/când eram copii ne puneau să desenăm o stradă închipuită până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt a-nceput să zboare împărțindu-și aripile precum cele cinci pâini și doi pești ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet/ *metafora fluturelui -inger ce imparte aripi (adica speranta)asemeni celor cinci paini si doi pesti biblici mi se pare extrem de gratioasa si puternica. se asemeni, aripile cu care cei doi isi indeasa buzunarele in drum spre casa aminteste de povestea lui hansel si gretel. iata ce condensare a subtextului /mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre un tunel sfârtecând deodată lumina răni florescente au început să contureze un chip ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist însă ce șoc am avut să te revăd într-un balcon florentin apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate ca un satyr de propriile-i labirinturi!/ *imaginea alter egoului la fereastra trenului ca un tipar aprioric in noi, balconul semn shakesperian , loja -simbol al dramei-poate facand trimitere spre la traviata lui verdi ...si mastile actorului urmarindu-l ca un minotaur prin labirint *poate miezul poemului stă aici: /într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru până la ea suntem la genul indiferenței cu sine tu m-ai învățat să nu-mi înghit nicio privire/ *pentru acest vers: suntem la genul indifierentei cu sine as da penita adica un fel de neutru ca atmosfera a spiritului...sa fii feminin sau masculin si totusi ca spirit la genul neutru adica apatic, latent. eu decriptez versul prin aceea ca iubirea scoate fiinta din matricea terna a banalului, o scoate din cotidian. secvente cinematografice: perioada franceza (roz) si americana(bleu) remarc: uneori când merg cu metroul în flashurile de graffitti recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi *ultima secventa-suprarealista-are ceva din filmul lui benigni... poemul se incheie la fel de gratios cum a inceput. Mie domnul Laurentiu Belizan mi se pare un POET a carui nume nu trebuie manjit de comurile lipsite de decenta ale lui Bombănici-Bobadil. pe langa talent (autentic) mai are si puterea discursului coerent in polemica si spiritul elegantei pe care mata, Andu MOldOvan nu-l vei avea niciodata si care te-a facut invidios.
Acum, drept e, si eu ascult sex pistols si motorhead si am erectii vanjoase dar nu vad ce are sula cu prefectura. Virgil explicatia ta e subtirica, penita mea e de apreciere la adresa acestui poem de dragoste pe care l-am simtit. Iar tu cand iti pierzi atentia (in sensul dat de castaneda) devii grobian mai ceva ca un broker de asigurari literare. Bine ca nu ti-ai pierdut si simtul umorului, iar daca e sa vorbim de ego cred ca pe acest site nu exista nimeni, absolut njimeni care sa aibe un ego mai mare decat al tau, inflamat ca baloanele acelea pe care le lansau pink floyd la concerte (stii ce reprezentau nu?) si care ajungeau finalmente sa incurce zborurile regulate de pe heathrow. Revenind, sa nu amestecam autorul cu opera intr-atat incat sa ajungem sa spunem ca dali a fost schizofrenic iar van gogh nebun (poate ca au fost, dar ce importanta are asta?) Eu n-am ras ca tine, dar m-am distrat amar pe seama comentariului tau, la urma urmei fiecare cu ce-l doare. Andu
adian demea - ortografia! ai grijă cu gramatica sau cu ortografia. cu una din ele ai probleme. se scrie „scrii” și nu „scri” cînd este vorba de un subiect la persoana a doua plural pentru verbul a scrie. ai mai repetat greșeala aceasta și aici: http://www.hermeneia.com/content/ne_vom_neglija_ca_doua_unghii
am crezut că e o eroare de tipărrire dar observ că recidivezi. înainte de poezie (aia dură și mișto) locuiește o doamnă plictisitoare care se numește gramatică. să nu o ignorăm.
sapphire, iti multumesc pentru atentia cu care te/ai aplecat asupra poemului, insa nu ma pot lipsi de lirism. poezia in sine trebuie sa fie, in primul rand poetica, in opinia mea. desigur, voi incerca si sigur voi reveni aspura acestui poem. asa fac cu toate. dar in ceea ce priveste poetizarea lor, pentru mine este o conditie absolut necesara. dancus, multumesc de trecere. cuvintele tale imi dau curaj si incredere in ceea ce fac.
când margas a sugerat titlul "fără număr", cred că a citit bine textul, pentru că binecuvântările de care am parte sânt fără număr. tu, adrian, poți să râzi cât vrei, numai sa nu uiți că cine râde la urmă râde mai bine.
„la marginea unei vieţi ruptă de oboseală
de un somn ce-ar fi trebuit să crească bun”
Tocmai "somnul" acesta mi-a obosit într-atât viaţa!
Până ea, viaţa, a dat cu mine de toţi pereţii, să mă trezesc!
îmi place în varianta aceasta, are acea doză de candoare matură, de aproape oniric dar nu, de curgere molcomă a stării autorului, care pe mine mă prinde întotdeauna. drept pentru care și semnul meu de apreciere.
Poemul are tot ce îi trebuie, mirare și ironie, ideea și mesajul sunt clare, exprimarea simplă, fără echivoc, finalul întors din condei m-a făcut să zâmbesc. E greu să mai scrii ceva nou despre simboluri abuzate în poezie precum clepsidra. Cred că merită peniță, de aur.
Imi place nonsalanta gestului de a-ti impatura aripile, eleganta lui, cu prelungirea in recunoasterea aripilor ca forma de vis, de aspiratie, “indepartarea de tine” este unde incepe tarziul… perspectiva de intoarcere se loveste mereu de muntele ce ne creste in gand noaptea. imi place si acest “arareori” cu trimitere exacta la … “acum”, avand ca motivatie dorul, departele, oceanul, sugerand asta. finalul e potrivit, primavara invinge departele!
ok. I rest my case. nu mi-am imaginat că am atins o coardă atît de fanatică la unii. cu siguranță absolut orice pe internet, precum și internetul însuși, este (sînt) o simplă unealtă, un instrument. cînd cineva ajunge pătimaș pînă la fanatism de dragul unei linguri, a unei sape sau a unui creion, atunci cu siguranță că problematica se mută în zona psihologică iar acolo cu siguranță nu mă pricep. mărturisesc, am citit zîmbind condescendent fraza lui Vlad, „un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.” dar acum, alma, ai reușit să mă faci să consider că este foarte posibil ca lucrurile să stea chiar mai serios decît eram eu dispus să cred. în orice caz dacă tu mă consideri retrograd pentru că nu folosesc un serviciu online despre care statistici obiective spun că îți transmite peste 90% gunoi inutil. sau pentru că nu mă folosesc de un alt serviciu care nu face decît să promoveze (în cel mai bun caz) banalul adolescentin. sau pentru că nu am (deși am un cont pentru testing) pe g+, un serviciu care nu face decît să repete ceea ce fac alte sute de apps-uri de peste 10 ani probabil. deci dacă tu mă consideri retrograd pentru asta atunci o iau ca pe un compliment. îmi pare rău însă pentru tine. cîndva credeam că ai preocupări și gusturi mai rafinate. probabil (sigur) că m-am înșelat.
e foarte ciudat acest text. prin felul in care sunt urmate imaginile, incurcate, amesteca ca sa vezi ceva. un fel de puzzle. e o viziune interesanta de identificare intr-un mediu. cumva, vorba lui noica, trecerea mediului extern in mediul intern. ai reusit sa tii tonul de mister pana la final si asta mi-a placut. " lucrurile prin tavan se dizolvă în graba șobolanilor în amărăciune pereții se rotesc pereții cedează camera intră în mine"
Cred că textul este complet numai dacă are drept suport imaginea. Am încercat să îl citesc fără să îi dau prea multă importanță inițial, consider că poezia nu trebuie să depindă de imagini, ci doar de cuvinte. Nu am reușit fiindcă sunt prea mult imagini suprapuse, o simbolistică mult prea bogată. Așa că am încercat să mă adaptez și parcă totul s-a legat. "Seara întâi"... asta mă duce cu gândul la Geneză. Sunt pe aproape?
Radu Gyr - Întrebare Adâncă-i noaptea, orele profunde... Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum și-ntreb în șoaptă fiece volum: -Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde. Plângând, întreb portretul ei acum: -Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde. Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde, întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum. Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace. Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt, din zid o umbră albă se desface... Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt și-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.
oana, nu vreau să-mi dai dreptate. eu ți-am spus doar ceea ce am simțit la lectură în legătură cu acele expresii, care mi-au sunat cumva altfel față cu restul. Nu dau verdicte, ca și unii, care se consideră experți în literatură, (și poate chiar sînt)
a fost doar o opinie. Privitor la întrebarea ta(retorică sau nu) cât de inspirată a fost lovitura - cred că va trebui să-l întrebi pe „șoferul” căruia i-ai dedicat textul. Fiindcă, reieșind din comentariul tău și finalul textului, pare a fi o chestie foarte personală. Oricum, în linii generale, textul mi-a plăcut, altfel n-aș fi lăsat un comentariu în subsolul lui.
Tema oglinzii si toate interpretarile posibile pornind de la aceasta reprezinta deja un loc comun in literatura insa remarc modul in care Sixtus reuseste sa ipostazieze relatia fiintei umane cu sine, o legatura care poate fi reala sau nu insa care este in masura sa genereze acea tensiune de care este nevoie pentru ca omul sa se cunoasca mai mult decat epidermic. Interesant acel "ma uit", preferat unui posibil "privesc", poate pentru a nuanta nivelul la care se afla subiectul, la care se adauga si utilizarea lui " în" fata de "la", desigur cu raportare la oglinda. Textul insusi este o colectie de trei cioburi si Sixtus are destul tact incat sa lase cititorului posibilitatea sa-si genereze propria oglinda, propria iluzie, as adauga ca si opinie personala. Cat dintre ceea ce suntem se exileaza prin ochi in afara noastra si cat se intoarce ca si reprezentare genereaza cu siguranta un paradox.
Pana la urma sunt si cercurile de pe mobila dovezi ale perfectiunii copilariei. Sper sa nu sune patetic ca am spus asa. Mie mi-a placut de la inceput pana la sfarsit, mi-a placut si sticla postita si trenul si hamacele, chiar m-a facut sa ma gandesc putin la mare si la cort, apoi putin despre moarte si despre varstele de mijloc. Mi-a placut, desi ultimele doua strofe nu le inteleg, poate nici nu e timpul sa le inteleg, mi-a placut si singura obiectie pe care as avea-o ar fi dezordinea. Sunt multe imagini, multe varste, care nu comunica intre ele, desi simt ca asa ar trebui. Si asta scade putin si din credibilitatea discursului. Pare putin construit, neasumat. Zic si eu. :)
daca ai structura nitel prima strofa, cred ca ar iesi mai bine. mi se pare ca oferi prea multe informatii, imagini, secvente de trairi pt o singura strofa. ele nu curg, se aglomereaza si produc un melanj nu prea dorit.
"nisipiu sentiment" "dimineți exilate" "...melc într-o cochilie de împrumut" si, evident, "petecul de soare uitat mereu în colțul gurii poartă acum un fluture de umbră" Poemul exprima instrainarea, exilarea, trecerea in alta dimensiune ("bucurie îndoliată răsucită") care ne desparte intr-o anumita masura de puritatea senzatiilor primare, intiale. Incepem sa devenim nisipii (sper insa, nu insipizi...) Noi astia mai exilati, la propriu si la figurat, ne simtim chiar ca "într-o cochilie de împrumut". - dungile albe negre par cumva de prisos dar, tu care le-ai vazut, sunt sigur ca le gasesti ceva mai mult sens;
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
evident vor trebui respinse amindoua din motive lesne de inteles
pentru textul : despre Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” de/când eram copii ne puneau să desenăm o stradă închipuită până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt a-nceput să zboare împărțindu-și aripile precum cele cinci pâini și doi pești ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet/ *metafora fluturelui -inger ce imparte aripi (adica speranta)asemeni celor cinci paini si doi pesti biblici mi se pare extrem de gratioasa si puternica. se asemeni, aripile cu care cei doi isi indeasa buzunarele in drum spre casa aminteste de povestea lui hansel si gretel. iata ce condensare a subtextului /mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre un tunel sfârtecând deodată lumina răni florescente au început să contureze un chip ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist însă ce șoc am avut să te revăd într-un balcon florentin apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate ca un satyr de propriile-i labirinturi!/ *imaginea alter egoului la fereastra trenului ca un tipar aprioric in noi, balconul semn shakesperian , loja -simbol al dramei-poate facand trimitere spre la traviata lui verdi ...si mastile actorului urmarindu-l ca un minotaur prin labirint *poate miezul poemului stă aici: /într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru până la ea suntem la genul indiferenței cu sine tu m-ai învățat să nu-mi înghit nicio privire/ *pentru acest vers: suntem la genul indifierentei cu sine as da penita adica un fel de neutru ca atmosfera a spiritului...sa fii feminin sau masculin si totusi ca spirit la genul neutru adica apatic, latent. eu decriptez versul prin aceea ca iubirea scoate fiinta din matricea terna a banalului, o scoate din cotidian. secvente cinematografice: perioada franceza (roz) si americana(bleu) remarc: uneori când merg cu metroul în flashurile de graffitti recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi *ultima secventa-suprarealista-are ceva din filmul lui benigni... poemul se incheie la fel de gratios cum a inceput. Mie domnul Laurentiu Belizan mi se pare un POET a carui nume nu trebuie manjit de comurile lipsite de decenta ale lui Bombănici-Bobadil. pe langa talent (autentic) mai are si puterea discursului coerent in polemica si spiritul elegantei pe care mata, Andu MOldOvan nu-l vei avea niciodata si care te-a facut invidios.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deAcum, drept e, si eu ascult sex pistols si motorhead si am erectii vanjoase dar nu vad ce are sula cu prefectura. Virgil explicatia ta e subtirica, penita mea e de apreciere la adresa acestui poem de dragoste pe care l-am simtit. Iar tu cand iti pierzi atentia (in sensul dat de castaneda) devii grobian mai ceva ca un broker de asigurari literare. Bine ca nu ti-ai pierdut si simtul umorului, iar daca e sa vorbim de ego cred ca pe acest site nu exista nimeni, absolut njimeni care sa aibe un ego mai mare decat al tau, inflamat ca baloanele acelea pe care le lansau pink floyd la concerte (stii ce reprezentau nu?) si care ajungeau finalmente sa incurce zborurile regulate de pe heathrow. Revenind, sa nu amestecam autorul cu opera intr-atat incat sa ajungem sa spunem ca dali a fost schizofrenic iar van gogh nebun (poate ca au fost, dar ce importanta are asta?) Eu n-am ras ca tine, dar m-am distrat amar pe seama comentariului tau, la urma urmei fiecare cu ce-l doare. Andu
pentru textul : Lauryannus's Land de... vezi dom'le, asta înseamnă obiectivitate. nu mai fac Virgil. numa' nu mă bate:)! cu drag, paul
pentru textul : blogbadil deadian demea - ortografia! ai grijă cu gramatica sau cu ortografia. cu una din ele ai probleme. se scrie „scrii” și nu „scri” cînd este vorba de un subiect la persoana a doua plural pentru verbul a scrie. ai mai repetat greșeala aceasta și aici: http://www.hermeneia.com/content/ne_vom_neglija_ca_doua_unghii
pentru textul : strada cu nume de bere deam crezut că e o eroare de tipărrire dar observ că recidivezi. înainte de poezie (aia dură și mișto) locuiește o doamnă plictisitoare care se numește gramatică. să nu o ignorăm.
sugestiva, ma intreb daca nu ar fi mers mai bine introdusa la "arte vizuale"/arta fotografica
pentru textul : Totul despre Mine desapphire, iti multumesc pentru atentia cu care te/ai aplecat asupra poemului, insa nu ma pot lipsi de lirism. poezia in sine trebuie sa fie, in primul rand poetica, in opinia mea. desigur, voi incerca si sigur voi reveni aspura acestui poem. asa fac cu toate. dar in ceea ce priveste poetizarea lor, pentru mine este o conditie absolut necesara. dancus, multumesc de trecere. cuvintele tale imi dau curaj si incredere in ceea ce fac.
pentru textul : Decofrare deygrene, multumesc pentru citire si pentru sugestii. mai vorbim...
pentru textul : delir de toamnă deDaniel, ma bucur ca ai reusit, chiar si in conditii "inumane". Sa fie intr-un ceas bun! Andu
pentru textul : anunt deeu zic ca functioneaza... daca stii sa le folosesti
pentru textul : angoase&fisuri decând margas a sugerat titlul "fără număr", cred că a citit bine textul, pentru că binecuvântările de care am parte sânt fără număr. tu, adrian, poți să râzi cât vrei, numai sa nu uiți că cine râde la urmă râde mai bine.
pentru textul : videoconferință cu îngeri dedin nou un frumos joc al luminii si intunericului din suflet
pentru textul : a fost odată... de„la marginea unei vieţi ruptă de oboseală
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor dede un somn ce-ar fi trebuit să crească bun”
Tocmai "somnul" acesta mi-a obosit într-atât viaţa!
Până ea, viaţa, a dat cu mine de toţi pereţii, să mă trezesc!
îmi place în varianta aceasta, are acea doză de candoare matură, de aproape oniric dar nu, de curgere molcomă a stării autorului, care pe mine mă prinde întotdeauna. drept pentru care și semnul meu de apreciere.
pentru textul : scrisori imaginare III dePoemul are tot ce îi trebuie, mirare și ironie, ideea și mesajul sunt clare, exprimarea simplă, fără echivoc, finalul întors din condei m-a făcut să zâmbesc. E greu să mai scrii ceva nou despre simboluri abuzate în poezie precum clepsidra. Cred că merită peniță, de aur.
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deImi place nonsalanta gestului de a-ti impatura aripile, eleganta lui, cu prelungirea in recunoasterea aripilor ca forma de vis, de aspiratie, “indepartarea de tine” este unde incepe tarziul… perspectiva de intoarcere se loveste mereu de muntele ce ne creste in gand noaptea. imi place si acest “arareori” cu trimitere exacta la … “acum”, avand ca motivatie dorul, departele, oceanul, sugerand asta. finalul e potrivit, primavara invinge departele!
pentru textul : arareori mărturiseam... deUn aer resemnat are textul ăsta, + o nuanţă de trădare. Ai unele imagini reuşite (v 4,5,6), iar finalul e şi el foarte bun.
pentru textul : noaptea în care am tușit deok. I rest my case. nu mi-am imaginat că am atins o coardă atît de fanatică la unii. cu siguranță absolut orice pe internet, precum și internetul însuși, este (sînt) o simplă unealtă, un instrument. cînd cineva ajunge pătimaș pînă la fanatism de dragul unei linguri, a unei sape sau a unui creion, atunci cu siguranță că problematica se mută în zona psihologică iar acolo cu siguranță nu mă pricep. mărturisesc, am citit zîmbind condescendent fraza lui Vlad, „un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.” dar acum, alma, ai reușit să mă faci să consider că este foarte posibil ca lucrurile să stea chiar mai serios decît eram eu dispus să cred. în orice caz dacă tu mă consideri retrograd pentru că nu folosesc un serviciu online despre care statistici obiective spun că îți transmite peste 90% gunoi inutil. sau pentru că nu mă folosesc de un alt serviciu care nu face decît să promoveze (în cel mai bun caz) banalul adolescentin. sau pentru că nu am (deși am un cont pentru testing) pe g+, un serviciu care nu face decît să repete ceea ce fac alte sute de apps-uri de peste 10 ani probabil. deci dacă tu mă consideri retrograd pentru asta atunci o iau ca pe un compliment. îmi pare rău însă pentru tine. cîndva credeam că ai preocupări și gusturi mai rafinate. probabil (sigur) că m-am înșelat.
pentru textul : rețeaua de inutil dee foarte ciudat acest text. prin felul in care sunt urmate imaginile, incurcate, amesteca ca sa vezi ceva. un fel de puzzle. e o viziune interesanta de identificare intr-un mediu. cumva, vorba lui noica, trecerea mediului extern in mediul intern. ai reusit sa tii tonul de mister pana la final si asta mi-a placut. " lucrurile prin tavan se dizolvă în graba șobolanilor în amărăciune pereții se rotesc pereții cedează camera intră în mine"
pentru textul : Punctum deCred că textul este complet numai dacă are drept suport imaginea. Am încercat să îl citesc fără să îi dau prea multă importanță inițial, consider că poezia nu trebuie să depindă de imagini, ci doar de cuvinte. Nu am reușit fiindcă sunt prea mult imagini suprapuse, o simbolistică mult prea bogată. Așa că am încercat să mă adaptez și parcă totul s-a legat. "Seara întâi"... asta mă duce cu gândul la Geneză. Sunt pe aproape?
pentru textul : Seara întâi deRadu Gyr - Întrebare Adâncă-i noaptea, orele profunde... Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum și-ntreb în șoaptă fiece volum: -Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde. Plângând, întreb portretul ei acum: -Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde. Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde, întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum. Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace. Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt, din zid o umbră albă se desface... Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt și-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.
pentru textul : viața precum o cutie veche de cărți decu iz de ţară. Aşa mi se pare poemul.
pentru textul : pe acestea şi pe acelea deFain si asa, poate chiar mai bine. Totusi imi plac agresivitatea unor termeni ca si chiraie, saliva, bot, popcorn :D.
pentru textul : Sens unic deprobabil ai vrut să scrii sine labore
pentru textul : nihil sine labore deoana, nu vreau să-mi dai dreptate. eu ți-am spus doar ceea ce am simțit la lectură în legătură cu acele expresii, care mi-au sunat cumva altfel față cu restul. Nu dau verdicte, ca și unii, care se consideră experți în literatură, (și poate chiar sînt)
a fost doar o opinie. Privitor la întrebarea ta(retorică sau nu) cât de inspirată a fost lovitura - cred că va trebui să-l întrebi pe „șoferul” căruia i-ai dedicat textul. Fiindcă, reieșind din comentariul tău și finalul textului, pare a fi o chestie foarte personală. Oricum, în linii generale, textul mi-a plăcut, altfel n-aș fi lăsat un comentariu în subsolul lui.
Seară bună,
pentru textul : În amonte deEugen.
Tema oglinzii si toate interpretarile posibile pornind de la aceasta reprezinta deja un loc comun in literatura insa remarc modul in care Sixtus reuseste sa ipostazieze relatia fiintei umane cu sine, o legatura care poate fi reala sau nu insa care este in masura sa genereze acea tensiune de care este nevoie pentru ca omul sa se cunoasca mai mult decat epidermic. Interesant acel "ma uit", preferat unui posibil "privesc", poate pentru a nuanta nivelul la care se afla subiectul, la care se adauga si utilizarea lui " în" fata de "la", desigur cu raportare la oglinda. Textul insusi este o colectie de trei cioburi si Sixtus are destul tact incat sa lase cititorului posibilitatea sa-si genereze propria oglinda, propria iluzie, as adauga ca si opinie personala. Cat dintre ceea ce suntem se exileaza prin ochi in afara noastra si cat se intoarce ca si reprezentare genereaza cu siguranta un paradox.
pentru textul : Oglinda de"o sa ramana cerc"
Pana la urma sunt si cercurile de pe mobila dovezi ale perfectiunii copilariei. Sper sa nu sune patetic ca am spus asa. Mie mi-a placut de la inceput pana la sfarsit, mi-a placut si sticla postita si trenul si hamacele, chiar m-a facut sa ma gandesc putin la mare si la cort, apoi putin despre moarte si despre varstele de mijloc. Mi-a placut, desi ultimele doua strofe nu le inteleg, poate nici nu e timpul sa le inteleg, mi-a placut si singura obiectie pe care as avea-o ar fi dezordinea. Sunt multe imagini, multe varste, care nu comunica intre ele, desi simt ca asa ar trebui. Si asta scade putin si din credibilitatea discursului. Pare putin construit, neasumat. Zic si eu. :)
pentru textul : Compactă dedaca ai structura nitel prima strofa, cred ca ar iesi mai bine. mi se pare ca oferi prea multe informatii, imagini, secvente de trairi pt o singura strofa. ele nu curg, se aglomereaza si produc un melanj nu prea dorit.
pentru textul : pretext de"nisipiu sentiment" "dimineți exilate" "...melc într-o cochilie de împrumut" si, evident, "petecul de soare uitat mereu în colțul gurii poartă acum un fluture de umbră" Poemul exprima instrainarea, exilarea, trecerea in alta dimensiune ("bucurie îndoliată răsucită") care ne desparte intr-o anumita masura de puritatea senzatiilor primare, intiale. Incepem sa devenim nisipii (sper insa, nu insipizi...) Noi astia mai exilati, la propriu si la figurat, ne simtim chiar ca "într-o cochilie de împrumut". - dungile albe negre par cumva de prisos dar, tu care le-ai vazut, sunt sigur ca le gasesti ceva mai mult sens;
pentru textul : fluture de umbră deerată specială
pentru textul : scara aceasta nu are trepte dePagini