Ah, Doru, ce intrebari imi pui!...:) da, mi-ar fi placut (intr-o astfel de casa am si crescut, de altfel) dar stiu ca ceva m-ar fi alungat de acolo, inspre...aiurea. poate mai tarziu, cand voi deveni - oh! - inteleapta. dar asta n-are nicio legatura cu romanismul sau cu un anume spatiu geografic, mai degraba cu un spatiu interior. spre care tind...deocamdata. insa mare dreptate ai in ce priveste tematica textelor mele din ultima vreme.
Ce înseamnă "perche" în limba română? (Știu un cuvânt italian care înseamnă "pentru ce", dar nu văd legătura cu româna). Nu l-am găsit în DEX. Sau, dacă reformulez în același stil: În limba română, "perche" wa nan desu ka?
cui nu-i place finalul?:) în rest nu mă bag :), și uite , hai treacă de la mine, am băgat două semne (ultimele, nu voi mai proceda așa pentru că respect inteligența cititorului în general) ca să nu fie messenger răspunsul meu.
varianta ta îmi place. sfârşitul e puţin afumat, în sensul că vorbeşti de oglindă, iar apoi te muţi la clepsidră. sper, sper, sper că nu facem aluzie unul la altul!
Multumesc Maat pentru observatii si apreciere. Nu am inteles insa ce vrei sa spui prin " nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!". Au fost multe scrise aici pe sub textul asta. Poate imi explici.
Din prea drag de degetul meu arătător, azi îl voi sprijini a odihnă, în tiparul perlat al cheotoarei de la rever și voi lăsa penițele voastre să se răzvrătească în onduleuri de sineală – CaileanArancaBeniamin - CaileanArancaBeniamin; Voi spune în pre-facerea mea, iată lumea începe la fel, Nic-oloci, Nic-ulina și îmi voi aminti de Aranca. Era tot pe vremea culorilor mele; Aranca lăsa în fiecare vară orașul și venea aici, să vadă cerul cum se lărgește peste ea. Ziua umbla cu o basma de mătase trasă peste frunte, să nu îi ardă soarele fața. Aranca avea mereu pielea albă și ochii un pic duși în fundul capului, nu prea mult, atît cît să nu o strigi; pentru că ea se purta, nu călca; ea era o trecere, nu o adăstare; o însemnare cu roșu la vii, dar de care puteai uita, dacă nu puneai calendarul pe perete, la vedere. Lumea îi spunea Maica Domnului! uite, trece Maica Domnului! Și Aranca se purta, nu călca, era o trecere, nu o adăstare. Uite, trece Maica Domnului! Și din trecerea ei îmi ramîneau mie cuvinte și atît, Aranca Aranca Aranca de ieri de mîine de az odată o să te pușc cu numele meu în roșul de buze și de obraz
mă trezisem așa într-o dimineață cu chef de joacă. mi-am întins mâinile ca să le dezmorțesc, apoi m-am uitat la cea de lângă mine și m-am dus să-mi fac o cafea. am luat halatul, l-am pus cam adormit pe mine, și am ajuns la bucătărie. după aceea am așteptat cuminte să fiarbă apa (încă beau coffee la ibric) și mă uitam cu un ochi la televizor pe tvr info. da , îmi ziceam, bun post ăsta. am savurat cafeaua m-am îmbrăcat și am venit la muncă. aici nu mai aveam chef de joacă, așa că după ce m-a sunat ea să-mi amintească de întâlnirea cu Gelu, m-am pus serios pe treabă. oare a câta dimineață o fi fost aceasta de când mă mint că vreau să devin tot ceea ce vreau în această viață? dar nu. ar fi atât de obositor. aaaahhhh! mă scuzați, am căscat.
"cand calul troian a intrat in cetate", dincolo de prozodie si oarecum simpla cursivitate, poate insemna ceva diferit pentru fiecare cititor. mie doua lucruri, la prima citire, mi-a sugerat:
1. poezia, in intrusivitatea ei in viata, in bagajul sufletesc al unei persoane, cum am fi noi, poetii, cautatorii de sensuri, de arta, etc. poate deveni un cal troian. cineva poate sa strige: hei, poezia e zeul nostru, si toata hoarda asta de destepti literari sa cada in genunchi si sa zica amin, poezia e vrednica de inchinare.
2. actualul presedinte al americii, cu aura sa de superstar, de fornaitoare mesianitate, nimeni nestiind de unde vine si unde se duce, in jurul caruia lumea se strange ca la urs, ca la o aratare cazuta din cer, maine, poimaine declarandu-l salvatorul ei, dumnezeul ei...
"numai el se intreba
de ce avea atîta ură și tristețe pentru ei
și mai ales
de ce simțea
cum trupul i se schimbă
într-un trup inert
din lemn"
aceste lucruri stupide mi-au trecut mie prin cap citind "cand calul troian a intrat in cetate". scuzati!
citindu/te, am remarcat placerea de a plimba cititorul prin tot felul de imagini legate, aleatoriu, de pisica. nu inteleg cum poti invata pisica sa puna mâna la gura si nici ce cauta, in finalul textului, acea broasca. poate se vor a fi metafore, insa, in acest poem sunt aiure si fortate. sa inteleg ca este vorba despre "un celebru scriitor. un scriitor pe care toți îl citesc uimiți fără să se poată hotărî, dacă individul scrie bine sau nu."?
sori la perigeu....hmmm, nu știu sunt expresii care sună aiurea.
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.
deci, tu și disperarea sunteți într-un astfel de moment, în punctul cel mai aproape de pământ? de ce sunteți acolo, care e sensul în strofă, în poezie? de ce nu sub pământ? apoi, sori...substantivul ăsta face ca în context să nu fie nimic de plâns în poziția lui. aceasta deși, tonul și construcția sugerează altceva, un suflet pierdut, pentru care nimic nu mai are sens, etc...ori tu la final te contrazici și zici că tu și disperarea sunteți sori la perigeu...logic ( și, da, e nevoie și de logică în poezie, deși pare paradoxal, chiar de o logică a absurdului, dar asta e altă discuție), logic, deci, ar fi să fii/ fiți sori la apus, la nu știu, sori pierduți...problema e că...nu iese rima, de aia ziceam că-s forțate și nesusținute de text.
mă rog, eu cam asta cred, dar tu, bineînțeles, ai libertatea să iei sau nu în calcul opiniile mele. și, totodată, simpatia mea pentru un om pe care-l cunosc și prețuiesc.
Stereotipii cu gramada. Textul in sine e un mare stereotip. Mi-a placut atat:
"cuvintele astea au rămas în mine
se plimbă prin sânge
de la aortă
până la ochi
se opresc pe buze
aşteptând ecoul
"
Anumite clișee sunt intenționat puse. Chiar este pornit (experimentul) de la un clișeu. Poate te referi la altele, care au scăpat propriei vigilențe :-) Bine că nu ești intransigent până la capăt, ce altceva pot spune. Te mai aștept. Fiecare alegem un anumit limbaj al poeziei, dar cred că am înțeles ce vrei să spui.
Bianca, Am recitit la rece "Bufonul". Ai avut dreptate. El, sub forma actuala, este clar acum pentru mine ca nu va intra in volum. De asta este extrem de utila interactivitatea. Multumesc, Gorun
Mi-au placut formulari de genul "ploi albe /de parcă în cer au crăpat oalele cu lapte", "a intrat să pună masă și leagăn pentru prunci" insa e mult, poate prea mult, balast... parerea mea este ca esti nehotarata intre a scrie proza si poezie. Nu-i bai, acum in genul numit poezie incap multe atat la nivel formal cat si pe partea de continut insa un construct din acesta diluat tinde sa devina neconvingator.
margas, două observații:
- prima, regulamentul hermeneia spune despre comentarii că trebuie:
23.3. să evite pe cît posibil formularea
de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei
altui comentator al textului
- a doua, cutuma pe hermeneia este să nu se pretindă (in limitele rezonabilului) exigențe literare sau gramaticale, tipografice, etc în ce privește comentariile. nu am făcut-o cu nimeni așa că nu o facem nici cu privire la adrian.
teama mea este că intervenția ta la adresa lui a fost provocatoare. nu îți amintesc decît că „cine seamănă vînt culege furtună” și că nu faci decît să confirmi (prin astfel de intervenții sui generis) că ai probleme de natură misandristă și poate chiar o antipatie față de adrian. dacă acesta este cazul îți recomand să îți rezolvi conflictele personale pe alte căi.
however, asta nu se vrea să sune ca un fel de politică anti-conflict. pe hermeneia nu sînt interzise sau descurajate conflictele și disputele cu real conținut literar, artistic, filosofic, etc. dar daca cineva are doar chef să joace bîza probabil că a greșit ușa.
Da, ai dreptate, e destul de contextualizat. E scris după o călătorie dincolo de Prut. În rest, e realitate virtuală. Confundabilă. Merci de trecere pe aici, Virgil.
Stii care e problema de fapt Virgile? Pe bune... tu ai impresia ca toti suntem prosti iar tu esti singurul destept. Si poti sa jonglezi cu etimologia cat vrei tu ca tot nefericit o sa ramai, parerea mea. Tu ne arati aici "the bravery of being out of range" si cam atat. Get a life, Bobadil
si totusi nu sunt de acord cu aceasta "inovatie" de a alege varianta preferata; imi sugereaza prea mult un aspect pe care nu il doresc, prea comercial. in plus imi da senzatia unei nesigurante. nu te lasa influentata. in afara de asta, compararea unei poezii cu o pictura cu mai multe straturi succesive sau cu o icoana, e iarasi fortata; chiar si cu ideea unui palimpsest, mi se pare prea exagerata. revin. maine.
"cub cu vise" e singura chestie care mie mi se pare ca scartaie. in rest , o poezie adanca, cu o simbolistica aparte, a carui esenta nu o poti suprinde usor, e nevoie de mai multe lecturi pentru a putea sa il gusti cu adevarat. finalul este unul de efect, in ciuda faptului ca poate aparea banal, este plin de nonșalanta, si trece din planul fragmentar in care e creata poezia, in planul real, palpabil , o imagine concreta a femeii indragostite! interesant, mai trec si eu prin talgerele tale. queen
draga ela, stiu (sau banui) ca esti o persoana mai sensibila. asa ca am sa depun un extra efort sa nu te simti ofensata. este evident ca pe hermeneia.com nu exista nici o regula cu privire la cum trebuie sa te semnezi sau daca trebuie sa te semnezi sub texte. am considerat chestia asta o problema minora si in general sint omul care nu incrimineaza pe nimeni "by default". trebuie insa sa te rog sa scoti precizarea de sub textul tau cum ca esti editor in alta parte. noi nu incurajam publicitatea acestui site la noi in comunitate. in plus as dori sa iti spun ca la un moment dat am mentionat numele unui site de-al meu pe poezie dot ro si mi-a fost cenzurat de herinean. asa ca, in numele reciprocitatii te rog sa procedezi in consecinta. as putea spune mai multe dar nu vreau eu sa fiu acuzat ca dezgrop securea razboiului. dau sansa unei solutii tacite si elegante. in cazul in care mesajul meu va fi perceput altfel, stii tu povestea cu mircea si baiazid. oricum la noi in comunitate esti bine primita dar incearca sa nu porti tresele unei uniforme care noua nu ne face placere. aici esti doar un simpu membru. si atit. multumesc, virgil titarenco director hermeneia
Multumesc! Este ,,îţi''. În sensul că nu se plâng...că păstrează secretul dramei lor interioare.E o poezie care înseamnă mult pentru mine şi îţi mărturisesc că ieri am stat mult pe gânduri dacă s-o public sau nu, deşi am scris-o acum doi ani. Am lucrat câteva ore la variante alternative, care mi-au părut din ce în ce mai diluate ca intensitate a emoţiei. În cele din urmă, am intrat aici şi m-am înfăţişat aşa cum sunt :)
Mulţumesc pentru trecere şi semn! ( O să ascult şi eu acum ceea ce asculai tu când ai citit... Chitara clasică e o veche dar permanentă revelaţie pentru mine)
Poemul are un plăcut iz nipon.
Susțin și eu sugestia lui Adrian. Chiar nu sunt necesare acele cuvinte. Ele denumesc o acțiune atât de evidentă încărcând poemul. Lipsa lor o asociez cu pauza din haiku, moment în care tranziția spre versul final se face în cititor după un moment de tăcere, de suspans.
un text ok care îmi amintește de scrierile (și nu de picturile!) lui Salvador Dali...
Ambițios, incisiv, tentant, pe alocuri insidios, textul curge frumos către un final nu neapărat reușit, mai degrabă izbutit.
Mi-a plăcut sexualitatea ascunsă a textului, îi dă forță fără vulgaritate.
Pentru asta dau peniță.
Minusurile sunt multe mai ales dpdv al exprimării și textul merită rescris pentru a elimina bâlbele cu care obosește cititorul.
Încă nu e poezie în textul ăsta
Dar comparativ cu ce citesc lately, e totuși ceva care îmi amintește de poezie
multumim Marina, este un articol de felul carora ne dorim mai multe pe Hermeneia. multumesc ca ai spar gheata. te mai asteptam. au participat si reviste romanesti?
Pentru a putea continua discuţia este necesară precizarea termenului „spiritualitate”. Apelul la dicţionare nu mă ajută fiind lovit de circularitate ( Spiritualitatea este: „Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale” sau „Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vieții spirituale” sau „ansamblu de idei și sentimente care caracterizează un popor, o națiune din punctul de vedere al vieții spirituale”, etc..).
Pentru mine sintagma - întrebare „de unde venim cine suntem încotro ne îndreptam?” (titlul unui tablou celebru al lui Gauguin), la care nu a răspuns şi nu poate răspunde (cel puţin încă) mulţumitor nici ştiinţa, nici filosofia, nici religia, nici arta şi nici măcar mistica subîntinde (conţine) spiritualitatea. Şi arta (poeticul), că de el ne ocupăm, ca şi, cel puţin mistica şi filosofia încearcă, în diverse perioade de timp, să dea un răspuns. Fiecare în felul său. Pentru că:
A vorbi „religios”, înseamnă a vorbi dogmatic.
A vorbi „științific”, înseamnă a vorbi „fără rest”.
A vorbi „filosofic” sau „poetic” sau „mistic” înseamnă a vorbi despre transcendent, arătând metaforic, adică sugerând (despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, dar se poate arăta).
A vorbi „mistic” înseamnă că ceea ce se arată, aşa este.
A vorbi „poetic”, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, că ar putea fi.
A vorbi filosofic, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi, dar să te îndoieşti tot timpul.
A vorbi ştiinţifico-filosofic sau ştiinţifico-poetic sau ştiinţifico-mistic e un non sens, înseamnă a vorbi fără rest despre ceea ce nu se poate vorbi, adică să „filosofezi” cum zice Heidegger sau a bate câmpii.
A vorbi filosofico-ştiinţific, are sens pentru că ţii seama de ceea ce se poate vorbi fără rest la un moment dat şi de ce se poate vorbi cu rest, la acelaşi moment, adică previzional.
A vorbi mistico-ştiinţific, este fără sens, ca şi poetico-ştiinţific.
Mă opresc la „poetic” pentru că, dintre toate el reacţionează cel mai prompt şi este, după părerea mea, cel care dispune de cea mai mare receptivitate. Prin urmare el cred că are cea mai mică inerţie în a contura o „condiţie existenţială” după o ruptură drastică care produce o bulversare a omului la un moment dat. Şi tot aşa cum, relativ recent, de exemplu, „dadaismul” (marcând ruptura) şi-a găsit expresia în „suprarealism” - şi exemplele pot continua – şi „postmodernismul” (ruptura) îşi va găsi, probabil, mai devreme sau mai târziu, expresia în „ceva” pe care, deocamdată nu-l putem caracteriza şi, în consecinţă, nu-i putem da un nume. Singurul lucru pe care îl putem face noi cei care avem sensibilitate specifică (fără a fi neapărat creatori, dar măcar receptori) este de a „simţi” dacă „restul” care „se arată” metaforic ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, ar putea fi. Mă repet poate, a avea pretenţia că vorbeşti „poetic” fără „rest”, adică în mod univoc, este la a rămâne la un metaforic de suprafaţă, oricât dc strălucitor ar fi acesta.
Evident, rămâne deschisă întrebarea: cum receptăm „restul” poetic propus de perioadele care au trecut? Are acest „rest” perenitate oricând ar fi fost sau ar fi încercat să ne fie „revelat” de poetic?
Mai adaug: se pare că, la început, omul s-a exprimat cu „rest” în mod „mitic”, adică „poetic”, ulterior s-a ajuns la „rest mistic” sau „filosofic”. Ceea ce ar putea fi un argument pentru perenitatea poeticului.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ah, Doru, ce intrebari imi pui!...:) da, mi-ar fi placut (intr-o astfel de casa am si crescut, de altfel) dar stiu ca ceva m-ar fi alungat de acolo, inspre...aiurea. poate mai tarziu, cand voi deveni - oh! - inteleapta. dar asta n-are nicio legatura cu romanismul sau cu un anume spatiu geografic, mai degraba cu un spatiu interior. spre care tind...deocamdata. insa mare dreptate ai in ce priveste tematica textelor mele din ultima vreme.
pentru textul : lin deCe înseamnă "perche" în limba română? (Știu un cuvânt italian care înseamnă "pentru ce", dar nu văd legătura cu româna). Nu l-am găsit în DEX. Sau, dacă reformulez în același stil: În limba română, "perche" wa nan desu ka?
pentru textul : uite-l pe unul foarte periculos decui nu-i place finalul?:) în rest nu mă bag :), și uite , hai treacă de la mine, am băgat două semne (ultimele, nu voi mai proceda așa pentru că respect inteligența cititorului în general) ca să nu fie messenger răspunsul meu.
pentru textul : psalmul apelor simple desi inca ceva ce am uitat
pentru textul : Anatomia și Fiziologia Iubirii devarianta ta îmi place. sfârşitul e puţin afumat, în sensul că vorbeşti de oglindă, iar apoi te muţi la clepsidră. sper, sper, sper că nu facem aluzie unul la altul!
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deMultumesc Maat pentru observatii si apreciere. Nu am inteles insa ce vrei sa spui prin " nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!". Au fost multe scrise aici pe sub textul asta. Poate imi explici.
pentru textul : psalm deDin prea drag de degetul meu arătător, azi îl voi sprijini a odihnă, în tiparul perlat al cheotoarei de la rever și voi lăsa penițele voastre să se răzvrătească în onduleuri de sineală – CaileanArancaBeniamin - CaileanArancaBeniamin; Voi spune în pre-facerea mea, iată lumea începe la fel, Nic-oloci, Nic-ulina și îmi voi aminti de Aranca. Era tot pe vremea culorilor mele; Aranca lăsa în fiecare vară orașul și venea aici, să vadă cerul cum se lărgește peste ea. Ziua umbla cu o basma de mătase trasă peste frunte, să nu îi ardă soarele fața. Aranca avea mereu pielea albă și ochii un pic duși în fundul capului, nu prea mult, atît cît să nu o strigi; pentru că ea se purta, nu călca; ea era o trecere, nu o adăstare; o însemnare cu roșu la vii, dar de care puteai uita, dacă nu puneai calendarul pe perete, la vedere. Lumea îi spunea Maica Domnului! uite, trece Maica Domnului! Și Aranca se purta, nu călca, era o trecere, nu o adăstare. Uite, trece Maica Domnului! Și din trecerea ei îmi ramîneau mie cuvinte și atît, Aranca Aranca Aranca de ieri de mîine de az odată o să te pușc cu numele meu în roșul de buze și de obraz
pentru textul : șase creioane demă trezisem așa într-o dimineață cu chef de joacă. mi-am întins mâinile ca să le dezmorțesc, apoi m-am uitat la cea de lângă mine și m-am dus să-mi fac o cafea. am luat halatul, l-am pus cam adormit pe mine, și am ajuns la bucătărie. după aceea am așteptat cuminte să fiarbă apa (încă beau coffee la ibric) și mă uitam cu un ochi la televizor pe tvr info. da , îmi ziceam, bun post ăsta. am savurat cafeaua m-am îmbrăcat și am venit la muncă. aici nu mai aveam chef de joacă, așa că după ce m-a sunat ea să-mi amintească de întâlnirea cu Gelu, m-am pus serios pe treabă. oare a câta dimineață o fi fost aceasta de când mă mint că vreau să devin tot ceea ce vreau în această viață? dar nu. ar fi atât de obositor. aaaahhhh! mă scuzați, am căscat.
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia de"cand calul troian a intrat in cetate", dincolo de prozodie si oarecum simpla cursivitate, poate insemna ceva diferit pentru fiecare cititor. mie doua lucruri, la prima citire, mi-a sugerat:
1. poezia, in intrusivitatea ei in viata, in bagajul sufletesc al unei persoane, cum am fi noi, poetii, cautatorii de sensuri, de arta, etc. poate deveni un cal troian. cineva poate sa strige: hei, poezia e zeul nostru, si toata hoarda asta de destepti literari sa cada in genunchi si sa zica amin, poezia e vrednica de inchinare.
2. actualul presedinte al americii, cu aura sa de superstar, de fornaitoare mesianitate, nimeni nestiind de unde vine si unde se duce, in jurul caruia lumea se strange ca la urs, ca la o aratare cazuta din cer, maine, poimaine declarandu-l salvatorul ei, dumnezeul ei...
"numai el se intreba
de ce avea atîta ură și tristețe pentru ei
și mai ales
de ce simțea
cum trupul i se schimbă
într-un trup inert
din lemn"
aceste lucruri stupide mi-au trecut mie prin cap citind "cand calul troian a intrat in cetate". scuzati!
pentru textul : cînd calul troian a intrat în cetate deMA REFER LA APELATIV....
pentru textul : Consumaționism decitindu/te, am remarcat placerea de a plimba cititorul prin tot felul de imagini legate, aleatoriu, de pisica. nu inteleg cum poti invata pisica sa puna mâna la gura si nici ce cauta, in finalul textului, acea broasca. poate se vor a fi metafore, insa, in acest poem sunt aiure si fortate. sa inteleg ca este vorba despre "un celebru scriitor. un scriitor pe care toți îl citesc uimiți fără să se poată hotărî, dacă individul scrie bine sau nu."?
pentru textul : poem despre o posibilă viață râioasă desori la perigeu....hmmm, nu știu sunt expresii care sună aiurea.
pentru textul : suflet felii dePERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.
deci, tu și disperarea sunteți într-un astfel de moment, în punctul cel mai aproape de pământ? de ce sunteți acolo, care e sensul în strofă, în poezie? de ce nu sub pământ? apoi, sori...substantivul ăsta face ca în context să nu fie nimic de plâns în poziția lui. aceasta deși, tonul și construcția sugerează altceva, un suflet pierdut, pentru care nimic nu mai are sens, etc...ori tu la final te contrazici și zici că tu și disperarea sunteți sori la perigeu...logic ( și, da, e nevoie și de logică în poezie, deși pare paradoxal, chiar de o logică a absurdului, dar asta e altă discuție), logic, deci, ar fi să fii/ fiți sori la apus, la nu știu, sori pierduți...problema e că...nu iese rima, de aia ziceam că-s forțate și nesusținute de text.
mă rog, eu cam asta cred, dar tu, bineînțeles, ai libertatea să iei sau nu în calcul opiniile mele. și, totodată, simpatia mea pentru un om pe care-l cunosc și prețuiesc.
Stereotipii cu gramada. Textul in sine e un mare stereotip. Mi-a placut atat:
"cuvintele astea au rămas în mine
se plimbă prin sânge
de la aortă
până la ochi
se opresc pe buze
aşteptând ecoul
"
emil
pentru textul : Şotron deAnumite clișee sunt intenționat puse. Chiar este pornit (experimentul) de la un clișeu. Poate te referi la altele, care au scăpat propriei vigilențe :-) Bine că nu ești intransigent până la capăt, ce altceva pot spune. Te mai aștept. Fiecare alegem un anumit limbaj al poeziei, dar cred că am înțeles ce vrei să spui.
pentru textul : Magellan deexistă pace prefăcută? textul este mult peste nivelul meu de întelegere.
pentru textul : urme deBianca, Am recitit la rece "Bufonul". Ai avut dreptate. El, sub forma actuala, este clar acum pentru mine ca nu va intra in volum. De asta este extrem de utila interactivitatea. Multumesc, Gorun
pentru textul : Bufonul deMi-au placut formulari de genul "ploi albe /de parcă în cer au crăpat oalele cu lapte", "a intrat să pună masă și leagăn pentru prunci" insa e mult, poate prea mult, balast... parerea mea este ca esti nehotarata intre a scrie proza si poezie. Nu-i bai, acum in genul numit poezie incap multe atat la nivel formal cat si pe partea de continut insa un construct din acesta diluat tinde sa devina neconvingator.
pentru textul : interviu demargas, două observații:
- prima, regulamentul hermeneia spune despre comentarii că trebuie:
23.3. să evite pe cît posibil formularea
de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei
altui comentator al textului
- a doua, cutuma pe hermeneia este să nu se pretindă (in limitele rezonabilului) exigențe literare sau gramaticale, tipografice, etc în ce privește comentariile. nu am făcut-o cu nimeni așa că nu o facem nici cu privire la adrian.
teama mea este că intervenția ta la adresa lui a fost provocatoare. nu îți amintesc decît că „cine seamănă vînt culege furtună” și că nu faci decît să confirmi (prin astfel de intervenții sui generis) că ai probleme de natură misandristă și poate chiar o antipatie față de adrian. dacă acesta este cazul îți recomand să îți rezolvi conflictele personale pe alte căi.
pentru textul : Fluturi pe lampă* dehowever, asta nu se vrea să sune ca un fel de politică anti-conflict. pe hermeneia nu sînt interzise sau descurajate conflictele și disputele cu real conținut literar, artistic, filosofic, etc. dar daca cineva are doar chef să joace bîza probabil că a greșit ușa.
Before I forget again: the word "milo" in my poem means "Small drought-resistant sorghums having large yellow or whitish grains"
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 6 deDa, ai dreptate, e destul de contextualizat. E scris după o călătorie dincolo de Prut. În rest, e realitate virtuală. Confundabilă. Merci de trecere pe aici, Virgil.
pentru textul : praying ground blues deAlma - Tibik Indrikova e Andrea Lazar Anamaria . Textele sunt discutii interactive mai vechi, improvizatii on line . Multumim de trecere.
pentru textul : Tibik & Rameau deStii care e problema de fapt Virgile? Pe bune... tu ai impresia ca toti suntem prosti iar tu esti singurul destept. Si poti sa jonglezi cu etimologia cat vrei tu ca tot nefericit o sa ramai, parerea mea. Tu ne arati aici "the bravery of being out of range" si cam atat. Get a life, Bobadil
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I desi totusi nu sunt de acord cu aceasta "inovatie" de a alege varianta preferata; imi sugereaza prea mult un aspect pe care nu il doresc, prea comercial. in plus imi da senzatia unei nesigurante. nu te lasa influentata. in afara de asta, compararea unei poezii cu o pictura cu mai multe straturi succesive sau cu o icoana, e iarasi fortata; chiar si cu ideea unui palimpsest, mi se pare prea exagerata. revin. maine.
pentru textul : the last song of Shéhérazade de"cub cu vise" e singura chestie care mie mi se pare ca scartaie. in rest , o poezie adanca, cu o simbolistica aparte, a carui esenta nu o poti suprinde usor, e nevoie de mai multe lecturi pentru a putea sa il gusti cu adevarat. finalul este unul de efect, in ciuda faptului ca poate aparea banal, este plin de nonșalanta, si trece din planul fragmentar in care e creata poezia, in planul real, palpabil , o imagine concreta a femeii indragostite! interesant, mai trec si eu prin talgerele tale. queen
pentru textul : ce să fac dedraga ela, stiu (sau banui) ca esti o persoana mai sensibila. asa ca am sa depun un extra efort sa nu te simti ofensata. este evident ca pe hermeneia.com nu exista nici o regula cu privire la cum trebuie sa te semnezi sau daca trebuie sa te semnezi sub texte. am considerat chestia asta o problema minora si in general sint omul care nu incrimineaza pe nimeni "by default". trebuie insa sa te rog sa scoti precizarea de sub textul tau cum ca esti editor in alta parte. noi nu incurajam publicitatea acestui site la noi in comunitate. in plus as dori sa iti spun ca la un moment dat am mentionat numele unui site de-al meu pe poezie dot ro si mi-a fost cenzurat de herinean. asa ca, in numele reciprocitatii te rog sa procedezi in consecinta. as putea spune mai multe dar nu vreau eu sa fiu acuzat ca dezgrop securea razboiului. dau sansa unei solutii tacite si elegante. in cazul in care mesajul meu va fi perceput altfel, stii tu povestea cu mircea si baiazid. oricum la noi in comunitate esti bine primita dar incearca sa nu porti tresele unei uniforme care noua nu ne face placere. aici esti doar un simpu membru. si atit. multumesc, virgil titarenco director hermeneia
pentru textul : mistral de novembre deMultumesc! Este ,,îţi''. În sensul că nu se plâng...că păstrează secretul dramei lor interioare.E o poezie care înseamnă mult pentru mine şi îţi mărturisesc că ieri am stat mult pe gânduri dacă s-o public sau nu, deşi am scris-o acum doi ani. Am lucrat câteva ore la variante alternative, care mi-au părut din ce în ce mai diluate ca intensitate a emoţiei. În cele din urmă, am intrat aici şi m-am înfăţişat aşa cum sunt :)
pentru textul : Femeia de miercuri deMulţumesc pentru trecere şi semn! ( O să ascult şi eu acum ceea ce asculai tu când ai citit... Chitara clasică e o veche dar permanentă revelaţie pentru mine)
Se recomandă forma „măceș”.
Poemul are un plăcut iz nipon.
pentru textul : Întoarcerea toamnei deSusțin și eu sugestia lui Adrian. Chiar nu sunt necesare acele cuvinte. Ele denumesc o acțiune atât de evidentă încărcând poemul. Lipsa lor o asociez cu pauza din haiku, moment în care tranziția spre versul final se face în cititor după un moment de tăcere, de suspans.
un text ok care îmi amintește de scrierile (și nu de picturile!) lui Salvador Dali...
pentru textul : se ia prin copy-paste deAmbițios, incisiv, tentant, pe alocuri insidios, textul curge frumos către un final nu neapărat reușit, mai degrabă izbutit.
Mi-a plăcut sexualitatea ascunsă a textului, îi dă forță fără vulgaritate.
Pentru asta dau peniță.
Minusurile sunt multe mai ales dpdv al exprimării și textul merită rescris pentru a elimina bâlbele cu care obosește cititorul.
Încă nu e poezie în textul ăsta
Dar comparativ cu ce citesc lately, e totuși ceva care îmi amintește de poezie
multumim Marina, este un articol de felul carora ne dorim mai multe pe Hermeneia. multumesc ca ai spar gheata. te mai asteptam. au participat si reviste romanesti?
pentru textul : Al 16-lea Salon al Revistei de la Paris dePentru a putea continua discuţia este necesară precizarea termenului „spiritualitate”. Apelul la dicţionare nu mă ajută fiind lovit de circularitate ( Spiritualitatea este: „Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale” sau „Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vieții spirituale” sau „ansamblu de idei și sentimente care caracterizează un popor, o națiune din punctul de vedere al vieții spirituale”, etc..).
Pentru mine sintagma - întrebare „de unde venim cine suntem încotro ne îndreptam?” (titlul unui tablou celebru al lui Gauguin), la care nu a răspuns şi nu poate răspunde (cel puţin încă) mulţumitor nici ştiinţa, nici filosofia, nici religia, nici arta şi nici măcar mistica subîntinde (conţine) spiritualitatea. Şi arta (poeticul), că de el ne ocupăm, ca şi, cel puţin mistica şi filosofia încearcă, în diverse perioade de timp, să dea un răspuns. Fiecare în felul său. Pentru că:
A vorbi „religios”, înseamnă a vorbi dogmatic.
A vorbi „științific”, înseamnă a vorbi „fără rest”.
A vorbi „filosofic” sau „poetic” sau „mistic” înseamnă a vorbi despre transcendent, arătând metaforic, adică sugerând (despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, dar se poate arăta).
A vorbi „mistic” înseamnă că ceea ce se arată, aşa este.
A vorbi „poetic”, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, că ar putea fi.
A vorbi filosofic, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi, dar să te îndoieşti tot timpul.
A vorbi ştiinţifico-filosofic sau ştiinţifico-poetic sau ştiinţifico-mistic e un non sens, înseamnă a vorbi fără rest despre ceea ce nu se poate vorbi, adică să „filosofezi” cum zice Heidegger sau a bate câmpii.
A vorbi filosofico-ştiinţific, are sens pentru că ţii seama de ceea ce se poate vorbi fără rest la un moment dat şi de ce se poate vorbi cu rest, la acelaşi moment, adică previzional.
A vorbi mistico-ştiinţific, este fără sens, ca şi poetico-ştiinţific.
Mă opresc la „poetic” pentru că, dintre toate el reacţionează cel mai prompt şi este, după părerea mea, cel care dispune de cea mai mare receptivitate. Prin urmare el cred că are cea mai mică inerţie în a contura o „condiţie existenţială” după o ruptură drastică care produce o bulversare a omului la un moment dat. Şi tot aşa cum, relativ recent, de exemplu, „dadaismul” (marcând ruptura) şi-a găsit expresia în „suprarealism” - şi exemplele pot continua – şi „postmodernismul” (ruptura) îşi va găsi, probabil, mai devreme sau mai târziu, expresia în „ceva” pe care, deocamdată nu-l putem caracteriza şi, în consecinţă, nu-i putem da un nume. Singurul lucru pe care îl putem face noi cei care avem sensibilitate specifică (fără a fi neapărat creatori, dar măcar receptori) este de a „simţi” dacă „restul” care „se arată” metaforic ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, ar putea fi. Mă repet poate, a avea pretenţia că vorbeşti „poetic” fără „rest”, adică în mod univoc, este la a rămâne la un metaforic de suprafaţă, oricât dc strălucitor ar fi acesta.
Evident, rămâne deschisă întrebarea: cum receptăm „restul” poetic propus de perioadele care au trecut? Are acest „rest” perenitate oricând ar fi fost sau ar fi încercat să ne fie „revelat” de poetic?
Mai adaug: se pare că, la început, omul s-a exprimat cu „rest” în mod „mitic”, adică „poetic”, ulterior s-a ajuns la „rest mistic” sau „filosofic”. Ceea ce ar putea fi un argument pentru perenitatea poeticului.
pentru textul : Nihilismul şi Cotitura lingvistică dePagini