ioan a adus combinistii pe hermeneia... da! orasul de Fe care acopera si construieste. poem al realitatii, angajat, inchis, rigid si, totusi extrem de mobil... o lume a robotilor. este bun poemul si cred ca "toti bea" este o licenta dupa o licenta. bine ai venit, ioan. sper sa te simtit bine aici. vezi, ca nu ai voie sa zambesti emotikonique. eu am zambit putin. spor si cat mai multe texte bune.
Finalul nu îmi sună foarte bine. De exemplu "la dimineaţă" deşi are o tonalitate arhaică,dă senzaţia de atemporalitate, în alt context, în combinaţia dată nu sună foarte poetic.
o realizare remarcabila, mai ales ca începe cu putin din adriana lisandru - de care ne e dor tuturor- si continua cu foarte mult ionut caragea, pe care-l cunosc foarte putin. toate cele bune.
Vă mulțumesc amȃndurora. E greu să «traduci»/«percepi» un text chiar în aceiași limbă din două puncte de vedere diferite ale «receptorilor» sau «emițător – receptor». Dar dintr-o limbă în alta! Avea dreptate Wittgenstein cu «jocurile de limbaj». Toate cele bune, G.M.
pentru prima strofă dar şi pentru:"cinstiţi de-am fi ca fresca din incendii,/din palma ta împăturită la margini,/cu buzele de fier rotund şi cifre schimbătoare,/mi-aş spulbera cenuşa în pieptul altei tine,/în pieptul altui mine,
în tot ce n-am putut ne-aş spulbera./" şi mai cu seamă pentru acest vers copleşitor: "în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.", pentru adevărul din el, atât cât poate suporta un adevăr o faţă a sa, Adrian, nici nu contează unde se exagerează în vers, în fapt, care nu a exagerat măcar o dată în poezie, nu a simţit cum este să exagerezi, atunci, când în vers, toată lumea este numai a ta - peniţă. Artistul dacă nu exagerează, la un moment dat se pierde, el nu trebuie să fie perfect, şi dacă asta, exagerarea asta oximoronică nu ar fi, această frumoasă falsă sinceritate, la un moment dat, dacă nu ar fi, el s-ar pierde, nu ar mai reda frumosul şi frunza mâncată de omidă nu ar mai hrăni omida.
Un text sensibil asumat prin exagerări.
Fără cele câteva prețiozități (de care dacă nicodem ar scăpa, în general... nu doar acilea) și fără acel 'să-mi iese-nainte' care, cred că e 'să-mi iasă-nainte', poemul e fain și plin de emoție.
Dar repet, fără acele prețiozități care sunt 'exact și fix' ca nuca-n perete.
Margas
Si eu felicit reusita Virtualiei XI, chiar in conditiile unei atmosfere de criza economica, dar cred ca criza economica e in Romania de cam 40 de ani, asa ca nu stiu daca putea fi altfel. Si apoi, se spune ca dificultatile economice sporesc talentul literar si artistic. Asa, ca ar trebui sa fie de bun augur. O felicit si pe Alina pentru efortul si pasiunea ei, si pentru sufletul autentic al Virtualiei. Intr-o lume atit de artificializata si abundenta in imitatii sa vezi pe cine va ca mai imbraca armura lui Don Quixote si inca mai infrunta mori de vint de dragul artei e aproape incredibil. Si atit de junimist, daca este sa ne gindim la manifestul de "arta pentru arta" al Junimii. Virtualia - locul acestor nebuni frumosi care uita sa imbatrineasca.
Sunt o biata novice si inca din Basarabia si mă uit curioasă la ce se întâmplă aici. Interesant, ca novice am dreptul la doar cateva sute de grame de emotii pozitive la citirea unei lucrari, care imi place foarte mult? Tonajul e pentru versaţi? O sa ţin cont, ca poezia nu e viaţa si că trebuie neaparat să găsesc si ceva negru în ea , fapt care , cu regret, l-am vazut pe alocuri .
cum sa zic, muzica unui text este ceea ce ma seduce intai; si cum imi place sa fiu sedus... pacat ca nu me numesc Abukir. monologul curge chiar daca dialogul nu. este una din rarele ocazii unde vad ca imaginile atasate nu devalorizeaza textul. exista o increngatura fantasmatica intre ele ce le sporeste tacit impactul. vroiam sa zic vreo doua vorbe si despre "in vizita la Ussais"; mi se parea ca a trecut cam nevazut pe-aici dar, uite, ca m-am inselat. oricum coridoarele acelea de nuc au ramas fara voce intr-o memorie... extatica.
Calin a gasit cuvantul potrivit pentru acest text... studiu. O mica bijuterie, foarte reusita ca dinamica... eu as incepe cu versul doi, cu albul subinteles :)
Virgil... o conditie necesara unui dialog este aceea de a discuta pe acelasi subiect... daca tie ti se pare corect modul cum a comentat aici Aranca atunci sa fii atent doar ca sa nu infierezi acelasi lucru daca vine din partea altuia... de data aceasta nu va mai fi nimeni sa iti spuna ca te pripesti. Eu nu plec nicaieri asa ca nu vad de ce mi-ai face urari de drum bun:) Am sa postez in continuare aici, numai ca mi-am modificat doar statutul. Ajunge zilei rautatea ei... daca nu mai colaboram putem totusi comunica... eu ma opresc aici. Textul Elei merita atentia cuvenita... i-am rapit acest drept pana acum.scuze.
Da, si ? Nu gasesc nimic poetic in acest text. Mi se pare foarte facil si foarte inutil. Povestesti o intamplare fara nici o finalitate, fara nici o idee. De ce ar vrea cineva sa citeasca asa ceva ? Ialin
este neasemuită.
ştiu că prezentul este un "asigurator" mult mai eficace decât imperfectul care... tocmai că nu e perfect, dar tinde către...
ştii ce mă bucură foarte tare? faptul că începând de la textul meu ţi-a ieşit o aşa poezie!
o voi păstra. mulţumesc.
Spre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"
First, please excuse my silence. Second, mulțam că te-ai aplecat pe text. Third, bițigla e bicicletă, Altân-tepe este sătulețul din Dobrogea, cu mina de cupru, astăzi lăsată în paragină și nu Altintepe, cu ruinele din Turcia. Apoi:
"de pretutindeni
toamna
veneau zvonuri pline de must"
se vrea: de pretutindeni în anotimpul de toamnă veneau zvonuri... sau: toamna, de pretutindeni veneau zvonuri pline de must. sper că n-am încurcat borcanele cu așezarea cuvintelor în ordinea cuvenită.
Uite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
virgil, textul asta se doreste rece ca moartea lumii dupa inghet. cereia eu personal nu i-as da nici cea mai mica sansa de resuscitare. cel putin azi, la ora 20 si 18, ora romaniei. cine ma poate condamna ca sunt subiectiva?! la naiba, sunt artist, nu?! profesionist. dar cinism nu cred ca are. are?
Adrian, multumesc pentru indemn, voi merge - candva - sa vad expozitia. De fiecare data cand ma gandesc la Paris, imi amintesc de fotografii de la tine.
textul debuteaza defectuos din cauza repetitiei "coacaze - coacaza" si "pentru ca a fost - pentru ca nu mai e".
dar partea a doua salveaza oarecum prima impresie. desi ultimul vers e si el putin bolnav de banalitate.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ioan a adus combinistii pe hermeneia... da! orasul de Fe care acopera si construieste. poem al realitatii, angajat, inchis, rigid si, totusi extrem de mobil... o lume a robotilor. este bun poemul si cred ca "toti bea" este o licenta dupa o licenta. bine ai venit, ioan. sper sa te simtit bine aici. vezi, ca nu ai voie sa zambesti emotikonique. eu am zambit putin. spor si cat mai multe texte bune.
pentru textul : Fe desi iaca asa am participat si eu la virtualia:) si iar multam!
pentru textul : Cenaclul Virtualia - prima generaţie de poeţi "post-apocaliptici" decopiii.
pentru textul : Păsările fără pene mor la primul zbor denu prea vad legatura cu titlu. iar prima strofa parca face parte din alt poem.
Finalul nu îmi sună foarte bine. De exemplu "la dimineaţă" deşi are o tonalitate arhaică,dă senzaţia de atemporalitate, în alt context, în combinaţia dată nu sună foarte poetic.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte dedai un click click pe "atentie editor"! tot graba:)
pentru textul : scleroză deBun venit pe Hermeneia! Te rog să citeşti regulamentul! Te rog să postezi cel mult un text pe zi!
pentru textul : Mersul pe sârmă devăd că aici uitasem de peniță. e un eseu care chiar merită citit.
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! deo realizare remarcabila, mai ales ca începe cu putin din adriana lisandru - de care ne e dor tuturor- si continua cu foarte mult ionut caragea, pe care-l cunosc foarte putin. toate cele bune.
pentru textul : coperte de cărţi deVă mulțumesc amȃndurora. E greu să «traduci»/«percepi» un text chiar în aceiași limbă din două puncte de vedere diferite ale «receptorilor» sau «emițător – receptor». Dar dintr-o limbă în alta! Avea dreptate Wittgenstein cu «jocurile de limbaj». Toate cele bune, G.M.
pentru textul : Gânduri depentru prima strofă dar şi pentru:"cinstiţi de-am fi ca fresca din incendii,/din palma ta împăturită la margini,/cu buzele de fier rotund şi cifre schimbătoare,/mi-aş spulbera cenuşa în pieptul altei tine,/în pieptul altui mine,
pentru textul : În urna aceasta până şi timpul deîn tot ce n-am putut ne-aş spulbera./" şi mai cu seamă pentru acest vers copleşitor: "în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.", pentru adevărul din el, atât cât poate suporta un adevăr o faţă a sa, Adrian, nici nu contează unde se exagerează în vers, în fapt, care nu a exagerat măcar o dată în poezie, nu a simţit cum este să exagerezi, atunci, când în vers, toată lumea este numai a ta - peniţă. Artistul dacă nu exagerează, la un moment dat se pierde, el nu trebuie să fie perfect, şi dacă asta, exagerarea asta oximoronică nu ar fi, această frumoasă falsă sinceritate, la un moment dat, dacă nu ar fi, el s-ar pierde, nu ar mai reda frumosul şi frunza mâncată de omidă nu ar mai hrăni omida.
Un text sensibil asumat prin exagerări.
Fără cele câteva prețiozități (de care dacă nicodem ar scăpa, în general... nu doar acilea) și fără acel 'să-mi iese-nainte' care, cred că e 'să-mi iasă-nainte', poemul e fain și plin de emoție.
pentru textul : mai roșu decât culoarea framboise deDar repet, fără acele prețiozități care sunt 'exact și fix' ca nuca-n perete.
Margas
Si eu felicit reusita Virtualiei XI, chiar in conditiile unei atmosfere de criza economica, dar cred ca criza economica e in Romania de cam 40 de ani, asa ca nu stiu daca putea fi altfel. Si apoi, se spune ca dificultatile economice sporesc talentul literar si artistic. Asa, ca ar trebui sa fie de bun augur. O felicit si pe Alina pentru efortul si pasiunea ei, si pentru sufletul autentic al Virtualiei. Intr-o lume atit de artificializata si abundenta in imitatii sa vezi pe cine va ca mai imbraca armura lui Don Quixote si inca mai infrunta mori de vint de dragul artei e aproape incredibil. Si atit de junimist, daca este sa ne gindim la manifestul de "arta pentru arta" al Junimii. Virtualia - locul acestor nebuni frumosi care uita sa imbatrineasca.
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. denu e lamentabil, ci se lamentează prea mult într-o notă comună.
pentru textul : Trec fluturi negri deSunt o biata novice si inca din Basarabia si mă uit curioasă la ce se întâmplă aici. Interesant, ca novice am dreptul la doar cateva sute de grame de emotii pozitive la citirea unei lucrari, care imi place foarte mult? Tonajul e pentru versaţi? O sa ţin cont, ca poezia nu e viaţa si că trebuie neaparat să găsesc si ceva negru în ea , fapt care , cu regret, l-am vazut pe alocuri .
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă decum sa zic, muzica unui text este ceea ce ma seduce intai; si cum imi place sa fiu sedus... pacat ca nu me numesc Abukir. monologul curge chiar daca dialogul nu. este una din rarele ocazii unde vad ca imaginile atasate nu devalorizeaza textul. exista o increngatura fantasmatica intre ele ce le sporeste tacit impactul. vroiam sa zic vreo doua vorbe si despre "in vizita la Ussais"; mi se parea ca a trecut cam nevazut pe-aici dar, uite, ca m-am inselat. oricum coridoarele acelea de nuc au ramas fara voce intr-o memorie... extatica.
pentru textul : Ambrozia dialogului decadent deCalin a gasit cuvantul potrivit pentru acest text... studiu. O mica bijuterie, foarte reusita ca dinamica... eu as incepe cu versul doi, cu albul subinteles :)
pentru textul : studiu în alb și negru deVirgil... o conditie necesara unui dialog este aceea de a discuta pe acelasi subiect... daca tie ti se pare corect modul cum a comentat aici Aranca atunci sa fii atent doar ca sa nu infierezi acelasi lucru daca vine din partea altuia... de data aceasta nu va mai fi nimeni sa iti spuna ca te pripesti. Eu nu plec nicaieri asa ca nu vad de ce mi-ai face urari de drum bun:) Am sa postez in continuare aici, numai ca mi-am modificat doar statutul. Ajunge zilei rautatea ei... daca nu mai colaboram putem totusi comunica... eu ma opresc aici. Textul Elei merita atentia cuvenita... i-am rapit acest drept pana acum.scuze.
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui deLas' ca pana termin eu cu Andu colajul, se usuca si or sa cada singure =)).
pentru textul : story of a city deDa, si ? Nu gasesc nimic poetic in acest text. Mi se pare foarte facil si foarte inutil. Povestesti o intamplare fara nici o finalitate, fara nici o idee. De ce ar vrea cineva sa citeasca asa ceva ? Ialin
pentru textul : arie de acoperire deeste neasemuită.
pentru textul : când de iubire ţineam cu dinţii deştiu că prezentul este un "asigurator" mult mai eficace decât imperfectul care... tocmai că nu e perfect, dar tinde către...
ştii ce mă bucură foarte tare? faptul că începând de la textul meu ţi-a ieşit o aşa poezie!
o voi păstra. mulţumesc.
Spre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"
pentru textul : poveste cu nuferi debine, măcar, că nu fu simulațiune! se mai descărcară oamenii de tensiuni. primăvara asta și sângele rebel prin vine!...
pentru textul : Cel mai, Cea mai deFirst, please excuse my silence. Second, mulțam că te-ai aplecat pe text. Third, bițigla e bicicletă, Altân-tepe este sătulețul din Dobrogea, cu mina de cupru, astăzi lăsată în paragină și nu Altintepe, cu ruinele din Turcia. Apoi:
"de pretutindeni
toamna
veneau zvonuri pline de must"
se vrea: de pretutindeni în anotimpul de toamnă veneau zvonuri... sau: toamna, de pretutindeni veneau zvonuri pline de must. sper că n-am încurcat borcanele cu așezarea cuvintelor în ordinea cuvenită.
pentru textul : poem pentru dobrogea deUite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
pentru textul : Les bicyclettes de Newport deioan, e ok :), și eu mă bucur să te... găsesc
alex
pentru textul : oriental red deLa multi ani, Hermeneia! Tot respectul si toata admiratia pentru ce ai conceput si realizat, Virgil!
Semneaza unul dintre cei care datoreaza mult acestui site...
pentru textul : Șapte ani devirgil, textul asta se doreste rece ca moartea lumii dupa inghet. cereia eu personal nu i-as da nici cea mai mica sansa de resuscitare. cel putin azi, la ora 20 si 18, ora romaniei. cine ma poate condamna ca sunt subiectiva?! la naiba, sunt artist, nu?! profesionist. dar cinism nu cred ca are. are?
pentru textul : jane doe deFelicitări câştigătorilor! Cu întârziere aflu despre ele. Felicitări, Nuţa, nu te-am mai citit de multă vreme!
PS. Călin, de ce nu mai scrii?
pentru textul : Premiile "RefleXos" deAdrian, multumesc pentru indemn, voi merge - candva - sa vad expozitia. De fiecare data cand ma gandesc la Paris, imi amintesc de fotografii de la tine.
pentru textul : și eu te iubesc detextul debuteaza defectuos din cauza repetitiei "coacaze - coacaza" si "pentru ca a fost - pentru ca nu mai e".
pentru textul : cînd nu ne mai simţim frumoase dedar partea a doua salveaza oarecum prima impresie. desi ultimul vers e si el putin bolnav de banalitate.
Pagini