Aham... spilul e ca pana la urma vorbirea aceasta despre fereastra este de fapt un soi de descantec menit sa declanseze tocmai disparitia acesteia... alchimie curata aici :)
Treaba aia cu „oricand ma poti trimite la colt” îmi plăcu! Pt. că îmi aduse aminte de un film de demult. Cu indieni (din America). În care fiecare din trib era şef peste ceva. Rămăsese un singur ins la sfârşit. Şi cum nu mai era rost de nici o «şefie» mai acătării, i-s-a acordat titlul de „Şef peste Colţul Mic” (adică scuzaţi, pardon, mersi – peste privată de-i zice azi, lucrurile au evoluat, wash room). Şi cum nu am şi n-am avut pe aici nici o şefie, nici măcar a Colţului Mic, nu văd cu aş putea să te pun la vreun colţ.
Adrian,
Încântat, domnul meu. Te aştept şi altă dată să mai discutăm. Chiar şi pe internet. Şi chiar despre gramatică. (« Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol». Cine o fi scris asta?). Cineva îl opreşte pe altcineva: Nu vă supăraţi, aştept pe cineva să-mi spună dacă asta-i strada Frumoasă. Nu mă supăr, aşteptaţi…Cred că aştept degeaba.
Alma, Virgil şi Silvia (dar, mai ales, Virgil),
Ajunge! Ci că la un interviu – de-i zice acu’ «casting» - pentru un rol de june prim într-un film,
apare un pricăjit. Ascultă dom’le, ai 1,80 cel puţin? Nu. Ai perimetrul toracelui de…? Nu. Alergi suta de metri în…? Nu…Şi atunci de ce-ai venit? Să vă spun că nu treb’e să contaţi pe mine. Mutaţi, vă rog, castingul din pagina asta. Că textul meu amărât a făcut destul rating. Punct. Şi nu de la capăt.
Am venit pentru ca am vazut titlul insa ma asteptam la total altceva. Dupa ce treci de prima strofa, se duce comicul si ramane doar un tragism melancolic care da putin de tot in cinism. Mi-a placut poemul, iti lasa asa o stare in care ai vrea sa tot ramai pentru ca e o liniste ascunsa pe acolo pe undeva, chiar daca toamna nu mai e asa frumoasa acum. Si intr-adevar, asa cum spunea si Adrian, este un poem care se distinge prin autenticitatea si curgerea sa usoara.
Nu știu de ce sau poate știu (nu mai știu pe cine parafrazez) mă duce gândul la "Frumoșii nebuni ai marilor orașe" (Acei nebuni ai marilor orașe - Fănuș Neagu), un titlu de altădată, o poveste pe deplin uitată, în cadența clasică a versurilor, ceva între catren și text muzică folk sau poate niciuna, într-un exercițiu firesc la cafeaua de dimineață. Și mie îmi plac diminețile când mă scutur de coșmaruri și îmbrac cămeșa unor versuri vechi ce sună prin gânduri și proiecte... Allora, știu, e un joc al ritmului, iar ritmul ține de tinerețe și speranță. Îmi place strofa a doua, mai ales ultimul vers: "Căci zeii azi se plictisesc Visând analogii fantaste La-ntretăieri care lipsesc Din vidul vidurilor vaste"...
si n-am insistat chiar, nu trebuie sa fii modest acum. Am luat 9,85 pe lucrarea de cercetare. Mi-ai raspuns cu simt de raspundere, ceea ce m-a bucurat enorm. Au fost si alti promotori ai culturii in spatiul online, care au raspuns aproape in batjocura. De aceea am apreciat mult gestul tau :)
right, Virgil. azi, prin grădină virtuală (cea largă și cu gardurile scunde), am avut ocazia să asist la o proslăvire a nimicului "poietic"...și zău că puțea. textul de față e o reacție. de factură toxică.
Virgil, ai dreptate, voi renunța la ultimul rând din text. Și ar mai fi ceva de lucrat și la vizual. Însă azi-noapte, la mine se vedea bine nuanța aceea de violet. Merge și un simplu gri, poate pe o imagine b/w. Îți mulțumesc pentru sugestii și aprecieri, pe care le primesc cu aceeași considerație ca întotdeauna.
alma, numerele astea au un rost al lor. Vasazica, intai pomenesc "doi" dualitatea bine -rau, eu si sinele meu, alb si negru, daca vrei. Apoi vine o trilogie, la cei "doi' mai vine unul, care este extern de ceilalti, e latura neutra, imbinarea perfecta intre yin si yang., intre alb si negru, intre bine si rau. Dupa care din cei trei, odata echilibrate starile, se face jumatate, cealalta, care formeaza un intreg, un cerc, daca vrei, se intuieste. Si dupa ce se parcurge raul uitarii si faptura se innoieste, se contopeste si cealalta jumatate abia intuita, si astfel se ajunge la starea dintai, insa mai pur si mai nou, chiar daca, pe alocuri, ai senzatia ca locurile si starile acelea parca le-ai mai trait, intr-o tribulatie a inimii.
Nu știu cum să înțeleg aparatul tău critic Dorel, de aceea voi apela la ceea ce spui, cu dorința de a mă lămuri în următoarea privință: spui în subsolul textului tău Scrisoare: Postmodernism, optzecism și chiar modernism - iată concepte care pot deveni prejudecăți critice (fără să încerc să apăr textul!). Peste o mie (dar ce spun eu?! peste nici o sută!) de ani aceste chestii nu vor mai conta deloc iar în subsolul acestui text te observ cu afirmația: Un text bine frazat, dar care conține cel puțin două clișee caracteristice poeziei române de prin anii 60... deci deduc că șaizecismul, la fel ca și optzecismul sunt "chestii care (n.m.) nu vor mai conta deloc" sincer, aș aprecia un aparat critic definit, format adicătelea, pe care să îl observ, (aici pe Hermeneia) și să îl respect de va fi cazul, ceea ce voi încerca, în măsura timpului... poemul îmi place, dar nu îl consider reprezentativ pentru autor.
Pentru început, vin cu un citat dintr-un articol, apărut în revista Știință și tehnică, despre profesorul John Polkinghorne, (laureat în anul 2000 al Premiu Templeton), care, după o carieră de cercetare în fizică, (sau tocmai datorită ei) a început o a doua, teologică. Desigur, nu e singurul… Citatul se vrea un mic addagio la punctul 6 al eseului dvs.,ilustrând cumva limita de care vorbiți și inerentele căutări pe care le generează: “Epistemologie și Ontologie: cunoaștere și origine. Polkinghorne a „inventat” o propoziție pe care o repetă atât de des încât soția sa i-a făcut într-o zi cadou un T-shirt pe care imprimase: „epistemologia modelează ontologia”. Și nu este așa? Nu avem atât de des de-a face cu oameni pe care acumularea de informație și cunoștințe în domeniul profesiei lor îi face să-și reconsidere punctul de vedere asupra originii lucrurilor, de la cea a Universului până la cea a vieții însăși, în acord cu ceea ce se consideră a fi mulțimea datelor observaționale și experimentale? Deși...nici cunoștintele, oricât de multe și diverse, nu înseamnă Cunoaștere, nici datele observației sau experimentului nu trebuie sanctificate și valoarea lor absolutizată. Cel puțin pentru un motiv foarte simplu: repetarea experimentului sau a observației, cu alte instrumente și aparatură sau chiar fără a schimbă NIMIC în instrumentarul folosit, va da TOTDEAUNA un alt rezultat. Pentru că CEL PUȚIN UN PARAMETRU este diferit, ori de câte ori se repeta o experiență: timpul.” Voi reveni. Felicitări pentru eseu! :)
Sapphire, "constipat în antipatia profesorului" - din cauza profesorului antipatic, seminarul este constipat "destinații mamare" - este o trimitere la mamă prin ocolire -glandă, femelă *În raza privirii mele sărace - aici e vorba de o simplă figură de stil. Spunându-mi că o privire nu are cum să fie săracă, e ca și cum mi-ai spune că luna nu are cum să fie hepatică... și nu pot fi de acord cu asta având în vedere centrul discuției în jurul căruia gravităm *"Dacă la ora aia aș fi avut încă vreun strop de civic în mine, l-aș fi numit rom - dacă aș fia vut acel pic de civic l-aș fi numit rom. Așa... (vezi imediata continuare a textului) îl numesc țigan. Nu văd unde-i eroarea. *Am coborât aruncând o ultimă privire victimei și, ajuns pe trotuar, am dat drumul rafalei chinuitoare de râs. Pe retină îmi persista incă imaginea bătrânei sustrăgând portofelul tânărului, infofolindu-l în batic și coborând ca o umbră din autobuz." Aici nu se leagă. Bătrâna ori rămâne în autobuz după ce coboară povestitorul, ori a coborât înainte? Sau sunt duă bătrânici?! Sau a coborât și ea la aceeași stație? (neclar). Vezi cum se dă peste cap tot eșafodajul, dacă nu ești atent la detalii? Nu exista. A relata un fapt care atât de banal, nu-și justifică timpul. Cu ultima obesrvație sunt de acord. Toate cele bune și mulțumesd de popas! A.A.A
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".
Bianca, mă bucur să te găsesc aici, și îți mulțumesc de comentariu. Poate că în primul paragraf am explicat prea mult. În paragrafele următoare am încercat să urmăresc un șir sinucigaș de gânduri pornite din iubire. Sinucigaș pentru că se întorc și o omoară, cred că asta e clar. Poate aici ai simțit că explic prea multe. Voiam să surprind aceste gânduri lovindu-se de realitate, de prezența lui, confuzia interioară, până la urmă, bătălia pentru control între sentiment și rațiune. "sunt amanții perfecți, dar parteneri execrabili" nu, nu merge. cailean a văzut foarte bine, ei sunt prieteni, nu iubiți; cum explică și titlul, sunt amați spirituali, atât, e condiție de care nu pot trece, și e tragedia lor. comentariul lui cailean e o radiografie foarte fidelă, mi se pare inutil să explic din nou. Bianca, te aștept oricând. cailean, îți mulțumesc din nou pentru explicație și atenție (nu pot să uit "etilist"-ul...) Legat de goliciunea de pe marginea drumului. Ideea era nevoia de libertate. Prin uciderea sentimentului, sau prin ruperea granițelor, scenariul care (voit, ai înțeles) nu se întâmplă. Cum am tot spus mai sus, tu ești un cititor foarte atent, dacă ai găsit ideea ambiguă, probabil că așa și e, dar, uite, mie îmi place. :)
Mulțumesc, Paul. Despre ,,modestia unor oameni nu e...ignoranță" pot afirma că nu e niciodată ignoranță. Mulțumesc de sublinierea unui adevăr pe care eu doar l-am sugerat printr-o interjecție.
mie, prima și ultima mi-au plăcut în mod deosebit.
în acestea două, pot să văd cum timpul și spațiul devin un singur element...
ca-n două vase comunicante.
mi-a plăcut acest text ca un parfum amărui acrid puțin sălbăticit-feral. trecerea de la introspect la contemplativ. chiar sapiențial fără a fi self-righteous. parfum greu dar nu neaparat exclusiv masculin. și crepuscul. plăcut.
imi place modul frust in care ai spus ce aveai pe suflet. si mie mi se pare ca e aplicată o reteta aici, dar rezultatul are claritate iar finalul trebuie sa spuna ceva si nu cred ca poate lipsi. cred ca e un poem simplu si plăcut. totusi, stiu ca la prima citire mi s-a parut ciudat ca ciorile să se intoarcă acasă toamna. ele pleaca dimineata si vin seara. cel putin asa e pe la mine.
Cred ca ne vom asuma imperfectiunea cu pricina si nu vom modifica textul devotati ideii ca perfectiunea exista doar ca tendinta si nu ca realitate proprie omului... de asemenea, consideram ca semnificatia conceptelor si nivelul de sugestie al starilor induse poetic sunt mai reprezentative decat topica. Pe aceste considerente va asteptam sa comentati textul, desigur reliefand, in masura in care identificati, posibile greseli formale. As avea o rugaminte personala, in coerenta cu regulamentul acestui site... insemnarile de un rand se numesc eventual notite... in masura in care exista posibilitatea am dori comentarii.
interesant text, mai ales in partea a doua. o obiectie ar fi cea legata de tentatia blamarii in poezie, si e din cauza deficitului de morala si a parului din ochi, cel putin sofistic.
aranca, nu te mai repezi la mine. nu vreau raul nimanui. fireste ca te las pe tine sa decizi. daca te acuzam de ceva o faceam pe fata. nu am prea mari scrupule cand mi se pare ca timpul de dilata si ar trebui sa ramana contractat. am spus ca mi-a placut poemul tau (cred ca asta trebuia sa intelegi, nu?!). orice, mai putin ipocrita sa nu-ti imaginezi ca sunt. sunt extrem de directa. sper sa te convingi in timp, daca nu ai apucat inca. a fost o coincidenta, dar cu semnificatii total diferite. ma interesa parerea ta de specialist. asa cel putin am inteles... a bientot (cu circumflex si zambet lipsit de complezenta...
Silvia, îmi place cum mi-ai numit poemul, chiar dacă nu ştiu exact ce te-a făcut să-l numeşti aşa. Poate că impresia de întortocheat vine de la faptul că nu ştiu să mă fac înţeleasă. Uneori nici eu nu mă înţeleg, aşadar nu am obiecţii când dau impresia unei femei întortocheate. Rafinată, nu poate decât să mă măgulească. Îţi spun şi ţie ce cred şi trebuie să mă crezi. Întâmplarea ne întâmplă, nu ne alege.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Aham... spilul e ca pana la urma vorbirea aceasta despre fereastra este de fapt un soi de descantec menit sa declanseze tocmai disparitia acesteia... alchimie curata aici :)
pentru textul : cu litere mici, fericirea deAziza,
Treaba aia cu „oricand ma poti trimite la colt” îmi plăcu! Pt. că îmi aduse aminte de un film de demult. Cu indieni (din America). În care fiecare din trib era şef peste ceva. Rămăsese un singur ins la sfârşit. Şi cum nu mai era rost de nici o «şefie» mai acătării, i-s-a acordat titlul de „Şef peste Colţul Mic” (adică scuzaţi, pardon, mersi – peste privată de-i zice azi, lucrurile au evoluat, wash room). Şi cum nu am şi n-am avut pe aici nici o şefie, nici măcar a Colţului Mic, nu văd cu aş putea să te pun la vreun colţ.
Adrian,
Încântat, domnul meu. Te aştept şi altă dată să mai discutăm. Chiar şi pe internet. Şi chiar despre gramatică. (« Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol». Cine o fi scris asta?). Cineva îl opreşte pe altcineva: Nu vă supăraţi, aştept pe cineva să-mi spună dacă asta-i strada Frumoasă. Nu mă supăr, aşteptaţi…Cred că aştept degeaba.
Alma, Virgil şi Silvia (dar, mai ales, Virgil),
Ajunge! Ci că la un interviu – de-i zice acu’ «casting» - pentru un rol de june prim într-un film,
pentru textul : Har şi talent deapare un pricăjit. Ascultă dom’le, ai 1,80 cel puţin? Nu. Ai perimetrul toracelui de…? Nu. Alergi suta de metri în…? Nu…Şi atunci de ce-ai venit? Să vă spun că nu treb’e să contaţi pe mine. Mutaţi, vă rog, castingul din pagina asta. Că textul meu amărât a făcut destul rating. Punct. Şi nu de la capăt.
Am venit pentru ca am vazut titlul insa ma asteptam la total altceva. Dupa ce treci de prima strofa, se duce comicul si ramane doar un tragism melancolic care da putin de tot in cinism. Mi-a placut poemul, iti lasa asa o stare in care ai vrea sa tot ramai pentru ca e o liniste ascunsa pe acolo pe undeva, chiar daca toamna nu mai e asa frumoasa acum. Si intr-adevar, asa cum spunea si Adrian, este un poem care se distinge prin autenticitatea si curgerea sa usoara.
pentru textul : întotdeauna toamna fu frumoasă... deAm facut o scurta calatorie interesanta.
"dorinţă a unicului fiu a lui George Bacovia" - ti-a scapat un acord.
pentru textul : Amintiri despre Gabriel Bacovia decristina nu e nicio supărare. pentru asta suntem aici să învăţăm. mă mai gândesc ce fac cu finalul
pentru textul : Un poem minimalist demulţumesc pentru sugestie
mi-ai dat un sfat foarte bun :).când o să pun mâna pe ea am s-o citesc.
pentru textul : odată ți-am spus că tatăl meu și mama mea s-au născut la țară deTextul e la vedere, mai sus. Dacă cineva consideră că a fost un abuz faptul că nu am permis să apară aşa ceva în prima pagină...
Sănătate (la strănut); cu înţelepciunea, ca să nu spun altfel, mai greu...
pentru textul : Antoverb (provocare lingvistică) defoarte mult, Iulia!
pentru textul : spațiu deOriana, Iți propun să-i facem o vizita lui Cantor. Si apoi să ne spunem, fiecare dintre noi, părerea. Mulțam pentru citire.
pentru textul : Axis Mundi deNu știu de ce sau poate știu (nu mai știu pe cine parafrazez) mă duce gândul la "Frumoșii nebuni ai marilor orașe" (Acei nebuni ai marilor orașe - Fănuș Neagu), un titlu de altădată, o poveste pe deplin uitată, în cadența clasică a versurilor, ceva între catren și text muzică folk sau poate niciuna, într-un exercițiu firesc la cafeaua de dimineață. Și mie îmi plac diminețile când mă scutur de coșmaruri și îmbrac cămeșa unor versuri vechi ce sună prin gânduri și proiecte... Allora, știu, e un joc al ritmului, iar ritmul ține de tinerețe și speranță. Îmi place strofa a doua, mai ales ultimul vers: "Căci zeii azi se plictisesc Visând analogii fantaste La-ntretăieri care lipsesc Din vidul vidurilor vaste"...
pentru textul : Doar un nebun frumos desi n-am insistat chiar, nu trebuie sa fii modest acum. Am luat 9,85 pe lucrarea de cercetare. Mi-ai raspuns cu simt de raspundere, ceea ce m-a bucurat enorm. Au fost si alti promotori ai culturii in spatiul online, care au raspuns aproape in batjocura. De aceea am apreciat mult gestul tau :)
pentru textul : interviu deright, Virgil. azi, prin grădină virtuală (cea largă și cu gardurile scunde), am avut ocazia să asist la o proslăvire a nimicului "poietic"...și zău că puțea. textul de față e o reacție. de factură toxică.
pentru textul : Clivaj deVirgil, ai dreptate, voi renunța la ultimul rând din text. Și ar mai fi ceva de lucrat și la vizual. Însă azi-noapte, la mine se vedea bine nuanța aceea de violet. Merge și un simplu gri, poate pe o imagine b/w. Îți mulțumesc pentru sugestii și aprecieri, pe care le primesc cu aceeași considerație ca întotdeauna.
pentru textul : jasmine dealma, numerele astea au un rost al lor. Vasazica, intai pomenesc "doi" dualitatea bine -rau, eu si sinele meu, alb si negru, daca vrei. Apoi vine o trilogie, la cei "doi' mai vine unul, care este extern de ceilalti, e latura neutra, imbinarea perfecta intre yin si yang., intre alb si negru, intre bine si rau. Dupa care din cei trei, odata echilibrate starile, se face jumatate, cealalta, care formeaza un intreg, un cerc, daca vrei, se intuieste. Si dupa ce se parcurge raul uitarii si faptura se innoieste, se contopeste si cealalta jumatate abia intuita, si astfel se ajunge la starea dintai, insa mai pur si mai nou, chiar daca, pe alocuri, ai senzatia ca locurile si starile acelea parca le-ai mai trait, intr-o tribulatie a inimii.
pentru textul : deja vu ecliptic deNu știu cum să înțeleg aparatul tău critic Dorel, de aceea voi apela la ceea ce spui, cu dorința de a mă lămuri în următoarea privință: spui în subsolul textului tău Scrisoare: Postmodernism, optzecism și chiar modernism - iată concepte care pot deveni prejudecăți critice (fără să încerc să apăr textul!). Peste o mie (dar ce spun eu?! peste nici o sută!) de ani aceste chestii nu vor mai conta deloc iar în subsolul acestui text te observ cu afirmația: Un text bine frazat, dar care conține cel puțin două clișee caracteristice poeziei române de prin anii 60... deci deduc că șaizecismul, la fel ca și optzecismul sunt "chestii care (n.m.) nu vor mai conta deloc" sincer, aș aprecia un aparat critic definit, format adicătelea, pe care să îl observ, (aici pe Hermeneia) și să îl respect de va fi cazul, ceea ce voi încerca, în măsura timpului... poemul îmi place, dar nu îl consider reprezentativ pentru autor.
pentru textul : ambiguu pentru ruperi de ritm și tăcere dePentru început, vin cu un citat dintr-un articol, apărut în revista Știință și tehnică, despre profesorul John Polkinghorne, (laureat în anul 2000 al Premiu Templeton), care, după o carieră de cercetare în fizică, (sau tocmai datorită ei) a început o a doua, teologică. Desigur, nu e singurul… Citatul se vrea un mic addagio la punctul 6 al eseului dvs.,ilustrând cumva limita de care vorbiți și inerentele căutări pe care le generează: “Epistemologie și Ontologie: cunoaștere și origine. Polkinghorne a „inventat” o propoziție pe care o repetă atât de des încât soția sa i-a făcut într-o zi cadou un T-shirt pe care imprimase: „epistemologia modelează ontologia”. Și nu este așa? Nu avem atât de des de-a face cu oameni pe care acumularea de informație și cunoștințe în domeniul profesiei lor îi face să-și reconsidere punctul de vedere asupra originii lucrurilor, de la cea a Universului până la cea a vieții însăși, în acord cu ceea ce se consideră a fi mulțimea datelor observaționale și experimentale? Deși...nici cunoștintele, oricât de multe și diverse, nu înseamnă Cunoaștere, nici datele observației sau experimentului nu trebuie sanctificate și valoarea lor absolutizată. Cel puțin pentru un motiv foarte simplu: repetarea experimentului sau a observației, cu alte instrumente și aparatură sau chiar fără a schimbă NIMIC în instrumentarul folosit, va da TOTDEAUNA un alt rezultat. Pentru că CEL PUȚIN UN PARAMETRU este diferit, ori de câte ori se repeta o experiență: timpul.” Voi reveni. Felicitări pentru eseu! :)
pentru textul : (3) Câte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Primul intermezzo: Caragiale & fizica cuantică & dialetheismul deSapphire, "constipat în antipatia profesorului" - din cauza profesorului antipatic, seminarul este constipat "destinații mamare" - este o trimitere la mamă prin ocolire -glandă, femelă *În raza privirii mele sărace - aici e vorba de o simplă figură de stil. Spunându-mi că o privire nu are cum să fie săracă, e ca și cum mi-ai spune că luna nu are cum să fie hepatică... și nu pot fi de acord cu asta având în vedere centrul discuției în jurul căruia gravităm *"Dacă la ora aia aș fi avut încă vreun strop de civic în mine, l-aș fi numit rom - dacă aș fia vut acel pic de civic l-aș fi numit rom. Așa... (vezi imediata continuare a textului) îl numesc țigan. Nu văd unde-i eroarea. *Am coborât aruncând o ultimă privire victimei și, ajuns pe trotuar, am dat drumul rafalei chinuitoare de râs. Pe retină îmi persista incă imaginea bătrânei sustrăgând portofelul tânărului, infofolindu-l în batic și coborând ca o umbră din autobuz." Aici nu se leagă. Bătrâna ori rămâne în autobuz după ce coboară povestitorul, ori a coborât înainte? Sau sunt duă bătrânici?! Sau a coborât și ea la aceeași stație? (neclar). Vezi cum se dă peste cap tot eșafodajul, dacă nu ești atent la detalii? Nu exista. A relata un fapt care atât de banal, nu-și justifică timpul. Cu ultima obesrvație sunt de acord. Toate cele bune și mulțumesd de popas! A.A.A
pentru textul : Viceversa deÎncă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".
pentru textul : Zebre cu barză şi zimbru deBianca, mă bucur să te găsesc aici, și îți mulțumesc de comentariu. Poate că în primul paragraf am explicat prea mult. În paragrafele următoare am încercat să urmăresc un șir sinucigaș de gânduri pornite din iubire. Sinucigaș pentru că se întorc și o omoară, cred că asta e clar. Poate aici ai simțit că explic prea multe. Voiam să surprind aceste gânduri lovindu-se de realitate, de prezența lui, confuzia interioară, până la urmă, bătălia pentru control între sentiment și rațiune. "sunt amanții perfecți, dar parteneri execrabili" nu, nu merge. cailean a văzut foarte bine, ei sunt prieteni, nu iubiți; cum explică și titlul, sunt amați spirituali, atât, e condiție de care nu pot trece, și e tragedia lor. comentariul lui cailean e o radiografie foarte fidelă, mi se pare inutil să explic din nou. Bianca, te aștept oricând. cailean, îți mulțumesc din nou pentru explicație și atenție (nu pot să uit "etilist"-ul...) Legat de goliciunea de pe marginea drumului. Ideea era nevoia de libertate. Prin uciderea sentimentului, sau prin ruperea granițelor, scenariul care (voit, ai înțeles) nu se întâmplă. Cum am tot spus mai sus, tu ești un cititor foarte atent, dacă ai găsit ideea ambiguă, probabil că așa și e, dar, uite, mie îmi place. :)
pentru textul : Amantă spirituală deMulțumesc, Paul. Despre ,,modestia unor oameni nu e...ignoranță" pot afirma că nu e niciodată ignoranță. Mulțumesc de sublinierea unui adevăr pe care eu doar l-am sugerat printr-o interjecție.
pentru textul : Haiku ( 8 ) - poeme troienite demie, prima și ultima mi-au plăcut în mod deosebit.
pentru textul : Haiku deîn acestea două, pot să văd cum timpul și spațiul devin un singur element...
ca-n două vase comunicante.
mi-a plăcut acest text ca un parfum amărui acrid puțin sălbăticit-feral. trecerea de la introspect la contemplativ. chiar sapiențial fără a fi self-righteous. parfum greu dar nu neaparat exclusiv masculin. și crepuscul. plăcut.
pentru textul : memento sacadat debineînţeles că nu. sper că nici de acum încolo să nu ...
Eugen
27.05.2012;
pentru textul : Psihanalizabil, nu? de16:11
imi place modul frust in care ai spus ce aveai pe suflet. si mie mi se pare ca e aplicată o reteta aici, dar rezultatul are claritate iar finalul trebuie sa spuna ceva si nu cred ca poate lipsi. cred ca e un poem simplu si plăcut. totusi, stiu ca la prima citire mi s-a parut ciudat ca ciorile să se intoarcă acasă toamna. ele pleaca dimineata si vin seara. cel putin asa e pe la mine.
pentru textul : corespondență de septembrie deCred ca ne vom asuma imperfectiunea cu pricina si nu vom modifica textul devotati ideii ca perfectiunea exista doar ca tendinta si nu ca realitate proprie omului... de asemenea, consideram ca semnificatia conceptelor si nivelul de sugestie al starilor induse poetic sunt mai reprezentative decat topica. Pe aceste considerente va asteptam sa comentati textul, desigur reliefand, in masura in care identificati, posibile greseli formale. As avea o rugaminte personala, in coerenta cu regulamentul acestui site... insemnarile de un rand se numesc eventual notite... in masura in care exista posibilitatea am dori comentarii.
pentru textul : Orléans deinteresant text, mai ales in partea a doua. o obiectie ar fi cea legata de tentatia blamarii in poezie, si e din cauza deficitului de morala si a parului din ochi, cel putin sofistic.
pentru textul : Balada despărțirii decu precizarea sa-ti corectezi titlul, bineinteles.
pentru textul : Casa cu vedere spre moarte dearanca, nu te mai repezi la mine. nu vreau raul nimanui. fireste ca te las pe tine sa decizi. daca te acuzam de ceva o faceam pe fata. nu am prea mari scrupule cand mi se pare ca timpul de dilata si ar trebui sa ramana contractat. am spus ca mi-a placut poemul tau (cred ca asta trebuia sa intelegi, nu?!). orice, mai putin ipocrita sa nu-ti imaginezi ca sunt. sunt extrem de directa. sper sa te convingi in timp, daca nu ai apucat inca. a fost o coincidenta, dar cu semnificatii total diferite. ma interesa parerea ta de specialist. asa cel putin am inteles... a bientot (cu circumflex si zambet lipsit de complezenta...
pentru textul : știi, doar dimineața... deSilvia, îmi place cum mi-ai numit poemul, chiar dacă nu ştiu exact ce te-a făcut să-l numeşti aşa. Poate că impresia de întortocheat vine de la faptul că nu ştiu să mă fac înţeleasă. Uneori nici eu nu mă înţeleg, aşadar nu am obiecţii când dau impresia unei femei întortocheate. Rafinată, nu poate decât să mă măgulească. Îţi spun şi ţie ce cred şi trebuie să mă crezi. Întâmplarea ne întâmplă, nu ne alege.
pentru textul : mult-prea-întâmplarea deCa si în "Poem", nu-mi suna bine aceste "o fi", "m-o fi", poate gasesti alta formulare, fara sa schimbi ideea.
pentru textul : Urme dePagini