vizuală, tangibilă, sensibilă. Un poem scurt ce cuprinde în sine multe înţelesuri, stări. E genul pe care îl apreciez, datorită condensării. Inversiunea din versurile 5-6 îi dă un farmec aparte. Puţini mai au curajul să scrie astfel. Poate de teama să nu greşească. Poezia rămîne însă poezie, autenticul, autentic.
LIM.
Stiu ca e ciudat sa aduci in discutie celebrul "conflict intre generatii" chiar si in poezie dar mie asta mi-a sugerat dialogul din subsolul acestui poem al lui Dorel... si ar fi greu, sa recunoastem, ca un asemenea text sa fie pe placul a doi poeti de factura antecomentatorilor mei. Desigur ca nu aprob nici reactia virulenta a lui Dorel la acest capitol, daca nu vrei sa auzi pareri contrare ori nu publici ori dezactivezi comentariile. Mie mi-a placut textul si marturisesc, asa "personal" cum bine zice batranutragator ca e, pe mine m-a "atins". Este un poem de dragoste, sustin. Insa nu stiu daca este chiar "poemul de dragoste" Dorele, cred ca poti si mai bine :-) Salutari, Andu
Ovidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit
mie, personal, imi vine greu sa scriu despre moarte. in ea nu e nicio sfasiere, nicio lamentatie, niciun regret. a te ospata din ea este,-da-, un fel de a iesi la suprafata. continua. cheama-i pe cei nepregatiti, daca nuntasii cei mari nu au trait.
andu fainut text. prea incarcat de oase (m-am simtit ca la un curs de medicina!), si lunguiet de felul lui... spre deosebire de ceilalti comentatori mie chiar imi place finalul: grile diferite de lectura, poate si gusturi diferite... 2 observatii insa: 1) dar nu i-am găsit nicio întrebuințare rezonabilă dar alergătorul meu -repetitie obositoare. prea multe "dar"-uri/cm liric. 2) o să plătim mai puțin întreținere la iarnă -imi suna incorect gramatical. fie zici "putina intretinere", fie " mai putin intretinerea". poate ma prind eu mai greu, dar nu cumva prin lungimea si narativitatea obositoare a poemului ai vrut sa induci exact acea stare de spirit pe care o are atletul dupa 110 m garduri?
Nu la prelucrarea imaginii ma refer. Iar daca altele sunt slabe, si aceasta nu, pana la urma conteaza nivelul de referinta. iar prezenta locurilor comune la toti (?) nu e o justificare.
Câteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveștile pe care mi le citește Arius duminica dimineața. Am un corp subțire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculță, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îți explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistență. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braț, pe jumătatea de piept acoperită. E ca și cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca și cum nimic nu își mai găsește locul, ca și cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părțile dintr-o dată. Din pămînt crește iarba. Verde, aplecată ușor înapoi înspre sol, ca și cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze și să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă așez. Dacă stau mult – știi să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile și tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, și nu am reușit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aș gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aș gândi și aș scormoni prin fișierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reușesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. Când practicăm amintiri, destinația preferată a lui Arius sunt cele șapte poduri arcuite din Amsterdam. Mai precis, cel de-al treilea pod, bătrâna care vinde flori. Mă ține acolo, legată de căruciorul bătrânei. Mă obligă să mă uit la mâinile ei mici, zbârcite. Mă obligă să îmi țin ochii deschiși, să îi urmăresc degetele în timp ce pipăie tulpinile de flori, mă pune să îi intru în palme, să ating turiștii când îi dau banii. Eu plâng și mi-e frig, dar Arius nu mă lasă să plec până seara. Bătrâna începe să zâmbească, pe măsură ce se întunecă. Se uită lung pe sub spinările arcuite ale podurilor, fața i se întinde în jurul ochilor mijiți, și se lasă cuprinsă de zâmbet. Îl simt pe Arius tremurând de plăcere, de nerăbdare. Ieri mi-a expus teoria lui despre bătrână: adună bucuriile celor care îi primesc florile din mână, zâmbetele pierdute ale turiștilor, sărutările și strângerile de mână ale veșnicilor îndrăgostiți. Adună fiecare secundă furată și o cultivă în ghivecele ei mici, ruginii. În săptămânile care urmează, le vinde drept flori. Dacă aș fi mai mult decât un receptacul de amintiri, i-aș spune că vorbește despre el. Dar nu este locul meu să îi spun așa ceva. Eu doar trebuie să îl conduc spre amintirile stocate în mine și să-l învăț să viseze. Îi țin de urât mai mult decât ar trebui, dar așa sunt toți cei ca mine, nu îi poți spune unui copil că nu vrei să asculți povești, când el vrea să îți citească. Pe mine mă dor însă apusurile bătrânei. De clanța de la ușa casei sale atârnă spânzurată tristețea. În casa goală se topesc cele șapte poduri ale Amsterdamului, cu florile lui toate. Arius nu merge niciodată până acolo, dar m-a trimis pe mine odată și mi-a cerut să-i povestesc. Eu fug uneori la ea, în clipele mele în care ar trebui să mă odihnesc. Îmi imaginez că ne ținem cumva de urât una alteia. De la ea am învățat să plâng, dar lui Arius nici asta nu-i place, îmi spune că îmi stric mașinăriile când plâng de-adevăratelea. În amintiri și în vis am voie, dar în realitate el se chinuie să îmi păstreze toate rotițele, ușițele, cheile cu care îmi sunt legate pleoapele, buzele, urechile, fruntea, mergând, iar eu risc totul cu o singură lacrimă. Are dreptate. Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul vis, prima amintire. Probabil că voi posta și pe pagina mea, dar tot meritul trebuie dat imaginii, m-am gândit la ea toată ziua, și uite ce a "produs". Un receptacul de amintiri.
Gebeleizis, te rog să mă ierți pentru faptul că am fost prea categoric. comentariile tale sunt binevenite și contribuie, în felul lor, la construcția fiecărui poem. Cum ai spus, toți suntem aici să învățăm. Acest site se definește ca un atelier poetic, iar retragerea de la comentarii ar face ca scopul lui să nu se realizeze. atitudinea mea a fost rezultatul faptului că ai spus că sunt nepoliticos, ceea ce cred ca nu am fost și nici nu sunt, dar mă rog... punctele de vedere sunt diferite. ar fi o pierdere, cel puțin pentru mine, părerile tale. cu stimă, mircea.
La comentariul almei, as avea de adaugat: un ras grotesc, o critica fara fundamente, o strivire a puritatii care, de fapt, ar trebui sa irumpa din poezii...pacat. Nu cred ca as vrea sa te cunosc vreodata. Pentru ca tu nu simti Copul, si ar trebui, daca zici ca esti din Iasi.
textul tau este oarecum criptic, titlul il arunca in conul asta de umbra, privit asa din ignoranta mea de a nu cunoaste povestea cu Ilizarov si edecarul sau...altfel, un text pe care il simt rigid si un pic neinspirat la final.
nu mă dearanjează numele David pentru că intuiesc ce vrea să spună autoarea mi se pare un text foarte dur și cred că o exegeză atentă ar duce la multe concluzii. e un stil criptic care poate naște controverse dar oare nu despre asta era să o încurce și David la curtea lui Saul...
Știm deja...:) Poate că acel ,,cu buzele” ar fi putut fi sugerat altfel, deși se deschide o imagine-senzație de învăluire ce apleacă. Dar alăturarea mâini-buze o găsesc cumva prea bruscă și singulară. Aș modifica de asemenea ultimul vers al celei de-a doua strofe. Folosirea lui ,,eu” diminuează impactul împărțirii din strofele următoare, iar ,,bine definite” contrazice prea repede în poezie lipsa desăvârșită a ,,determinărilor”. Îmi plac inserțiile italice, parcă le-aș spune diabolice, țipetele foșnitoare care, pentru mine, chiar reușesc să creeze atmosfera. E ceva din Frank Herbert în versurile tale :). Îmi place contrastul puternic de stări, acel hipnotic tu – eu, liniștea pietrei vs. nebunia sângelui. Finalul...ca de obicei în tușă personală de neuitat, de data asta m-a cuprins irezistibil. Superb, spun eu, riscând o posibilă catalogare desuetă. Noaptea asta, Bianca, e teribilă, dar cât invidiez teribilul ăsta...
Nu ti-am mai citit de o vreme poeziile si mai ales cele noi. Lecturand aici mi-am dat seama cat mi-a fost de dor! O poezie de dragoste, cu versuri parfumate a fruct, cu muscatura dintilor cazand pe cuvinte, la masuri egale cu lumina Luminitei Suse! Felicitari!
nu am un cuvant mai potrivit decat
emotionant.
un poem pe care il simti, chiar de nu-l intelegi intru totul, o revarsare a starilor acelea inexplicabile, dar cu atat mai ardente, ale copilariei.
Fluturii ucid doar in filmele lui Hitchcock. Alternativa : pasari mari ciugulind aerul spectatorului. Eu zic ca fetita va deschide fereastra ca sa lase fluturasul sa intre, nimic nu e mai trist decat aripi ude leoarca..
poezia de mai sus e profundă, poate că e religioasă, dar nu e creştină. nu se califică. poezia creştină trebuie sa apeleze la inimă, sa aibe mesaj. vezi poeziile lui Traian Dorz, Sergiu Grossu, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Sanda Moinaru, Costache Ioanid, Ionatan Piroşca, etc., etc. sunt sigur că le ştii. ce cauţi tu să realizezi e doar poezie. nimeni nu va fi mişcat sau predispus să-şi schimbe căile lumeşti în care e pierdut şi să vină la mântuire. totuşi, ca poezie, e super.
hai sa inversam rolurile.
sa presupunem ca eu sunt nou-venit si postez, intr-o frumoasa dimineata, un ENUNT foarte cunoscut...de ex:
"Ou sont les nieges d'antant?"
si il incadrez, fireste, la Lingua.
sa mai presupunem ca Tu esti editor.
cum ai proceda?
daca nu ti-ai mai sterge textele, probabil ca ar fi mult mai simplu sa demonstrezi ca ai dreptate. asa, insa...
si, btw., habar n-am de ce ai sters textul de ieri, mai ales ca fusese lasat pe prima pagina. nu pentru ca acolo ar fi trebuit sa fie, ci pt. ca si eu sunt om iar joaca asta de-a soarecele si pisica nu ma incanta. stiam ca, daca l-as fi dus acolo, l-ai fi sters si ai fi postat altul. dupa cum ai vazut, incercasem sa deschid o discutie in subsol...in gluma. nu ti-a placut, inteleg. bun, acum vorbim serios.
stiu ca noi am interactionat pe alte situri, insa lucrurile stau cam asa: aici sunt editor si, departe de a ma lasa ambetata de nu stiu ce iluzorie putere de decizie, trebuie sa fac ceea ce am promis sa fac. nu-mi sta deloc in fire sa fac opusul a ceea ce spun. repet...nu e nimic pesronal si nu e nicio bataie de joc.
trimite-ne un text bun si voi fi prima care-l va aprecia.
andu, noroc pe mine ca stiu sa inot! asa ca te invit in larg, pe urma lui nautilus. eu dau la tigare pe spate, cu ochii la ceriu albastrui, tu aplici stilul fluture, si sari prin rotocoalele mele. apoi, invers. lasand gluma, iti multumesc pentru lectura si penita
of, Doamne, tu chiar nu poţi înţelege că e vb. de modul de scriere ? de limbă ? ia vezi aici ! http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_ora%C8%99elor_Germaniei_dup%C4%83_m%C...
este total lipsit de relevanţă, dar tu, ca să te dai deştept şi să faci pe altul ignorant ( cum ai făcut la primul meu text postat pe H, era vb atunci de hagiografi), te agăţi cu o încăpăţînare penibilă de acest lucru.
da, Virgil, eu sunt un păcătos,cel mai mare păcătos posibil. aşa e. recunosc.
n-am nici eu ce s-o mai lungesc. pace ţie, frate virgil şi mă iartă, că tot suntem la început de săptămînă a Patimilor (adică în credinţa mea cel puţin), dacă te-am tulburat.
Îţi doresc să ne întâlnim la umbra unui crin în Paradis, vorba lui Eliade.
o imagine a sterilitatii, chiar ma gindeam la ea in aceasta dimineata cind cineva ridica din nou zidurile cazute cindva peste noapte, pastrind inca tencuiala gindurilor mincate de carii metafore deosebit de reusite, de forta: "si mîinile mele nu mai au arbori în care să doarmă" "sterile, mîinile mele nu pot să mai creasca" "împăcarea trupului cu absența mă face să tremur: îngerii cu nume de păsări și-au luat zborul din cuiburi..." emiemi, acest text pare, de la distanta, unul din cele mai bune citite in ultima vreme.
femeile cantau soarelui
goale
asezate in cerc
in mijloc
singura tacere
ii impletisera parul
funii peste chip
o umpleau cu jale
incantatii unui nou inceput
Sur les deux autres textes, il me semble que pour les annuler, vous devez faire "editeaza" en bas du texte, puis dans : Vreti ca textul acesta sa fie sters? (Tastati DA sau NU.) inscrire : DA * et dans le titre "Un plmb lacustre", le "o" s'est échappé... il vous faut donc maintenant le rattraper et le remettre en bonne place. :)
tie e redundant sa-ti dau eu! penita, asa cum mi se pare aiurea sa dau si altora de pe aici. e pentru a remarca titlu in combinatie cu versurile alea doua, ansamblul ala mi s-a parut cumva foarte fin, chiar daca e posibil sa fie un amestec din vulnerabilitatea calcaiului meu si o intamplare. :o)
Iote ca si eu am fost acolo si nu iti spun ca esti patetic Gorune dar ce s-a intamplat in Piata Universitatii (inainte de prima mineriada adica, sa fim bine intelesi) a fost o mare manipulare din partea mai multor cercuri de interese, multimea de acolo fiind, astfel, o mare masa de manevra, niste cobai care singuri au vrut sa fie cobai, un inceput glorios a ceeace va urma la capitolul manipulare, in mod glorios, in anii 90 si apoi, si mai si, in mileniul nostru trei. Desigur, in mintea multora acea perioada a ramas asa, ca un fel de lucru sfant (aici in text spui chiar tu de lumini care se aprindeau din somoioage de hartie ca intr-o catedrala), insa nu avea chiar nimic de-a face cu sfintenia ceea ce se petrecea pe acolo. Iar ce scrii tu aici nu mi se pare patetic, ci neintentionat (probabil) demagogic si lasat asa... in puncte de suspensie... Doamne cat le urasc... In asteptarea ca vei scrie candva (si poate vei si posta aici sau aiurea) o analiza adevarata, pe masura capacitatii tale, a "fenomenului" (cum i se zice, nu?) Piata Universitatii, te voi citi cu acelasi interes. Pana atunci ne ramane iluzia, asta nu ne tradeaza niciodata. Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Raluca, ajunge.
pentru textul : Alb şi roşu devizuală, tangibilă, sensibilă. Un poem scurt ce cuprinde în sine multe înţelesuri, stări. E genul pe care îl apreciez, datorită condensării. Inversiunea din versurile 5-6 îi dă un farmec aparte. Puţini mai au curajul să scrie astfel. Poate de teama să nu greşească. Poezia rămîne însă poezie, autenticul, autentic.
pentru textul : ambiguu | mîinile deLIM.
Stiu ca e ciudat sa aduci in discutie celebrul "conflict intre generatii" chiar si in poezie dar mie asta mi-a sugerat dialogul din subsolul acestui poem al lui Dorel... si ar fi greu, sa recunoastem, ca un asemenea text sa fie pe placul a doi poeti de factura antecomentatorilor mei. Desigur ca nu aprob nici reactia virulenta a lui Dorel la acest capitol, daca nu vrei sa auzi pareri contrare ori nu publici ori dezactivezi comentariile. Mie mi-a placut textul si marturisesc, asa "personal" cum bine zice batranutragator ca e, pe mine m-a "atins". Este un poem de dragoste, sustin. Insa nu stiu daca este chiar "poemul de dragoste" Dorele, cred ca poti si mai bine :-) Salutari, Andu
pentru textul : Poemul de dragoste deDa, posibil de fapt chiar probabil... un lucru de gandit, de data asta pentru mine. We'll see. Andu
pentru textul : a christmas tale deOvidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit
pentru textul : Tohu vabohu demie, personal, imi vine greu sa scriu despre moarte. in ea nu e nicio sfasiere, nicio lamentatie, niciun regret. a te ospata din ea este,-da-, un fel de a iesi la suprafata. continua. cheama-i pe cei nepregatiti, daca nuntasii cei mari nu au trait.
pentru textul : Ospăț deandu fainut text. prea incarcat de oase (m-am simtit ca la un curs de medicina!), si lunguiet de felul lui... spre deosebire de ceilalti comentatori mie chiar imi place finalul: grile diferite de lectura, poate si gusturi diferite... 2 observatii insa: 1) dar nu i-am găsit nicio întrebuințare rezonabilă dar alergătorul meu -repetitie obositoare. prea multe "dar"-uri/cm liric. 2) o să plătim mai puțin întreținere la iarnă -imi suna incorect gramatical. fie zici "putina intretinere", fie " mai putin intretinerea". poate ma prind eu mai greu, dar nu cumva prin lungimea si narativitatea obositoare a poemului ai vrut sa induci exact acea stare de spirit pe care o are atletul dupa 110 m garduri?
pentru textul : 110 m garduri deNu la prelucrarea imaginii ma refer. Iar daca altele sunt slabe, si aceasta nu, pana la urma conteaza nivelul de referinta. iar prezenta locurilor comune la toti (?) nu e o justificare.
pentru textul : sculptată în gheață deCâteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveștile pe care mi le citește Arius duminica dimineața. Am un corp subțire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculță, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îți explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistență. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braț, pe jumătatea de piept acoperită. E ca și cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca și cum nimic nu își mai găsește locul, ca și cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părțile dintr-o dată. Din pămînt crește iarba. Verde, aplecată ușor înapoi înspre sol, ca și cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze și să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă așez. Dacă stau mult – știi să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile și tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, și nu am reușit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aș gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aș gândi și aș scormoni prin fișierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reușesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. Când practicăm amintiri, destinația preferată a lui Arius sunt cele șapte poduri arcuite din Amsterdam. Mai precis, cel de-al treilea pod, bătrâna care vinde flori. Mă ține acolo, legată de căruciorul bătrânei. Mă obligă să mă uit la mâinile ei mici, zbârcite. Mă obligă să îmi țin ochii deschiși, să îi urmăresc degetele în timp ce pipăie tulpinile de flori, mă pune să îi intru în palme, să ating turiștii când îi dau banii. Eu plâng și mi-e frig, dar Arius nu mă lasă să plec până seara. Bătrâna începe să zâmbească, pe măsură ce se întunecă. Se uită lung pe sub spinările arcuite ale podurilor, fața i se întinde în jurul ochilor mijiți, și se lasă cuprinsă de zâmbet. Îl simt pe Arius tremurând de plăcere, de nerăbdare. Ieri mi-a expus teoria lui despre bătrână: adună bucuriile celor care îi primesc florile din mână, zâmbetele pierdute ale turiștilor, sărutările și strângerile de mână ale veșnicilor îndrăgostiți. Adună fiecare secundă furată și o cultivă în ghivecele ei mici, ruginii. În săptămânile care urmează, le vinde drept flori. Dacă aș fi mai mult decât un receptacul de amintiri, i-aș spune că vorbește despre el. Dar nu este locul meu să îi spun așa ceva. Eu doar trebuie să îl conduc spre amintirile stocate în mine și să-l învăț să viseze. Îi țin de urât mai mult decât ar trebui, dar așa sunt toți cei ca mine, nu îi poți spune unui copil că nu vrei să asculți povești, când el vrea să îți citească. Pe mine mă dor însă apusurile bătrânei. De clanța de la ușa casei sale atârnă spânzurată tristețea. În casa goală se topesc cele șapte poduri ale Amsterdamului, cu florile lui toate. Arius nu merge niciodată până acolo, dar m-a trimis pe mine odată și mi-a cerut să-i povestesc. Eu fug uneori la ea, în clipele mele în care ar trebui să mă odihnesc. Îmi imaginez că ne ținem cumva de urât una alteia. De la ea am învățat să plâng, dar lui Arius nici asta nu-i place, îmi spune că îmi stric mașinăriile când plâng de-adevăratelea. În amintiri și în vis am voie, dar în realitate el se chinuie să îmi păstreze toate rotițele, ușițele, cheile cu care îmi sunt legate pleoapele, buzele, urechile, fruntea, mergând, iar eu risc totul cu o singură lacrimă. Are dreptate. Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul vis, prima amintire. Probabil că voi posta și pe pagina mea, dar tot meritul trebuie dat imaginii, m-am gândit la ea toată ziua, și uite ce a "produs". Un receptacul de amintiri.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 13 deGebeleizis, te rog să mă ierți pentru faptul că am fost prea categoric. comentariile tale sunt binevenite și contribuie, în felul lor, la construcția fiecărui poem. Cum ai spus, toți suntem aici să învățăm. Acest site se definește ca un atelier poetic, iar retragerea de la comentarii ar face ca scopul lui să nu se realizeze. atitudinea mea a fost rezultatul faptului că ai spus că sunt nepoliticos, ceea ce cred ca nu am fost și nici nu sunt, dar mă rog... punctele de vedere sunt diferite. ar fi o pierdere, cel puțin pentru mine, părerile tale. cu stimă, mircea.
pentru textul : Utopie lirică cu tarif normal deLa comentariul almei, as avea de adaugat: un ras grotesc, o critica fara fundamente, o strivire a puritatii care, de fapt, ar trebui sa irumpa din poezii...pacat. Nu cred ca as vrea sa te cunosc vreodata. Pentru ca tu nu simti Copul, si ar trebui, daca zici ca esti din Iasi.
pentru textul : Ceva nou detextul tau este oarecum criptic, titlul il arunca in conul asta de umbra, privit asa din ignoranta mea de a nu cunoaste povestea cu Ilizarov si edecarul sau...altfel, un text pe care il simt rigid si un pic neinspirat la final.
pentru textul : Edecarul lui Ilizarov și burlacul de pe Prut. Singurătate de cursă lungă (II). denu mă dearanjează numele David pentru că intuiesc ce vrea să spună autoarea mi se pare un text foarte dur și cred că o exegeză atentă ar duce la multe concluzii. e un stil criptic care poate naște controverse dar oare nu despre asta era să o încurce și David la curtea lui Saul...
pentru textul : deuteronomia demă bucur. Luca, îţi mulţumesc pentru lectură şi semn.
pentru textul : Şi vasele de croazieră se pot scufunda deȘtim deja...:) Poate că acel ,,cu buzele” ar fi putut fi sugerat altfel, deși se deschide o imagine-senzație de învăluire ce apleacă. Dar alăturarea mâini-buze o găsesc cumva prea bruscă și singulară. Aș modifica de asemenea ultimul vers al celei de-a doua strofe. Folosirea lui ,,eu” diminuează impactul împărțirii din strofele următoare, iar ,,bine definite” contrazice prea repede în poezie lipsa desăvârșită a ,,determinărilor”. Îmi plac inserțiile italice, parcă le-aș spune diabolice, țipetele foșnitoare care, pentru mine, chiar reușesc să creeze atmosfera. E ceva din Frank Herbert în versurile tale :). Îmi place contrastul puternic de stări, acel hipnotic tu – eu, liniștea pietrei vs. nebunia sângelui. Finalul...ca de obicei în tușă personală de neuitat, de data asta m-a cuprins irezistibil. Superb, spun eu, riscând o posibilă catalogare desuetă. Noaptea asta, Bianca, e teribilă, dar cât invidiez teribilul ăsta...
pentru textul : Flesh deNu ti-am mai citit de o vreme poeziile si mai ales cele noi. Lecturand aici mi-am dat seama cat mi-a fost de dor! O poezie de dragoste, cu versuri parfumate a fruct, cu muscatura dintilor cazand pe cuvinte, la masuri egale cu lumina Luminitei Suse! Felicitari!
pentru textul : Diminețile unei victime fericite. Livezile din noi denu am un cuvant mai potrivit decat
emotionant.
un poem pe care il simti, chiar de nu-l intelegi intru totul, o revarsare a starilor acelea inexplicabile, dar cu atat mai ardente, ale copilariei.
felicitari.
pentru textul : Fără cuvinte deFluturii ucid doar in filmele lui Hitchcock. Alternativa : pasari mari ciugulind aerul spectatorului. Eu zic ca fetita va deschide fereastra ca sa lase fluturasul sa intre, nimic nu e mai trist decat aripi ude leoarca..
pentru textul : Grey rain depoezia de mai sus e profundă, poate că e religioasă, dar nu e creştină. nu se califică. poezia creştină trebuie sa apeleze la inimă, sa aibe mesaj. vezi poeziile lui Traian Dorz, Sergiu Grossu, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Sanda Moinaru, Costache Ioanid, Ionatan Piroşca, etc., etc. sunt sigur că le ştii. ce cauţi tu să realizezi e doar poezie. nimeni nu va fi mişcat sau predispus să-şi schimbe căile lumeşti în care e pierdut şi să vină la mântuire. totuşi, ca poezie, e super.
pentru textul : Ziua tăierii deMulte nume cunoscute pe aici.
Felicitări, Laurenţiu, Andrei!
pentru textul : Palmaresul Festivalului Internaţional de Literatură “Tudor Arghezi” – Ediţia a XXXII-a, 2012 dehai sa inversam rolurile.
sa presupunem ca eu sunt nou-venit si postez, intr-o frumoasa dimineata, un ENUNT foarte cunoscut...de ex:
"Ou sont les nieges d'antant?"
si il incadrez, fireste, la Lingua.
sa mai presupunem ca Tu esti editor.
cum ai proceda?
daca nu ti-ai mai sterge textele, probabil ca ar fi mult mai simplu sa demonstrezi ca ai dreptate. asa, insa...
si, btw., habar n-am de ce ai sters textul de ieri, mai ales ca fusese lasat pe prima pagina. nu pentru ca acolo ar fi trebuit sa fie, ci pt. ca si eu sunt om iar joaca asta de-a soarecele si pisica nu ma incanta. stiam ca, daca l-as fi dus acolo, l-ai fi sters si ai fi postat altul. dupa cum ai vazut, incercasem sa deschid o discutie in subsol...in gluma. nu ti-a placut, inteleg. bun, acum vorbim serios.
pentru textul : Il rispetto destiu ca noi am interactionat pe alte situri, insa lucrurile stau cam asa: aici sunt editor si, departe de a ma lasa ambetata de nu stiu ce iluzorie putere de decizie, trebuie sa fac ceea ce am promis sa fac. nu-mi sta deloc in fire sa fac opusul a ceea ce spun. repet...nu e nimic pesronal si nu e nicio bataie de joc.
trimite-ne un text bun si voi fi prima care-l va aprecia.
andu, noroc pe mine ca stiu sa inot! asa ca te invit in larg, pe urma lui nautilus. eu dau la tigare pe spate, cu ochii la ceriu albastrui, tu aplici stilul fluture, si sari prin rotocoalele mele. apoi, invers. lasand gluma, iti multumesc pentru lectura si penita
pentru textul : scurt tratat de aprindere deof, Doamne, tu chiar nu poţi înţelege că e vb. de modul de scriere ? de limbă ? ia vezi aici ! http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_ora%C8%99elor_Germaniei_dup%C4%83_m%C...
este total lipsit de relevanţă, dar tu, ca să te dai deştept şi să faci pe altul ignorant ( cum ai făcut la primul meu text postat pe H, era vb atunci de hagiografi), te agăţi cu o încăpăţînare penibilă de acest lucru.
da, Virgil, eu sunt un păcătos,cel mai mare păcătos posibil. aşa e. recunosc.
n-am nici eu ce s-o mai lungesc. pace ţie, frate virgil şi mă iartă, că tot suntem la început de săptămînă a Patimilor (adică în credinţa mea cel puţin), dacă te-am tulburat.
pentru textul : " Ne lipsesc două puncte cardinale: mame creştine şi duhovnici pricepuţi " deÎţi doresc să ne întâlnim la umbra unui crin în Paradis, vorba lui Eliade.
uneori titlul nu vine...
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale deIbteresant. Fior "liric" bine strunit. Dar care trans-pare. Spre deosebire de alte texte. Prea "intelectualizate".
pentru textul : undeva între dragoste și plăcere deo imagine a sterilitatii, chiar ma gindeam la ea in aceasta dimineata cind cineva ridica din nou zidurile cazute cindva peste noapte, pastrind inca tencuiala gindurilor mincate de carii metafore deosebit de reusite, de forta: "si mîinile mele nu mai au arbori în care să doarmă" "sterile, mîinile mele nu pot să mai creasca" "împăcarea trupului cu absența mă face să tremur: îngerii cu nume de păsări și-au luat zborul din cuiburi..." emiemi, acest text pare, de la distanta, unul din cele mai bune citite in ultima vreme.
pentru textul : sterile mâinile mele defemeile cantau soarelui
goale
asezate in cerc
in mijloc
singura tacere
ii impletisera parul
funii peste chip
o umpleau cu jale
incantatii unui nou inceput
un gangurit de copil
vantul rascolea nisipul
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 14 dedescoperea viorile ingropate
Sur les deux autres textes, il me semble que pour les annuler, vous devez faire "editeaza" en bas du texte, puis dans : Vreti ca textul acesta sa fie sters? (Tastati DA sau NU.) inscrire : DA * et dans le titre "Un plmb lacustre", le "o" s'est échappé... il vous faut donc maintenant le rattraper et le remettre en bonne place. :)
pentru textul : Un plmb lacustre, notre légende: il passe des nuages sur l'ego de notre décembre... detie e redundant sa-ti dau eu! penita, asa cum mi se pare aiurea sa dau si altora de pe aici. e pentru a remarca titlu in combinatie cu versurile alea doua, ansamblul ala mi s-a parut cumva foarte fin, chiar daca e posibil sa fie un amestec din vulnerabilitatea calcaiului meu si o intamplare. :o)
pentru textul : porumbeii și ninsorile știu deIote ca si eu am fost acolo si nu iti spun ca esti patetic Gorune dar ce s-a intamplat in Piata Universitatii (inainte de prima mineriada adica, sa fim bine intelesi) a fost o mare manipulare din partea mai multor cercuri de interese, multimea de acolo fiind, astfel, o mare masa de manevra, niste cobai care singuri au vrut sa fie cobai, un inceput glorios a ceeace va urma la capitolul manipulare, in mod glorios, in anii 90 si apoi, si mai si, in mileniul nostru trei. Desigur, in mintea multora acea perioada a ramas asa, ca un fel de lucru sfant (aici in text spui chiar tu de lumini care se aprindeau din somoioage de hartie ca intr-o catedrala), insa nu avea chiar nimic de-a face cu sfintenia ceea ce se petrecea pe acolo. Iar ce scrii tu aici nu mi se pare patetic, ci neintentionat (probabil) demagogic si lasat asa... in puncte de suspensie... Doamne cat le urasc... In asteptarea ca vei scrie candva (si poate vei si posta aici sau aiurea) o analiza adevarata, pe masura capacitatii tale, a "fenomenului" (cum i se zice, nu?) Piata Universitatii, te voi citi cu acelasi interes. Pana atunci ne ramane iluzia, asta nu ne tradeaza niciodata. Andu
pentru textul : Piața Universității. Remember dePagini