Adriana, nu cred că trebuie să îți spun despre imanență... așa am simțit! Dacă tu crezi că nu sunt ok versurile acelea e bun și așa. În definitiv sunt semnate de mine! Îți mulțumesc pentru intervenție...
gând bun!
Interesanta idee insa raspandita in prea multe negatii care disipa perceptia. Accentul este lucrul dracului (Doamne iarta-ma) cand il folosesti prea mult, mazgalesti, parerea mea. O tentativa de poem-grafitti. Andu
A. era să uit: foloseşti prea multe cuvinte-punte pentru a ajunge la idee, o îmbraci prea gros. Exp:
"in pietre în mâna dreaptă
ca să le arunc în cel care va spune primul ceva despre tine" --> "ţin pietre în mână pentru primul care va vorbi despre tine
"nimeni nu are voie să vorbească atunci când trupurile nu-și mai găsesc suflarea" - fără "atunci"
"se zice că într-una din zilele viitoare vom tresări cu toții în mormânt și ne vom da seama că tot ce am făcut înainte să fim băgați în cuștile mortuare"
Asta chiar e culmea! Adica tu ai pretentia ca un om de anvergura literara a lui Dorel sa publice in premiera pe Hermeneia? Vrabia malai viseaza si nebunul balamucul e o vorba veche romaneasca. Ba eu zic cata vreme exista rubrica asta sa posteze Domnul Dorel ca uite.. eu citesc de pe Hermeneia si de aici aflu, nu de "pe unde il publicati de fapt"... adica cum "de fapt", ce inseamna "de fapt"? Pe Hermeneia nu se publica "de fapt"? Cum se publica aici "de ne-fapt"? De "anti-fact"? Hai sa fim seriosi si ramai la Regulament doggy boy. Nu e incalcare, no barking please. Thanks. Andu
Versurile: "urcăm pe un masiv plăpând ca o statuie e alpinism la rece așa sper ne sprijinesc prea mult vorbe de fier bocancii însă nu vor să mai suie te car în spate ca pe un rucsac de parcă ai avea ce-mi trebuiește căldură hrană și nu se oprește aici această listă tu ai trac impresia că ne vom prăbuși rea nu e ai leșinat și ai dormit o zi" conțin elemente stilistice imature și perimate. De la "masiv plăpând" până la "căldură / hrană". Nimic nou. Compunere de gimnaziu. Mai mult ar fi într-adevăr pierdere de vreme să argumentez. Verbul "a trebui", deși e de conjugarea a IV-a, nu primește sufixul -esc / -ește. La acest lucru mă refeream. În rest, e logic.
Cea mai (sa-i zicem) literala traducere a cuvintului "redemptive", fara a teologiza termenul, este "rascumparator". Deci, facind abstractie de teologie si de masura in care pot discuta unii daca Dumnezeu a primit sau nu un pret pentru a ierta, etc, etc, cuvintul "redemptive", isi are originea in verbul "to redeem", este in esenta un termen comercial-financiar si reprezinta actul de a plati inapoi sau a rascumpara ceva ce a fost pierdut intr-un anumit mod (rapire, inrobire, amanetare, instrainare, etc). Masura in care incarcam cu continut sau semnificatie teologica (sau filosofica) un cuvint este o alta mincare de peste.
Citind poemul se poate declansa cititorului o "hermeneutica a suspiciunii" (cum mai spuneau si altii) intre haloul hamletian si prozodia de gala oferind pentru "to be or not to be" o variantiune cantabila. Deosebite, filosofic vorbind, versurile: "Stai între săbii fulgerȃnd subțire Și cerul tainic strȃns te înconjoară Căci n-ai să poți iubi a doua oară De n-ai ucis în tine primul mire"
am citit ieri poemul și m-a impresionat curgerea lui, fara sincope, fara nici cea mai mica poticnire, hm aceeasi patina senina, acelasi lucru frumos. felicitari, f. frumos.
Multumesc Orania. Eu am mai spus-o și o repet: nu scriu poezie. Ma joc. Este „vina” celor care citesc incercările mele trecute, fals, la rubrica „poezie” luȃndu-le in serios. S-ar putea spune că afirmația mea seamănă a „un orgoliu al umilintei”. Nu e așa. Cred, mai degrabă, că dau dovadă de oarece maturitate recunoscȃndu-mi limitele. Dar ajunge vorbăria despre mine. Ȋn schimb, aștept cu aviditate poezie adevărată de la alții. Printre ei și de la tine. Se poate face poezie și de „stare” cum zici, parcă, in alt loc. Și cum faci, de exemplu – și, cred, cu succes - în „Diminețile unei victime fericite”. „Stările” astea prin care, zic eu, trece acum ca și altă dată, oricine, mi se par, la poeții actuali, că exprimă prea mult revolta unei dezorientări într-o lume din care fac parte și nu o mai înțeleg. Nu-i nimic. E normal să se derefuleze, inclusiv poetic pentru cine e în stare. Poate, mai devreme sau mai tȃrziu, se va ajunge, după atȃta derefulare (cere, uneori, ia și forma unei pornografii – exclus să ma refer la tine – mai mult sau mai puțin „estetice”) la „altceva”. Poate. Totuși nu pot să nu repet că semnele acestui „altceva” cred că le-am observat cel puțin la Dorin Cozan și la Florin Bratu. Mai apăruseră și la Katia Chelaru care, după ce ne-am certat pe acest sit ca la ușa cortului văd că nu ne mai onorează cu prezența. Pentru că n-a observat că eu mă distrez și ea se enervează. Regret că n-a avut simțul umorului și cu speranța că va reveni și că „pauza de imagine” n-o face datorită subsemnatului. A, ar mai fi cineva: Livia Ștefan. Dar și ea a dispărut (deocamdată) ca, de altfel și Florin Bratu. Urez tuturor poeților adevărați (și nu poți fi dacă nu crezi în tine) mult, mult succes. Și sărbători Fericite.
... recunosc și că m-a prins nonșalanța rebelioasă glazurată cu o gratitudine sinceră pentru cuvintele tale, George.Trebuie că ai umor și, după cum bine știi, acesta e vital până la proba contrarie:). Mulțumesc!
Poezia are ceva grandios ce vine, probabil, din severitatea rostirii. De la micile amănunte ("caietul de caligrafie") și până la fabuloasa "călătorie în jurul odăii", trecând prin lucida conștientizare a unei "scurte respirații tăiată felii", se conturează o atmosfreă gravă amplificată de terifiantul personaj reprezentat grafic. E un personaj născut dintr-un joc de umbre și fum, dar conturat și prin retorica unui text scris în notă înaltă. Un interesant pasiv ("suspină-mă") și câteva imperative ("privește-mă", "spune-mi") au un accent dramatic, ce completează spectacolul tragic al anunțării zilei "marii tăceri", spectacol privit dinspre "splendoarea morții" proprii. Cele trei perechi metaforice finale marchează un ultim stadiu al spiritualizării simțurilor, care se desprind parcă, părăsesc imanența atrase ca de un sorb, aidoma gestului imponderabil din grafică. E un semn al tăcerii și o rostire nuanțată doar de prin gesturi evanescent descrise. Și, în plus, o dedicație către purtătoarea unui nume fascinant ce-și merită epistola de mai sus, Ksatriya.
Ai rezolvat într-un mod, săi zicem "isteț", problema rimei, dar cred că nu e cea mai bună soluție fiecare-soare-picioare-zboare. Cred că ar fi fost de exemplu mai nimerit "potcoave" decît picioare. O simplă părere de cititor, desigur.
Eu mai întreb aici o singură dată plus scuzele de rigoare pentru off-topic dar nu am primit răspuns la intervenția precedentă. Întreb pentru că răspunsul este important pentru mine, este obligatoriu să punem subtitluri la textele postate pe H?
Mulțumesc,
Andu
imi vine in mine logo-ul ala stupid, nici nu mai tin minte la ce anume era cu - parerea ta conteaza. o las cum a picat, deci, pe principiul ca ideile au o viata a lor, buna/ rea.
Piaţa ca loc de alimentare, negoţ şi compromis. Ori laitmotiv al resemnării. Mijloace artistice credibile şi inedite. Textul rotunjeşte sensul, nu creionează imagini, nu creează atmosferă. Detaşare, ironie, fineţe. Contrast, la nivel de limbaj, pro cinism. E un text elegant, expres masculin, scris cu cap, din suflet.
pi punc es: pe undeva, prin spatele acestei pieţe, e un hotel, nu?
Nu Mircea, cel puțin eu nu îți voi aduce „argumente și reproșuri „îndreptățite” pentru a contracara acest punct de vedere”. Pentru că este în primul rînd datoria ta morală să aduci argumentele de rigoare în slujba acuzațiilor din primul paragraf. Pentru că probabil oricine poate spune că elefanții zboară. Singura problemă (într-o societate civilizată așa cum cu ardoare îți dorești tu) este că trebuie și să dovedești chestia asta dacă vrei să nu fii nevoit să alegi între a fi încadrat la nebuni sau la mitomani. Deci, deocamdată eu aștept dovezile. Pentru că tu ai făcut, după părerea mea, afirmații nefondate. Iar expresia „Când dorim să găsim scuze și justificări este imposibil să nu le aflăm…” mi se pare o găselniță așa de ieftină și lamentabilă încît numai un om lipsit de curaj o poate invoca. În plus descalifică însăși noțiunea de justiție. Comparația cu povestea lui Pann mi se pare de-a dreptul ridicolă dacă tu îți imaginezi măcar o clipă că eu, cel puțin, dau o ceapă degerată pe ce rang, meserie, diplome sau bani ai tu sau alții. Nu îmi place să mă laud dar îmi pot permite luxul de a spune că trăiesc o anumită viață într-o anumită parte a lumii astfel încît chestiile astea îmi sînt absolut indiferente. În plus, ca structură interioară sînt destul de rebel ca să desfid astfel de lucruri din principiu. Iar chestia asta ched că e stipulată și în Regulamentul Hermeneia. Astfel că iartă-mă, o fi frumoasă povestea lui Anton Pann dar tu bați cîmpii cu grație. În plus, așa cum am mai spus, eu nici nu fac educație și nici nu judec pe nimeni aici pentru că nu vă cunosc. Singurul lucru asupra căruia mă pronunț eventual este forma sau conținutul scriiturii. Atît. Nu am înțeles ce înseamnă „Suntem serviți cu resturile și mâncarea de cazan. Rostul nostru aici este unul hilar, de umplutură, ce poate fi luat peste picior și, ca atare, putem fi batjocoriți pe măsura lipsei noastre de talent literar.” Nu îmi aduc aminte ca să se fi promovat sau descurajat vreun anume stil, curent, sau formă literară de către mine sau Consiliul Hermeneia. Despre opiniile literare ale altor membri Hermeneia nu sîntem răspunzători. Dar politica editorială sau administrativă Hermeneia nu a avut și nu va avea niciodată o anumită preferință de stil, curent, formă, manifest, tendință, etc, etc, etc. Nimeni, dar absolut nimeni nu a fost persecutat sau dezavatajat pentru că a scris într-un anumit fel. Sînt oameni care scriu și publică sonete pe bandă. Nimeni nu le-a spus nici pîs. Eventual au existat aprecieri sau contestări ca sub orice alt text. În același timp eu însumi am criticat aspru texte care probabil se vor moderne în accepțiunea ta. Și îți pot arăta nenumărate exemple. Tu faci o acuzație calomnioasă și ar fi frumos și de bun simț (bun simț pe care îl invoci încă de la început) dacă ai produce și argumente, dovezi clare și revelatoare, nu doar vorbe goale. „Ceea ce suntem, cine suntem și nici sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie.” – Absolut greșit. Pe mine (și mă străduiesc să păstrez politica asta și în Consiliul Hermeneia) nu mă interesează cîtuși de puțin cine este sau ce este fiecare dintre membrii Hermeneia. De asta de exemplu, printre altele, pe Hermeneia nu a fost invitat să se înscrie niciodată nimeni, și nici nu va fi. Aici orice membru este privit la fel ca oricare altul. Sentimentalisme de genul „dacă ai ști cine sînt și de unde vin” nu funcționează la mine. După cum nu cer nimănui să mă cunoască sau să își împărtășească viața cu mine aș vrea ca nimeni să nu se aștepte ca eu să o fac cu el sau cu ea. Asta nu înseamnă că în mod inerent. natural nu se nasc simpatii, prietenii și, Dumnezeu știe, poate iubiri pe aici. Dar asta nu are, nu a avut și nu va avea niciodată de a face cu funcționarea Hermeneia. „Din păcate, lucrurile stau tocmai pe dos. Ni se vorbește de sus. Cu multă și fină ironie. Glumind și stigmatizând greșelile noastre ca pe o molimă și nu ca pe o neștiință sau lipsă de talent. Fără a ni se explica unde greșim. Ce rost are această atitudine?” – În primul rînd că nimeni, absolut nimeni nu poate obliga pe nimeni să îl ajute sau să îl critice sau să îl „mentoreze” pe altul. Aceste mecanisme și acest comportament se nasc în mod natural și vin de la sine, dacă vin. Eu mă bucur cînd oamenii comentează, critcă, interacționează. Ca principiu sînt în general împotriva ”personalizării” prea accentuate a actului de comentariu și critică. Prefer critica la obiect și nu la subiect. Adică prefer critica adresată textului și nu autorului. Pentru că oamenii sînt sensibili (cam așa cum ești tu) și sînt inconsecvenți cu acceptarea ei (așa cum ești tu). Adică foarte happy cînd cineva îi laudă sau le laudă textele și mai puțin voioși cînd le sînt criticate, ironizate sau pastișate. Să fii însă foarte sigur că mulți cărora le respingi critica ironică sau pastișa te vor abandona de tot și nu îți vor spune nici cînd scrii bine. Părerea mea este că atîta timp cît nu are loc un atac la persoană sau un vocabular obscen, defăimător sau rasist, cam totul este permis să fie spus atîta timp cît este la obiect. Este foarte greu să legiferezi vorbirea. De aceea m-am străduit să impun principii cît mai puține și cît mai clare. Evident nu am o soluție perfectă dar cred că este cea mai apropiată de ideal. „Ar trebui să înțelegem de ce textele pe care le-am expus sunt lipsite de valoare literară, fără ca să se glumească la adresa persoanei și a vieții noatre intime, fiindcă ceea ce scriem nu are legătură întotdeauna cu noi sau familiile noastre.” – sînt de acord cu asta și de aceea avem moderator pe site și cred că își face destul de corect și consecvent slujba mai ales cînd nu o încurcăm noi și nu ne luăm justiția în propriile mîini. „Nu ar fi mai simplu să ni se spună: „aici nu ai de-a face cu poezia, pentru că…” sau „stilul acesta pe care îl încerci nu te caractrizează, deoarece până acum ai scris altfel..” sau „cea ce ai scris aici este jignitor la adresa…” ori spații albe imense, ar spune mai mult decât o ironie sau o nesăbuință chipurile amuzantă?” – nu cred că există rețete pentru așa ceva. Cred că ar trebui să spui merci fiecăruia care se obosește să scrie orice despre un text de-al tău și să îl bage în seamă. Pentru ca nu este obligat să o facă. Te poate foarte bine ignora pe tine și textele tale. Și atunci nu știu ce e mai de nedorit, o critică ironică, poate chiar răutăcioasă sau ignorarea? În plus, cred că dacă ai astfel de întrebări le poți pune ca răspuns sub comentariile lor și poți fi insistent. Poți comenta tu mai mult textele altora și în felul acesta le poți încuraja dorința de a se opri asupra textelor tale. Dar cu atitudini și expresii de genul <<„talentații” acestui site>>, mă tem că oamenii nu vor mai simți nici un imbold semnificativ și te vor ocoli. „Dar, probabil, buna creștere nu are de-a face cu talentul!” – Nu, nu are. Nu știu de unde ai înțeles tu asta. Dar nu înțeleg ce vrea să însemne expresia „O fi și asta o explicație a comportamentului pe acest site. Sau poate tocmai lipsa de talent a „mai marilor” site-ului dovedește și proasta lor creștere?” Nu ți se pare că a vorbi în felul acesta este lipsit de bun simț? M-am exprimat eu vreodată cu privire la „creșterea” ta? Nu îți dai seama că așa ceva este un atac la persoană mult mai grav decît oricare din ironiile făcute la adresa textelor tale? Se pare că ai valorile inversate, dragul meu. În plus, te asigur că destul de mulți pe Hermeneia știu să aprecieze valoarea. Nu ți-ai pus chiar niciodată problema că s-ar putea ca multe din textele tale să nu aibe valoare și de aceea nu sînt neaparat apreciate? „Am observat însă că, dacă vrei să fii apreciat, deși nu trebuie să îți schimbi stilul de a scrie prea mult, e bine să te orientezi pe lângă cei care dau tonul discuțiilor în acest „salon”. Eventual să fii vigilent și acolo unde vezi că aceștia critică, să fii în ton cu ei, iar acolo unde ei laudă, să descoperi „valențe” imposibile subiectului deja abordat. Atunci te vei bucura de aprecierile „stăpânilor” și mereu vei avea o părere insolită despre ceea ce scrii din parte lor.” – Cred că am scris mai sus despre elefanții care zboară. Am să îți mai spun că e la fel de ușor să spui că girafele fac ouă. Cam așa stau lucrurile și cu rîndurile tale de mai sus. Adică au aceeași legătură cu realitatea. Eu zic să fii serios și să vii cu argumente solide cînd te lansezi în astfel de elucubrații pentru că sînt de-a dreptul ridicole. Dacă tu îți imaginezi că cel puțin cei din consiliul Hermeneia nu au altă treabă mai bună de făcut decît să izvodească planuri și uneltiri oculte mă tem că manifești un comportament similar celui de manie a persecuției. Și e păcat. „ Cel mai firesc lucru care poate fi făcut este să nu mai scrii pe un astfel de site.” – Dragul meu, această decizie ți-a aparținut și îți va aparține întotdeauna. La fel cum nimeni nu te invită pe Hermeneia tot nimeni nu te obligă să stai. În ce privește măsura în care Hermeneia este sau nu un bîlci sau o tiribombă nu cred că mă pot pronunța. Pot însă să îți spun cu siguranță că dacă mă numești printre „stăpînii” acestui salon aprecierile sau critica mea nu au avut niciodată de a face cu persoana ci cu scriitura și pe deasupra încă nu s-a născut acela care să mă poată cumpăra pe mine, nici la propriu și nici la figurat. E trist că încă nu ai realizat asta. Dar, evident, nu te pot obliga să crezi că elefanții nu zboară iar girafele nu fac ouă. Atîta timp cît tu ții cu tot dinadinsul să o crezi. Știi cum e? E ca în povestea aia cu omul care credea că e mort. Familia lui a ajuns atît de îngrijorată încît l-au dus la psihiatru. Și medicul psihiatru a tot încercat să îl convingă ca nu e mort. Într-un tîrziu medicul l-a întrebat pe omul nostru: ”Ai auzit că oamenii morți nu sîngerează, din ei nu mai curge sînge. Ești convins că este așa?” „Sînt convins i-a răspuns omul nostru.” În clipa aceea medicul i-a facut brusc o tăietură cu un bisturiu pe mînă. Sîngele a țîșnit iar omul, pacientul care credea că este mort, a exclamat: „Extraordinar! Nemaipomenit! Cine și-ar fi imaginat că pînă și oamenii morți sîngerează!?”. Cred că ai prins ideea…
daca rezolvi, cumva, primele 3 versuri, ramane o bijuterie poema ta. versul 2 deranjeaza, in context, sau al treilea daca vrei sa le pastrezi pe primele doua. as renunta la 3 (l-as modifica complet) si la "ce fain".
doar acel detergent mi se pare ca eclipseaza totul, mai ales ca ai la final lumea goala si curata. mie nu imi plac aceste tautologii, sa le numesc asa, pt ca rup si diminueaza mult din efect sau imagine, nu aduc nimci nou, sau imbucurator, ci doar certifica iar cu asta nu sunt de acord. e doar ritmul meu interior. in rest, m-a impresioant, m-a bucurat, m-a lasat goala si curata, frumoasa imaginea cu picioarele desculte in sifoneir, la buna citire,
Mulţam de citire. Am renunţat la un cuvânt ce marca un loc comun, şi mie mi se păruse în plus. Cred şi eu că partea prea tehnică cu pricina se mai poate lucra.
În rest, nu cred că are nici o legătură încercarea mea de poem cu opera menţionată aici. Cu prietenie.
Virgil, Sapphire, surpriza pe care mi-ați făcut-o m-a cam lăsat fără grai. Mulțumesc mult pentru încurajare. Faptul de a vă avea alături m-a ajutat să-nving teama :). Cred că mă descurc mai ușor cu criticile pe care le consider întotdeauna constructive. Vorbele bune îmi merg la inimă și mă fac să mă fîstîcesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ai asociat liceul cu umbra și cuibul. Interesant. Se repetă inutilul. Nu contează, însă.
pentru textul : ascult jazzul singur și plouă definalul eu l-as face: "buzele aspre mușcă ușor degetele goale" nu cred ca e nevoie de atita determinism. parerea mea
pentru textul : Sărutul deAdriana, nu cred că trebuie să îți spun despre imanență... așa am simțit! Dacă tu crezi că nu sunt ok versurile acelea e bun și așa. În definitiv sunt semnate de mine! Îți mulțumesc pentru intervenție...
pentru textul : nu mai deosebesc vocile degând bun!
Interesanta idee insa raspandita in prea multe negatii care disipa perceptia. Accentul este lucrul dracului (Doamne iarta-ma) cand il folosesti prea mult, mazgalesti, parerea mea. O tentativa de poem-grafitti. Andu
pentru textul : sfârșit de poem fragil deA. era să uit: foloseşti prea multe cuvinte-punte pentru a ajunge la idee, o îmbraci prea gros. Exp:
"in pietre în mâna dreaptă
ca să le arunc în cel care va spune primul ceva despre tine" --> "ţin pietre în mână pentru primul care va vorbi despre tine
"nimeni nu are voie să vorbească atunci când trupurile nu-și mai găsesc suflarea" - fără "atunci"
"se zice că într-una din zilele viitoare vom tresări cu toții în mormânt
și ne vom da seama că tot ce am făcut înainte să fim băgați în cuștile mortuare"
şi alţi "care/ cum/ ca să, că" etc.
pentru textul : Cantata în mi minor deAsta chiar e culmea! Adica tu ai pretentia ca un om de anvergura literara a lui Dorel sa publice in premiera pe Hermeneia? Vrabia malai viseaza si nebunul balamucul e o vorba veche romaneasca. Ba eu zic cata vreme exista rubrica asta sa posteze Domnul Dorel ca uite.. eu citesc de pe Hermeneia si de aici aflu, nu de "pe unde il publicati de fapt"... adica cum "de fapt", ce inseamna "de fapt"? Pe Hermeneia nu se publica "de fapt"? Cum se publica aici "de ne-fapt"? De "anti-fact"? Hai sa fim seriosi si ramai la Regulament doggy boy. Nu e incalcare, no barking please. Thanks. Andu
pentru textul : Eminescu azi defelicitari! ma bucur sincer.
pentru textul : Karumi deVersurile: "urcăm pe un masiv plăpând ca o statuie e alpinism la rece așa sper ne sprijinesc prea mult vorbe de fier bocancii însă nu vor să mai suie te car în spate ca pe un rucsac de parcă ai avea ce-mi trebuiește căldură hrană și nu se oprește aici această listă tu ai trac impresia că ne vom prăbuși rea nu e ai leșinat și ai dormit o zi" conțin elemente stilistice imature și perimate. De la "masiv plăpând" până la "căldură / hrană". Nimic nou. Compunere de gimnaziu. Mai mult ar fi într-adevăr pierdere de vreme să argumentez. Verbul "a trebui", deși e de conjugarea a IV-a, nu primește sufixul -esc / -ește. La acest lucru mă refeream. În rest, e logic.
pentru textul : Ca sunetul în fluier deCea mai (sa-i zicem) literala traducere a cuvintului "redemptive", fara a teologiza termenul, este "rascumparator". Deci, facind abstractie de teologie si de masura in care pot discuta unii daca Dumnezeu a primit sau nu un pret pentru a ierta, etc, etc, cuvintul "redemptive", isi are originea in verbul "to redeem", este in esenta un termen comercial-financiar si reprezinta actul de a plati inapoi sau a rascumpara ceva ce a fost pierdut intr-un anumit mod (rapire, inrobire, amanetare, instrainare, etc). Masura in care incarcam cu continut sau semnificatie teologica (sau filosofica) un cuvint este o alta mincare de peste.
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. deCitind poemul se poate declansa cititorului o "hermeneutica a suspiciunii" (cum mai spuneau si altii) intre haloul hamletian si prozodia de gala oferind pentru "to be or not to be" o variantiune cantabila. Deosebite, filosofic vorbind, versurile: "Stai între săbii fulgerȃnd subțire Și cerul tainic strȃns te înconjoară Căci n-ai să poți iubi a doua oară De n-ai ucis în tine primul mire"
pentru textul : A fi sau a nu fi… demultumesc.
pentru textul : La capătul lumii denu ma iubi ca scriu rar insa, nu-i o optiune - ma cam forteaza imprejurarile. :o)
Maria Doina, mulțumesc!
pentru textul : ultima filă din jurnalul unei octogenare romantice deam citit ieri poemul și m-a impresionat curgerea lui, fara sincope, fara nici cea mai mica poticnire, hm aceeasi patina senina, acelasi lucru frumos. felicitari, f. frumos.
pentru textul : ziua în care ne-am mutat într-o migdală deMultumesc Orania. Eu am mai spus-o și o repet: nu scriu poezie. Ma joc. Este „vina” celor care citesc incercările mele trecute, fals, la rubrica „poezie” luȃndu-le in serios. S-ar putea spune că afirmația mea seamănă a „un orgoliu al umilintei”. Nu e așa. Cred, mai degrabă, că dau dovadă de oarece maturitate recunoscȃndu-mi limitele. Dar ajunge vorbăria despre mine. Ȋn schimb, aștept cu aviditate poezie adevărată de la alții. Printre ei și de la tine. Se poate face poezie și de „stare” cum zici, parcă, in alt loc. Și cum faci, de exemplu – și, cred, cu succes - în „Diminețile unei victime fericite”. „Stările” astea prin care, zic eu, trece acum ca și altă dată, oricine, mi se par, la poeții actuali, că exprimă prea mult revolta unei dezorientări într-o lume din care fac parte și nu o mai înțeleg. Nu-i nimic. E normal să se derefuleze, inclusiv poetic pentru cine e în stare. Poate, mai devreme sau mai tȃrziu, se va ajunge, după atȃta derefulare (cere, uneori, ia și forma unei pornografii – exclus să ma refer la tine – mai mult sau mai puțin „estetice”) la „altceva”. Poate. Totuși nu pot să nu repet că semnele acestui „altceva” cred că le-am observat cel puțin la Dorin Cozan și la Florin Bratu. Mai apăruseră și la Katia Chelaru care, după ce ne-am certat pe acest sit ca la ușa cortului văd că nu ne mai onorează cu prezența. Pentru că n-a observat că eu mă distrez și ea se enervează. Regret că n-a avut simțul umorului și cu speranța că va reveni și că „pauza de imagine” n-o face datorită subsemnatului. A, ar mai fi cineva: Livia Ștefan. Dar și ea a dispărut (deocamdată) ca, de altfel și Florin Bratu. Urez tuturor poeților adevărați (și nu poți fi dacă nu crezi în tine) mult, mult succes. Și sărbători Fericite.
pentru textul : Poesie demulțumim, Cris, cami era în vacanță la noi...:)
pentru textul : poeții dorm în vaze de... recunosc și că m-a prins nonșalanța rebelioasă glazurată cu o gratitudine sinceră pentru cuvintele tale, George.Trebuie că ai umor și, după cum bine știi, acesta e vital până la proba contrarie:). Mulțumesc!
pentru textul : ferestrele nu au nume dePoezia are ceva grandios ce vine, probabil, din severitatea rostirii. De la micile amănunte ("caietul de caligrafie") și până la fabuloasa "călătorie în jurul odăii", trecând prin lucida conștientizare a unei "scurte respirații tăiată felii", se conturează o atmosfreă gravă amplificată de terifiantul personaj reprezentat grafic. E un personaj născut dintr-un joc de umbre și fum, dar conturat și prin retorica unui text scris în notă înaltă. Un interesant pasiv ("suspină-mă") și câteva imperative ("privește-mă", "spune-mi") au un accent dramatic, ce completează spectacolul tragic al anunțării zilei "marii tăceri", spectacol privit dinspre "splendoarea morții" proprii. Cele trei perechi metaforice finale marchează un ultim stadiu al spiritualizării simțurilor, care se desprind parcă, părăsesc imanența atrase ca de un sorb, aidoma gestului imponderabil din grafică. E un semn al tăcerii și o rostire nuanțată doar de prin gesturi evanescent descrise. Și, în plus, o dedicație către purtătoarea unui nume fascinant ce-și merită epistola de mai sus, Ksatriya.
pentru textul : tăcerea după Simion deAi rezolvat într-un mod, săi zicem "isteț", problema rimei, dar cred că nu e cea mai bună soluție fiecare-soare-picioare-zboare. Cred că ar fi fost de exemplu mai nimerit "potcoave" decît picioare. O simplă părere de cititor, desigur.
pentru textul : noaptea cailor de fier demulțumesc, Dorin! voi încerca să duc pe culmi poezia română cu toată puterea și tot sufletul meu. așa să îmi ajute comentariul tău!
pentru textul : marea e tot o câmpie deEu mai întreb aici o singură dată plus scuzele de rigoare pentru off-topic dar nu am primit răspuns la intervenția precedentă. Întreb pentru că răspunsul este important pentru mine, este obligatoriu să punem subtitluri la textele postate pe H?
pentru textul : interludiu|mîinile deMulțumesc,
Andu
ce să-i facem... poate că Masha vrea deocamdată să lanseze „deocamdadaismul”
pentru textul : Punct și de la capăt deiti multumesc la randul meu Paul.
imi vine in mine logo-ul ala stupid, nici nu mai tin minte la ce anume era cu - parerea ta conteaza. o las cum a picat, deci, pe principiul ca ideile au o viata a lor, buna/ rea.
pentru textul : Stând de veghe dePiaţa ca loc de alimentare, negoţ şi compromis. Ori laitmotiv al resemnării. Mijloace artistice credibile şi inedite. Textul rotunjeşte sensul, nu creionează imagini, nu creează atmosferă. Detaşare, ironie, fineţe. Contrast, la nivel de limbaj, pro cinism. E un text elegant, expres masculin, scris cu cap, din suflet.
pi punc es: pe undeva, prin spatele acestei pieţe, e un hotel, nu?
pentru textul : piața matache deCristina,
pentru textul : Vera ikon deiti multumesc mult pentru apreciere.si generozitate.
VV
Nu Mircea, cel puțin eu nu îți voi aduce „argumente și reproșuri „îndreptățite” pentru a contracara acest punct de vedere”. Pentru că este în primul rînd datoria ta morală să aduci argumentele de rigoare în slujba acuzațiilor din primul paragraf. Pentru că probabil oricine poate spune că elefanții zboară. Singura problemă (într-o societate civilizată așa cum cu ardoare îți dorești tu) este că trebuie și să dovedești chestia asta dacă vrei să nu fii nevoit să alegi între a fi încadrat la nebuni sau la mitomani. Deci, deocamdată eu aștept dovezile. Pentru că tu ai făcut, după părerea mea, afirmații nefondate. Iar expresia „Când dorim să găsim scuze și justificări este imposibil să nu le aflăm…” mi se pare o găselniță așa de ieftină și lamentabilă încît numai un om lipsit de curaj o poate invoca. În plus descalifică însăși noțiunea de justiție. Comparația cu povestea lui Pann mi se pare de-a dreptul ridicolă dacă tu îți imaginezi măcar o clipă că eu, cel puțin, dau o ceapă degerată pe ce rang, meserie, diplome sau bani ai tu sau alții. Nu îmi place să mă laud dar îmi pot permite luxul de a spune că trăiesc o anumită viață într-o anumită parte a lumii astfel încît chestiile astea îmi sînt absolut indiferente. În plus, ca structură interioară sînt destul de rebel ca să desfid astfel de lucruri din principiu. Iar chestia asta ched că e stipulată și în Regulamentul Hermeneia. Astfel că iartă-mă, o fi frumoasă povestea lui Anton Pann dar tu bați cîmpii cu grație. În plus, așa cum am mai spus, eu nici nu fac educație și nici nu judec pe nimeni aici pentru că nu vă cunosc. Singurul lucru asupra căruia mă pronunț eventual este forma sau conținutul scriiturii. Atît. Nu am înțeles ce înseamnă „Suntem serviți cu resturile și mâncarea de cazan. Rostul nostru aici este unul hilar, de umplutură, ce poate fi luat peste picior și, ca atare, putem fi batjocoriți pe măsura lipsei noastre de talent literar.” Nu îmi aduc aminte ca să se fi promovat sau descurajat vreun anume stil, curent, sau formă literară de către mine sau Consiliul Hermeneia. Despre opiniile literare ale altor membri Hermeneia nu sîntem răspunzători. Dar politica editorială sau administrativă Hermeneia nu a avut și nu va avea niciodată o anumită preferință de stil, curent, formă, manifest, tendință, etc, etc, etc. Nimeni, dar absolut nimeni nu a fost persecutat sau dezavatajat pentru că a scris într-un anumit fel. Sînt oameni care scriu și publică sonete pe bandă. Nimeni nu le-a spus nici pîs. Eventual au existat aprecieri sau contestări ca sub orice alt text. În același timp eu însumi am criticat aspru texte care probabil se vor moderne în accepțiunea ta. Și îți pot arăta nenumărate exemple. Tu faci o acuzație calomnioasă și ar fi frumos și de bun simț (bun simț pe care îl invoci încă de la început) dacă ai produce și argumente, dovezi clare și revelatoare, nu doar vorbe goale. „Ceea ce suntem, cine suntem și nici sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie.” – Absolut greșit. Pe mine (și mă străduiesc să păstrez politica asta și în Consiliul Hermeneia) nu mă interesează cîtuși de puțin cine este sau ce este fiecare dintre membrii Hermeneia. De asta de exemplu, printre altele, pe Hermeneia nu a fost invitat să se înscrie niciodată nimeni, și nici nu va fi. Aici orice membru este privit la fel ca oricare altul. Sentimentalisme de genul „dacă ai ști cine sînt și de unde vin” nu funcționează la mine. După cum nu cer nimănui să mă cunoască sau să își împărtășească viața cu mine aș vrea ca nimeni să nu se aștepte ca eu să o fac cu el sau cu ea. Asta nu înseamnă că în mod inerent. natural nu se nasc simpatii, prietenii și, Dumnezeu știe, poate iubiri pe aici. Dar asta nu are, nu a avut și nu va avea niciodată de a face cu funcționarea Hermeneia. „Din păcate, lucrurile stau tocmai pe dos. Ni se vorbește de sus. Cu multă și fină ironie. Glumind și stigmatizând greșelile noastre ca pe o molimă și nu ca pe o neștiință sau lipsă de talent. Fără a ni se explica unde greșim. Ce rost are această atitudine?” – În primul rînd că nimeni, absolut nimeni nu poate obliga pe nimeni să îl ajute sau să îl critice sau să îl „mentoreze” pe altul. Aceste mecanisme și acest comportament se nasc în mod natural și vin de la sine, dacă vin. Eu mă bucur cînd oamenii comentează, critcă, interacționează. Ca principiu sînt în general împotriva ”personalizării” prea accentuate a actului de comentariu și critică. Prefer critica la obiect și nu la subiect. Adică prefer critica adresată textului și nu autorului. Pentru că oamenii sînt sensibili (cam așa cum ești tu) și sînt inconsecvenți cu acceptarea ei (așa cum ești tu). Adică foarte happy cînd cineva îi laudă sau le laudă textele și mai puțin voioși cînd le sînt criticate, ironizate sau pastișate. Să fii însă foarte sigur că mulți cărora le respingi critica ironică sau pastișa te vor abandona de tot și nu îți vor spune nici cînd scrii bine. Părerea mea este că atîta timp cît nu are loc un atac la persoană sau un vocabular obscen, defăimător sau rasist, cam totul este permis să fie spus atîta timp cît este la obiect. Este foarte greu să legiferezi vorbirea. De aceea m-am străduit să impun principii cît mai puține și cît mai clare. Evident nu am o soluție perfectă dar cred că este cea mai apropiată de ideal. „Ar trebui să înțelegem de ce textele pe care le-am expus sunt lipsite de valoare literară, fără ca să se glumească la adresa persoanei și a vieții noatre intime, fiindcă ceea ce scriem nu are legătură întotdeauna cu noi sau familiile noastre.” – sînt de acord cu asta și de aceea avem moderator pe site și cred că își face destul de corect și consecvent slujba mai ales cînd nu o încurcăm noi și nu ne luăm justiția în propriile mîini. „Nu ar fi mai simplu să ni se spună: „aici nu ai de-a face cu poezia, pentru că…” sau „stilul acesta pe care îl încerci nu te caractrizează, deoarece până acum ai scris altfel..” sau „cea ce ai scris aici este jignitor la adresa…” ori spații albe imense, ar spune mai mult decât o ironie sau o nesăbuință chipurile amuzantă?” – nu cred că există rețete pentru așa ceva. Cred că ar trebui să spui merci fiecăruia care se obosește să scrie orice despre un text de-al tău și să îl bage în seamă. Pentru ca nu este obligat să o facă. Te poate foarte bine ignora pe tine și textele tale. Și atunci nu știu ce e mai de nedorit, o critică ironică, poate chiar răutăcioasă sau ignorarea? În plus, cred că dacă ai astfel de întrebări le poți pune ca răspuns sub comentariile lor și poți fi insistent. Poți comenta tu mai mult textele altora și în felul acesta le poți încuraja dorința de a se opri asupra textelor tale. Dar cu atitudini și expresii de genul <<„talentații” acestui site>>, mă tem că oamenii nu vor mai simți nici un imbold semnificativ și te vor ocoli. „Dar, probabil, buna creștere nu are de-a face cu talentul!” – Nu, nu are. Nu știu de unde ai înțeles tu asta. Dar nu înțeleg ce vrea să însemne expresia „O fi și asta o explicație a comportamentului pe acest site. Sau poate tocmai lipsa de talent a „mai marilor” site-ului dovedește și proasta lor creștere?” Nu ți se pare că a vorbi în felul acesta este lipsit de bun simț? M-am exprimat eu vreodată cu privire la „creșterea” ta? Nu îți dai seama că așa ceva este un atac la persoană mult mai grav decît oricare din ironiile făcute la adresa textelor tale? Se pare că ai valorile inversate, dragul meu. În plus, te asigur că destul de mulți pe Hermeneia știu să aprecieze valoarea. Nu ți-ai pus chiar niciodată problema că s-ar putea ca multe din textele tale să nu aibe valoare și de aceea nu sînt neaparat apreciate? „Am observat însă că, dacă vrei să fii apreciat, deși nu trebuie să îți schimbi stilul de a scrie prea mult, e bine să te orientezi pe lângă cei care dau tonul discuțiilor în acest „salon”. Eventual să fii vigilent și acolo unde vezi că aceștia critică, să fii în ton cu ei, iar acolo unde ei laudă, să descoperi „valențe” imposibile subiectului deja abordat. Atunci te vei bucura de aprecierile „stăpânilor” și mereu vei avea o părere insolită despre ceea ce scrii din parte lor.” – Cred că am scris mai sus despre elefanții care zboară. Am să îți mai spun că e la fel de ușor să spui că girafele fac ouă. Cam așa stau lucrurile și cu rîndurile tale de mai sus. Adică au aceeași legătură cu realitatea. Eu zic să fii serios și să vii cu argumente solide cînd te lansezi în astfel de elucubrații pentru că sînt de-a dreptul ridicole. Dacă tu îți imaginezi că cel puțin cei din consiliul Hermeneia nu au altă treabă mai bună de făcut decît să izvodească planuri și uneltiri oculte mă tem că manifești un comportament similar celui de manie a persecuției. Și e păcat. „ Cel mai firesc lucru care poate fi făcut este să nu mai scrii pe un astfel de site.” – Dragul meu, această decizie ți-a aparținut și îți va aparține întotdeauna. La fel cum nimeni nu te invită pe Hermeneia tot nimeni nu te obligă să stai. În ce privește măsura în care Hermeneia este sau nu un bîlci sau o tiribombă nu cred că mă pot pronunța. Pot însă să îți spun cu siguranță că dacă mă numești printre „stăpînii” acestui salon aprecierile sau critica mea nu au avut niciodată de a face cu persoana ci cu scriitura și pe deasupra încă nu s-a născut acela care să mă poată cumpăra pe mine, nici la propriu și nici la figurat. E trist că încă nu ai realizat asta. Dar, evident, nu te pot obliga să crezi că elefanții nu zboară iar girafele nu fac ouă. Atîta timp cît tu ții cu tot dinadinsul să o crezi. Știi cum e? E ca în povestea aia cu omul care credea că e mort. Familia lui a ajuns atît de îngrijorată încît l-au dus la psihiatru. Și medicul psihiatru a tot încercat să îl convingă ca nu e mort. Într-un tîrziu medicul l-a întrebat pe omul nostru: ”Ai auzit că oamenii morți nu sîngerează, din ei nu mai curge sînge. Ești convins că este așa?” „Sînt convins i-a răspuns omul nostru.” În clipa aceea medicul i-a facut brusc o tăietură cu un bisturiu pe mînă. Sîngele a țîșnit iar omul, pacientul care credea că este mort, a exclamat: „Extraordinar! Nemaipomenit! Cine și-ar fi imaginat că pînă și oamenii morți sîngerează!?”. Cred că ai prins ideea…
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar devin cu o varianta mai sintetica a primei strofe:
când eram tineri
vorbeam şoptit abia mişcându-ne buzele
pline de rouă
erau atât de aproape că ştiau trăi fără
vorbe
imi cer iertate versurilor pe care le-am dat deoparte.
pentru textul : agnozie dedaca rezolvi, cumva, primele 3 versuri, ramane o bijuterie poema ta. versul 2 deranjeaza, in context, sau al treilea daca vrei sa le pastrezi pe primele doua. as renunta la 3 (l-as modifica complet) si la "ce fain".
pentru textul : alee dedoar acel detergent mi se pare ca eclipseaza totul, mai ales ca ai la final lumea goala si curata. mie nu imi plac aceste tautologii, sa le numesc asa, pt ca rup si diminueaza mult din efect sau imagine, nu aduc nimci nou, sau imbucurator, ci doar certifica iar cu asta nu sunt de acord. e doar ritmul meu interior. in rest, m-a impresioant, m-a bucurat, m-a lasat goala si curata, frumoasa imaginea cu picioarele desculte in sifoneir, la buna citire,
pentru textul : fog deMulţam de citire. Am renunţat la un cuvânt ce marca un loc comun, şi mie mi se păruse în plus. Cred şi eu că partea prea tehnică cu pricina se mai poate lucra.
pentru textul : vremea când viaţa mă sărutase prima oară pe gură deÎn rest, nu cred că are nici o legătură încercarea mea de poem cu opera menţionată aici. Cu prietenie.
Virgil, Sapphire, surpriza pe care mi-ați făcut-o m-a cam lăsat fără grai. Mulțumesc mult pentru încurajare. Faptul de a vă avea alături m-a ajutat să-nving teama :). Cred că mă descurc mai ușor cu criticile pe care le consider întotdeauna constructive. Vorbele bune îmi merg la inimă și mă fac să mă fîstîcesc.
pentru textul : Jaded dePagini