textul tău, Adrian, mi-a amintit că am scris şi eu cu ceva vreme înainte ceva legat de "lucrarea" mileniului, iată:
ce trepidant să ai câte-un vecin (de treabă)
toamna
fabrică holzşuruburi
multe multe
pereţii vecinului fac implanturi cu pâlnii
când vin din schimbul 3
mamă ce mai şuieră
se desfac şi le înghit unul după altul
până li se lipesc florile
de la o vreme îmi sînt refuzate pe hermeneia textele ca inacceptabile. așa că-l pun aici pe cel mai recent, ca un exemplu. e un text excelent. ciudată politica saitului, nu? sau nu a plăcut atitudinea anti-imigrație, anti-neeuropeni, anti-mediteraneană, eurocentristă? poate nu e chiar așa cum pare textul, nu e un manifest politic, e un poem, deci nu vă supărați.
#14
în hoarde_____despuiați_____murdari_____mediterana ca un styx_____tu de care parte
alpii ca un styx_____tu de care parte_____europa la nord de mediterana versus europa la nord de alpi
steagul meu nu e un steag alb_____privește livada timp de un an_____vei ști ce ai de făcut
Şi mie mi-a plăcut textul, chiar dacă am probleme (de asociere) cu "când se lasă seara" şi cu "păsări răpitoare".
Îmi pare o scriere, da, Virgil, matură, despre o perioadă imatură.
Eu văd poemul acesta ca pe o împuşcătură fără ochire. Era nevoie de cineva viu. Atunci când aştepţi crezând că aşteptarea face minuni nici şapte ore nu ţi se par a fi foarte mult, mai ales când nu ştii dacă ţinta va fi atinsă. Mi-a plăcut.
cu cră (cra - legătură la penultima strofă), fără cră, iese - adică textul e unul incisiv, ironic, sclipitor pe la încheieturile jocurilor de cuvinte și nu numai - morala e înainte, la trecerea prin oglinzi, transformarea, modificarea unghiurilor, a viziunii; - grebla, porțelanul chinezesc și cuc/uiul - straniu echipaj:) obiecție: deși în text sunt amintiți "re-pe-tat", fluturii nu sunt menționați în titlu :)
... multumesc frumos, anna(ai un nume taumaturgic)! am căutat o poemă veche într-o zi cețoasă, și am găsit-o pe aceasta. mă bucur că îmi dai speranță:)! ești o cititoare atentă și acest lucru valorează. și mie îmi place mai mult ultimul vers. dar s-ar putea să fiu doar într-o nostalgie de week-end. însă învierea poate veni oricând... după cum spui tu. să vezi ce viu sunt la muncă mâine:)!
cezar, dacă tu confunzi hermeneia cu altceva îmi pare rău. probabil că nu ar fi rău să recitești (sau să citești dacă nu ai făcut-o pînă acum) regulamentul (așa cum e, neactualizat încă) sau prin textele din categoria info ca să îți formezi eventual o idee despre ce este vorba cu hermeneia asta. deocamdată acest text este probabil o rugăciune interesantă sau semnificativă pentru tine dar din păcate nu are nici în clin, nici în mînecă cu poezia. de aceea sînt nevoit să îl trimit în „șantier”. bănuiesc că știi despre ce este vorba și care este rostul acestui proces.
Contrazice-te tu insuti Virgile si posteaza-ti "integral" raspunsurile, dialogurile sau chiar contrazicerea ad literam in corpul textului. Astfel vei deveni tu insuti cel mai bun exemplu parte a acestei polemici inventate. Un adevarant aspirant, potential poet sau impostor din lipsa de inspiratie sau din lipsa de munca zici tu? Eu zic ca din lipsa de a avea altceva mai bun de facut decat sa scrii asa o cacastoare. Pe buine. Andu
Domnule Tiberiu, amestecati savuros filosofia si stiinta…desi cele doua nu au mers intotdeauna pe aceeasi carare. Pana si transdisciplinaritatea actioneaza cu mai multa prudenta, atentionand asupra pericolului unui “concordism” care ar duce la crearea unui “Dumnezeu-dop”. (expresia ii apartine teologului si doctorului in stiinte Thierry Magnin) „Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900.” oare? as zice ca omul modern si le-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale. asta, daca nu facem o confuzie intre „cunostinte” si rezultatul experimentului stiintific. Si, dupa cum bine stim, (ca tot faceati referire la Gödel,zilele trecute) nicio stiinta nu poate fi „exacta”, nici un experiment , oricat ar fi el de vast, nu poate epuiza toate posibilitatile.; „fundamentul se retrage”, misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. „Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600.” Mi se pare mie, sau tindeti spre o... cuantificare a gandirii in functie de eficienta experimentalului ? As zice ca e riscant, v-ati rani in propria sabie (cu doua taisuri)...pentru ca ati demola cam tot edificiul stiintelor ce si-au ridicat zidurile pe temeliile lasate de ganditorii antici...nici ei „binecuvantati” (nu-i asa?) cu descoperirirle de dupa 1900.
din textul ăsta mi-a rămas 'inima îmi bătea ca un vecin în țeavă' tot e ceva la urma urmei! celelalte chestii, comparațiile cu berea băută mai devreme sau mai târziu de exemplu sunt penibile dar totuși m-au făcut să zâmbesc... deci, ce să zic, insistă poate iese și altceva decât o glumă sau o manea.
Virgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
Tot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.
Varianta finală a textului revăzut de mine recent:
Uneori te trezești în brațele mele
cu o senzaţie vagă de sufocare
și-mi relatezi pe nerăsuflate
povestea neliniștii,
istoria aceluiași coşmar neînvins:
În inima nopţii,la mine în piept,
cei doi fraţi siamezi se încleștează
într-o îmbrăţişare aproape mortală-
unul cu degetele înfipte
în grumazul celuilalt.
Alteori, visezi cum pe mine
o umbră în somn încearcă să mă sugrume
și-atunci deschizi instantaneu ochii,
te ridici în grabă din pat să închizi geamul
și-ncepi să pipăi febril întunericul,
în căutarea unui întrerupător;
aprinzi pe urmă lumina și-ncerci cu mâinile amândouă
să mă smulgi din brațele acestui coșmar,
implorându-mă după aceea, până în zori,
să nu mai dorm strâns în nopţile de noiembrie.
Eu, ca de obicei, te bat prietenește pe umăr
și te liniştesc, spunându-ți că, oricum,
sub fiecare răsărit de soare,agonizând,
se mai stinge câte un visător;
urmează singurătatea fratelui său îndoliat
să-și zidească infarctul într-o inimă neagră
pe albul foilor de hârtie.
Din când în când,noaptea,la tine în piept,
cei doi frați siamezi se încleştează
într-o îmbrăţişare aproape mortală-
unul cu degetele înfipte
între coastele celuilalt…
Tu te trezești zilnic din somn cu răsuflarea tăiată
și mă lași în ochii tăi să citesc povestea neliniștii,
istoria aceluiași coșmar, de neînvins, care
se scrie sub mâna mea chiar acum singur pe sine.
mă părăsesc
precum frunzele unui copac
în mijlocul iernii
foșnetul-cîntec despre
amintiri înțepenite printre rădăcini
îmi spune tot mai puțin
rămân gîndurile
bîntuind printre crengi
ca un amestec din ațe de pescuit
șireturi bucăți de hîrtie
șomoioage de lînă
și panglici multicolore
de zmeie
să nu fie cu bănat că am îndrăznit să modific puţin.
alma, am ales "cutia de nisip" dintr-un motiv ....previzibil: prelucrarea lui ulterioara. textul este o resuscitare. cred ca merită a doua sansa. multumesc pentru lectura si comentariu
"nisipiu sentiment" "dimineți exilate" "...melc într-o cochilie de împrumut" si, evident, "petecul de soare uitat mereu în colțul gurii poartă acum un fluture de umbră" Poemul exprima instrainarea, exilarea, trecerea in alta dimensiune ("bucurie îndoliată răsucită") care ne desparte intr-o anumita masura de puritatea senzatiilor primare, intiale. Incepem sa devenim nisipii (sper insa, nu insipizi...) Noi astia mai exilati, la propriu si la figurat, ne simtim chiar ca "într-o cochilie de împrumut". - dungile albe negre par cumva de prisos dar, tu care le-ai vazut, sunt sigur ca le gasesti ceva mai mult sens;
m-an gandit: "uite un text a carui miza aminteste de ce spunea alma, -largirea paletei tematice, -unde se revolta in stil mimetic, pentru ca poate nici revolta nu si mai are rostul, unde se descriu fapte, senzatii, unde se recapituleaza capitalul existential (sic!), lasand cititorul intr o lume intoarsa cu susul in jos,-normala de altfel, asa cum spunea Hobbes: suntem avortonii unei naturi oarbe" observ ca e trecut la jurnal, insa chiar si asa as renunta la expresii tip "așa o moarte ar trebui să ni se întîmple în fiecare zi" sau "nu nu nu nu sunt bogat". ar fi iesit un poem bun din asta ma supara, chiar imi vine sa ma iau de guler, pt ca nu inteleg subtitlul.
"e-atâta linişte încât varful peniţei pe foaia de hârtie
ar băga-n sperieţi (până şi) îngerii" - aşa aş fi văzut eu acest vers, fără "geografia" de după. Şi la final aş mai fi lcurat puţin, nu la nivel ideatic, ci la exprimare. În rest, este un text reuşit, cu metafore inedite.
Vă rog să nu mai postaţi acelaşi text de mai multe ori (aşteptaţi să fie validat primul), să scoateţi titlul din text şi să nu mai folositi steluţe pentru delimitarea fragmentelor!
Citind poemul se poate declansa cititorului o "hermeneutica a suspiciunii" (cum mai spuneau si altii) intre haloul hamletian si prozodia de gala oferind pentru "to be or not to be" o variantiune cantabila. Deosebite, filosofic vorbind, versurile: "Stai între săbii fulgerȃnd subțire Și cerul tainic strȃns te înconjoară Căci n-ai să poți iubi a doua oară De n-ai ucis în tine primul mire"
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
şi oricum, asta e o boală generală...
textul tău, Adrian, mi-a amintit că am scris şi eu cu ceva vreme înainte ceva legat de "lucrarea" mileniului, iată:
ce trepidant să ai câte-un vecin (de treabă)
toamna
fabrică holzşuruburi
multe multe
pereţii vecinului fac implanturi cu pâlnii
când vin din schimbul 3
mamă ce mai şuieră
se desfac şi le înghit unul după altul
până li se lipesc florile
din timp în timp
se mută un altul
de aceea
(1 sept. 2010)
este o descărcare de nerv aici, în textul tău!
pentru textul : Mârlanul cu bormaşină dede la o vreme îmi sînt refuzate pe hermeneia textele ca inacceptabile. așa că-l pun aici pe cel mai recent, ca un exemplu. e un text excelent. ciudată politica saitului, nu? sau nu a plăcut atitudinea anti-imigrație, anti-neeuropeni, anti-mediteraneană, eurocentristă? poate nu e chiar așa cum pare textul, nu e un manifest politic, e un poem, deci nu vă supărați.
#14
în hoarde_____despuiați_____murdari_____mediterana ca un styx_____tu de care parte
pentru textul : Antoverb (provocare lingvistică) dealpii ca un styx_____tu de care parte_____europa la nord de mediterana versus europa la nord de alpi
steagul meu nu e un steag alb_____privește livada timp de un an_____vei ști ce ai de făcut
err. Nietzche nu Nietche. imi fug tastele:)
pentru textul : legendă cu oameni de rând deŞi mie mi-a plăcut textul, chiar dacă am probleme (de asociere) cu "când se lasă seara" şi cu "păsări răpitoare".
pentru textul : trecere în revistă deÎmi pare o scriere, da, Virgil, matură, despre o perioadă imatură.
Eu văd poemul acesta ca pe o împuşcătură fără ochire. Era nevoie de cineva viu. Atunci când aştepţi crezând că aşteptarea face minuni nici şapte ore nu ţi se par a fi foarte mult, mai ales când nu ştii dacă ţinta va fi atinsă. Mi-a plăcut.
Pe aici, ascultând murmurul aşteptării, Lyset
pentru textul : prezentul simplu dece uituc sunt...
pentru textul : Reîntoarcere defiindca apartii consiliului, si inca mai esti un fel de mesager, nu i asa? daca am gresit facind concluyii pripite, atunci mai astept.
pentru textul : opi defara sa vreau am scris i in loc de I. pt ca in mod curent se foloseste i. daca e slaba poezia imi cer scuze. dar nu regret. multumesc de recitire
pentru textul : recreația mare decu cră (cra - legătură la penultima strofă), fără cră, iese - adică textul e unul incisiv, ironic, sclipitor pe la încheieturile jocurilor de cuvinte și nu numai - morala e înainte, la trecerea prin oglinzi, transformarea, modificarea unghiurilor, a viziunii; - grebla, porțelanul chinezesc și cuc/uiul - straniu echipaj:) obiecție: deși în text sunt amintiți "re-pe-tat", fluturii nu sunt menționați în titlu :)
pentru textul : poveste cu oglinzi, vrăbii, greblă și cră/iese deo lume sintetică. un poem ce iși mărturisește esența.
pentru textul : zâmbete curg din gura femeii gonflabile de... multumesc frumos, anna(ai un nume taumaturgic)! am căutat o poemă veche într-o zi cețoasă, și am găsit-o pe aceasta. mă bucur că îmi dai speranță:)! ești o cititoare atentă și acest lucru valorează. și mie îmi place mai mult ultimul vers. dar s-ar putea să fiu doar într-o nostalgie de week-end. însă învierea poate veni oricând... după cum spui tu. să vezi ce viu sunt la muncă mâine:)!
pentru textul : Corolă răbdării decezar, dacă tu confunzi hermeneia cu altceva îmi pare rău. probabil că nu ar fi rău să recitești (sau să citești dacă nu ai făcut-o pînă acum) regulamentul (așa cum e, neactualizat încă) sau prin textele din categoria info ca să îți formezi eventual o idee despre ce este vorba cu hermeneia asta. deocamdată acest text este probabil o rugăciune interesantă sau semnificativă pentru tine dar din păcate nu are nici în clin, nici în mînecă cu poezia. de aceea sînt nevoit să îl trimit în „șantier”. bănuiesc că știi despre ce este vorba și care este rostul acestui proces.
și apropos, nu se scrie Gura Humorului?
pentru textul : Rugă deîmi descheiam pantalonii cu o mână sau așa ceva
(ori renunțasem pe la jumătatea slitului)
erau si versurile astea in poem? nu-mi mai amintesc de ele
pentru textul : weed room deContrazice-te tu insuti Virgile si posteaza-ti "integral" raspunsurile, dialogurile sau chiar contrazicerea ad literam in corpul textului. Astfel vei deveni tu insuti cel mai bun exemplu parte a acestei polemici inventate. Un adevarant aspirant, potential poet sau impostor din lipsa de inspiratie sau din lipsa de munca zici tu? Eu zic ca din lipsa de a avea altceva mai bun de facut decat sa scrii asa o cacastoare. Pe buine. Andu
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost deDomnule Tiberiu, amestecati savuros filosofia si stiinta…desi cele doua nu au mers intotdeauna pe aceeasi carare. Pana si transdisciplinaritatea actioneaza cu mai multa prudenta, atentionand asupra pericolului unui “concordism” care ar duce la crearea unui “Dumnezeu-dop”. (expresia ii apartine teologului si doctorului in stiinte Thierry Magnin) „Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900.” oare? as zice ca omul modern si le-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale. asta, daca nu facem o confuzie intre „cunostinte” si rezultatul experimentului stiintific. Si, dupa cum bine stim, (ca tot faceati referire la Gödel,zilele trecute) nicio stiinta nu poate fi „exacta”, nici un experiment , oricat ar fi el de vast, nu poate epuiza toate posibilitatile.; „fundamentul se retrage”, misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. „Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600.” Mi se pare mie, sau tindeti spre o... cuantificare a gandirii in functie de eficienta experimentalului ? As zice ca e riscant, v-ati rani in propria sabie (cu doua taisuri)...pentru ca ati demola cam tot edificiul stiintelor ce si-au ridicat zidurile pe temeliile lasate de ganditorii antici...nici ei „binecuvantati” (nu-i asa?) cu descoperirirle de dupa 1900.
pentru textul : Gânduri dedin textul ăsta mi-a rămas 'inima îmi bătea ca un vecin în țeavă' tot e ceva la urma urmei! celelalte chestii, comparațiile cu berea băută mai devreme sau mai târziu de exemplu sunt penibile dar totuși m-au făcut să zâmbesc... deci, ce să zic, insistă poate iese și altceva decât o glumă sau o manea.
pentru textul : îndrăzneşte-mă deVirgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deTot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.
Varianta finală a textului revăzut de mine recent:
Uneori te trezești în brațele mele
cu o senzaţie vagă de sufocare
și-mi relatezi pe nerăsuflate
povestea neliniștii,
istoria aceluiași coşmar neînvins:
În inima nopţii,la mine în piept,
cei doi fraţi siamezi se încleștează
într-o îmbrăţişare aproape mortală-
unul cu degetele înfipte
în grumazul celuilalt.
Alteori, visezi cum pe mine
o umbră în somn încearcă să mă sugrume
și-atunci deschizi instantaneu ochii,
te ridici în grabă din pat să închizi geamul
și-ncepi să pipăi febril întunericul,
în căutarea unui întrerupător;
aprinzi pe urmă lumina și-ncerci cu mâinile amândouă
să mă smulgi din brațele acestui coșmar,
implorându-mă după aceea, până în zori,
să nu mai dorm strâns în nopţile de noiembrie.
Eu, ca de obicei, te bat prietenește pe umăr
și te liniştesc, spunându-ți că, oricum,
sub fiecare răsărit de soare,agonizând,
se mai stinge câte un visător;
urmează singurătatea fratelui său îndoliat
să-și zidească infarctul într-o inimă neagră
pe albul foilor de hârtie.
Din când în când,noaptea,la tine în piept,
cei doi frați siamezi se încleştează
într-o îmbrăţişare aproape mortală-
unul cu degetele înfipte
între coastele celuilalt…
Tu te trezești zilnic din somn cu răsuflarea tăiată
și mă lași în ochii tăi să citesc povestea neliniștii,
istoria aceluiași coșmar, de neînvins, care
se scrie sub mâna mea chiar acum singur pe sine.
Mulțumesc anticipat pentru citire,
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor(II) deEugen.
ultima strofa mi se pare in plus
pentru textul : șahiadele deDa, remarc şi eu finalul care acidulează textul. Până acolo, poem al plecării, al înstrăinării; elegant, ca de obicei.
pentru textul : cerul vânăt mă doare timid a bătătură deAndreea, mulţumesc pentru apreciere!
(mie îmi plac, uneori, finalurile seci. Ori foarte sarcastice.)
pentru textul : De-a singurul deS-ar putea să ai dreptate. Mă mai gândesc! tincuța
pentru textul : Duhul din mine defără cuvinte
mă părăsesc
precum frunzele unui copac
în mijlocul iernii
foșnetul-cîntec despre
amintiri înțepenite printre rădăcini
îmi spune tot mai puțin
rămân gîndurile
bîntuind printre crengi
ca un amestec din ațe de pescuit
șireturi bucăți de hîrtie
șomoioage de lînă
și panglici multicolore
de zmeie
să nu fie cu bănat că am îndrăznit să modific puţin.
pentru textul : fără cuvinte dealma, am ales "cutia de nisip" dintr-un motiv ....previzibil: prelucrarea lui ulterioara. textul este o resuscitare. cred ca merită a doua sansa. multumesc pentru lectura si comentariu
pentru textul : Concert de muzică de Paște de"nisipiu sentiment" "dimineți exilate" "...melc într-o cochilie de împrumut" si, evident, "petecul de soare uitat mereu în colțul gurii poartă acum un fluture de umbră" Poemul exprima instrainarea, exilarea, trecerea in alta dimensiune ("bucurie îndoliată răsucită") care ne desparte intr-o anumita masura de puritatea senzatiilor primare, intiale. Incepem sa devenim nisipii (sper insa, nu insipizi...) Noi astia mai exilati, la propriu si la figurat, ne simtim chiar ca "într-o cochilie de împrumut". - dungile albe negre par cumva de prisos dar, tu care le-ai vazut, sunt sigur ca le gasesti ceva mai mult sens;
pentru textul : fluture de umbră depentru a îmi cere scuze pentru faptul că v-am tutuit domnule Tudor Cristea.
pentru textul : ceainicul dem-an gandit: "uite un text a carui miza aminteste de ce spunea alma, -largirea paletei tematice, -unde se revolta in stil mimetic, pentru ca poate nici revolta nu si mai are rostul, unde se descriu fapte, senzatii, unde se recapituleaza capitalul existential (sic!), lasand cititorul intr o lume intoarsa cu susul in jos,-normala de altfel, asa cum spunea Hobbes: suntem avortonii unei naturi oarbe" observ ca e trecut la jurnal, insa chiar si asa as renunta la expresii tip "așa o moarte ar trebui să ni se întîmple în fiecare zi" sau "nu nu nu nu sunt bogat". ar fi iesit un poem bun din asta ma supara, chiar imi vine sa ma iau de guler, pt ca nu inteleg subtitlul.
pentru textul : 225 de"e-atâta linişte încât varful peniţei pe foaia de hârtie
pentru textul : semn (inevitabila confesiune) dear băga-n sperieţi (până şi) îngerii" - aşa aş fi văzut eu acest vers, fără "geografia" de după. Şi la final aş mai fi lcurat puţin, nu la nivel ideatic, ci la exprimare. În rest, este un text reuşit, cu metafore inedite.
Vă rog să nu mai postaţi acelaşi text de mai multe ori (aşteptaţi să fie validat primul), să scoateţi titlul din text şi să nu mai folositi steluţe pentru delimitarea fragmentelor!
pentru textul : Timpul obosit deCitind poemul se poate declansa cititorului o "hermeneutica a suspiciunii" (cum mai spuneau si altii) intre haloul hamletian si prozodia de gala oferind pentru "to be or not to be" o variantiune cantabila. Deosebite, filosofic vorbind, versurile: "Stai între săbii fulgerȃnd subțire Și cerul tainic strȃns te înconjoară Căci n-ai să poți iubi a doua oară De n-ai ucis în tine primul mire"
pentru textul : A fi sau a nu fi… dePagini