Călin, trimiterea ta este binevenită, mulțumesc. Mi-ar plăcea să dețin în bibliotecă poezii de Michelangelo, deocamdată am albume. Poemul a avut ca inspirație: un poet, un sculptor, o pictură, o catedrală și un concert de Bach, într-o seară când se vestea suspendarea unor respirații. din fericire, suflarea este vie și astăzi. Adina, Michel, creatorul de litere-vii, cel care își are și numele pe zidul unei biserici ajutând la înălțarea ei, simte litere așa cum își simte condorul zborul. Pasărea roșie este un tablou. Într-o zi poate voi putea să îi dau liniiile aici. Mulțumesc.

va multumesc pt trecere si apreciere, plural din final se refera la cei care au facut pactul, adica eu si cerul.

Nuta, Hunedoara e un oras apropiat sufletului meu fiind locul nasterii unui poet drag mie si nu doar, Eugen Evu, care mi-a gazduit poemele in cartile sale alaturi de mari nume romanesti si mondial desi nu ne cunoastem decat prin poezie.

Stima mea

Cred că cheia poemului se află în ultimul vers, ,,şi toate dor la fel". Dacă printr-un joc lexical, aş înlocui ,,frunze" cu ,,sinonimul" artificial ,,amintiri", aş putea transforma ultimul vers în ,,şi toate amintirile dor la fel". Un adevăr confirmat. Amintirile neplăcute provoacă durerea ca o retrăire a acesteia, iar amintirile plăcute provoacă dor, un alt fel de durere, a lipsei. Ce am scris până acum pot fi simple speculaţii.
Se ştie, totuşi, că amintirile sunt provocate de anumite elemente ( locaţii, obiecte, parfumuri, muzică, poeme, persoane etc ).
Poemul e remarcabil prin concept, prin mesaj şi prin realizarea artistică. Repetarea lui ,,şi" la fiecare vers, şi chiar prezenţa lui de la început, parcă vrea să sugereze un decupaj dintr-o serie de gânduri, amintiri, care vin ca o avalanşă, ca o ploaie. Parcă nimic nu poate fi omis...şi frunza asta, şi aceea, şi cealaltă...toate au importanţă, semnificaţie. Varietatea frunzelor e dată de citeriile de formă, culoare, provenienţă, şi atâtea alte criterii personalizate ( cultură literară, sănătate, iubire, unele locaţii dragi etc ). Un univers de frunze...Un album, cum bine spunea Corina.
Remarc muzicalitatea, un fel de ritm uşor sacadat, susţinut, ca ploaia de toamnă, pe care o aud de la masa unei biblioteci pe care sunt poemele lui Eminescu, Sorescu, Bacovia, Topârceanu de o parte, şi de alta poeme dragi de aici.
Nu ştiu ce versuri să selectez. Mă opresc, totuşi, asupra unor rostiri antonimice:
,,şi repezi ca anii atuncea,
şi lente ca ora acum"

,,şi vii ca ale tuturor
şi reci ca ale nimănui"

Felicit autorul pentru tot ce este inovativ şi remarcabil în acest poem!

yester, zimbesc si ma gindesc cum ar suna sa spui diasporeeni cit despre limba, nu stiu. mie imi place aia de porc, rasol. doamna chelaru, n-am inteles ce ati vrut sa spuneti dar o fi interesant. tot la fel n-am inteles de cum de am ramas aceeasi. adica ne pretindem ca ne-am convertit la adevar dupa 89 dar pastram aceleasi obiceiuri proletcultiste de a aduce osanale mai mult in vederea functiei decit a meritelor personale. incep sa cred din ce in ce mai mult ca nu erau de vina nici ceausescu si nici comunismul de ceea ce caram de fapt prin suflet, vesnica noastra aplecare româneasca spre temenele

stiu ca e frustrant uneori, insa trebuie sa accepti ca:
- regulile erau clar scrise de la inceput;
- hutopila o avut nenumarate contre, unele la limita bunului simt (rusine sa-i fie) cu unii din membrii juriului, in cei mai mult de trei ani jumate de prezenta aici (nu o data o fost suspendat)
- faptul ca hutopila, inca de pe 2 mai, la bursa pariurilor, o numit primele doua locuri dupa cum aveau ele sa reiasa din voturile juriului, cit pe ce sa aleaga pentru locul trei textele clasate pe 3, respectiv 4, spune cel mai mult despre obiectivitatea votului si despre valoarea evidenta a unei miini de texte

dovezile astea sint (si o sa folosesc un cuvint pompos si care nu-mi place) i-re-fu-ta-bi-le. si ma pui si nedrept intr-o situatie jenanta

Aritmosa, chiar daca nu m-am gindit la cruciada copiilor, sfirsitul despre care vobesti, sustine, intr-adevar tot poemul. Initial, am vrut sa spun de frica intunericul incep sa cred ca hainele mamei sint vii, dar ca sa nu incarc textul am optat pentru aceasta formula. Multumesc de semn.

felicitari adrian si raluca, e bine ca n-am sa fiu vreodata in vreun juriu, v-as recunoaste si premia tot timpul. si nu-s sunt biased, am dreptate. :o)

Bianca, Multumesc, voi asculta sfaturile tale. Culoarea este la alegere, inca o data iti datorez multumiri pentru aprofundarea acelui vers din paranteza. Cat priveste "marca" Bobadil, nu stiu ce sa zic... noi ne cunoastem de o vreme, nu stiu daca exista asa ceva poate in afara concursurilor mele care au reusit sa stimuleze imaginatia poetica in mod atat de pozitiv pe agonia s-au enervat pe acolo niste oameni cu vederi foarte inguste. In rest, poate este ironia... poate, dar la 44 de ani am adunat si o viziune ironica asupra vietii :-) Multumesc inca o data si voi incerca sa ma limitez la text in comm-uri, dar asta e foarte greu. Si nici macar nu cred ca e un "must be" daca nu devine atac la persoana... Pentruca un text este legat de autorul (autoarea lui) intrinsec... eu i-am spus Marinei "autosuficienta" pentru ca, iata, nu a mers mai departe cu interpretarea taxand un vers ca o insiruire oarba de cuvinte fara sens... Ma rog, ma voi conforma. Andu

Excalibur mi se pare in plus in intregul poeziei. In schimb, multa tandrete si intimitate cu care am rezonat. Si pentru final.

...și iote-mă pe post de micul sacio panța(dar pe text): Corina, moartea este un fenomen extrem de intim. o modaliate simplisimă de a-i spune cuiva că îl iubești este să îi spui că vrei să nu trăiești fără el, adică la moartea lui să mori și tu . Cazul soției lui Ștefan Augustin Doinaș e semnificativ, real, puternic. ca să nu mai vorbesc de megaclasicul caz Eminescu-Veronica Micle. o modalitate simplisimă la care Virgil nu a apelat. el descrie o realitate înfiorător de adevărată împingând intimitatea acestei împreunămurire și în cadrul perfect, simplu și tulburător.Cât despre curajul de a aștepta bărbatul ideal nu vreau să definesc acest curaj, doar să menționez că nu există bărbatul ideal. nici măcar cuplul perfect. sunt eu mai sceptic acum, probabil:) Virgil, faptul că nu ai perfecționat, probabil din lipsă de timp sau chef, această senină dar și dorită trecere spre dincolo, m-a împins să observ o nuanță, strict subiectiv vorbind, ironică. am văzut prea mult?nu știu. spune-mi tu. diferența opiniilor voastre nu constă decât în profunzimea,cultura și abordarea fiecăruia. cu gânduri bune și la bune citiri, paul

profetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc

Așa cum ne-a obișnuit autorul, și acest poem lasă să transpară limbajul filosofic și permite discuții ample pe simbolistica (hermeneutica) pe care, cu îndemânare, o folosește în versuri. Ce am remarcat deosebit, finalul aproape sonor (realizare doar prin litere, o idee simplă, dar care a prins), Lemuel, Enkidu și strofele aferente. Las cheia de la "capela cu orgă" ascunsă, am dat doar câteva indicii, pentru a permite și celorlalți cititori să găsească alte drumuri, alte răsuciri.

"Strigătul neantului se va stinge pentru mine... cu ultima metamorfoză posibilă..." - rareori mi-a fost dat sa citesc o elucubratie mai ridicola.

Alexandru, felicitări cu drag, eu mă lupt cu proza și tu iei premii. La mai multe, om bun!
Acum trebuie să spun că e prima dată când îi simt pe Silvia și Adrian emoționați și să știți că vă stă bine așa! Mă bucur și sunt alături în bucuria voastră! Pentru că sunt mândru... de aia semnul!