Raluca, tu nici măcar nu ai priceput că Cristina a pomenit de "inovator", iar eu mă adresam Cristinei, nu autorului. Ar fi o greşeală din partea mea să mă bag în discuţii cu oameni care nu au înţeles corect nici textul, nici intervenţiile mele, dar vor puţină atenţie.
Sesizez abia azi acest text. Sunt de acord că ne pierdem timpul, pentru că eu, în calitate de critic, n-am văzut autor care să admită, altfel decât de formă (dar şi asta, numai la rigoare), reproşurile, cât ar fi ele de îndreptăţite. Recunosc că nici mie, în calitate de autor comentat defavorabil, nu-mi prea convine critica. Dar trebuie să existe întotdeauna o măsură în toate.
Eu nu ştiu ce specialist în tehnica traducerii sunteţi dvs. Ştiu, însă, că, la noi, au apărut în ultimii 20 de ani cam mulţi specialişti în diverse domenii. Mă rog...Să admitem. Deşi orice carte se publică, astăzi, şi în alte ţări, la fel de uşor ca în România.
Problema e că dvs. confirmaţi, prin apelul la dicţionare, justeţea reproşului meu că, în traducere, utilizaţi o franceză de dicţionar. Şi mai şi mistificaţi: credeţi că eu nu observ că sensul indicat al lui "pénétrer" este "P. ext."? Am şi eu în casă un bun Larousse, din 1940. Dar să nu ne legăm de detalii. Problema nu e asta, iar eu nu mi-am arogat nicio clipă calitatea de specialist în traducere, şi nici pe cea de traducător. Dar priviţi halul în care aţi tradus, bunăoară, "O, rămâi..."! Dvs. nu aveţi, ca traducător, ceea ce Maiorescu numea "tact limbistic". Şi nu-l simţiţi deloc pe Eminescu în română, spre a-l putea face sesizabil şi în franceză. Eu ştiu atât: când îl citesc pe Lamartine în franceză, totul mi se pare în regulă; dar când îl citesc pe Eminescu în traducerea dvs., lucrurile nu mai sunt deloc comme il faut. Orice cod cultural aţi invoca!
Felul în care traduceţi dvs. îmi aminteşte de un comentator român de fotbal, care a aflat de undeva sensul cuvântului "maliţios", dar nu cunoaşte uzul. Şi atunci el spune, la fiecare fault, că jucătorul Cutare atacă maliţios!
De ce nu vă ocupaţi de altceva, care vi s-ar potrivi mai bine: să traduceţi din franceză în română. Şi să-i lăsaţi pe vorbitorii nativi de franceză, care cunosc şi româna, să-l traducă pe Eminescu!
Andu, binevenite atat observatiile, cat si exigentza ta, dar lasa-ma sa implor clementza, de data aceasta, macar! :) e primul sonet, fie el si fals, pe care il scriu. asa ca e firesc sa ma stranga putin haina noua. multumesc pentru comentariu, Adriana
În primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.
Mihai, merci de citire, iar dacă ți-a adus o amintire atunci e și mai bine Gebeleizis, mulțumesc pentru observațiile pertinente. Cînd am scris textul era atît de noapte și eu atît de obosit încît nu am observat. Acum am corectat, oarecum. Sper să fie mai aproape de bine.
Ca sugestie de viitor, va rog puneti linkuri pe titlurile textelor din tabel ca am vrut sa citesc si eu acum unele texte si mi-am dat seama ca n-am acces direct la ele si ca trebuie sa le caut. Well.. asa se intampla cand lipsesti :)
chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
Mulțumesc, Lucian, pentru filmul proiectat de tine (așa cum ai văzut tu poemul), asta e esența unui comentariu de fapt: ce se vede și cum. Mulțumesc și pentru ps. Ne mai citim! și mâine!
vis a vis de structura poemului, exprimarea "indecent de necâştigătoare" îmi sună ca "pahar de încredere" - bilete indecent de necâştigătoare... nu ştiu, îmi sună într-un fel şi nu tocmai confortabil. posibil să fie doar de la mine. e doar o părere. personal aş fi renunţat la "indecent".
ţi s-a făcut rău?!
vezi că s-ar putea ca astă lectură să te fi scăpat de conservare. sper ca pădurea de neuroni să-ţi rămână intactă.
merci pentru faptul că, totuşi, ai accesat softul care poate anima un concept artistic...
Adriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
Adevărul e că nu prea am mai scris, e drept. Între timp mi s-au schimbat ceva priorități în viață. Partea de mijloc e cea mai ... trăită... sunt acolo cîțiva oameni care mi-au marcat ultimul an. Poate de aceea e mai reușită. Cum am spus și în "biografie" cînd mă voi întoarce, mă voi întoarce aici. Mulțumesc pentru re-primire.
cred ca orice poezie in care evocam figura mamei sau amintiri ale copilariei noatre are ceva deosebit de duios, atat de duios incat e aproape o blasfemie sa vii sa propui schimbari.
poezia aceasta, ca si multe altele ale tale, Paul, prin lirismul ei, prin inlantuirile firesti ale realului cu memoria afectiva, degaja un sentiment care atinge corzi subtile, iar finalul "reusit" e cel ce implineste emotia, facand-o sa vibreze!
poemul merită o peniță, dar eu nu pot s-o dau datorită faptului că sunt creștin și starea mea sufletească vis-a-vis de sărbătoarea nașterii Copilului ceresc e una de bucurie, speranță și cânt. nu pot să mă asociez cu tristețea și goliciunea sufletească, de aceea citesc și meditez. cineva, acolo în tabăra pesimiștilor vreți să acordați o peniță acestui text? mi-a placut în mod deosebit strofa a doua. am și o sugestie, cuvântul "Vânăt" și " desfrunzite" ( se desfrunzesc) apare de două ori în text, s-ar putea evita repetarea lor. în rest, prozodie plăcută pe o tematică sacră redusă la îngheț.
Da, Virgil, asta am vrut să spun cu "negreşit" ("cu regularitate"); dar m-am jucat puţin, ironic, cu vorba, încercând să sugerez o regularitate insistentă, care nu te iartă cu niciun chip. Mă bucură, însă, că suntem pe aceeaşi lungime de undă în privinţa subliteraturii şi a imposturii literare.
Aceeaşi stimă pentru felul în care înţelege Sebi lucrurile.
maladia copilăriei amânate paloare de bolnav perpetuu, preludiu a unei înstrăinări întovărășite de cântec, o anticipare aluzivă a împlinirii sau deziluziei, ca atunci când pătrunzi intimitatea unui mit, siluindu-l de sensuri; cromatica impune negrul lucios, o ceață incendiată de celebra Lumină, amprentă umană tulburătoare asupra celor ce sunt și nu se pot vedea, iluzie a celor nu au valoare ontologică, dar pot amăgii imaginația cu ajutorul iluziei optice; găsesc oarecum forțat recursul la "covoare zburătoare" (poate și "căpițe"). cu respect, Vasile Munteanu
Felicitari pentru traducere! E o poezie deosebita cu o capacitate rara: nu numai de a crea o atmosfera stranie, devastatoare interior/exterior, ci si de a-si translata citittorul in alta parte (personal m-am gandt la Cioran) mai ales cu metafora ultimei strofe: "Je connais bien ces environs, (...) et parfois même le silence est la trajectoire balistique du premier mot." un silence de mortes, un silence qui tue. silence et solitude
va trebui sa ma indes curand in acest text; m-ai incurajat ca merita. o voi face imediat ce prind timp si loc in fata unui computer. multumesc pentru incredere, Alma.
mulțumesc vlad. da, cred că ai punctat elemente adevărate. deși cred că sînt mai multe. și nu puține legate de mine. da, cred că dialogul este necesar și sînt decis să îl avem. chiar și aci în felul acesta. dar chiar și cu mine însumi.
Cu respectul cuvenit unui rafinat culegator de cuvinte cum este Nelu Jorz imi ingadui sa zic ca aici, nu stiu de ce, lui ii scapa "the big picture". Cu riscul de a ma lungi un pic, marturisesc ca am citit poemul mai intai pe agonia plus comentariile de acolo si am fost uimit sa vad cat de diferit percep oamenii un text, exista o mie de parametri si factori (majoritatea din pacate sau nu subiectivi) care ne indeamna sa vedem un text intr-un fel sau altul. Cred ca acolo Adriana este perceputa altfel decat aici pe hermeneia si este foarte interesant acest privilegiu pe care ea, impreuna cu inca doi-trei membri de aici il impart, acela de a putea culege opinii din doua comunitati literare destul de diferite structural. Poate candva ne vom aduna penitele si vom scrie ceva pe acest subiect, am si eu niste experiente, e drept eu niciodata nu am fost pe aceste doua site-uri in acelasi timp, dar, oricum, ar fi interesant, cred eu. Dar sa ma intorc la poem. Mie poemul imi place cap-coada asa cum rareori mi se intampla, trebuie sa marturisesc. Si nu e degeaba ce zic, Adriana Lisandru are o calitate care transcede celorlalte calitati cu care natura a inzestrat-o: talentul, eleganta, corectitudinea. Vorbesc de coerenta in perseverenta. Adriana Lisandru chiar evolueaza si scrie din ce in ce mai bine, perseverand. Cred ca rareori am intalnit un poet care sa evolueze evident in modul in care Adriana o face, poate cu exceptia lui cheevas. Poate ar mai fi si Tosa, dar el a evoluat la un moment dat brusc si apoi a ramas acolo intepenit ca o statuie din centrul orasului Piatra Neamt, ca un far din nocturna stadionului lui Pinalti. Deci Adriana capata o siguranta a scrisului care incepe sa imprumute tot mai mult din caracterul unui dicteu si asta face bine poeziei. Drept sa spun, eu nu as putea pune pariu ca ea nu elaboreaza si ca rezultatul nu este fabricat (inca) dar cred ca e asa cum zic. Poate intr-o alta lume as fi putut zice ca poemul asta seamana cu ultimul hit al Rihannei (pe care o detest, vorba fie intre noi, impreuna cu fiica-mea de 17 ani :-) "if i was a boy". Dar poate ca e doar o nefericita coincidenta ca poemul asta a aparut acum, cand melodia respectiva este difuzata pe MTV... si uite ca nu spun asta! Spun ca am citit aici un poem care m-a facut sa regret ca nu m-am nascut femeie (nu e prima oara cand simt asta, nu va speriati) ca sa simt si eu o nebunie circulara de acest gen. Un fel de vis pe care altcineva mi l-a visat. Un fel de Don Quijote cae vrea sa fie Dulcineea. Placut. Penita. Andu P.S. As modifica ceva la sonoritatea ultimei strofe care mi se pare ca are prea multe prescurtari si cratime care grabesc inutil lectura, as lasa cititorul sa petreaca mai mult timp in acasta strofa. Eventual ceva de genul "paharul e aproape gol dragul meu o să beau ce-a mai rămas în memoria nesfârșitelor mele plecări și a toamnei care imi alunecă prin vene dar nu mă îmbată indeajuns"
Cred că este ultima mea intervenție de acest gen pe hermeneia, asa încât voi încerca să fiu suficient de scurtă și cuprinzătoare. Nu mă erijez într-o persoană îndreptățită a spune ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte hermeneia.com și nici nu cred că ar fi multe persoane care ar putea sș spunș asta. Poate nici Virgil, care ne poate spune doar ce și-a dorit și își dorește el, pentru că este și rămâne, indiferent ce vrea unul sau altul, gazda, până la urmă. Ce este clar este ce nu ar trebui sa fie, și anume un spațiu destinat polemicilor de alt fel decât cele legate de literatură… atât cât zicem noi toți că ne pricepem la asta. Spațiul deschis comentariilor este cel mai mare pericol, pe cât este el de democratic; și asta o învață rând pe rând toți proprietarii de site-uri. “Fața” acestui site nu depinde de Virgil, de Vlad, de Aranca, Alma sau de altul, ci de fiecare dintre noi luați individual și de modul în care știm să ne raportăm unul la altul. Avem la dispoziție o facilitate, eu zic să o folosim cum se cuvine sau dacă nu hai să renunțăm la ea. Nu este, cred, un spațiu în care sa ne facem educație unul altuia, decât în măsura în care în orice nucleu al societății ori te educi ori ești dat la o parte. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, nici nu ar trebui să existe moderatori sau editori. Din tot ce este scris aici aș răspunde la obiect doar lui Adrian, rugându-l să vină cu propuneri și idei concrete, pentru că, sunt convinsă, vor intra în dezbateri adevarate. Nu deține nimeni, cred, know-how-ul perfect. Putem reveni toți la scris? Și subliniez… toți.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
alma, sper ca vorbesti cu domnul Andu Moldovan. ca altfel, nu stiu despre ce gunoi vb.
pentru textul : bandajul meu alb deRaluca, tu nici măcar nu ai priceput că Cristina a pomenit de "inovator", iar eu mă adresam Cristinei, nu autorului. Ar fi o greşeală din partea mea să mă bag în discuţii cu oameni care nu au înţeles corect nici textul, nici intervenţiile mele, dar vor puţină atenţie.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deSesizez abia azi acest text. Sunt de acord că ne pierdem timpul, pentru că eu, în calitate de critic, n-am văzut autor care să admită, altfel decât de formă (dar şi asta, numai la rigoare), reproşurile, cât ar fi ele de îndreptăţite. Recunosc că nici mie, în calitate de autor comentat defavorabil, nu-mi prea convine critica. Dar trebuie să existe întotdeauna o măsură în toate.
pentru textul : Consideratii despre traducere deEu nu ştiu ce specialist în tehnica traducerii sunteţi dvs. Ştiu, însă, că, la noi, au apărut în ultimii 20 de ani cam mulţi specialişti în diverse domenii. Mă rog...Să admitem. Deşi orice carte se publică, astăzi, şi în alte ţări, la fel de uşor ca în România.
Problema e că dvs. confirmaţi, prin apelul la dicţionare, justeţea reproşului meu că, în traducere, utilizaţi o franceză de dicţionar. Şi mai şi mistificaţi: credeţi că eu nu observ că sensul indicat al lui "pénétrer" este "P. ext."? Am şi eu în casă un bun Larousse, din 1940. Dar să nu ne legăm de detalii. Problema nu e asta, iar eu nu mi-am arogat nicio clipă calitatea de specialist în traducere, şi nici pe cea de traducător. Dar priviţi halul în care aţi tradus, bunăoară, "O, rămâi..."! Dvs. nu aveţi, ca traducător, ceea ce Maiorescu numea "tact limbistic". Şi nu-l simţiţi deloc pe Eminescu în română, spre a-l putea face sesizabil şi în franceză. Eu ştiu atât: când îl citesc pe Lamartine în franceză, totul mi se pare în regulă; dar când îl citesc pe Eminescu în traducerea dvs., lucrurile nu mai sunt deloc comme il faut. Orice cod cultural aţi invoca!
Felul în care traduceţi dvs. îmi aminteşte de un comentator român de fotbal, care a aflat de undeva sensul cuvântului "maliţios", dar nu cunoaşte uzul. Şi atunci el spune, la fiecare fault, că jucătorul Cutare atacă maliţios!
De ce nu vă ocupaţi de altceva, care vi s-ar potrivi mai bine: să traduceţi din franceză în română. Şi să-i lăsaţi pe vorbitorii nativi de franceză, care cunosc şi româna, să-l traducă pe Eminescu!
Andu, binevenite atat observatiile, cat si exigentza ta, dar lasa-ma sa implor clementza, de data aceasta, macar! :) e primul sonet, fie el si fals, pe care il scriu. asa ca e firesc sa ma stranga putin haina noua. multumesc pentru comentariu, Adriana
pentru textul : În zodia şopârlei deÎn primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.
pentru textul : Labirint deîți recomand stimate domn un poet foarte important, PETRE STOICA!în cazul în care numele acesta îți spune ceva!
pentru textul : I have a dream deMihai, merci de citire, iar dacă ți-a adus o amintire atunci e și mai bine Gebeleizis, mulțumesc pentru observațiile pertinente. Cînd am scris textul era atît de noapte și eu atît de obosit încît nu am observat. Acum am corectat, oarecum. Sper să fie mai aproape de bine.
pentru textul : întîmplare după ploaie demultumesc de citire. si de semn. dupa cum spun si la titlu, poemul acesta nu se pune:D ziua buna
pentru textul : mic poem deiar daca e deprimant este asta un defect? poate nu reuseste sa fie deprimant destul? nu?
pentru textul : ne agățăm de titluri sufletele deFelicitari participantilor si castigatorilor.
Ca sugestie de viitor, va rog puneti linkuri pe titlurile textelor din tabel ca am vrut sa citesc si eu acum unele texte si mi-am dat seama ca n-am acces direct la ele si ca trebuie sa le caut. Well.. asa se intampla cand lipsesti :)
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” dechei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
pentru textul : karuna deMulțumesc, Lucian, pentru filmul proiectat de tine (așa cum ai văzut tu poemul), asta e esența unui comentariu de fapt: ce se vede și cum. Mulțumesc și pentru ps. Ne mai citim! și mâine!
pentru textul : cine mă visează devis a vis de structura poemului, exprimarea "indecent de necâştigătoare" îmi sună ca "pahar de încredere" - bilete indecent de necâştigătoare... nu ştiu, îmi sună într-un fel şi nu tocmai confortabil. posibil să fie doar de la mine. e doar o părere. personal aş fi renunţat la "indecent".
pentru textul : doar eu și clipocitul ploii deActeon, Linea, va multumesc pentru comentariile si observatiile efectuate, ....cu scuzele de rigoare pentru intarziere, acelasi, francisc
pentru textul : www.predicadesubmunte.com deţi s-a făcut rău?!
pentru textul : programarea unei eve moderne devezi că s-ar putea ca astă lectură să te fi scăpat de conservare. sper ca pădurea de neuroni să-ţi rămână intactă.
merci pentru faptul că, totuşi, ai accesat softul care poate anima un concept artistic...
Adriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deAdevărul e că nu prea am mai scris, e drept. Între timp mi s-au schimbat ceva priorități în viață. Partea de mijloc e cea mai ... trăită... sunt acolo cîțiva oameni care mi-au marcat ultimul an. Poate de aceea e mai reușită. Cum am spus și în "biografie" cînd mă voi întoarce, mă voi întoarce aici. Mulțumesc pentru re-primire.
pentru textul : Ultimul an din viața mea decred ca orice poezie in care evocam figura mamei sau amintiri ale copilariei noatre are ceva deosebit de duios, atat de duios incat e aproape o blasfemie sa vii sa propui schimbari.
pentru textul : plecat să aduc înapoi căldura iarna depoezia aceasta, ca si multe altele ale tale, Paul, prin lirismul ei, prin inlantuirile firesti ale realului cu memoria afectiva, degaja un sentiment care atinge corzi subtile, iar finalul "reusit" e cel ce implineste emotia, facand-o sa vibreze!
poemul merită o peniță, dar eu nu pot s-o dau datorită faptului că sunt creștin și starea mea sufletească vis-a-vis de sărbătoarea nașterii Copilului ceresc e una de bucurie, speranță și cânt. nu pot să mă asociez cu tristețea și goliciunea sufletească, de aceea citesc și meditez. cineva, acolo în tabăra pesimiștilor vreți să acordați o peniță acestui text? mi-a placut în mod deosebit strofa a doua. am și o sugestie, cuvântul "Vânăt" și " desfrunzite" ( se desfrunzesc) apare de două ori în text, s-ar putea evita repetarea lor. în rest, prozodie plăcută pe o tematică sacră redusă la îngheț.
pentru textul : Colind păgân deCu (sau fara) "fiorolac" (cam zgarie) acum da, suntem de acord.
pentru textul : Cuvinte inventate. Fiorolac deMulțumesc, Virgil, voi încerca acum să fac modificarea. Sper să reușesc.
pentru textul : alb de femeie deDa, Virgil, asta am vrut să spun cu "negreşit" ("cu regularitate"); dar m-am jucat puţin, ironic, cu vorba, încercând să sugerez o regularitate insistentă, care nu te iartă cu niciun chip. Mă bucură, însă, că suntem pe aceeaşi lungime de undă în privinţa subliteraturii şi a imposturii literare.
pentru textul : Stupidităţi...aniversare deAceeaşi stimă pentru felul în care înţelege Sebi lucrurile.
maladia copilăriei amânate paloare de bolnav perpetuu, preludiu a unei înstrăinări întovărășite de cântec, o anticipare aluzivă a împlinirii sau deziluziei, ca atunci când pătrunzi intimitatea unui mit, siluindu-l de sensuri; cromatica impune negrul lucios, o ceață incendiată de celebra Lumină, amprentă umană tulburătoare asupra celor ce sunt și nu se pot vedea, iluzie a celor nu au valoare ontologică, dar pot amăgii imaginația cu ajutorul iluziei optice; găsesc oarecum forțat recursul la "covoare zburătoare" (poate și "căpițe"). cu respect, Vasile Munteanu
pentru textul : Aristide Bruant deFelicitari pentru traducere! E o poezie deosebita cu o capacitate rara: nu numai de a crea o atmosfera stranie, devastatoare interior/exterior, ci si de a-si translata citittorul in alta parte (personal m-am gandt la Cioran) mai ales cu metafora ultimei strofe: "Je connais bien ces environs, (...) et parfois même le silence est la trajectoire balistique du premier mot." un silence de mortes, un silence qui tue. silence et solitude
pentru textul : La température, c'est de la poudre à canon deva trebui sa ma indes curand in acest text; m-ai incurajat ca merita. o voi face imediat ce prind timp si loc in fata unui computer. multumesc pentru incredere, Alma.
pentru textul : ora amiezii demulțumesc vlad. da, cred că ai punctat elemente adevărate. deși cred că sînt mai multe. și nu puține legate de mine. da, cred că dialogul este necesar și sînt decis să îl avem. chiar și aci în felul acesta. dar chiar și cu mine însumi.
pentru textul : despre închiderea site-ului Hermeneia.com deCu respectul cuvenit unui rafinat culegator de cuvinte cum este Nelu Jorz imi ingadui sa zic ca aici, nu stiu de ce, lui ii scapa "the big picture". Cu riscul de a ma lungi un pic, marturisesc ca am citit poemul mai intai pe agonia plus comentariile de acolo si am fost uimit sa vad cat de diferit percep oamenii un text, exista o mie de parametri si factori (majoritatea din pacate sau nu subiectivi) care ne indeamna sa vedem un text intr-un fel sau altul. Cred ca acolo Adriana este perceputa altfel decat aici pe hermeneia si este foarte interesant acest privilegiu pe care ea, impreuna cu inca doi-trei membri de aici il impart, acela de a putea culege opinii din doua comunitati literare destul de diferite structural. Poate candva ne vom aduna penitele si vom scrie ceva pe acest subiect, am si eu niste experiente, e drept eu niciodata nu am fost pe aceste doua site-uri in acelasi timp, dar, oricum, ar fi interesant, cred eu. Dar sa ma intorc la poem. Mie poemul imi place cap-coada asa cum rareori mi se intampla, trebuie sa marturisesc. Si nu e degeaba ce zic, Adriana Lisandru are o calitate care transcede celorlalte calitati cu care natura a inzestrat-o: talentul, eleganta, corectitudinea. Vorbesc de coerenta in perseverenta. Adriana Lisandru chiar evolueaza si scrie din ce in ce mai bine, perseverand. Cred ca rareori am intalnit un poet care sa evolueze evident in modul in care Adriana o face, poate cu exceptia lui cheevas. Poate ar mai fi si Tosa, dar el a evoluat la un moment dat brusc si apoi a ramas acolo intepenit ca o statuie din centrul orasului Piatra Neamt, ca un far din nocturna stadionului lui Pinalti. Deci Adriana capata o siguranta a scrisului care incepe sa imprumute tot mai mult din caracterul unui dicteu si asta face bine poeziei. Drept sa spun, eu nu as putea pune pariu ca ea nu elaboreaza si ca rezultatul nu este fabricat (inca) dar cred ca e asa cum zic. Poate intr-o alta lume as fi putut zice ca poemul asta seamana cu ultimul hit al Rihannei (pe care o detest, vorba fie intre noi, impreuna cu fiica-mea de 17 ani :-) "if i was a boy". Dar poate ca e doar o nefericita coincidenta ca poemul asta a aparut acum, cand melodia respectiva este difuzata pe MTV... si uite ca nu spun asta! Spun ca am citit aici un poem care m-a facut sa regret ca nu m-am nascut femeie (nu e prima oara cand simt asta, nu va speriati) ca sa simt si eu o nebunie circulara de acest gen. Un fel de vis pe care altcineva mi l-a visat. Un fel de Don Quijote cae vrea sa fie Dulcineea. Placut. Penita. Andu P.S. As modifica ceva la sonoritatea ultimei strofe care mi se pare ca are prea multe prescurtari si cratime care grabesc inutil lectura, as lasa cititorul sa petreaca mai mult timp in acasta strofa. Eventual ceva de genul "paharul e aproape gol dragul meu o să beau ce-a mai rămas în memoria nesfârșitelor mele plecări și a toamnei care imi alunecă prin vene dar nu mă îmbată indeajuns"
pentru textul : tot ce-și poate dori o femeie demie imi place mai mult varianta lui vladimir. are mai putine weeds. finalul din versul asta scirtiie: /nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt/.
pentru textul : evanghelii inoportune II deatunci ar dispărea nuanța de veșnicie ca posibilă clientă, Virgil.
pentru textul : Birjar așteptând veșnicia deCred că este ultima mea intervenție de acest gen pe hermeneia, asa încât voi încerca să fiu suficient de scurtă și cuprinzătoare. Nu mă erijez într-o persoană îndreptățită a spune ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte hermeneia.com și nici nu cred că ar fi multe persoane care ar putea sș spunș asta. Poate nici Virgil, care ne poate spune doar ce și-a dorit și își dorește el, pentru că este și rămâne, indiferent ce vrea unul sau altul, gazda, până la urmă. Ce este clar este ce nu ar trebui sa fie, și anume un spațiu destinat polemicilor de alt fel decât cele legate de literatură… atât cât zicem noi toți că ne pricepem la asta. Spațiul deschis comentariilor este cel mai mare pericol, pe cât este el de democratic; și asta o învață rând pe rând toți proprietarii de site-uri. “Fața” acestui site nu depinde de Virgil, de Vlad, de Aranca, Alma sau de altul, ci de fiecare dintre noi luați individual și de modul în care știm să ne raportăm unul la altul. Avem la dispoziție o facilitate, eu zic să o folosim cum se cuvine sau dacă nu hai să renunțăm la ea. Nu este, cred, un spațiu în care sa ne facem educație unul altuia, decât în măsura în care în orice nucleu al societății ori te educi ori ești dat la o parte. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, nici nu ar trebui să existe moderatori sau editori. Din tot ce este scris aici aș răspunde la obiect doar lui Adrian, rugându-l să vină cu propuneri și idei concrete, pentru că, sunt convinsă, vor intra în dezbateri adevarate. Nu deține nimeni, cred, know-how-ul perfect. Putem reveni toți la scris? Și subliniez… toți.
pentru textul : trei observații dePagini