Typo la "reaspiratia" (presupun). OK constinetizez declaratia aceasta de dragoste de mama, adulatia, dar cu toate astea mie ca cititor nu-mi provoaca nimic, in speta nimic nou. Tot ce e in textul acesta s-a mai zis in "n" feluri. Ar fi de preferat un pic de inovatie in idei sau macar in forma de expresie.
Le monde est proche. l'horizon de cendre plonge dans la rivière, se confondant avec le bruissement végétal pulsatile. Fourmis et lucioles surgissent à travers le tissu de mauvaises herbes - bestioles curieuses et affamées. les libellules bondissent dans l'étincelant reflet de cette sainte matinée Dans le vert brumeux d'octobre le chrysanthème montre son oeil jaune minuscule, surpris par tout. Le monde est proche Des images chuchottent dans mes yeux, intimes et bizarres tout à la fois. *** la seule chose qui n'est pas correcte est " surpris par top." Mais est-ce vraiment "poate ou bien plutôt "toate" ? et cette approximation du monde "en détails" est très jolie, avec un charme diffus, mais certain. à bientôt, Ioana. :)
zidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.
Adrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
Metafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
eu am crezut pînă în ultima clipă că jazz ambiental e scrisă de un poet și am încercat –fără succes - să intuiesc autorul. am simțit că e un adversar redutabil. sînt plăcute aceste surprize și interesante trăirile din culise. mulțumesc , felicitări și ție, sper că ne e permis acest răsfăț după o noapte de beție poetică.
Alina, eu cred că tu îi cunoști foarte bine și singură. Activezi în lumea literara de foarte mulți ani. Repet, nu s-a vrut a fi o frondă, ci doar o luare de atitudine(ironică, pamfletară) în fața unei anumite tendințe din literatura românească de astăzi.
nesustinut pana la un moment dat (desi egal), mi se pare ca poemul se pierde prea mult. isi pierde din concentrare din cauza tensiunii. dar tocmai de aceea are acel ceva, de care iti aduci aminte cand citesti un text slab
îmi cer scuze tuturor cărora nu le-am mulțumit pînă acum pentru aprecieri. Nu prea am simțit nevoia să atrag în mijlocul sărbătorilor atenția asupra mea. Acesta a fost motivul.
Aranca, am verificat.. e corect. Nu am nici cea mai vaga explicatie de ce si cum o fotografie a unei statui parisiene este blocata de photobucket. Maine vor bloca si Statuia Libertatii? Cine zicea ca arta trebuie eliberata de orice cenzura? Adrian
alma - sigur că tema nu e nouă. Aici intervin propriile trăiri ale autorului, într-o lume văzută întotdeauna ca un spațiul al constrângerilor. Important este că ți-a plăcut.
Nu înțeleg cum se poate ca un text ca acesta, postat pe un site de literatură, deci de cultură, de către însuși proprietarul site-ului să primească două penițe de apreciere în condiția în care textul greșește numele unuia dintre cei mai reprezentativi interpreți ai chitarei clasice, andres segovia, în andreas segovia, de parcă face confuzie cu andreas boccelli sau alți andreas cum ar fi andreas papandreu de exemplu. Textul denotă destul de multă superficialitate sui generis, o atitudine pe care am observat-o recent la acest autor remarcabil, de parcă el ar fi lăsat lately această sfântă îndeletnicire a scrisului copiilor lui ca pe o nelegitimă moștenire iar el își soarbe yerba mate încet încet își bagă picioarele în găleata cu apă rece a literaturii iar nouă cititorilor ne zice un duck off dunărean pe americănește în dialect.
Marga
Mi se pare un text nesincer, din moment ce l-ati postat ca jurnal ma asteptam sa fiu introdus intr-o intimitate sufleteasca si nu intr-o intimitate imaginata pentru altii.
Nu inteleg de ce mai folositi punctul ca semn de punctuatie daca pe toate celalalte le ignorati.
Acuma sa zic si eu un "beh" asa, din suflet Virgile... pai tu nu joci corect :-) Vii acuma cu varianta asta de recomandate la mine si ne lasi si mie si Almei comentariile in aer... apoi daca tot ai postat intai varianta aialalta, ori sterge-o (ca sa se duca si comm-urile, nu-i bai, eu unul de exemplu nu ma supar) ori las-o sa vada si vizitatorul ca pe aici pe hermeneia se comenteaza pe text. Pai citeste si tu textul si comm-urile noastre acum, au vreo legatura? Pai cel putin pe mine ar trebui dupa cum arata acum sa ma suspenzi de pe site pentru comm... zau asa. Daca imi amintesc bine, chiar am propus la un moment dat sa se includa in Regulament ca sa nu se poata modifica un text (cu exceptia stergerii) astfel incat sa lase fara obiect un comentariu atasat. Ma rog, oricum, asa cum arata acum textul e ok spre bun, mai ales finalul, complet modificat fata de varianta initiala. Andu P.S. Am urmarit oarecum "disputa" cu Alma si chiar nu stiu de unde a aparut aceasta chestie, plus bobalicopedia aia sau cum i-ai spus... eu simt asa, ca tu glumesti uneori intr-un stil ramas in tine de la galatzi (am multi prieteni in galati sa stii). Iar de acolo provin foarte multi romani de valoare, cu umorul stau ei mai slab, ca prin galati viata e grea si nu-ti prea arde de ras. Insa una peste alta, e chiar aiurea, mie mi se pare ca Alma este o fata atata de bine educata si de culta incat nici sa vrea nu poate sa faca un "cuplaj" cu mine. Ea e o balerina, eu sunt adevaratul pompier de serviciu, te rog, daca vrei neaparat sa suspenzi pe cineva, pai suspenda-ma pe mine ca si asa m-am lenevit in ultima vreme de ma enervez de unul singur. Scuze de off-topic
uf, în fine! asta îmi doresc cel mai mult; oamenii să se regăsească sau să găsească ceva plăcut și liniștitor în poveștile mele. m-ai bucurat Ioana, îți mulțumesc.
cu siguranță e un stil pe care nu l-am întîlnit la tine. mă simt onorat că îi inaugurezi viața publică aici. asta mă face să spun ceva despre Hermeneia. am citit majoritatea publicărilor de pînă acum, (deh,.. responsabilitatea asta ingrată de moderator,.. dar n-o să dureze mult), și am observat cam cum se scrie. sînt convins că cei care din diferite motive se vor apuca să critice Hermeneia vor folosi cuvinte ca opzeciști, intimiști, romantici, neoromantici, etc. personal nu mă deranjează. Hermeneia nu vrea să promoveze un stil sau un curent anume. Hermeneia vrea să stimuleze pe fiecare autor să fie el(ea) însu(ă)și, să exceleze în stilul care i se pare propriu, care îl(o) reprezintă mai bine. Mi se pare o prostie să spui cuiva "acum se scrie ca douămiiștii sau ca fracturiștii sau ca clubiștii, etc, etc, așa ar trebui să scrii ca să ai succes". succesul, cred eu, este rezultatul excelării în ceea ce poți face tu bine, în ceea ce poți contribui, inova tu, nu în a te chinui să imiți sau să emulezi. de aceea mă bucur de ce ai început aici să scrii.
Poezille tale sunt întregi scenarii de film. Poți face filme SF, filme horror, filme de dragoste, filme de filme. Mai departe depinde de regizor. Scenariul e scris. Și e scris bine. Ai nevoie de un Lynch.
Eu știu că Barbu a zis: "o țară minerală". Și mai știu că m-am gândit la skepsis-ul în cauză. Și, până la urmă, importantă în literatură rămâne originalitatea. Ca artă a cuvântului, având ca scop, pe lângă katarsis-ul prezent în orice artă, și altele, jocul, anticiparea, crearea de utopii și antiutopii, literatura invită la depășirea formei, la o combinatorică a ideilor, a fondului, chiar și acolo unde scrierea împrumută din mecanica și rutina felului de a fi al omului modularizat. Dacă pentru celelalte domenii ale cunoașterii umane, originalitatea cade în plan secund, - în filosofie căutându-se esențele, sensurile samd, stilul având un rol minor, în majoritatea cazurilor insignifiant pentru problema dezbătută, iar în teologie importantă fiind tradiția, nu atât noul - în artă și în literatură faptul de a fi original reprezintă cheia succesului pentru orice creator. Iar a fi original e posibil în special prin ceea ce aduce nou cel care se numește pe sine scriitor sau poet, iar aceasta se face numai prin lepădarea drumului cunoscut și baterea câmpilor cu grație și entuziasm. Iar un exemplu semnificativ în acest sens este romanul, ca personaj încă viu al discursului literar, care a suferit, spre binele său, de la apariția sa prin operele lui Cervantes (după Kundera) și până la exploatarea sa minunată de către un Joyce sau Kafka. Păstrarea acestui personaj în viață, creșterea interesului și capacitatea acestuia de a concura în era electronică, se datorează, cred, tocmai înnoirii continue a acestui gen literar, "regula" fiind că orice regulă literară poate fi și trebuie, la un moment dat, depășită, în manieră hegeliană, să zicem. Ceea ce asigură, pe lângă variațiile stilului, descoperirea de noi moduri de existență autentică a ființei umane.
La primul poem postat ai primit niște îndemnuri. Ar fi bine să fie respectate.
Acest text conține greșeli de ortografie și de punctuație. Lipsesc diacritice. Și altele...
stau și presupun că un autor cu destulă personalitate cum este Tincuța Horonceanu (deși încadrată și ea în lunga și destul de prolifica listă a epigonilor lui Gellu Naum listă care cuprinde autori foarte talentați și care hrănesc aerul și caii de sticlă cu chiar și mai multă inspirație decât această autoare) odată ce a postat acest poem la concurs și repet, mie cel puțin mi-a fost clar că acesta îi aparține deși ea nu l-a mai postat și în altă parte în perioada de jurizare așa cum a făcut câștigătorul concursului, mă gândesc deci care să fie motivul pentru care Tincuța postează acest poem la secțiunea poezie acum? Nu găsesc decât o singură explicație și anume pentru a culege câteva păreri de la noi, oare greșesc? Eu deci mă conformez, nu doar pentru că îmi place cum scrie Tincuța (deși nu foarte original, așa cum am mai spus) ci pentru că am fost un membru al juriului și m-am simțit așa, vizat, când am văzut textul postat.
Mie mi s-a părut și atunci și mi se pare și acum incipitul slab. Punerea în scenă este frivolă și nu m-a atras la lectură. Păpușile 'nefandosite' mi s-a părut o expresie de Iulius Mall ca să zic așa, apoi paharele alea de vișinată din care doar popa apuca să mai guste mi s-au părut și mai de caterincă. În continuare poemul vrea să devină mai dramatic făcând eforturi considerabile să mă convingă pe mine, cititorul prin metafore inamovibile cum ar fi furnicile 'cât poate să bea o furnică' este într-adevăr un cu totul alt ton, dar mie mi-a creat confuzie în tonul lecturii.
Finalul intr-adevăr arată întoarcerea la Naum acolo unde autoarea se simte bine însă talmeș-balmeșul din incipit și din schimbarea de ton mediană nu au reușit nici atunci și nu reușesc nici acum să mă convingă că acesta este un poem remarcabil.
Este o scriere frumoasă, mă bucur că îi place dihaniei, eu tot îl aștept pe acest șmecheraș al literaturii hoțulo-române să scrie ceva, am încredere că va reuși finalmente, când va mai renunța la trucul ăla vechi cu țigareta ascunsă între degete făcută dispărută doar pentru cei neatenți... și aștept la fel și de la tine Tincuța poeme tot mai inspirate.
Să ne citim cu bine.
Cu drag,
Andu
Am impresia că poemul a fost ușor modificat față de cum l-am citit cu ceva timp în urmă. Fain, are ceva dinspre Scântei Galbene ale poetului din Bacău, trecut aici prin atmosfera cafe-internetului în care se conturează un dialog decapitat ca și poemul. Felicitări.
Bianca, Marina, multumesc de apreciere. Experimentul in sine reprezinta un act de curaj, o asumare. Am incercat sa sustin fotografiille-neprelucrate in niciun fel, de un dialog. Am privit fiecare fotografie in parte si am incercat sa-mi aduc aminte de momente specifice acelei virste. Atit pozele, cit si replicile sunt adevarate. Ultima parte e o pledoarie, o revolta impotriva cresterii.
tare frumos. foarte trist. (poate de aia e atat de frumos, pentru ca e foarte trist). cateva cuvinte/proprozitii/fraze. nimic fortat. nimic fabricat. doar o "stiinta" de a "pune" totul in fata celui care citeste (reciteste), firesc, fara floricele, dar cu... ghiocei si oua stricate. secvente de viata. repet: foarte frumos.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
stiu:)..e un defect pe care incerc sa-l corectez de mult timp!
pentru textul : Re(în)semnare deTypo la "reaspiratia" (presupun). OK constinetizez declaratia aceasta de dragoste de mama, adulatia, dar cu toate astea mie ca cititor nu-mi provoaca nimic, in speta nimic nou. Tot ce e in textul acesta s-a mai zis in "n" feluri. Ar fi de preferat un pic de inovatie in idei sau macar in forma de expresie.
emil
pentru textul : Te simt deLe monde est proche. l'horizon de cendre plonge dans la rivière, se confondant avec le bruissement végétal pulsatile. Fourmis et lucioles surgissent à travers le tissu de mauvaises herbes - bestioles curieuses et affamées. les libellules bondissent dans l'étincelant reflet de cette sainte matinée Dans le vert brumeux d'octobre le chrysanthème montre son oeil jaune minuscule, surpris par tout. Le monde est proche Des images chuchottent dans mes yeux, intimes et bizarres tout à la fois. *** la seule chose qui n'est pas correcte est " surpris par top." Mais est-ce vraiment "poate ou bien plutôt "toate" ? et cette approximation du monde "en détails" est très jolie, avec un charme diffus, mais certain. à bientôt, Ioana. :)
pentru textul : Aproape de lume/Le monde est proche dezidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.
pentru textul : Epoca aceea se putea salva cu răbdare deAdrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
pentru textul : Noapte bună, copii deMetafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
eu am crezut pînă în ultima clipă că jazz ambiental e scrisă de un poet și am încercat –fără succes - să intuiesc autorul. am simțit că e un adversar redutabil. sînt plăcute aceste surprize și interesante trăirile din culise. mulțumesc , felicitări și ție, sper că ne e permis acest răsfăț după o noapte de beție poetică.
pentru textul : Premiul de popularitate al concursului de poezie „Astenie de primăvară Hermeneia 2010” deAlina, eu cred că tu îi cunoști foarte bine și singură. Activezi în lumea literara de foarte mulți ani. Repet, nu s-a vrut a fi o frondă, ci doar o luare de atitudine(ironică, pamfletară) în fața unei anumite tendințe din literatura românească de astăzi.
pentru textul : Unui mare poetastru deEu măcar comentez :))
pentru textul : Hermeneia obituary deloool...Sorin, ți-ai propus cumva să bați recordul construcțiilor genitivaleși acuzative per strofă?
pentru textul : Kenningar denesustinut pana la un moment dat (desi egal), mi se pare ca poemul se pierde prea mult. isi pierde din concentrare din cauza tensiunii. dar tocmai de aceea are acel ceva, de care iti aduci aminte cand citesti un text slab
pentru textul : Le Singe Bleu deîmi cer scuze tuturor cărora nu le-am mulțumit pînă acum pentru aprecieri. Nu prea am simțit nevoia să atrag în mijlocul sărbătorilor atenția asupra mea. Acesta a fost motivul.
pentru textul : drumul crucii fără zgomote denu ma asteptam la asa ceva felicitarile mele, roxana
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă deŞi vă mulţumesc, fireşte, pentru revenire şi ajutor, dar nu vă stresaţi atât de tare :) În fond, e numai un vers ratat. De astea se tot fac. :)
pentru textul : Bacoviană deAranca, am verificat.. e corect. Nu am nici cea mai vaga explicatie de ce si cum o fotografie a unei statui parisiene este blocata de photobucket. Maine vor bloca si Statuia Libertatii? Cine zicea ca arta trebuie eliberata de orice cenzura? Adrian
pentru textul : Ambrozia dialogului decadent destii culmea... melcul să plece de acasa...
pentru textul : spring time cassandra deiar primăvara mereu vine peste mine cu tăvălugul!
alma - sigur că tema nu e nouă. Aici intervin propriile trăiri ale autorului, într-o lume văzută întotdeauna ca un spațiul al constrângerilor. Important este că ți-a plăcut.
pentru textul : În casa mea nu-s singur niciodată deNu înțeleg cum se poate ca un text ca acesta, postat pe un site de literatură, deci de cultură, de către însuși proprietarul site-ului să primească două penițe de apreciere în condiția în care textul greșește numele unuia dintre cei mai reprezentativi interpreți ai chitarei clasice, andres segovia, în andreas segovia, de parcă face confuzie cu andreas boccelli sau alți andreas cum ar fi andreas papandreu de exemplu. Textul denotă destul de multă superficialitate sui generis, o atitudine pe care am observat-o recent la acest autor remarcabil, de parcă el ar fi lăsat lately această sfântă îndeletnicire a scrisului copiilor lui ca pe o nelegitimă moștenire iar el își soarbe yerba mate încet încet își bagă picioarele în găleata cu apă rece a literaturii iar nouă cititorilor ne zice un duck off dunărean pe americănește în dialect.
pentru textul : crochiu II deMarga
Mi se pare un text nesincer, din moment ce l-ati postat ca jurnal ma asteptam sa fiu introdus intr-o intimitate sufleteasca si nu intr-o intimitate imaginata pentru altii.
Nu inteleg de ce mai folositi punctul ca semn de punctuatie daca pe toate celalalte le ignorati.
pentru textul : m-am întors să ne iubim mai bine deAcuma sa zic si eu un "beh" asa, din suflet Virgile... pai tu nu joci corect :-) Vii acuma cu varianta asta de recomandate la mine si ne lasi si mie si Almei comentariile in aer... apoi daca tot ai postat intai varianta aialalta, ori sterge-o (ca sa se duca si comm-urile, nu-i bai, eu unul de exemplu nu ma supar) ori las-o sa vada si vizitatorul ca pe aici pe hermeneia se comenteaza pe text. Pai citeste si tu textul si comm-urile noastre acum, au vreo legatura? Pai cel putin pe mine ar trebui dupa cum arata acum sa ma suspenzi de pe site pentru comm... zau asa. Daca imi amintesc bine, chiar am propus la un moment dat sa se includa in Regulament ca sa nu se poata modifica un text (cu exceptia stergerii) astfel incat sa lase fara obiect un comentariu atasat. Ma rog, oricum, asa cum arata acum textul e ok spre bun, mai ales finalul, complet modificat fata de varianta initiala. Andu P.S. Am urmarit oarecum "disputa" cu Alma si chiar nu stiu de unde a aparut aceasta chestie, plus bobalicopedia aia sau cum i-ai spus... eu simt asa, ca tu glumesti uneori intr-un stil ramas in tine de la galatzi (am multi prieteni in galati sa stii). Iar de acolo provin foarte multi romani de valoare, cu umorul stau ei mai slab, ca prin galati viata e grea si nu-ti prea arde de ras. Insa una peste alta, e chiar aiurea, mie mi se pare ca Alma este o fata atata de bine educata si de culta incat nici sa vrea nu poate sa faca un "cuplaj" cu mine. Ea e o balerina, eu sunt adevaratul pompier de serviciu, te rog, daca vrei neaparat sa suspenzi pe cineva, pai suspenda-ma pe mine ca si asa m-am lenevit in ultima vreme de ma enervez de unul singur. Scuze de off-topic
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii II deuf, în fine! asta îmi doresc cel mai mult; oamenii să se regăsească sau să găsească ceva plăcut și liniștitor în poveștile mele. m-ai bucurat Ioana, îți mulțumesc.
pentru textul : Iubire decu siguranță e un stil pe care nu l-am întîlnit la tine. mă simt onorat că îi inaugurezi viața publică aici. asta mă face să spun ceva despre Hermeneia. am citit majoritatea publicărilor de pînă acum, (deh,.. responsabilitatea asta ingrată de moderator,.. dar n-o să dureze mult), și am observat cam cum se scrie. sînt convins că cei care din diferite motive se vor apuca să critice Hermeneia vor folosi cuvinte ca opzeciști, intimiști, romantici, neoromantici, etc. personal nu mă deranjează. Hermeneia nu vrea să promoveze un stil sau un curent anume. Hermeneia vrea să stimuleze pe fiecare autor să fie el(ea) însu(ă)și, să exceleze în stilul care i se pare propriu, care îl(o) reprezintă mai bine. Mi se pare o prostie să spui cuiva "acum se scrie ca douămiiștii sau ca fracturiștii sau ca clubiștii, etc, etc, așa ar trebui să scrii ca să ai succes". succesul, cred eu, este rezultatul excelării în ceea ce poți face tu bine, în ceea ce poți contribui, inova tu, nu în a te chinui să imiți sau să emulezi. de aceea mă bucur de ce ai început aici să scrii.
pentru textul : Piano e fragile deMarina, ca lector sufăr, să știi, nu mai pot citi decît cu creionul în mînă... Mulțumesc pentru completare și pentru semn cu lumină.
pentru textul : Limite incendiare dePoezille tale sunt întregi scenarii de film. Poți face filme SF, filme horror, filme de dragoste, filme de filme. Mai departe depinde de regizor. Scenariul e scris. Și e scris bine. Ai nevoie de un Lynch.
pentru textul : sinestezie deEu știu că Barbu a zis: "o țară minerală". Și mai știu că m-am gândit la skepsis-ul în cauză. Și, până la urmă, importantă în literatură rămâne originalitatea. Ca artă a cuvântului, având ca scop, pe lângă katarsis-ul prezent în orice artă, și altele, jocul, anticiparea, crearea de utopii și antiutopii, literatura invită la depășirea formei, la o combinatorică a ideilor, a fondului, chiar și acolo unde scrierea împrumută din mecanica și rutina felului de a fi al omului modularizat. Dacă pentru celelalte domenii ale cunoașterii umane, originalitatea cade în plan secund, - în filosofie căutându-se esențele, sensurile samd, stilul având un rol minor, în majoritatea cazurilor insignifiant pentru problema dezbătută, iar în teologie importantă fiind tradiția, nu atât noul - în artă și în literatură faptul de a fi original reprezintă cheia succesului pentru orice creator. Iar a fi original e posibil în special prin ceea ce aduce nou cel care se numește pe sine scriitor sau poet, iar aceasta se face numai prin lepădarea drumului cunoscut și baterea câmpilor cu grație și entuziasm. Iar un exemplu semnificativ în acest sens este romanul, ca personaj încă viu al discursului literar, care a suferit, spre binele său, de la apariția sa prin operele lui Cervantes (după Kundera) și până la exploatarea sa minunată de către un Joyce sau Kafka. Păstrarea acestui personaj în viață, creșterea interesului și capacitatea acestuia de a concura în era electronică, se datorează, cred, tocmai înnoirii continue a acestui gen literar, "regula" fiind că orice regulă literară poate fi și trebuie, la un moment dat, depășită, în manieră hegeliană, să zicem. Ceea ce asigură, pe lângă variațiile stilului, descoperirea de noi moduri de existență autentică a ființei umane.
pentru textul : some rule rules some rules deLa primul poem postat ai primit niște îndemnuri. Ar fi bine să fie respectate.
Acest text conține greșeli de ortografie și de punctuație. Lipsesc diacritice. Și altele...
PS. Doar un text pe zi.
pentru textul : Himeră deMarina, multumesc, inca am o problema cu incadrarea textelor avind in vedere constructia si stilul care ma caracterizeaza.
pentru textul : last man standing I destau și presupun că un autor cu destulă personalitate cum este Tincuța Horonceanu (deși încadrată și ea în lunga și destul de prolifica listă a epigonilor lui Gellu Naum listă care cuprinde autori foarte talentați și care hrănesc aerul și caii de sticlă cu chiar și mai multă inspirație decât această autoare) odată ce a postat acest poem la concurs și repet, mie cel puțin mi-a fost clar că acesta îi aparține deși ea nu l-a mai postat și în altă parte în perioada de jurizare așa cum a făcut câștigătorul concursului, mă gândesc deci care să fie motivul pentru care Tincuța postează acest poem la secțiunea poezie acum? Nu găsesc decât o singură explicație și anume pentru a culege câteva păreri de la noi, oare greșesc? Eu deci mă conformez, nu doar pentru că îmi place cum scrie Tincuța (deși nu foarte original, așa cum am mai spus) ci pentru că am fost un membru al juriului și m-am simțit așa, vizat, când am văzut textul postat.
pentru textul : Anotimpul păpuşilor deMie mi s-a părut și atunci și mi se pare și acum incipitul slab. Punerea în scenă este frivolă și nu m-a atras la lectură. Păpușile 'nefandosite' mi s-a părut o expresie de Iulius Mall ca să zic așa, apoi paharele alea de vișinată din care doar popa apuca să mai guste mi s-au părut și mai de caterincă. În continuare poemul vrea să devină mai dramatic făcând eforturi considerabile să mă convingă pe mine, cititorul prin metafore inamovibile cum ar fi furnicile 'cât poate să bea o furnică' este într-adevăr un cu totul alt ton, dar mie mi-a creat confuzie în tonul lecturii.
Finalul intr-adevăr arată întoarcerea la Naum acolo unde autoarea se simte bine însă talmeș-balmeșul din incipit și din schimbarea de ton mediană nu au reușit nici atunci și nu reușesc nici acum să mă convingă că acesta este un poem remarcabil.
Este o scriere frumoasă, mă bucur că îi place dihaniei, eu tot îl aștept pe acest șmecheraș al literaturii hoțulo-române să scrie ceva, am încredere că va reuși finalmente, când va mai renunța la trucul ăla vechi cu țigareta ascunsă între degete făcută dispărută doar pentru cei neatenți... și aștept la fel și de la tine Tincuța poeme tot mai inspirate.
Să ne citim cu bine.
Cu drag,
Andu
Am impresia că poemul a fost ușor modificat față de cum l-am citit cu ceva timp în urmă. Fain, are ceva dinspre Scântei Galbene ale poetului din Bacău, trecut aici prin atmosfera cafe-internetului în care se conturează un dialog decapitat ca și poemul. Felicitări.
pentru textul : Absenții deBianca, Marina, multumesc de apreciere. Experimentul in sine reprezinta un act de curaj, o asumare. Am incercat sa sustin fotografiille-neprelucrate in niciun fel, de un dialog. Am privit fiecare fotografie in parte si am incercat sa-mi aduc aminte de momente specifice acelei virste. Atit pozele, cit si replicile sunt adevarate. Ultima parte e o pledoarie, o revolta impotriva cresterii.
pentru textul : scurt metraj detare frumos. foarte trist. (poate de aia e atat de frumos, pentru ca e foarte trist). cateva cuvinte/proprozitii/fraze. nimic fortat. nimic fabricat. doar o "stiinta" de a "pune" totul in fata celui care citeste (reciteste), firesc, fara floricele, dar cu... ghiocei si oua stricate. secvente de viata. repet: foarte frumos.
pentru textul : Obiecte fragile dePagini