multumesc pentru penită. a trecut ceva timp de cand n-am mai scris insă două evenimente majore au punctat acest răstimp: mi-am sustinut teza de doctorat si am publicat primul meu volum de poezie, intitulat ,, Pe umbra mea o cheamă Joline''. un an nou incrustat cu gânduri bune!
Succint: 1. Sunt două curente. Care, plecate dintr-o rădăcină comună, au ajuns să curgă în sensuri contrare. 2. „Rădăcina” este noua „realitate”. Dictată de explozia infrastructurilor în general: a transporturilor aeriene și terestre, dar, mai ales a „magistralelor telecomunicaționale ” (tv, telefonie mobilă, internet). Care au ajuns să formeze rețele „globale” (fizice – transporturile; virtuale – comunicațiile) în plină expansiune. Rezultatul: o interacțiune dementă , contradictorie, pe toate planurile (religie, filozofie, artă, societate, economie și ce-o mai fi). Ȋn „timp real” , adică într-un „timp” care se aproprie de „instantaneitate”. Instantaneitate Ȋn cadrul căreia viitorul este absorbit în acest timpul real; trecut nu mai are timp să mai fi avut loc ; prezentul a devenit un fel de prezent continuu care se „schimbă” mereu fulgerător . Interacțiune căreia nu i te poți sustrage prin „detașare”. Și în care o serie de „tabu-uri” ținute sub capac prin tot soiul de „cutume”, mai mult sau mai puțin să le zic, cu un termen generic, „morale”, ale diverselor comunități, de asemenea, mai mult sau mai puțin „închise” pȃnă acum, dau dintr-o dată în clocot și fac să sară în aer orice frȃnă, inclusiv anumite „supape de siguranță” specifice fiecărei comunități (condiționări ale tradiției ca și „cutumele”) prin care presiunile de orice natură se mai relaxau cȃt de cȃt. Astfel, mai există doar două posibilități: fie o dispariție în final gen sinucidere (conștientă sau nu) , fie luarea unor decizii la fel de fulgerătoare ca și schimbările „în timp real” ale zisei rețele, prin care să încerci să supraviețuiești. Dacă se poate la infinit într-un astfel de prezent continuu ….într-o veșnică schimbare (ceea ce, evident, este o contradicție în termeni). 3. Și acum, ce face postmodernismul? Devine, pur și simplu, o „ciclare” negativ ironică în jurul „golului” (citește „nimicului” sub care nu se mai ascunde chiar NIMIC - „De ce (nu) există NIMIC mai curȃnd decȃt ceva?”). Complet diferită de o „spiralare” ascensională. Ciclare în cadrul căreia orice pas infinitezimal, fără durată, este complet diferit de cel anterior. Deci fără păstrarea vreunei „identități”. O hăituială continuă – sinucidere în final. 4. Și ce face „New Age-ul”. Nu acceptă o astfel de supraviețuire prin supunere la ceea ce se poate numi „impredictibilitate”. Ci caută să o „stăpȃnească”. Iar un fel de contradicție în termeni – dar, pentru cei ce sunt atrași de tendința menționată, este (sau li se pare a fi) numai aparentă. Pentru că recurg la o astfel de „stăpȃnire” prin tot soiul ce metode și tehnici „magice”/ „șamanice”/ „esoteric- oculte” culese din tot soiul de contexte culturale la care acum, prin „deschiderea” lor, se are acces; metode și tehnici care în trecut rămȃneau mai mult sau mai puțin în background și izbucneau în unele perioade de criză (crize a căror intensitate nu se poate compara cu cea a celei actuale); urmȃnd ca imediat să fie jugulate cȃnd se restabilea „echilibrului”. Iar știința și tehnologia de azi nu este nici ea departe de a folosi astfel de mijloace, complet diferite însă de cele „clasice” atunci cȃnd recurge la tot soiul de „manipulări”: genetice, microelectronice, nanotehnologice etc. urmărind același obiectiv: nu numai supraviețuirea, ci o „viețuire” continuă, veșnică (dacă se poate); chiar și artificială dacă altfel nu merge… (se vorbește chiar de ceva gen „post-umanitate” și un „post-uman” mult mai al dracului decȃt supraomul lui Nietzsche). Ȋntr-un fel – și nimic nu e nou sub soare – Yoga, în adevăratul ei spirit și nu cel degradat de tot soiul de „guru” pȃrȃți, fachiri și alți exhibiționiști care au invadat bȃlciurile mapamondului (inclusiv web-bȃlciurile), atrage serios atenția. Căci, spune ea, atunci cȃnd se ajunge la un anumit nivel de inițiere apar tot soiul de „puteri paranormale”. Ȋnsă, cel mai periculos lucru este să te oprești la acest nivel și să folosești astfel de „puteri”. Este absolut necesar să treci mai departe. Unde, nu are relevanță în discuția de față. Relevant mi se pare că New Age-ul urmărește numai cantonarea într-un astfel de nivel. Ȋnclusiv cel de tentă științifico-tehnologică (care pare SF dar după unele rezultate deja obținute, nu prea mai este). 4. Am vorbit tranșant și binar despre cele două tendințe contradictorii numai în scopul unei minime clarități a discursului. De fapt, lucrurile sunt mult mai complicate. Pentru că, deși par a nu se intersecta, ele, de fapt, „interacționează” de la distanță în același soi de „timp real”. O să amintesc numai de anumite aspecte „alchimice” care își fac loc și sunt adoptate cu un entuziasm frenetic de unele abordări postmoderniste. Dar lucrurile se întȃmplă și invers: dinspre postmodernism spre abordările New Age. Spațiul nu-mi permite să detaliez. 5. Există, totuși, vreo soluție benefică de a ieși din ce am intrat? Cred și sper că ea poate fi întrezărită. Dar pentru asta trebuie forat mult mai adȃnc. Și căutare cauzele adevărate și nu cele superficiale de care am încercat să amintesc cȃnd am vorbit de explozia infrastructurilor (mai ales de cea informațională) care a dus la interacțiuni (globale) în timp „real”. 6. O definiție a "inteligenței", pe care am găsit-o pe undeva (Dumnezeu știe unde) spune: 'Un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înțelege, revine apoi la propriul punct de vedere și, în fine, se detașează de ambele pentru a putea gândi liber'. Jocul ăsta se poate aplica și atunci când încercăm să înțelegem două (sau mai multe) contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând și noi parte. Și adaug, poate fi vorba și de cele două tendințe de care am vorbit. In fond, orice tradiție culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, știință, societate… sau și una dintre cele două tendințe care încep să aibă pretenția, fiecare în parte, de „universalitate, te condiționează, manevrându-te (și ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare"). 7. Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reușit să te detașezi de condiționări pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Dar totuși, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alții. * Ȋți mulțumesc pentru că m-ai provocat. Și cer mii de scuze pentru modul, uneori poate agramat și, probabil, cu multe typos, în care am prezentat lucrurile. Singura eventuală scuză este că textul l-am scris „dintr-o suflare”. Și n-am chef, acum, să-l revăd. Toate cele bune, G.M. P.S. Aștept părerea ta.
Dihania, am refuzat textul pe baza regulamentului. Te sfătuiesc să-l reciteşti, iar pe viitor, să nu mai postezi sub alte texte scrieri refuzate... Ţine de un anume bun simţ logic.
chiar dacă această poezie îmi dă o stare aşa uşoară de tristeţe, citind-o te cuprinde o nostalgie, este un pretext pentru fiecare autor de pe acest site, să-şi pună întrebarea finală - să ne certăm pentru "toate poemele scrise în gând". Vlad Turbure, da mai terminaţi, domnule, cu ciclul acesta cu Simion că mă întristează de fiecare dată peste măsură şi nu este omenesc!
Până atunci vă ofer aur 24 de carate (a se face polisemia la "carate" în caz de apocalipsă -21 mai, nu ştim ora exactă) şi Moartea după Simion să fie cu poetul şi numai cu el, amin! că nu văd ce ar mai putea urma...
Îmi place în mod deosebit acest vers cuminte: "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu
punînd înainte iubirea faţă de femeia mea" - mai mult pentru luciditatea din primul vers - "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu" de unde deducem metaforizarea "popasului"- "iată de ce singurul popas la care am rîvnit
contemplare şi judecată deopotrivă"
Am observat și în celălalt text o tendință la prea multe virgule, am impresia că dumneavoastră nu puneți virgule după reguli gramaticale, ci după cum faceți pauză între gânduri. Ține de tehnică, le puteți înlătura, se descurcă cititorul. :) Un pic de atenție și la "cearceaful" acela, la "bunu-simț", "găzdoiu", la "iar educaţia, istorică" și "Tort de ciocolată, n-am avut".
Altfel, e haioasă rău. De la polonicul acela am râs într-una. Mă bucur de-un scriitor așa de dezinvolt pe site. Îmi place tare mult cursivitatea, descrierile, umorul ăsta grozav de situație cu care nu de descurcă oricine. Sper să mai postați astfel de texte, dar periați-le totuși înainte.
titlul are o oarecare rezonanță gotică. te-ai gândit numai la "loc"? sau ai dorit o conotație medievală? strofele II si IV sunt reprezentative, după opinia mea. restul are iz de balast. strofele menționate m-au dus cu gândul la incubus și sucubus...și la un tablou celebru al lui Nikolaj Abraham Abildgaard din secolul XVIII.
Este un text care "te poate seduce" prin simplitatea versului, prin metafore naturale: "aripi verzi ne cresc pe umeri flori/petale de spini ne acoperă fețele gîndul/ca un rîu părăsit de zăpadă." Imagini foarte reuşite, aduc o stare de bine cititorului şi asta e de bine, nu? Chiar şi mirosul acela de "brânză de capră" ( e drept, când l-am citit prima dată, l-am simţit cam nepotrivit peisajului "de până acolo", apoi mergând cu "iarba uscată" şi "ceapa" peste pământ am simţit cum îmi cade în palmă primăvara sub mască de untdelemn. Şi dacă am putut prin ce ai scris, aici, să-mi transmiţi o stare de fericire (indiferent de /durată,moment sau nu mă interesează cum este percepută de altcineva această poezie!), însemnează că ai reuşit.
P.S. Titlul mi se pare nepotrivit, disonant prin acel "ne", chiar dacă intenţia autorului a fost de bun simţ în raport cu el însuşi, la momentul actului creator. E doar o părere.
După pozele pe care le faci, alb-negru cred :). Iar asta cu piureul... de când eram mic și vedeam cum se lasă bucata de unt subjugată, cum se lasă ea cuminte îmbrățișată de piure... îmi plăcea. Resorturile psihologice le-am înțeles ceva mai târziu :)
Da, Mariana, ai dreptate şi eu mi-am dat seama că am repetat "odinioară" prea mult. Poate voi reuşi să reduc aceste repetiţii acolo unde deranjează. Mulţumesc pentru comentariu şi pentru faptul că ţi-a plăcut.
Mi-a plăcut să citesc acest poem cu părinţi, însă ai putea renunţa la
"acum,
când mă uit la mersul planetei,
îmi vine să plâng cu ce viteză aleargă." - pentru că sună rupt din context, la fel ca şi "coliziune" - înlocuieşte cu altceva.
Foarte interesantă strofa a doua, minunată, chiar.
Profetule nu e nicio problema de paternitate. sunt multi care au gandit teoria relativitatii, cumva concomitent cu einstein si fara sa aiba habar, nici einstein nu a stat izolat de lume. Poemul tau are identitatea proprie si chiar si partea in cauza reflecta o anume stare. ma miram doar ca intr-un fel ciudat si eu si tu am gandit aceeasi chestie.
am o amintire frumoasă despre un origami lalea, nu îți poți imagina cum poate să fie de frumoasă... poate cauți pe net cândva, să vezi cât de frumoase pot fi. oare sunt și origami caleașcă? sigur, dacă poemul spune că da. :)
Scriam despre zilele în care ascult Ennio Morricone (nu despre melodii), cum că nu îmi plac... sunt zile cu timp gri, care trece greu, lăsând urme. La Iași a nins toate zilele acestea... Îți mulțumesc pentru sideful alb al zilelor de martie.
desi refuzi tema iubirii, intreg poemul este construit pe ea. scrierea se vrea o facatura a unui iluzionist, din pacate, din punctul meu de vedere, sufocata de prea multa dulcegarie. de fapt, titlul spune totul in acest sens.
elena istrati si hialin va multumesc pentru gânduri si pentru atentionari! voiesc a va spune, insa, ca intentionat am combinat atmosfera suava a serii cu ironia unei parodii. am incercat sa zambesc abordand, adunand la un loc subiecte și fapte banale, triviale (greierul, cainele, pisica) și idei care te îndeamnă la meditație (paznicii, stele căzăptoare, ciocli, Dunărea)... poate că ar fi trebuit să scriu ca subtitlu acestui poem : EXPERIMENT. Poate!, zic. Voi rămâne să apreciați ce și cum. vă multumesc și va astept să reveniți la fel de obiectivi și sinceri.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
multumesc pentru penită. a trecut ceva timp de cand n-am mai scris insă două evenimente majore au punctat acest răstimp: mi-am sustinut teza de doctorat si am publicat primul meu volum de poezie, intitulat ,, Pe umbra mea o cheamă Joline''. un an nou incrustat cu gânduri bune!
pentru textul : colindul cămășii albastre deSuccint: 1. Sunt două curente. Care, plecate dintr-o rădăcină comună, au ajuns să curgă în sensuri contrare. 2. „Rădăcina” este noua „realitate”. Dictată de explozia infrastructurilor în general: a transporturilor aeriene și terestre, dar, mai ales a „magistralelor telecomunicaționale ” (tv, telefonie mobilă, internet). Care au ajuns să formeze rețele „globale” (fizice – transporturile; virtuale – comunicațiile) în plină expansiune. Rezultatul: o interacțiune dementă , contradictorie, pe toate planurile (religie, filozofie, artă, societate, economie și ce-o mai fi). Ȋn „timp real” , adică într-un „timp” care se aproprie de „instantaneitate”. Instantaneitate Ȋn cadrul căreia viitorul este absorbit în acest timpul real; trecut nu mai are timp să mai fi avut loc ; prezentul a devenit un fel de prezent continuu care se „schimbă” mereu fulgerător . Interacțiune căreia nu i te poți sustrage prin „detașare”. Și în care o serie de „tabu-uri” ținute sub capac prin tot soiul de „cutume”, mai mult sau mai puțin să le zic, cu un termen generic, „morale”, ale diverselor comunități, de asemenea, mai mult sau mai puțin „închise” pȃnă acum, dau dintr-o dată în clocot și fac să sară în aer orice frȃnă, inclusiv anumite „supape de siguranță” specifice fiecărei comunități (condiționări ale tradiției ca și „cutumele”) prin care presiunile de orice natură se mai relaxau cȃt de cȃt. Astfel, mai există doar două posibilități: fie o dispariție în final gen sinucidere (conștientă sau nu) , fie luarea unor decizii la fel de fulgerătoare ca și schimbările „în timp real” ale zisei rețele, prin care să încerci să supraviețuiești. Dacă se poate la infinit într-un astfel de prezent continuu ….într-o veșnică schimbare (ceea ce, evident, este o contradicție în termeni). 3. Și acum, ce face postmodernismul? Devine, pur și simplu, o „ciclare” negativ ironică în jurul „golului” (citește „nimicului” sub care nu se mai ascunde chiar NIMIC - „De ce (nu) există NIMIC mai curȃnd decȃt ceva?”). Complet diferită de o „spiralare” ascensională. Ciclare în cadrul căreia orice pas infinitezimal, fără durată, este complet diferit de cel anterior. Deci fără păstrarea vreunei „identități”. O hăituială continuă – sinucidere în final. 4. Și ce face „New Age-ul”. Nu acceptă o astfel de supraviețuire prin supunere la ceea ce se poate numi „impredictibilitate”. Ci caută să o „stăpȃnească”. Iar un fel de contradicție în termeni – dar, pentru cei ce sunt atrași de tendința menționată, este (sau li se pare a fi) numai aparentă. Pentru că recurg la o astfel de „stăpȃnire” prin tot soiul ce metode și tehnici „magice”/ „șamanice”/ „esoteric- oculte” culese din tot soiul de contexte culturale la care acum, prin „deschiderea” lor, se are acces; metode și tehnici care în trecut rămȃneau mai mult sau mai puțin în background și izbucneau în unele perioade de criză (crize a căror intensitate nu se poate compara cu cea a celei actuale); urmȃnd ca imediat să fie jugulate cȃnd se restabilea „echilibrului”. Iar știința și tehnologia de azi nu este nici ea departe de a folosi astfel de mijloace, complet diferite însă de cele „clasice” atunci cȃnd recurge la tot soiul de „manipulări”: genetice, microelectronice, nanotehnologice etc. urmărind același obiectiv: nu numai supraviețuirea, ci o „viețuire” continuă, veșnică (dacă se poate); chiar și artificială dacă altfel nu merge… (se vorbește chiar de ceva gen „post-umanitate” și un „post-uman” mult mai al dracului decȃt supraomul lui Nietzsche). Ȋntr-un fel – și nimic nu e nou sub soare – Yoga, în adevăratul ei spirit și nu cel degradat de tot soiul de „guru” pȃrȃți, fachiri și alți exhibiționiști care au invadat bȃlciurile mapamondului (inclusiv web-bȃlciurile), atrage serios atenția. Căci, spune ea, atunci cȃnd se ajunge la un anumit nivel de inițiere apar tot soiul de „puteri paranormale”. Ȋnsă, cel mai periculos lucru este să te oprești la acest nivel și să folosești astfel de „puteri”. Este absolut necesar să treci mai departe. Unde, nu are relevanță în discuția de față. Relevant mi se pare că New Age-ul urmărește numai cantonarea într-un astfel de nivel. Ȋnclusiv cel de tentă științifico-tehnologică (care pare SF dar după unele rezultate deja obținute, nu prea mai este). 4. Am vorbit tranșant și binar despre cele două tendințe contradictorii numai în scopul unei minime clarități a discursului. De fapt, lucrurile sunt mult mai complicate. Pentru că, deși par a nu se intersecta, ele, de fapt, „interacționează” de la distanță în același soi de „timp real”. O să amintesc numai de anumite aspecte „alchimice” care își fac loc și sunt adoptate cu un entuziasm frenetic de unele abordări postmoderniste. Dar lucrurile se întȃmplă și invers: dinspre postmodernism spre abordările New Age. Spațiul nu-mi permite să detaliez. 5. Există, totuși, vreo soluție benefică de a ieși din ce am intrat? Cred și sper că ea poate fi întrezărită. Dar pentru asta trebuie forat mult mai adȃnc. Și căutare cauzele adevărate și nu cele superficiale de care am încercat să amintesc cȃnd am vorbit de explozia infrastructurilor (mai ales de cea informațională) care a dus la interacțiuni (globale) în timp „real”. 6. O definiție a "inteligenței", pe care am găsit-o pe undeva (Dumnezeu știe unde) spune: 'Un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înțelege, revine apoi la propriul punct de vedere și, în fine, se detașează de ambele pentru a putea gândi liber'. Jocul ăsta se poate aplica și atunci când încercăm să înțelegem două (sau mai multe) contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând și noi parte. Și adaug, poate fi vorba și de cele două tendințe de care am vorbit. In fond, orice tradiție culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, știință, societate… sau și una dintre cele două tendințe care încep să aibă pretenția, fiecare în parte, de „universalitate, te condiționează, manevrându-te (și ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare"). 7. Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reușit să te detașezi de condiționări pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Dar totuși, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alții. * Ȋți mulțumesc pentru că m-ai provocat. Și cer mii de scuze pentru modul, uneori poate agramat și, probabil, cu multe typos, în care am prezentat lucrurile. Singura eventuală scuză este că textul l-am scris „dintr-o suflare”. Și n-am chef, acum, să-l revăd. Toate cele bune, G.M. P.S. Aștept părerea ta.
pentru textul : Sfârșitul timpului: Prolog la o discuție (virtuală) cu David Bohm și Jiddu Krishnamurti deDihania, am refuzat textul pe baza regulamentului. Te sfătuiesc să-l reciteşti, iar pe viitor, să nu mai postezi sub alte texte scrieri refuzate... Ţine de un anume bun simţ logic.
pentru textul : Antoverb (provocare lingvistică) deSpectacolele se desfăşoară zilnic între orele 18:00 – 23:00, iar intrarea este liberă. Maine, prima zi!
pentru textul : La BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL 2011 "se dă" artă gratis! dechiar dacă această poezie îmi dă o stare aşa uşoară de tristeţe, citind-o te cuprinde o nostalgie, este un pretext pentru fiecare autor de pe acest site, să-şi pună întrebarea finală - să ne certăm pentru "toate poemele scrise în gând". Vlad Turbure, da mai terminaţi, domnule, cu ciclul acesta cu Simion că mă întristează de fiecare dată peste măsură şi nu este omenesc!
Până atunci vă ofer aur 24 de carate (a se face polisemia la "carate" în caz de apocalipsă -21 mai, nu ştim ora exactă) şi Moartea după Simion să fie cu poetul şi numai cu el, amin! că nu văd ce ar mai putea urma...
Îmi place în mod deosebit acest vers cuminte: "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu
pentru textul : aşteptarea după Simion depunînd înainte iubirea faţă de femeia mea" - mai mult pentru luciditatea din primul vers - "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu" de unde deducem metaforizarea "popasului"- "iată de ce singurul popas la care am rîvnit
contemplare şi judecată deopotrivă"
Am observat și în celălalt text o tendință la prea multe virgule, am impresia că dumneavoastră nu puneți virgule după reguli gramaticale, ci după cum faceți pauză între gânduri. Ține de tehnică, le puteți înlătura, se descurcă cititorul. :) Un pic de atenție și la "cearceaful" acela, la "bunu-simț", "găzdoiu", la "iar educaţia, istorică" și "Tort de ciocolată, n-am avut".
Altfel, e haioasă rău. De la polonicul acela am râs într-una. Mă bucur de-un scriitor așa de dezinvolt pe site. Îmi place tare mult cursivitatea, descrierile, umorul ăsta grozav de situație cu care nu de descurcă oricine. Sper să mai postați astfel de texte, dar periați-le totuși înainte.
pentru textul : În vizită deAş reformula "predestinată durerii" şi aş scoate, totuşi, "fără număr"-ul final.
pentru textul : Amurgul deschide o fereastră înlăuntru detitlul are o oarecare rezonanță gotică. te-ai gândit numai la "loc"? sau ai dorit o conotație medievală? strofele II si IV sunt reprezentative, după opinia mea. restul are iz de balast. strofele menționate m-au dus cu gândul la incubus și sucubus...și la un tablou celebru al lui Nikolaj Abraham Abildgaard din secolul XVIII.
pentru textul : locus deEste un text care "te poate seduce" prin simplitatea versului, prin metafore naturale: "aripi verzi ne cresc pe umeri flori/petale de spini ne acoperă fețele gîndul/ca un rîu părăsit de zăpadă." Imagini foarte reuşite, aduc o stare de bine cititorului şi asta e de bine, nu? Chiar şi mirosul acela de "brânză de capră" ( e drept, când l-am citit prima dată, l-am simţit cam nepotrivit peisajului "de până acolo", apoi mergând cu "iarba uscată" şi "ceapa" peste pământ am simţit cum îmi cade în palmă primăvara sub mască de untdelemn. Şi dacă am putut prin ce ai scris, aici, să-mi transmiţi o stare de fericire (indiferent de /durată,moment sau nu mă interesează cum este percepută de altcineva această poezie!), însemnează că ai reuşit.
P.S. Titlul mi se pare nepotrivit, disonant prin acel "ne", chiar dacă intenţia autorului a fost de bun simţ în raport cu el însuşi, la momentul actului creator. E doar o părere.
pentru textul : nesărbătoare deDupă pozele pe care le faci, alb-negru cred :). Iar asta cu piureul... de când eram mic și vedeam cum se lasă bucata de unt subjugată, cum se lasă ea cuminte îmbrățișată de piure... îmi plăcea. Resorturile psihologice le-am înțeles ceva mai târziu :)
pentru textul : mi-e frică să dorm denu pot sa-ti spun clar de ce m-am gandit la poezia asta ca la un epilog din primele versuri. nici de ce anume mi-a placut atat.
pentru textul : Happy birthday, my friend! deDa, Mariana, ai dreptate şi eu mi-am dat seama că am repetat "odinioară" prea mult. Poate voi reuşi să reduc aceste repetiţii acolo unde deranjează. Mulţumesc pentru comentariu şi pentru faptul că ţi-a plăcut.
pentru textul : Barajul deMa refeream strict la strofa cu catelul :). Hai ca de 2 daca nu cumva 3 ani incoace zici ca vii si ti-e frica sa vii. Stiu eu :).
pentru textul : amnezie de toamnă fancy și cool decitind poemul imi dau seama cat de mult imi amintesc Iasul. ma intreb, pentru cei care nu au fost acolo, ce efect are citirea lui?
pentru textul : țara lui nu-știu-unde deștii la ce aș renunța? Uite la versurile 2, 3. Și la ultima parte. Aș lăsa-o în coada peștelui. și nu aveai dreptate, chiar este o scriere super ok.
pentru textul : De vorbă cu Sylvia Plath deașa cum ne-ai obișnuit deja, un poem de nota zece.
pentru textul : Abraam, regele, a spus: deMi-a plăcut să citesc acest poem cu părinţi, însă ai putea renunţa la
"acum,
când mă uit la mersul planetei,
îmi vine să plâng cu ce viteză aleargă." - pentru că sună rupt din context, la fel ca şi "coliziune" - înlocuieşte cu altceva.
Foarte interesantă strofa a doua, minunată, chiar.
pentru textul : poem cu părinți deProfetule nu e nicio problema de paternitate. sunt multi care au gandit teoria relativitatii, cumva concomitent cu einstein si fara sa aiba habar, nici einstein nu a stat izolat de lume. Poemul tau are identitatea proprie si chiar si partea in cauza reflecta o anume stare. ma miram doar ca intr-un fel ciudat si eu si tu am gandit aceeasi chestie.
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii deTiii! Excepţională idee, felicitări! Fac tot ce pot să fiu on line, mai ales că regret nespus că nu am putut participa.
pentru textul : Virtualia XII - Cenaclu Live pe Hermeneia.com deBineînţeles, începând de ieri anunţul poate fi preluat oriunde. Chiar vă mulţumim pentru aceasta.
Ups!, da, o scăpare, tot până la 1 mai, da.
pentru textul : Premiile naţionale pentru poezie "Mircea Ivănescu" deam o amintire frumoasă despre un origami lalea, nu îți poți imagina cum poate să fie de frumoasă... poate cauți pe net cândva, să vezi cât de frumoase pot fi. oare sunt și origami caleașcă? sigur, dacă poemul spune că da. :)
să ai niște Sărbători liniștite.
pentru textul : dragoste origami deCe seamana directorul cu Brad Pitt din Sapte ani in Tibet :)).
pentru textul : Hermeneia în presa de azi deda, e trist, la modul simplu. merci de oprire si semn
pentru textul : gustul alcalin al zilei de luni II deMulţumesc domnule. Da am încercat o trecere uşoară înspre o enunţare moralizatoare a realităţii trăitului.
pentru textul : poem trupesc deși asta este o problemă pentru că..... ?
pentru textul : în dimineața asta mi-am ars poeziile deScriam despre zilele în care ascult Ennio Morricone (nu despre melodii), cum că nu îmi plac... sunt zile cu timp gri, care trece greu, lăsând urme. La Iași a nins toate zilele acestea... Îți mulțumesc pentru sideful alb al zilelor de martie.
pentru textul : lucruri care nu-mi plac dedesi refuzi tema iubirii, intreg poemul este construit pe ea. scrierea se vrea o facatura a unui iluzionist, din pacate, din punctul meu de vedere, sufocata de prea multa dulcegarie. de fapt, titlul spune totul in acest sens.
pentru textul : să nu mă întrebi deelena istrati si hialin va multumesc pentru gânduri si pentru atentionari! voiesc a va spune, insa, ca intentionat am combinat atmosfera suava a serii cu ironia unei parodii. am incercat sa zambesc abordand, adunand la un loc subiecte și fapte banale, triviale (greierul, cainele, pisica) și idei care te îndeamnă la meditație (paznicii, stele căzăptoare, ciocli, Dunărea)... poate că ar fi trebuit să scriu ca subtitlu acestui poem : EXPERIMENT. Poate!, zic. Voi rămâne să apreciați ce și cum. vă multumesc și va astept să reveniți la fel de obiectivi și sinceri.
pentru textul : Tablou înserat de vară deandu, acum am vazut comentariul. multumesc din suflet. ma bucur ca ai venit aici. bine ai venit!
pentru textul : f e s t i n depaul, acesta nu este un text poetic care sa te reprezinte. fii mai vesel si scrie despre primavara, de ex. lasa agonismele defulatoare!
pentru textul : gloanțele adevărate vorbeau cu gloanțele oarbe dePagini