err. Nietzche nu Nietche. imi fug tastele:)

Eu văd poemul acesta ca pe o împuşcătură fără ochire. Era nevoie de cineva viu. Atunci când aştepţi crezând că aşteptarea face minuni nici şapte ore nu ţi se par a fi foarte mult, mai ales când nu ştii dacă ţinta va fi atinsă. Mi-a plăcut.

Pe aici, ascultând murmurul aşteptării, Lyset

fiindca apartii consiliului, si inca mai esti un fel de mesager, nu i asa? daca am gresit facind concluyii pripite, atunci mai astept.

cu cră (cra - legătură la penultima strofă), fără cră, iese - adică textul e unul incisiv, ironic, sclipitor pe la încheieturile jocurilor de cuvinte și nu numai - morala e înainte, la trecerea prin oglinzi, transformarea, modificarea unghiurilor, a viziunii; - grebla, porțelanul chinezesc și cuc/uiul - straniu echipaj:) obiecție: deși în text sunt amintiți "re-pe-tat", fluturii nu sunt menționați în titlu :)

... multumesc frumos, anna(ai un nume taumaturgic)! am căutat o poemă veche într-o zi cețoasă, și am găsit-o pe aceasta. mă bucur că îmi dai speranță:)! ești o cititoare atentă și acest lucru valorează. și mie îmi place mai mult ultimul vers. dar s-ar putea să fiu doar într-o nostalgie de week-end. însă învierea poate veni oricând... după cum spui tu. să vezi ce viu sunt la muncă mâine:)!

îmi descheiam pantalonii cu o mână sau așa ceva
(ori renunțasem pe la jumătatea slitului)

erau si versurile astea in poem? nu-mi mai amintesc de ele

Domnule Tiberiu, amestecati savuros filosofia si stiinta…desi cele doua nu au mers intotdeauna pe aceeasi carare. Pana si transdisciplinaritatea actioneaza cu mai multa prudenta, atentionand asupra pericolului unui “concordism” care ar duce la crearea unui “Dumnezeu-dop”. (expresia ii apartine teologului si doctorului in stiinte Thierry Magnin) „Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900.” oare? as zice ca omul modern si le-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale. asta, daca nu facem o confuzie intre „cunostinte” si rezultatul experimentului stiintific. Si, dupa cum bine stim, (ca tot faceati referire la Gödel,zilele trecute) nicio stiinta nu poate fi „exacta”, nici un experiment , oricat ar fi el de vast, nu poate epuiza toate posibilitatile.; „fundamentul se retrage”, misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. „Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600.” Mi se pare mie, sau tindeti spre o... cuantificare a gandirii in functie de eficienta experimentalului ? As zice ca e riscant, v-ati rani in propria sabie (cu doua taisuri)...pentru ca ati demola cam tot edificiul stiintelor ce si-au ridicat zidurile pe temeliile lasate de ganditorii antici...nici ei „binecuvantati” (nu-i asa?) cu descoperirirle de dupa 1900.

Virgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
Tot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.

ultima strofa mi se pare in plus

Andreea, mulţumesc pentru apreciere!

(mie îmi plac, uneori, finalurile seci. Ori foarte sarcastice.)

fără cuvinte

mă părăsesc
precum frunzele unui copac
în mijlocul iernii
foșnetul-cîntec despre
amintiri înțepenite printre rădăcini
îmi spune tot mai puțin
rămân gîndurile
bîntuind printre crengi
ca un amestec din ațe de pescuit
șireturi bucăți de hîrtie
șomoioage de lînă
și panglici multicolore
de zmeie

să nu fie cu bănat că am îndrăznit să modific puţin.

"nisipiu sentiment" "dimineți exilate" "...melc într-o cochilie de împrumut" si, evident, "petecul de soare uitat mereu în colțul gurii poartă acum un fluture de umbră" Poemul exprima instrainarea, exilarea, trecerea in alta dimensiune ("bucurie îndoliată răsucită") care ne desparte intr-o anumita masura de puritatea senzatiilor primare, intiale. Incepem sa devenim nisipii (sper insa, nu insipizi...) Noi astia mai exilati, la propriu si la figurat, ne simtim chiar ca "într-o cochilie de împrumut". - dungile albe negre par cumva de prisos dar, tu care le-ai vazut, sunt sigur ca le gasesti ceva mai mult sens;

m-an gandit: "uite un text a carui miza aminteste de ce spunea alma, -largirea paletei tematice, -unde se revolta in stil mimetic, pentru ca poate nici revolta nu si mai are rostul, unde se descriu fapte, senzatii, unde se recapituleaza capitalul existential (sic!), lasand cititorul intr o lume intoarsa cu susul in jos,-normala de altfel, asa cum spunea Hobbes: suntem avortonii unei naturi oarbe" observ ca e trecut la jurnal, insa chiar si asa as renunta la expresii tip "așa o moarte ar trebui să ni se întîmple în fiecare zi" sau "nu nu nu nu sunt bogat". ar fi iesit un poem bun din asta ma supara, chiar imi vine sa ma iau de guler, pt ca nu inteleg subtitlul.

Vă rog să nu mai postaţi acelaşi text de mai multe ori (aşteptaţi să fie validat primul), să scoateţi titlul din text şi să nu mai folositi steluţe pentru delimitarea fragmentelor!