Mie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
...pentru că uneori, spre a ne face să înțelegem esența adevăratei iubiri, a nemeritatei bunătăți, ni se adresează așa, nouă fiilor risipitori, cu un murmur timid, bineînțeles, unde mai găsește o lumină aprinsă, sau măcar un opaiț, un murmur timid...
Despre text: trebuie un pic revizuit; s-au strecurat câteva typo începând chiar de la titlu (diacritice). Mai sunt și câteva încălcări de reguli tipografice și anume: s-a lăsat spațiu între cuvânt și semnul de punctuație care urmează; în câteva locuri nu s-a lăsat spațiu între cuvinte. Mai sunt câteva virgule lipsă, câteva în plus, una chiar între subiect și predicat.
În general îmi plac interviurile. E un mijloc prin care intrăm într-o comuniune specială cu cel intervievat. Știu că are anumite rigori în formularea întrebărilor, în succesiunea lor. E un domeniu pe care încă îl explorez.
Mulțumiri, Claudia!
PS. Trebuie șters „photo PA270003_zps36e88d77.jpg” de la începutul textului. Imaginile se inserează doar prin intermediul Photobuquet.
eminamente romantic poemul tau. aceasta atmosfera fantomatica, spleen-ul nostalgiei... ce ar fi putut fi, ce a fost si nu va mai fi, imposibila intoarcere. cred ca nu-mi face bine poemul tau, dar asta e meseria poemelor bune, sa sune in tine melodia lamei de ferastrau. si, ca sa inchei intr-o nota optimista, exista, totusi, viata pe pamant. felicitari.
da, doamnă, egalizator, pt. că aici suntem egali. nu mă interesează cât şi anume purtaţi la pantofi.
ici suntem EGALI ! Dv., subiectiv, aveţi pretenţia că sunteţi insultată, eu, în subiectivismul meu, asemeni.
îmi pare rău de un singur fapt: că am pierdut un timp pe care,poate, îl puteam folosi mult mai bine. nu ştiu ce va căşunat atât de mult, eu vă spun, săru-mâna, şi vă doresc, din inimă, să fiţi fericită !
andu fainut text. prea incarcat de oase (m-am simtit ca la un curs de medicina!), si lunguiet de felul lui... spre deosebire de ceilalti comentatori mie chiar imi place finalul: grile diferite de lectura, poate si gusturi diferite... 2 observatii insa: 1) dar nu i-am găsit nicio întrebuințare rezonabilă dar alergătorul meu -repetitie obositoare. prea multe "dar"-uri/cm liric. 2) o să plătim mai puțin întreținere la iarnă -imi suna incorect gramatical. fie zici "putina intretinere", fie " mai putin intretinerea". poate ma prind eu mai greu, dar nu cumva prin lungimea si narativitatea obositoare a poemului ai vrut sa induci exact acea stare de spirit pe care o are atletul dupa 110 m garduri?
Stiu sa numar, dar nu stiu sa scriu. Iertare. De acord cu ce spui, in totalitate. Eu sunt adepta haiku.ului clasic, chiar daca la ultimul Simpozion International din 1999 s-au luat unele decizii cu privire la poezia moderna.Cu japonezii nu am vorbit inca, dar sper sa se intample in curand. Deocamdata am doar un poem publicat pe prima pagina intr-o revista japoneza. Ai castigat pariul. Regret ca ma limitez aici...sunt pe drum spre Bucuresti si mi-e cam greu sa scriu. Toate cele bune!
paule, felicitari pentru acest poem foarte puternic. M-ai dus prin multe locuri, incepand cu Cernul si terminand cu Biblia Reloaded. Felicitari si pentru un final puternic, un final al jocului, un final al titanilor care arunca unul dupa altul cu muntii. ai o penita de la mine. ai naibii fotonii astia!!! :) petre
margot, nu stiu nici eu. poate te-a afectat depinde ce intelegi prin a ignora distantele. pentru unii este de fapt ca si cum ele nu ar exista si atunci exista riscul atingerii. nu cred ca esti poet incepator dar nici nu vad ce ar avea asta cu efortul tau de a rationaliza o expresie. eu, de exemplu, nu sint nici macar poet, daca asta are vreo importanta pentru tine. ultimele versuri sint banale, la fel probabil ca si mine Ioana, oare e migala sa culegi boabe de nisip sau e o corvoada, un efort mult prea ineficient, cam la fel ca si poezia...
Aranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.
stau pana in zori cu degetele ascutite pe fereastra( cred ca e destul de intuneric) si se pot ``ascunde`` prin trairile pe care vor sa le sugereze cititorului.
cat despre vocativ, probabil va referiti la propozitia incidenta: imi spun, insa nu am intentionat sa imi demonstrez cunostintele gramaticale, ci doar sa imi exprim unele sentimente pe care domnia voastra le luati in deradere.
domnule Agherghesei, un lucru e sigur, scriem poezie, de aceea orice atitudine de batjocora a trairilor noastre ne afecteaza(ma refer la acel: ptiu! flegmatic din comentariu)
tocmai am vorbit cu Vlad Nanie și șansele au sărit peste 50%. să vedem acum cît de performantă va fi legătura la internet. în rest, puteți începe să dați de știre. voi face o pagină specială și vă voi anunța în timp util.
OK, Virgil. Dacă e aşa importantă discuţia despre halat şi crăpături, halatul din textul meu are o crăpătură/ruptură exact lângă aia formată de şirul nasturilor. Aşadar, e altă crăpătură. Na! Mai fă-mi obiecţii :))
"strivind-mi vertebrele" "isi deschide larg cataractele" "meduze țîșnesc prin orbitele mari" "alge-nflorite mi-atîrnă din trup" "ghioc de stele..." .... cred ca e cam ofensata muza pentru atatea imagini furate din cosul ei de inspiratii. pentru versiunea franceza, esti sigura... qu'il s'agit de : "tes doigts vieux... indécents"? pentru contextul semantic merge ("gangrène tacite élevée dans ma chair") dar fata de versiunea de origine se schimba totul. in versiunea romaneasca mi se pare mai potrivit; pentru ca subzista un oximoron pe undeva...
ram, sigur? imparateasa, ai spus ceea ce trebuie. eu insumi sunt invidios acum pe autorul textului :) dupa cum cred ca stii, nu stiu cum sa multumesc cand sunt apreciate textele mele: ma descurcam mult mai bine in fata criticii. nicio greseala aici? sigur? multumesc
dacă mi-ar fi prezentat cineva acest poem fără să-mi spună autorul aș fi jurat că e poezie Țî micropoemele tale caligrafiate pe frunze îmi răscolesc amintiri din trecute vieți de mandarin și mă îndeamnă să scriu din nou scrisori către Du Fu sau Wang Wei...
un poem ce reflecta nu doar acceleratia timpului si pasii nostri mici de furnica ce incearca sa tina piept rotatiei pamintului, boom-ului universal. treptat se evidentiaza un raport intre fiinta si restul civilizatiei care absoarbe totul in cresterea ei progresiva de multe ori aberanta. si unde, in ce loc nelinistea isi va opri respiratia, pentru a fi noi, fara a ne altera identitatea si intimitatea? frumoase si rotunde in lirismul lor, aceste versuri devenind usor laitmotivul poemului, ce se regasesc pe frontispiciul sentimentelor uitate citeodata, risipite fara noima - si nu traim decit o data: "așteaptă așteaptă așteaptă-mă te voi mângâia mâine te voi privi mâine blând tandru încețoșat"
e OK, nu cred ca e superb, insa. un text care curge ca viata printre degete, previzibil, spre un fagas asteptat. primul hieroglif a fost mai imprevizibil, mai aproape de penita si de remarca.
Scuze, am un "ă" în plus, acolo, după pălăria lui Beckett. poezia lui Silviu începe întotdeauna simplu, te ia de mânuță... și, apoi, de acolo, începe totul.
Chiar mai inainte discutam pe YM cu un pusti de 19 ani, aspirant catre poezie, i-am dat sa citeasca din textele tale vechi de prin 2004, 2005, de pe ago si ma intreaba daca mai e valabil stilul clasic, ii spun ca da, e singurul care rezista timpului. Si cu ocazia asta am recitit si eu vremurile bune, iar acest text mi-a amintit de ele; prin ritmul sau interior mi-a amintit de vremurile cand poezia ne ocupa tot timpul, oriunde am fi fost. Ma bucur ca, parafrazand titlul meu, tie ti-a reusit un poem bun.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
multumesc frumos pentru parere!
pentru textul : infraroșu deMie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
pentru textul : jurnal de nesomn II dedeci, ma trimiti pe ultima pagina. multumesc, doamne
pentru textul : coming soon de...pentru că uneori, spre a ne face să înțelegem esența adevăratei iubiri, a nemeritatei bunătăți, ni se adresează așa, nouă fiilor risipitori, cu un murmur timid, bineînțeles, unde mai găsește o lumină aprinsă, sau măcar un opaiț, un murmur timid...
pentru textul : nobody home - eu conduc, little Johnny îmi spune că deNe bucură revenirea. Trebuie să te anunț că între timp ai fost încadrată la categoria de „membru corespondent” și odată cu asta s-a pierdut dreptul de a face comentarii. Vestea bună e că se poate redobândi acest drept, dacă dorești. Mai multe informații aici:
http://hermeneia.com/content/faq/de_ce_nu_pot_scrie_comentarii_daca_sunt...
http://hermeneia.com/content/faq/ce_trebuie_sa_fac_ca_sa_nu_mai_fiu_memb...
Despre text: trebuie un pic revizuit; s-au strecurat câteva typo începând chiar de la titlu (diacritice). Mai sunt și câteva încălcări de reguli tipografice și anume: s-a lăsat spațiu între cuvânt și semnul de punctuație care urmează; în câteva locuri nu s-a lăsat spațiu între cuvinte. Mai sunt câteva virgule lipsă, câteva în plus, una chiar între subiect și predicat.
În general îmi plac interviurile. E un mijloc prin care intrăm într-o comuniune specială cu cel intervievat. Știu că are anumite rigori în formularea întrebărilor, în succesiunea lor. E un domeniu pe care încă îl explorez.
Mulțumiri, Claudia!
PS. Trebuie șters „photo PA270003_zps36e88d77.jpg” de la începutul textului. Imaginile se inserează doar prin intermediul Photobuquet.
pentru textul : oameni de valoare in umbra modestiei - Angela Nache Mamier decred că e inspirat de știrile de la ora 17. prietenii știu de ce-bergenbier!
pentru textul : rock poem deeminamente romantic poemul tau. aceasta atmosfera fantomatica, spleen-ul nostalgiei... ce ar fi putut fi, ce a fost si nu va mai fi, imposibila intoarcere. cred ca nu-mi face bine poemul tau, dar asta e meseria poemelor bune, sa sune in tine melodia lamei de ferastrau. si, ca sa inchei intr-o nota optimista, exista, totusi, viata pe pamant. felicitari.
pentru textul : amputarea literei d deImi pare rau ca iti este greu si ai probleme (cu acest text!). Sper ca totul sa se rezolve cu bine! :p
Regards!
pentru textul : diligo est deesti kiki vasilescu, autorul "romanului rominesc pervers"? cit despre text, nu-i nereusit
pentru textul : Rectiliniu deda, doamnă, egalizator, pt. că aici suntem egali. nu mă interesează cât şi anume purtaţi la pantofi.
ici suntem EGALI ! Dv., subiectiv, aveţi pretenţia că sunteţi insultată, eu, în subiectivismul meu, asemeni.
îmi pare rău de un singur fapt: că am pierdut un timp pe care,poate, îl puteam folosi mult mai bine. nu ştiu ce va căşunat atât de mult, eu vă spun, săru-mâna, şi vă doresc, din inimă, să fiţi fericită !
P.S. vă rog, nu interpretaţi, o spun din inimă !
pentru textul : go fishing deandu fainut text. prea incarcat de oase (m-am simtit ca la un curs de medicina!), si lunguiet de felul lui... spre deosebire de ceilalti comentatori mie chiar imi place finalul: grile diferite de lectura, poate si gusturi diferite... 2 observatii insa: 1) dar nu i-am găsit nicio întrebuințare rezonabilă dar alergătorul meu -repetitie obositoare. prea multe "dar"-uri/cm liric. 2) o să plătim mai puțin întreținere la iarnă -imi suna incorect gramatical. fie zici "putina intretinere", fie " mai putin intretinerea". poate ma prind eu mai greu, dar nu cumva prin lungimea si narativitatea obositoare a poemului ai vrut sa induci exact acea stare de spirit pe care o are atletul dupa 110 m garduri?
pentru textul : 110 m garduri deeu cred ca de o vreme tu scrii aiureli si comentarii idioate
pentru textul : românia lui virgil t -V- deStiu sa numar, dar nu stiu sa scriu. Iertare. De acord cu ce spui, in totalitate. Eu sunt adepta haiku.ului clasic, chiar daca la ultimul Simpozion International din 1999 s-au luat unele decizii cu privire la poezia moderna.Cu japonezii nu am vorbit inca, dar sper sa se intample in curand. Deocamdata am doar un poem publicat pe prima pagina intr-o revista japoneza. Ai castigat pariul. Regret ca ma limitez aici...sunt pe drum spre Bucuresti si mi-e cam greu sa scriu. Toate cele bune!
pentru textul : 3 gafe haiku depaule, felicitari pentru acest poem foarte puternic. M-ai dus prin multe locuri, incepand cu Cernul si terminand cu Biblia Reloaded. Felicitari si pentru un final puternic, un final al jocului, un final al titanilor care arunca unul dupa altul cu muntii. ai o penita de la mine. ai naibii fotonii astia!!! :) petre
pentru textul : Și ascult cum pleacă fotonii demargot, nu stiu nici eu. poate te-a afectat depinde ce intelegi prin a ignora distantele. pentru unii este de fapt ca si cum ele nu ar exista si atunci exista riscul atingerii. nu cred ca esti poet incepator dar nici nu vad ce ar avea asta cu efortul tau de a rationaliza o expresie. eu, de exemplu, nu sint nici macar poet, daca asta are vreo importanta pentru tine. ultimele versuri sint banale, la fel probabil ca si mine Ioana, oare e migala sa culegi boabe de nisip sau e o corvoada, un efort mult prea ineficient, cam la fel ca si poezia...
pentru textul : omul/nisip deAranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.
pentru textul : clopotul de sticlă desugestiva, ma intreb daca nu ar fi mers mai bine introdusa la "arte vizuale"/arta fotografica
pentru textul : Totul despre Mine denu e
pentru textul : ieși afară javră ordinară demai ai doua incercari
stau pana in zori cu degetele ascutite pe fereastra( cred ca e destul de intuneric) si se pot ``ascunde`` prin trairile pe care vor sa le sugereze cititorului.
pentru textul : mistică decat despre vocativ, probabil va referiti la propozitia incidenta: imi spun, insa nu am intentionat sa imi demonstrez cunostintele gramaticale, ci doar sa imi exprim unele sentimente pe care domnia voastra le luati in deradere.
domnule Agherghesei, un lucru e sigur, scriem poezie, de aceea orice atitudine de batjocora a trairilor noastre ne afecteaza(ma refer la acel: ptiu! flegmatic din comentariu)
Lucian, efectiv ai un pasaj hilar: "Refuz toate părțile ce se numesc feminine"
pentru textul : Refuz profund detocmai am vorbit cu Vlad Nanie și șansele au sărit peste 50%. să vedem acum cît de performantă va fi legătura la internet. în rest, puteți începe să dați de știre. voi face o pagină specială și vă voi anunța în timp util.
pentru textul : Virtualia XII - Live Online pe Hermeneia.com - anunț important deOK, Virgil. Dacă e aşa importantă discuţia despre halat şi crăpături, halatul din textul meu are o crăpătură/ruptură exact lângă aia formată de şirul nasturilor. Aşadar, e altă crăpătură. Na! Mai fă-mi obiecţii :))
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii de"strivind-mi vertebrele" "isi deschide larg cataractele" "meduze țîșnesc prin orbitele mari" "alge-nflorite mi-atîrnă din trup" "ghioc de stele..." .... cred ca e cam ofensata muza pentru atatea imagini furate din cosul ei de inspiratii. pentru versiunea franceza, esti sigura... qu'il s'agit de : "tes doigts vieux... indécents"? pentru contextul semantic merge ("gangrène tacite élevée dans ma chair") dar fata de versiunea de origine se schimba totul. in versiunea romaneasca mi se pare mai potrivit; pentru ca subzista un oximoron pe undeva...
pentru textul : doar marea o mai aud, iubite… deram, sigur? imparateasa, ai spus ceea ce trebuie. eu insumi sunt invidios acum pe autorul textului :) dupa cum cred ca stii, nu stiu cum sa multumesc cand sunt apreciate textele mele: ma descurcam mult mai bine in fata criticii. nicio greseala aici? sigur? multumesc
pentru textul : domnul salvează regina dedacă mi-ar fi prezentat cineva acest poem fără să-mi spună autorul aș fi jurat că e poezie Țî micropoemele tale caligrafiate pe frunze îmi răscolesc amintiri din trecute vieți de mandarin și mă îndeamnă să scriu din nou scrisori către Du Fu sau Wang Wei...
pentru textul : Qing An deVladimir, asa e. Si e vara. Bobadil.
pentru textul : la o cafea deun poem ce reflecta nu doar acceleratia timpului si pasii nostri mici de furnica ce incearca sa tina piept rotatiei pamintului, boom-ului universal. treptat se evidentiaza un raport intre fiinta si restul civilizatiei care absoarbe totul in cresterea ei progresiva de multe ori aberanta. si unde, in ce loc nelinistea isi va opri respiratia, pentru a fi noi, fara a ne altera identitatea si intimitatea? frumoase si rotunde in lirismul lor, aceste versuri devenind usor laitmotivul poemului, ce se regasesc pe frontispiciul sentimentelor uitate citeodata, risipite fara noima - si nu traim decit o data: "așteaptă așteaptă așteaptă-mă te voi mângâia mâine te voi privi mâine blând tandru încețoșat"
pentru textul : zece, o sută, o mie de megatone dee OK, nu cred ca e superb, insa. un text care curge ca viata printre degete, previzibil, spre un fagas asteptat. primul hieroglif a fost mai imprevizibil, mai aproape de penita si de remarca.
pentru textul : Fiara deScuze, am un "ă" în plus, acolo, după pălăria lui Beckett. poezia lui Silviu începe întotdeauna simplu, te ia de mânuță... și, apoi, de acolo, începe totul.
pentru textul : Viziune cu barză, vacă și broască deChiar mai inainte discutam pe YM cu un pusti de 19 ani, aspirant catre poezie, i-am dat sa citeasca din textele tale vechi de prin 2004, 2005, de pe ago si ma intreaba daca mai e valabil stilul clasic, ii spun ca da, e singurul care rezista timpului. Si cu ocazia asta am recitit si eu vremurile bune, iar acest text mi-a amintit de ele; prin ritmul sau interior mi-a amintit de vremurile cand poezia ne ocupa tot timpul, oriunde am fi fost. Ma bucur ca, parafrazand titlul meu, tie ti-a reusit un poem bun.
pentru textul : text cu oameni care nu mă surprind dePagini