mai ales ca, dupa o perioada lunga in care n-am scris nimic, mi-era teama sa nu-mi fi fost degetele amortite. :) cunoscandu-ti exigentza, aprecierea ta ma bucura.
dacă nu aș fi prins năvala apelor, vreodată, aș fi putut crede că se revarsă aici și Târnava mea, pentru că eu am prins potop din acesta, și pe mulți prieteni i-au găzduit părinții mei atunci, țin minte.. locuiam pe deal însă ce e straniu, copil fiind, am ascuns atunci și multă vreme, gândul periculos, cum ca apele acelea tulburi care-au înnecat tot în calea lor, mie mi se păreau fascinante așa cum au amestecat, otova, pământul galben sau când brun, umbră arsă, cu ocrul acela al apei..de sus se vedea doar o oglindă facută parcă din tină arămie și oglindirile țin minte și acum, însemnau toată paleta de ocruri pământești... aici însa nu e vorba de inundație și nici de fugă. aici nu e vorba nici de lutul țestelor ce scot din plinuri-goluri, sunete liniștitoare cumva, ca o tihnă după un imens efort, nu e vorba nici despre lupta pentru supraviețuire. aici e DRUMUL DE LA ȘI PÂNĂ LA. aici e efortul prin care inveți să fii solidar cu celălalt, e drumul, cu suișurile și coborâșurile lui, ca sa apuci să te astâmperi, ascultând muzica într-o prăbușire în sferelor din mințile noastre apoi.. nu întâmplător, sunt frământările din lut.. si nu se putea nici să nu sune.. mai vin, călin. îmi place cum aud...
Oui, mon amie Nicole, c'est une expérimentation poétique dans l' espace de "liberté sacrée ", difficile et belle, sainte...methaphysique. Je te remerçie!
Domnule Petru, așa cum am spus și mai sus, finalul rămâne deocamdată așa cum este. Și nu pentru că ar avea un caracter subiectiv... Poemul, chiar dacă este scris la persoana întâi și pe deasupra mai poartă și titlul pe care îl vedeți, nu înfățișează o ipostază din viața mea. Aici, ca și în alte locuri, eul liric nu se confundă cu autorul. Dacă îl vedeți pe domnul Titarenco pe aici, spuneți-i, vă rog și dumnealui asta. Eu am scris "despre" povestea asta, dar nu puteam scrie "din cauza ei", pentru că nu este a mea. Ștefan cel prezent în text putea deci să se numească și Gheorghe și Ioan și cum o vrea el- sau putea să nu poarte nici un nume- cred că era și mai bine. Mulțumire pentru semn, Maria
"un mecanism al iluziei" - titlul e deosebit si nu mai putin tehnologia acestuia. atmosfera este cizelata de-o maniera flamanda iar personajele au acele detalii stranii ca intr-o proiectie explodata intr-o perspectiva scenica... imagini spectaculare "se lasă încet seara pe mare pe orașe cu lumini stroboscopice pe trenuri pe catedrale vietato fumare" finalul este tributar unei slabiciuni mai vechi, unei structuri compozite cu tente suprarealiste "strigă un înecat și în locul strigătului se aude un cântec la viola da gamba domnul în frac face o reverență și îți sfâșie gâtul cu ghearele." o pseudoblepsie cronicizata...
Imi place cum e construit textul si ideatica lui. Nu sunt de-acord cu afirmatia din penultimul vers "moartea este alcătuita din aceleaşi patru elemente…", nu la mod conceptual cat contextual, e prea declarativa, denotativa si nu mi se pare ca are ce cauta acolo.
Margas, nu este vorba de nici un cliseu mediadic. Este vorba despre o regula la care am promis cu totii sa aderam. Rostul ei a fost si este bine definit si incearca sa pastreze discutia la obiect. Daca este cazul si viata o va impune, o putem amenda. Dar principiul (si nu un moft rigid) este clar: nu avem nevoie de discutii aiurea sau conflicte care ignora total textul sub care se afla. Pur si simplu nu ne intereseaza si din experienta stim ca sint productive. Cu siguranta exista site-uri unde poti face asta cu toata libertatea.
Părerile mele sunt, evident,…personale, atȃta timp cȃt nu produc un minimum de argumentare care să le susțină cu oarecare obiectivitate sau, măcar, să încerce. Iar argumente sunt obligat să le furnizez atunci cȃnd doresc să acord o peniță. Ceea ce nu este cazul acum. Prin urmare, mai departe, voi continua cu păreri personale, astfel: 1. Foarță scrie, întodeauna, poezie ceea ce nu se întȃmplă cu Oriana; asta nu înseamnă că în alte ocazii ea nu reușește, de asemenea, să scrie poezie; lucru pe care, atunci cȃnd am considerat că merită, l-am evidențiat și argumentat oferind penițe. Revenind la poeziile lui Șerban Foarță ele sunt, după părerea mea, o sinteză reușită între Ion Barbu și Onirismul estetic al lui Dimov (însuși Dimov continuȃnd filonul barbian fără a deveni un epigon; dimpotrivă). 2. Pentru a se apropia, cȃt de cȃt, chiar și epigonic de Maestru (Ion Barbu), Oriana ar trebui, tot după umila mea părere, să propună universuri poetico-matematice proprii, similare Jocului Secund, care este un univers „deschis” cu sugestii (poetice) infinite care, probabil, nu se vor epuiza vreodată. Ceea ce, în textul de față, nu este cazul deoarece se folosește o logică precisă, univocă. Faptul că în text apar unele imagini interesante nu îl scutește de a fi, în ansamblu, ”închis” deci denotativ. 3. A folosi sugestii matematice sau o rigoare tot matematica in texte poetice nu este blamabil. Mai exista, cel putin, un caz celebru: Omat Kaiam. Dar nici in poeziile sale si nici in cele barbiene nu-si are locul denotativitatea.
dom'le, nu zic, textul e plăcut, dar am citit atîtea texte cu sîni în ultima vreme pe aici că cred că ar trebui să deschid o colecție. dar sînt convins că partea femeiască de pe aici e măgulită tare tare. ca să vezi că e bună la ceva și canicula în românia. bărbații devin adolesceți. no need for viagra.
și eu tot cu strofa a doua votez. aici, repetiția (ideii) diluează esența și nu prea cred că ajută. chiar dacă te-ai oprit (bănuiesc că nu întâmplător) la a treia.
remarcate versurile: "legate vor fi cununiile luminilor din duminici cu șapte noduri cu șapte șoapte cu șapte anotimpuri fără de trepte spre cer" "până în măduva zilei de-apoi vin și îți spun ferește-te de blestemul celui care hrană s-a dat." fereste-te de cel care te-a zidit in el. un text cu trimiteri interesante la mituri croit pe masura timpurilor. aproape rotund.
Calin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
O fi ziua banală, dar tu, Paul, ai ,,debanalizat-o" :) într-un poem în care reusesti să induci stări de o sensibilitate rară:
,,stau în parc
cum se stă după înhumare"
,,sunt liturghie fadă
prohod lângă un mormânt"
,,să pui în ele o cană de ceai
cum pui un bebeluș la somn"
din alte timpuri"
,,lichidul frige
odată cu grija ta fermecătoare"
Finalul este relaxant, usor aforistic în ultima rostire, si mi-e tare drag ,,Visele nu pot fi grăbite" Un poem de jar si o alunecare tandră. Felicitări!
PS. Felicit antecomentatorii pentru o atmosferă cu totul specială.Si vă mulţumesc. Mi-e bine.
Cred că ştii povestea cu al patrulea mag :)
Foarte inspirată peniţa! Ai imbinat perfect mai multe simboluri, teme, motive, iar mesajul e unul care transpare cu blândeţe: să fim mai buni, mai iertători, mai luminoşi. Am remarcat pata de cerneală şi cred voi scrie un haiku.
Si da, poetul este/trebuie să fie acel crai de la răsărit.
La mulţi ani de poezie, Vlad, cu oameni frumoşi prin preajmă!
La mulţi ani de poezie tuturor crailor şi crăiţelor :) de pe H!
Nu sunt adeptul generalizarilor dar de data asta nu pot decat sa zic: frumoasa generalizare a neputintei noastre! Desigur, efectele scenice nu lipsesc, dar asta da farmec textului... aplauze... author, author! Simbolul orei iarasi este bine plasat la mijlocul poemului... de acolo incep maidanele, istoria. Un poem bun pe Hermeneia. Bobadil
Fabius, Rafael, va multumesc pentru lectura si semn. Textul acesta are deja se pare viata lui proprie si nu pot decat sa ma bucur vazandu-l atarnat aici, chiar ma uit si eu la el ca la alte alea :-) Bobadil.
și aici abundență contextuală ca și mai înainte la paul. un text oarecum contemplativ al orianei. nu știu de ce am senzația mereu cînd îi citesc textele că parcă ar mai trebui să adauge ceva.
Și eu cred că poemul trebuia să fie mai lung, după tensiunea pe care o acumulează. După versurile astea, de exemplu,trebuia să mai continui "ca să cunoști cu adevărat singurătatea trebuie să fii prieten cu șobolanii". Nu m-ai convins și nici nu m-ai șocat, de ce să fii prieten cu șobolanii? Ar fi urmat ceva mai dur să mă convingă, altfel rămân doar niște cuvinte Sau: "plictisu tău nu îmbracă niciodată o haină nouă" e o formulare poetică depășită, ajunsă clișeu, ca și : "îți vine să-ti smulgi oamenii din piept să-i pui să danseze." (un clișeu agonic, sorry) Adelina, încearcă să exprimi simplu ceea ce vezi și simți, nu mai e vremea în care să sugerezi și să faci alegorii, sau or fi venind niște vremuri dictatoriale, din nou? :)
vlad, nu sînt profesionist în ce privește fotografia sau arta grafică. nici măcar amator nu am curajul să mă numesc. dar, greșesc oare dacă numesc aceste variante manipulare photo-grafică mai degrabă decît retuș? poate că dreapta sus ar putea fi acceptată ca retuș (deși destul de „strong” retuș). dar cele de jos sînt în esență variante cromatice ale unei manipulări. greșesc?
Poemul are atmosfera, m-a plimbat un pic printr-un oras de la malul Dunarii :-) iar versul de final are cu siguranta ceva bobadilic in el :-)). M-ai facut sa zambesc ceea ce e mare lucru in vremurle de azi. La schimb (pentru zambet) iti daruiesc in off-topic gluma cu magicianul si papagalul, se facea ca pe o croaziera de lux era un magician angajat sa distreze turistii si avea magicianul un papagal vorbitor care avea un penaj superb si vorbea fluent problema era ca papagalul cam vorbea neintrebat si nu rareori dezvaluia turistilor secretele trucurilor magicianului ceea ce era de natura sa-l enerveze pe acesta din urma pana cand a luat hotararea sa-i acopere colivia papagalului cu o panza neagra si astfel papagalul a tacut definitiv. Intr-o noapte insa a venit o furtuna mare si vaporul s-a scufundat nu s-a salvat decat magicianul si cu ultimile puteri a salvat si colivia acoperita in care era bietul papagal. A doua zi de dimineata, rasare Soarele, cerul era senin, oceanul imens si doar o barca si in ea magicianul care iata, ridica panza neagra de pe colivia papagalului. Acesta scutura din cap, casca ochii mari cat cepele, ii face roata si-i zice magicianului :"hai acuma nu fii ofticos, zi-mi unde dracu ai ascuns vaporul?" Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
sonoritate clasica, consider finalul remarcabil: "moartea din moarte de-o fi să îmblînzesc înfometată la mine prin somn"
pentru textul : și zeii plîng demai ales ca, dupa o perioada lunga in care n-am scris nimic, mi-era teama sa nu-mi fi fost degetele amortite. :) cunoscandu-ti exigentza, aprecierea ta ma bucura.
pentru textul : de unde cuvântul nu poate ajunge dedacă nu aș fi prins năvala apelor, vreodată, aș fi putut crede că se revarsă aici și Târnava mea, pentru că eu am prins potop din acesta, și pe mulți prieteni i-au găzduit părinții mei atunci, țin minte.. locuiam pe deal însă ce e straniu, copil fiind, am ascuns atunci și multă vreme, gândul periculos, cum ca apele acelea tulburi care-au înnecat tot în calea lor, mie mi se păreau fascinante așa cum au amestecat, otova, pământul galben sau când brun, umbră arsă, cu ocrul acela al apei..de sus se vedea doar o oglindă facută parcă din tină arămie și oglindirile țin minte și acum, însemnau toată paleta de ocruri pământești... aici însa nu e vorba de inundație și nici de fugă. aici nu e vorba nici de lutul țestelor ce scot din plinuri-goluri, sunete liniștitoare cumva, ca o tihnă după un imens efort, nu e vorba nici despre lupta pentru supraviețuire. aici e DRUMUL DE LA ȘI PÂNĂ LA. aici e efortul prin care inveți să fii solidar cu celălalt, e drumul, cu suișurile și coborâșurile lui, ca sa apuci să te astâmperi, ascultând muzica într-o prăbușire în sferelor din mințile noastre apoi.. nu întâmplător, sunt frământările din lut.. si nu se putea nici să nu sune.. mai vin, călin. îmi place cum aud...
pentru textul : Fuga deOui, mon amie Nicole, c'est une expérimentation poétique dans l' espace de "liberté sacrée ", difficile et belle, sainte...methaphysique. Je te remerçie!
pentru textul : Val de timp /Vague de temps deDomnule Petru, așa cum am spus și mai sus, finalul rămâne deocamdată așa cum este. Și nu pentru că ar avea un caracter subiectiv... Poemul, chiar dacă este scris la persoana întâi și pe deasupra mai poartă și titlul pe care îl vedeți, nu înfățișează o ipostază din viața mea. Aici, ca și în alte locuri, eul liric nu se confundă cu autorul. Dacă îl vedeți pe domnul Titarenco pe aici, spuneți-i, vă rog și dumnealui asta. Eu am scris "despre" povestea asta, dar nu puteam scrie "din cauza ei", pentru că nu este a mea. Ștefan cel prezent în text putea deci să se numească și Gheorghe și Ioan și cum o vrea el- sau putea să nu poarte nici un nume- cred că era și mai bine. Mulțumire pentru semn, Maria
pentru textul : autoportret într-un fund de pahar de"un mecanism al iluziei" - titlul e deosebit si nu mai putin tehnologia acestuia. atmosfera este cizelata de-o maniera flamanda iar personajele au acele detalii stranii ca intr-o proiectie explodata intr-o perspectiva scenica... imagini spectaculare "se lasă încet seara pe mare pe orașe cu lumini stroboscopice pe trenuri pe catedrale vietato fumare" finalul este tributar unei slabiciuni mai vechi, unei structuri compozite cu tente suprarealiste "strigă un înecat și în locul strigătului se aude un cântec la viola da gamba domnul în frac face o reverență și îți sfâșie gâtul cu ghearele." o pseudoblepsie cronicizata...
pentru textul : un mecanism al iluziei deAcum titlul suna comic. Un fel de "Feriti-va de magarus".
pentru textul : Și cu zâna ce facem? deImi place cum e construit textul si ideatica lui. Nu sunt de-acord cu afirmatia din penultimul vers "moartea este alcătuita din aceleaşi patru elemente…", nu la mod conceptual cat contextual, e prea declarativa, denotativa si nu mi se pare ca are ce cauta acolo.
ialin
pentru textul : ridică-te... deMargas, nu este vorba de nici un cliseu mediadic. Este vorba despre o regula la care am promis cu totii sa aderam. Rostul ei a fost si este bine definit si incearca sa pastreze discutia la obiect. Daca este cazul si viata o va impune, o putem amenda. Dar principiul (si nu un moft rigid) este clar: nu avem nevoie de discutii aiurea sau conflicte care ignora total textul sub care se afla. Pur si simplu nu ne intereseaza si din experienta stim ca sint productive. Cu siguranta exista site-uri unde poti face asta cu toata libertatea.
pentru textul : Adonai – întreită mirare defoarte plăcut text, șlefuit la maxim un poem pe care îl poți reține cu ușurință și recita la nevoie cuiva felicitări
pentru textul : october bay dePărerile mele sunt, evident,…personale, atȃta timp cȃt nu produc un minimum de argumentare care să le susțină cu oarecare obiectivitate sau, măcar, să încerce. Iar argumente sunt obligat să le furnizez atunci cȃnd doresc să acord o peniță. Ceea ce nu este cazul acum. Prin urmare, mai departe, voi continua cu păreri personale, astfel: 1. Foarță scrie, întodeauna, poezie ceea ce nu se întȃmplă cu Oriana; asta nu înseamnă că în alte ocazii ea nu reușește, de asemenea, să scrie poezie; lucru pe care, atunci cȃnd am considerat că merită, l-am evidențiat și argumentat oferind penițe. Revenind la poeziile lui Șerban Foarță ele sunt, după părerea mea, o sinteză reușită între Ion Barbu și Onirismul estetic al lui Dimov (însuși Dimov continuȃnd filonul barbian fără a deveni un epigon; dimpotrivă). 2. Pentru a se apropia, cȃt de cȃt, chiar și epigonic de Maestru (Ion Barbu), Oriana ar trebui, tot după umila mea părere, să propună universuri poetico-matematice proprii, similare Jocului Secund, care este un univers „deschis” cu sugestii (poetice) infinite care, probabil, nu se vor epuiza vreodată. Ceea ce, în textul de față, nu este cazul deoarece se folosește o logică precisă, univocă. Faptul că în text apar unele imagini interesante nu îl scutește de a fi, în ansamblu, ”închis” deci denotativ. 3. A folosi sugestii matematice sau o rigoare tot matematica in texte poetice nu este blamabil. Mai exista, cel putin, un caz celebru: Omat Kaiam. Dar nici in poeziile sale si nici in cele barbiene nu-si are locul denotativitatea.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra dedom'le, nu zic, textul e plăcut, dar am citit atîtea texte cu sîni în ultima vreme pe aici că cred că ar trebui să deschid o colecție. dar sînt convins că partea femeiască de pe aici e măgulită tare tare. ca să vezi că e bună la ceva și canicula în românia. bărbații devin adolesceți. no need for viagra.
pentru textul : Pe sânii tăi deși eu tot cu strofa a doua votez. aici, repetiția (ideii) diluează esența și nu prea cred că ajută. chiar dacă te-ai oprit (bănuiesc că nu întâmplător) la a treia.
pentru textul : eu însumi sînt cartea deremarcate versurile: "legate vor fi cununiile luminilor din duminici cu șapte noduri cu șapte șoapte cu șapte anotimpuri fără de trepte spre cer" "până în măduva zilei de-apoi vin și îți spun ferește-te de blestemul celui care hrană s-a dat." fereste-te de cel care te-a zidit in el. un text cu trimiteri interesante la mituri croit pe masura timpurilor. aproape rotund.
pentru textul : ferește-te de blestemul poetului decred că e inspirat de știrile de la ora 17. prietenii știu de ce-bergenbier!
pentru textul : rock poem deCalin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie deO fi ziua banală, dar tu, Paul, ai ,,debanalizat-o" :) într-un poem în care reusesti să induci stări de o sensibilitate rară:
,,stau în parc
cum se stă după înhumare"
,,sunt liturghie fadă
prohod lângă un mormânt"
,,să pui în ele o cană de ceai
cum pui un bebeluș la somn"
din alte timpuri"
,,lichidul frige
odată cu grija ta fermecătoare"
Finalul este relaxant, usor aforistic în ultima rostire, si mi-e tare drag ,,Visele nu pot fi grăbite" Un poem de jar si o alunecare tandră. Felicitări!
PS. Felicit antecomentatorii pentru o atmosferă cu totul specială.Si vă mulţumesc. Mi-e bine.
pentru textul : lagăre ale căror nume au fost uitate deCred că ştii povestea cu al patrulea mag :)
Foarte inspirată peniţa! Ai imbinat perfect mai multe simboluri, teme, motive, iar mesajul e unul care transpare cu blândeţe: să fim mai buni, mai iertători, mai luminoşi. Am remarcat pata de cerneală şi cred voi scrie un haiku.
Si da, poetul este/trebuie să fie acel crai de la răsărit.
La mulţi ani de poezie, Vlad, cu oameni frumoşi prin preajmă!
La mulţi ani de poezie tuturor crailor şi crăiţelor :) de pe H!
pentru textul : trei crai de la răsărit deFrancisc, mulțumesc pentru lectură. Mă bucur că am câștigat un cititor fidel. Poți să spui exact ce ramuri ar trebui tăiate. Așa o să văd.
pentru textul : despre zile ce sunt deNu sunt adeptul generalizarilor dar de data asta nu pot decat sa zic: frumoasa generalizare a neputintei noastre! Desigur, efectele scenice nu lipsesc, dar asta da farmec textului... aplauze... author, author! Simbolul orei iarasi este bine plasat la mijlocul poemului... de acolo incep maidanele, istoria. Un poem bun pe Hermeneia. Bobadil
pentru textul : Arginții detraim printre babodili
pentru textul : balada ploilor pierdute deFabius, Rafael, va multumesc pentru lectura si semn. Textul acesta are deja se pare viata lui proprie si nu pot decat sa ma bucur vazandu-l atarnat aici, chiar ma uit si eu la el ca la alte alea :-) Bobadil.
pentru textul : querida dePoate mă reapuc de poezie.
pentru textul : Lângă deși aici abundență contextuală ca și mai înainte la paul. un text oarecum contemplativ al orianei. nu știu de ce am senzația mereu cînd îi citesc textele că parcă ar mai trebui să adauge ceva.
pentru textul : Poeme Accidentale. Primul sărut deȘi eu cred că poemul trebuia să fie mai lung, după tensiunea pe care o acumulează. După versurile astea, de exemplu,trebuia să mai continui "ca să cunoști cu adevărat singurătatea trebuie să fii prieten cu șobolanii". Nu m-ai convins și nici nu m-ai șocat, de ce să fii prieten cu șobolanii? Ar fi urmat ceva mai dur să mă convingă, altfel rămân doar niște cuvinte Sau: "plictisu tău nu îmbracă niciodată o haină nouă" e o formulare poetică depășită, ajunsă clișeu, ca și : "îți vine să-ti smulgi oamenii din piept să-i pui să danseze." (un clișeu agonic, sorry) Adelina, încearcă să exprimi simplu ceea ce vezi și simți, nu mai e vremea în care să sugerezi și să faci alegorii, sau or fi venind niște vremuri dictatoriale, din nou? :)
pentru textul : quand les paroles sont inutiles dealma nu pricep ce e cu pozele, se vedeau la inceput , dar au disparut . Si ce efort ca sa le fur din muzeu...
pentru textul : O vizită la muzeu deunii scriu o viata si nu reusesc trei versuri excelente...deci e bun si asa, rau. multumesc de comentarii.
pentru textul : Lecția despre evoluționism. furca devlad, nu sînt profesionist în ce privește fotografia sau arta grafică. nici măcar amator nu am curajul să mă numesc. dar, greșesc oare dacă numesc aceste variante manipulare photo-grafică mai degrabă decît retuș? poate că dreapta sus ar putea fi acceptată ca retuș (deși destul de „strong” retuș). dar cele de jos sînt în esență variante cromatice ale unei manipulări. greșesc?
pentru textul : retuş fotografie dePoemul are atmosfera, m-a plimbat un pic printr-un oras de la malul Dunarii :-) iar versul de final are cu siguranta ceva bobadilic in el :-)). M-ai facut sa zambesc ceea ce e mare lucru in vremurle de azi. La schimb (pentru zambet) iti daruiesc in off-topic gluma cu magicianul si papagalul, se facea ca pe o croaziera de lux era un magician angajat sa distreze turistii si avea magicianul un papagal vorbitor care avea un penaj superb si vorbea fluent problema era ca papagalul cam vorbea neintrebat si nu rareori dezvaluia turistilor secretele trucurilor magicianului ceea ce era de natura sa-l enerveze pe acesta din urma pana cand a luat hotararea sa-i acopere colivia papagalului cu o panza neagra si astfel papagalul a tacut definitiv. Intr-o noapte insa a venit o furtuna mare si vaporul s-a scufundat nu s-a salvat decat magicianul si cu ultimile puteri a salvat si colivia acoperita in care era bietul papagal. A doua zi de dimineata, rasare Soarele, cerul era senin, oceanul imens si doar o barca si in ea magicianul care iata, ridica panza neagra de pe colivia papagalului. Acesta scutura din cap, casca ochii mari cat cepele, ii face roata si-i zice magicianului :"hai acuma nu fii ofticos, zi-mi unde dracu ai ascuns vaporul?" Andu
pentru textul : ritualuri de cartier I denon-sens am cautat destul. si am gasit...:) multam pentru tot. zi buna!
pentru textul : cu dumnezeu iubind de-acolo de sus dePagini