in primul vers acel atunci intarzie o cacofonie. dar tot cacofonie jenanta ramane. pe care trebuie sa o evitam in special in poezie, unde trebuie sa fim melodici chiar daca nu folosim rime. ''care îți păreau eterne acum zac mute precum aripile înțepenite ale unei păsări moarte'' ce rost are intepenite?
poate ii lipseste lipiciul...sau poate dumneata domnule Agheorghesei ti-ai format deja o „parere” la care nu vrei sa renunti...am citit si eu multe dintre versurile dv si am gasit destule care schiopata.
probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea...
in rest, gand bun...
nu sunt de acord cu remarcile dv. si nu voi schimba la aceasta poezie nimic...poate la altele:) multumesc de sfaturi
...Cum spuneam şi-n alte dăţi şi părţi, consider că, în literatură, e mai important cum spui decât ce spui. Dacă nu ar fi aşa, oricine ar face poezie şi proză, cu p mare, orice "te iubesc" ar fi poemul perfect, orice dor de glie ar fi roman absolut. În muzică, o melodie cu versuri excepţionale, dar linie melodică proastă, se uită repede, pe când un cântec cu versuri cretine, dar linie melodică bună, rămâne în memoria colectivă (vezi "Dragostea din tei", de pildă). Ideal ar fi ca elementele ce şi cum să fie egal valorice, spre vârful de sus. Însă e cumva utopic acest fapt, având în vedere că Marile Subiecte s-au cam spus de ceva secole. Aşadar, cumul este esenţial.
Spui tu:
" Poetul se îndrepta alene spre unul dintre acele oficii cu informații să vadă de pe ce linie îi pleacă trenul.".
De ce "acelea", de ce explicaţia "să vadă de pe ce linie îi pleacă trenul", când, mai jos, ne redai secvenţa "„- Trenul București-Iași la ce linie vine?/ 3". De ce nu:
"Poetul se îndrepta alene spre informatii"?
"Se îndreptă încet. Îl aștepta un drum de vreo 8 ore." - de ce "se îndreptă încet", când, mai sus, tocmai ne-ai spus "Poetul se îndrepta alene"? Acelaşi verb, acelasi adverb în două-trei rânduri.
". Își uitase toate cărțile în salonul de spital și pentru că îi fusese groază să se mai întoarcă le lasă pur și simplu uitate." De ce "salonul de spital", de ce nu laşi cititorul să se întrebe ce fel de salon? De ce "pur şi simplu" în "le lăsă pur şi simplu uitate"?
"Pașii apăsați parcă de o tristețe abstractă îl făceau să pară" De ce "parcă"? Apoi, "pară" are aceeaşi substanţa...
Şi mă opresc aici. Cred că ce era de înţeles s-a înţeles.
recunosc. textul de fata este un exercitiu. dar acceptabilul ala..... auci. :))
in traducerea mea - nu pot sa spun ca-i chiar o porcarie.
acu sa ma intelegeti - asa de la o persoana care nu s-a luat niciodata prea in serios - scriu si inca rad. adica de fapt e cazul sa va multumesc pentru sinceritate.
E un mic giuvaer răspândind reflexe. Un anumit crescendo este marcat nu numai prin numărul versurilor din strofe, dar și prin rafinarea treptată a figurilor de stil: personificare, comparație, apoi metaforă, iar în cele din urmă prin concentrarea de imagini-simbol din final, la care se adaugă un contrast cromatic anunțat încă din debut: lumină / noapte, porțelanuri albe / veșmintele întunericului. Asocierea mâinilor cu "porțelanuri albe" este de mare efect poetic (remarca și yester). Accentuează contrastul ce-l aminteam mai sus, dar vine cu o savoare aproape ștearsă a unor vremuri de demult care aduc grație și armonie unui gest febril: "își dispută la nesfârșit veșmintele". Poezia lungă poți s-o lălăi și tot iese ceva, în schimb la cea scurtă trebuie să spui niște lucruri, altfel moare. "Numai mâinile tale" nu moare, ea trăiește prin bogăția de sensuri semnificate. Și prin adâncimea lucrurilor ce stau în spatele lor.
păi ești fericit! deja ai găsit ce-ai vrut, vezi? :)
iar înaintea lui Brumaru nu mă pot face de râs, așa că o să invit un alt... „clasic”, ceva mai tocit, e-adevărat, dar poate i se va ierta.
pe Nicolaus Cusanus.
care spune
„non est nisi religion una in rituum varierare”.
înlocuiește aici „riturile” cu „expresia”. pentru că ele nici nu sunt altceva. și „religia” cu poezia. pentru că asta ar trebui să fie ea, poezia, pentru cel care scrie. nu o luptă pentru supremație, nu un campionat de originalitate.
Incet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu
interesant articol. intotdeauna m-a bucurat sa citesc texte din care sa invat ceva nou sau care sa ma ajute in explorarile mele de fotoliu. cu atat mai mult cu cat explorezi personalitatea un artist, ca ion danu, despre care nu stiam absolut nimic pana acum ceva timp, cand l-am intalnit la tine. ma bucur ca ai rearanjat si forma, pentru a fi mai atractiva, ca ai si imagini. iti mai spusesem asta odata si am avut impresia ca te-ai suparat putin, dar, in astfel de situatii chiar conteaza si segmentarea in paragrafe si paginarea si unde sunt asezate pozele, etc.. un articol bine facut este un spectacol, iar la un spectacol pana si masina de conffetti trebuie sa functioneze bine. m-a interesat atunci si acum mi-a placut. salutari artistului.
„susur de apă vuind” - e ridicol „să visez despre lumină” - e hilar „ iar degetele au unghii cu flori” - deja rîd fără să mă pot controla .... acesta este efectul scontat? dacă textul a încercat o oarecare „inversiune” a percepției, finalul îl dă peste cap cu „normalitatea” lui. știi ce cred eu? că tu vrei să scrii ca arghezi dar nu îți iese
Madim, permite-mi sa trec cu incetinitorul prin poezia ta in seara aceasta, fara prea multe urme. Doar acestea: atmosfera bine conturata, sustinuta, cuvantul unduieste si se ridica chiar asemenea unui sarpe din iarba. Promit ca voi reveni, acum te mai rog doar sa te mai uiti la "și cămășile verzi cu doi nasturi ca să nu se vadă înăuntru", prea multe cuvinte, prea multe explicatii... Dar revin, promit. Ai facut primul pas spre ingeri si ironia vine ca de la sine: de teama sa ne batem joc, atunci cand altfel nu o putem stapani.
Cred că orice construcţie arhitectonică bine clădită şi atrăgătoare va păstra farmecul indiferent de culoarea pe care o are; iar limba italiană îi dă o nuanţă fermecătoare. Eu o găsesc deosebită şi îmi place foarte mult muzicalitatea ei în limba italiană. Când o citesc... simt fiecare notă cum urcă şi coboară. Poate că pentru mine este mult mai uşor să o văd. Chiar mă-ntreb dacă nu cumva a fost creată în italiană (glumeam, desigur), dar nu văd nici o diferenţă. Nu-i găsesc nici un cusur. De fapt, uneori am impresia că vorbesc aceeaşi limbă.
Cât despre traduceri mă bucur că vă plac. Voi încerca să creez o punte sau mai bine spus să o consolidez. Mulţumirile mele! Să ne citim cu bine!
Un punct de vedere pertinent privind fenomenul internetului, interacțiunea acestuia cu literatura contemporană. De altfel așa ar trebui început un dialog privind literatura on-line cu deficiențele și calitățile ei necunoscute, un dialog nu numai al profesioniștilor dar și al celor care ar dori/au capacitatea să se afirme literar. ("Pe "Agonia" intră cine vrea, când vrea. E un fel de ghiveci din care poți rămâne cu ceva. Nu e vorba ca "familia Agonia" să schimbe ierarhii literare... " De exemplu, de aici se poate declanșa cu adevărat o polemică interesantă.) Mă întreb cum va fi ascensiunea fenomenului în următorii nu zece, chiar cinci ani... Cred că nu evaluăm încă suficient noul impact al netului literar.
Alma, inteleg din ce spui ca nu as mai avea prea mult timp... atata experienta de viata adunata...gongul final o fi pe aproape? Atunci s-o fac lata la Virtualia ma gandesc! Ce alte optiuni mai am... cearceaful alb peste cap? Nu vreau!! Andu
de a cere ori nu iertare aici, este bine că eşti exigent cu alţii ca şi cu tine. să ştii că şi eu aş fi vrut să iasă o poezie cu rimă, însă, am considerat că nu e felul meu de a mă exprima în versuri. am lăsat în urmă perioada aceea din mai multe motive. şi să nu spunem cine a început cu ironiile.
ai dreptate, ne-am îndepărtat de text.
deci, Paul, am vrut să-l scot în evidenţă pe el, nu pe mine, de aceea, posibil că aportul meu este nesemnificativ. nu ştiu dacă am procedat cel mai bine, dar asta mi-a fost intenţia. aşa mi-a venit un gând.
acuma nu ştiu, voi băieţii ştiţi întotdeauna când gândul acela pe care vrei să-l exprimi într-un anume fel, în felul propriu să zicem, are valoare şi câtă?! din punctul meu de vedere, textul ăsta are un ceva anume. sper să nu fiu chiar aşa de subiectivă.
mulţumesc, Paul, şi încă o dată, aş vrea să nu fie cu supărare că mi-am susţinut punctul de vedere.
eşti binevenit în pagina aceasta.
Iată efectul ploii care nu se mai oprește: un poem bun în care apar alte efecte ale ploii „de-un secol”.
Interesant că, deși apa înseamnă viață, atunci când abundă, aduce moartea, dezintegrarea. E ceva bacovian aici, dar nu prea mult. Apar elemente noi care sugerează că pământul e ca un bazin cu apă, ca un imens ocean: barca, ancora, peștele.
„Creanga cu gesturi senine” îmi amintește de ramura de măslin pe care o ținea în cioc porumbelul venit pe corabia lui Noe după potop.
Apreciez muzicalitatea poemului (are ritmul ploii torențiale, în rafale, dată de alternanța dintre rimele masculine și cele feminine). Rimele „loc/deloc” și „redă/dă” mi se par facile, deși nu prea văd ce ai fi putut folosi altceva, mai ales la „redă/dă” :)
Sunt foarte multe imagini reușite care îmi plac. De exemplu:
„acvile, himere şi fapte
duc cerul în spate înot”
„lumina, cu pletele tunse”
„iar eu, ca o ancoră şchioapă,
ţin barca cu solzi într-un loc”.
Aș fi pus punct la finalul unor strofe.
Un poem plăcut la citit și la disecat :)
maria, uite cum am citit eu acest text: Pentru totdeauna astazi (titlu) Dumnezeu s-a asternut in el el a facut cerul si drumul spre cer apoi a dat numele tau dragostei dragostea a ridicat pleoapa lui Dumnezeu si a pasit pe pamant I s-a spus pentru totdeauna astazi si apoi fiecare din noi a intors spatele
mai Vacarasule, ma amuza indirjirea cu care incurci tastele. indirjire vrednica, zic eu, de o cauza mai buna. se pare ca fie infatuarea (sau invidia, sau vreo alta emotie "turbulenta") iti face degetele sa tremure si sa incurce tastele. eu zic sa te relaxezi. cind am de a face cu astfel de indivizi ca tine si cu astfel de atitudini (precum cele pe care le manifesti tu) incerc un amestec de sentimente, un amestec de mila si sila. pentru ca atunci cind un om se comporta ca tine este categoric intr-o tensiune cumplita. de aceea iti spuneam sa te relaxezi. pentru ca te asigur ca nici eu si nici nimeni nu da doi bani pe ce ai inceput sa elucubrezi tu pe aici. stiu ca exista si fauna din aceasta, adica indivizi ca tine. iti marturisesc ca ma straduiesc sa am rabdare cu ei. am mai spus si alta data, eu cred ca omul se poate recupera. daca vrea. eu nu te pot obliga si nici nu am sa fac aici (asa cum am mai spus) politie sau scoala sau biserica. iti atrag atentia doar ca exista un regulament care explica in ce fel se foloseste facilitatea comentariilor sub texte. incearca sa il respecti si vei putea continua sa publici pe Hermeneia.com. de vei alege sa ignori acest avertisment nu cred ca vei mai avea posibilitatea sa alegi consecintele alegerii tale.
poate ai dreptate. mie îmi păre încă la locul lui. nu știu să-ți explic: mi-a ”venit” să rostesc Eli, Eli, și n-am mai scăpat de obsesia Lui.
îți mulțumesc, George!
Remarc metafora din finalul poemului: "apoi tăceam și despicam / buturugile anilor noștri", imagine cu adevărat necesară pentru a întregi tabloul iernii, al Crăciunului, al venindului din departele timp. Aș schimba "ciudat" cu alt epitet, mai personalizat. Un poem rotund, luminos.
Întrebare, Ela: ce legătură au textele mele cu textele tale? Despre textele mele, îmi spui la textele mele, nu crezi că e corect așa? Altfel sună a capra vecinului. Păcat că nu vezi diferența între reproș și critică. Poate pe termen lung vei realiza că nu am încercat să îți fac rău, din contra, să îți arăt cum consider eu că ar fi mai bine. Nu mă așteptam la astfel de răspuns (adică să te superi). Linea, la aceeași provocare, mi-a răspuns cu un gând pozitiv. Mulțumesc pentru volum. Îl aștept cu deosebită plăcere.
La fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată. Dacă ar fi scris un un poet consacrat acest vers, nu cred că comentariu ar fi la fel. Sunt sătul de comentarii ce se leagă mereu de cei ca mine (mici). Eu glumesc, poate, dar alţii mai serioşi şi-au scris datele de pe legitimaţia de membru al US (Şi ce poezie măreaţă a ieşit!) Fiecare avem stilul nostru. Oricum părăsesc saitu nu pentrucă sunt criticat, ci pentrucă e bătaie de joc. Cezar
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da, Ottilia, cred că ai dreptate în privinţa exprimării. Este o mare bucurie să te ştiu aproape de gândurile mele prăfuite de amintiri.
pentru textul : ceainicul dedimpotriva, acum la recitire mie imi place si mi se pare potrivit cam totul, mai putin "ca un arc de primavara". suna aiurea
pentru textul : infinite flash 2 dein primul vers acel atunci intarzie o cacofonie. dar tot cacofonie jenanta ramane. pe care trebuie sa o evitam in special in poezie, unde trebuie sa fim melodici chiar daca nu folosim rime. ''care îți păreau eterne acum zac mute precum aripile înțepenite ale unei păsări moarte'' ce rost are intepenite?
pentru textul : viața precum o cutie veche de cărți depoate ii lipseste lipiciul...sau poate dumneata domnule Agheorghesei ti-ai format deja o „parere” la care nu vrei sa renunti...am citit si eu multe dintre versurile dv si am gasit destule care schiopata.
pentru textul : mistică deprobabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea...
in rest, gand bun...
nu sunt de acord cu remarcile dv. si nu voi schimba la aceasta poezie nimic...poate la altele:) multumesc de sfaturi
Aşa:
...Cum spuneam şi-n alte dăţi şi părţi, consider că, în literatură, e mai important cum spui decât ce spui. Dacă nu ar fi aşa, oricine ar face poezie şi proză, cu p mare, orice "te iubesc" ar fi poemul perfect, orice dor de glie ar fi roman absolut. În muzică, o melodie cu versuri excepţionale, dar linie melodică proastă, se uită repede, pe când un cântec cu versuri cretine, dar linie melodică bună, rămâne în memoria colectivă (vezi "Dragostea din tei", de pildă). Ideal ar fi ca elementele ce şi cum să fie egal valorice, spre vârful de sus. Însă e cumva utopic acest fapt, având în vedere că Marile Subiecte s-au cam spus de ceva secole. Aşadar, cumul este esenţial.
Spui tu:
" Poetul se îndrepta alene spre unul dintre acele oficii cu informații să vadă de pe ce linie îi pleacă trenul.".
De ce "acelea", de ce explicaţia "să vadă de pe ce linie îi pleacă trenul", când, mai jos, ne redai secvenţa "„- Trenul București-Iași la ce linie vine?/ 3". De ce nu:
"Poetul se îndrepta alene spre informatii"?
"Se îndreptă încet. Îl aștepta un drum de vreo 8 ore." - de ce "se îndreptă încet", când, mai sus, tocmai ne-ai spus "Poetul se îndrepta alene"? Acelaşi verb, acelasi adverb în două-trei rânduri.
". Își uitase toate cărțile în salonul de spital și pentru că îi fusese groază să se mai întoarcă le lasă pur și simplu uitate." De ce "salonul de spital", de ce nu laşi cititorul să se întrebe ce fel de salon? De ce "pur şi simplu" în "le lăsă pur şi simplu uitate"?
"Pașii apăsați parcă de o tristețe abstractă îl făceau să pară" De ce "parcă"? Apoi, "pară" are aceeaşi substanţa...
Şi mă opresc aici. Cred că ce era de înţeles s-a înţeles.
pentru textul : Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul desi iaca asa ai ramas fara logica. asta e:)
pentru textul : coborârea în Carte derecunosc. textul de fata este un exercitiu. dar acceptabilul ala..... auci. :))
in traducerea mea - nu pot sa spun ca-i chiar o porcarie.
acu sa ma intelegeti - asa de la o persoana care nu s-a luat niciodata prea in serios - scriu si inca rad. adica de fapt e cazul sa va multumesc pentru sinceritate.
pentru textul : mâna mea întinsă spre tine, un țipăt deE un mic giuvaer răspândind reflexe. Un anumit crescendo este marcat nu numai prin numărul versurilor din strofe, dar și prin rafinarea treptată a figurilor de stil: personificare, comparație, apoi metaforă, iar în cele din urmă prin concentrarea de imagini-simbol din final, la care se adaugă un contrast cromatic anunțat încă din debut: lumină / noapte, porțelanuri albe / veșmintele întunericului. Asocierea mâinilor cu "porțelanuri albe" este de mare efect poetic (remarca și yester). Accentuează contrastul ce-l aminteam mai sus, dar vine cu o savoare aproape ștearsă a unor vremuri de demult care aduc grație și armonie unui gest febril: "își dispută la nesfârșit veșmintele". Poezia lungă poți s-o lălăi și tot iese ceva, în schimb la cea scurtă trebuie să spui niște lucruri, altfel moare. "Numai mâinile tale" nu moare, ea trăiește prin bogăția de sensuri semnificate. Și prin adâncimea lucrurilor ce stau în spatele lor.
pentru textul : numai mâinile tale depăi ești fericit! deja ai găsit ce-ai vrut, vezi? :)
iar înaintea lui Brumaru nu mă pot face de râs, așa că o să invit un alt... „clasic”, ceva mai tocit, e-adevărat, dar poate i se va ierta.
pe Nicolaus Cusanus.
care spune
„non est nisi religion una in rituum varierare”.
înlocuiește aici „riturile” cu „expresia”. pentru că ele nici nu sunt altceva. și „religia” cu poezia. pentru că asta ar trebui să fie ea, poezia, pentru cel care scrie. nu o luptă pentru supremație, nu un campionat de originalitate.
părerea mea de om „vechi”, asta e... :)
pentru textul : în ultima cameră, el deIncet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu
pentru textul : rece deinteresant articol. intotdeauna m-a bucurat sa citesc texte din care sa invat ceva nou sau care sa ma ajute in explorarile mele de fotoliu. cu atat mai mult cu cat explorezi personalitatea un artist, ca ion danu, despre care nu stiam absolut nimic pana acum ceva timp, cand l-am intalnit la tine. ma bucur ca ai rearanjat si forma, pentru a fi mai atractiva, ca ai si imagini. iti mai spusesem asta odata si am avut impresia ca te-ai suparat putin, dar, in astfel de situatii chiar conteaza si segmentarea in paragrafe si paginarea si unde sunt asezate pozele, etc.. un articol bine facut este un spectacol, iar la un spectacol pana si masina de conffetti trebuie sa functioneze bine. m-a interesat atunci si acum mi-a placut. salutari artistului.
pentru textul : Interviu cu pictorul Ion Danu de„susur de apă vuind” - e ridicol „să visez despre lumină” - e hilar „ iar degetele au unghii cu flori” - deja rîd fără să mă pot controla .... acesta este efectul scontat? dacă textul a încercat o oarecare „inversiune” a percepției, finalul îl dă peste cap cu „normalitatea” lui. știi ce cred eu? că tu vrei să scrii ca arghezi dar nu îți iese
pentru textul : Cerșetorul de lumină deReusita sarja, mi-a placut. Cred ca ma voi gandi la "dupa noi, obrocul" care e mobilizant. Asa da, Andu
pentru textul : După noi, galopul deMadim, permite-mi sa trec cu incetinitorul prin poezia ta in seara aceasta, fara prea multe urme. Doar acestea: atmosfera bine conturata, sustinuta, cuvantul unduieste si se ridica chiar asemenea unui sarpe din iarba. Promit ca voi reveni, acum te mai rog doar sa te mai uiti la "și cămășile verzi cu doi nasturi ca să nu se vadă înăuntru", prea multe cuvinte, prea multe explicatii... Dar revin, promit. Ai facut primul pas spre ingeri si ironia vine ca de la sine: de teama sa ne batem joc, atunci cand altfel nu o putem stapani.
pentru textul : Femeia fără țipăt deCred că orice construcţie arhitectonică bine clădită şi atrăgătoare va păstra farmecul indiferent de culoarea pe care o are; iar limba italiană îi dă o nuanţă fermecătoare. Eu o găsesc deosebită şi îmi place foarte mult muzicalitatea ei în limba italiană. Când o citesc... simt fiecare notă cum urcă şi coboară. Poate că pentru mine este mult mai uşor să o văd. Chiar mă-ntreb dacă nu cumva a fost creată în italiană (glumeam, desigur), dar nu văd nici o diferenţă. Nu-i găsesc nici un cusur. De fapt, uneori am impresia că vorbesc aceeaşi limbă.
pentru textul : Prinţesa de nisip (Călin Sămărghiţan) deCât despre traduceri mă bucur că vă plac. Voi încerca să creez o punte sau mai bine spus să o consolidez. Mulţumirile mele! Să ne citim cu bine!
Un punct de vedere pertinent privind fenomenul internetului, interacțiunea acestuia cu literatura contemporană. De altfel așa ar trebui început un dialog privind literatura on-line cu deficiențele și calitățile ei necunoscute, un dialog nu numai al profesioniștilor dar și al celor care ar dori/au capacitatea să se afirme literar. ("Pe "Agonia" intră cine vrea, când vrea. E un fel de ghiveci din care poți rămâne cu ceva. Nu e vorba ca "familia Agonia" să schimbe ierarhii literare... " De exemplu, de aici se poate declanșa cu adevărat o polemică interesantă.) Mă întreb cum va fi ascensiunea fenomenului în următorii nu zece, chiar cinci ani... Cred că nu evaluăm încă suficient noul impact al netului literar.
pentru textul : www.ro deochiului tău lăuntric/ ungherul meu singuratic/ picioarele mele îşi leapădă lanţurile
pentru textul : Adoriana minus zece deşi rugina - aş rescrie aici.
Alma, inteleg din ce spui ca nu as mai avea prea mult timp... atata experienta de viata adunata...gongul final o fi pe aproape? Atunci s-o fac lata la Virtualia ma gandesc! Ce alte optiuni mai am... cearceaful alb peste cap? Nu vreau!! Andu
pentru textul : amnezie de toamnă fancy și cool denb.in candoare este sau pare sa fie, deseori o doza de infantilitate.vai poetului care-si pierde candoarea !
pentru textul : alergie la îngeri dede a cere ori nu iertare aici, este bine că eşti exigent cu alţii ca şi cu tine. să ştii că şi eu aş fi vrut să iasă o poezie cu rimă, însă, am considerat că nu e felul meu de a mă exprima în versuri. am lăsat în urmă perioada aceea din mai multe motive. şi să nu spunem cine a început cu ironiile.
ai dreptate, ne-am îndepărtat de text.
deci, Paul, am vrut să-l scot în evidenţă pe el, nu pe mine, de aceea, posibil că aportul meu este nesemnificativ. nu ştiu dacă am procedat cel mai bine, dar asta mi-a fost intenţia. aşa mi-a venit un gând.
acuma nu ştiu, voi băieţii ştiţi întotdeauna când gândul acela pe care vrei să-l exprimi într-un anume fel, în felul propriu să zicem, are valoare şi câtă?! din punctul meu de vedere, textul ăsta are un ceva anume. sper să nu fiu chiar aşa de subiectivă.
mulţumesc, Paul, şi încă o dată, aş vrea să nu fie cu supărare că mi-am susţinut punctul de vedere.
eşti binevenit în pagina aceasta.
numai bine şi ţie!
pentru textul : emindoină devă rog să editaţi textul şi să înlocuiţi pe "ã" cu "ă". vă rog de asemeni să folosiţi diacritice corecte pe viitor.
pentru textul : insomniac deIată efectul ploii care nu se mai oprește: un poem bun în care apar alte efecte ale ploii „de-un secol”.
Interesant că, deși apa înseamnă viață, atunci când abundă, aduce moartea, dezintegrarea. E ceva bacovian aici, dar nu prea mult. Apar elemente noi care sugerează că pământul e ca un bazin cu apă, ca un imens ocean: barca, ancora, peștele.
„Creanga cu gesturi senine” îmi amintește de ramura de măslin pe care o ținea în cioc porumbelul venit pe corabia lui Noe după potop.
Apreciez muzicalitatea poemului (are ritmul ploii torențiale, în rafale, dată de alternanța dintre rimele masculine și cele feminine). Rimele „loc/deloc” și „redă/dă” mi se par facile, deși nu prea văd ce ai fi putut folosi altceva, mai ales la „redă/dă” :)
Sunt foarte multe imagini reușite care îmi plac. De exemplu:
„acvile, himere şi fapte
duc cerul în spate înot”
„lumina, cu pletele tunse”
„iar eu, ca o ancoră şchioapă,
ţin barca cu solzi într-un loc”.
Aș fi pus punct la finalul unor strofe.
pentru textul : Bazin deUn poem plăcut la citit și la disecat :)
maria, uite cum am citit eu acest text: Pentru totdeauna astazi (titlu) Dumnezeu s-a asternut in el el a facut cerul si drumul spre cer apoi a dat numele tau dragostei dragostea a ridicat pleoapa lui Dumnezeu si a pasit pe pamant I s-a spus pentru totdeauna astazi si apoi fiecare din noi a intors spatele
pentru textul : Noi...un om ca un cer de*aminte.
Dar e interesant și așa cum a ieșit.
pentru textul : Serile Artgotice - fotocronica demai Vacarasule, ma amuza indirjirea cu care incurci tastele. indirjire vrednica, zic eu, de o cauza mai buna. se pare ca fie infatuarea (sau invidia, sau vreo alta emotie "turbulenta") iti face degetele sa tremure si sa incurce tastele. eu zic sa te relaxezi. cind am de a face cu astfel de indivizi ca tine si cu astfel de atitudini (precum cele pe care le manifesti tu) incerc un amestec de sentimente, un amestec de mila si sila. pentru ca atunci cind un om se comporta ca tine este categoric intr-o tensiune cumplita. de aceea iti spuneam sa te relaxezi. pentru ca te asigur ca nici eu si nici nimeni nu da doi bani pe ce ai inceput sa elucubrezi tu pe aici. stiu ca exista si fauna din aceasta, adica indivizi ca tine. iti marturisesc ca ma straduiesc sa am rabdare cu ei. am mai spus si alta data, eu cred ca omul se poate recupera. daca vrea. eu nu te pot obliga si nici nu am sa fac aici (asa cum am mai spus) politie sau scoala sau biserica. iti atrag atentia doar ca exista un regulament care explica in ce fel se foloseste facilitatea comentariilor sub texte. incearca sa il respecti si vei putea continua sa publici pe Hermeneia.com. de vei alege sa ignori acest avertisment nu cred ca vei mai avea posibilitatea sa alegi consecintele alegerii tale.
pentru textul : Rupt de realitate depoate ai dreptate. mie îmi păre încă la locul lui. nu știu să-ți explic: mi-a ”venit” să rostesc Eli, Eli, și n-am mai scăpat de obsesia Lui.
pentru textul : aici, în depărtare deîți mulțumesc, George!
am dat spatiu. asta e.
pentru textul : primul monolog deRemarc metafora din finalul poemului: "apoi tăceam și despicam / buturugile anilor noștri", imagine cu adevărat necesară pentru a întregi tabloul iernii, al Crăciunului, al venindului din departele timp. Aș schimba "ciudat" cu alt epitet, mai personalizat. Un poem rotund, luminos.
pentru textul : depresie de crăciun deÎntrebare, Ela: ce legătură au textele mele cu textele tale? Despre textele mele, îmi spui la textele mele, nu crezi că e corect așa? Altfel sună a capra vecinului. Păcat că nu vezi diferența între reproș și critică. Poate pe termen lung vei realiza că nu am încercat să îți fac rău, din contra, să îți arăt cum consider eu că ar fi mai bine. Nu mă așteptam la astfel de răspuns (adică să te superi). Linea, la aceeași provocare, mi-a răspuns cu un gând pozitiv. Mulțumesc pentru volum. Îl aștept cu deosebită plăcere.
pentru textul : downtown deLa fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată. Dacă ar fi scris un un poet consacrat acest vers, nu cred că comentariu ar fi la fel. Sunt sătul de comentarii ce se leagă mereu de cei ca mine (mici). Eu glumesc, poate, dar alţii mai serioşi şi-au scris datele de pe legitimaţia de membru al US (Şi ce poezie măreaţă a ieşit!) Fiecare avem stilul nostru. Oricum părăsesc saitu nu pentrucă sunt criticat, ci pentrucă e bătaie de joc. Cezar
pentru textul : Luna dePagini