Acum iertat sa imi fie jocul si scuzate exagerarile (nu astept reciprocitate) insa in mod intentionat am construit profilul unei persoane care isi sustine ideile pana in panzele albe, pentru a vedea limita de toleranta a portalului hermeneia. Ideea mi-a venit dupa cel de-al doilea comentariu al lui Virgil care mi-a ridicat cumva mingea la fileu luand generalitatile expuse de mine la un nivel prea personal. Aceeasi poveste si cu Saphire in dreptul careia, la profil, scrie moderator. Doamna draga imi pare rau daca ce am scris a fost considerat de dumneavoastra ca fiind ofensator. Era doar o simpla cale de a vedea in ce masura un autor devenit antipatic moderatorului ii va afecta acestuia obiectivitatea si-l va determina sa reactioneze subiectiv, mai degraba "estetic" decat in spiritul regulamentului. Analizand toate acestea se pot observa urmatoarele: 1. Desi in regulament se specifica faptul ca toti autorii, indiferent de rang, au aceleasi drepturi, in fapt se intampla ca in viata. O relatie preexistenta intre doi oameni, dintre care unul parte si celalalt "judecator", este de natura sa afecteze gradul de obiectivitate al celui desemnat sa analizeze o situatie aparent conflictuala. Poate avem de-a face si cu tendinta celui aflat pe un statut inferior de a nu-si pune intr-o situatie delicata seful si implicit de a pierde din privilegiile pe care statusul actual i le ofera.Conform acestei judecati de valoare, justificata pana la un punct, rafael (cu r mic precum romania lui Virgil din subtitlu) este in pericol sa-i fie suspendat contul iar excesele interlocutorului sau raman netaxate. 2. Unele texte si comentarii sunt citite superficial ori deloc. E ca si cum atunci cand ai judeca o speta nu te-ai uita peste toate probele. altfel se putea vedea lesne ca sunt catolic si nu ortodox :) 3. Virgil este o persoana cu tact si maturitate care dispune de o viziune de ansamblu, alegand sa "piarda" o victorie insignifianta pentru a castiga la capitolul imagine. Asta inseamna stofa de manager. Felicitarile mele. 4. Prea facil consideram anumite asertiuni drept jigniri. Luam cu totii prea personal unele dintre comentarii iar aceasta situatie tinde sa genereze o imagine falsa, de intoleranta a conducerii acestui site. Si apoi jignirea este un act cu foarte multe grade de toleranta in functie de persoana. Unii ne simtim jigniti foarte usor altii mai greu. Ce ne facem cu ateii? Au ei dreptul de a nega existenta lui Dumnezeu? Pe textul lui Nincu Mircea, referindu-va la sinuciderea lui Iisus spuneti "Ideea cum că Dumnezeu s-ar fi sinucis în Hristos mi se pare o aberație și din cîte știu eu pare chiar a fi o blasfemie în context ortodox. Eu nu sînt ortodox dar mă tem că unii din creștinii ortodocși care ar citi asta s-ar simți profund ofensați și simt nevoia să le cer scuze". De ce ar fi o blasfemie mai mica de exemplu faptul de a nu crede in Maica Sfanta? In aceasta logica ar fi trebuit sa ma simt jignit si sa va pretind scuze.Si poate ca in alt context as fi avut parte de acestea. Nu este cazul, pentru ca, dupa cum am spus deja, pentru mine a fost un joc. Ar mai fi si altele insa deja comentariul este prea lung asa ca ma voi opri aici. Sper sa nu va fi suparat prea tare cu micul meu joc si ca a mai ramas cineva din echipa editoriala, in afara celui(celei) care ma vrea sanctionat, care mai are simtul umorului. Si inchei prin a va cita:"Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai putin incomodă." Ganduri de pace.
Clar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.
Virgil, nu eu am deschis această cutie a Pandorei, dar știi tu... o dată deschisă... poate că eu nu cunosc prea bine limba engleză dar o mai folosesc pe ici, pe colo, prin comentarii.
Însă tu folosești limba română în poeme și ar trebui nu? să o folosești în mod corect.
Acest poem are două greșeli de gramatică destul de deranjante... eu nu-s un adept al impunerii gramaticii în poezie, sper că știi... dar aici e clar de corectat.
Nu-ți spun unde, îți vei da probabil singur seama, dacă nu poate întrebi un prieten sau alegi altă variantă disponibilă.
În rest, poemul mi-a plăcut ca deobicei
nu-ți lipsesc deloc ideile în poezie nu te-ai patinat și asta mă bucură
însă acest poem ar trebui simplificat
ideea e picturală, e minimalistă, iar încărcarea simbolică ar trebui redusă la minim
părerea mea
Cele bune my bro
Ela, mulțumesc pentru varianta ta. este mult mai bună. o să țin cont de sugestiile tale. Virgil, am impresia că ție nu îți place prea mult genul acesta de poeme. ai dreptate, repetarea acelor cuvinte nu este tocmai bună. p.s. - acest text l-aș fi încadrat la rubrica "gânduri". o să fie pe site o astfel de rubrică? mulțumesc. Hanny, trebuie să recunosc că mi-a plăcut foarte mult această imagine și m-am lasat dusă de gânduri. textul este un gând... (un dialog cum ai spus tu...) peste mâinile mele. te mai aștept. mulțumesc. Madim
Un poem frumos al cărui titlu este bine ales, cu câteva imagini plăcute traduse într-un vocabular precis. Citind acest poem, îmi imaginez o foarte tânără femeie de 18 ani care se avântă către viață, către dragoste, cu luciditate, afirmând prin aceste cuvinte prezența sa singulară la frontiera dintre copilărie și maturitate. Aceasta este alchimia adevărată a vieții care se manifestă în cadrul acestei treceri, și care devine remarcabilă în structura poemului: "iubite", tema principală este enunțată încă de la primul cuvânt, apoi urmând acel "eu sunt" pus în evidență la mijlocul poemului și care afirmă prezența autoarei în această singularitate, iar apoi urmează finalul, cu acel magnific "tu ești acolo"...în acest univers terestru, făcut din argilă, din suferință, din lacrimi, precum un beci care întemnițează o stare mai volatilă, este tot alchimie, aici o alchimie poetică ce operează miracolul: mutația amoroasă a sufletului în creuzetul poetic al cuvintelor și al expresivității lor.
Este un text perfid, fad şi absolut fără niciun gust umoristic, fără niciun tip de umor. El - textul carevasăzică - nu ironizează, nu parodiază nimic, pentru că nu se reiau mijloace, ci calupuri de cuvinte şi imagini, precum copiatul prost, la tezele din generală. Îngrămădirea de litere de mai sus aşteaptă zâmbete la colţuri lexicale (pârnaie, găini, făină etc). Juxtapunere de sintagme, mulate pe un text şi-o situaţie, cu un discurs scrâşnit. Ori mim fără mâini, şi-n spatele acestuia, cerşetorul de zâmbete.
(nu mai pomenesc de "poanta" din final - absolut puerilă, absolut dizgraţioasă).
Foarte frumos experimentul tau, Adrian, o linistire a vantului dintr-o data, o imbinare intr-adevar a radacinilor, simultan cu pierderea lor de istorie. Mi-a placut foarte mult, am doar o singura retinere la acel mult, mult prea contextual "hai suna-ma la telefon". Poate te mai gandesti peste o vreme la asta.
deci pina aici am vrut sa spun ca textul mi se pare simplu. iar daca cineva crede ca este o prostie pentru ca nu se vrea complicat, asta este o alta poveste. nici nu stiu daca neaparat si-a dorit metafora. poate dimpotriva.
"un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers" - textul duce ideea instrainarii in spatiu comunitar. sau poate mai degraba anti-comunitar. dar cu siguranta ca se vad cele doua aspecte negative de care nu te poti refugia: frica de a te confrunta cu tine insuti si ideea celor care te inconjoara si nici ei nu mai merg in nicio directie. sau cel putin asa este perceput fiorul.raspunsul se vor versurile:
"acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii"
aici lipsa sunetului este evident tacerea. dar ea nu este o tragedie sau o ruptura. este de fapt linistea de dinaintea comuniunii. anticiparea pura si normala a actului de a intelege, a fi inteles si acceptat (poate in primul rind de catre tine), de a cunoaste rostul si de a-ti descoperi rostul tau in contextul eliberarii de persistenta ambiguitatii si dubiului.
"măcar lasă o urmă, să-mi vină pruncii tăi, îmbătați de lumină…" Cantată pentru pian de lumină și prunci zămisliți din lumină. Sonet pentru iarna viu născătoare de iubire, întru dalbă simțire, prag de timp, la ceasul anilor. Tu te naști odată cu anii, suflet "mai alb decât albul din tot". Sania iubirilor tale, dinspre veri ce "se tot duc înspre nea", fericită de a fi purtată de renii cei colindători ai gândului, ce "loc fac icoanelor de adăpost". Prunci tăi de lumină au primit binecuvântarea. Și prețuirea mea pentru sonetul iernii vibrând a viață. Fericite clipe de pruncie avut-ai și așa să îți fie anii mai departe, mai d e p a r t e a iubirii! Ela
te citesc aproape de fiecare data, desi las semn rar in pagina ta. ai acea situare sau desituare specifica poetilor care imi da incredere ca vei creste frumos. spor!
Îmi cer scuze și într-adevăr ar fi trebuit să fiu mai moderat, dar m-a enervat rău acel autor imberb care a cutezat să-mi spună mie să-l pup în cur în continuare pe Virgil Titarenco.... te rog să reiei istoria comm-urilor și poate îmi ridici avertismentul... eu îmi fac mea culpa dar el m-a înjurat primul într-un mod cât se poate de grosolan iar reacția mea a fost un efect pe un text valoros al celui pe care ar fi trebuit să-l pup in cur. Păi hai să scriem bine și apoi poate ne pupăm și în cur ok? Are cineva o problemă cu asta? Andu
eu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Anișoara Iordache, Dacă citiți mai atent, veți vedea că nu am scris "venele capilare". Așa ceva ar fi o dovadă de necunoaștere a științei anatomice din partea mea. Puteți observa că am scris: "arterele venele capilarele". Între toate aceste substantive ar fi trebuit să existe cate o virgulă (arterele, venele, capilarele), dar, cum puteți vedea, am suprimat în mod intenționat punctuația, pentru mai multă fluență. Vă mulțumesc pentru lectură și vă doresc multă "inspirație", Mircea Florin Șandru
Cred că titlul este un turn-off și repetarea lui în debutul textului agravează și mai mult impresia inițială. În proză mă aștept la respectarea regulilor de punctuație/redactare a textelor. Altfel, neobservând că e proză, la impresia inițială s-a mai adăugat și aceea că aș citi o metapoezie. Nu sunt de acord cu o grămadă de afirmații, nu doresc să intru în polemică, cea mai fragrantă fiind "viața nu este poezie și poezia nu este viață" Viața este poezie, sub orice aspect. Și reciproca e valabilă: orice poezie este o ființă vie, într-un univers distinct, independent. Aș puncta aici că te și contrazici. Dacă nu e vie, de ce spui că "atunci începi să faci poezie [...] nu faci decît să dai drumul fiarei din bîrlog. și ce fiară"? Ah, și cîtă frumusețe transpiră această fiară...
câteva observații pertinente.
cărturarii pot avea tot felul de preocupări.
nu țin să lămuresc pe nimeni de nimic.
dacă eu vreau să fie cald universul în poezie atunci așa este.
ce sunt eu știu cei care mă cunosc nu cei care fac gălăgie și nu se joacă la scara lor.
când vorbești despre Tecuci eu mă retrag, e clar că aici ori ai mâncat odată o bătaie cruntă, sau ai fost refuzat de o femeie frumoasă, ori ai tu ceva amintiri neplăcute și nefericite pe aici din copilărie.
te mai aștept ca și până acum, măi minunatule!
Si eu sunt de acord cu toti antecomentatorii mei, cu mici diferente, primele patru versuri mi se par foarte frumoase, ca intr-un film de Oscar. Mai departe, intervin balcanismele, dar in lumea asta exista poemul pentru Chichere. Penita in locul creionului trecut pe inventar, la ingeri.
geamul aburit in urma expiratiei, precum spui, intr-acolo trimitea respiratia cu pricina. poate ceva mai mult, respiratia prin geamul ala dintre copil si aerul dupa care tanjeau plamanii lui tineri... cred ca e de lucru acolo, ai dreptate. o sa mai sap la el, multam!:) Spor la toate cele bune!
am gasit o problema in poezia ta si a celor care pretind ca o fac: nu are sentiment. e pur descriptiva, narativa. ai pierdut lirismul. poezia trebuie sa cante. nu am sa arunc nimic din ce scriu la cos, pentru ca in poezia mea eu nu ma ascund, nu ma schimonosesc. si nici nu te urasc. daca as trece aceste randuri intr-o forma de poezie, crezi ca as obtine un text nou? nu cred. ce spui tu in aceasta poezie, nu se simte. iaca, scriu si eu: o dara de soare albastrul paianjenilor ma mananca, o, da, ce absurd e norul acela, cred ca seamana cu o vata de zahar. dar eu cred in iubire, in barbatul de langa mine. .... nu stiu, e problema de perceptie, eu nu am venit pe hermeneia ca sa invat sau ca sa ma lansez. am venit ca sa scriu. pur si simplu. ia-o ca pe o defulare, constructiva.
Dancus, ai o afirmatie nejustificata incomentariu. :) Nu cred in constructia poemelor tale? fals. O simt, mi-e de-ajuns. İn poezie intru de obicei orbeste si-mi las ratiunea undeva la poarta. Nu e vorba de artificial...poate de o virare brusca a trairilor. de durata sau nu - asta nu stiu, deocamdata...Curentele poetice si ambitiile de a parea cu orice pret originala ma lasa rece - nu-mi siluesc emotiile de dragul lor. Pace si tie. Adriana
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
bănuiești greșit gîndind prea mult la legea gravitației și nu la metaforă. poate ne explici și ce polaritate au ca să se atragă.
pentru textul : punctus interrogativus depe tine te înbie limba română? după aia vorbim restul. cam așa e în literatură.
pentru textul : colonizând albul deAcum iertat sa imi fie jocul si scuzate exagerarile (nu astept reciprocitate) insa in mod intentionat am construit profilul unei persoane care isi sustine ideile pana in panzele albe, pentru a vedea limita de toleranta a portalului hermeneia. Ideea mi-a venit dupa cel de-al doilea comentariu al lui Virgil care mi-a ridicat cumva mingea la fileu luand generalitatile expuse de mine la un nivel prea personal. Aceeasi poveste si cu Saphire in dreptul careia, la profil, scrie moderator. Doamna draga imi pare rau daca ce am scris a fost considerat de dumneavoastra ca fiind ofensator. Era doar o simpla cale de a vedea in ce masura un autor devenit antipatic moderatorului ii va afecta acestuia obiectivitatea si-l va determina sa reactioneze subiectiv, mai degraba "estetic" decat in spiritul regulamentului. Analizand toate acestea se pot observa urmatoarele: 1. Desi in regulament se specifica faptul ca toti autorii, indiferent de rang, au aceleasi drepturi, in fapt se intampla ca in viata. O relatie preexistenta intre doi oameni, dintre care unul parte si celalalt "judecator", este de natura sa afecteze gradul de obiectivitate al celui desemnat sa analizeze o situatie aparent conflictuala. Poate avem de-a face si cu tendinta celui aflat pe un statut inferior de a nu-si pune intr-o situatie delicata seful si implicit de a pierde din privilegiile pe care statusul actual i le ofera.Conform acestei judecati de valoare, justificata pana la un punct, rafael (cu r mic precum romania lui Virgil din subtitlu) este in pericol sa-i fie suspendat contul iar excesele interlocutorului sau raman netaxate. 2. Unele texte si comentarii sunt citite superficial ori deloc. E ca si cum atunci cand ai judeca o speta nu te-ai uita peste toate probele. altfel se putea vedea lesne ca sunt catolic si nu ortodox :) 3. Virgil este o persoana cu tact si maturitate care dispune de o viziune de ansamblu, alegand sa "piarda" o victorie insignifianta pentru a castiga la capitolul imagine. Asta inseamna stofa de manager. Felicitarile mele. 4. Prea facil consideram anumite asertiuni drept jigniri. Luam cu totii prea personal unele dintre comentarii iar aceasta situatie tinde sa genereze o imagine falsa, de intoleranta a conducerii acestui site. Si apoi jignirea este un act cu foarte multe grade de toleranta in functie de persoana. Unii ne simtim jigniti foarte usor altii mai greu. Ce ne facem cu ateii? Au ei dreptul de a nega existenta lui Dumnezeu? Pe textul lui Nincu Mircea, referindu-va la sinuciderea lui Iisus spuneti "Ideea cum că Dumnezeu s-ar fi sinucis în Hristos mi se pare o aberație și din cîte știu eu pare chiar a fi o blasfemie în context ortodox. Eu nu sînt ortodox dar mă tem că unii din creștinii ortodocși care ar citi asta s-ar simți profund ofensați și simt nevoia să le cer scuze". De ce ar fi o blasfemie mai mica de exemplu faptul de a nu crede in Maica Sfanta? In aceasta logica ar fi trebuit sa ma simt jignit si sa va pretind scuze.Si poate ca in alt context as fi avut parte de acestea. Nu este cazul, pentru ca, dupa cum am spus deja, pentru mine a fost un joc. Ar mai fi si altele insa deja comentariul este prea lung asa ca ma voi opri aici. Sper sa nu va fi suparat prea tare cu micul meu joc si ca a mai ramas cineva din echipa editoriala, in afara celui(celei) care ma vrea sanctionat, care mai are simtul umorului. Si inchei prin a va cita:"Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai putin incomodă." Ganduri de pace.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deClar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.
pentru textul : Mi-aș dori să pot spăla banii decrapă asfaltul roșu uscat de vânturi cuvintele reci
pentru textul : ger și rugină deVirgil, nu eu am deschis această cutie a Pandorei, dar știi tu... o dată deschisă... poate că eu nu cunosc prea bine limba engleză dar o mai folosesc pe ici, pe colo, prin comentarii.
pentru textul : icoane pe asfalt deÎnsă tu folosești limba română în poeme și ar trebui nu? să o folosești în mod corect.
Acest poem are două greșeli de gramatică destul de deranjante... eu nu-s un adept al impunerii gramaticii în poezie, sper că știi... dar aici e clar de corectat.
Nu-ți spun unde, îți vei da probabil singur seama, dacă nu poate întrebi un prieten sau alegi altă variantă disponibilă.
În rest, poemul mi-a plăcut ca deobicei
nu-ți lipsesc deloc ideile în poezie nu te-ai patinat și asta mă bucură
însă acest poem ar trebui simplificat
ideea e picturală, e minimalistă, iar încărcarea simbolică ar trebui redusă la minim
părerea mea
Cele bune my bro
Ela, mulțumesc pentru varianta ta. este mult mai bună. o să țin cont de sugestiile tale. Virgil, am impresia că ție nu îți place prea mult genul acesta de poeme. ai dreptate, repetarea acelor cuvinte nu este tocmai bună. p.s. - acest text l-aș fi încadrat la rubrica "gânduri". o să fie pe site o astfel de rubrică? mulțumesc. Hanny, trebuie să recunosc că mi-a plăcut foarte mult această imagine și m-am lasat dusă de gânduri. textul este un gând... (un dialog cum ai spus tu...) peste mâinile mele. te mai aștept. mulțumesc. Madim
pentru textul : Peste mâinile mele deUn poem frumos al cărui titlu este bine ales, cu câteva imagini plăcute traduse într-un vocabular precis. Citind acest poem, îmi imaginez o foarte tânără femeie de 18 ani care se avântă către viață, către dragoste, cu luciditate, afirmând prin aceste cuvinte prezența sa singulară la frontiera dintre copilărie și maturitate. Aceasta este alchimia adevărată a vieții care se manifestă în cadrul acestei treceri, și care devine remarcabilă în structura poemului: "iubite", tema principală este enunțată încă de la primul cuvânt, apoi urmând acel "eu sunt" pus în evidență la mijlocul poemului și care afirmă prezența autoarei în această singularitate, iar apoi urmează finalul, cu acel magnific "tu ești acolo"...în acest univers terestru, făcut din argilă, din suferință, din lacrimi, precum un beci care întemnițează o stare mai volatilă, este tot alchimie, aici o alchimie poetică ce operează miracolul: mutația amoroasă a sufletului în creuzetul poetic al cuvintelor și al expresivității lor.
pentru textul : Alchimia sufletului deEste un text perfid, fad şi absolut fără niciun gust umoristic, fără niciun tip de umor. El - textul carevasăzică - nu ironizează, nu parodiază nimic, pentru că nu se reiau mijloace, ci calupuri de cuvinte şi imagini, precum copiatul prost, la tezele din generală. Îngrămădirea de litere de mai sus aşteaptă zâmbete la colţuri lexicale (pârnaie, găini, făină etc). Juxtapunere de sintagme, mulate pe un text şi-o situaţie, cu un discurs scrâşnit. Ori mim fără mâini, şi-n spatele acestuia, cerşetorul de zâmbete.
(nu mai pomenesc de "poanta" din final - absolut puerilă, absolut dizgraţioasă).
Ligheanul, vă rog!
pentru textul : nu mai deosebesc vacile și nici găinile deFoarte frumos experimentul tau, Adrian, o linistire a vantului dintr-o data, o imbinare intr-adevar a radacinilor, simultan cu pierderea lor de istorie. Mi-a placut foarte mult, am doar o singura retinere la acel mult, mult prea contextual "hai suna-ma la telefon". Poate te mai gandesti peste o vreme la asta.
pentru textul : Gustul Lemnului dedeci pina aici am vrut sa spun ca textul mi se pare simplu. iar daca cineva crede ca este o prostie pentru ca nu se vrea complicat, asta este o alta poveste. nici nu stiu daca neaparat si-a dorit metafora. poate dimpotriva.
pentru textul : poate de"un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers" - textul duce ideea instrainarii in spatiu comunitar. sau poate mai degraba anti-comunitar. dar cu siguranta ca se vad cele doua aspecte negative de care nu te poti refugia: frica de a te confrunta cu tine insuti si ideea celor care te inconjoara si nici ei nu mai merg in nicio directie. sau cel putin asa este perceput fiorul.raspunsul se vor versurile:
"acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii"
aici lipsa sunetului este evident tacerea. dar ea nu este o tragedie sau o ruptura. este de fapt linistea de dinaintea comuniunii. anticiparea pura si normala a actului de a intelege, a fi inteles si acceptat (poate in primul rind de catre tine), de a cunoaste rostul si de a-ti descoperi rostul tau in contextul eliberarii de persistenta ambiguitatii si dubiului.
"măcar lasă o urmă, să-mi vină pruncii tăi, îmbătați de lumină…" Cantată pentru pian de lumină și prunci zămisliți din lumină. Sonet pentru iarna viu născătoare de iubire, întru dalbă simțire, prag de timp, la ceasul anilor. Tu te naști odată cu anii, suflet "mai alb decât albul din tot". Sania iubirilor tale, dinspre veri ce "se tot duc înspre nea", fericită de a fi purtată de renii cei colindători ai gândului, ce "loc fac icoanelor de adăpost". Prunci tăi de lumină au primit binecuvântarea. Și prețuirea mea pentru sonetul iernii vibrând a viață. Fericite clipe de pruncie avut-ai și așa să îți fie anii mai departe, mai d e p a r t e a iubirii! Ela
pentru textul : Prunci de lumină deinteresant arcul intre "clipa ce ma cheama" si "timpul nerostit"
pentru textul : Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă deVersurile 11/ 14 sunt mai scurte. Ultimul vers e şi total aritmic. Artificiul pentru rimă e aşa şi aşa...
pentru textul : Iulie deîn limba română nu există cuvintele „recolecție” și „tepid”. chiar și existența substantivului „psihograf” e discutabilă.
pentru textul : polemică dear fi quite something.... si by the way, La Multi Ani Alina!
pentru textul : bucovina perfect deVă rog, dacă se poate, reîncadrarea textului
http://www.hermeneia.com/content/poem-f%C4%83r%C4%83-picioare
la categoria 'Experiment', subcategoria 'cutia cu nisip'.
Mulţumesc şi scuze pentru deranj.
pentru textul : Poem fără picioare deTincuța, ai pedalat pe o idee (fără a ști să mergi cu bicicleta) sub un text pe care nu l-ai înțeles.
pentru textul : Tetley dedeci tall poppies. pappies nu stiu ce inseamna. lectura buna!
pentru textul : pe tocuri prea înalte dete citesc aproape de fiecare data, desi las semn rar in pagina ta. ai acea situare sau desituare specifica poetilor care imi da incredere ca vei creste frumos. spor!
pentru textul : Hansel și Gretel deÎmi cer scuze și într-adevăr ar fi trebuit să fiu mai moderat, dar m-a enervat rău acel autor imberb care a cutezat să-mi spună mie să-l pup în cur în continuare pe Virgil Titarenco.... te rog să reiei istoria comm-urilor și poate îmi ridici avertismentul... eu îmi fac mea culpa dar el m-a înjurat primul într-un mod cât se poate de grosolan iar reacția mea a fost un efect pe un text valoros al celui pe care ar fi trebuit să-l pup in cur. Păi hai să scriem bine și apoi poate ne pupăm și în cur ok? Are cineva o problemă cu asta? Andu
pentru textul : preludiu în roșu deeu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
pentru textul : în casa îngerilor nu se fumează de- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Anișoara Iordache, Dacă citiți mai atent, veți vedea că nu am scris "venele capilare". Așa ceva ar fi o dovadă de necunoaștere a științei anatomice din partea mea. Puteți observa că am scris: "arterele venele capilarele". Între toate aceste substantive ar fi trebuit să existe cate o virgulă (arterele, venele, capilarele), dar, cum puteți vedea, am suprimat în mod intenționat punctuația, pentru mai multă fluență. Vă mulțumesc pentru lectură și vă doresc multă "inspirație", Mircea Florin Șandru
pentru textul : se aud cum lucrează electronii și neutronii deCred că titlul este un turn-off și repetarea lui în debutul textului agravează și mai mult impresia inițială. În proză mă aștept la respectarea regulilor de punctuație/redactare a textelor. Altfel, neobservând că e proză, la impresia inițială s-a mai adăugat și aceea că aș citi o metapoezie. Nu sunt de acord cu o grămadă de afirmații, nu doresc să intru în polemică, cea mai fragrantă fiind "viața nu este poezie și poezia nu este viață" Viața este poezie, sub orice aspect. Și reciproca e valabilă: orice poezie este o ființă vie, într-un univers distinct, independent. Aș puncta aici că te și contrazici. Dacă nu e vie, de ce spui că "atunci începi să faci poezie [...] nu faci decît să dai drumul fiarei din bîrlog. și ce fiară"? Ah, și cîtă frumusețe transpiră această fiară...
pentru textul : despre cum se aude spargerea zilelor în stomac decâteva observații pertinente.
pentru textul : fata din spatele ochelarilor decărturarii pot avea tot felul de preocupări.
nu țin să lămuresc pe nimeni de nimic.
dacă eu vreau să fie cald universul în poezie atunci așa este.
ce sunt eu știu cei care mă cunosc nu cei care fac gălăgie și nu se joacă la scara lor.
când vorbești despre Tecuci eu mă retrag, e clar că aici ori ai mâncat odată o bătaie cruntă, sau ai fost refuzat de o femeie frumoasă, ori ai tu ceva amintiri neplăcute și nefericite pe aici din copilărie.
te mai aștept ca și până acum, măi minunatule!
Si eu sunt de acord cu toti antecomentatorii mei, cu mici diferente, primele patru versuri mi se par foarte frumoase, ca intr-un film de Oscar. Mai departe, intervin balcanismele, dar in lumea asta exista poemul pentru Chichere. Penita in locul creionului trecut pe inventar, la ingeri.
pentru textul : Poemul pentru Chichere degeamul aburit in urma expiratiei, precum spui, intr-acolo trimitea respiratia cu pricina. poate ceva mai mult, respiratia prin geamul ala dintre copil si aerul dupa care tanjeau plamanii lui tineri... cred ca e de lucru acolo, ai dreptate. o sa mai sap la el, multam!:) Spor la toate cele bune!
pentru textul : respirația de pe geamuri deam gasit o problema in poezia ta si a celor care pretind ca o fac: nu are sentiment. e pur descriptiva, narativa. ai pierdut lirismul. poezia trebuie sa cante. nu am sa arunc nimic din ce scriu la cos, pentru ca in poezia mea eu nu ma ascund, nu ma schimonosesc. si nici nu te urasc. daca as trece aceste randuri intr-o forma de poezie, crezi ca as obtine un text nou? nu cred. ce spui tu in aceasta poezie, nu se simte. iaca, scriu si eu: o dara de soare albastrul paianjenilor ma mananca, o, da, ce absurd e norul acela, cred ca seamana cu o vata de zahar. dar eu cred in iubire, in barbatul de langa mine. .... nu stiu, e problema de perceptie, eu nu am venit pe hermeneia ca sa invat sau ca sa ma lansez. am venit ca sa scriu. pur si simplu. ia-o ca pe o defulare, constructiva.
pentru textul : Felix catus deEh, am şi eu dreptul să am ochiul lăuntric mai obtuz, Adriana. Iartă! Mai bine aşa decât să dau în diabet ori să plâng din senin.
pentru textul : Adoriana minus zece deDancus, ai o afirmatie nejustificata incomentariu. :) Nu cred in constructia poemelor tale? fals. O simt, mi-e de-ajuns. İn poezie intru de obicei orbeste si-mi las ratiunea undeva la poarta. Nu e vorba de artificial...poate de o virare brusca a trairilor. de durata sau nu - asta nu stiu, deocamdata...Curentele poetice si ambitiile de a parea cu orice pret originala ma lasa rece - nu-mi siluesc emotiile de dragul lor. Pace si tie. Adriana
pentru textul : Pe când un consens? dePagini