Măđălina, vorbeşti fără să-nţelegi corect un aspect esenţial (iar dacă mă întrebi pe mine, asta e lipsă de bun simţ).

- nu se cere calitate superioară pentru texte, se cere un număr de texte rezonabil (după ce textele slabe vor fi eliminate, aşadar, textele rămase vor fi, implicit, bune). Avem nevoie de acest număr rezonabil pentru că, mă întreb, ce concurs legitim se poate numi acela la care se înscriu 16 texte?!

- invitaţiile speciale erau făcute tocmai în acest sens, iar dacă ele sunt înţelese corect, concursul nu va "stagna".

Despre greţuri, lămâi şi alte contorsiuni-diatribe - propun să zâmbim şi să rămânem sobri!

Solomon, te rog sa pastrezi maniere civilizate si fata de celilalti membri ai Hermeneia. Ma indoiesc ca prin astfel de "aprecieri" vei incuraja pe altii sa te mai comenteze

oare de ce exista ultima strofa? mai ales chestia aia cu organismele vii. e ca o aiureala care infantilizeaza (sorry daca nu exista cuvintul. il inventam) restul. evident, unii (sau unele) vor spune ca barbatii ramin toata viata copii. dar nu cred ca asta justifica finalul.

bondărească...

extraordinar colindul. te-ai gandit sa te inscrii in ASCOR? abia acolo ar fi apreciata cum trebuie forma lirica a ispiratiei tale.

trebuie sa recunosc , mai mult oficial, ca promovarea ta a fost meritata din plin. mie nu mi-ar fi rusine sa ma duc cu acest poem
la orice lectura ori cenaclu. elementele de forta stau median si in final. m-a atras, m-a convins, a trecut prin mine. de aceea
las un semn de apreciere. al meu.

Ioan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.

nu sunt sigura ca ar fi trebuit sa arunci textul asta in cutia cu nisip. nu spune el lucruri noi, nu le spune prin cine stie ce artificii stilistice, dar...le spune. si reuseste sa transmita, chiar prin zgarcenia asta de mijloace, o stare de blazare in crescendo. cred ca voi trece mai des prin pagina ta. oricum, fara a emite pretenii de critic literar, ci numai ca om care mai citeste poezie din cand in cand, as spune ca ai urcat in ultima vreme...asa...de un an si ceva incoace. :)

in ciuda oricarui cleste poemul m-a inveselit si inaripat. nu am putut modifica starea si am ramas exact cu:
"adorm fericit

poate chiar sunt o alună gustoasă"

in timp ce ascult:nachtblut/nie gefraght

ioana, nu eram deloc rautacioasa. dimpotriva, iti faceam un fel de... curte, pentru ca stii ca tin la parerea ta. eu nu te-am vazut pe aici, dar ma bucur daca zici ca ai fost. dealtfel, textul asta a fost publicat, in timp, prin mai multe parti si a avut critici din cele mai diferite. eram si sunt extrem de curioasa cum va fi primit pe hermenia. pana acum am o opinie. poate voi mai avea si altele... tind sa cred ca voi mai avea.

inca un nume si ma lasam de comentarii

Un eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).

Frumoase şi emoţionante secvenţe. Eu am încercat să recitesc poemul punând verbele la timpul prezent ( sugerez o retrăire a trecutului, nu doar o amintire a lui :) ) Văd şi o altă aranjare a strofelor: un schimb între prima şi a treia strofă. Mi-a plăcut mult ,,după-amiaza
care nu avea
decât o singură ieşire"
Sebi, sunt păreri sincere :) sper că nu am supărat. Cu drag, Mariana.

nu știu ce să zic... mă lasi fără cuvinte...