offff... ma gandeam sa-ti propun acelasi lucru. nici tu nu mi se pare ca o iei normal. fie vorba intre noi, ar fi anormal oricum ai lua-o, dar nu mai conteaza. si cum polemica noastra pare sa se transforme in chat, lucru pe care nu mi l-am dorit, si cum nu vad pe nimeni sa intervina si nu vad nici ca tu sa fi facut vreo modificare la text, propun sa incheiem aici. mi-a facut placere, sincer.
nu am vzitat si sincer, nici nu ma intereseaza. prefer sa imi imaginez. iar daca imi veti contesta imaginatia voi avea aceeasi indreptatire sa v-o contest si pe a dumneavoastra. dar dumneavoastra nu va imaginati, dumneavostra abordati dogmatic, partinic. eu prefer imaginatia mea in care o lavra ruseasca continua ”să duhnească a neaerisit a tămîie a brînză și a parfum prost a nefericire de eschibiționist” un spatiu inchis nu are cum sa miroasa frumos sau aerisit. tocmai de aceea eu nu sint „blogger” si nici nu ma intereseaza
Doua chestii fac aceasta poezie: 1. ideea fiintei care alege sa se abtina de la privi... mai ales ca e vorba despre a a vedea la modul "clasic" :) 2. Intotdeauna m-a fascinat ideea sarpelui care isi inghite coada, simbol alchimic... parca ouroboros ii zicea... autodevorarea e un paradox in sine care incheie bobadilic poezia, basca amestecul acela de foame , recluziune in sine, sugerete bineinteles la modul modern si pasiune. Si asa cum patima nu dispare odata cu fiinta care a declansat-o, poezia ramane una circulara putand fi continuata de la sfarsit la prima strofa la infinit. Nu m-am hotarat inca daca treaba cu libera alegere ("dacă vrei") aduce mai mult dramatism/realism textului atata timp cat stim cu totii ca in viata, cel mai adesea, re-actionam si nimic mai mult.
Lucian, interesant comentariul tău. Da, marginea e centrul. Mulțumesc de atenție. Sunt două voci acolo (în poezie), asta mi-e clar. Însă, încă nu-mi dau seama precis unde, una se oprește pentru a începe cealaltă. Acolo se întâmplă ceva. Nu mi-e clar ce, dar am lăsat poezia așa, dacă o mai lucrez, cade.
Multam Lucian... ai inteles despre ce este vorba. Virgil... nu ma ofensezi... insa as vrea sa fii mai precis... nu mi-au iesit silabele? cred ca este o meditatie asupra naturii, chiar daca e vorba de o insertie umana poate prea evidenta. Sa zicem ca se apropie de Mono No Aware ca si tipar. Dupa primul vers utilizez pauza, caracteristica a unui haiku in forma fixa, nu vad figuri de stil etc Asa ca daca tot vrei sa ma inveti ceva fa asta pana la capat :)
"Antropos" se detșeaza psihologic de "Zoon" poate prin actul intențional al conștiinței, ca sa fiu in ton cu Husserl... Problema e e mult mai complexă si diversă ca să o decelam aici, dar in nuce putem spune ilar: Orient-Occident se văd prin bun simț/ Când omul e Om si n-are dezminț... Mulțumesc pentru trecere peste aceasta "pajiște eseistică", care se vrea o mica atitudine in fața iminentei integrări a României in UE (gest de "zoon politikon"...)
cum imi soptea ultimul meu iubit, intr-o noapte prin o mie opt sute si (E A Poe) : 'All that we see or seem/ Is but a dream within a dream'..as putea da vina si pe Bukowski putin dar o voi face miine..inainte de cafea..:) multumesc Oana, probabil imi sta bine in noir..sau in nori? deja confused..:p
Dacă nu mai ai nimic de spus despre text e ok; reclamaţiile personale le aştept în privat, altfel mă văd nevoit să-ţi dau un avertisment. În rest şi-n încheiere, îmi pare rău că am luat mult prea în serios acest atentat scritoricesc.
evită repetiția epitetelor, folosirea excesivă a genitivelor, evită rimele întâmplătoare și nu aduce în ipostaze hilare tangoului și haosului. citește teoria lui Copernic și legile lui Keppler. după toate astea, întoarce-te, privește lung bradul de Crăciun și încearcă să scrii.
Timpul nu mi-a permis zilele acestea să las semn sub această poezie. Nu știu la ce adaptare te referi, dar, sub condiția originalității poeziei, și sunt convinsă că trimiterea ta a fost doar una la idee, pentru că altfel n-ai fi postat poezia aici, am dorit să recomand această poezie ca fiind una scrisă cu patos (nu credeam să mai folosesc acest cuvânt în zilele noastre), cu nerv și furie, dintr-o suflare. Discursul este impecabil, construcția are har și te poartă cu dexteritare către un final deosebit. Într-un cuvânt, pentru cine nu mai crede că un astfel de subiect poate fi de actualitate, sau că, dacă aduci în față o tară a trecutului înseamnă că blamezi totul, sau pentru cine crede că este bine să păstrăm tăcerea asupra trecutului în numele unei iertări creștine greșit înțelese de cei care ar trebui tutuși să ceară acea iertare, dar nu au făcut-o niciodată, pentru aceia o astfel de poezie este un semnal de alarmă. Și vin, dacă îmi vei permite, să spun că nu sunt în van astfel de atitudini, pentru că uite, nu demult, biserica a înțeles că sunt moment în istorie când echidistanța politică nu trebuie confundată cu lașitatea în fața unor încălcări grave ale demnității umane și a poporului, și a luat una dintre cele mai frumoase și de apreciat poziții, după părerea mea, din ultima sută de ani. Mulțumesc, Virgil, pentru postarea acestei poezii. Te felicit.
Vă mulțumesc încă o dată pentru bunele intenții. Matei, cîndva voi fi foarte mîndră că am fost contemporană cu tine, că ai cometat pe textele mele, rețin autograful :), pe bune acum, scrii mișto și nu trebuie să te compari cu nimeni. Doar cu tine. Să-ți evaluezi corect potențialul și prin tot ce faci să lupți să fii la înălțimea lui. Asta este ceea ce contează mai mult decît succesul. Succesul nu este altceva decît o beție strașnică din care te trezești mahmur , pustiit și singur. După ce am cunoscut o porție de succes obținut ușor, mai mult prin concurs de împrejurări, nu mi-am dorit altceva decît să mă retrag în chilia mea și nu am mai cerut altceva decît bucuria simplă și firească de a admira frumusețea a tot ceea ce ne înconjoară de multe mii de ani . Și-am mai dorit să pot împărtăși cu cei ce simt la fel toate aceste bucurii. Cu drag, Lea
da. am ajuns și eu la concluzia asta că românii (n-am spus „noi românii” ca să nu îi supăr pe cei mai români decît mine), deci românii sînt în general atrași către balustrada emoțională a realității. ei „trăiesc” ceea ce privesc și „privesc” ceea ce trăiesc. la urma urmei probabil schimbările tehnologice sau sociale nu ne sînt decît haine în această perpetuă tragicomedie
Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac. S-ar putea s-o dau în bară.
Am rezonat cu poemul tău în felul următor:
orhideea a rămas în acelaşi loc
rece, intangibil,
acolo unde simţi cum te pierzi,
cum devii pradă
şi începi să te caţeri
până pe ultima spiţă a scării,
fugărit de fantoma unui coşar
ei nu înţeleg,
sentimente (de cristal??) porţi în jurul pieptului,
cearcăne, trecut,
şi eşti mai curat
decât ploaia,
mai norocos decât un coşar…
Dacă am greşit îmi cer scuze...
un text sincer, direct la suflet. aparent nevinovat, cu o usoara doza de autoironie, asa cum ii sade bine uneori unui poem. Imi place ca finalul este puternic, nelasand loc de alte zidiri, alte presupuneri: pantofului tău fără pereche îi datorez toate intrările, toate ieșirile cu adevărat importante prin ușa neziditei mele vieți. felicitari si succes mai departe
vino cu toate literele în sângele meu spune-mi dragostea asta are miros de toamnă așează-ți mâinile peste mâinile mele să caligrafiem nașterea dragul meu dragostea nu se oprește se învârte pe glob iar noi avem punctul nostru deschidem peretele pământului de tavanele sudului suspendăm semnele inimii. să nu rătăcim vino cu toate literele în sângele meu să mergem. te simt odată cu respirația te îmbrățișez silabă cu silabă. Era dificil să spun ce aș modifica, am rescris în tușă fină poezia, cu mâinile mele, peste mâinile tale, iertare să îmi fie dacă am caligrafiat în alte nuanțe. Ela
prima strofa mi se pare super . mergea si de sine statatoare. e de o expresivitate... nu ma pricep atat de bine la comentarii pe texte literare, dar pot psune ce simt: imi place. restul parca e deja spus in prima strofa
Alma, cred că am deviat mult de la subiect. Acum ce facem? Psihanalizăm autorul și copilăria lui, ori îi interzicem să mai scrie în limba română doar pentru că avem impresia că el nu simte ori nu înțelege la fel ca toți ceilalți limba? Sau poate e vorba mai degrabă de un procedeu de înstrăinare a unui autor de ceea ce scrie și simte? Nu ai de unde să știi ce am simțit atunci când am scris un text sau altul, la fel cum nu ai de unde să știi ce copilărie am avut. Accept ideea că unora nu le place ce și cum scriu, la fel cum nici mie anumiți autori, însă, mai bune sau mai rele, sunt textele mele la care accept critici pertinente, dar până la urmă eu ca autor hotărăsc ce și cum, decizia îmi aparține. Eugen.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
offff... ma gandeam sa-ti propun acelasi lucru. nici tu nu mi se pare ca o iei normal. fie vorba intre noi, ar fi anormal oricum ai lua-o, dar nu mai conteaza. si cum polemica noastra pare sa se transforme in chat, lucru pe care nu mi l-am dorit, si cum nu vad pe nimeni sa intervina si nu vad nici ca tu sa fi facut vreo modificare la text, propun sa incheiem aici. mi-a facut placere, sincer.
pentru textul : blogbadil denu am vzitat si sincer, nici nu ma intereseaza. prefer sa imi imaginez. iar daca imi veti contesta imaginatia voi avea aceeasi indreptatire sa v-o contest si pe a dumneavoastra. dar dumneavoastra nu va imaginati, dumneavostra abordati dogmatic, partinic. eu prefer imaginatia mea in care o lavra ruseasca continua ”să duhnească a neaerisit a tămîie a brînză și a parfum prost a nefericire de eschibiționist” un spatiu inchis nu are cum sa miroasa frumos sau aerisit. tocmai de aceea eu nu sint „blogger” si nici nu ma intereseaza
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I deacum este foarte bine, din punctul meu de vedere. frumos.
pentru textul : urme de kerosen printre îngeri deda, libertatea in unu si deschiderea ochilor pana mai e biletul valabil:) multam pentru comentariu, zile faine!
pentru textul : în prețul biletului depunct
pentru textul : despre inundaţii. altfel debine ai venit, Vasile Munteanu!
pentru textul : delirum hristum decontinui sa consider ca forma e gresita daca s-a intentionat diateza pasiva
pentru textul : în medalionul din piept deDoua chestii fac aceasta poezie: 1. ideea fiintei care alege sa se abtina de la privi... mai ales ca e vorba despre a a vedea la modul "clasic" :) 2. Intotdeauna m-a fascinat ideea sarpelui care isi inghite coada, simbol alchimic... parca ouroboros ii zicea... autodevorarea e un paradox in sine care incheie bobadilic poezia, basca amestecul acela de foame , recluziune in sine, sugerete bineinteles la modul modern si pasiune. Si asa cum patima nu dispare odata cu fiinta care a declansat-o, poezia ramane una circulara putand fi continuata de la sfarsit la prima strofa la infinit. Nu m-am hotarat inca daca treaba cu libera alegere ("dacă vrei") aduce mai mult dramatism/realism textului atata timp cat stim cu totii ca in viata, cel mai adesea, re-actionam si nimic mai mult.
pentru textul : ceasornice deLucian, interesant comentariul tău. Da, marginea e centrul. Mulțumesc de atenție. Sunt două voci acolo (în poezie), asta mi-e clar. Însă, încă nu-mi dau seama precis unde, una se oprește pentru a începe cealaltă. Acolo se întâmplă ceva. Nu mi-e clar ce, dar am lăsat poezia așa, dacă o mai lucrez, cade.
pentru textul : La margine defragmentul "cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul/din cortul adormiților gutui..." este din "Luna în câmp" de Nichita Stănescu.
pentru textul : mâna ta stângă deMultam Lucian... ai inteles despre ce este vorba. Virgil... nu ma ofensezi... insa as vrea sa fii mai precis... nu mi-au iesit silabele? cred ca este o meditatie asupra naturii, chiar daca e vorba de o insertie umana poate prea evidenta. Sa zicem ca se apropie de Mono No Aware ca si tipar. Dupa primul vers utilizez pauza, caracteristica a unui haiku in forma fixa, nu vad figuri de stil etc Asa ca daca tot vrei sa ma inveti ceva fa asta pana la capat :)
pentru textul : ... de"Antropos" se detșeaza psihologic de "Zoon" poate prin actul intențional al conștiinței, ca sa fiu in ton cu Husserl... Problema e e mult mai complexă si diversă ca să o decelam aici, dar in nuce putem spune ilar: Orient-Occident se văd prin bun simț/ Când omul e Om si n-are dezminț... Mulțumesc pentru trecere peste aceasta "pajiște eseistică", care se vrea o mica atitudine in fața iminentei integrări a României in UE (gest de "zoon politikon"...)
pentru textul : Est ca Vest deOana, Matei, am zâmbit, mulțumesc!
pentru textul : hold the mike like a memory deDeşi e foarte, foarte bacoviană, poezia rezistă! Evident, tonul bacovian e premeditat, e aici un soi de pariu, pe care Adrian îl câştigă.
pentru textul : Rânduri bacoviene decum imi soptea ultimul meu iubit, intr-o noapte prin o mie opt sute si (E A Poe) : 'All that we see or seem/ Is but a dream within a dream'..as putea da vina si pe Bukowski putin dar o voi face miine..inainte de cafea..:) multumesc Oana, probabil imi sta bine in noir..sau in nori? deja confused..:p
pentru textul : dusk till dawn till dusk dejena din finalul comentariului tau tot nu te califica sa postezi pe prima pagina toate rahaturile.
pentru textul : Unui mare poetastru deDacă nu mai ai nimic de spus despre text e ok; reclamaţiile personale le aştept în privat, altfel mă văd nevoit să-ţi dau un avertisment. În rest şi-n încheiere, îmi pare rău că am luat mult prea în serios acest atentat scritoricesc.
pentru textul : Fostei mele șótii deevită repetiția epitetelor, folosirea excesivă a genitivelor, evită rimele întâmplătoare și nu aduce în ipostaze hilare tangoului și haosului. citește teoria lui Copernic și legile lui Keppler. după toate astea, întoarce-te, privește lung bradul de Crăciun și încearcă să scrii.
pentru textul : candoare transcendenta deTimpul nu mi-a permis zilele acestea să las semn sub această poezie. Nu știu la ce adaptare te referi, dar, sub condiția originalității poeziei, și sunt convinsă că trimiterea ta a fost doar una la idee, pentru că altfel n-ai fi postat poezia aici, am dorit să recomand această poezie ca fiind una scrisă cu patos (nu credeam să mai folosesc acest cuvânt în zilele noastre), cu nerv și furie, dintr-o suflare. Discursul este impecabil, construcția are har și te poartă cu dexteritare către un final deosebit. Într-un cuvânt, pentru cine nu mai crede că un astfel de subiect poate fi de actualitate, sau că, dacă aduci în față o tară a trecutului înseamnă că blamezi totul, sau pentru cine crede că este bine să păstrăm tăcerea asupra trecutului în numele unei iertări creștine greșit înțelese de cei care ar trebui tutuși să ceară acea iertare, dar nu au făcut-o niciodată, pentru aceia o astfel de poezie este un semnal de alarmă. Și vin, dacă îmi vei permite, să spun că nu sunt în van astfel de atitudini, pentru că uite, nu demult, biserica a înțeles că sunt moment în istorie când echidistanța politică nu trebuie confundată cu lașitatea în fața unor încălcări grave ale demnității umane și a poporului, și a luat una dintre cele mai frumoase și de apreciat poziții, după părerea mea, din ultima sută de ani. Mulțumesc, Virgil, pentru postarea acestei poezii. Te felicit.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deda, e un text scris la cald - the global warming and all - si poate mai mergea dichisit si pieptanat insa brut si mie imi pare destul de..superb!:p
si remember...just look busy!
Cheers,
C
pentru textul : Ain't life a poem? deVă mulțumesc încă o dată pentru bunele intenții. Matei, cîndva voi fi foarte mîndră că am fost contemporană cu tine, că ai cometat pe textele mele, rețin autograful :), pe bune acum, scrii mișto și nu trebuie să te compari cu nimeni. Doar cu tine. Să-ți evaluezi corect potențialul și prin tot ce faci să lupți să fii la înălțimea lui. Asta este ceea ce contează mai mult decît succesul. Succesul nu este altceva decît o beție strașnică din care te trezești mahmur , pustiit și singur. După ce am cunoscut o porție de succes obținut ușor, mai mult prin concurs de împrejurări, nu mi-am dorit altceva decît să mă retrag în chilia mea și nu am mai cerut altceva decît bucuria simplă și firească de a admira frumusețea a tot ceea ce ne înconjoară de multe mii de ani . Și-am mai dorit să pot împărtăși cu cei ce simt la fel toate aceste bucurii. Cu drag, Lea
pentru textul : Satul din vale deși am uitat, o peniță pentru fascinanta discuție. Dar vă rog „domoliți-vă” invitații să o ia mai încet ca să pricepem și noi muritorii de rînd
pentru textul : (2) Discuție (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo deda. am ajuns și eu la concluzia asta că românii (n-am spus „noi românii” ca să nu îi supăr pe cei mai români decît mine), deci românii sînt în general atrași către balustrada emoțională a realității. ei „trăiesc” ceea ce privesc și „privesc” ceea ce trăiesc. la urma urmei probabil schimbările tehnologice sau sociale nu ne sînt decît haine în această perpetuă tragicomedie
pentru textul : Jurnal de privitor la TV decd-uri cu ceea ce a solicitat Virgil se gasesc de vanzare la Muzeul Satului din Bucuresti.
pentru textul : Adriana Ausch - Inainte de Concert deNu ştiu dacă e bine ceea ce fac. S-ar putea s-o dau în bară.
Am rezonat cu poemul tău în felul următor:
orhideea a rămas în acelaşi loc
rece, intangibil,
acolo unde simţi cum te pierzi,
cum devii pradă
şi începi să te caţeri
până pe ultima spiţă a scării,
fugărit de fantoma unui coşar
ei nu înţeleg,
pentru textul : pierdut desentimente (de cristal??) porţi în jurul pieptului,
cearcăne, trecut,
şi eşti mai curat
decât ploaia,
mai norocos decât un coşar…
Dacă am greşit îmi cer scuze...
un text sincer, direct la suflet. aparent nevinovat, cu o usoara doza de autoironie, asa cum ii sade bine uneori unui poem. Imi place ca finalul este puternic, nelasand loc de alte zidiri, alte presupuneri: pantofului tău fără pereche îi datorez toate intrările, toate ieșirile cu adevărat importante prin ușa neziditei mele vieți. felicitari si succes mai departe
pentru textul : Cu recunoștință, unui pantof devino cu toate literele în sângele meu spune-mi dragostea asta are miros de toamnă așează-ți mâinile peste mâinile mele să caligrafiem nașterea dragul meu dragostea nu se oprește se învârte pe glob iar noi avem punctul nostru deschidem peretele pământului de tavanele sudului suspendăm semnele inimii. să nu rătăcim vino cu toate literele în sângele meu să mergem. te simt odată cu respirația te îmbrățișez silabă cu silabă. Era dificil să spun ce aș modifica, am rescris în tușă fină poezia, cu mâinile mele, peste mâinile tale, iertare să îmi fie dacă am caligrafiat în alte nuanțe. Ela
pentru textul : Peste mâinile mele deprima strofa mi se pare super . mergea si de sine statatoare. e de o expresivitate... nu ma pricep atat de bine la comentarii pe texte literare, dar pot psune ce simt: imi place. restul parca e deja spus in prima strofa
pentru textul : Pe urmele ciclopilor deiată un text prin care imagistica este susținută
pentru textul : măceșe zdrobite denu-mi place însă rima aia bloca/vibra
în rest un poem curat de peniță
Alma, cred că am deviat mult de la subiect. Acum ce facem? Psihanalizăm autorul și copilăria lui, ori îi interzicem să mai scrie în limba română doar pentru că avem impresia că el nu simte ori nu înțelege la fel ca toți ceilalți limba? Sau poate e vorba mai degrabă de un procedeu de înstrăinare a unui autor de ceea ce scrie și simte? Nu ai de unde să știi ce am simțit atunci când am scris un text sau altul, la fel cum nu ai de unde să știi ce copilărie am avut. Accept ideea că unora nu le place ce și cum scriu, la fel cum nici mie anumiți autori, însă, mai bune sau mai rele, sunt textele mele la care accept critici pertinente, dar până la urmă eu ca autor hotărăsc ce și cum, decizia îmi aparține. Eugen.
pentru textul : Mica țigariadă dePagini