mi-a plăcut poemul într-un ton confesional pe care trebuie să mărturisesc îmi era dor să-l regăsesc în poeziile almei. imaginea cu sânii verzi mă lasă în așteptare ori de câte ori o re-citesc, nu știu dar parcă aștept să răsară ceva din sânii aceștia o metaforă aparte. un poem pentru lectură aici pe H
Virgil, acest text este foarte reusit. Prima strofa face toti banii, metaforic vorbind. Daca imi permiti, dupa umila mea parere, versul cu ranile neduse la capat este in plus. Se subintelege din rani nevindecate. Probabil ai vrut sa accentuezi imaginea si asa frumoasa, dar cred ca era oricum indeajuns. Esti un autor caruia ii place detaliul. Caruia ii plac cuvintele dure. In comparatie cu celalalt text pe care ti l-am comentat, aici ai gasit un echilibru intre mesaj si cuvintele prin care exprimi mesajul, astfel incat cititorul sa fie placut impresionat de definitia data poetului. Te felicit si iti doresc texte la fel de reusite. Lerman
Short stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
Poate nu cel mai bun text cu watermark CS.. Sper totusi (si-aici insist :p) sa nu fie ultimul.. intr-o lume paralela, nu necesar ideala, sint convinsa ca ingerul si timpul fac un reverse role-play.
Si nu pot sa nu remarc tendintele culinare ale Ms Stoicovici a carei talent poetic se izbeste in mod constant, ca o vrabie derutata de soare, de acelasi (cum se zice in romaneste?) self-limiting glass ceiling.
Si aici ramin chiar in dilema: sa pling? sa rid?..in fine :p
Dorina, bine ai revenit!
Ți-ai câștigat "statut de...vorbitor" (exprimarea liberă a opiniilor asupra textelor) odată cu statutul de membru. Se pierde prin inactivitate sau prin comentarii doar la textele proprii, dar nu cred că e cazul la tine.
Iată un extras din Regulamentul Hermeneia:
22. Membrii comunităţii literare
Hermeneia au posibilitatea să îşi exprime liber opiniile despre textele
publicate pe site. Comentarea textelor nu este şi nu va putea fi îngrădită.
Călin, Roxana, cred eu că în proză se întâmplă altfel decât în poezie: personajele prind uneori propriul drum, independent de mecanica dorită de autor. Am să mă repet: o singură frază referitoare la lipsa reală a dorinței nu schimbă ceea ce, din restul textului, nu transpare. Poate că tu, Roxana, ai avut un fel de "plan", ai știut cum vrei să fie cei doi, dar mie când mi-ai spus "O sună mereu în ultimul moment, entuziasmat ca în fața unui cadou. O face sigur că ea va fi acolo. Și e. Când l-a refuzat prima dată, a fost șocat. De atunci o caută mereu, iar ea îl respinge mereu. De fapt asta caută, să-și dorească ceva ce nu poate avea. Trăiesc amândoi pe baza aceluiași sistem care le oferă o culme, pe care nu-și doresc să o atingă, pentru că și-ar pierde rațiunea de a trăi. ", am eșuat în a vedea prietenia, afinitatea (și textul curge mai departe, și eu ziceam că bine, pe aceeași pantă a construcțiilor artificiale a unei relații, în lipsa realului, melodia, semnele căutate, fabricate, "coincidențele" lipsa comunicării reale etc etc etc. Greșesc eu? Nu am un scenariu când citesc, ci lucrez cu ceea ce-mi oferă autorul. Am spus că eu aș fi avut curaj să exploatez, ajunsă la punctul cu pricina (pe care eu îl consider unul de forță pentru textul tău), o altă latură a titlului, aș fi renunțat la ce-mi dorisem inițial de la personaje și aș fi mers pe ceea ce au devenit ele, de bună voie și nesilite de nimeni. Pe scurt, nu aș fi scris chestia cu lipsa dorinței, și proza ar fi curs altfel. Desigur că ți se pare absurd, că una ai vrut tu să spui, și alta îți sugerez eu, dar eu ți-am oferit argumentele textului, așa cum l-am citit eu, repet. Nu mă pot transpune în locul autorului când citesc proză, asta se face mai mult la poezie, cred eu. Restul obiecțiilor au fost și ele atât cât am considerat de argumentate, nu mai aglomerez subsolul... :-) Pe mine mă interesează mai binele în ceea ce scrii, pe tine? (ei, știu că-i retorică întrebarea mea... ) La bună citire.
Adriana, mulţumesc frumos, mă bucur mult că ţi-a plăcut. Da, s-ar putea să ai dreptate acolo, la "călare prin împărăţii". Cât despre tăierea ultimelor două versuri, deocamdată simt că e necesar să le las aşa. Mă mai gândesc, oricum
La mulţi ani şi fie ca 2011 să ne aducă tuturor lucrurile pe care le merităm :)
am vrut să văd cu ochii mei acest articol publicat și în altă parte, așa cum ai precizat. atât. de ce? simplu. pentru că nu l-am văzut publicat în locul care l-a generat, pe unde de altfel, mai publici (și e dreptul tău, nu mă interesează). nici măcar nu s-a pus problema că ai fi ceea ce nu ești (cu atât mai puțin Iisus Christos) și nici că ai fi mincinos. aștept. mulțumesc.
Luminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
cu riscul de a lua o suspendare, fac o recapitulare offtopic:
pe ici pe colo (mai străbate câte-o rază mai curată dintr-un carmen saeculare ce-l visai și eu odată ar fi zis Poetul) mai vedem ceva originalitate 'înțelegi limba muștelor pe-a femeilor nu' sau chiar această 'ridicare pe sufletele din spate' care mi se pare o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.
Margas
pentru asta și eu aș fi făcut-o cu mai puține litere la activ! Este denigrarea atât a scrisului cât și a persoanei.
am avut polemici cu Adrian dar respectul reciproc a rămas. aici de ce nu poate fi așa? răspunsul e mai sus!
există o ruptură, cred eu, între ceea ce se înțelege prin "formulă poetică" și "cadrul imagistic" al fiecărui autor; însă, posibil să ai dreptate cu Villon; recunosc, nu mi-am pus problema, dar, probabil că, în spatele fiecărei inetnții metafizice, în fiecare dintre noi se ascunde o voluptate arhaică, un senzorial elementar pentru care, fie că ne place sau nu, suntem tributari simțurilor. mulțumesc pentru lectura constantă (ce pustiu ar fi pe aici fără tine). cu drag, Vasile Munteanu
Mulţumesc tuturor pentru popas, corecţii şi semn de lectură lăsat mie suvenir. Probabil nu-mi plac mie anumite tipare...de aceea ţin aşa mult la forma aceasta a poeziei, sincer.
Am corectat arbustul...şi-am făcut o cafea mare pentru toţi, sărbătorind astăzi 22 august 8 luni după sfârşitul lumii.
... ești gingașă cu mine anna, mulțumesc. e un confort să te știu cititoare a poemelor mele. poate cam încâlcite:). începi comentariul tău de suflet cu un mare adevăr: "în poezie ca și în viață". îmi doresc o bătrânețe nobilă, cu gesturi calde și vorbe chibzuite... se pare că încep deja:)! te salut însorit!
Am citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
Comentariul tau, Vlad, este o replica interesanta la celalalt comentariu al meu, stii tu de unde. Puteai sa-l pui ori aici, ori dincolo, pentru mai multa credibilitate. Stii cat sunt de versat, ce naiba! Ai si o galusca acolo, a da un vot de incredere autorului, de fapt tu voiai sa te referi la text, dar hai, treaca-mearga. Cu elementele onirice ai dat-o in bara, Dragos Visan a fost mult mai atent la rugaciunea monahului. In concluzie, imi place comm-ul tau, incepusei sa fii cam moale. O sa-l pun si dincolo, ca sa nu iti raspund de 2 ori diferit.
Sunt de acord, Dorin. Titlul este oribil. Îl voi modifica în viitorul apropiat. Mulţumesc pentru semnul de lectură.
Corina, de acord şi cu tine, voi modifica titlul (am mai avut o dată aceeaşi problemă) şi voi scrie scaunul cu rotile, mulţumesc.
Revenire. In textul anterior s-au strecurat o serie de greseli. Scuze. Il reiau.
Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”
“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.
Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau, mai bine zis, postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învârtiri în jurul Nimicului). Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidentală, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi o dată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb partea «nostalgică» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestivitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungirea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, inisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami sau Fowells). Dar despre asta cu ală ocazie.
textul e bun . "une fois le temps inventé "- imi aduce aminte ca timpul e o inventie umana, natura nu cuantifica nimic. Profetul - mesajul e neelegant . Parca ne intoarcem la tirania de pe agonia...
Virgil inteleg importanta acelor detalii in momentul in care editez un text, dar din moment ce vreau sa-l sterg... ce importanta mai are cum e clasificat, in ce categorie se afla & so on... oricum va disparea. Ma rog, am reusit sa-l sterg in cele din urma, imi este suficient. Multumesc pentru lamurire!
Genul acesta de texte este foarte greu de scris, pentru că autorul trebuie să păstreze calitatea şi măsura sa emoţională într-un echilibru constant cu instrumentele lirice şi cu tipul de discurs folosit. Cu alte vorbe, el trebuie să fie atent cum ajunge "ce" ul său la cititor astfel încât încărcătura să nu fie diluată, poetizată, hiperplasticizată, dar nici patetică, excesiv de ironică, obscură sau amorfă.
De accea, consider că:
"mi-e iarăşi dor [...] de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
[...] de corigența la fizică
mă doare [...] lacrima uscându-i-se pe obraz prima oară" sunt cel puţin nereuşite.
Finalul ("mi-e dor să nu-mi mai fie dor/ de tata") ar putea fi bănuit de joc de cuvinte, dar eu nu cred asta.
Cu excepţia versurilor de mai sus, cred că este un text bun spre foarte bun, care (e nevoie de megaclişeu!) face punte între şi între... Poate şi pentru că m-a prins în sfera cititorilor perfecţi, din motive care vor rămâne nespuse.
Dacă veţi dori să modificaţi acele versuri, bine, dacă nu, nu.
Peniţa e, în primul rând, pentru emoţia curată.
Există la secțiunea info un fel de provocare la dialog, sub semnătura lui Roxanei Sonea, pe tema aceasta, vă invit acolo. Haide să păstrăm, pe cât posibil, subsolul textului pentru comentarii pe text.
ai dreptate Alma, s-a contactat persoana respectivă și cred, sper că am de-a facecu persoane mature pe care nu am nevoie să le trag de urechi. Sînt însă supărat că unii nu citesc nici regulamentul, nici, nota formularului de înscriere, nici emailul meu de raspuns și nici ce scriu la rubrica Info și apoi se supără ca ciobanul pe sat pentru că nu înțeleg ce se petrece. Promit că am să devin foarte dur și nu o să mai depun eu eforturi pentru a suplini neglijența sau ignoranța altcuiva.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Dar care crezi ca e cel mai bun text al lui Laurentiu?
pentru textul : oniromahie demi-a plăcut poemul într-un ton confesional pe care trebuie să mărturisesc îmi era dor să-l regăsesc în poeziile almei. imaginea cu sânii verzi mă lasă în așteptare ori de câte ori o re-citesc, nu știu dar parcă aștept să răsară ceva din sânii aceștia o metaforă aparte. un poem pentru lectură aici pe H
pentru textul : Dealurile deVirgil, acest text este foarte reusit. Prima strofa face toti banii, metaforic vorbind. Daca imi permiti, dupa umila mea parere, versul cu ranile neduse la capat este in plus. Se subintelege din rani nevindecate. Probabil ai vrut sa accentuezi imaginea si asa frumoasa, dar cred ca era oricum indeajuns. Esti un autor caruia ii place detaliul. Caruia ii plac cuvintele dure. In comparatie cu celalalt text pe care ti l-am comentat, aici ai gasit un echilibru intre mesaj si cuvintele prin care exprimi mesajul, astfel incat cititorul sa fie placut impresionat de definitia data poetului. Te felicit si iti doresc texte la fel de reusite. Lerman
pentru textul : poetul I deShort stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
pentru textul : Labirint de ceară deBine, domnule Paul Blaj, data viitoare o să-ți spun: "Băi Paul".
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia dePoate nu cel mai bun text cu watermark CS.. Sper totusi (si-aici insist :p) sa nu fie ultimul.. intr-o lume paralela, nu necesar ideala, sint convinsa ca ingerul si timpul fac un reverse role-play.
Si nu pot sa nu remarc tendintele culinare ale Ms Stoicovici a carei talent poetic se izbeste in mod constant, ca o vrabie derutata de soare, de acelasi (cum se zice in romaneste?) self-limiting glass ceiling.
Si aici ramin chiar in dilema: sa pling? sa rid?..in fine :p
pentru textul : Lângă deDorina, bine ai revenit!
Ți-ai câștigat "statut de...vorbitor" (exprimarea liberă a opiniilor asupra textelor) odată cu statutul de membru. Se pierde prin inactivitate sau prin comentarii doar la textele proprii, dar nu cred că e cazul la tine.
Iată un extras din Regulamentul Hermeneia:
22. Membrii comunităţii literare
Hermeneia au posibilitatea să îşi exprime liber opiniile despre textele
publicate pe site. Comentarea textelor nu este şi nu va putea fi îngrădită.
Deci, curaj!
pentru textul : dacă deCălin, Roxana, cred eu că în proză se întâmplă altfel decât în poezie: personajele prind uneori propriul drum, independent de mecanica dorită de autor. Am să mă repet: o singură frază referitoare la lipsa reală a dorinței nu schimbă ceea ce, din restul textului, nu transpare. Poate că tu, Roxana, ai avut un fel de "plan", ai știut cum vrei să fie cei doi, dar mie când mi-ai spus "O sună mereu în ultimul moment, entuziasmat ca în fața unui cadou. O face sigur că ea va fi acolo. Și e. Când l-a refuzat prima dată, a fost șocat. De atunci o caută mereu, iar ea îl respinge mereu. De fapt asta caută, să-și dorească ceva ce nu poate avea. Trăiesc amândoi pe baza aceluiași sistem care le oferă o culme, pe care nu-și doresc să o atingă, pentru că și-ar pierde rațiunea de a trăi. ", am eșuat în a vedea prietenia, afinitatea (și textul curge mai departe, și eu ziceam că bine, pe aceeași pantă a construcțiilor artificiale a unei relații, în lipsa realului, melodia, semnele căutate, fabricate, "coincidențele" lipsa comunicării reale etc etc etc. Greșesc eu? Nu am un scenariu când citesc, ci lucrez cu ceea ce-mi oferă autorul. Am spus că eu aș fi avut curaj să exploatez, ajunsă la punctul cu pricina (pe care eu îl consider unul de forță pentru textul tău), o altă latură a titlului, aș fi renunțat la ce-mi dorisem inițial de la personaje și aș fi mers pe ceea ce au devenit ele, de bună voie și nesilite de nimeni. Pe scurt, nu aș fi scris chestia cu lipsa dorinței, și proza ar fi curs altfel. Desigur că ți se pare absurd, că una ai vrut tu să spui, și alta îți sugerez eu, dar eu ți-am oferit argumentele textului, așa cum l-am citit eu, repet. Nu mă pot transpune în locul autorului când citesc proză, asta se face mai mult la poezie, cred eu. Restul obiecțiilor au fost și ele atât cât am considerat de argumentate, nu mai aglomerez subsolul... :-) Pe mine mă interesează mai binele în ceea ce scrii, pe tine? (ei, știu că-i retorică întrebarea mea... ) La bună citire.
pentru textul : Amantă spirituală deAdriana, mulţumesc frumos, mă bucur mult că ţi-a plăcut. Da, s-ar putea să ai dreptate acolo, la "călare prin împărăţii". Cât despre tăierea ultimelor două versuri, deocamdată simt că e necesar să le las aşa. Mă mai gândesc, oricum
pentru textul : Ca să fii cal deLa mulţi ani şi fie ca 2011 să ne aducă tuturor lucrurile pe care le merităm :)
am vrut să văd cu ochii mei acest articol publicat și în altă parte, așa cum ai precizat. atât. de ce? simplu. pentru că nu l-am văzut publicat în locul care l-a generat, pe unde de altfel, mai publici (și e dreptul tău, nu mă interesează). nici măcar nu s-a pus problema că ai fi ceea ce nu ești (cu atât mai puțin Iisus Christos) și nici că ai fi mincinos. aștept. mulțumesc.
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deLuminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
pentru textul : abac de septembrie decu riscul de a lua o suspendare, fac o recapitulare offtopic:
pe ici pe colo (mai străbate câte-o rază mai curată dintr-un carmen saeculare ce-l visai și eu odată ar fi zis Poetul) mai vedem ceva originalitate 'înțelegi limba muștelor pe-a femeilor nu' sau chiar această 'ridicare pe sufletele din spate' care mi se pare o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.
Margas
pentru asta și eu aș fi făcut-o cu mai puține litere la activ! Este denigrarea atât a scrisului cât și a persoanei.
am avut polemici cu Adrian dar respectul reciproc a rămas. aici de ce nu poate fi așa? răspunsul e mai sus!
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deexistă o ruptură, cred eu, între ceea ce se înțelege prin "formulă poetică" și "cadrul imagistic" al fiecărui autor; însă, posibil să ai dreptate cu Villon; recunosc, nu mi-am pus problema, dar, probabil că, în spatele fiecărei inetnții metafizice, în fiecare dintre noi se ascunde o voluptate arhaică, un senzorial elementar pentru care, fie că ne place sau nu, suntem tributari simțurilor. mulțumesc pentru lectura constantă (ce pustiu ar fi pe aici fără tine). cu drag, Vasile Munteanu
pentru textul : autoportret deîn sfânta resemnare de spirit am să-mi leg
o pipă două pipe trei pipe restu-i jeg
am gustat ironia amara. felicitari.
pentru textul : Zen (1) deMulţumesc tuturor pentru popas, corecţii şi semn de lectură lăsat mie suvenir. Probabil nu-mi plac mie anumite tipare...de aceea ţin aşa mult la forma aceasta a poeziei, sincer.
pentru textul : Întoarcerea toamnei deAm corectat arbustul...şi-am făcut o cafea mare pentru toţi, sărbătorind astăzi 22 august 8 luni după sfârşitul lumii.
atăt de multă tristeţe reţinută în aşa puţine cuvinte. bine te am găsit!
pentru textul : capcana de... ești gingașă cu mine anna, mulțumesc. e un confort să te știu cititoare a poemelor mele. poate cam încâlcite:). începi comentariul tău de suflet cu un mare adevăr: "în poezie ca și în viață". îmi doresc o bătrânețe nobilă, cu gesturi calde și vorbe chibzuite... se pare că încep deja:)! te salut însorit!
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă deDomnule Virgil, ma bucur ca ti-a placut, multumesc de trecere si pt apreciere. cu stima
pentru textul : Haiku deai un typo: "învinovății"
pentru textul : am evadat un timp deAm citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
pentru textul : Zăpezile de altadată de„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
Comentariul tau, Vlad, este o replica interesanta la celalalt comentariu al meu, stii tu de unde. Puteai sa-l pui ori aici, ori dincolo, pentru mai multa credibilitate. Stii cat sunt de versat, ce naiba! Ai si o galusca acolo, a da un vot de incredere autorului, de fapt tu voiai sa te referi la text, dar hai, treaca-mearga. Cu elementele onirice ai dat-o in bara, Dragos Visan a fost mult mai atent la rugaciunea monahului. In concluzie, imi place comm-ul tau, incepusei sa fii cam moale. O sa-l pun si dincolo, ca sa nu iti raspund de 2 ori diferit.
pentru textul : Zbor deasupra unui cuib de hamburgeri deSunt de acord, Dorin. Titlul este oribil. Îl voi modifica în viitorul apropiat. Mulţumesc pentru semnul de lectură.
pentru textul : umbre de castan deCorina, de acord şi cu tine, voi modifica titlul (am mai avut o dată aceeaşi problemă) şi voi scrie scaunul cu rotile, mulţumesc.
Revenire. In textul anterior s-au strecurat o serie de greseli. Scuze. Il reiau.
Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”
“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.
Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau, mai bine zis, postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învârtiri în jurul Nimicului). Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidentală, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi o dată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb partea «nostalgică» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestivitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungirea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, inisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami sau Fowells). Dar despre asta cu ală ocazie.
pentru textul : Încotro(II) demi-a placut mai putin. poate din cauza "stropilor de natura" care mi-au intrat in ochi de cum am deschis pagina.
pentru textul : Domnul Ghecev - răsfăţatul sorţii detextul e bun . "une fois le temps inventé "- imi aduce aminte ca timpul e o inventie umana, natura nu cuantifica nimic. Profetul - mesajul e neelegant . Parca ne intoarcem la tirania de pe agonia...
pentru textul : esquisse à deux dans la chambre verte deVirgil inteleg importanta acelor detalii in momentul in care editez un text, dar din moment ce vreau sa-l sterg... ce importanta mai are cum e clasificat, in ce categorie se afla & so on... oricum va disparea. Ma rog, am reusit sa-l sterg in cele din urma, imi este suficient. Multumesc pentru lamurire!
pentru textul : hermeneia 3.0-c deGenul acesta de texte este foarte greu de scris, pentru că autorul trebuie să păstreze calitatea şi măsura sa emoţională într-un echilibru constant cu instrumentele lirice şi cu tipul de discurs folosit. Cu alte vorbe, el trebuie să fie atent cum ajunge "ce" ul său la cititor astfel încât încărcătura să nu fie diluată, poetizată, hiperplasticizată, dar nici patetică, excesiv de ironică, obscură sau amorfă.
De accea, consider că:
"mi-e iarăşi dor [...] de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
[...] de corigența la fizică
mă doare [...] lacrima uscându-i-se pe obraz prima oară" sunt cel puţin nereuşite.
Finalul ("mi-e dor să nu-mi mai fie dor/ de tata") ar putea fi bănuit de joc de cuvinte, dar eu nu cred asta.
Cu excepţia versurilor de mai sus, cred că este un text bun spre foarte bun, care (e nevoie de megaclişeu!) face punte între şi între... Poate şi pentru că m-a prins în sfera cititorilor perfecţi, din motive care vor rămâne nespuse.
Dacă veţi dori să modificaţi acele versuri, bine, dacă nu, nu.
pentru textul : de el dePeniţa e, în primul rând, pentru emoţia curată.
Există la secțiunea info un fel de provocare la dialog, sub semnătura lui Roxanei Sonea, pe tema aceasta, vă invit acolo. Haide să păstrăm, pe cât posibil, subsolul textului pentru comentarii pe text.
pentru textul : El Conqueridor deai dreptate Alma, s-a contactat persoana respectivă și cred, sper că am de-a facecu persoane mature pe care nu am nevoie să le trag de urechi. Sînt însă supărat că unii nu citesc nici regulamentul, nici, nota formularului de înscriere, nici emailul meu de raspuns și nici ce scriu la rubrica Info și apoi se supără ca ciobanul pe sat pentru că nu înțeleg ce se petrece. Promit că am să devin foarte dur și nu o să mai depun eu eforturi pentru a suplini neglijența sau ignoranța altcuiva.
pentru textul : jurnal de nesomn III de... pari atât de convinsă...
pentru textul : ...romantic, dom'le! dePagini