un poem diafan, plin de sensibilate și dulci imaginare amintiri. un poem ca o partitura de pian. unitatea textului este evidențiată și susținută de finețea scriiturii.

există momente din zi care par friguroase. când te zgribulești într-un gând ca într-o scorbură. sau momente care încetinesc precum mașinile lăsând un suspans ori chemând întrebări. unele din acestea rămân înnegurate, bentale și abia percepute după ce nu mai sunt. dar ele rămân ca gustul cafelei pe limbă. și, câteodată, vine un om frumos, se uită în tine printre cuvinte, scoate aurul și te lasă sărăcit de tristețea montată cu grijă în exterior. cred că atunci, dar și pe viitor, frumusețea va urma cuvintele blânde, binevoitoare ca o trenă la suflet. îți mulțumesc, Mariana!

E o poezie foarte solidă. Plină de imagini și sentimente, crează stare și atmosferă, desenează imagini seducătoare și se țese poetic în jurul unor laitmotive armonice. Nisip - apă sărată, mantie - conduri, pași - jurăminte, apă - coajă, iar castel, iar mantie, iar pași, glezne, trup curb, pas drept. Știi ce nu (mi) se potrivește? Domnul acela Pa din antepenultima strofă. Parcă pleznește acolo îmbujorat și fercheș. Eu mă gândeam că va deveni personaj literar, am și spus-o oarecând, dar "de mult" domnul Pa, "iar" domnul, iar "domnul", domnul Pa "era", ba nu era..., eu l-aș vedea mai degrabă ca un personaj mai discret și cred că așa ar fi mult mai seducător. Nici măcar "prinț" nu-i stă bine. Strecurat în taină, aluziv, dezvăluit poate doar în final (și în titlu) ar coborî din poem nu ca un prinț "în toată regula" (prea dă a basm ieftin și Mr. Right), ci ca un personaj care rar se dezvăluie, dar și atunci doar acoperindu-se cu o nouă taină. Dar deja am facut altă poezie... Ce vreau să spun? Îmi place poezia, în afară de antepenultima strofă care sfâșie atmosfera excelent conturată până acolo. Încă: "picătură din oceanul mirării" e magnifică. E aici jocul mare - mirare, dar și o excelentă metaforă. O tot citesc și mă învârt în jurul ei.

un text interesant (desi as putea sa-i gasesc unele chichite) in rest as vrea sa stiu daca nu cumva am omis cateva din "noile" reglementari ale limbii romane, dupa celebrele deja "niciun", "nicio" cu care nu ma voi impaca niciodata "decând" - o fi greseala sau ba? apoi in comentariul lui Andu "deacord" ? si alt cuvant pe care-l foloseste des "pentruca" ? cu respect si cu speranta ca-mi veti raspunde Ion Nimerencu

vad ca iei penita dupa penita, nu scri rau, mai trebuie putin la tais, oricum am mai citit si alte poezii, chiar astazi, una cu penita, cxare nu este nici pe departe de calitatea poeziei tale. iti doresc succes, mergi pe drumul cel bun.

un gândac de colorado?!

mi-a păcut cum se strecoară printre degete gâza, cuvântul, ceva-ul acela care are amprentă. parfumul. ce ştim noi care! :)

erata: hotel

mă amuzi Alina. am să mă gîndesc la asta

ultimele doua strofe sunt ceea ce face poezia. la primele trei mai trebuie lucrat.

cel mai mare fan si apostol al lui Christos, supranumit si apostolul neamurilor, el insusi numindu-se apostol si rob al lui Isus Christos, prin voia lui Dumnezeu, este Pavel. Initial prigonitor al bisericii, dupa intalnirea sa cu Lumina, pe drumul Damascului, a primit apostolatul si a devenit rugul care a mistuit lumea. Lui ii datoram multa consideratie si respect.

Recent, academicianul Solomon Marcus a afirmat că sistemul românesc de învățământ e un dezastru și ar trebui reformat din temelii. Sigur, toată lumea vrea reformă, mai toți clamează necesitatea schimbării. Când a fost ultima dată făcută o reformă în adevăratul sens, nu ceea ce au încercat, atât cât i-a dus capul, diverși miniștri?
În cazul raportării la Eminescu, afirmația matematicianului și lingvistului Marcus Solomon devine și mai veridică. Majoritatea profesorilor e încă tributară (nu-mi dau seama dacă se prind de chestia aceasta sau nu), protosincronismului care a dominat cultura națională începând cu deceniul 7. De aici tendința de exagerare a valorilor. literare, istorice, etc. Da, s-a făcut o teză a luptei de clasă din ”Împărat și proletar”, da, s-a realizat un film, impresionant din punct de vedere cinematografic, mai puțin exact istoricește vorbind, precum ”Mihai Viteazul”. În paranteză fie spus nu mi-e rușine nici cu ”Roșu vertical” a lui Nichita și nici cu ”Delirul” lui Marin Preda.
Pătrunși de importanța lor în consolidarea mitologiei eminesciene, a destinului culturii naționale în cheie europeană, mulți profesori de limba și literatura română/istorie au funcționat ca niște instrumente ideologice(până la urmă a făcut-o și George Călinescu, la care face aluzie Preda în ”Cel mai iubit”), care au sădit în conștiința plăpândă a elevilor sentimentul intangibilității culturii românești.
Expresii de genul ”ce a vrut să spună poetul în versul următor”, au rămas, sunt convins, în memoria generațiilor de elevi captivi și reprezintă exemplul execrabil de manipulare, prostie și lipsă de creativitate pe care îl putea da școala românească forjată de unelte prolecultiste.
După 90 a început să apară, timid, câte ceva și din publicistica lui Eminescu. O publicistică foarte bună,critică, acidă chiar. De altfel, așa cum trebuie. Cine își imaginează că romanticul Eminescu trebuie să fie egal cu ziaristul Eminescu ar trebui să-și ardă o carte în cap, la propriu. Cine crede că despre Eminescu trebuie vorbit doar din vârful buzelor, are o mare problemă. Nu mai e Eminescu cel pe care îl știam noi din pagina 80, sus, a manualului de Limba și Literatura Română? Nu, nu mai e. Nici Creangă nu mai e. Nici Nichita alcoolicul, nici Ion Barbu cocainomanul, la fel Preda mort după o cruntă beție.
E rău, e bine că e așa? Le scade din valoarea operei? Sau o face mai...comercială? Cine dă bani pentru reeditări? Cum se promovează acestea? Când s-a mai epuizat un tiraj de 100 000 de exemplare, așa cum se întâmpla cu cărțile lui Marin Preda? Că inițiații, prietenii scriitorilor știau cum au trăit/murit prieteniilor, e altceva. Mutarea s-a petrecut la nivelul opiniei publice, a subconștientului colectiv și atunci apre temerea: s-a distrus un mit, mai multe, se aruncă cu noroi, nu mai avem nimic sacru, etc. Oare?
Apoi, presa. Nu știu de când are aceasta rolul de a apăra sine die memoria cuiva. Nu sunt de acord și mi se pare de prost-gust expresia:”Presa educă”. Fals! Educația o face familia și școla! Presa informează, investighează, opininează. Nu-i poți pretinde unui post tv comercial să facă educație, nu e treaba lui. Îi poți pretinde însă postului național la care plătim abonamente impuse. Da, acolo trebuie să existe emisiuni dedicate culturii. Cum sunt acestea realizate din punct de vedere al dinamismului, al stârnirii interesului e altă discuție. Cine mă obligă pe mine să mă uit la Bianca Drăgușan/Victor Slab?
De altfel, chiar posturile/publicațiile comerciale au avut de multe ori momente bune în prezentarea marilor scriitori, a oprei lor și, da, au făcut-o mai interesant, chiar șocând, decât anostele programe, așa-zis culturale ,ale postului public care papă sute de miliarde ineficient.
Eminescu e Împărat. Și,așa proletar cum e, tot Împărat va fi! La mulți ani!

dar cred că vinovată pentru nedumeririle mele e faptul că am citit asta azi, marți 13.

scuzați offtopic-ul, dar am rămas într-un hal de contemplație, de nerostit...

are mai multe genitivale decat stie un copil de clasa a IV-a numara... multe pretiozitati... am citit in speranta de a observa un progres... dar plec dezamagit ... atat cat pot fi intr-o zi frumoasa, ca sa nu exagerez...

Younger Sister, regulamentul se aplică tuturor în egală măsură, iar ceea ce nu vezi nu înseamnă că nu există neaparat (deși unele chestii se văd, dacă dorești). Dar pentru că nu dorim astfel de discuții aici, te voi ruga încă o dată să îți setezi standardele mai sus și să fii mai atentă și mai justificativă în recomandările pe care le faci (ne-ai spus chiar tu că ai acordat peniță pentru că "ți-a plăcut"), pentru că o peniță nu este un mijloc de a ne spune simplu "mie mi-a plăcut", ci este o recomandare făcută și celorlalți de a intra să citească, iar aceasta impune o responsabilitate, pe care sperăm se ne-o asumăm cu toții, făra a fi nevoie de intervenții ca acestea.