pentru mine nu e pasărea de pe gard ci pasărea din colivia inimii.
Emi, totul este bine redat, foamea, prada, aviditatea, sângeriul, impulsul nestăpânit, totul în primele 3 strofe e în forță și bine susținut. Dar pierzi din intensitatea și sens în următoarele 2. Sună cumva retoric "e așa o tăcere încât...", "e atâta apus" - nu merge deloc. Ești prea descriptiv și explicativ la "încât umbra e unica formă de viață" - deja pici în reportaj. Iar strofa finală pare ruptă de întreg. Cred că ar merge lăsate doar primele 3 strofe, eventual cu un final în aceeași linie, pe acel fir întins la maxim. Cel puțin aceasta este impresia mea.
azi am citit mai multe poezii semnate de tine. am revenit cu drag la asta. inca o data felicitari pentru atmosfera de un suprarealism absurd (sau cel putin asta vad eu in ea). cu riscul de a fi trasa de urechi, iti dau o penita, intarziata ce-i drept. nu inteleg de ce nu e coada de penite in dreptul ei.
Păi, nu culeg poeții stelele, să le ofere iubitei? Nu taie lumina, ca o lamă de cuțit? Nu scârțâie luna, ca talpa de crep a pantofilor? Și câte altele... Nu mi-ai spus, însă, dacă ai găsit și ceva poezie în doina ce-am doinito Sofiei. Cu simpatie, P.S. Nu-l mai pomeni pe dl. sixtus, că iarăși trebuie să las totul baltă și să caut tămâia... =))
Am devenit membru al acestei comunități tocmai din dorința și bucuria de a citi texte deosebite, de a comunica impresii, idei la un nivel elevat. Opinia că sînteți un poet de valoare nu este chiar unilaterală. Contribuția mea în cadrul acestei comunități este modestă dar sinceră. Ceea ce nu înțeleg uneori este de ce sînteți ca să spun așa, fără supărare, puțin caustic. Dacă interpretarea mea este greșită ați putea să ne lămuriți chiar dvs. înțelesul acestui poem. Îmi pare rău dacă fără să-mi dau seama am săvîrșit vreo eroare.
un poem frumos, linistit. un balans reusit intre prima si a doua strofa. începutul parca scartaie un pic, in prima strofa, cred ca poti umbla la repetitia cuvintelor inspre, dinspre etc. finalul bun, in opinia mea. per total, un text pe care mi-a facut placere sa-l citesc. ti-a iesit detasarea si sentimentul.
/ coditele prinse strans pana la zambet/ :) frumos
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
faina arcuire spre metafora finala, a capitanului ramas la datorie in plin dezastru...(aparent?). mie mi-a placut.
pentru textul : poem na(t)iv II des-a strecurat o greșeală când ai tehnoredactat textul, chiar la început ''suletul''. cu respect, d3mona
pentru textul : Întâiul psalm al lui Iov de- titlul nu e unul căutat - așa mi-a venit în gând, nu știu de unde (poate că atmosfera de alb/gri a dimineții în care a fost scris, așa e) - ghipsul învelește și repară fracturi ale undelor interioare - prima soluție este imobilismul, reveria ( nu cred în "complexul imagistic și emoțional" al fracturismului - o dogmă ca oricare alta); "e primăvară" poate părea simplist, buchie de bancă școlară, dar nu văd textul altfel, fără revenire - poate mai târziu, cine știe; - "de doamne ferește" - are un ludic pe două planuri - divinitate și "doamne care poartă câini (ogari) cenușii" - exclamativ intern, fără ecou; "nu-i așa ca ai plâns?" - e finalul care leagă, personifică, transferă - tandrețe, nu "îndulcire"; - partea centrală preia ideea giratoriului ghipsat - îmbrățișare, aglutinare - generalizând, nu se desprinde - e doar altă oglindă, reflexie mulțumesc
pentru textul : primăvară de ghips deîn sfânta resemnare de spirit am să-mi leg
o pipă două pipe trei pipe restu-i jeg
am gustat ironia amara. felicitari.
pentru textul : Zen (1) deNu mai este loc de interpretarea mea pentru ca o sa aiba si ea comentarii...nu are rost. Oricum, eu l-am vazut altfel. Am remarcat: " am văzut cum se strîng nebunii/ ca norii destrămați/", " degeaba/ să îți cînte", "în această secetă lentă/ departe/ au rămas o mulțime de jumătăți de măsură/ nefolosite/ dar tu nu ai spus nimic", "m-am atîrnat de cer/ ca de un fel de cuier/ pentru mai apoi". Adica... aproape tot textul. Dau o penita, o parere modesta pentru un text a carei idee mi-a placut extrem de mult si nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!
pentru textul : psalm defelicitari. inclin să cred că încadrarea corectă era la Experiment/videoliterar
pentru textul : night & street &... lyrics deun text trist care parcă se dezbracă de poezie în derizoriu
pentru textul : Alternative ending dedomnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"! bravos!
pentru textul : schiță dea spus e cam aproape de a spune, parca tot mai bine a ales... In rest, imi place poezia ta:) mulțam!
pentru textul : respirația de pe geamuri deAm decis, totuşi, ca poemul, să-l las să respire aşa, cu imperfecţiunile lui, opinabile. Binevenita observaţie a celor două ce-uri,a determinat eliminarea unuia,cel de prisos. Îţi mulţumesc de trecere şi semn.
pentru textul : în iedera mea respiră un fluture deAranca, Lucian, mulțumesc de trecere! Nu e una din poeziile mele cele mai bune. Se intampla si la case mai mari.
pentru textul : Reificare denici nu stiu cu ce sa incep!
stai sa ma uit inca o data la incadrare!
da, "poezie generala". mai bine il postai la jurnal.
incep cu ce-mi place. fiindca imi va lua mai putin timp:
"plouă mărunt.
o să cresc un hibiscus în palme
pînă la înflorire."
aici ar fi poezie. in rest, e un fel de confesiune, nu tocmai ingrijit intocmita si, culmea, nici macar ingrijit redactata. uita-te si tu:
"aşteptînd cine o să moară primul."
"mizeriza adevărului desculţ zgîrîindu-şi"
"după pereţi era mai soare"
"de la zgomotul maşinilorr
şi cîntecele vecinilor de peste perete"
plus truismele:"cîteva amintiri îţi pot transforma iubirea în ură"
sau
"suferinţa e uneori necesară
şi chiar plăcută."
si astea nu sunt pasaje cautate, ci descoperite la prima lectura.
concluzia ar fi, ca sa ma folosesc de un rand de aici, "cîte banalităţi se scurg odată cu apa aceasta"
(nu ca traire, ci ca expresie a ei.
nu, eu nu te pot incuraja sa mergi in directia asta. asa ca textul acesta va fi mutat in santierul literar.
pentru textul : tunelul desper sa te intorci asupra lui si sa vezi ce poti obtine de aici.
Buna ziua. Nu trebuie sa va cereti iertare. Orice opinie, atata timp cat este sincera si justificata, poate ajuta oricui. Limba romana are numeroase posibilitati de exprimare. Depinde cum simte fiecare un text, depinde cum se muleaza cuvintele pe propriul sau suflet. Mult succes!
pentru textul : Canibalism liric deFoarte diferită poezia aceasta de ceea ce știam că găsesc de obicei la tine pe pagină. Și totuși sunt atâtea spuse aici, că nu pot să fiu extraordinar de critică. Poate că este un subiect tabu, despre care se gândește în șoaptă, poate că este în același timp o țară atât de comună oricăruia dintre noi, poate că ochiul ce doarme l-am citit prea des, ca și corăbia ce merge spre naufragiu... Dar uite, toată atmosfera îmi răsucește pe dinăuntru mii de cuțite, și mi-e mult prea cunoscut gustul sărat al trădării, al sângelui, ca să nu rezonez la poezia ta. Pentru vâslele singure care nu se scufundă și se întorc acasă, pentru marinarii tăi bolnavi de nemurire (adică TOT nu vor să moară!), pentru încă o zi de nemurire... mulțumesc. Și da, Ioana are dreptate, nu au ce căuta virgulele în prima strofă.
pentru textul : O zi fără poezie deÎn loc de peniță pălăria mea de fetru cumpărată de pe Lipscani. Aseară m-am gîndit să extrag cîteva pasaje însă e mai bine să spun da pentru întreg. Rezerve: Explicații – mai ales la numele personajelor – într-o manieră care coboară din zona ironicului cîteva tonuri aproape spre bășcălios sau “băncos”(ca să inventez și eu o expresie-uite că se ia ). Trec peste Cătălini și Cătăline și mă opresc la “Marius e din Iași, și numele lui original nu e Ștefan și mama lui nu e cea a lui Ștefan cel Mare, căci ne-a deschis ușa iar din șifoniere n-au năvălit rudenii camuflate să atace turcul” Să fie doar un derapaj controlat pentru a estompa anumite exprimări pretențioase? Vezi: “Există însă o midriază psihologică, o dilatare a pupilei reflexă.”(redundant!). Anumite expresii: Dacă “o piticoșenie” mă cucerește prin rezonanță/găselniță, “un sărutător” deși merge două trepte mai jos, are totuși doza potrivită de dulce cît să nu ne crească glicemia prea mult. Dar “atentînde” oh! E ca un loc plan pe obada unei roți (a nu se încerca mai ales la viteze mari!). Dar cum spune autorul “personalitățile ni s-au desprins în straturi, și îndrăznesc să spun că suntem la începutul cepei... oarecum, ea crește generată de noi.. și noi straturi ne redefinesc.”
pentru textul : despre arhangheli neglijenți deAdriana, că o lași așa de capul ei?
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deAm întârziat TOROPIT de umeda CALDURA
lângă turnurile cu capul în nori
cu treceri prin tunelul TIMPULUI în străzi
ori coborând scările CETATII-n istorie
cu emoţii RAZLETITE pe podul MINCIUNILOR
unde se aud clevetirile TRECUTULUI în somn.
Pleoapele se mişcă MIRATE
zâmbetul TACERII cade-n muzeul Bruckenthal
a revenit omul cu craniul în mână
şi cel cu tichie ALBASTRA.
Lucarne-n acoperişuri cu ochiul PISICII
urmaresc paşii cum lovesc pietrele.
Umbrele te însoţesc pe sub arcade
NEDEZLEGATELE taine se simt în aerul VETUS.
Rămâi cu mine să mistuim patina VREMII
Desenîndu-ne caligrafic BAROCUL situaţiei
surprinşi de NOBILELE întâmplari
cu care liniştea pătrunde-n catedrale.
Nemurirea se ascunde-n trupul FEMEII
Cu un surâs în ochii BARBATULUI
pe DRUMUL NESCRIS al cunoaşterii
urcând pe treptele REDEFINIRII.
nu mai stiu cum se pun italicele, de aceea am folosit majuscule.
voiam sa observati frecventa constructiilor genitivale si a epitetelor/ strofa.
nu spun ca toate sunt inutile. sau ca ele, in sine, sunt absolut condamnabile. dar stim cu totii ca cei prea mult...nu-i prea putin. dumneavoastra ati putea asculta, pret de o zi, numai Mozart? e doar un exemplu...
pentru textul : Şi cel cu tichie albastră deAm avut cindva privilegiul sa cunosc o femeie speciala . Fusese asistenta lui Eco si discutam de semiotica. In toiul unei agape s-a deschis o sticla de Merlot. Am baut cu totii neatenti la vin , focusul fiind pe discutie. De odata se facu tacere , amica mea delectata de vin ne dizerta cu talentul unui viniard spaniol : asta e Merlot Colcheaga 1995 , un excelent an mai baieti , de unde ati facut voi rost de asa ceva rar? Hedonismul e o arta care se invata sau poate ca nu. Te nasti cu ea asa cum si scrisul vine dinlauntru din adincimi nebanuite pe care rar le cercetam, cu mirare.
pentru textul : Cutremur de"îmi înteleg singurătatea acum când mă uit în sufletul tău ca într-o fântână fără sfârșit" Nimic nu îi lasă orbului necunoașterea. Nimic nu îi oprește mersul cu degete lumini împrăștiind. Acest poem despre singurul lăcaș de alb este gândit parcă în coloane de ape, fără sfârșit. Nu iubire, ci înălțarea dincolo d eorice închipuire a ei. Nu vers căutat, ci ritmul unor pulsații creatoare, acolo unde cuvintele se articulează unul din altul, în metafore cuprinzătoare de sensuri concentrice. Desigur, uitarea își are rostul, când lași loc în tine apoi unei alte ierni, unui alt om, unui alt orb. Unui alt înger. Inspirație, viață lină și cer deschis ție, în timpurile nașterilor sfinte. Ela
pentru textul : Pământul de mijloc de... un poem vizual despre deghizare, sau despre dezvăluirea fiinţei prin măşti?
pentru textul : retuş fotografie deÎntr-o lume de măşti, se pune întrebarea cine suntem, noi sau masca?
Este întrebarea la care am căutat şi eu un răspuns atunci când am văzut metamorfoza sub formă de anunţ publicitar.
pai vorbeam despre bucuriile simple...crezi ca am vrut ceva mai mult decat atmosfera? oare nu cumva vrei prea mult? oare nu cumva ar trebui sa dau cu cutitu'n piatra? eu zic precum ai spus ,,Daca miza a fost numai atmosfera atunci probabil ca aceasta este o poezie care si-a atins tinta... daca s-a vrut mai mult...'' atunci a nimerit cercul si daca nu l/a nimerit, cu atat mai bine. a pornit/o hai/hui prin padure si s/a oprit intr/un copac din care un om a inaltat o cetatuie... iti multumesc pentru trecere, lectura si com'.
pentru textul : el sau despre bucuriile simple*** deVirgil, nu văd de ce să fie lașitate. Nu sunt de acord cu o anume parte din articol, cea pe care am citit-o. E opinia mea. Dacă nu sunt de acord cu proprietarul site-ului, nu văd de ce n-aș avea dreptul să scriu acest lucru și să nu fie luat exact ca atare, ci interpretat în fel și chip.
pentru textul : analiza manifestului boierismului deCristian, un moderator ti-a recomandat ce sa faci pentru ca acest text sa poata apare pe site. Exista vreun motiv pentru care ai ignorat recomandarea?
pentru textul : Anna Karenina de"Apoi, folosirea în două versuri succesive a două adverbe care nu par să aducă un plus de lirism în penultima strofă(mă refer la „neutru” și „vânăt”)" - puteai să spui că nu-ţi plac adverbele alea, dar, of! nu că nu aduc nimic nou, pen' că aduc ceva nou fie şi pentrui simplul fapt că sunt licenţe. Titlul e tot ceea ceea ce trebuie să fie un titlu. De unde ideea că titlul tre' să fie abscons, intuitibil?! La modul cel mai plat spus, titlul tre să fie explicit/explicativ. Ok, poate fi aşa combinându-se cu textul, ori după ce-a fost trecut printr-o alegorie, dar tot menit explicării/deschiderii/rezumatului/imanenţei textului este. Înţelegi? Iar cât este de lung, asta pur şi simplu e o neoprejudecată? So, nu ştiu de ce pur şi simplu preiei păreri, în loc să le treci prin filtrul tău raţional-cultural, şi să le faci upgrade.
Strofa trei, cu excepţia utlimului vers, este cea mai slabă din text - abuzează de metaforă. E copilăresc de uşor să scrii suprametaforic, supraaglomerat, supraîncâlcit, cu enşpe mii de înţelesuri. Nu c-ar fi cazul strofei respective, care însă tot slabă rămâne. În general vorbesc. Demetaforizarea, în poezie, se impune, şi nu de acum. Primul mod de falsare, de poetizare e însăşi metafora. "A adăuga peste sens" a fost ok când aveai de spus adevăruri mari, revelate. Chestiilea alea s-au termiant înainte de mesia. Acum, metafora, când nu slujeşte pur şi simplu un lucru de necaptat prin cuvinte/sintagme la propriu, e primul val de preţiozitate. Şi când spun "lucru de necaptat" nu mă refer la mofturi lirice, cum că unul vrea să-mi spună mie ce alt gust divin avea ceaiul dintr-o dimineaţă ploiasă.
Deci, da, iau comentariul tău ca pe o părere.
pentru textul : Tratat despre dragoste, pulovere şi fluturi depoate fi îmbunătăţită
dar ca sa mă explic, aducerea în plan a compasului poate fi înţeleasă ca o temere că hormonii mei, andrenalina sunt într-un proces de răcire, încet se-ndreaptă spre acea zăpadă în care omul se înţepeneşte, eventual, totuşi voinţa, mintea, ca o anacondă vor să înghită, se pregăteşte sa înghită acea realitate care se apropie şi e sigură a raiului, a veşniciei, care pentru mine nu e pasărea de pe gard ci pasărea din colivia inimii.
mulţumesc, nu ştiu dacă face sens explicaţia.
pentru textul : temeri grizate deEmi, totul este bine redat, foamea, prada, aviditatea, sângeriul, impulsul nestăpânit, totul în primele 3 strofe e în forță și bine susținut. Dar pierzi din intensitatea și sens în următoarele 2. Sună cumva retoric "e așa o tăcere încât...", "e atâta apus" - nu merge deloc. Ești prea descriptiv și explicativ la "încât umbra e unica formă de viață" - deja pici în reportaj. Iar strofa finală pare ruptă de întreg. Cred că ar merge lăsate doar primele 3 strofe, eventual cu un final în aceeași linie, pe acel fir întins la maxim. Cel puțin aceasta este impresia mea.
pentru textul : Foamea deazi am citit mai multe poezii semnate de tine. am revenit cu drag la asta. inca o data felicitari pentru atmosfera de un suprarealism absurd (sau cel putin asta vad eu in ea). cu riscul de a fi trasa de urechi, iti dau o penita, intarziata ce-i drept. nu inteleg de ce nu e coada de penite in dreptul ei.
pentru textul : amanta mea supraponderală dePăi, nu culeg poeții stelele, să le ofere iubitei? Nu taie lumina, ca o lamă de cuțit? Nu scârțâie luna, ca talpa de crep a pantofilor? Și câte altele... Nu mi-ai spus, însă, dacă ai găsit și ceva poezie în doina ce-am doinito Sofiei. Cu simpatie, P.S. Nu-l mai pomeni pe dl. sixtus, că iarăși trebuie să las totul baltă și să caut tămâia... =))
pentru textul : doină pe potriva sorții deAm devenit membru al acestei comunități tocmai din dorința și bucuria de a citi texte deosebite, de a comunica impresii, idei la un nivel elevat. Opinia că sînteți un poet de valoare nu este chiar unilaterală. Contribuția mea în cadrul acestei comunități este modestă dar sinceră. Ceea ce nu înțeleg uneori este de ce sînteți ca să spun așa, fără supărare, puțin caustic. Dacă interpretarea mea este greșită ați putea să ne lămuriți chiar dvs. înțelesul acestui poem. Îmi pare rău dacă fără să-mi dau seama am săvîrșit vreo eroare.
pentru textul : la răsărit de eden deun poem frumos, linistit. un balans reusit intre prima si a doua strofa. începutul parca scartaie un pic, in prima strofa, cred ca poti umbla la repetitia cuvintelor inspre, dinspre etc. finalul bun, in opinia mea. per total, un text pe care mi-a facut placere sa-l citesc. ti-a iesit detasarea si sentimentul.
pentru textul : grafia cuvântului capăt de/ coditele prinse strans pana la zambet/ :) frumos
Pagini