te asigur eu mai nicodeme ca nu e moo moo din partea lui boba. dar te asigur si ca daca il superi ai incurcat-o. o sa iti faca aripioarele injieresti pe bbq si ramii plesuv. anyway mai nicodeme decit abureli de-ale tale cu aripioare, bucaovne, quasari si halelule de doi bani, eu zic ca e tot mai preferabil sa vorbesti o limba reala decit una de lemn... forjat bobadile, da, e efervescent. poate de aceea si mai merita lucrat. in ce priveste acel 5%, cred ca stii de acuma ca asta e meteahna mea, sa ma mai dedulcesc la retoric. pacatele tineretii, deh ...
cailean, ca de obicei, cuvintele sunt pretexte in vederea comunicarii si dezinsingurarii. desi ai vorbit frumos - si iti multumesc- nu voi divulga "secretul" acestei noi serii. precizez ca, oarecum, aici, crucile trebuie asezate deoparte. pentru dincoace. djamal, esti pretentios ca o fata mare. te rog sa renunti cand treci pe la mine la acel "drag". sa nu rosim impreuna...
Când am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
rockam, nu stiu daca ti-am spus, dar eu sint inginer, adica handicapat literar. gurile rele spun ca as fi cistigat premiul intii anul trecut la un concurs national de poezie. dar sa nu le crezi, imi vor raul. in rest, imi pierd si eu vremea pe aici construind website-uri si comunitati literare pe care le ofer gratis altora. dar ce sa te astepti de la un inginer, nu?
imaginile se descopără în palmă de către cei ce ghicesc acolo, ceea ce este o dovadă că în palmă, pentru unii, purtăm o oglindă. poemul tău îmi amintește de Cătălina din Luceafărul eminescian sau de fetele cucerite de acel fermecător Sburător...
Doamna, va multumesc foarte mult pentru replica. Aveti o alta perspectiva, foarte interesanta dealtfel: "as zice ca omul modern NU si-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale". Eu unul ma refeream la stiinta, cea la care face referinta precisa Tutea in citatul propus in text. Imi pare rau, dar nu eu sunt cel care amesteca stiinta cu filozofia. Daca vreti insa, puteti sa ma blamati pe mine, Petre Tutea nu v-ar mai putea raspunde. Eu da :) . Cu respect. Exprimarea mea a fost urmatoarea: "Stiinta se dezvoltase intre timp. Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900." Dumneavoastra ziceti scurt "oare?" Pai putem cerceta. Daca e asa, imi trimiteti o ciocolata, daca nu, puteti sa ma tavaliti prin smoala si fulgi si sa ma dati afara din acest spatiu. ok :) Mai pomeniti de "experimental". Nu vad bine la ce va referiti. Omul a facut experiente din cele mai vechi timpuri si proportia lor in stiinta cred ca nu s-a schimbat. Nu vad nicidecum inmultirea experientelor ca ceva primordial. In sfarsit... e un subiect vast. Luati va rog un singur exemplu de salt calitativ: medicina. Sau mai direct : cartografierea genomului uman. Nu e vorba de experiment aici. Un salt enorm, incuantifiabil. :) Sa ma insist asupra faptului ca acel 99% era un efect vizual si ca progresul e in realitate mult mai important? Mai spuneti: "misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. " Aici imi dau seama, in sfarsit (mintea de pe urma... va rog sa ma scuzati, o recunosc si o semnez) ca m-ati inteles poate altfel decat am mizat eu. Cand vorbesc de "patrimoniul total de cunostinte" in fraza citata si mai sus, ma refer (bineinteles) la patrimoniu, patrimoniu in sensul propriu al cuvantului, adica la ceea ce stim acum, ceea ce avem acum. Care patrimoniu este o parte infima din ceea ce se mai poate afla de aici inainte. Sper ca suntem de acord. Sau nu? :) Va rog numai nu va suparati pe mine, iar daca ati formula si frazele altfel decat "sa nu facem" ar suna mai putin ironic. Am vazut ca adresarea catre domnul Manolescu va este elevata si deloc ironica. Nu stiu de unde deduceti ca eu, biet pseudonim si novice, as fi mai tanar sau mai neinstruit. Ca ma intreb si eu, oare ce anume ma da de gol? :) cu deosebit respect, tm
Conjuncţii "să" şi "că". Am înţeles, oricum observasem, dar aşa am simţit eu textul, ca pe o litanie cu un anumit ritm, cu accentuarea rugii, temerilor, momentului de revelaţie prin verbe ca atare la conjunctiv...poate îl voi mai şlefui, dar mă tem că adăugarea încă a unei strofe (la mijloc) ar dilua ideea, iar la sfârşit nu merge.
ei uite că eu nu sînt neaparat de acord. este adevărat că textul nu se remarcă prin strălucire sau orice fel de "lucire". dar ceea ce observ este acea abilitate de a sugera inefabilul și alunecarea asta în diferite spații temporale. aș spune destul de ciudat acest lucru și poate chiar contrară filozofiei japoneze care admiră mirajul momentului. aici, în acest text nu există moment, nu există "acum". si asta este, mi se pare mie, demn de notat. probabil că dacă ar fi o pictură (japoneză..?), o simpla tușă roșie cu pensula ar schimba foarte mult. și poate că asta lipsește textului.
pentru profetul: "pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau". se pare ca iar imprumuti arsenalul de razboi al acestuia. vrei sa te trimit la psalmii lui David si la alungarea duhului rau din Saul? eu ma mir de temperamentul tau profan, judecati voi oameni BUNI !
Emil, mi-a plăcut întreg poemul. Aș remarca în mod deosebit: "eu nu am pat doar deformări ale celor ce-au dormit lîngă mine" și "trecătorii să-i spună ce bine vă stă doamnă zilele altuia vi se asortează cu ochii". Pentru toate-acestea, penița de aur. Cristi.
SM in trei seq. 1. cinema francez anii '70 2. american '90 3. MTV ...cu montajul si atmosfera de rigoare. foarte bine facut. impreuna e reusit. prima imi place in mod special,. bosho nu m-ar fi convins fara 1 si 3. ultima aproape deloc. este prea ermetica. dai prea putin. versul final nu e suficient.
Scrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. "Scrumul" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre "enorme piane gravide". Cafeaua e "invalidă", geamul maltratează stele polare, "Scrum IV" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea. Prin "scrum", prin "praf și pulbere" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt "furnici", el e un "cerșetor sărac", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, "după după ce totul totul a fost spus", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș. Și suntem la al șaselea strat.
Ideea nu este rea, poate doar peretele e prea mult și el înghețat. Deși câteodată nimic nu e prea mult, dar știi... din afară nu se vede niciodată la fel. Nu-mi dau seama ce este în dreptul ferestrei, dar mie îmi pare un fel de morișcă, la fel ca acelea cu care se joacă prin parcuri copiii. Și dacă nu asta este, eu tot asta vreau să fie. Pentru că am voie, o dată ce te-ai eliberat de creația ta, venim noi, privitorii. Ascuns. Mi-a plăcut.
poem transpus intr-un de anima dictum, o incercare de miscare ordonatoare în coborâre într-o lume adâncită în divizare unde propriul lumen rămne singurul refugiu. mi-au plăcut imaginile legate de stihii, aerul despicat în furtuni și foșnetul cerului devenind potop. cred, totuși, că titlul e un pic departe de trupul poemului.
Nu am intenționat nimic. Am scris textul așa cum mi-a venit. După, i-am analizat, la rece, sugestiile. Evident, nun voi spune nimic. Este treaba eventualilor cititori dacă vor binevoi s-o facă. Mulțumesc pentru citire și semnalarea „typo”. Cu gȃnduri bune, Gorun
citatul din final aparține lui nicolae manolescu. mulțumesc că ai trecut și pentru sugestii! în sfârșit se poate discuta într-un mod civilizat pe acest site! mulțumesc încă o dată!
"valsul orașului când trenurile se înfundă în noapte și
toti oamenii dorm/ în gări rămân hainele și țipetele noastre
iar trupurile pleacă mai departe" - mi-a plăcut partea asta.
text alert, poate prea alert - de data asta parca ar fi prins bine un popas mai lung asupra caracterelor, cat sa ne tragem sufleul in iuresul naratiunii. Dar nu pot sa nu remarc savuroasa rasucire din condei a finalului. Ca de obicei, mi-a facut placere sa va citesc.
oricît de reușită (și amuzantă) ar fi prozodia, prima jumătate a textului nu este poezie. a doua junatate (cam de pe la „babo vera”) poate fi numită poezie și are un anumit ritm interior. pe alocuri insa se cam repetă și nu prea reușește să iasă dintr-o capcană ideatică.
Lea, tu, prin discreția și sensibilitatea ta, ești o floae rară... :)
nămă bucur mult că geana asta de gând (pe care, sinceră să fiu, m-am temut să o numesc „poezie”) a ajuns până lmesajul a tine.
Viorica, îți spun drept - cu riscul de a părea patetică - citind mesajul tău, mi-au dat lacrimine.
de multe ori, distanțele (în timp și spațiu) sunt ne ajută să vedem mai limpede...
dacă va fi să fie, ne vom întâlmi într-o zi, cu siguranță. și mie mi-ar face plăcere, să știi.
Nu-mi place titlul, cred că puteai fi mai inspirat. În rest, un exemplu reușit despre cât de mult te poți desfășura "literar" pe marginea oricărui subiect, cu naturalețe, ironie și humor, și poate cu folos pentru cititori și de ce nu, autor. Nu te-am mai văzut în această ipostază, am savurat textul, hypertextul ș.a.m.d. În fragmentul "cel puțin pentru mine, este profound", ai sau nu un typo? Comentați, spuse vocea din off. (sau din ooof).
în același loc ”dintre coșmar și extaz”. poate spre surprinderea ta am nu unul dar doua puncte de referință ce să modific la titlu? sau ți se pare ție prea comun violetul?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
scuze, cu toata previzualizarea, tot mi-a scapat - zgarie
pentru textul : reverie fără lăutar dete asigur eu mai nicodeme ca nu e moo moo din partea lui boba. dar te asigur si ca daca il superi ai incurcat-o. o sa iti faca aripioarele injieresti pe bbq si ramii plesuv. anyway mai nicodeme decit abureli de-ale tale cu aripioare, bucaovne, quasari si halelule de doi bani, eu zic ca e tot mai preferabil sa vorbesti o limba reala decit una de lemn... forjat bobadile, da, e efervescent. poate de aceea si mai merita lucrat. in ce priveste acel 5%, cred ca stii de acuma ca asta e meteahna mea, sa ma mai dedulcesc la retoric. pacatele tineretii, deh ...
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities decailean, ca de obicei, cuvintele sunt pretexte in vederea comunicarii si dezinsingurarii. desi ai vorbit frumos - si iti multumesc- nu voi divulga "secretul" acestei noi serii. precizez ca, oarecum, aici, crucile trebuie asezate deoparte. pentru dincoace. djamal, esti pretentios ca o fata mare. te rog sa renunti cand treci pe la mine la acel "drag". sa nu rosim impreuna...
pentru textul : urâții deCând am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
pentru textul : rosebud derockam, nu stiu daca ti-am spus, dar eu sint inginer, adica handicapat literar. gurile rele spun ca as fi cistigat premiul intii anul trecut la un concurs national de poezie. dar sa nu le crezi, imi vor raul. in rest, imi pierd si eu vremea pe aici construind website-uri si comunitati literare pe care le ofer gratis altora. dar ce sa te astepti de la un inginer, nu?
pentru textul : apryl deimaginile se descopără în palmă de către cei ce ghicesc acolo, ceea ce este o dovadă că în palmă, pentru unii, purtăm o oglindă. poemul tău îmi amintește de Cătălina din Luceafărul eminescian sau de fetele cucerite de acel fermecător Sburător...
pentru textul : Ochiu-mi mândru că te poate privi dese va-ndulci ca struguri pe butuci
pentru textul : icoană hoinară deMultumesc, Emilian! Pentru tot.
pentru textul : un fel de poveste deDoamna, va multumesc foarte mult pentru replica. Aveti o alta perspectiva, foarte interesanta dealtfel: "as zice ca omul modern NU si-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale". Eu unul ma refeream la stiinta, cea la care face referinta precisa Tutea in citatul propus in text. Imi pare rau, dar nu eu sunt cel care amesteca stiinta cu filozofia. Daca vreti insa, puteti sa ma blamati pe mine, Petre Tutea nu v-ar mai putea raspunde. Eu da :) . Cu respect. Exprimarea mea a fost urmatoarea: "Stiinta se dezvoltase intre timp. Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900." Dumneavoastra ziceti scurt "oare?" Pai putem cerceta. Daca e asa, imi trimiteti o ciocolata, daca nu, puteti sa ma tavaliti prin smoala si fulgi si sa ma dati afara din acest spatiu. ok :) Mai pomeniti de "experimental". Nu vad bine la ce va referiti. Omul a facut experiente din cele mai vechi timpuri si proportia lor in stiinta cred ca nu s-a schimbat. Nu vad nicidecum inmultirea experientelor ca ceva primordial. In sfarsit... e un subiect vast. Luati va rog un singur exemplu de salt calitativ: medicina. Sau mai direct : cartografierea genomului uman. Nu e vorba de experiment aici. Un salt enorm, incuantifiabil. :) Sa ma insist asupra faptului ca acel 99% era un efect vizual si ca progresul e in realitate mult mai important? Mai spuneti: "misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. " Aici imi dau seama, in sfarsit (mintea de pe urma... va rog sa ma scuzati, o recunosc si o semnez) ca m-ati inteles poate altfel decat am mizat eu. Cand vorbesc de "patrimoniul total de cunostinte" in fraza citata si mai sus, ma refer (bineinteles) la patrimoniu, patrimoniu in sensul propriu al cuvantului, adica la ceea ce stim acum, ceea ce avem acum. Care patrimoniu este o parte infima din ceea ce se mai poate afla de aici inainte. Sper ca suntem de acord. Sau nu? :) Va rog numai nu va suparati pe mine, iar daca ati formula si frazele altfel decat "sa nu facem" ar suna mai putin ironic. Am vazut ca adresarea catre domnul Manolescu va este elevata si deloc ironica. Nu stiu de unde deduceti ca eu, biet pseudonim si novice, as fi mai tanar sau mai neinstruit. Ca ma intreb si eu, oare ce anume ma da de gol? :) cu deosebit respect, tm
pentru textul : Gânduri deConjuncţii "să" şi "că". Am înţeles, oricum observasem, dar aşa am simţit eu textul, ca pe o litanie cu un anumit ritm, cu accentuarea rugii, temerilor, momentului de revelaţie prin verbe ca atare la conjunctiv...poate îl voi mai şlefui, dar mă tem că adăugarea încă a unei strofe (la mijloc) ar dilua ideea, iar la sfârşit nu merge.
pentru textul : ajun de Paşte deei uite că eu nu sînt neaparat de acord. este adevărat că textul nu se remarcă prin strălucire sau orice fel de "lucire". dar ceea ce observ este acea abilitate de a sugera inefabilul și alunecarea asta în diferite spații temporale. aș spune destul de ciudat acest lucru și poate chiar contrară filozofiei japoneze care admiră mirajul momentului. aici, în acest text nu există moment, nu există "acum". si asta este, mi se pare mie, demn de notat. probabil că dacă ar fi o pictură (japoneză..?), o simpla tușă roșie cu pensula ar schimba foarte mult. și poate că asta lipsește textului.
pentru textul : Grădina japoneză depentru profetul: "pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau". se pare ca iar imprumuti arsenalul de razboi al acestuia. vrei sa te trimit la psalmii lui David si la alungarea duhului rau din Saul? eu ma mir de temperamentul tau profan, judecati voi oameni BUNI !
pentru textul : psalm deEmil, mi-a plăcut întreg poemul. Aș remarca în mod deosebit: "eu nu am pat doar deformări ale celor ce-au dormit lîngă mine" și "trecătorii să-i spună ce bine vă stă doamnă zilele altuia vi se asortează cu ochii". Pentru toate-acestea, penița de aur. Cristi.
pentru textul : prospecții seismice deSM in trei seq. 1. cinema francez anii '70 2. american '90 3. MTV ...cu montajul si atmosfera de rigoare. foarte bine facut. impreuna e reusit. prima imi place in mod special,. bosho nu m-ar fi convins fara 1 si 3. ultima aproape deloc. este prea ermetica. dai prea putin. versul final nu e suficient.
pentru textul : eu, bosho și streamul deScrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. "Scrumul" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre "enorme piane gravide". Cafeaua e "invalidă", geamul maltratează stele polare, "Scrum IV" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea. Prin "scrum", prin "praf și pulbere" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt "furnici", el e un "cerșetor sărac", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, "după după ce totul totul a fost spus", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș. Și suntem la al șaselea strat.
pentru textul : Scrum VI deIdeea nu este rea, poate doar peretele e prea mult și el înghețat. Deși câteodată nimic nu e prea mult, dar știi... din afară nu se vede niciodată la fel. Nu-mi dau seama ce este în dreptul ferestrei, dar mie îmi pare un fel de morișcă, la fel ca acelea cu care se joacă prin parcuri copiii. Și dacă nu asta este, eu tot asta vreau să fie. Pentru că am voie, o dată ce te-ai eliberat de creația ta, venim noi, privitorii. Ascuns. Mi-a plăcut.
pentru textul : Ger și ulcer în familia din mai depoem transpus intr-un de anima dictum, o incercare de miscare ordonatoare în coborâre într-o lume adâncită în divizare unde propriul lumen rămne singurul refugiu. mi-au plăcut imaginile legate de stihii, aerul despicat în furtuni și foșnetul cerului devenind potop. cred, totuși, că titlul e un pic departe de trupul poemului.
pentru textul : cerul de onix decitesc cu interes din ceea ce postezi. am increderea ca vei creste frumos. deocamdata, recomand sa stai mai mult pe text, sa l altoiesti ca la carte
pentru textul : John Doe deÎți mulțumesc de trecere și pentru apreciere. Te mai aștept Cu drag Djamal
pentru textul : Haiku deNu am intenționat nimic. Am scris textul așa cum mi-a venit. După, i-am analizat, la rece, sugestiile. Evident, nun voi spune nimic. Este treaba eventualilor cititori dacă vor binevoi s-o facă. Mulțumesc pentru citire și semnalarea „typo”. Cu gȃnduri bune, Gorun
pentru textul : Viol consimțit decitatul din final aparține lui nicolae manolescu. mulțumesc că ai trecut și pentru sugestii! în sfârșit se poate discuta într-un mod civilizat pe acest site! mulțumesc încă o dată!
pentru textul : "Jurnalul fericirii". O poetică a (re)găsirii și (re)culturalizării prin credință în universul concentraționar românesc. de"valsul orașului când trenurile se înfundă în noapte și
pentru textul : esp detoti oamenii dorm/ în gări rămân hainele și țipetele noastre
iar trupurile pleacă mai departe" - mi-a plăcut partea asta.
text alert, poate prea alert - de data asta parca ar fi prins bine un popas mai lung asupra caracterelor, cat sa ne tragem sufleul in iuresul naratiunii. Dar nu pot sa nu remarc savuroasa rasucire din condei a finalului. Ca de obicei, mi-a facut placere sa va citesc.
pentru textul : Muieri pizmașe (II) deMi-a plăcut poemul tău. Are nerv şi a fost o plăcere să-l citesc. Cezar
pentru textul : Coboară pe umerii uzi deoricît de reușită (și amuzantă) ar fi prozodia, prima jumătate a textului nu este poezie. a doua junatate (cam de pe la „babo vera”) poate fi numită poezie și are un anumit ritm interior. pe alocuri insa se cam repetă și nu prea reușește să iasă dintr-o capcană ideatică.
pentru textul : despre cum nu mai moare baba vera deLea, tu, prin discreția și sensibilitatea ta, ești o floae rară... :)
nămă bucur mult că geana asta de gând (pe care, sinceră să fiu, m-am temut să o numesc „poezie”) a ajuns până lmesajul a tine.
Viorica, îți spun drept - cu riscul de a părea patetică - citind mesajul tău, mi-au dat lacrimine.
pentru textul : arămie dede multe ori, distanțele (în timp și spațiu) sunt ne ajută să vedem mai limpede...
dacă va fi să fie, ne vom întâlmi într-o zi, cu siguranță. și mie mi-ar face plăcere, să știi.
Nu-mi place titlul, cred că puteai fi mai inspirat. În rest, un exemplu reușit despre cât de mult te poți desfășura "literar" pe marginea oricărui subiect, cu naturalețe, ironie și humor, și poate cu folos pentru cititori și de ce nu, autor. Nu te-am mai văzut în această ipostază, am savurat textul, hypertextul ș.a.m.d. În fragmentul "cel puțin pentru mine, este profound", ai sau nu un typo? Comentați, spuse vocea din off. (sau din ooof).
pentru textul : zbor deasupra unui cuib de cuc dedom'le, am sa imi iau si eu aifone sa ascult iutube. si sa pot spune si eu ce trist. nu este o poezie trista, este o poezie întristată
pentru textul : fiecare zi e o probă de răbdare deDia, eu as reformula primul vers, nu este o imagine reusita!
pentru textul : Şase dimineaţa decu drag, ioana
în același loc ”dintre coșmar și extaz”. poate spre surprinderea ta am nu unul dar doua puncte de referință ce să modific la titlu? sau ți se pare ție prea comun violetul?
pentru textul : dimineți violet dePagini