Prima și ultima strofă au curgere, dar cea de mijloc pare desprinsă și cumva stingheră, iar punctul acela nu ajută, cred eu, deloc. Imaginile necesită zăbavă asupra semnificațiilor, și per ansamblu îmi place poezia, dar cred că ar fi un pic de șlefuire de făcut (încă un exemplu ar fi " în încolăcite spirale"; în prima strofă ai trei cuvinte sugerând aproximativ același lucru: nisip, pustiu, deșert - corect, nu sunt nici pe departe perfect sinonimice, dar creează impresia de repetiție, cred că ar merge foarte bine fără "deșert".)
uite, am vrut și eu să citesc un text care să sune a poezie. și m-au descurajat complet expresii precum:
„în care singura amintire
să fie respirația ta ușoară
pe umărul meu”
sau
„știu că tu ești
mereu în gândurile mele”
sau
„așează-ți obrazul în palmele mele”
sau
„poți simți dimineața asta
scrijelită adânc
ca o promisiune”
“de ce Tată nu pot să-mi închid sufletul
şi să adorm?” Greu de găsit un răspuns ! Şi eu îl caut de multă vreme.
Nu spun mai mult…să nu se interpreteze. Stimă
Ura reprezinta atitudinea ce elimina orice slabiciune, prin definitie...insa indiferenta te situeaza undeva putin mai sus...Sa aluneci de sus in jos e foarte usor...mi se intampla deseori si "ma urasc" perntru asta... Deci in principiu, da...textele se incearca a fi o manifestare de acest gen dragul meu coleg Matei.
cred ca prima strofa, care tine de_decor, mai merge lucrata. primele doua versuri sunt foarte bune, nu le-as accentua cu masinile de lux si fetele de infractori.
am citit-o de multe ori, de cate ori arunc un ochi pe site inca o mai caut, atata mi-a placut.
uite pentru ce:
"iată aici în sepia
aproape de colţul din dreapta sus
se vede cum mirarea sfinţilor o poartă pe mama
spre peretele de la răsărit" si
"pe urmă venise așa o delăsare
rar mai vedeai oameni pe cer
şi atunci cu socoteli obligaţii
bunăoară o logodnă o înmormîntare de păsări
-păsările se îngroapă în văzduh nu-i aşa tată?-" si pentru felul in care totul se leaga cu surpriza si frumos si le tot alterneaza si te prind in iuresul ala copilaresc.
o voi pastra, cu voia ta. :o)
Livadă de piersici, cu botoșei albi Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic, Foarte mic, Cât un furnic. Inorogul era tare de-o ureche Dar era important, inorogul meu încălțat c-o pereche De botoșei albi. Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte. Erai într-o cadă, citeai dintr-o carte despre războinici și alte grozăvii Pe care-o uitasem sub diafragmă de când îmi căzuse primul dinte. Așteptai, poate, să întreb ceva despre lupta de la Podu Înalt. „- Ce mai faci?” am întrebat eu, sfios ca un mire „-Sire, du-mă la Polul Sud, sire! Să nu mă doară Ochiul ce mi l-ai scos decusară că eu nu te-aș vrea.. Du-mă, să vâslim, să închidem ochii și să vâslim Să închidem ochii și să plutim!.” Ce dragă-mi ești, zeppelino, ce minunat Și acest inorog pe care ți l-am desenat Cu limba pe sân. Și toți acești inorogi pe spinare, în cor, Cum se leagănă, și-mpreună imită un nor!. Ce înalt! Atunci, ne priveam și atât. Cuvintele, și ele, într-un colț al inimii, amuțeau. Se frecau într-un picior și-asmuțeau focul. Era frig, aici, în mijlocul lumii. Ne priveam cu orele și cu anii. Părul tău lung, la-nceput, ne venea bine. Apoi, într-o zi, mă luai și făcui înconjurul lumii. Și-n altă zi, tu sării în lună. -Cum e pe planeta ta? ziceai dintr-o geană. Și dădeai din picior, nervoasă -E frumoasă, cam ca tine așa, lenevoasă, da` merge! -Vin și eu? -Nu. Stai acolo, îți trimit eu o vedere, dacă nu uit! Și veneai. Și-mi dădeai una, de se mișca planeta și-nchidea ochii. -Ce urâtă și tu!. Ne iubeam, dar înghițisem de frică toate cuvintele. Și rămâneam cu ochii deschiși, ca și morți. -Care morți? - Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu. -Care Dumnezeu? -Cum care? Primul furnic, care știe tot, ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse..
inca o data nu reusesti altceva decat sa te faci de ras cu regulamentul tau absurd. in loc sa fii fericit ca oamenii vin sa posteze pe site care de altfel e pe jumatate adormit sau in agonie, desi asta e un cuvant perimat precum cuvantul tovarase dupa '90. sincer, prof_etule, nu incapi de novici? parca am fi in ferma animalelor si ai impus gainilor cate un ou la doua zile sau, mai frumos, cum e in china masura demografica...nu mai mult de doi copii de familie! am doua intrebari precum tibru si eufrat: chiar crezi ca aceasta regula e una benefica? pana una alta, un om care scrie, novice sau nu, un om care publica aduce un serviciu siteului si, mai mult decat atat, doreste accederea la un statut superior...faptul ca cineva scrie si publica mai des e semn bun..pentru ce trebuie sa/i inhibi (ca tot vorbeai de inhibitii in cartea de impresii a unui alt poem apartinand acestui autor) nu pricep. iti place de fapt sa scoti steaua de serif si sa zici, punandu/ti picioarele pe masa si sticla de bere...baieti, aici eu fac regula si cand sunt treaz si cand scriu poezii. dle titarenco, esti ridicol cu regula de a posta la doua zile...poate alte reguli din regulament sunt ok, binevenite dar pe asta nu o pricep. ma uit lung , ba nu, daca ma uit lung incep sa am strabism de atata logica.
Ani, tu îți povestești singură poemul?!? Și atunci cititorul ce mai face? Deocamdată textul e plin de genitive și de exprimări care șchioapătă de genul: "întoarce din desișuri de vid de memorie" sau "idiomul trecutului torturează ecoul prezentului."...etc. Cu alte cuvinte, forma anulează structura. Și oile.
alma, am incercat sa raspund cererii tale, insa, abilitatile mele de editor de imagini si, in special, restrictiile site-ului in privinta dimensiunii fisierelor imagine nu imi permit sa modific fara a dauna dpv estetic. in consecinta, daca vei dori, vei putea apela la alte modalitati de vizualizare optima a poemului. oricum, e ultima cruce si sper sa nu fi deranjat prea mult cu aceasta serie de vizuale. multumesc tuturor pentru comentarii
cu siguranta nu aveam nevoie de aceste explicatii, domnule Adrian.
eu credeam ca imi studiati textul, nu comentariul scris in fuga.
va asigur macar de faptul ca stiu sa separ un vocativ, doar ca netul ne grabeste si noi il grabim pe el.
v-as mai ruga respectuos sa nu asociati numele meu umil cu Societatea Junimea. sunt o simpla membra a societatii in cauza, asa cum sunt si membra a site-ului dumneavoastra, bineinteles prin bunavointa administratiei.
Nu comentez fotografia ci ideea. Eu sunt fascinat de arta facuta in comun, de acel irepetabil mood in care poetii si pictorii anilor 20-30 bantuiau cafenele Parisului producand capodopere, modeland cultura secolului XX intr-un cross talk cultural fara precedent. Apoi au venit razboaie, comunism, disperare si alienare. Arta s-a ascuns in turnul de fildes asteptand resurectia. Un text dupa o imagine impusa este fructul un efort comun si o binecuvantata antrepriza. Care merita mult mai mult decat aprecierea unei penite de aur.
multumesc Stefan, am zimbit. "scriitorul Titarenco" nu exista, nici macar pe Google. Iar zimbesc. Este un text scris intr-un fel de alte vremuri, asa zice ca e totusi un text "de frontiera" intre doua feluri de a gindi artistic. Uneori imi este dor de naivitatea primului (stil). Stefan, poate n-ar fi rau sa revezi si reevaluezi ideea dictionarelor si, de ce nu, chiar si pe cea a cognacului. Poate iese ceva. Oricum eu iti multumesc pentru penita. Pomenind de Nicoara Mihali din Maramures m-ai facut sa simt o nostalgie pentru acele locuri si oameni pe unde nu am am mai fost de o mie de ani. Aranca, zimbesc. ..."s-ar goli insusi inefabilul"... iata un citat ce merita sa devina celebru. Totusi ma tot intreb cum s-ar fi spus corect (fiind un substantiv neutru), insusi sau insasi... Multumesc pentru trecere si pentru apreciere, Vasile. Evident, textul fiind probabil sub tipar in zilele astea, sint sanse mici sa mai revin asupra lui. Asa cum ii spuneam si lui Stefan, e un text "al unor vremuri". Poate privesc putin nostalgic citindu-l acum. Expresia "un fel de sacrilegiu" poate forteaza putin sensul dar poate ca in acelasi timp relativizeaza sau evidentiaza relativitatea unui sens care se vrea (in lumea nepoetica) a fi distinct si ferm. La urma urmei ce e sacrilegiul in poezie? "sfisierea umbrei" cred ca a facut cariera de acuma. Desi tu spui ca e desueta eu nu prea imi amintesc sa o fi intilnit. Exista chiar unii care sustin ca m-ar defini sau mi-ar defini scriitura, sau cel putin o parte din ea. Sper sa va mai intilnesc pe aici.
puțin cam apodictic „Vine o zi când numeşti întâmplarea „soartă”,”ș cam la fel și continuarea strofei
„mai râmâne doar speranţa
ca viermii să nu ţină zi de post.” -- un amestec puțin cam forțat (cel puțin pentru mine astăzi) între melodramatic și bășcălios
Găsesc binevenite noile formule care vor impropria un caracter mai elitist site-ului, ceea ce e bine. Totodată cred că această formulă va dezvolta chiar un anumit atașament al autorilor față de acest spațiu, care iarăși e bine. Cred că formula propusă depășește stadiul de site-atelier literar, de formulă populistă și prea diluată, face o bună distincție între diversele categorii și accentuează ideea de competitivitate și perfecționare personală. Sper din toată inima ca ideea să dea roadele pe care le întrevede. Mie îmi sună bine. Iată și câteva păreri: 1. Excelentă ideea de "text concept". Probabil că tehnic va trebui avut grijă ca în momentul publicării să intre ca text nou, și nu la data (învechită) a "conceptualizării" sale, putând fi astfel rătăcit în subsolul listelor textelor publicate. Foarte bune categoriile de membru "colaborator", "corespondent" ori "consacrat". 2. Poate că ar fi bine să existe și o categorie intitulată eventual "critic avizat", profesioniști în materie, cu pregătire de specialitate și vastă experiență în domeniul criticii literare, ale căror comentarii să apară poate chiar într-un mod evidențiat. Poate doar ei să aibă dreptul la penițe galbene (autorii doar albe ori altceva)? Avem cel puțin un exemplu de astfel de personalitate aici pe site, care cred că ar trebui pusă în valoare, sunt sigur cu beneficii directe asupra calității literare a site-ului, a discernerii valorilor, fără a deranja sau a se amesteca cu nimic nici în categoria editorilor/moderatorilor ori a redactorului șef. Să "prinzi" un critic literar dispus să activeze aici, ar fi o noutate absolută pe întreaga paletă a site-urilor literare și o marcă indubitabilă a valorii acestei comunități. 3. Subscriu opiniei ca "novicele" să fie numit "stagiar", din motivele invocate la locul respectiv. 4. Cred că s-ar impune un control strict al identității celor înscriși în oricare dintre categorii pentru a se evita "dublările" ce pot fi utilizate și în alte scopuri decât cele literare, dar probabil aceasta se avea deja în vedere. Înțeleg că nu e democrație și nici nu trebuie să existe democrație în literatură, eu doar am dat câteva sugestii care pot fi foarte bine ignorate, sunt de acord. Abia aștept să văd noua formă.
...apreciez modul în care subliniezi ce îți place, Andreea. este un aspect care, aici pe hermeneia, unde mulți sunt atenți cu tine și lasă la o parte răutățile, te va ajuta să te integrezi perfect. mulțumesc de trecere. ... la fel ca în multe alte dăți, ai intuit, Marina, că aceasta este o scriere mai mult sentimentală decât metaforică. și în stilul tău plăcut de inofensiv subliniezi porțiunile dragi, uneori, mie. iar când poposești și cu câte un sfat din tolba ta plină de wisdom îmi încânți retinele. nu îți doresc să rămâi așa pentru că există loc și de mai bine. charientist la prag de seară, cu gânduri bune vouă, paul
Adriana, Imaginea este redusă pîna la rezoluția maximă permisă de site, astfel că unele detalii au un gradient estompat; originalul este mult mai mare. În globul patru (de sus în jos) este un fragment din poezia lui Andu „două mâini” (bănuiesc că ține la ea) iar în rest, lista poeziilor și comentariilor din pagina lui.
...daca sunt "licente poetice", voi fi onorata se le primesc si, cu siguranta, ma voi gandi si la replici pe masura, domnule gorun. fragmentul pe care mi l-ati reprodus este excelent. m-ar interesa un link spre el, daca este cu putinta. pana la urma, ce ne-am face fara distractia presarata cu putina rautate, intr-o asa vara caniculara in care granele patriei noastre se usuca in arsita si poetii se trateaza de akedia... ?! :)
E parca scris de cineva la varsta maturitatii. O poezie e buna atunci cand comentatorul / cititorul ramane cu invidia ca nu a scris-o el. Asa eu pentru strofa de final.
Eu înțeleg că este cald, că este criză, că tensiunile și discomfortul cer o supapă. Și mai cred, Andule, că te plictisim teribil. Ce urmează, știi și tu, știm și noi. Eu nu mă mai mir...doar îmi pare rău că va trebui să folosesc iarăși fluierul. în altă ordine de idei: nu sunt de acord cu propunerea Alinei Manole. Cred că avem ce pune pe prima pagină - încă! - așa amărâți cum suntem.
ar fi trebuit sa folosesc diacriticele in redactarea comentariului, dar, din graba (si ceva comoditate, recunosc), n-am facut-o... insa aici se impun: "cele doua fete ale lui Ianus" sunt, evident...cele doua fețe ale sale.
Pentru greturi matinale se recomanda o lamaie- Adrian, desi intru foarte rar pe site, nu am vazut niciodata cereri scrise cum ca s-ar vrea concurs, insa o nevoie de revitalizare, da. Mi se pare foarte amuzant sa se ceara o calitate superioara a textelor de la aceeasi oameni care scriu de duzina, cu exceptiile de rigoare. Mi se pare o lipsa crasa de bun simt sa scrii ca au sosit invitatiile de onoare cand exista posibilitatea ca ''concursul'' sa stagneze. Nu stiam ca ne invartim in tara pseudovedetelor.
Eseul este scris îngrijit, cu preocupare și atenție. Și e o bucurie oricând să vezi că cineva încearcă să readucă această scriere unică în atenția cititorilor. Mai ții minte însă de cine avea oroare Parintele Nicolae? De cei "călduți". Poate că aici este un minus al acestui eseu. Este călduț... nu transmite foarte mult în așa fel încât să te determine, dacă nu ai citit-o încă, să iei cartea să o citești. Poate că eseul tău are prea mult o tentă scolastică și este prea puțin evocator. Cui aparține citatul final?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Prima și ultima strofă au curgere, dar cea de mijloc pare desprinsă și cumva stingheră, iar punctul acela nu ajută, cred eu, deloc. Imaginile necesită zăbavă asupra semnificațiilor, și per ansamblu îmi place poezia, dar cred că ar fi un pic de șlefuire de făcut (încă un exemplu ar fi " în încolăcite spirale"; în prima strofă ai trei cuvinte sugerând aproximativ același lucru: nisip, pustiu, deșert - corect, nu sunt nici pe departe perfect sinonimice, dar creează impresia de repetiție, cred că ar merge foarte bine fără "deșert".)
pentru textul : Răsare deAdevărat a înviat! Ai schimbat forma poemului, e mult mai bine așa. Cred că ar putea rămâne aceata forma definitivă.
pentru textul : Ursul panda din grădina de bambus derespectul e reciproc, știi asta.
pentru textul : în ultima cameră, el dealina mungiu pippidi ne arata pe indelete de un astfel de hristos in "evanghelistii" piesa e buna si-mi place si poezia aceasta
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deSi-ati aflat CINE ESTE? Dancus
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș deuite, am vrut și eu să citesc un text care să sune a poezie. și m-au descurajat complet expresii precum:
„în care singura amintire
să fie respirația ta ușoară
pe umărul meu”
sau
„știu că tu ești
mereu în gândurile mele”
sau
„așează-ți obrazul în palmele mele”
sau
„poți simți dimineața asta
scrijelită adânc
ca o promisiune”
Chiar nu te deranjează dulcegăriile într-un text?
pentru textul : Dimineață cu mere verzi de“de ce Tată nu pot să-mi închid sufletul
pentru textul : psalmul apelor simple deşi să adorm?” Greu de găsit un răspuns ! Şi eu îl caut de multă vreme.
Nu spun mai mult…să nu se interpreteze. Stimă
Ura reprezinta atitudinea ce elimina orice slabiciune, prin definitie...insa indiferenta te situeaza undeva putin mai sus...Sa aluneci de sus in jos e foarte usor...mi se intampla deseori si "ma urasc" perntru asta... Deci in principiu, da...textele se incearca a fi o manifestare de acest gen dragul meu coleg Matei.
pentru textul : Simțire dealma nu pricep ce e cu pozele, se vedeau la inceput , dar au disparut . Si ce efort ca sa le fur din muzeu...
pentru textul : O vizită la muzeu decred ca prima strofa, care tine de_decor, mai merge lucrata. primele doua versuri sunt foarte bune, nu le-as accentua cu masinile de lux si fetele de infractori.
pentru textul : lumea e o pisică jigărită deam citit-o de multe ori, de cate ori arunc un ochi pe site inca o mai caut, atata mi-a placut.
uite pentru ce:
"iată aici în sepia
aproape de colţul din dreapta sus
se vede cum mirarea sfinţilor o poartă pe mama
spre peretele de la răsărit" si
"pe urmă venise așa o delăsare
pentru textul : alte povestiri de la Şipot derar mai vedeai oameni pe cer
şi atunci cu socoteli obligaţii
bunăoară o logodnă o înmormîntare de păsări
-păsările se îngroapă în văzduh nu-i aşa tată?-" si pentru felul in care totul se leaga cu surpriza si frumos si le tot alterneaza si te prind in iuresul ala copilaresc.
o voi pastra, cu voia ta. :o)
Livadă de piersici, cu botoșei albi Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic, Foarte mic, Cât un furnic. Inorogul era tare de-o ureche Dar era important, inorogul meu încălțat c-o pereche De botoșei albi. Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte. Erai într-o cadă, citeai dintr-o carte despre războinici și alte grozăvii Pe care-o uitasem sub diafragmă de când îmi căzuse primul dinte. Așteptai, poate, să întreb ceva despre lupta de la Podu Înalt. „- Ce mai faci?” am întrebat eu, sfios ca un mire „-Sire, du-mă la Polul Sud, sire! Să nu mă doară Ochiul ce mi l-ai scos decusară că eu nu te-aș vrea.. Du-mă, să vâslim, să închidem ochii și să vâslim Să închidem ochii și să plutim!.” Ce dragă-mi ești, zeppelino, ce minunat Și acest inorog pe care ți l-am desenat Cu limba pe sân. Și toți acești inorogi pe spinare, în cor, Cum se leagănă, și-mpreună imită un nor!. Ce înalt! Atunci, ne priveam și atât. Cuvintele, și ele, într-un colț al inimii, amuțeau. Se frecau într-un picior și-asmuțeau focul. Era frig, aici, în mijlocul lumii. Ne priveam cu orele și cu anii. Părul tău lung, la-nceput, ne venea bine. Apoi, într-o zi, mă luai și făcui înconjurul lumii. Și-n altă zi, tu sării în lună. -Cum e pe planeta ta? ziceai dintr-o geană. Și dădeai din picior, nervoasă -E frumoasă, cam ca tine așa, lenevoasă, da` merge! -Vin și eu? -Nu. Stai acolo, îți trimit eu o vedere, dacă nu uit! Și veneai. Și-mi dădeai una, de se mișca planeta și-nchidea ochii. -Ce urâtă și tu!. Ne iubeam, dar înghițisem de frică toate cuvintele. Și rămâneam cu ochii deschiși, ca și morți. -Care morți? - Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu. -Care Dumnezeu? -Cum care? Primul furnic, care știe tot, ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse..
pentru textul : pe sub flori mă legănai deinca o data nu reusesti altceva decat sa te faci de ras cu regulamentul tau absurd. in loc sa fii fericit ca oamenii vin sa posteze pe site care de altfel e pe jumatate adormit sau in agonie, desi asta e un cuvant perimat precum cuvantul tovarase dupa '90. sincer, prof_etule, nu incapi de novici? parca am fi in ferma animalelor si ai impus gainilor cate un ou la doua zile sau, mai frumos, cum e in china masura demografica...nu mai mult de doi copii de familie! am doua intrebari precum tibru si eufrat: chiar crezi ca aceasta regula e una benefica? pana una alta, un om care scrie, novice sau nu, un om care publica aduce un serviciu siteului si, mai mult decat atat, doreste accederea la un statut superior...faptul ca cineva scrie si publica mai des e semn bun..pentru ce trebuie sa/i inhibi (ca tot vorbeai de inhibitii in cartea de impresii a unui alt poem apartinand acestui autor) nu pricep. iti place de fapt sa scoti steaua de serif si sa zici, punandu/ti picioarele pe masa si sticla de bere...baieti, aici eu fac regula si cand sunt treaz si cand scriu poezii. dle titarenco, esti ridicol cu regula de a posta la doua zile...poate alte reguli din regulament sunt ok, binevenite dar pe asta nu o pricep. ma uit lung , ba nu, daca ma uit lung incep sa am strabism de atata logica.
pentru textul : Descoperirea deAni, tu îți povestești singură poemul?!? Și atunci cititorul ce mai face? Deocamdată textul e plin de genitive și de exprimări care șchioapătă de genul: "întoarce din desișuri de vid de memorie" sau "idiomul trecutului torturează ecoul prezentului."...etc. Cu alte cuvinte, forma anulează structura. Și oile.
pentru textul : Sky Mirror dealma, am incercat sa raspund cererii tale, insa, abilitatile mele de editor de imagini si, in special, restrictiile site-ului in privinta dimensiunii fisierelor imagine nu imi permit sa modific fara a dauna dpv estetic. in consecinta, daca vei dori, vei putea apela la alte modalitati de vizualizare optima a poemului. oricum, e ultima cruce si sper sa nu fi deranjat prea mult cu aceasta serie de vizuale. multumesc tuturor pentru comentarii
pentru textul : crucile decu siguranta nu aveam nevoie de aceste explicatii, domnule Adrian.
eu credeam ca imi studiati textul, nu comentariul scris in fuga.
va asigur macar de faptul ca stiu sa separ un vocativ, doar ca netul ne grabeste si noi il grabim pe el.
v-as mai ruga respectuos sa nu asociati numele meu umil cu Societatea Junimea. sunt o simpla membra a societatii in cauza, asa cum sunt si membra a site-ului dumneavoastra, bineinteles prin bunavointa administratiei.
pentru textul : mistică deNu comentez fotografia ci ideea. Eu sunt fascinat de arta facuta in comun, de acel irepetabil mood in care poetii si pictorii anilor 20-30 bantuiau cafenele Parisului producand capodopere, modeland cultura secolului XX intr-un cross talk cultural fara precedent. Apoi au venit razboaie, comunism, disperare si alienare. Arta s-a ascuns in turnul de fildes asteptand resurectia. Un text dupa o imagine impusa este fructul un efort comun si o binecuvantata antrepriza. Care merita mult mai mult decat aprecierea unei penite de aur.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 9 deElena, pentru această apropiere.
toate cele bune în prag de sărbători!
pentru textul : aspacardin sau nopţi nedormite demultumesc Stefan, am zimbit. "scriitorul Titarenco" nu exista, nici macar pe Google. Iar zimbesc. Este un text scris intr-un fel de alte vremuri, asa zice ca e totusi un text "de frontiera" intre doua feluri de a gindi artistic. Uneori imi este dor de naivitatea primului (stil). Stefan, poate n-ar fi rau sa revezi si reevaluezi ideea dictionarelor si, de ce nu, chiar si pe cea a cognacului. Poate iese ceva. Oricum eu iti multumesc pentru penita. Pomenind de Nicoara Mihali din Maramures m-ai facut sa simt o nostalgie pentru acele locuri si oameni pe unde nu am am mai fost de o mie de ani. Aranca, zimbesc. ..."s-ar goli insusi inefabilul"... iata un citat ce merita sa devina celebru. Totusi ma tot intreb cum s-ar fi spus corect (fiind un substantiv neutru), insusi sau insasi... Multumesc pentru trecere si pentru apreciere, Vasile. Evident, textul fiind probabil sub tipar in zilele astea, sint sanse mici sa mai revin asupra lui. Asa cum ii spuneam si lui Stefan, e un text "al unor vremuri". Poate privesc putin nostalgic citindu-l acum. Expresia "un fel de sacrilegiu" poate forteaza putin sensul dar poate ca in acelasi timp relativizeaza sau evidentiaza relativitatea unui sens care se vrea (in lumea nepoetica) a fi distinct si ferm. La urma urmei ce e sacrilegiul in poezie? "sfisierea umbrei" cred ca a facut cariera de acuma. Desi tu spui ca e desueta eu nu prea imi amintesc sa o fi intilnit. Exista chiar unii care sustin ca m-ar defini sau mi-ar defini scriitura, sau cel putin o parte din ea. Sper sa va mai intilnesc pe aici.
pentru textul : de ce nu spunem tot... ▒ depuțin cam apodictic „Vine o zi când numeşti întâmplarea „soartă”,”ș cam la fel și continuarea strofei
pentru textul : Zzet de„mai râmâne doar speranţa
ca viermii să nu ţină zi de post.” -- un amestec puțin cam forțat (cel puțin pentru mine astăzi) între melodramatic și bășcălios
Găsesc binevenite noile formule care vor impropria un caracter mai elitist site-ului, ceea ce e bine. Totodată cred că această formulă va dezvolta chiar un anumit atașament al autorilor față de acest spațiu, care iarăși e bine. Cred că formula propusă depășește stadiul de site-atelier literar, de formulă populistă și prea diluată, face o bună distincție între diversele categorii și accentuează ideea de competitivitate și perfecționare personală. Sper din toată inima ca ideea să dea roadele pe care le întrevede. Mie îmi sună bine. Iată și câteva păreri: 1. Excelentă ideea de "text concept". Probabil că tehnic va trebui avut grijă ca în momentul publicării să intre ca text nou, și nu la data (învechită) a "conceptualizării" sale, putând fi astfel rătăcit în subsolul listelor textelor publicate. Foarte bune categoriile de membru "colaborator", "corespondent" ori "consacrat". 2. Poate că ar fi bine să existe și o categorie intitulată eventual "critic avizat", profesioniști în materie, cu pregătire de specialitate și vastă experiență în domeniul criticii literare, ale căror comentarii să apară poate chiar într-un mod evidențiat. Poate doar ei să aibă dreptul la penițe galbene (autorii doar albe ori altceva)? Avem cel puțin un exemplu de astfel de personalitate aici pe site, care cred că ar trebui pusă în valoare, sunt sigur cu beneficii directe asupra calității literare a site-ului, a discernerii valorilor, fără a deranja sau a se amesteca cu nimic nici în categoria editorilor/moderatorilor ori a redactorului șef. Să "prinzi" un critic literar dispus să activeze aici, ar fi o noutate absolută pe întreaga paletă a site-urilor literare și o marcă indubitabilă a valorii acestei comunități. 3. Subscriu opiniei ca "novicele" să fie numit "stagiar", din motivele invocate la locul respectiv. 4. Cred că s-ar impune un control strict al identității celor înscriși în oricare dintre categorii pentru a se evita "dublările" ce pot fi utilizate și în alte scopuri decât cele literare, dar probabil aceasta se avea deja în vedere. Înțeleg că nu e democrație și nici nu trebuie să existe democrație în literatură, eu doar am dat câteva sugestii care pot fi foarte bine ignorate, sunt de acord. Abia aștept să văd noua formă.
pentru textul : hermeneia 2.0 de...apreciez modul în care subliniezi ce îți place, Andreea. este un aspect care, aici pe hermeneia, unde mulți sunt atenți cu tine și lasă la o parte răutățile, te va ajuta să te integrezi perfect. mulțumesc de trecere. ... la fel ca în multe alte dăți, ai intuit, Marina, că aceasta este o scriere mai mult sentimentală decât metaforică. și în stilul tău plăcut de inofensiv subliniezi porțiunile dragi, uneori, mie. iar când poposești și cu câte un sfat din tolba ta plină de wisdom îmi încânți retinele. nu îți doresc să rămâi așa pentru că există loc și de mai bine. charientist la prag de seară, cu gânduri bune vouă, paul
pentru textul : Și ascult cum pleacă fotonii deAdriana, Imaginea este redusă pîna la rezoluția maximă permisă de site, astfel că unele detalii au un gradient estompat; originalul este mult mai mare. În globul patru (de sus în jos) este un fragment din poezia lui Andu „două mâini” (bănuiesc că ține la ea) iar în rest, lista poeziilor și comentariilor din pagina lui.
pentru textul : login de...daca sunt "licente poetice", voi fi onorata se le primesc si, cu siguranta, ma voi gandi si la replici pe masura, domnule gorun. fragmentul pe care mi l-ati reprodus este excelent. m-ar interesa un link spre el, daca este cu putinta. pana la urma, ce ne-am face fara distractia presarata cu putina rautate, intr-o asa vara caniculara in care granele patriei noastre se usuca in arsita si poetii se trateaza de akedia... ?! :)
pentru textul : Solomon Science deE parca scris de cineva la varsta maturitatii. O poezie e buna atunci cand comentatorul / cititorul ramane cu invidia ca nu a scris-o el. Asa eu pentru strofa de final.
pentru textul : în fond nu era decît o dimineață mai tristă deEu înțeleg că este cald, că este criză, că tensiunile și discomfortul cer o supapă. Și mai cred, Andule, că te plictisim teribil. Ce urmează, știi și tu, știm și noi. Eu nu mă mai mir...doar îmi pare rău că va trebui să folosesc iarăși fluierul. în altă ordine de idei: nu sunt de acord cu propunerea Alinei Manole. Cred că avem ce pune pe prima pagină - încă! - așa amărâți cum suntem.
pentru textul : login dear fi trebuit sa folosesc diacriticele in redactarea comentariului, dar, din graba (si ceva comoditate, recunosc), n-am facut-o... insa aici se impun: "cele doua fete ale lui Ianus" sunt, evident...cele doua fețe ale sale.
pentru textul : Deleuze: Jocul Ideal dePentru greturi matinale se recomanda o lamaie- Adrian, desi intru foarte rar pe site, nu am vazut niciodata cereri scrise cum ca s-ar vrea concurs, insa o nevoie de revitalizare, da. Mi se pare foarte amuzant sa se ceara o calitate superioara a textelor de la aceeasi oameni care scriu de duzina, cu exceptiile de rigoare. Mi se pare o lipsa crasa de bun simt sa scrii ca au sosit invitatiile de onoare cand exista posibilitatea ca ''concursul'' sa stagneze. Nu stiam ca ne invartim in tara pseudovedetelor.
pentru textul : despre Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” deFelicitări din suflet, Elena! Și dacă îmi permiți o glumiță: e bine că te-ai oprit la un mac:)!
pentru textul : ,,Femeia-Mac" de Elena Albu Istrati, lansare de carte la Brăila deÎncă o dată: numai bine și să fie într-un ceas bun!
Eseul este scris îngrijit, cu preocupare și atenție. Și e o bucurie oricând să vezi că cineva încearcă să readucă această scriere unică în atenția cititorilor. Mai ții minte însă de cine avea oroare Parintele Nicolae? De cei "călduți". Poate că aici este un minus al acestui eseu. Este călduț... nu transmite foarte mult în așa fel încât să te determine, dacă nu ai citit-o încă, să iei cartea să o citești. Poate că eseul tău are prea mult o tentă scolastică și este prea puțin evocator. Cui aparține citatul final?
pentru textul : "Jurnalul fericirii". O poetică a (re)găsirii și (re)culturalizării prin credință în universul concentraționar românesc. dePagini