Îmi plac primele două versuri din primele două strofe. Tema soresciană cu urcatul scării este folosită inspirat prin tehnica repetiţiei. Nu-mi place daimonul acela, tot mai multă lume scrie despre daimoni, parcă a devenit o obsesie generală. Sau poate doar aşa mi se pare mie. Continuă, este bine.
gosh! sweeeet!! I like it!
well uite chestia asta am admirat-o intotdeauna la Andu. Rezerva suficienta de umor. Si daca nu stiam cine este si tot ajungeam sa fiu sigur ca e inteligent dupa abilitatea de a nu-si pierde rezervele de umor. pacat ca esti o rasa asa de rara bobadile....
am lasat penita sa se duca inainte precum sageata arcasilor lui voda *original, insurubat in jurul ideii si frumos, deosebit de frumos, rar am citit ceva atat de frumos ... aici e cheia /pe mine ea nu m-a văzut după chipul și asemănarea sa./ restul e demonstratia lemei eul liric e un rege lear ,cu mana intinsa ... felicitari si stiu ca nu ti/o iei in cap, de fapt, penitele au o valoare relativa...imi place sa citesc ce scrii, ai un liric extrem de inteligent, sclipitor....
Cred ca aceste schimburi de replici (scuze de off-topic, dar katya este o autoare pe care o apreciez, chiar daca nu imi place aproape nimic din ceeace scrie) sunt un exemplu bun de dat la psihologie la capitolul "iata cum un dialog nu duce nicaieri daca cei doi nu au chiar nimic in comun" As dori insa sa spun ca textul (textele) postate de katya aici sunt interesante si in niciun caz nu sunt un exemplu de "asa nu" pe Hermeneia. Sunt deacord ca autoarea nu este in niciun caz un exemplu de modestie (ceeace i-ar prinde bine, insa este incapabila de asa ceva momentan, chiar daca incearca uneori - de dragul conversatiei, probabil, cu eforturi demne de o cauza mai buna, macar Virgil nici nu incearca asa ceva) dar ea munceste si incearca, iar acest efort este demn de admiratia oricui. Eu insa pot sa pun pariu ca peste cativa ani Katya va creste mare si nu va mai picta in tempera, nu va mai canta ca o privighetoare ci se va marita cu un marinar si va face un copil brunet pe care il va boteza pafnutie. Andu
Mie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
dom'le daca si aici unde iti este garantata liberatea de exprimare eviti sa o faci, probabil ca eu nu mai am nici un comentariu de facut. in orice caz eu am crezut ca aici scriitura este pe primul loc si persoanele cu simpatiile si antipatiile lor pe al doilea. se pare ca in ce priveste pe unii m-am inselat
Virgil, mie mi se pare foarte buna sugestia ta (mai ales ca sunt olteanca si mi se pare cea mai fericita utilizare a acestui timp), eventual cu o separare de "si", fie prin "/" , fie prin trecerea in versul urmator), dar vad ca pe noi ne preocupa mai mult decat pe autor :-)
Ştiu, Anna (Nuţa Crăciun) dar nu aveam cum să-l fragmentez şi să-l postez, separat. Este o logică a textului, logică care împiedică fragmentarea. Cu amiciţie,
Ioan J
P.S. Dacă fac un recurs la memorie, parcă te-am premiat, la Caransebeş, cu un premiu important, pentru poezie. Scrii bine.
una din cele mai bune creații ale tale: sincer o admir! "deși eu l-am persuadat cu logica mea infailibilă, mitraliindu-l cu silogismele amărăciunii si două sofisme ale misericordiei – ba i-am citit și din poe-mele mele -" revin mai târziu cu studiul de caz, analiza literară etc.
A fi creștin - a fi Adevăr, Cale, Pâine, Ușă, Lumină, Viață - a fi purtător de Hristos, a fi ca El, a avea caracterul Lui, răbdarea Lui, curajul Lui, iertarea, dragostea Lui... a fi Hristos.
Un lucru îmi stăruie acum în minte: El nu și-a numărat rănile, biciuirile, scuipările... Eu de ce aș face-o dacă mă pretind creștină? Și totuși...contabilizez și mă tângui... Da, e dificil să fii creștin! Dar merită!
E un text în care se spune Adevărul! Fără reținere, cu argumente logice, personale, care conving ușor. E un fel de confesiune de care aveam nevoie mulți dintre noi. Un text care trebuie remarcat!
Și eu mulțumesc pentru aceste frământări spirituale!
good question. ai reusit sa ma faci sa zimbesc. nu, nu cred ca am sa plagiez scenariul acela. este, sau va fi vorba despre altceva. cine stie, poate chiar mai interesant.
Deși ideea e veche și, deci, ar părea neinteresantă, ai reușit să mă faci să citesc până la capăt poemul și să revin asupra lecturii. Și mai e ceva: ai știut cum să începi - cu cea mai reușită strofă, cu cel mai reușit vers: "Sâmbăta fac parte din apă.".
Cristina, mă bucur, chiar mă bucur că n-a fost trecut cu vederea simbolismul fonetic sau, aşa cum bine o numeşti tu, "estetica sonoră". Pe lângă condensare, dinamică şi elipsă, am folosit acest procedeu (uzând şi de aliteraţie). Mulţumesc de trecere şi descorsetare!
Poezia câștigă cu fiecare recitire. Sau cititorul se îmbogățește cu fiecare nouă citire. Poate se diluează puțin ca mesaj exact acolo unde cred că ai vrut poate să spui mai mult, dar te-ai ascuns (chiar în partea în care ar trebui să fie cel mai puternic, unde se "subțiază" și vizual). De fiecare dată mă întreb, citindu-te, dacă multiplele drumuri și intersecții pe lângă care ne treci aparent în goană, Monica, sunt întâmplătoare. Am ajuns la concluzia că nu; și cred eu că acesta este un farmec al scrisului tău.
evident, răspunsul depinde de ce înțelegi prin salvarea lumii. și aș mai adăuga că nu există numai frumos. există și urît. iar estetica lui nu e cu mai puțin importantă. iar asta probabil reașează piesele pe tabla de joc între adevăr, credință și frumos
povestea florilor de mireasă de Virgil Titarenco [profetul] 2005-05-12 în partea de apus a clădirii ușile erau din lemn negru roșcat zăvorau liniștea netulburată a miilor de zile și nopți nimeni nu a înțeles cum au înflorit în mai către seară flori mari albe ca de mireasă curgeau peste mînere peste balamalele grele și reci de bronz și aramă se deschideau surprinse privind copilăros încăperile explorau cotloane ascunse cu o nevinovăție imperturbabilă pînă cînd totul a devenit atît de alb încît îți lăcrimau ochii greutatea lor încovoia podelele pereții grinzile aerul se transformase într-un fel de frumusețe irespirabilă în partea de răsărit a cladirii erau panopliile și astrolabul săbiile din oțel de toledo și armurile cavalerilor templieri acolo pînă și nimicul avea un loc bine stabilit în coduri enigmatice întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului fără resentimente fără reproșuri fără regrete pe care să le poată auzi cineva la început a fost doar parfumul strecurat ca un duh al nopții prin încheieturile podelelor prin crăpăturile zidurilor vicleană promisiune a unei lumi în care speri să nu poți muri tulburătoare mîngîiere înfiorînd borangicul ascuns în dosul platoșei cînd mîna îmbrăcată în fier încleștează boldul negru al morții lama rece a spadei a cazut involuntar fără vreo explicație plauzibilă peste trupul șerpuitor al miilor de flori de mireasă a țîșnit roșu apoi mereu fără milă fără odihnă fără dragoste de dumnezeu a despicat a tăiat a sfîșiat a săpat a smuls din rădăcini totul pînă la capăt pînă dincolo de durere
Of, Eugen, obosesc si eu cateodata sa tot iti explic ce inseamna poezia si care este rolul repetitiei. In "poemul care se citeste pe sine" Matei Visniec repeta de 9 ori substantivul poem. Dar el nu-si pierde vremea ca mine pe ateliere literare sa asculte tot felul de pareri despre cum trebuie sa i se ciunteasca, modifice, un text deja publicat. Ca daca dadeai si tu un clic de curiozitate pe clip ai fi vazut. Dar nu-i bai.
Faina ideea de final, credibila si prin aceasta bogata in semnificatii insa parca "năvala" ar putea fi inlocuit cu altceva... de asemenea, epitetul adaugat sanilor parca scade din forta... apoi recursul la copilarie legat de strofa de final ofera o imagine kinky. Ar mai fi facila legatura intre blocul aflat langa calea ferata si faptul ca pe acolo trecea - culmea - un tren. Nu vreau sa fiu critic ci doar iti spun ce percep eu, in calitate de cititor, ca fiind de imbunatatit. Cred ca ideea e buna dar te-ai grabit cu postarea.
Eu as fi inceput cam asa...
în acelasi bloc vechi
pe langa care la răsărit
trece un tren
care-ti face sanii sa tremure
odată cu porțelanurile din vitrina
am sa scriu un poem perfect
ca o cale ferata....
sâmburii zilelor însorite arată de fiecare dată altfel, purtând uneori nuanțe ascuțite de pietre, alteori tristețea norilor din noi. remarcabilă imaginea: "te aștept să ciocnim un pahar și să-l bem pe Dumnezeu până la ultima picătură de sânge" atenție, un typo: "plecăciuile".
Anna, ce să spun, mă bucur de prezența ta aici. Doar imperativul forma negativă se scrie cu un singur "i". Deci e corect "nu știi". Repetiția pronumelui "noi" accentuează ideea, așa cred eu, dar mă voi mai gândi. Cât despre "zile", e un laitmotiv. Eu mă bucur că a ieșit stufoasă. Trecând peste toate astea, mulțumesc pentru lectură și pentru bunăvoința de a lăsa un semn...după atâta vreme...:) Important pentru mine e că ți-a plăcut.
Mi-a plăcut acest poem. Văd în el o stare de letargie existențială, un fel de spleen și îmi amintește întrucâtva de unul dintre poemele lui Baudelaire, care începe cu versurile : ,,Je suis comme le roi d’un pays pluvieux, Riche, mais impuissant, jeune et pourtant très vieux’’ Aș remarca, în mod deosebit: ,,pictorul orb însă știa totul / mă pipăia pe coaste... / și îmi scotea stafiile din suflet / una câte una''. Cu stimă, Petru
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
multumesc pentru trecere, francisc!
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual deÎmi plac primele două versuri din primele două strofe. Tema soresciană cu urcatul scării este folosită inspirat prin tehnica repetiţiei. Nu-mi place daimonul acela, tot mai multă lume scrie despre daimoni, parcă a devenit o obsesie generală. Sau poate doar aşa mi se pare mie. Continuă, este bine.
pentru textul : stare de fapt degosh! sweeeet!! I like it!
pentru textul : fără amalia dewell uite chestia asta am admirat-o intotdeauna la Andu. Rezerva suficienta de umor. Si daca nu stiam cine este si tot ajungeam sa fiu sigur ca e inteligent dupa abilitatea de a nu-si pierde rezervele de umor. pacat ca esti o rasa asa de rara bobadile....
am lasat penita sa se duca inainte precum sageata arcasilor lui voda *original, insurubat in jurul ideii si frumos, deosebit de frumos, rar am citit ceva atat de frumos ... aici e cheia /pe mine ea nu m-a văzut după chipul și asemănarea sa./ restul e demonstratia lemei eul liric e un rege lear ,cu mana intinsa ... felicitari si stiu ca nu ti/o iei in cap, de fapt, penitele au o valoare relativa...imi place sa citesc ce scrii, ai un liric extrem de inteligent, sclipitor....
pentru textul : toate oasele deMulțumesc, Alina, voi trimite. Mulțumesc, Virgil, am modificat.
pentru textul : Economie poetică deașa este, am improvizat și textul mizează exclusiv pe schimbarea de macaz din final.
pentru textul : în joacă deCred ca aceste schimburi de replici (scuze de off-topic, dar katya este o autoare pe care o apreciez, chiar daca nu imi place aproape nimic din ceeace scrie) sunt un exemplu bun de dat la psihologie la capitolul "iata cum un dialog nu duce nicaieri daca cei doi nu au chiar nimic in comun" As dori insa sa spun ca textul (textele) postate de katya aici sunt interesante si in niciun caz nu sunt un exemplu de "asa nu" pe Hermeneia. Sunt deacord ca autoarea nu este in niciun caz un exemplu de modestie (ceeace i-ar prinde bine, insa este incapabila de asa ceva momentan, chiar daca incearca uneori - de dragul conversatiei, probabil, cu eforturi demne de o cauza mai buna, macar Virgil nici nu incearca asa ceva) dar ea munceste si incearca, iar acest efort este demn de admiratia oricui. Eu insa pot sa pun pariu ca peste cativa ani Katya va creste mare si nu va mai picta in tempera, nu va mai canta ca o privighetoare ci se va marita cu un marinar si va face un copil brunet pe care il va boteza pafnutie. Andu
pentru textul : solia unei stele de mare deMie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
pentru textul : jurnal de nesomn II deIdeea este interesanta, un fel de pilda orientala. Am retinut " a predica in pustiul din el ". Ialin
pentru textul : Cuvintele lui dedom'le daca si aici unde iti este garantata liberatea de exprimare eviti sa o faci, probabil ca eu nu mai am nici un comentariu de facut. in orice caz eu am crezut ca aici scriitura este pe primul loc si persoanele cu simpatiile si antipatiile lor pe al doilea. se pare ca in ce priveste pe unii m-am inselat
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deVirgil, mie mi se pare foarte buna sugestia ta (mai ales ca sunt olteanca si mi se pare cea mai fericita utilizare a acestui timp), eventual cu o separare de "si", fie prin "/" , fie prin trecerea in versul urmator), dar vad ca pe noi ne preocupa mai mult decat pe autor :-)
pentru textul : Fără să știi deŞtiu, Anna (Nuţa Crăciun) dar nu aveam cum să-l fragmentez şi să-l postez, separat. Este o logică a textului, logică care împiedică fragmentarea. Cu amiciţie,
Ioan J
P.S. Dacă fac un recurs la memorie, parcă te-am premiat, la Caransebeş, cu un premiu important, pentru poezie. Scrii bine.
pentru textul : despre poem deuna din cele mai bune creații ale tale: sincer o admir! "deși eu l-am persuadat cu logica mea infailibilă, mitraliindu-l cu silogismele amărăciunii si două sofisme ale misericordiei – ba i-am citit și din poe-mele mele -" revin mai târziu cu studiul de caz, analiza literară etc.
pentru textul : cu inima cât un purice de diamant deRemarc în mod deosebit,
pentru textul : lucruri care-mi sunt o povară de"în călătoria mea...
am întâlnit numai nopţile,
zilele stăteau ascunse în peşteri..."
În rest, citit cu plăcere. Stimă
A fi creștin - a fi Adevăr, Cale, Pâine, Ușă, Lumină, Viață - a fi purtător de Hristos, a fi ca El, a avea caracterul Lui, răbdarea Lui, curajul Lui, iertarea, dragostea Lui... a fi Hristos.
Un lucru îmi stăruie acum în minte: El nu și-a numărat rănile, biciuirile, scuipările... Eu de ce aș face-o dacă mă pretind creștină? Și totuși...contabilizez și mă tângui... Da, e dificil să fii creștin! Dar merită!
E un text în care se spune Adevărul! Fără reținere, cu argumente logice, personale, care conving ușor. E un fel de confesiune de care aveam nevoie mulți dintre noi. Un text care trebuie remarcat!
Și eu mulțumesc pentru aceste frământări spirituale!
Hristos e viu!
pentru textul : dificultatea de a fi creștin degood question. ai reusit sa ma faci sa zimbesc. nu, nu cred ca am sa plagiez scenariul acela. este, sau va fi vorba despre altceva. cine stie, poate chiar mai interesant.
pentru textul : cercul - episod pilot deDeși ideea e veche și, deci, ar părea neinteresantă, ai reușit să mă faci să citesc până la capăt poemul și să revin asupra lecturii. Și mai e ceva: ai știut cum să începi - cu cea mai reușită strofă, cu cel mai reușit vers: "Sâmbăta fac parte din apă.".
pentru textul : Săptămâna câinilor deAcum da.
pentru textul : A native preparation of the tissue deCristina, mă bucur, chiar mă bucur că n-a fost trecut cu vederea simbolismul fonetic sau, aşa cum bine o numeşti tu, "estetica sonoră". Pe lângă condensare, dinamică şi elipsă, am folosit acest procedeu (uzând şi de aliteraţie). Mulţumesc de trecere şi descorsetare!
pentru textul : Sonor vertical dePoezia câștigă cu fiecare recitire. Sau cititorul se îmbogățește cu fiecare nouă citire. Poate se diluează puțin ca mesaj exact acolo unde cred că ai vrut poate să spui mai mult, dar te-ai ascuns (chiar în partea în care ar trebui să fie cel mai puternic, unde se "subțiază" și vizual). De fiecare dată mă întreb, citindu-te, dacă multiplele drumuri și intersecții pe lângă care ne treci aparent în goană, Monica, sunt întâmplătoare. Am ajuns la concluzia că nu; și cred eu că acesta este un farmec al scrisului tău.
pentru textul : contingență deevident, răspunsul depinde de ce înțelegi prin salvarea lumii. și aș mai adăuga că nu există numai frumos. există și urît. iar estetica lui nu e cu mai puțin importantă. iar asta probabil reașează piesele pe tabla de joc între adevăr, credință și frumos
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie desi aici trebuie redimensonata fotografia:chiar e prea mare...
pentru textul : Racursiu/Raccourci depovestea florilor de mireasă de Virgil Titarenco [profetul] 2005-05-12 în partea de apus a clădirii ușile erau din lemn negru roșcat zăvorau liniștea netulburată a miilor de zile și nopți nimeni nu a înțeles cum au înflorit în mai către seară flori mari albe ca de mireasă curgeau peste mînere peste balamalele grele și reci de bronz și aramă se deschideau surprinse privind copilăros încăperile explorau cotloane ascunse cu o nevinovăție imperturbabilă pînă cînd totul a devenit atît de alb încît îți lăcrimau ochii greutatea lor încovoia podelele pereții grinzile aerul se transformase într-un fel de frumusețe irespirabilă în partea de răsărit a cladirii erau panopliile și astrolabul săbiile din oțel de toledo și armurile cavalerilor templieri acolo pînă și nimicul avea un loc bine stabilit în coduri enigmatice întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului fără resentimente fără reproșuri fără regrete pe care să le poată auzi cineva la început a fost doar parfumul strecurat ca un duh al nopții prin încheieturile podelelor prin crăpăturile zidurilor vicleană promisiune a unei lumi în care speri să nu poți muri tulburătoare mîngîiere înfiorînd borangicul ascuns în dosul platoșei cînd mîna îmbrăcată în fier încleștează boldul negru al morții lama rece a spadei a cazut involuntar fără vreo explicație plauzibilă peste trupul șerpuitor al miilor de flori de mireasă a țîșnit roșu apoi mereu fără milă fără odihnă fără dragoste de dumnezeu a despicat a tăiat a sfîșiat a săpat a smuls din rădăcini totul pînă la capăt pînă dincolo de durere
pentru textul : ce am scris "atunci" deOf, Eugen, obosesc si eu cateodata sa tot iti explic ce inseamna poezia si care este rolul repetitiei. In "poemul care se citeste pe sine" Matei Visniec repeta de 9 ori substantivul poem. Dar el nu-si pierde vremea ca mine pe ateliere literare sa asculte tot felul de pareri despre cum trebuie sa i se ciunteasca, modifice, un text deja publicat. Ca daca dadeai si tu un clic de curiozitate pe clip ai fi vazut. Dar nu-i bai.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deFaina ideea de final, credibila si prin aceasta bogata in semnificatii insa parca "năvala" ar putea fi inlocuit cu altceva... de asemenea, epitetul adaugat sanilor parca scade din forta... apoi recursul la copilarie legat de strofa de final ofera o imagine kinky. Ar mai fi facila legatura intre blocul aflat langa calea ferata si faptul ca pe acolo trecea - culmea - un tren. Nu vreau sa fiu critic ci doar iti spun ce percep eu, in calitate de cititor, ca fiind de imbunatatit. Cred ca ideea e buna dar te-ai grabit cu postarea.
Eu as fi inceput cam asa...
în acelasi bloc vechi
pentru textul : tremolo depe langa care la răsărit
trece un tren
care-ti face sanii sa tremure
odată cu porțelanurile din vitrina
am sa scriu un poem perfect
ca o cale ferata....
sâmburii zilelor însorite arată de fiecare dată altfel, purtând uneori nuanțe ascuțite de pietre, alteori tristețea norilor din noi. remarcabilă imaginea: "te aștept să ciocnim un pahar și să-l bem pe Dumnezeu până la ultima picătură de sânge" atenție, un typo: "plecăciuile".
pentru textul : Sâmburi deAnna, ce să spun, mă bucur de prezența ta aici. Doar imperativul forma negativă se scrie cu un singur "i". Deci e corect "nu știi". Repetiția pronumelui "noi" accentuează ideea, așa cred eu, dar mă voi mai gândi. Cât despre "zile", e un laitmotiv. Eu mă bucur că a ieșit stufoasă. Trecând peste toate astea, mulțumesc pentru lectură și pentru bunăvoința de a lăsa un semn...după atâta vreme...:) Important pentru mine e că ți-a plăcut.
pentru textul : despre zile ce sunt deînseamnă că sunt neatentă, nimic altceva... :)) și că văd în colțuri!
pentru textul : rogvaiv demă duc să corectez, merci.
Mi-a plăcut acest poem. Văd în el o stare de letargie existențială, un fel de spleen și îmi amintește întrucâtva de unul dintre poemele lui Baudelaire, care începe cu versurile : ,,Je suis comme le roi d’un pays pluvieux, Riche, mais impuissant, jeune et pourtant très vieux’’ Aș remarca, în mod deosebit: ,,pictorul orb însă știa totul / mă pipăia pe coaste... / și îmi scotea stafiile din suflet / una câte una''. Cu stimă, Petru
pentru textul : în atelierul pictorului orb I ▒ deîn contextul de faţă, cu încadrarea poemului la poezie generală, subtitlul trebuie extirpat. nu-şi are locul.
pentru textul : ...dacă dePagini