sapphire, bineinteles ca alta cale nu este ptr talpile noastre si, fara a fi patetic (sper) marturisesc ca ati vorbit cu totii mai frumos decat as fi reusit eu. ma bucur ca v-a placut crucea. multumesc
Iată un text care m-a pus pe gînduri. ~ Poate este normal așa. Mai ales pentru că nu prea sînt obișnuit să mi se dedice un text. Sau, mă rog, ofere. Și apoi apare acest aspect al polemicii (sau anti-polemicii),... parcă nu am mai intrat în niciuna de o vreme... eu, fiind un om simplu, mă mulțumesc să observ. am remarcat mai ales ales trei lucruri. (cum se zice în poveste, trei mere de aur): „o undă de opal, reverberând” --- excelent (iată cineva care mi-a ghicit preferința pentru opal, sidef, turcoaz, etc), „din mers, secunda-i săruta picioarele” --- o splendidă definiție a timpului și a trecerii lui (mers=trecere, sărut=secundă=irepetabil, picior=carnalitate=materialitate=finitudine) și „eu, căutare sfărâmând răspunsul, zbatere/ între vreau și nu știu” --- ehehei!! vechile mele dileme și voluptatea anticipării și a căutării.
merci
1. despre discutiile noastre despre critica mai putin iti pot spune pentru ca aveau si au caracter particular. 2. cel de-al treilea a postat textele uneia dintre noi (in momentul in care acela era in imposibilitatea sa o faca, si atit). nu ne-am comentat propriile creatii nici aici nici altundeva. nu as putea spune ca au fost colaje. ci altceva. "persoanele cu pricina" s-au succedat la postare 3-4. experimentul in fapt ne-a ajutat pe noi in primul rind sa intelegem anumite lucruri, care in baza doar teoretica nu ar fi avut acelasi impact. iar rezultanta obtinuta ne-a ajutat in primul rind pe noi. nu a avut ca scop atragerea de cobai. nici macar cei care se ofereau voluntar. 5. au fost persoane care au stiut cine este Anca F. le multumim pentru discretie. daca altii au intuit, ma bucur. Nu cred ca e nimerit termenul de regasire. Nu m-am "pierdut"; ca sa parafrazez pe cineva drag: eu m-am oprit undeva si v-astept.
Un poem calin, cu imagini deosebite. Cand iubim, orice este firesc si nu ne temem de ridicol: "să poată alerga cu mine în parc 3 km sau doar să stea să mă urmărească îmbrățișând un copac" ...si nici de contopirea cu divinitatea: "să transporte apa de pe buzele ei în pumnii mei când mă rog" (o imagine inedita in care se recurge inspirat la simbolul vietii, al regenerarii si al puritatii - apa, oferind aici acestui element primordial si valoare de liant intre doi indragostiti). Poate ar fi bine sa renunti la "chiar si mai mult", sa termini cu "imbratisarea".
alma, pe scurt: nu ai avut de lucru! mai întâi, calific gestul tău ca subiectivism semeț. mai apoi spun că, a-ți vârâ mâna într-un stup, cu intenția didactică de a bate albinuțele la funduleț cu vărguța, e un gest complet neinspirat. încă ceva: celor ce s-au simțit gâdiliți, le recomand pana de struț cu înlocuitori! celor ce s-au simțit jigniți, le recomand izolare în credința scrierii, eventual. celorlalți: auguri!
Adriana, eu zic că e un text destul de modest pentru cineva care are cerinţe mari de la alţii şi exigenţe de tot felul. Există, într-adevăr, micropoeme, care reuşesc să concentreze în câteva vocabule forţă explozivă, dar, din păcate, nu e cazul aici. Aduce, aşa cum a zis un coleg mai sus, mai degrabă a simplu exerciţiu.
Adrian, Andu, reactia mea este legata de un anume sentiment care s-a format in timp, de cand mai postez pe hermeneia. Si anume ca nu poti fi in totalitate liber ..... inteleg strictetea, necesitatea regulilor, dar nu imi plac presupunerile, impresiile aruncate de pe un anume piedestal. Eu postez in principiu pentru feed back si ma bucur cand acesta apare.
Nu ma deranjeaza cand cineva desfiinteaza un text. Ma deranjeaza cand nu am ce invata din acel feedback.
Ok, deci este greu de explicat dar pentru ca nu imi place sa ramana ambiguitati, deci m-a deranjat presupunerea lui virgil, ca as folosi cuvinte pe care nu le inteleg sau nu le intelege el, nu mi-a fost clar, fara sa explice nimic, de acolo de pe piedestal. Nu spun ca era obligat sa mi le dea. E mai mult genul de reactie pe care o ai cand iti dai seama ca nu te simti bine intr-un loc, nu stii exact de ce, apoi realizezi, cumva.
Andu, mie chiar imi plac criticile, la fel cum imi plac si comentariile in care simt ca cineva a rezonat sincer cu vreun text de-al meu, si a lasat un semn. Ambele sunt mici motorase pentru functionare. Deci, nu vreau sa fac mare tam-tam in chestia asta, in esenta era vorba de un sentiment pe care l-am avut, am incercat sa-l descriu mai inainte si stii ca nu te poti pune cu sentimentele:))
Din toata chestia asta ar putea reiesi ca ma simt mai importanta decat sunt, ceea ce nu e adevarat, doar daca subconstientul ma lucreaza, si nu cred ca e cazul pentru ca imi displace sa fiu in spotlight, in asemenea momente cu justificari, explicatii, deraieri de la scopul primar al prezentei mele pe acest site.
Oricum, multumesc, Adrian, Andu pentru reveniri, Andu chiar nu ai pentru ce sa iti ceri scuze ( OMG :) , scuze eu daca am creat o situatie ingrata.
am gresit. am scris un com si nu l-am salvat. iti multumesc ca ai trecut pe aici, ai mare dreptate, cu inspiram...expiram...cu pauze mari. sunt benefice, dar ce sa-i faci mai gresete omul. si eu am gresit recunosc, si nu din dorinta de a publica neaparat textele mele, ci datorita faptului ca trec printr-o perioada mai dificila. nu am voie sa stau prea mult in fata calculatorului, drept care profit cat pot cand nu am pe nimeni in preajma. e vorba despre ochii mei, trebuie sa-i protejez am si ceva diabet). in ceea ce priveste textele mele, intradevar nu trec de multe ori peste ele pentru ca de cele mai multe ori, la a doua citire, le rup. si o iau de la capat. tot ce scriu e inspirat din viata de zi c zi, nimic imaginar. probabil asta deranjeaza. si eu, probabil, nu trebuia sa ma inscriu pe acest site. am sta mult pe ganduri pina mi-am facut cont aici. sper sa gasesc aici prieteni adevarati, oameni care nu se transforma in roboti de frica regulamentului. si acum o pauza de respiratie... astept comentarii la textele pe care le public, poate mai pot face ceva sa le alung din santier. voi vedeti altfel cand cititi. mutumiri pentru sfaturi, te mai astept. Vio
Am fost ceva vreme plecat si abia acum revenit. Da vreau "sa ma bag" !!! Sa ungem cu parafina pantofii de lemn ai poeziei si sa ne dam pe derdelus cu ei. Pana una alta ne trebuie "licenta poetica"... poate mai gasim una la OSIM... sau doua fiecare cu palaria lui. Chiar vreau.
Da, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
îşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
cami; aranca, faptul ca ati subliniat finalul ma bucura deoarece tin si eu foarte mult la el. dar nu il pot lasa singur asa. prima strofa are rolul ei. oricum va multumesc mult. ziua buna
este posibil să fie ultima peniță de aur pe care o acord pe Hermeneia 1.0 (deși încă mai este timp pentru surprize); în ultima vreme observ o tendință (oarecum liberală - în sensul american al termenului - ), deci oarecum de stînga, sau în orice caz mai „naturalist-existențialistă” de a vorbi frust, aproape documentaristic într-un anumit gen relativ nou de mesaj artistic. Am observat asta în ultimele filme pe care le-am văzut - și pe care nu le voi menționa aici pentru a nu altera atmosfera de percepție a acestui text. În orice caz, mesajul frust, aproape smuls mai degrabă decît „tăiat” scenaristic (sau montajist), existențialismul (așa cum am mai spus), relativismul moral, amestecul de inutilități și prețios, banal și tragic (sau comic), toate astea crează un fel de atmosferă „grea”. Eu încep să o privesc ca pe un fel de „apă grea a posmodernismului”. Și îmi place. Mă face să nu pot să uit textul. Și de la Homer și Moise încoace acesta este singurul lucru care contează. Chiar dacă, tehnic vorbind putem acum depozita (destul de ieftin) sute de Gig, și chiar multipli de Peta de memorie. Memoria artistică, emoțională, este probabil imposibil de impregnat digital. Încă...
nu cred ca cineva v-ar putea contrazice. exact asta e realitatea. e atata patima si speranta desarta zilele astea pe-aici incat am putea fi suspectati (cu totii) de niscaiva apucaturi derivand din faimoasele realizari ale personajului lui Cervantes. ala de voia sa starpeasca fizic cele mai corupte... mori. exista insa o circumstanta. nu, nu atenuanta. agravanta. aceea ca generatiile astea care diseca acum (indiferent de pe ce pozitii) cate in luna si stele au fost scolite sa gandeasca asa: cu patima, speranta si credinta ca vine cineva mare, puternic si infailibil care va schimba totul in mai bine. iar ei, cei care traiesc din asta, intretin perfect focul aruncand, din cand in cand, la momentul potrivit, cateva lemne in soba deja incinsa. nu scapa de microbul asta nici cei mai umili, nici cei mai de seama reprezentanti ai societatii.
un text logic si lucid. textul asta reflecta fidel realitatea actuala. ca un pesimist ce sunt mai spun ca si peste alti douazeci si cinci de ani va fi la fel. din nefericire.
Vio_B, faptul ca esti sincer nu te face nici mai inteligent, nici mai sensibil si nici critic literar. probabila mea ironie, insa, ar putea fi catalogata ca si "categorie estetică și filozofică", dupa cum zice dexul, deci ar fi mai aproape de literatura, oricum, decat sinceritatea ta. dar, iata!, de data asta nu a fost nicio ironie. pur si simplu i-am scris si l-am rugat pe proprietarul site-ului sa scoata penitele, pentru ca tin tare la textul asta si la ce semnifica el pentru mine si pentru inca cineva si nu vreau sa fie batjocorit doar pentru ca are penite. cam asta era ironia mea. nu ma bagati in razboaiele voastre, pls, pentru ca pot sa-mi cumpar si singura fondante.
cer iertare celor care au apreciat poemul, le multumesc mult, dar ii rog frumos sa scoata "semnele" aprecierii! vorbele lor imi sunt suficiente.
licenţă poetică, fraţilor. luaţi-o ca atare. corect, româneşte, e temere (temerii). gardul înalt al temerii. mie îmi place "gardul înalt al teamei". teamei de ghilotină, de critică, de ce vreţi voi. dar e teamei, care e temerii. şi e licenţă poetică.
profetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc
ultimii mei dolari i-am dat ţigăncii care vindea linguri in piaţa Victoria. eram în Timişoara în luna Iulie, 2009 şi n-am putut scăpa de o ţigancă (frumoasă ţigăncuşa) care vindea linguri de lemn prin faţa Operei. a trebuit să cumpăr 5 linguri şi aşa a ajuns ţiganca în poezie. restul poeziei este o însăilare de amintiri din vacanţele mele la New York şi in Brazilia.
Am scos "invenţia barocă." Mulţumesc pentru comentariu. Mă bucur că aţi avut răbdarea să-mi citiţi textul şi să-mi spuneţi părerea sinceră. Mai am multe de învăţat din comentariile dumneavoastră.
interesant acest poem experiment dupa Pompei; o clipa m-am gindit la Plinius cel Batrin (cel care a si murit din cauza eruptiei Vezuviului) si nepotul lui (si fiu adoptiv) Plinius cel Tinar, ca la o proiectie a voastra, in alt plan temporal. revenind la aceasta reproiectare a personajelor (voastre) intr-un alt timp, gindesc ca ar trebui (poate) mai detaliata (din punctul meu de vedere) si cu alte elemente. va mai ginditi. subliniez niste expresii deosebite: "precum corăbiile însămanțate în mediterane dulci?" , "Lasă-ți la ușă papucii, la poarta molatecă între melcii bizari,", "cu toboșari transpirați mirosind a erupție într-o gară bântuita de cai sălbateci", "dar tu nu mă vrei ești dincolo de Vezuviu iubindu-te bezmetic cu purtătorul de chei." ...la ora actuala, arheologii au reacoperit o parte din Pompei datorita imposibilitatii conservarii perfecte a zonei.
Ori autoarea vrea să pară deșteaptă ori ne crede pe noi naivi; de ce ne lasă atîtea elemente pentru a identifica personajul? Analizînd textul ne revoltă acest mură în gură - un atentat deșănțat la imaginația cititorului. Păstrăm discreția și spunem și noi - La mulți ani, V! sănătate și putere de muncă! O nedumerire în final: de ce susține autoarea că nu îi place să pupe bărbații cu barbă? Pe mine m-a pupat de m-a albit -cu barbă cu tot! Să fie o figură de stil?
Ei si cu tine! Maine-poimaine te baga Eugen Simion in Dictionarul scriitorilor romani, editat de Academia Romana, si tu intrebi daca stiu sa citeasca... Ce naiba, oamenii astia sunt munti de cultura, cat mine si tine si tot situl la un loc.
mie mi-ar place asta :
"tăcerile, un abur istovit
ce-l respiram"
te-as sfatui sa te orientezi catre curentele actuale ale poeziei, formele de trecut ale verbelor, mi se par prea chinuite.. in sensul de nenaturale. O poezie trebuie sa curga lin, si omenesc, de aceea (chiar si in proza am inceput..) sa ma feresc de cuvinte cum ar fi univers, infinit, sau eternitate, caci par artificiale, acolo unde e numai... omenesc de fapt. :) Oricum, las cuvintele acestea cu prietenie, si-ti urez succes la urmatoarele scrieri.
Răbdarea firului de nisip care sapă în pieptul unei stânci,
cade în inima unei clepsidre,
în spirala unei cochilii
(răbdarea perlei care se țese tainic în încăperile umede...)
Febra aceea, stăpânită lumina, rece și calmă;
blânda vecinătate a umbrei -
de departe auzi vuietul orașelor,
simți dulcele miros al femeilor însetate de dragoste.
Tu învăluie-ți inima, în pânza așteptării, ascultă!,
în oasele tale cum cade sarea, cum ninge tăcerea,
ca într-o așezare pustie - învață răbdarea firului de nisip,
rotindu-se în inima muntelui, ca o piatră de moară...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
sapphire, bineinteles ca alta cale nu este ptr talpile noastre si, fara a fi patetic (sper) marturisesc ca ati vorbit cu totii mai frumos decat as fi reusit eu. ma bucur ca v-a placut crucea. multumesc
pentru textul : crucile deIată un text care m-a pus pe gînduri. ~ Poate este normal așa. Mai ales pentru că nu prea sînt obișnuit să mi se dedice un text. Sau, mă rog, ofere. Și apoi apare acest aspect al polemicii (sau anti-polemicii),... parcă nu am mai intrat în niciuna de o vreme... eu, fiind un om simplu, mă mulțumesc să observ. am remarcat mai ales ales trei lucruri. (cum se zice în poveste, trei mere de aur): „o undă de opal, reverberând” --- excelent (iată cineva care mi-a ghicit preferința pentru opal, sidef, turcoaz, etc), „din mers, secunda-i săruta picioarele” --- o splendidă definiție a timpului și a trecerii lui (mers=trecere, sărut=secundă=irepetabil, picior=carnalitate=materialitate=finitudine) și „eu, căutare sfărâmând răspunsul, zbatere/ între vreau și nu știu” --- ehehei!! vechile mele dileme și voluptatea anticipării și a căutării.
merci
P.S. - este ea.... poezia?
pentru textul : cercuri de ape de1. despre discutiile noastre despre critica mai putin iti pot spune pentru ca aveau si au caracter particular. 2. cel de-al treilea a postat textele uneia dintre noi (in momentul in care acela era in imposibilitatea sa o faca, si atit). nu ne-am comentat propriile creatii nici aici nici altundeva. nu as putea spune ca au fost colaje. ci altceva. "persoanele cu pricina" s-au succedat la postare 3-4. experimentul in fapt ne-a ajutat pe noi in primul rind sa intelegem anumite lucruri, care in baza doar teoretica nu ar fi avut acelasi impact. iar rezultanta obtinuta ne-a ajutat in primul rind pe noi. nu a avut ca scop atragerea de cobai. nici macar cei care se ofereau voluntar. 5. au fost persoane care au stiut cine este Anca F. le multumim pentru discretie. daca altii au intuit, ma bucur. Nu cred ca e nimerit termenul de regasire. Nu m-am "pierdut"; ca sa parafrazez pe cineva drag: eu m-am oprit undeva si v-astept.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deDa, asa e: acolo e gresit.
pentru textul : vorbe deUn poem calin, cu imagini deosebite. Cand iubim, orice este firesc si nu ne temem de ridicol: "să poată alerga cu mine în parc 3 km sau doar să stea să mă urmărească îmbrățișând un copac" ...si nici de contopirea cu divinitatea: "să transporte apa de pe buzele ei în pumnii mei când mă rog" (o imagine inedita in care se recurge inspirat la simbolul vietii, al regenerarii si al puritatii - apa, oferind aici acestui element primordial si valoare de liant intre doi indragostiti). Poate ar fi bine sa renunti la "chiar si mai mult", sa termini cu "imbratisarea".
pentru textul : iubirea...și așa mai departe deacel zero cred că nu e înţeles. cam atât
pentru textul : nu sunt Hilbert demerci pentru corectări.
alma, pe scurt: nu ai avut de lucru! mai întâi, calific gestul tău ca subiectivism semeț. mai apoi spun că, a-ți vârâ mâna într-un stup, cu intenția didactică de a bate albinuțele la funduleț cu vărguța, e un gest complet neinspirat. încă ceva: celor ce s-au simțit gâdiliți, le recomand pana de struț cu înlocuitori! celor ce s-au simțit jigniți, le recomand izolare în credința scrierii, eventual. celorlalți: auguri!
pentru textul : Cel mai, Cea mai deAdriana, eu zic că e un text destul de modest pentru cineva care are cerinţe mari de la alţii şi exigenţe de tot felul. Există, într-adevăr, micropoeme, care reuşesc să concentreze în câteva vocabule forţă explozivă, dar, din păcate, nu e cazul aici. Aduce, aşa cum a zis un coleg mai sus, mai degrabă a simplu exerciţiu.
O părere onestă de cititor
pentru textul : dragoste deBot Eugen
Adrian, Andu, reactia mea este legata de un anume sentiment care s-a format in timp, de cand mai postez pe hermeneia. Si anume ca nu poti fi in totalitate liber ..... inteleg strictetea, necesitatea regulilor, dar nu imi plac presupunerile, impresiile aruncate de pe un anume piedestal. Eu postez in principiu pentru feed back si ma bucur cand acesta apare.
pentru textul : eine kleine musik deNu ma deranjeaza cand cineva desfiinteaza un text. Ma deranjeaza cand nu am ce invata din acel feedback.
Ok, deci este greu de explicat dar pentru ca nu imi place sa ramana ambiguitati, deci m-a deranjat presupunerea lui virgil, ca as folosi cuvinte pe care nu le inteleg sau nu le intelege el, nu mi-a fost clar, fara sa explice nimic, de acolo de pe piedestal. Nu spun ca era obligat sa mi le dea. E mai mult genul de reactie pe care o ai cand iti dai seama ca nu te simti bine intr-un loc, nu stii exact de ce, apoi realizezi, cumva.
Andu, mie chiar imi plac criticile, la fel cum imi plac si comentariile in care simt ca cineva a rezonat sincer cu vreun text de-al meu, si a lasat un semn. Ambele sunt mici motorase pentru functionare. Deci, nu vreau sa fac mare tam-tam in chestia asta, in esenta era vorba de un sentiment pe care l-am avut, am incercat sa-l descriu mai inainte si stii ca nu te poti pune cu sentimentele:))
Din toata chestia asta ar putea reiesi ca ma simt mai importanta decat sunt, ceea ce nu e adevarat, doar daca subconstientul ma lucreaza, si nu cred ca e cazul pentru ca imi displace sa fiu in spotlight, in asemenea momente cu justificari, explicatii, deraieri de la scopul primar al prezentei mele pe acest site.
Oricum, multumesc, Adrian, Andu pentru reveniri, Andu chiar nu ai pentru ce sa iti ceri scuze ( OMG :) , scuze eu daca am creat o situatie ingrata.
am gresit. am scris un com si nu l-am salvat. iti multumesc ca ai trecut pe aici, ai mare dreptate, cu inspiram...expiram...cu pauze mari. sunt benefice, dar ce sa-i faci mai gresete omul. si eu am gresit recunosc, si nu din dorinta de a publica neaparat textele mele, ci datorita faptului ca trec printr-o perioada mai dificila. nu am voie sa stau prea mult in fata calculatorului, drept care profit cat pot cand nu am pe nimeni in preajma. e vorba despre ochii mei, trebuie sa-i protejez am si ceva diabet). in ceea ce priveste textele mele, intradevar nu trec de multe ori peste ele pentru ca de cele mai multe ori, la a doua citire, le rup. si o iau de la capat. tot ce scriu e inspirat din viata de zi c zi, nimic imaginar. probabil asta deranjeaza. si eu, probabil, nu trebuia sa ma inscriu pe acest site. am sta mult pe ganduri pina mi-am facut cont aici. sper sa gasesc aici prieteni adevarati, oameni care nu se transforma in roboti de frica regulamentului. si acum o pauza de respiratie... astept comentarii la textele pe care le public, poate mai pot face ceva sa le alung din santier. voi vedeti altfel cand cititi. mutumiri pentru sfaturi, te mai astept. Vio
pentru textul : jurnalul meu deAm fost ceva vreme plecat si abia acum revenit. Da vreau "sa ma bag" !!! Sa ungem cu parafina pantofii de lemn ai poeziei si sa ne dam pe derdelus cu ei. Pana una alta ne trebuie "licenta poetica"... poate mai gasim una la OSIM... sau doua fiecare cu palaria lui. Chiar vreau.
pentru textul : Mireasa Mecanică deDa, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
pentru textul : Midnight taboo deîşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
cami; aranca, faptul ca ati subliniat finalul ma bucura deoarece tin si eu foarte mult la el. dar nu il pot lasa singur asa. prima strofa are rolul ei. oricum va multumesc mult. ziua buna
pentru textul : mic poem deDaniela,
pentru textul : odată ți-am spus că tatăl meu și mama mea s-au născut la țară desînt unele greşeli de redactare. corectează te rog.
este posibil să fie ultima peniță de aur pe care o acord pe Hermeneia 1.0 (deși încă mai este timp pentru surprize); în ultima vreme observ o tendință (oarecum liberală - în sensul american al termenului - ), deci oarecum de stînga, sau în orice caz mai „naturalist-existențialistă” de a vorbi frust, aproape documentaristic într-un anumit gen relativ nou de mesaj artistic. Am observat asta în ultimele filme pe care le-am văzut - și pe care nu le voi menționa aici pentru a nu altera atmosfera de percepție a acestui text. În orice caz, mesajul frust, aproape smuls mai degrabă decît „tăiat” scenaristic (sau montajist), existențialismul (așa cum am mai spus), relativismul moral, amestecul de inutilități și prețios, banal și tragic (sau comic), toate astea crează un fel de atmosferă „grea”. Eu încep să o privesc ca pe un fel de „apă grea a posmodernismului”. Și îmi place. Mă face să nu pot să uit textul. Și de la Homer și Moise încoace acesta este singurul lucru care contează. Chiar dacă, tehnic vorbind putem acum depozita (destul de ieftin) sute de Gig, și chiar multipli de Peta de memorie. Memoria artistică, emoțională, este probabil imposibil de impregnat digital. Încă...
pentru textul : Tu ce făceai pe 17 decembrie '89? denu cred ca cineva v-ar putea contrazice. exact asta e realitatea. e atata patima si speranta desarta zilele astea pe-aici incat am putea fi suspectati (cu totii) de niscaiva apucaturi derivand din faimoasele realizari ale personajului lui Cervantes. ala de voia sa starpeasca fizic cele mai corupte... mori. exista insa o circumstanta. nu, nu atenuanta. agravanta. aceea ca generatiile astea care diseca acum (indiferent de pe ce pozitii) cate in luna si stele au fost scolite sa gandeasca asa: cu patima, speranta si credinta ca vine cineva mare, puternic si infailibil care va schimba totul in mai bine. iar ei, cei care traiesc din asta, intretin perfect focul aruncand, din cand in cand, la momentul potrivit, cateva lemne in soba deja incinsa. nu scapa de microbul asta nici cei mai umili, nici cei mai de seama reprezentanti ai societatii.
pentru textul : scrisoare către români deun text logic si lucid. textul asta reflecta fidel realitatea actuala. ca un pesimist ce sunt mai spun ca si peste alti douazeci si cinci de ani va fi la fel. din nefericire.
Vio_B, faptul ca esti sincer nu te face nici mai inteligent, nici mai sensibil si nici critic literar. probabila mea ironie, insa, ar putea fi catalogata ca si "categorie estetică și filozofică", dupa cum zice dexul, deci ar fi mai aproape de literatura, oricum, decat sinceritatea ta. dar, iata!, de data asta nu a fost nicio ironie. pur si simplu i-am scris si l-am rugat pe proprietarul site-ului sa scoata penitele, pentru ca tin tare la textul asta si la ce semnifica el pentru mine si pentru inca cineva si nu vreau sa fie batjocorit doar pentru ca are penite. cam asta era ironia mea. nu ma bagati in razboaiele voastre, pls, pentru ca pot sa-mi cumpar si singura fondante.
pentru textul : prin absurd, caii oanei pellea decer iertare celor care au apreciat poemul, le multumesc mult, dar ii rog frumos sa scoata "semnele" aprecierii! vorbele lor imi sunt suficiente.
licenţă poetică, fraţilor. luaţi-o ca atare. corect, româneşte, e temere (temerii). gardul înalt al temerii. mie îmi place "gardul înalt al teamei". teamei de ghilotină, de critică, de ce vreţi voi. dar e teamei, care e temerii. şi e licenţă poetică.
pentru textul : noapte cu plată deAm încercat o parabola despre drumul intre copilarie si moarte.
pentru textul : Podul Grant deprofetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc
pentru textul : karuna demulţumesc, marynna.
ultimii mei dolari i-am dat ţigăncii care vindea linguri in piaţa Victoria. eram în Timişoara în luna Iulie, 2009 şi n-am putut scăpa de o ţigancă (frumoasă ţigăncuşa) care vindea linguri de lemn prin faţa Operei. a trebuit să cumpăr 5 linguri şi aşa a ajuns ţiganca în poezie. restul poeziei este o însăilare de amintiri din vacanţele mele la New York şi in Brazilia.
pentru textul : despre un alt fel de dragoste deAm scos "invenţia barocă." Mulţumesc pentru comentariu. Mă bucur că aţi avut răbdarea să-mi citiţi textul şi să-mi spuneţi părerea sinceră. Mai am multe de învăţat din comentariile dumneavoastră.
pentru textul : Şarpele de aramă (XVI) deinteresant acest poem experiment dupa Pompei; o clipa m-am gindit la Plinius cel Batrin (cel care a si murit din cauza eruptiei Vezuviului) si nepotul lui (si fiu adoptiv) Plinius cel Tinar, ca la o proiectie a voastra, in alt plan temporal. revenind la aceasta reproiectare a personajelor (voastre) intr-un alt timp, gindesc ca ar trebui (poate) mai detaliata (din punctul meu de vedere) si cu alte elemente. va mai ginditi. subliniez niste expresii deosebite: "precum corăbiile însămanțate în mediterane dulci?" , "Lasă-ți la ușă papucii, la poarta molatecă între melcii bizari,", "cu toboșari transpirați mirosind a erupție într-o gară bântuita de cai sălbateci", "dar tu nu mă vrei ești dincolo de Vezuviu iubindu-te bezmetic cu purtătorul de chei." ...la ora actuala, arheologii au reacoperit o parte din Pompei datorita imposibilitatii conservarii perfecte a zonei.
pentru textul : După Pompei deIdeea este interesanta, un fel de pilda orientala. Am retinut " a predica in pustiul din el ". Ialin
pentru textul : Cuvintele lui deOri autoarea vrea să pară deșteaptă ori ne crede pe noi naivi; de ce ne lasă atîtea elemente pentru a identifica personajul? Analizînd textul ne revoltă acest mură în gură - un atentat deșănțat la imaginația cititorului. Păstrăm discreția și spunem și noi - La mulți ani, V! sănătate și putere de muncă! O nedumerire în final: de ce susține autoarea că nu îi place să pupe bărbații cu barbă? Pe mine m-a pupat de m-a albit -cu barbă cu tot! Să fie o figură de stil?
pentru textul : aici în românia e deja 12 deEi si cu tine! Maine-poimaine te baga Eugen Simion in Dictionarul scriitorilor romani, editat de Academia Romana, si tu intrebi daca stiu sa citeasca... Ce naiba, oamenii astia sunt munti de cultura, cat mine si tine si tot situl la un loc.
pentru textul : scrisori imaginare demie mi-ar place asta :
"tăcerile, un abur istovit
ce-l respiram"
te-as sfatui sa te orientezi catre curentele actuale ale poeziei, formele de trecut ale verbelor, mi se par prea chinuite.. in sensul de nenaturale. O poezie trebuie sa curga lin, si omenesc, de aceea (chiar si in proza am inceput..) sa ma feresc de cuvinte cum ar fi univers, infinit, sau eternitate, caci par artificiale, acolo unde e numai... omenesc de fapt. :) Oricum, las cuvintele acestea cu prietenie, si-ti urez succes la urmatoarele scrieri.
pentru textul : dodecafonie deO parodie care depăşeşte (prin umor, firesc şi dezinvoltură) cu mult originalul! Savuros text!
pentru textul : portret cu vt și langustă deRăbdarea firului de nisip care sapă în pieptul unei stânci,
cade în inima unei clepsidre,
în spirala unei cochilii
(răbdarea perlei care se țese tainic în încăperile umede...)
Febra aceea, stăpânită lumina, rece și calmă;
blânda vecinătate a umbrei -
de departe auzi vuietul orașelor,
simți dulcele miros al femeilor însetate de dragoste.
Tu învăluie-ți inima, în pânza așteptării, ascultă!,
pentru textul : Etica deîn oasele tale cum cade sarea, cum ninge tăcerea,
ca într-o așezare pustie - învață răbdarea firului de nisip,
rotindu-se în inima muntelui, ca o piatră de moară...
multumesc de apreciere, an bun!
pentru textul : de mers cu bicicleta dePagini