Virgil, nu este nimic ridicol în faptul că cineva te numește poet, cu majuscule sau nu. Dacă stau și mă gândesc la elogiille primite de tine cu nonșalanță și cu zâmbet profetic, chiar că nu aș comenta acest schimb de replici... Sunt cititorii care hotărăsc în ultimă instanță. Ei ne pot critica cum cred de cuviință dar nu trebuie să jignească precum bobadil. Aștept cu nerăbdare decizia Consiliului Hermeneia cu privire la bobadil și comentariul tău asupra textului de față... Încă ceva, nu-mi pot permite luxul să-mi pierd timpul într-un schimb de replici steril așa că voi considera subiectul închis. Dacă atacurile de orice fel la persoană ( la orice persoană) vor continua și nu vei lua măsurile necesare, voi lua în considerare posibilitatea plecării mele de pe acest site. Cu stimă
Mi-a plăcut mult "mă vei filma pe sub sprâncene fidelă/pentru a da rewind când vom fi singuri, /înainte de zi e întotdeauna întrebarea, /după noapte e întotdeauna răspunsul". Îmi place cum redai sentimentele tale într-un mod în care pot fi înțelese diferit de fiecare cititor...
Un text bun, ideea imi place : ciocnirea a doua lumi autiste, prima orbita de materialism, a doua limitata de senilitate, singuratate, depresie si static. Ele nu comunica : lipsa paharului de apa. Ce consider reusite sunt descrierile, scurte, la obiect, cu o mare capacitatea imaginativa. Comisul voiajor e fortat, asa cum e si imaginea batranilor. Dar face parte din context, nu deranjeaza, sustine ideea. Legat de caracterizarea comisului voiajor: tu l-ai conturat ca o masina ganditoare in bani, e scrobit, e teapan, calculeaza tot, dar la inceputul textului l-ai descris stergandu-si transpiratia de pe frunte, frunte care i se inroseste, il doare - asta il umanizeaza, daca n-ai fi spus asta, si l-ai fi lasat scrobit in soare, copt dar implacabil, n-ar fi parut mai incolo fortata imaginea lui. Sau ai putea, pentru complexitate, sa-l umanizezi mai incolo, sa creezi impresia ca-si da seama de suferinta batranilor, dar ca oricum nu ii pasa : cruzime. E doar o idee. Dialogul, replicile comisului voiajor se incadreaza bine, poate in dialogul batranilor ai fi putut introduce niste mici artefacte de.. poticneala „ah..” „mmm”.. lucruri care sa dea mai mult realism. Ca sa curga mai repede si sa ofere dramatism, poate ar ajuta sa folosesti ca timp verbal prezentul. Trecutul da in general o idee de nostalgie, si ingreuneaza citirea. Textul mi-a placut: idee, caracterizare personaje, antiteza, si mai ales... acea descriere a diferentei intre vara si iarna, in lumea batranilor. Mai vin, sper ca n-am fost prea critica, am spus ce cred, te astept cu acelasi tratament pe paginile mele. Te citesc! :)
Pasărea aceea...Te-a mai vizitat de câteva ori până acum, prin alte poezii, nu? Mi-a plăcut, dar şi eu cred că ce e aici e mai degrabă o carcasă de poem. Şi e normal să fie aşa, din moment ce cuvintele au dat înapoi. Ce rămâne? Sigur, cântecul care vine de departe e unul al tăcerii. Poate atât. Poate de ajuns.
l-am citit de vreo 3 ori și surprind o latură plăcută în personalitatea ta, pe care o bănuiam. văd o atitudine sensibilă și generoasă pe care o întâlnesc în paginile Bibliei. drept pentru care și pentru calitatea textului acord semnul meu de apreciere. te-ai gândit să ții un jurnal? ar fi interesant, precum caietele lui Cioran sau Camus.
ma bucur ca femeile sint cautate in aceeasi masura ca si barbatii si mai ales ca Alina's challenege has been answered!:))... un text dramatic, ce atirna greu in sufletul cititorului. 'zimbetul ca o floare' suna putin banal, considerind adincimea textului, dar acum te cred ca in ultima noapte la Venetia se pot gasi femei si altfel ori si altfel de femei. cheers, Corina
am si eu o intrebare, ce inseamna "totul este relativ într-o lume relativă"? evident ca pot exista perspective diferite dar nu stiu daca asta inseamna ca nu exista in final un sistem de referinta moral sau al binelui si raului. si asta ma uimeste si mai mult cind am senzatia din comentariul tau ca esti crestina, sau poate am inteles eu gresit. bineinteles ca nu ma leg aici de convingerile religioase ale nimanui (nici regulamentul nu mi-ar permite) dar incercam sa inteleg ce vrei sa spui prin "totul este relativ într-o lume relativă". pentru ca eu, de exemplu nu cred ca tradarea este un lucru relativ. adica nu poti sa imi implinti un cutit pe la spate si sa spui ca de fapt mi-ai facut un bine. nu stiu, de asemeni, la ce sapaturi te referi. eu nu am auzit. am auzit ca se spune ca s-ar fi gasit niste sarcofage pe care scrie ieshua si iehuda (adica isus si iuda) dar astea (ca si miriam - maria) nume extrem de frecvente in iudea primului secol incit ar putea sa fie vorba de oricine. personal nu am auzit insa nicaieri ca isus l-ar fi reabilitat pe iuda intr-un anumit mod. in orice caz noul testament nu ofera asa ceva. in ce priveste ce am scris eu aici, cred ca cine are urechi de auzit poate sa auda
Doar "semănam tot mai mult cu oglinda" e îndrăzneț ca idee. În rest nimic nou pe frontul poeziei. Un text simpluț, de memorie a unei dimineți, dacă spui.
îmi pare destul de tocit motivul oglinzii...
ca să nu mai vb de titlu cu chihlimbar tra la la
dar ăsta sunt eu
pe de altă parte, înstrăinarea cred că ai putea-o reda aftfel, mult mai bine...
verbul "strecura" aduce un minus
era străină de ea
când își murmura numele
sunetele se dezlipeau
Un poem desăvârșit. Nu am găsit nici o fisură, e echilibrat pe toate registrele de trăire perceptibile sau în subtil, e bine prelucrat tehnic, îi oferă cititorului posibilitatea de a gândi, a simți și a se lăsa reveriei. Cel mai mult am rezonat cu ultima strofă. Apreciez și cum ai modelat timpurile de astă dată, în acord cu adâncurile sau înalturile redate. Felicitări, Vladimir, este - din tot ce am citit de atâta vreme la tine (și am citit tot) - unul dintre cele mai bune poeme, dacă nu cel mai bun. Aș îndrăzni să te rog să îl incluzi într-un volum rar.
Atenție Boba! Eu îii vorbesc de una si tu înțelegi alta. Eu nu vorbesc de „sfințenie”. Eu îți vorbesc de sentimentul „sacrului” și nu de toate prostiile unei religii instituționalizate. Și nici de tot soiul de manipulari prin care pot fi manipulați habotnicii. Indiferent de relegia carora le aparțin. Și care, fiind habotnici, pot fi mult mai ușor manipulați. Aici e mult de discutat. Oricum, mai vreau să adaug că între „sacralitate” și „religiozitate” și chiar „misticitate” este aceeași diferență ca între „mitic” și „miticismul” lui Mitică. Este, într-un fel, ca și diferența care o simți (cel puțin, mie mi se pare că o simt și d-aia nu-mi place să analizez cȃnd îmi place un text, de exemplu) între o poezie – poezie și una care îndeplinește toate canoanele, dar nu e. Ori sentimentul sacralitatii se seamănă oarecum cu cel al „estiticității” unei „arhitecturi”, a unui gestalt al unei asemenea arhitecturi (în sens larg) prin care diferența între subiect si obiect dispare. „Subiectul” experimentează „obiectul” și, la rȃndul său, „obiectul” experimentează „subiectul”. Un astfel de experiment – interacțiune se face dincolo de Empiric. Iar faptul că am mizat, „manipulator”, pe emoțional în textul postat are un scop precis. Te las să-l descoperi singur!
foarte frumoasă! plină de afect și simplitate jucată perfect. revin pe pagină cu drag, fii mai prolifică:) p.s. știi ce-i lipsește totuși? diacriticele:)! cu sympatheia, yester
Îmi pare rău că tonul cuvintelor mele a fost înțeles greșit. Expresia "atenție la" este des întâlnită în critica literară. Am citit un anunț la Info despre îndemnul de a posta comentarii cât mai obiective, critice, constructive și pertinente. A comenta un text înseamnă a-l diseca semantic, lingvistic, a căuta sensurile poetice, dar și inadvertențele frazei și ale imaginilor. Asta am încercat să fac în comentariul meu anterior și nimic altceva. M-am înscris pe Hermeneia pentru că am crezut că aici este luată în considerație critica obiectivă și reală pe text și că pot face asta. Și încă mai cred. Apreciez recomandările proprietarului site-ului și voi ține cont de ele pe viitor.
Nu este un text care respinge, nu am spus asta. Este o viziune pe care o citești până la capăt, aștepți finalul. Finalul e reușit. Nu știu de ce ai ales versuri atât de scurte, pauzele de "respirație" par a fi prea numeroase. Adjectivul e pentru substantivul "zâmbet", adverbul pentru verbul "jonglează" (sau complement, pentru predicatul "jonglează"). Nu știu cum ar fi o poezie care să nu îți placă să o scrii. Scriem din obligație? Eu nu.
O poezie foarte buna mizand pe coagularea in spatiul universului destinat privirii a unei atmosfere crepusculare... intr-un anume fel tu vorbesti aici despre sufletul omului dar nu-l privesti direct ci te folosesti de noapte pentru a proiecta fantasme/dorinte/temeri. Fragmentul "liniștea a țipat mov ca o femeie în durerile nașterii m-a împroșcat cu umbre și somn" l-as fi scris astfel: liniștea a țipat mov femeie în durerile nașterii împroșcandu-ma cu umbre și somn
observații:
- „cutie de chibrit” sună aiurea, chiar agramat. nu înțeleg de ce autorul textului se încrîncenează să o păstreze. nu înțeleg ce vrea să demonstreze.
- textul este sub-numit „partea I”, deci nu o introducere sau un prolog. ca parte întîi dintr-un întreg nu spune nimic. e un fel de scărpinare de dragul scărpinării fără să te mănînce nimic. implicația logică (sau presupunearea, cel puțin) este că și celelalte „părți” vor avea aceeași consistență. în cazul acesta începutul e de prost augur. pe bune.
- a spune „ încercarea punerii unui elefant într-o cutie de chibrit” ca apoi să avertizezi cu aer sudo-isteț cum că „deoarece nu a zis nimeni ceva de mărimea cutiei” e realmente ridicol. o cutie de chibrituri are dimensiunile unei cutii de chibrituri. chiar dacă vrei să o numești „de chibrit”. pe bune, e infantilă toată glumița asta. cu atît mai mult cu cît textul se vrea „filosofic”. eu aș recomanda autorului, dacă mi se permite, să se ia mai puțin în serios dar în același timp să fie mult mai exigent cu ce scrie sau cum scrie. poate nu ar strica the old fashion citire cu voce tare a textului înainte de postare. așa cu un ochi (și ureche) critice.
frumoase constructii lingvistice, nu lipsite de un lirism frumos dozat... sonetul, acest gen de scriere atat de desavarsit nu doar prin forma lui, in cazul de fata mai ales prin esteticismul unor imagini, prin redarea acelui capat de lume din noi, neatins... imi place „urcusul” acesta, sange al nostru viu, ce intrece uneori cerul... subtilitatea metaforei: „...libertatea e-un mult mai aprig lat” precum si puterea cuvantului rostit ca un crez: „Și doar pentru pigmeii crescuți într-o cavernă, Iubirea e rotundă, calină și eternă”
Paul, am vrut sa subliniez ca un poet nu este obligat sa-si explice poezia. Fara sa iasa din granitele respectului reciproc. Nimic mai mult si-mi cer scuze pentru unda de usoara nemultumire provocata. Nu asta am intentionat. Daca "poet excelent" este exagerat, rectific : "poet bun". Doamne-ajuta!
eu as fi incadrat-o la experiment, cred ca acolo se potriveste mai bine parerea mea oricum ma bucur sa vad ca se scrie si se cauta forme noi de exprimare
iar daca nuantez si -iata- nuantez acum, prieten e cel care sprijina si, mai ales, te invata mersul de unul singur. nu cele mai dificile comentarii le acceptam de la cei pe care ii denumim astfel? un prieten e cel care te indeparteaza si te urmareste sau e cel care pleaca cu o parte din tine. eu nu vreau prieten care sa ma ajute la nevoie, ptr ca nu ptr nevoi ii vreau, ci ptr ei insisi sau, platonic spus, de dragul prieteniei. ca fiecare dusman are un prieten. daca literatura nu e viata, atunci recunosc ca nu stiu ce e. iar razboiul e in toate lucrurile
YESTER:
Citesc şi recitesc.
Totul duce spre poemele tip tanka ale lui Hakushş« Kitahara.Mă învârt într-un univers clădit pe imagini.
Să văd ce pot face.
Mulţumesc pentru sfaturi
Parerea mea e ca versificatia este cam greoaie, mesajul ar fi mult mai limpede si mai clar daca versurile nu ar fi atat de "rupte". Este drept ca acest procedeu este destul de interesant si folosit de multi autori (si eu mai scap asemenea chestii dar incerc sa le limitez la strictul necesar). Pentru conformitate incerc sa redau aici cam cum as vedea eu acest poem versificat: "ni se trage de la cuvinte sau poate de la lipsa lor acută de îmblînzire oricît le-am repeta pentru noi înșine am rămîne tot asimetrici în jurul inimii de unde vin izvoarele cu luntrea morții plutind într-un fel de evadare despre care ne promitem în fiecare zi că nu va fi nici prea departe și nici prea vinovată de simpla imposibilitate a învierii la doi ne desfacem din așternuturile carnivore ale timpului defect ca și cum l-am șterge pentru totdeauna din căușul pieptului înălțîndu-ne spre banalele noastre trădări ca un orb care pipăie tavanul după o noapte de dragoste căutîndu-și cioburile dar cuvintele ne revin simple așa cum le-am lăsat fiecare sub gîndurile lui iar viața devine ceea ce ni s-a spus mereu ca un fel de scuză a faptului că ne-am născut lăsînd loc tăcerii" Finalul mi se pare remarcabil, nu degeaba am spus eu candva ca Titarenco este unul dintre putinii poeti contemporani pe care ii cunosc si caruia ii sta bine cand filozofeaza :-) Debutul poemului insa mi se pare perfectibil, exprimarea "ni se trage de la" este usor frivola, avand in vedere trimiterea catre jargon. Bobadil. P.S. Scuze ca prin copy-paste am stricat diacriticele textului :-)
mihaylo, e regretabil faptul că tu privești hermeneia ca pe un depozit unde sa îți arunci textele. pentru că implicația va fi că vor rămîne așa aruncate. dacă tu postezi așa trei texte la rînd nimeni nu le va citi așa. gestul tău mă va face să introduc o regulă ca același autor să nu mai poată pune două texte la rînd. o pot face și pe asta. nu înțeleg de ce nu există puțin common sense
Nu doar poetic, dar schimba mult perspectiva si detensioneaza parca spatiul acela...Multumesc mult de sugestie, imi place si am sa tin cont de ea; realitatea e ca am inceput subiectiv tare, adica exact de acolo de unde erau crucile, in suflet:(
citind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta
am sentimentul că ai fost caustică atunci când ai scris comentariul.no offense, dar în primul rând întrebarea mea era adresată autorului și în al doilea rând nu-ți face griji, citesc suficient de mult și cred că am citit destul de mult pentru o adolescentă de vârsta mea.
La "Neoprită-a izbucnit" nu cred ca "ă" isi are rostul pentru ca din cate stiu eu rolul cratimei(in context) e sa inlocuiasca o litera pentru a facilita acea trecere.
Iar "De cântăreaţă buimacă" mi se pare aritmic, poate gasiti o traducere mai buna.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgil, nu este nimic ridicol în faptul că cineva te numește poet, cu majuscule sau nu. Dacă stau și mă gândesc la elogiille primite de tine cu nonșalanță și cu zâmbet profetic, chiar că nu aș comenta acest schimb de replici... Sunt cititorii care hotărăsc în ultimă instanță. Ei ne pot critica cum cred de cuviință dar nu trebuie să jignească precum bobadil. Aștept cu nerăbdare decizia Consiliului Hermeneia cu privire la bobadil și comentariul tău asupra textului de față... Încă ceva, nu-mi pot permite luxul să-mi pierd timpul într-un schimb de replici steril așa că voi considera subiectul închis. Dacă atacurile de orice fel la persoană ( la orice persoană) vor continua și nu vei lua măsurile necesare, voi lua în considerare posibilitatea plecării mele de pe acest site. Cu stimă
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deMi-a plăcut mult "mă vei filma pe sub sprâncene fidelă/pentru a da rewind când vom fi singuri, /înainte de zi e întotdeauna întrebarea, /după noapte e întotdeauna răspunsul". Îmi place cum redai sentimentele tale într-un mod în care pot fi înțelese diferit de fiecare cititor...
pentru textul : Și ascult cum pleacă fotonii deUn text bun, ideea imi place : ciocnirea a doua lumi autiste, prima orbita de materialism, a doua limitata de senilitate, singuratate, depresie si static. Ele nu comunica : lipsa paharului de apa. Ce consider reusite sunt descrierile, scurte, la obiect, cu o mare capacitatea imaginativa. Comisul voiajor e fortat, asa cum e si imaginea batranilor. Dar face parte din context, nu deranjeaza, sustine ideea. Legat de caracterizarea comisului voiajor: tu l-ai conturat ca o masina ganditoare in bani, e scrobit, e teapan, calculeaza tot, dar la inceputul textului l-ai descris stergandu-si transpiratia de pe frunte, frunte care i se inroseste, il doare - asta il umanizeaza, daca n-ai fi spus asta, si l-ai fi lasat scrobit in soare, copt dar implacabil, n-ar fi parut mai incolo fortata imaginea lui. Sau ai putea, pentru complexitate, sa-l umanizezi mai incolo, sa creezi impresia ca-si da seama de suferinta batranilor, dar ca oricum nu ii pasa : cruzime. E doar o idee. Dialogul, replicile comisului voiajor se incadreaza bine, poate in dialogul batranilor ai fi putut introduce niste mici artefacte de.. poticneala „ah..” „mmm”.. lucruri care sa dea mai mult realism. Ca sa curga mai repede si sa ofere dramatism, poate ar ajuta sa folosesti ca timp verbal prezentul. Trecutul da in general o idee de nostalgie, si ingreuneaza citirea. Textul mi-a placut: idee, caracterizare personaje, antiteza, si mai ales... acea descriere a diferentei intre vara si iarna, in lumea batranilor. Mai vin, sper ca n-am fost prea critica, am spus ce cred, te astept cu acelasi tratament pe paginile mele. Te citesc! :)
pentru textul : Paharul cu apă dePasărea aceea...Te-a mai vizitat de câteva ori până acum, prin alte poezii, nu? Mi-a plăcut, dar şi eu cred că ce e aici e mai degrabă o carcasă de poem. Şi e normal să fie aşa, din moment ce cuvintele au dat înapoi. Ce rămâne? Sigur, cântecul care vine de departe e unul al tăcerii. Poate atât. Poate de ajuns.
pentru textul : poem imposibil del-am citit de vreo 3 ori și surprind o latură plăcută în personalitatea ta, pe care o bănuiam. văd o atitudine sensibilă și generoasă pe care o întâlnesc în paginile Bibliei. drept pentru care și pentru calitatea textului acord semnul meu de apreciere. te-ai gândit să ții un jurnal? ar fi interesant, precum caietele lui Cioran sau Camus.
pentru textul : după douăzeci de ani (I) demulțumesc, exact aceasta era ceea ce era nevoie. „în prelungirea lor” spune suficient.
pentru textul : interludiu|mîinile dema bucur ca femeile sint cautate in aceeasi masura ca si barbatii si mai ales ca Alina's challenege has been answered!:))... un text dramatic, ce atirna greu in sufletul cititorului. 'zimbetul ca o floare' suna putin banal, considerind adincimea textului, dar acum te cred ca in ultima noapte la Venetia se pot gasi femei si altfel ori si altfel de femei. cheers, Corina
pentru textul : caut femeie deam si eu o intrebare, ce inseamna "totul este relativ într-o lume relativă"? evident ca pot exista perspective diferite dar nu stiu daca asta inseamna ca nu exista in final un sistem de referinta moral sau al binelui si raului. si asta ma uimeste si mai mult cind am senzatia din comentariul tau ca esti crestina, sau poate am inteles eu gresit. bineinteles ca nu ma leg aici de convingerile religioase ale nimanui (nici regulamentul nu mi-ar permite) dar incercam sa inteleg ce vrei sa spui prin "totul este relativ într-o lume relativă". pentru ca eu, de exemplu nu cred ca tradarea este un lucru relativ. adica nu poti sa imi implinti un cutit pe la spate si sa spui ca de fapt mi-ai facut un bine. nu stiu, de asemeni, la ce sapaturi te referi. eu nu am auzit. am auzit ca se spune ca s-ar fi gasit niste sarcofage pe care scrie ieshua si iehuda (adica isus si iuda) dar astea (ca si miriam - maria) nume extrem de frecvente in iudea primului secol incit ar putea sa fie vorba de oricine. personal nu am auzit insa nicaieri ca isus l-ar fi reabilitat pe iuda intr-un anumit mod. in orice caz noul testament nu ofera asa ceva. in ce priveste ce am scris eu aici, cred ca cine are urechi de auzit poate sa auda
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deDoar "semănam tot mai mult cu oglinda" e îndrăzneț ca idee. În rest nimic nou pe frontul poeziei. Un text simpluț, de memorie a unei dimineți, dacă spui.
pentru textul : De dimineață deîmi pare destul de tocit motivul oglinzii...
ca să nu mai vb de titlu cu chihlimbar tra la la
dar ăsta sunt eu
pe de altă parte, înstrăinarea cred că ai putea-o reda aftfel, mult mai bine...
verbul "strecura" aduce un minus
era străină de ea
când își murmura numele
sunetele se dezlipeau
ceva în genul ăsta...
pentru textul : de cealaltă parte. chihlimbar deUn poem desăvârșit. Nu am găsit nici o fisură, e echilibrat pe toate registrele de trăire perceptibile sau în subtil, e bine prelucrat tehnic, îi oferă cititorului posibilitatea de a gândi, a simți și a se lăsa reveriei. Cel mai mult am rezonat cu ultima strofă. Apreciez și cum ai modelat timpurile de astă dată, în acord cu adâncurile sau înalturile redate. Felicitări, Vladimir, este - din tot ce am citit de atâta vreme la tine (și am citit tot) - unul dintre cele mai bune poeme, dacă nu cel mai bun. Aș îndrăzni să te rog să îl incluzi într-un volum rar.
pentru textul : apostasia deAtenție Boba! Eu îii vorbesc de una si tu înțelegi alta. Eu nu vorbesc de „sfințenie”. Eu îți vorbesc de sentimentul „sacrului” și nu de toate prostiile unei religii instituționalizate. Și nici de tot soiul de manipulari prin care pot fi manipulați habotnicii. Indiferent de relegia carora le aparțin. Și care, fiind habotnici, pot fi mult mai ușor manipulați. Aici e mult de discutat. Oricum, mai vreau să adaug că între „sacralitate” și „religiozitate” și chiar „misticitate” este aceeași diferență ca între „mitic” și „miticismul” lui Mitică. Este, într-un fel, ca și diferența care o simți (cel puțin, mie mi se pare că o simt și d-aia nu-mi place să analizez cȃnd îmi place un text, de exemplu) între o poezie – poezie și una care îndeplinește toate canoanele, dar nu e. Ori sentimentul sacralitatii se seamănă oarecum cu cel al „estiticității” unei „arhitecturi”, a unui gestalt al unei asemenea arhitecturi (în sens larg) prin care diferența între subiect si obiect dispare. „Subiectul” experimentează „obiectul” și, la rȃndul său, „obiectul” experimentează „subiectul”. Un astfel de experiment – interacțiune se face dincolo de Empiric. Iar faptul că am mizat, „manipulator”, pe emoțional în textul postat are un scop precis. Te las să-l descoperi singur!
pentru textul : Piața Universității. Remember defoarte frumoasă! plină de afect și simplitate jucată perfect. revin pe pagină cu drag, fii mai prolifică:) p.s. știi ce-i lipsește totuși? diacriticele:)! cu sympatheia, yester
pentru textul : insemnare deÎmi pare rău că tonul cuvintelor mele a fost înțeles greșit. Expresia "atenție la" este des întâlnită în critica literară. Am citit un anunț la Info despre îndemnul de a posta comentarii cât mai obiective, critice, constructive și pertinente. A comenta un text înseamnă a-l diseca semantic, lingvistic, a căuta sensurile poetice, dar și inadvertențele frazei și ale imaginilor. Asta am încercat să fac în comentariul meu anterior și nimic altceva. M-am înscris pe Hermeneia pentru că am crezut că aici este luată în considerație critica obiectivă și reală pe text și că pot face asta. Și încă mai cred. Apreciez recomandările proprietarului site-ului și voi ține cont de ele pe viitor.
pentru textul : Labirint deNu este un text care respinge, nu am spus asta. Este o viziune pe care o citești până la capăt, aștepți finalul. Finalul e reușit. Nu știu de ce ai ales versuri atât de scurte, pauzele de "respirație" par a fi prea numeroase. Adjectivul e pentru substantivul "zâmbet", adverbul pentru verbul "jonglează" (sau complement, pentru predicatul "jonglează"). Nu știu cum ar fi o poezie care să nu îți placă să o scrii. Scriem din obligație? Eu nu.
pentru textul : apocalipsa după mine deO poezie foarte buna mizand pe coagularea in spatiul universului destinat privirii a unei atmosfere crepusculare... intr-un anume fel tu vorbesti aici despre sufletul omului dar nu-l privesti direct ci te folosesti de noapte pentru a proiecta fantasme/dorinte/temeri. Fragmentul "liniștea a țipat mov ca o femeie în durerile nașterii m-a împroșcat cu umbre și somn" l-as fi scris astfel: liniștea a țipat mov femeie în durerile nașterii împroșcandu-ma cu umbre și somn
pentru textul : țipăt mov deobservații:
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit de- „cutie de chibrit” sună aiurea, chiar agramat. nu înțeleg de ce autorul textului se încrîncenează să o păstreze. nu înțeleg ce vrea să demonstreze.
- textul este sub-numit „partea I”, deci nu o introducere sau un prolog. ca parte întîi dintr-un întreg nu spune nimic. e un fel de scărpinare de dragul scărpinării fără să te mănînce nimic. implicația logică (sau presupunearea, cel puțin) este că și celelalte „părți” vor avea aceeași consistență. în cazul acesta începutul e de prost augur. pe bune.
- a spune „ încercarea punerii unui elefant într-o cutie de chibrit” ca apoi să avertizezi cu aer sudo-isteț cum că „deoarece nu a zis nimeni ceva de mărimea cutiei” e realmente ridicol. o cutie de chibrituri are dimensiunile unei cutii de chibrituri. chiar dacă vrei să o numești „de chibrit”. pe bune, e infantilă toată glumița asta. cu atît mai mult cu cît textul se vrea „filosofic”. eu aș recomanda autorului, dacă mi se permite, să se ia mai puțin în serios dar în același timp să fie mult mai exigent cu ce scrie sau cum scrie. poate nu ar strica the old fashion citire cu voce tare a textului înainte de postare. așa cu un ochi (și ureche) critice.
frumoase constructii lingvistice, nu lipsite de un lirism frumos dozat... sonetul, acest gen de scriere atat de desavarsit nu doar prin forma lui, in cazul de fata mai ales prin esteticismul unor imagini, prin redarea acelui capat de lume din noi, neatins... imi place „urcusul” acesta, sange al nostru viu, ce intrece uneori cerul... subtilitatea metaforei: „...libertatea e-un mult mai aprig lat” precum si puterea cuvantului rostit ca un crez: „Și doar pentru pigmeii crescuți într-o cavernă, Iubirea e rotundă, calină și eternă”
pentru textul : Sonet 149 dePaul, am vrut sa subliniez ca un poet nu este obligat sa-si explice poezia. Fara sa iasa din granitele respectului reciproc. Nimic mai mult si-mi cer scuze pentru unda de usoara nemultumire provocata. Nu asta am intentionat. Daca "poet excelent" este exagerat, rectific : "poet bun". Doamne-ajuta!
pentru textul : animalul de pradă al resemnării desimplu, frumos, feminin. am primit cu plăcere imaginea!
pentru textul : de dimineaţă deeu as fi incadrat-o la experiment, cred ca acolo se potriveste mai bine parerea mea oricum ma bucur sa vad ca se scrie si se cauta forme noi de exprimare
pentru textul : karuna deiar daca nuantez si -iata- nuantez acum, prieten e cel care sprijina si, mai ales, te invata mersul de unul singur. nu cele mai dificile comentarii le acceptam de la cei pe care ii denumim astfel? un prieten e cel care te indeparteaza si te urmareste sau e cel care pleaca cu o parte din tine. eu nu vreau prieten care sa ma ajute la nevoie, ptr ca nu ptr nevoi ii vreau, ci ptr ei insisi sau, platonic spus, de dragul prieteniei. ca fiecare dusman are un prieten. daca literatura nu e viata, atunci recunosc ca nu stiu ce e. iar razboiul e in toate lucrurile
pentru textul : pietrele umbrei deIa uite-l si pe Domnul Pa in memoria colectiva! =))
pentru textul : Frumosul Principe Cercel deYESTER:
pentru textul : respiraţie de toamnă deCitesc şi recitesc.
Totul duce spre poemele tip tanka ale lui Hakushş« Kitahara.Mă învârt într-un univers clădit pe imagini.
Să văd ce pot face.
Mulţumesc pentru sfaturi
Parerea mea e ca versificatia este cam greoaie, mesajul ar fi mult mai limpede si mai clar daca versurile nu ar fi atat de "rupte". Este drept ca acest procedeu este destul de interesant si folosit de multi autori (si eu mai scap asemenea chestii dar incerc sa le limitez la strictul necesar). Pentru conformitate incerc sa redau aici cam cum as vedea eu acest poem versificat: "ni se trage de la cuvinte sau poate de la lipsa lor acută de îmblînzire oricît le-am repeta pentru noi înșine am rămîne tot asimetrici în jurul inimii de unde vin izvoarele cu luntrea morții plutind într-un fel de evadare despre care ne promitem în fiecare zi că nu va fi nici prea departe și nici prea vinovată de simpla imposibilitate a învierii la doi ne desfacem din așternuturile carnivore ale timpului defect ca și cum l-am șterge pentru totdeauna din căușul pieptului înălțîndu-ne spre banalele noastre trădări ca un orb care pipăie tavanul după o noapte de dragoste căutîndu-și cioburile dar cuvintele ne revin simple așa cum le-am lăsat fiecare sub gîndurile lui iar viața devine ceea ce ni s-a spus mereu ca un fel de scuză a faptului că ne-am născut lăsînd loc tăcerii" Finalul mi se pare remarcabil, nu degeaba am spus eu candva ca Titarenco este unul dintre putinii poeti contemporani pe care ii cunosc si caruia ii sta bine cand filozofeaza :-) Debutul poemului insa mi se pare perfectibil, exprimarea "ni se trage de la" este usor frivola, avand in vedere trimiterea catre jargon. Bobadil. P.S. Scuze ca prin copy-paste am stricat diacriticele textului :-)
pentru textul : simptomul cuvintelor demihaylo, e regretabil faptul că tu privești hermeneia ca pe un depozit unde sa îți arunci textele. pentru că implicația va fi că vor rămîne așa aruncate. dacă tu postezi așa trei texte la rînd nimeni nu le va citi așa. gestul tău mă va face să introduc o regulă ca același autor să nu mai poată pune două texte la rînd. o pot face și pe asta. nu înțeleg de ce nu există puțin common sense
pentru textul : Aproapelui cu ură V deNu doar poetic, dar schimba mult perspectiva si detensioneaza parca spatiul acela...Multumesc mult de sugestie, imi place si am sa tin cont de ea; realitatea e ca am inceput subiectiv tare, adica exact de acolo de unde erau crucile, in suflet:(
pentru textul : cine decitind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar deam sentimentul că ai fost caustică atunci când ai scris comentariul.no offense, dar în primul rând întrebarea mea era adresată autorului și în al doilea rând nu-ți face griji, citesc suficient de mult și cred că am citit destul de mult pentru o adolescentă de vârsta mea.
pentru textul : Între două tăceri deLa "Neoprită-a izbucnit" nu cred ca "ă" isi are rostul pentru ca din cate stiu eu rolul cratimei(in context) e sa inlocuiasca o litera pentru a facilita acea trecere.
Iar "De cântăreaţă buimacă" mi se pare aritmic, poate gasiti o traducere mai buna.
ialin
pentru textul : Mică arie II dePagini