prima variantă îmi pare mult mai naturală, mai "liberă". povestea care se derulează, cu fir epic, se transformă în poezie. e în "trend". femeia adorată vrea să fie tatuată numai de dragul liniștii... muncitorul ilegal mi se parea la început un pic cam forțat, dar tot citind textul ajung la concluzia că este sarea și piperul...
Un poem care vine de undeva, dintr-un arhetip. Limbajul poetic însă lasă de dorit și pe undeva pierde din forță, probabil prin simbolurile ultra-uzitate cum ar fi "fluturi morți", "atingerea mâinii", "fantomă alungită", metafore care te duc din păcate cu gândul la o vârstă a treia a poeziei. Oricum, poemul acesta al lui Virgil mi-a amintit de câteva cuvinte mai vechi de-ale mele de pe vremea când obișnuiam să scriu "într-o limbă de piatră, între eu sunt și tu ești, lumina mi te-mbracă și te dezbracă, de la un țărm la altul, ca pe un trup fără gheare, înfipt în sexul templului" De aceea pot spune ceeace spun fara sa-mi fie teamă de vreo dreaptă judecată. Andu
am introdus (oarecum experimental - că tot e ub fel de atelier literar) tag-ul pentru "strikethrough". așadar ultimul vers este tăiat, anulat de mine, dar "rămîne" acolo pentru a se vedea unde am făcut modificarea
..mi-a placut. este scris cu singe nu inca rece dar care se raceste. ~ am de circotit insa. mi-ar fi placut putin mai dramatic. si am senzatia ca atunci cind descriem asa ceva furia ne taie din cuvinte si ne schimba ritmul, de ex:
Ne-am cunoscut unul celuilalt
umbrele până la înstrăinare.
Decolorate la margini, păreau
lipite cu scoci în mijlocul încăperii
când de pat, când de masă, când de perete.
să mă smulg din brațele tale,
să-mi înfig pixul în inimă,
cu sângele meu să te scriu
Încercam
cu rănile rupte spre lună -
trist măcelar ce-și vinde nopții
carnea de porc la un preț rezonabil.
si as sugera si poate un alt titlu deoarece simbioza este o relatie care functioneaza (cum are fi cea dintre clown fish si anemone). nu vreau sa dau sugestii (sau vreau?) m-am gindit la ceva ce are continuare cu textul, cu primul vers: nu demult, mai stii, Noi, se spune ca, cica..etc
Aranca, Iată cum mă stîrniți voi prieteni la dezlegare de limbă; mi-am ispășit păcatele, am vorbit cît pentru două luni. Pe scurt, mi se pare de bun simț să răspund la întrebări: Coperți SF încă nu, aceasta e o lucrare care s-a cuibărit în mintea mea, așa de plăcere. Nu am blog. În final, cu prețuire, șase creioane pentru o peniță, crezi că e un schimb echitabil, Aranca?
romînia e ceva la fel de artificial ca iugoslavia. și dacă nu vor să se despartă, măcar autonomie ar trebui să-și ia cele zece regiuni istorice (bucovina, moldova, dobrogea, muntenia, oltenia, banat, crișana, maramureș, ardeal, ținutul secuiesc). europa de sud-est e prea coruptă ca să mai dea înainte un stat centralizat. de taxele noastre trebuie să ne ocupăm noi, la nivel regional. bucureștiul mănîncă singurel 25% din bugetul țării, și produce 14%... e o mică mare diferență și noi, provincia, prea sîntem luați de fraieri
îmi voi permite și eu o modestă variantă mâna ei stângă ostenite degete triste îmi ating pieptul răsucindu-se ca un stilet în quatrocento-ul viselor noastre îndrăgostiți ai primei lumini împreunându-se la nesfârșit în miezul de ciocolată al iadului izbim cu putere aceeași tigvă de sfânt căutând mântuire între sfârcuri murdare de unt Lorenza amore come rinascimento
Un text care m-a ajuns. Poate şi pentru anumite procese empirice (personale, evident) care l-au primit mai mult decât ca pe o simplă poezie. Strofa doi... bun. Salut!
jurnalele altora au ceva dintr-o efigie uitata pe fruntea celui care a avut curajul de a-l deschide...oare cati au nevoie de jurnalele celorlalti? in ce masura ne eliberam de noi insine? personal nu cred in aceasta eliberare, dar acest jurnal copleseste prin secventele reinsufletite. nu este decat un jurnal ce se scrie incet pe coltul noptii cand se deschid umbrele celor trecuti prin noi, printre noi, starnind frica de ziua de maine ce creste malign intre clipe. uneori se inchid toate intr-un pumn in care stringem spaimele... si oricat ai incerca sa cresti, sa uiti, sa treci mai departe, nu poti uita niciodata cum "m-am învelit atunci în toată ura" ... cateva imagini subliniate: "într-o vreme vorbeam mult cu dumnezeu. i-am promis că o să mă fac preot dacă o lasă pe bunica să trăiască până voi fi și eu bătrân. m-am luat cu crescutul și am uitat. și dumnezeu a uitat." "ne împărțim unul altuia. dacă împărțim viața cu toți nouă nu ne mai rămâne nimic." I più grandi dolori sono quelli di cui siamo causa noi stessi (Sofocle)
cred ca e tentanta aceasta asteptare ce hasureaza o anume monotonie a necunoasterii inevitabile pe unica insula ce invata sa numere numai pina la doi. ca intr-un tablou de Modigliani, doi ingeri cu figuri grave, alungindu-se pina dincolo de mrejele simetriilor interioare...
Ingrid nu are nimic din personajul Harey al "Solaris"-ului realizat de Andrei Tarkovsky, Matei. Cu altă ocazie, poate, vom discuta pe marginea acestui film (și mai ales a cărții scriitorului Stanisław Lem). Cum spunea și Tarkovsky în ultimul său interviu: "A discuta despre optimism și pesimism este idiot. Sunt două noțiuni lipsite de sens. Oamenii nu vor să spună ceea ce gândesc." Ingrid e o scurtă trecere în revistă a unor "spații goale dintre amintiri" mărunte, inexistente aproape, între care nu locuiesc decât mările văzduhului. așa cum și autorul mărturisește, este doar: "senzația că aștept un răspuns de la tine"
unii sînt chiar poeți. în vremea asta de nerăzboi și nepace. superb ludicul din penultima strofă. doar atît cît să nu te dezici și nici să nu lași în urmă plictis.
Iarasi sunt in coada de peste. Din comentariul dumneavoastra trebuie sa inteleg ca Devorah nu este poezie ? ci reportaj... ?
poezia e altceva?
nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?
-----------------
Domnule Bobadil, recomandarea cu cititul este valabila pana in copârşeu ... cu toate ca se scrie si nu citesc decat prietenii... sau dusmanii care cauta puncte de atac.
Doar daca nu ati vrut sa spuneti ca sunt o inculta si m-am trezit si eu dimineata dupa viscol cu un dicteu automat pe care m-am gandit, in exuberanta mea, sa vi-l impartasesc.
In acest caz trebuie sa accept ca ati spus-o destul de delicat, lucru pentru care va sunt recunoscatoare.
Ma duc repede sa las pe Nichita si Plath, Blaga si Dante, Dickinson si Eminescu,
Miorita si Mesterul Manole, Ovidiu si Isanos, Baconsky si Schiller, Eichendorff si Whitman.
Doar trebuie sa ating nervul timpului ! si asta cat de repede ca sa primesc puncte.
OK ! Poate cea de mai jos este poezie...? sa stiu la ce ma aliniez.
Luni dimineata dupa vacanta
am deschis ochii, trezit de alarma mobilului
i-as inchide la loc dar trebuie sa merg la munca
n-am niciun chef, asta-i alta poveste. Ies putin
la geam sa imi mai sara somnul
am avut o noapte frumoasa
insa acum a trecut. Dimineata asta ploua si alaltaieri
mi-am vandut masina. Nu stiu cum dracu sa ajung la birou mai
repede. Trebuie sa schimb de doua ori metroul, sa urc
intr-un tramvai si sa merg vreun kilometru pe jos, ah
ca am spart toata masina azi-noapte si n-am nici de taxi
patru sute de euro mari si lati
am auzit ca voi fi dat afara. Poate ca e mai bine
mie nu-mi place munca deloc. Program fix, responsabilitate
cearcane... si pentru ce? Pentru ideea ca peste cinci ani
voi fi un om de succes, hm
muncesc de patru luni
si-o duc mai rau decat inainte. Bani mai putini, timp mai putin
oboseala mai mare. Dar am pe cartea de vizita o titulatura
de milioane, ce dracu!? La mine-n sat sunt un exemplu, ha
sunt genul de ala caruia-i place s-o frece
sa faca ce vrea, cand vrea si cum vrea. Vreau sa mai dorm
vreau sa mai dorm, baga-mi-as. Hai ca dau si cu putina apa pe ochi
Mulțumesc, Andu, pentru reacție. Ce e cu ”paz”-ul ăla? Se prea poate să fie nouăzecist, deși mulți nu sunt de acord că a ar fi existat așa ceva, dar nu mi-am pus problema asta niciodată. ”Popoarele de frunze” da, sună arhaic, dar mi-a plăcut aici în context și contribuția la imagine. Fain c-ai trecut.
Lucian, felicitări. Ai o poezie din ce în ce mai bună. Mai seducătoare. Cineva te trage într-acolo. Bine te trage. Nici nu se compară cu ce scriai înainte.
„neştiind că ultimii mei dolari
i-am dat ţigăncii care vindea linguri de lemn
în piaţa Victoriei”
o pata de culoare in poem, un...exotism autohton printre atatea locuri exotice amintite in versurile tale. mie mi s-a parut interesant, un pic de ironie, colaje de imagini...postmodern.
O cointidență stranie și tullburătoare s-a întâmplat noaptea trecută. Am aflat de ea vorbind azi, la telefon cu mama mea. În satul meu, nu departe de casa mea părintească (unde locuiește mama), există, de câțiva ani )din 2002, cred), un gater. Evident, nu m-am bucurat de așa ceva, să văd pădurile distruse... În fine, relațiile cu cei ce munceau acolo au fost amicale, totuși. Noaptea trecută însă, de la un scurtcircuit electric generat de umezeala, cladirea unde dormeau muncitorii si șeful lor a luat foc. A ars atât de rapid incat abia au apucat sa iasa afara, desculți și fără haine. Unul din ei e la spital, în urma unor arsuri suferite (din fericire nu grave). Mama i-a convins pe o parte să doarmă la noi pentru o vreme. Din gater și echipamentul de prelucrare a lemnului nu cred c-a mai rămas ceva. Mă întreb acum, de ce, după ce am scris povestirea de mai sus, s-a întâmplat, așa de repede drama descrisă? Oare, în urma mesajului meu, s-au trezit zeii locali și s-au hotărât să treacă la fapte? Dacă acest lucru se pate face fără victime și fără pagube materiale pentru oameni, opțiunea n-ar fi rea.. Știu că ideea e fantezistă, dar nu m-am putut opri să nu mă simt tulburat... Și, curios, azi noapte am avut multe vise ciudate și sentimentul că ceva s-a întâmplat undeva.
cred si eu ca ar fi cazul sa renunti la "precis" pentru a fluidiza traficul din prima parte si "acum" este in plus prefer sa scrii prin cratima "de un" ce bine ti-ai pozitionat geamul, eu nu vad nimic in infundatura in care stau:)) cu respect Ion Nimerencu
... vezi Bianca, asta apreciez eu la tine. tactul. e ca și cum dl. Talpeș ar spune: "eu nu am sugerat asta dar nici inversul afirmației mele":)! poate că m-aș fi jucat cu vorbele de sub "lemne", însă pentru mine subiectul e prea serios. Doar ca să spun ce, probabil ,gândeai și tu...afirm că hârtia pentru zmee se face tot din lemne. Însă rostul lemnelor (butucilor) din imagine e altul. În speranța că mă dezvăluii și nu trebuie a continua hermeneutica pe propriul experiment , radaș cu sineferei în curte, paul n.b. gândurile mele de bine însoțesc aceste cuvinte!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
sa stii ca ar trebui sa il scriu. uite asta am sa fac azi
pentru textul : if you go away deprima variantă îmi pare mult mai naturală, mai "liberă". povestea care se derulează, cu fir epic, se transformă în poezie. e în "trend". femeia adorată vrea să fie tatuată numai de dragul liniștii... muncitorul ilegal mi se parea la început un pic cam forțat, dar tot citind textul ajung la concluzia că este sarea și piperul...
pentru textul : downloadez poezii deda, și am uitat. aici ți-a scăpat un să după ar trebui: "de ce oare ar trebui bem latte în librării amorfe/ sau să adormim"
pentru textul : de ce ar trebui deUn poem care vine de undeva, dintr-un arhetip. Limbajul poetic însă lasă de dorit și pe undeva pierde din forță, probabil prin simbolurile ultra-uzitate cum ar fi "fluturi morți", "atingerea mâinii", "fantomă alungită", metafore care te duc din păcate cu gândul la o vârstă a treia a poeziei. Oricum, poemul acesta al lui Virgil mi-a amintit de câteva cuvinte mai vechi de-ale mele de pe vremea când obișnuiam să scriu "într-o limbă de piatră, între eu sunt și tu ești, lumina mi te-mbracă și te dezbracă, de la un țărm la altul, ca pe un trup fără gheare, înfipt în sexul templului" De aceea pot spune ceeace spun fara sa-mi fie teamă de vreo dreaptă judecată. Andu
pentru textul : ghemuire deam introdus (oarecum experimental - că tot e ub fel de atelier literar) tag-ul pentru "strikethrough". așadar ultimul vers este tăiat, anulat de mine, dar "rămîne" acolo pentru a se vedea unde am făcut modificarea
pentru textul : pesimiste I de..mi-a placut. este scris cu singe nu inca rece dar care se raceste. ~ am de circotit insa. mi-ar fi placut putin mai dramatic. si am senzatia ca atunci cind descriem asa ceva furia ne taie din cuvinte si ne schimba ritmul, de ex:
Ne-am cunoscut unul celuilalt
umbrele până la înstrăinare.
Decolorate la margini, păreau
lipite cu scoci în mijlocul încăperii
când de pat, când de masă, când de perete.
să mă smulg din brațele tale,
să-mi înfig pixul în inimă,
cu sângele meu să te scriu
Încercam
cu rănile rupte spre lună -
trist măcelar ce-și vinde nopții
carnea de porc la un preț rezonabil.
si as sugera si poate un alt titlu deoarece simbioza este o relatie care functioneaza (cum are fi cea dintre clown fish si anemone). nu vreau sa dau sugestii (sau vreau?) m-am gindit la ceva ce are continuare cu textul, cu primul vers: nu demult, mai stii, Noi, se spune ca, cica..etc
sper ca interventia mea nu deranjeaza..:)
cheers,
Corina
pentru textul : Simbioză deAranca, Iată cum mă stîrniți voi prieteni la dezlegare de limbă; mi-am ispășit păcatele, am vorbit cît pentru două luni. Pe scurt, mi se pare de bun simț să răspund la întrebări: Coperți SF încă nu, aceasta e o lucrare care s-a cuibărit în mintea mea, așa de plăcere. Nu am blog. În final, cu prețuire, șase creioane pentru o peniță, crezi că e un schimb echitabil, Aranca?
pentru textul : Lemuria deromînia e ceva la fel de artificial ca iugoslavia. și dacă nu vor să se despartă, măcar autonomie ar trebui să-și ia cele zece regiuni istorice (bucovina, moldova, dobrogea, muntenia, oltenia, banat, crișana, maramureș, ardeal, ținutul secuiesc). europa de sud-est e prea coruptă ca să mai dea înainte un stat centralizat. de taxele noastre trebuie să ne ocupăm noi, la nivel regional. bucureștiul mănîncă singurel 25% din bugetul țării, și produce 14%... e o mică mare diferență și noi, provincia, prea sîntem luați de fraieri
pentru textul : pentru că uiţi ce ai mâncat aseară deîmi voi permite și eu o modestă variantă mâna ei stângă ostenite degete triste îmi ating pieptul răsucindu-se ca un stilet în quatrocento-ul viselor noastre îndrăgostiți ai primei lumini împreunându-se la nesfârșit în miezul de ciocolată al iadului izbim cu putere aceeași tigvă de sfânt căutând mântuire între sfârcuri murdare de unt Lorenza amore come rinascimento
pentru textul : imaginar deVirgil, iti multumesc de trecere si pentru apreciere. Cu respect
pentru textul : Toboșarul deUn text care m-a ajuns. Poate şi pentru anumite procese empirice (personale, evident) care l-au primit mai mult decât ca pe o simplă poezie. Strofa doi... bun. Salut!
pentru textul : wild west story depentru valoarea "cinematografica"
pentru textul : Militianul intervine dejurnalele altora au ceva dintr-o efigie uitata pe fruntea celui care a avut curajul de a-l deschide...oare cati au nevoie de jurnalele celorlalti? in ce masura ne eliberam de noi insine? personal nu cred in aceasta eliberare, dar acest jurnal copleseste prin secventele reinsufletite. nu este decat un jurnal ce se scrie incet pe coltul noptii cand se deschid umbrele celor trecuti prin noi, printre noi, starnind frica de ziua de maine ce creste malign intre clipe. uneori se inchid toate intr-un pumn in care stringem spaimele... si oricat ai incerca sa cresti, sa uiti, sa treci mai departe, nu poti uita niciodata cum "m-am învelit atunci în toată ura" ... cateva imagini subliniate: "într-o vreme vorbeam mult cu dumnezeu. i-am promis că o să mă fac preot dacă o lasă pe bunica să trăiască până voi fi și eu bătrân. m-am luat cu crescutul și am uitat. și dumnezeu a uitat." "ne împărțim unul altuia. dacă împărțim viața cu toți nouă nu ne mai rămâne nimic." I più grandi dolori sono quelli di cui siamo causa noi stessi (Sofocle)
pentru textul : recamierul decred ca e tentanta aceasta asteptare ce hasureaza o anume monotonie a necunoasterii inevitabile pe unica insula ce invata sa numere numai pina la doi. ca intr-un tablou de Modigliani, doi ingeri cu figuri grave, alungindu-se pina dincolo de mrejele simetriilor interioare...
pentru textul : fără cuvinte de dragoste deIngrid nu are nimic din personajul Harey al "Solaris"-ului realizat de Andrei Tarkovsky, Matei. Cu altă ocazie, poate, vom discuta pe marginea acestui film (și mai ales a cărții scriitorului Stanisław Lem). Cum spunea și Tarkovsky în ultimul său interviu: "A discuta despre optimism și pesimism este idiot. Sunt două noțiuni lipsite de sens. Oamenii nu vor să spună ceea ce gândesc." Ingrid e o scurtă trecere în revistă a unor "spații goale dintre amintiri" mărunte, inexistente aproape, între care nu locuiesc decât mările văzduhului. așa cum și autorul mărturisește, este doar: "senzația că aștept un răspuns de la tine"
pentru textul : ingrid deTextul de faţă ce are? Nu înţeleg?
Aştept o explicaţie.
Cu stimă,
pentru textul : Pictat de ploi deBot Eugen
unii sînt chiar poeți. în vremea asta de nerăzboi și nepace. superb ludicul din penultima strofă. doar atît cît să nu te dezici și nici să nu lași în urmă plictis.
pentru textul : Li-lu Yo-lai deIarasi sunt in coada de peste. Din comentariul dumneavoastra trebuie sa inteleg ca Devorah nu este poezie ? ci reportaj... ?
poezia e altceva?
nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?
-----------------
Domnule Bobadil, recomandarea cu cititul este valabila pana in copârşeu ... cu toate ca se scrie si nu citesc decat prietenii... sau dusmanii care cauta puncte de atac.
Doar daca nu ati vrut sa spuneti ca sunt o inculta si m-am trezit si eu dimineata dupa viscol cu un dicteu automat pe care m-am gandit, in exuberanta mea, sa vi-l impartasesc.
In acest caz trebuie sa accept ca ati spus-o destul de delicat, lucru pentru care va sunt recunoscatoare.
Ma duc repede sa las pe Nichita si Plath, Blaga si Dante, Dickinson si Eminescu,
Miorita si Mesterul Manole, Ovidiu si Isanos, Baconsky si Schiller, Eichendorff si Whitman.
Doar trebuie sa ating nervul timpului ! si asta cat de repede ca sa primesc puncte.
OK ! Poate cea de mai jos este poezie...? sa stiu la ce ma aliniez.
Luni dimineata dupa vacanta
am deschis ochii, trezit de alarma mobilului
i-as inchide la loc dar trebuie sa merg la munca
n-am niciun chef, asta-i alta poveste. Ies putin
la geam sa imi mai sara somnul
am avut o noapte frumoasa
insa acum a trecut. Dimineata asta ploua si alaltaieri
mi-am vandut masina. Nu stiu cum dracu sa ajung la birou mai
repede. Trebuie sa schimb de doua ori metroul, sa urc
intr-un tramvai si sa merg vreun kilometru pe jos, ah
ca am spart toata masina azi-noapte si n-am nici de taxi
patru sute de euro mari si lati
am auzit ca voi fi dat afara. Poate ca e mai bine
mie nu-mi place munca deloc. Program fix, responsabilitate
cearcane... si pentru ce? Pentru ideea ca peste cinci ani
voi fi un om de succes, hm
muncesc de patru luni
si-o duc mai rau decat inainte. Bani mai putini, timp mai putin
oboseala mai mare. Dar am pe cartea de vizita o titulatura
de milioane, ce dracu!? La mine-n sat sunt un exemplu, ha
sunt genul de ala caruia-i place s-o frece
sa faca ce vrea, cand vrea si cum vrea. Vreau sa mai dorm
vreau sa mai dorm, baga-mi-as. Hai ca dau si cu putina apa pe ochi
Reverente,
pentru textul : Devorah deMulțumesc, Andu, pentru reacție. Ce e cu ”paz”-ul ăla? Se prea poate să fie nouăzecist, deși mulți nu sunt de acord că a ar fi existat așa ceva, dar nu mi-am pus problema asta niciodată. ”Popoarele de frunze” da, sună arhaic, dar mi-a plăcut aici în context și contribuția la imagine. Fain c-ai trecut.
pentru textul : Hide and seek deela, incearca sa pui textul pe emboss sau shadow (blending options din leyer style)
pentru textul : roca din care mă nasc deMultumesc, Matei.
pentru textul : Căsuțe umblătoare de"Mulți plâng, dar nu tuturor le iese"
pentru textul : Scurtmetraj în aer liber desi... nu l-ai inteles?
pentru textul : studiu în alb și negru denice. există și continuare?
pentru textul : Jurnal de UK. Primii pași deLucian, felicitări. Ai o poezie din ce în ce mai bună. Mai seducătoare. Cineva te trage într-acolo. Bine te trage. Nici nu se compară cu ce scriai înainte.
pentru textul : Portretul paznicului iluziilor de„neştiind că ultimii mei dolari
i-am dat ţigăncii care vindea linguri de lemn
în piaţa Victoriei”
o pata de culoare in poem, un...exotism autohton printre atatea locuri exotice amintite in versurile tale. mie mi s-a parut interesant, un pic de ironie, colaje de imagini...postmodern.
pentru textul : despre un alt fel de dragoste deO cointidență stranie și tullburătoare s-a întâmplat noaptea trecută. Am aflat de ea vorbind azi, la telefon cu mama mea. În satul meu, nu departe de casa mea părintească (unde locuiește mama), există, de câțiva ani )din 2002, cred), un gater. Evident, nu m-am bucurat de așa ceva, să văd pădurile distruse... În fine, relațiile cu cei ce munceau acolo au fost amicale, totuși. Noaptea trecută însă, de la un scurtcircuit electric generat de umezeala, cladirea unde dormeau muncitorii si șeful lor a luat foc. A ars atât de rapid incat abia au apucat sa iasa afara, desculți și fără haine. Unul din ei e la spital, în urma unor arsuri suferite (din fericire nu grave). Mama i-a convins pe o parte să doarmă la noi pentru o vreme. Din gater și echipamentul de prelucrare a lemnului nu cred c-a mai rămas ceva. Mă întreb acum, de ce, după ce am scris povestirea de mai sus, s-a întâmplat, așa de repede drama descrisă? Oare, în urma mesajului meu, s-au trezit zeii locali și s-au hotărât să treacă la fapte? Dacă acest lucru se pate face fără victime și fără pagube materiale pentru oameni, opțiunea n-ar fi rea.. Știu că ideea e fantezistă, dar nu m-am putut opri să nu mă simt tulburat... Și, curios, azi noapte am avut multe vise ciudate și sentimentul că ceva s-a întâmplat undeva.
pentru textul : Așa ceva “nu se există” (Încălzirea globală, păcăleala mileniului III) decred si eu ca ar fi cazul sa renunti la "precis" pentru a fluidiza traficul din prima parte si "acum" este in plus prefer sa scrii prin cratima "de un" ce bine ti-ai pozitionat geamul, eu nu vad nimic in infundatura in care stau:)) cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : liubliu ia vas deO.K. Boba. Am modificat. Sper ca orice urma de "polemica" a disparut. Cat despre "rating", chiar ca nu ma intereseaza.
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. de... vezi Bianca, asta apreciez eu la tine. tactul. e ca și cum dl. Talpeș ar spune: "eu nu am sugerat asta dar nici inversul afirmației mele":)! poate că m-aș fi jucat cu vorbele de sub "lemne", însă pentru mine subiectul e prea serios. Doar ca să spun ce, probabil ,gândeai și tu...afirm că hârtia pentru zmee se face tot din lemne. Însă rostul lemnelor (butucilor) din imagine e altul. În speranța că mă dezvăluii și nu trebuie a continua hermeneutica pe propriul experiment , radaș cu sineferei în curte, paul n.b. gândurile mele de bine însoțesc aceste cuvinte!
pentru textul : hârtia ultimului zmeu înălțat dePagini