vad un soare care sta intepenit acolo, sus, si zi si noapte, un soare care arde buzele, obrajii, care incinge creierii, care face sîngele sa zvîcneasca puternic in vene; o zi, aceeasi zi, la nesfîrsit; toropeala, colb... e greu sa pleci; e greu sa rezisti acolo, departe...
după un asemenea comentariu, mi-e greu să spun ceva. Doar că voi încerca să mă sustrag tentației de a face prea multe arabescuri cu emoții, stări și gânduri. Dar așa cum o spuneam de curând și în altă parte, drumul spre ceea ce e simplu devine deseori complicat.
Fain într-adevăr, sau cum să zic, excepțiile confirmă regula right, Ioana?
Eu voi fi acolo și sper să nu fiu singura de pe aici.
Chiar dac-ar trebui să locuiesc între 24 iunie și 2 iulie într-o 'baracă'... însă nu în cea depictată de 'geniul' lui aalizei, ci într-una adevărată.
Margas
Normal că mulți s-au gândit la cifre și la cabală... și eu la fel. (Chiar îmi aminteam indirect de "Cabala bogoților" a lui Mihail Bulgakov și rolul lui Pittiș...). Dar și cititorii pot supralicita oferta... Nu cred că Tipheret e locul de început al fiecărei poezii, sau nu aici. În mod sigur, Keter reprezintă ceea ce a sugerat Vladimir.
îmi place textul tău. vorba câinelui curaj, personaj de desene animate:când e vorba de magie totul ţine de prezentare. ştii că sună foarte bine şi citit invers textul?
mult mai dichisit
același eu
și hocus
abracadabră ea
logodnică obsesie joben
îngenuncheat secundă colivie
atingere căsuță portocal
e cald în sud și oamenii rostesc cuvinte gratis
iar eu mă voi muta în sud
acum când timpul e prăbușit în spațiu
ultimul cântec al baghetei
nici îngerii să nu audă
fereastră acoperită cu aplauze
pentru fiecare colț al tavanului
abia scăpate din mânecă
patru mingi de ping pong calde
Paul, nu sunt o cititoare de poezie cu rimă, însă textul acesta mi se pare frumos cântec, plin de energie, mai degrabă expresionist, cu multă energie, cu o tristețe acută, îngropată "ostentativ" și un final straniu, captivant "cu bulbii negri, ca Baudelaire." Titlu insolit, subtitlul muzical! În fine: o poezie din alt veac!
E o poezie foarte solidă. Plină de imagini și sentimente, crează stare și atmosferă, desenează imagini seducătoare și se țese poetic în jurul unor laitmotive armonice. Nisip - apă sărată, mantie - conduri, pași - jurăminte, apă - coajă, iar castel, iar mantie, iar pași, glezne, trup curb, pas drept. Știi ce nu (mi) se potrivește? Domnul acela Pa din antepenultima strofă. Parcă pleznește acolo îmbujorat și fercheș. Eu mă gândeam că va deveni personaj literar, am și spus-o oarecând, dar "de mult" domnul Pa, "iar" domnul, iar "domnul", domnul Pa "era", ba nu era..., eu l-aș vedea mai degrabă ca un personaj mai discret și cred că așa ar fi mult mai seducător. Nici măcar "prinț" nu-i stă bine. Strecurat în taină, aluziv, dezvăluit poate doar în final (și în titlu) ar coborî din poem nu ca un prinț "în toată regula" (prea dă a basm ieftin și Mr. Right), ci ca un personaj care rar se dezvăluie, dar și atunci doar acoperindu-se cu o nouă taină. Dar deja am facut altă poezie... Ce vreau să spun? Îmi place poezia, în afară de antepenultima strofă care sfâșie atmosfera excelent conturată până acolo. Încă: "picătură din oceanul mirării" e magnifică. E aici jocul mare - mirare, dar și o excelentă metaforă. O tot citesc și mă învârt în jurul ei.
stimate domn nu am inteles prea bine, va deranjeaza acea exprimare? Mie mi se pare una destul de comuna, dar daca dvs. va aminteste de nu-stiu-cine nu as vrea sa va perturb sau mai rau, sa va trezesc amintirile domnule blaj, departe de mine gandul acesta!
Daca va deranjeaza, spuneti-mi ca ma auto-cenzurez! Scriu cu expresii care va amintesc de fantome... regret si voi renunta la ele dar pana una alta astept ceva asemanator cu niste scuze de la dvs. domnule Paul Blaj. Asta daca nu cumva si expresia 'pana una alta' va aminteste de cineva sau de altcineva. Eu nu am spus nimanui vreodata ca imi aminteste de un 'defunct'... mi se pare dubios si va rog sa acceptati ca ma consider jignita de acesta comparatie.
Pana la proba contrarie, desigur care vine mereu cand scrieti cate un poem reusit ca acesta.
La urma urmei (o noua expresie dubioasa, nu-i asa?), de cine va aminteste exprimarea mea ca acum sunt chiar femeie curioasa? :-)
Spor la scris nu si la cele malitioase domnule Blaj.
Numai bine.
Marga
prunc născut la umbra mamei sale, la două sute patruzeci de luni și-un cuvânt. L-au alăptat pe rând cu toate întrebările lumii, femei vitrege cu sâni mari și veninoși, două sute patruzeci de luni și-un cuvânt Un bătrân cu degete multe a tăiat pentru plânsul lui stejarul surd din cel mai cântec sat Leagăn cioplit, leagăn șerpuit cuibar pentru ouă de visători.
„la mine în gât
între două noduri se face un pod
peste care trece ca o senzație stranie
dorul de țară”
la fel și ultimele 5 versuri, pe care le-aș vedea fără specificarea tipului de pilulă(fen-phen). Apoi, versul cu monstrul narcotic mi se pare că face parte din altă poveste, adică iese din context.
Cred că e un text bun. Mi-a plăcut doza de nostalgie care compune sentinţele date (totuşi) blând, necazând în "generalism". Îmi pare că aici e multă resemnare şi, mai important, există factor empiric, factor care nu suferă o diluare prea pronunţată.
"până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte[...]" - aici am scris şi eu.
typo, primul cuvant din paragraful 3. ciudat, nu ma inteleg cu textul asta...dar s-ar putea sa nu fie vina lui. o sa-l citesc ceva mai tarziu, sa vad daca il imblanzesc, in cele din urma.
dom'le, chestia cu „impalele grase” m-a dat gata. uite o zicere pe care nu am reușit să o găsesc eu. să mori de ciudă și nu alta. textul e frumos. ceva mai mult decît cerebralele cu care ne-ai obișnuit. și te și aventurezi la metafore și oniric (aproape feminin) cum nu prea ai obiceiul. dar e cu măsură. eu, nefiind mare critic, nu prea văd defecte. dar chiar dacă sînt sînt ca crestăturile pe coaja de mesteacăn. adică interesante. un text de care ne vom aminti cu plăcere.
imi place stilul in care scrii, inteligent descriptiv si viu. paradoxal, avand in vedere ca poezia ta este o aglomerare, o insiruire de definitii metaforice intelectualiste si aproape ca iti lipseste verbul. este ca si cum as privi un reportaj foto cu poze de calitate. mai sunt si scapari, dar este inerent. stiu cum se intampla cand ele vin si vin si nu te mai poti opri:)
pentru ce am citit pana acum, aprecierile mele. ti-as fi pus si o penita, dar s-a schimbat configuratia pe aici si nu mai stiu de unde. cand aflu, revin:)
vie poezia asta, chiar daca e amintita atat de des moartea si obiceiurile ei. apoi vinul, la inceput plin de toamna, mai apoi atat de comun si lipsit de aroma, parca ucis si el prin moartea alora.... finalul bun de tot, cuminte precum lemnul de sub secure. si mai apoi o speranta discret asezata peste tot scrisul, crestineste. asa l-am vazut io:) Zile faine!
sunteți mai bun la proză... :) no offence! cer, stele, îngeri, umbre, gînd, noapte albă......................... revalorizare să fie, dar s-o știm și noi!
Domnule Dorin Cozan, Mi s-a parut un text ermetic si cred ca in lipsa unui sprijin pentru intelegerea sa orice comentariu este de prisos.Poate doar partea de final(incepand cu paianjenii) lasa o cale(destul de mica)prin care se poate penetra textul.Si legandu-ma de acest aspect va spun ca primul lucru la care m-am gandit a fost un articol din ID,despre "epidemiologia ideilor".Ceea ce am regasit si aici este ideea razboiului ca renastere...Razboiul ofera supravietuitorilor optimismul si forta de a o lua de la capat,de a putea recladi sistemul.Nu stiu cum sa ma exprim;e ca si cum imaginea creata ar fi si inauntru si in afara in acelasi timp...si asta pentru ca alaturi ideea mai sus enuntata se afla si o imaginea a unui sistem ajuns la colaps,un colaps al trairilor,copii nostri se nasc bosorogi...satui deja de existenta... Iar forma de rugaminte adresata divinitatii este desigur un element foarte bine plasat... numai bine
ce amuzant esti ce amuzant esti ce amuzant esti. imi place experimentul tau dorin dar pui mult pret pe vizual in fond nu asta e ideea. intr-un volum cum ar arata ?
Virgil, te rog să mă scuzi, eu credeam că între noi acest gen de excese au fost demult trecute la index și nu mai pot face subiectul unei sancțiuni... credeam că, într-o formă subtilă, am acceptat intransigența ca o trăsătură a dialogului nostru, pe care, desigur, noi, spre deosebire de alții, care ar înțelege greșit, ne-o putem permite.
Asta e ceea ce am crezut eu.
Iar ostilitate eu nu am față de românii din diasporă. Sincer.
Regret doar că au drept de vot și mai nou uite contează și la cvorum... pe când ei își văd de treburile lor pe unde sunt ei, pe Hermeneia de exemplu, scriind în românește, chiar dacă cu greșeli. N-are importanță, intenția contează.
Sper că pricepi și nu îmi mai ceri explicații suplimentare ca la școală, 'din' în loc de 'dintre' etc
Hmmm... tare îmi este că nimic din ce ai încercat tu aici nu se încadrează la capitolul "creație", pentru a își găsi locul pe hermeneia. Te rog să revii asupra acestei pagini și să remediezi, dacă mai este ceva de remediat, dacă nu tăcerea de care spuneai va trebui să se manifeste altfel...
În opinia mea, poezia e stare de grație și alchimie a formelor și fondurilor. Poate fi și un manifest, o formă de expresie, un tabiet, în fine, multe alte noțiuni. Consider că are dublu rost, cel al redescoperirii de sine a creatorului în scopul reinventarii și cel al îmblânzirii umanității, prin ideile evocate. Cum ar arăta lumea fără poezie? Searbădă. Poezia pornește din pasiunea umană, din trăirile exacerbate, și, cel mai important, din sensibilitate. Atâta timp cât se râde și se plânge poezia e fertilă. Chiar și cei care nu au capacitatea de a-și reda trăirile pe hârtie, sentimentele lor vibrează și ei simt asta ca o poezie. Poezia este o melodie interioară. Sunt multe întrebări și multe răspunsuri potențiale. Pot doar să mă mai opresc asupra întrebării: Nu cumva este o prostie? Cu certitudine, mulți consideră asta. Frustrările îi reduc pe oameni la neputință, la tăcere, la negare, baricadare în ei înșiși, datorită fricii de fi sinceri, în primul rând cu ei înșiși. Personal, mi se spune de apropiați că pierd timpul cu tâmpenii. Pentru mulți poezia e o tâmpenie, o grotă în care se pierd de la primul cuvânt sau de la titlu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
vad un soare care sta intepenit acolo, sus, si zi si noapte, un soare care arde buzele, obrajii, care incinge creierii, care face sîngele sa zvîcneasca puternic in vene; o zi, aceeasi zi, la nesfîrsit; toropeala, colb... e greu sa pleci; e greu sa rezisti acolo, departe...
pentru textul : Adăpost al șopârlelor dedupă un asemenea comentariu, mi-e greu să spun ceva. Doar că voi încerca să mă sustrag tentației de a face prea multe arabescuri cu emoții, stări și gânduri. Dar așa cum o spuneam de curând și în altă parte, drumul spre ceea ce e simplu devine deseori complicat.
Mulțumesc. Toate cele bune!
pentru textul : oniromahie deBatori, Comentariul tău dovedește cu prisosință că ai privit imaginea cu toată seriozitatea. Mulțumesc pentru răstălmăcire și îndemn.
pentru textul : clasa muncitoare merge în paradis deFain într-adevăr, sau cum să zic, excepțiile confirmă regula right, Ioana?
pentru textul : La BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL 2011 "se dă" artă gratis! deEu voi fi acolo și sper să nu fiu singura de pe aici.
Chiar dac-ar trebui să locuiesc între 24 iunie și 2 iulie într-o 'baracă'... însă nu în cea depictată de 'geniul' lui aalizei, ci într-una adevărată.
Margas
Normal că mulți s-au gândit la cifre și la cabală... și eu la fel. (Chiar îmi aminteam indirect de "Cabala bogoților" a lui Mihail Bulgakov și rolul lui Pittiș...). Dar și cititorii pot supralicita oferta... Nu cred că Tipheret e locul de început al fiecărei poezii, sau nu aici. În mod sigur, Keter reprezintă ceea ce a sugerat Vladimir.
pentru textul : sephirot III deîmi place textul tău. vorba câinelui curaj, personaj de desene animate:când e vorba de magie totul ţine de prezentare. ştii că sună foarte bine şi citit invers textul?
mult mai dichisit
pentru textul : spectacol pe o scenă înclinată deacelași eu
și hocus
abracadabră ea
logodnică obsesie joben
îngenuncheat secundă colivie
atingere căsuță portocal
e cald în sud și oamenii rostesc cuvinte gratis
iar eu mă voi muta în sud
acum când timpul e prăbușit în spațiu
ultimul cântec al baghetei
nici îngerii să nu audă
fereastră acoperită cu aplauze
pentru fiecare colț al tavanului
abia scăpate din mânecă
patru mingi de ping pong calde
Paul, nu sunt o cititoare de poezie cu rimă, însă textul acesta mi se pare frumos cântec, plin de energie, mai degrabă expresionist, cu multă energie, cu o tristețe acută, îngropată "ostentativ" și un final straniu, captivant "cu bulbii negri, ca Baudelaire." Titlu insolit, subtitlul muzical! În fine: o poezie din alt veac!
pentru textul : orice bănuială e o plecare... deE o poezie foarte solidă. Plină de imagini și sentimente, crează stare și atmosferă, desenează imagini seducătoare și se țese poetic în jurul unor laitmotive armonice. Nisip - apă sărată, mantie - conduri, pași - jurăminte, apă - coajă, iar castel, iar mantie, iar pași, glezne, trup curb, pas drept. Știi ce nu (mi) se potrivește? Domnul acela Pa din antepenultima strofă. Parcă pleznește acolo îmbujorat și fercheș. Eu mă gândeam că va deveni personaj literar, am și spus-o oarecând, dar "de mult" domnul Pa, "iar" domnul, iar "domnul", domnul Pa "era", ba nu era..., eu l-aș vedea mai degrabă ca un personaj mai discret și cred că așa ar fi mult mai seducător. Nici măcar "prinț" nu-i stă bine. Strecurat în taină, aluziv, dezvăluit poate doar în final (și în titlu) ar coborî din poem nu ca un prinț "în toată regula" (prea dă a basm ieftin și Mr. Right), ci ca un personaj care rar se dezvăluie, dar și atunci doar acoperindu-se cu o nouă taină. Dar deja am facut altă poezie... Ce vreau să spun? Îmi place poezia, în afară de antepenultima strofă care sfâșie atmosfera excelent conturată până acolo. Încă: "picătură din oceanul mirării" e magnifică. E aici jocul mare - mirare, dar și o excelentă metaforă. O tot citesc și mă învârt în jurul ei.
pentru textul : domnul Pa și visul destimate domn nu am inteles prea bine, va deranjeaza acea exprimare? Mie mi se pare una destul de comuna, dar daca dvs. va aminteste de nu-stiu-cine nu as vrea sa va perturb sau mai rau, sa va trezesc amintirile domnule blaj, departe de mine gandul acesta!
pentru textul : covrigi calzi deDaca va deranjeaza, spuneti-mi ca ma auto-cenzurez! Scriu cu expresii care va amintesc de fantome... regret si voi renunta la ele dar pana una alta astept ceva asemanator cu niste scuze de la dvs. domnule Paul Blaj. Asta daca nu cumva si expresia 'pana una alta' va aminteste de cineva sau de altcineva. Eu nu am spus nimanui vreodata ca imi aminteste de un 'defunct'... mi se pare dubios si va rog sa acceptati ca ma consider jignita de acesta comparatie.
Pana la proba contrarie, desigur care vine mereu cand scrieti cate un poem reusit ca acesta.
La urma urmei (o noua expresie dubioasa, nu-i asa?), de cine va aminteste exprimarea mea ca acum sunt chiar femeie curioasa? :-)
Spor la scris nu si la cele malitioase domnule Blaj.
Numai bine.
Marga
...mi-era dor de charientismul tău, Dorine. cu gânduri bune, paul
pentru textul : ...istoria scrumului dee mai mult un exercitiu.
pentru textul : graţierea unui sunet deprunc născut la umbra mamei sale, la două sute patruzeci de luni și-un cuvânt. L-au alăptat pe rând cu toate întrebările lumii, femei vitrege cu sâni mari și veninoși, două sute patruzeci de luni și-un cuvânt Un bătrân cu degete multe a tăiat pentru plânsul lui stejarul surd din cel mai cântec sat Leagăn cioplit, leagăn șerpuit cuibar pentru ouă de visători.
pentru textul : poem cu breton deCe am reținut în mod special din acest text este:
„la mine în gât
între două noduri se face un pod
peste care trece ca o senzație stranie
dorul de țară”
la fel și ultimele 5 versuri, pe care le-aș vedea fără specificarea tipului de pilulă(fen-phen). Apoi, versul cu monstrul narcotic mi se pare că face parte din altă poveste, adică iese din context.
doar o părere,
pentru textul : newsflash deEugen.
Cred că e un text bun. Mi-a plăcut doza de nostalgie care compune sentinţele date (totuşi) blând, necazând în "generalism". Îmi pare că aici e multă resemnare şi, mai important, există factor empiric, factor care nu suferă o diluare prea pronunţată.
"până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte[...]" - aici am scris şi eu.
Aş renunţă la "se"ul din penultimul vers.
pentru textul : jar detypo, primul cuvant din paragraful 3. ciudat, nu ma inteleg cu textul asta...dar s-ar putea sa nu fie vina lui. o sa-l citesc ceva mai tarziu, sa vad daca il imblanzesc, in cele din urma.
pentru textul : pierderea dedom'le, chestia cu „impalele grase” m-a dat gata. uite o zicere pe care nu am reușit să o găsesc eu. să mori de ciudă și nu alta. textul e frumos. ceva mai mult decît cerebralele cu care ne-ai obișnuit. și te și aventurezi la metafore și oniric (aproape feminin) cum nu prea ai obiceiul. dar e cu măsură. eu, nefiind mare critic, nu prea văd defecte. dar chiar dacă sînt sînt ca crestăturile pe coaja de mesteacăn. adică interesante. un text de care ne vom aminti cu plăcere.
pentru textul : Umbră în carne de sărbătoare deimi place stilul in care scrii, inteligent descriptiv si viu. paradoxal, avand in vedere ca poezia ta este o aglomerare, o insiruire de definitii metaforice intelectualiste si aproape ca iti lipseste verbul. este ca si cum as privi un reportaj foto cu poze de calitate. mai sunt si scapari, dar este inerent. stiu cum se intampla cand ele vin si vin si nu te mai poti opri:)
pentru textul : every / body / dies depentru ce am citit pana acum, aprecierile mele. ti-as fi pus si o penita, dar s-a schimbat configuratia pe aici si nu mai stiu de unde. cand aflu, revin:)
doua typo, Emilian: "limba ta coborînd păe..." si "nimic n-am n-am uitat".
pentru textul : coma white devie poezia asta, chiar daca e amintita atat de des moartea si obiceiurile ei. apoi vinul, la inceput plin de toamna, mai apoi atat de comun si lipsit de aroma, parca ucis si el prin moartea alora.... finalul bun de tot, cuminte precum lemnul de sub secure. si mai apoi o speranta discret asezata peste tot scrisul, crestineste. asa l-am vazut io:) Zile faine!
pentru textul : după deal desunteți mai bun la proză... :) no offence! cer, stele, îngeri, umbre, gînd, noapte albă......................... revalorizare să fie, dar s-o știm și noi!
pentru textul : cerul ascuns după noapte deEmil, ai sesizat bine şi mă bucur.
pentru textul : femeia care trăieşte între două drumuri deDomnule Dorin Cozan, Mi s-a parut un text ermetic si cred ca in lipsa unui sprijin pentru intelegerea sa orice comentariu este de prisos.Poate doar partea de final(incepand cu paianjenii) lasa o cale(destul de mica)prin care se poate penetra textul.Si legandu-ma de acest aspect va spun ca primul lucru la care m-am gandit a fost un articol din ID,despre "epidemiologia ideilor".Ceea ce am regasit si aici este ideea razboiului ca renastere...Razboiul ofera supravietuitorilor optimismul si forta de a o lua de la capat,de a putea recladi sistemul.Nu stiu cum sa ma exprim;e ca si cum imaginea creata ar fi si inauntru si in afara in acelasi timp...si asta pentru ca alaturi ideea mai sus enuntata se afla si o imaginea a unui sistem ajuns la colaps,un colaps al trairilor,copii nostri se nasc bosorogi...satui deja de existenta... Iar forma de rugaminte adresata divinitatii este desigur un element foarte bine plasat... numai bine
pentru textul : 1/100 sec. după big-bang decu siguranţă unii au nevoie de încurajări. de ce să îi dez(e)amăgim...?
pentru textul : death by numbers deO poezie bine scrisă. Totuşi versul,,mişc degetele în limba păsărilor'' mi se pare, oarecum, mai puţin inspirat, ori nu l-am înţeles eu.
pentru textul : iubirea între oglindă și zid dece amuzant esti ce amuzant esti ce amuzant esti. imi place experimentul tau dorin dar pui mult pret pe vizual in fond nu asta e ideea. intr-un volum cum ar arata ?
pentru textul : crucile deVirgil, te rog să mă scuzi, eu credeam că între noi acest gen de excese au fost demult trecute la index și nu mai pot face subiectul unei sancțiuni... credeam că, într-o formă subtilă, am acceptat intransigența ca o trăsătură a dialogului nostru, pe care, desigur, noi, spre deosebire de alții, care ar înțelege greșit, ne-o putem permite.
pentru textul : palimpsest de ani și gunoaie deAsta e ceea ce am crezut eu.
Iar ostilitate eu nu am față de românii din diasporă. Sincer.
Regret doar că au drept de vot și mai nou uite contează și la cvorum... pe când ei își văd de treburile lor pe unde sunt ei, pe Hermeneia de exemplu, scriind în românește, chiar dacă cu greșeli. N-are importanță, intenția contează.
Sper că pricepi și nu îmi mai ceri explicații suplimentare ca la școală, 'din' în loc de 'dintre' etc
dar cam cum intelegi tu poezia Bobadile? inflorituri dulceagoase a la dame peste 30? sau bascalii frustrate a la domni peste 30?
pentru textul : fericirea II deHmmm... tare îmi este că nimic din ce ai încercat tu aici nu se încadrează la capitolul "creație", pentru a își găsi locul pe hermeneia. Te rog să revii asupra acestei pagini și să remediezi, dacă mai este ceva de remediat, dacă nu tăcerea de care spuneai va trebui să se manifeste altfel...
pentru textul : Tăcerea - colaj deÎn opinia mea, poezia e stare de grație și alchimie a formelor și fondurilor. Poate fi și un manifest, o formă de expresie, un tabiet, în fine, multe alte noțiuni. Consider că are dublu rost, cel al redescoperirii de sine a creatorului în scopul reinventarii și cel al îmblânzirii umanității, prin ideile evocate. Cum ar arăta lumea fără poezie? Searbădă. Poezia pornește din pasiunea umană, din trăirile exacerbate, și, cel mai important, din sensibilitate. Atâta timp cât se râde și se plânge poezia e fertilă. Chiar și cei care nu au capacitatea de a-și reda trăirile pe hârtie, sentimentele lor vibrează și ei simt asta ca o poezie. Poezia este o melodie interioară. Sunt multe întrebări și multe răspunsuri potențiale. Pot doar să mă mai opresc asupra întrebării: Nu cumva este o prostie? Cu certitudine, mulți consideră asta. Frustrările îi reduc pe oameni la neputință, la tăcere, la negare, baricadare în ei înșiși, datorită fricii de fi sinceri, în primul rând cu ei înșiși. Personal, mi se spune de apropiați că pierd timpul cu tâmpenii. Pentru mulți poezia e o tâmpenie, o grotă în care se pierd de la primul cuvânt sau de la titlu.
pentru textul : Ce rost are poezia? depaternitate-
pentru textul : Haiku destropi albi de iasomie
înfloresc pe geam
Pagini