"Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființei universul cel himeric..." (Scrisoarea I) "Și ce contează timpul! Timpul nu există! Este numai un vis făcut să ne cuprindă!" "Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,(...) Căci e vis al neființei universul cel himeric..." ------------------------ "Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,(...)" "Ceasornicarii fac ca timpul să existe" -------------------------- " Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!(...) Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;(...) " "Și ce contează noaptea! Noapte e pretutindeni! Groparii-o dezvelesc. Adâncul ei se-ntinde. O umbră ce cuprinde ca ceața și sugrumă Cerul cu stele vii ce se preface-n humă, Marea a cărui val se sparge pe nisip" ----------------------- - finalul apocaliptic - "Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși, Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț' Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați; Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace..." etc Intr-adevar domnule Nincu poezia dumneavoastra nu are iz eminescian, imi cer scuze pentru comentariul superficial. Ialin
Ioane te rog să mă crezi că te-am citit, cam tot ce ai postat.
Dar tot nu înțeleg DE CE vrei să scrii.
Dacă îmi explici îți mulțumesc.
Pentru că eu de unul singur nu pot să înțeleg.
De exemplu poemul de față pare a fi un scenariu, nu are nimic poetic, în ciuda metaforelor (am mai spus-o și eu și mulți alții înaintea mea că nu metafora face poezia) iar acest scenariu nu transmite mare lucru. Îmi vine greu să mă apuc acum să-ți analizez textul ca să te conving cât de slab este acesta și aproape toate celelalte postate de tine aici, așa că mă opresc aici.
Încearcă să privești scrisul ca pe o chestie care ți se întâmplă extrem de rar, iar apoi ar trebui să urmeze un eveniment deosebit un cutremur sau un uragan, o stihie a naturii care să sublinieze faptul că în fine ai scris ceva
Am citit tot. Şi bine am făcut. S-a limpezit aproape întru totul.
Alegeri în viaţă. Planificare şi întâmplare. "Ce-ar fi fost dacă". Toate acestea redate excelent de un om lovit la cap, la propriu. Poate şi la figurat. Da, sunteţi un prozator în adevăratul sens al cuvântului.
Am să remarc acest text în două feluri, pentru a fi citit de cât mai multă lume.
Felicitări!
draga mea Cristina, mă tem că ți-ar prinde bine dacă ai citi încă o dată, rar și cu atenție, ce am scris eu. și dacă nu te-ai încrîncena așa de tare. că nu face bine.
pe bune. ai putea descoperi eventual că ideea cu auto-gratularea nu are nicio legătură în sine cu faptul că respingi ideea pleonasmului din acel vers. e absurd să mă acuzi de așa ceva. eu credeam că tu ți-ai dat seama, dar dacă nu, îți pot arăta.
ideea cu auto-gratularea se referea în esență la următoarele afirmații (în special la forma lor și nu la obiectul în sine):
„deşi am mai primit aceeaşi critică pe un alt site, îmi menţin părerea” + „e un poem cald, emoţional, nu e scris de dragul intelectualizării”. adică, noi trebuie să înțelegem că tu ți-l lauzi că e „cald și emoțional” (deși e puțin cam de prost gust să ți-l auto-lauzi) dar modul cum o spui este că, de vreme ce e, vezi doamne, „cald și emoțional”, nu prea mai poate să suporte nicio critică. dacă ție asta nu îți sună ridicol, I rest my case...
apoi, „Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.”. deci... e, vezi doamne, ca un „poem-poveste”. nu știu exact ce vrea să spună asta dar sună, cum să spun.... impresionant (sau impresionabil). și probabil, conform logicii tale, din cauza asta (că e „poem-poveste”... e mai bine „cum ai scris” tu. nu știu cum să îți spun, dar mie îmi sună ridicol. deci fiindcă este... înseamnă că (cum) ai scris tu e... mai bine....
nu mai am nimic de adăugat.
în ce privește aluziile tale cu favorți și dulcegării, te asigur că nu mă deranjează sau afectează cu ceva. nu ești nici prima și nici ultima care aruncă cu vorbe aiurea. cînd vei veni cu exemple concrete și nu cu calomnii jenante îți promit că te voi băga în seamă. pînă atunci nu îmi pari decît o persoană frustrată care nu știe cum să se refuleze. atît.
Virgil, am incercat sa fac o mica introducere (de prezentare), nicidecum sa repun textele din alta parte, dovada nu le-am luat in ordine cronologica sau alfabetica. fii sigur am si alte texte. ma bucur pentru intelegere si rabdare.
Este mult lirism în acest poem și se simte dramatismul momentului, Virgil. Cînd am spus că mai trebuie lucrat am făcut referire la cîteva expresii care par puțin forțate și care, cred eu s-ar putea datora obișnuinței de a gîndi într-o altă limbă. Tocmai acel fapt care conduce cititorul spre miezul unui lirism pe care eu nu l-am mai întîlnit pînă acum, o forță inepuizabilă ca o magmă clocotind în adîncuri insondabile, se pare că determină mici, foarte mici scăpări la nivelul învelișului extern. Stilul fin, incisiv, ultrarafinat este ceea ce atrage și dă valoare. Restul sînt chestiuni pe care le vei sesiza chiar tu, mai tîrziu și care nici nu contează chiar atît de mult. Îmi pare rău, nu-mi place cum sună nici vom dispărea.
si mi-a placut mult. pacat ca nu am putut ramane pana la sfarsit. si dupa sfarsit. ideea e ca mi a placut sa pipai oameni pe care ii stiam doar prin click uri. si sa vad ca exista si sunt toti frumosi. apropo de asta. stiu ca in ac poza arat asa, ca un mafiot, dar daca ne uitam atent ..foarte atent...cu cine seman?? aud?! deci... multumesc si alinei, bineinteles!
ai scris altfel aici, ca și când nu ți-ar păsa nici măcar de ceea ce rămâne în urma scrisului tău, ai scris pentru că trebuia să scrii! și asta înseamnă poezie... Citind, mi s-a părut că spre final ceva se amplifică, se accelerează, de parcă cel care scrie ar deveni în timp marius tomescu. un text care se cere recitit, mulțam!
Da, și eu cred că e cea mai bună poezie de până acum de pe Hermeneia cu un discurs aerisit, firesc, ai scăpat de balastul metaforic pe care-l tot incercai. O poezie de dragoste sublimă care-mi amintește de atmosfera curată a primelor poezii ale lui Nichita Stănescu. Versul final e slăbuț și ar fi bine să-l schimbi, de asemenea nefericita expresie: "și dacă- ți place gustul proaspăt de inimă adevărată". Felicitări, Cami!
Raluca, îți mulțumesc pentru trecere. mă bucur că ți-a plăcut. interesant e că textul a pornit în capul meu de la versul acesta cu labradorul. deocamdată, am să las așa. la titlu, cred că ai dreptate, am să modific. mult spor.
eu las un semn aici de multumire sincera si remarc asta " femeia închisă ce zboară de fiecare dată în ordinea inversă a timpului". suntem un fel de sir lung de oameni prin care trecem ca sa detinem ceva.
subscriu la observatia lui Sapphire. de asemeni adaosul "in greutate" mi se pare relativ inutil sau cel putin neexploatat. de fapt ideea insasi, foarte interesanta de altfel, pare sa se dilueze in ultima strofa
Nu mi-a fost uşor, dar am învins (ceea ce vă doresc şi vouă în corpore, simultan şi pe rând)! Şi pentru că îmi sunteţi simpatici vă ofer cheia succesului meu.
Ştiţi cum i-am păcălit pe cei de la Paideia (care este o editură cu o distribuţie ca lumea – aşa că veţi găsi, precis, cartea în librării) să mă publice? Cu următorele scrise în scrisoarea de “intenţie” (după o idée a prietenului meu Adrian Ioniţă trăitor în California, L.A.):
„Dacă, în conformitate cu fişa postului Dvs. (de editor), în mod normal ar trebui să citiţi textul anexat, pentru formarea unei impresii generale asupra cărţii (şi chiar o veţi face) - îmi cer scuze pentru timpul pe care vi l-am răpit.
Dar se poate întâmpla să nu-l citiţi. Nu-i bai. Căci aş putea să vă povestesc cam ce se petrece în volum, în măsura în care aţi accepta o discuţie „face to face” (eventual şi în virtual), astfel:
Autorul: D-le Redactor aş vrea să vă trimit o lucrare.
Redactorul: Cine te opreşte?
A: D-voastră.
R: Eu?
A: Da.
R: Glumeşti !
A: Nu.
R: Atunci nu o trimite.
A: Va mulţumesc.
R: Pentru puţin.
A: Încă ceva.
R: Da?
A: Dar dacă apare?
R: Ce?
A: Lucrarea.
R: Lucrarea cui?
A: Lucrarea mea.
R: Power to you, son!
A: Deci aţi publicat-o.
R: ?
A: N-aţi publicat-o?
R: ?
A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează?
R: Am zis eu asta?
A: Nu.
R: Atunci?
A: Deci va interesează!
R: Nu.
A: Dar nu aţi văzut lucrarea.
R: Ba da.
A: Dar nu v-am trimis-o.
R: Ba da.
A: ?
R: Te cheamă Gorun?
A: Da, cum de aţi aflat?
R: Manolescu?
A: Exact, ce surpriză!
R: Păi vezi!
A: Da.
R: Ce vezi?
A: Aaaa, am uitat...
a fost un spaţiu social şi politic eterogen, amorf dar plin de entuziasm şi naivitate politică din păcate.
Ironia sorţii face ca ministrul de interne din acea perioadă, generalul Chiţac să fie acum în puşcărie pentru crimele de la Timişoara din dec. 89.
Am fost şi eu în Piaţă câteva zile bune. Era o atmosferă frumoasă, dătătoare de speranţă. Comparaţia lui Bobadil cu Woodstock-ul nu este o exagerare. Era acolo ceva pur dar din păcate lipsă de pragmatism politic.
Intelectualii adevăraţi au făcut din păcate figuraţie în acea perioadă şi nu numai. Grupul de Dialog Social organiza întâlniri romantice filosofând despre comunism şi democraţie, în timp ce şacalii de la Ştefan Gheoghiu începeau să construiască edificiul pe care în fapt îl stăpânesc şi acum, ei sau copiii lor.
foarte fain mai ales scrisul la 4 maini si aul cu ã mã trimete la fonturi pe care nu le am.Jehanne adica Ioana de pe rug nu ne da pace din 1431, anul focului la Rouen. Semnalez piesa lui Anouilh l'Alouette excelent jucata la Nationalul din Buc prin anii 70 probabil.
"iar la drept vorbind
ce m-aș face cu un dumnezeu care
să mă exploateze" - eliminând comparaţia, iată o doză de poezie cerebrală de tip fracturist. Mi-a plăcut mult partea asta.
mister A, mersi. mi s*a mai spus asta cu toparceanu...inclin sa dau dreptate. incet-incet, poate ies vreo 10 texte publicabile, din ac serie... mai asteptam, cum zice buda intrebandu-se daca e mai bine sa cunosti sau sa nu cunosti
Nu orice aruncare cu metafore este poezie. oricît de spectacular ar suna.
De exemplu prima parte sună oarecum "împiedicat senzorial". Pentru că "cămaşă de jar" sugerează aprindere, pasiune, foc, etc. Dar cînd spui că "nimic nu mai zvîcneşte acolo" senzaţia pe care o generezi în cel ce citeşte este de confuzie. O primă confuzie. Iar confuzia nu este soră bună cu poezia decît dacă a fost intenţionată ca formă stilistică. Părerea mea.
Apoi, "gheară năpădită de stele" sună cel puţin bizar. Adică aiurea. Sună a sforţare metaforică de dragul de a scrie ceva nemaiscris. Dar nu reuşeşte decît să dezamăgească. Tot a mea e părerea.
Expresia "cenuşa e o boală/ decupată/ dintr-un spaţiu murdar" e aproape pleonastică. Oricine citeşte cuvîntul "cenuşă" îţi garantez că se gîndeşte la murdărie şi nu la curăţenie. În plus, folosirea virgulelor în textul tău generează şi mai multă confuzie. Nu prea ştii ce şi unde se termină sau începe şi cum anume ar trebui citit textul. Probabil că o editare mai exigentă a ceea ce scrii ar fi benefică.
Virgil, Sapphire, surpriza pe care mi-ați făcut-o m-a cam lăsat fără grai. Mulțumesc mult pentru încurajare. Faptul de a vă avea alături m-a ajutat să-nving teama :). Cred că mă descurc mai ușor cu criticile pe care le consider întotdeauna constructive. Vorbele bune îmi merg la inimă și mă fac să mă fîstîcesc.
îmi displace cuvîntul Revelion dar îmi place restul în acest haiku. excelent contrastul între dimensiunea artificiilor și efemeritatea fața de viața ceva mai lungă a chibritului aprins și modesta lui dimensiune.
universul acesta cu ingeri e parca decupat dintr-o realitate paralela, scuza-ma Bianca dar parca ingerilor tai le lipseste forta de a reda o realitate reala, daca in loc de ingeri ai fi zis ... nu stiu demoni, sau diavoli, parca impactul ar fi fost mai puternic... zic si eu „în jur ca un zid de aripi se ridică un fel de umbre...” senzatia de „umbra” data de un zid de aripi ingeresti, imi pare putin neverosimila, exceptata fiind de cazul in care te referi de fapt la ingerii aceia alungati din cer care sunt de fapt dracii nostri cei de toate zilele:) in rest o poezie cu impact pe o stare de ludic, ce re-creaza o lume proprie
ia ghiciți voi hermeneilor care dintre nenumărații de 'or' din următorul citat din katyija chelaroo trebuia să fie 'ori'?
'or s-o mănânce peştii or tinerii or s-o prindă şi or s-o crească-n pielea celor ce-i vor naşte'
teribil de poetic, salamalecu
ASPIRANT mi se pare chiar mai demonetizant decat NOVICE. Când ți-am propus termenul de STAGIAR, m-am gândit și la faptul că, pe vremuri, prin anii 50-60, Uniunea Scriitorilor din România utiliza cuvântul acesta pentru a defini un statut intermediar: era vorba de autori care aveau anumite merite (cărți tipărite, unele ecouri criice favorabile), dar nu suficiente spre a le acorda calitatea (și drepturile aferente) de membru deplin. Perioada de stagiatură era, dacă informațiile mele sunt exacte, de 3 ani. Pe parcursul acestei perioade, în funcție de succesele literare repurtate, unii membri stagiari deveau membri deplini. La împlinirea perioadei de 3 ani, fiecare membru stagiar era discutat și se hotăra dacă devenea membru deplin sau era exclus (rămânând să depună, în funcție de eventuala schimbare a statutului său valoric, un nou dosar de primire). S-a renunțat, până la urmă, la acest statut intermediar. Au fost discuții recente privind reintroducerea acestui statut intermediar, dar nu s-a luat o decizie în acest sens. În cazul adoptării termenului de STAGIAR (care, încă o dată, nu mi se pare a avea niciun fel de conotații negative - sigur, dincolo de faptul că înseamnă ceea ce înseamnă), nu s-ar pune nicicum problema excluterii după o anume perioadă. Ci doar problema promovării. În orice caz, o să consult un dicționar de sinonime, poate găsesc și un alt cuvânt...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființei universul cel himeric..." (Scrisoarea I) "Și ce contează timpul! Timpul nu există! Este numai un vis făcut să ne cuprindă!" "Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,(...) Căci e vis al neființei universul cel himeric..." ------------------------ "Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,(...)" "Ceasornicarii fac ca timpul să existe" -------------------------- " Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!(...) Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;(...) " "Și ce contează noaptea! Noapte e pretutindeni! Groparii-o dezvelesc. Adâncul ei se-ntinde. O umbră ce cuprinde ca ceața și sugrumă Cerul cu stele vii ce se preface-n humă, Marea a cărui val se sparge pe nisip" ----------------------- - finalul apocaliptic - "Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși, Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț' Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați; Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace..." etc Intr-adevar domnule Nincu poezia dumneavoastra nu are iz eminescian, imi cer scuze pentru comentariul superficial. Ialin
pentru textul : Poem fecund deIoane te rog să mă crezi că te-am citit, cam tot ce ai postat.
pentru textul : mister în trenul de noapte deDar tot nu înțeleg DE CE vrei să scrii.
Dacă îmi explici îți mulțumesc.
Pentru că eu de unul singur nu pot să înțeleg.
De exemplu poemul de față pare a fi un scenariu, nu are nimic poetic, în ciuda metaforelor (am mai spus-o și eu și mulți alții înaintea mea că nu metafora face poezia) iar acest scenariu nu transmite mare lucru. Îmi vine greu să mă apuc acum să-ți analizez textul ca să te conving cât de slab este acesta și aproape toate celelalte postate de tine aici, așa că mă opresc aici.
Încearcă să privești scrisul ca pe o chestie care ți se întâmplă extrem de rar, iar apoi ar trebui să urmeze un eveniment deosebit un cutremur sau un uragan, o stihie a naturii care să sublinieze faptul că în fine ai scris ceva
Felicitări pentru cartea ta care va fi prezentată şi mult succes în activitatea literară. Cu prietenie, Ioan.
pentru textul : Lansare de carte deAm citit tot. Şi bine am făcut. S-a limpezit aproape întru totul.
Alegeri în viaţă. Planificare şi întâmplare. "Ce-ar fi fost dacă". Toate acestea redate excelent de un om lovit la cap, la propriu. Poate şi la figurat. Da, sunteţi un prozator în adevăratul sens al cuvântului.
Am să remarc acest text în două feluri, pentru a fi citit de cât mai multă lume.
Felicitări!
(Aveţi ceva publicat pe hârtie? )
pentru textul : Iulian are ochi de melc dedraga mea Cristina, mă tem că ți-ar prinde bine dacă ai citi încă o dată, rar și cu atenție, ce am scris eu. și dacă nu te-ai încrîncena așa de tare. că nu face bine.
pentru textul : ie de zi lucrătoare depe bune. ai putea descoperi eventual că ideea cu auto-gratularea nu are nicio legătură în sine cu faptul că respingi ideea pleonasmului din acel vers. e absurd să mă acuzi de așa ceva. eu credeam că tu ți-ai dat seama, dar dacă nu, îți pot arăta.
ideea cu auto-gratularea se referea în esență la următoarele afirmații (în special la forma lor și nu la obiectul în sine):
„deşi am mai primit aceeaşi critică pe un alt site, îmi menţin părerea” + „e un poem cald, emoţional, nu e scris de dragul intelectualizării”. adică, noi trebuie să înțelegem că tu ți-l lauzi că e „cald și emoțional” (deși e puțin cam de prost gust să ți-l auto-lauzi) dar modul cum o spui este că, de vreme ce e, vezi doamne, „cald și emoțional”, nu prea mai poate să suporte nicio critică. dacă ție asta nu îți sună ridicol, I rest my case...
apoi, „Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.”. deci... e, vezi doamne, ca un „poem-poveste”. nu știu exact ce vrea să spună asta dar sună, cum să spun.... impresionant (sau impresionabil). și probabil, conform logicii tale, din cauza asta (că e „poem-poveste”... e mai bine „cum ai scris” tu. nu știu cum să îți spun, dar mie îmi sună ridicol. deci fiindcă este... înseamnă că (cum) ai scris tu e... mai bine....
nu mai am nimic de adăugat.
în ce privește aluziile tale cu favorți și dulcegării, te asigur că nu mă deranjează sau afectează cu ceva. nu ești nici prima și nici ultima care aruncă cu vorbe aiurea. cînd vei veni cu exemple concrete și nu cu calomnii jenante îți promit că te voi băga în seamă. pînă atunci nu îmi pari decît o persoană frustrată care nu știe cum să se refuleze. atît.
eu m-am plictisit. recunosc. textul nu imi zice nimic.
pentru textul : Așteptȃnd (în nici un caz să vină Godot) deVirgil, am incercat sa fac o mica introducere (de prezentare), nicidecum sa repun textele din alta parte, dovada nu le-am luat in ordine cronologica sau alfabetica. fii sigur am si alte texte. ma bucur pentru intelegere si rabdare.
pentru textul : El Conqueridor deEste mult lirism în acest poem și se simte dramatismul momentului, Virgil. Cînd am spus că mai trebuie lucrat am făcut referire la cîteva expresii care par puțin forțate și care, cred eu s-ar putea datora obișnuinței de a gîndi într-o altă limbă. Tocmai acel fapt care conduce cititorul spre miezul unui lirism pe care eu nu l-am mai întîlnit pînă acum, o forță inepuizabilă ca o magmă clocotind în adîncuri insondabile, se pare că determină mici, foarte mici scăpări la nivelul învelișului extern. Stilul fin, incisiv, ultrarafinat este ceea ce atrage și dă valoare. Restul sînt chestiuni pe care le vei sesiza chiar tu, mai tîrziu și care nici nu contează chiar atît de mult. Îmi pare rău, nu-mi place cum sună nici vom dispărea.
pentru textul : dana point I desi mi-a placut mult. pacat ca nu am putut ramane pana la sfarsit. si dupa sfarsit. ideea e ca mi a placut sa pipai oameni pe care ii stiam doar prin click uri. si sa vad ca exista si sunt toti frumosi. apropo de asta. stiu ca in ac poza arat asa, ca un mafiot, dar daca ne uitam atent ..foarte atent...cu cine seman?? aud?! deci... multumesc si alinei, bineinteles!
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deai scris altfel aici, ca și când nu ți-ar păsa nici măcar de ceea ce rămâne în urma scrisului tău, ai scris pentru că trebuia să scrii! și asta înseamnă poezie... Citind, mi s-a părut că spre final ceva se amplifică, se accelerează, de parcă cel care scrie ar deveni în timp marius tomescu. un text care se cere recitit, mulțam!
pentru textul : salt nestabilizat prin trapa toamnei deDa, și eu cred că e cea mai bună poezie de până acum de pe Hermeneia cu un discurs aerisit, firesc, ai scăpat de balastul metaforic pe care-l tot incercai. O poezie de dragoste sublimă care-mi amintește de atmosfera curată a primelor poezii ale lui Nichita Stănescu. Versul final e slăbuț și ar fi bine să-l schimbi, de asemenea nefericita expresie: "și dacă- ți place gustul proaspăt de inimă adevărată". Felicitări, Cami!
pentru textul : portretul meu din privirea ta deBine, doamnă. Astea-s părerile d-voastră, pot să trăiesc cu ele. Sănătate!
pentru textul : De vorbă cu tata deRaluca, îți mulțumesc pentru trecere. mă bucur că ți-a plăcut. interesant e că textul a pornit în capul meu de la versul acesta cu labradorul. deocamdată, am să las așa. la titlu, cred că ai dreptate, am să modific. mult spor.
pentru textul : sing me a hungarian song deeu las un semn aici de multumire sincera si remarc asta " femeia închisă ce zboară de fiecare dată în ordinea inversă a timpului". suntem un fel de sir lung de oameni prin care trecem ca sa detinem ceva.
pentru textul : Pantofi roșii de damă desubscriu la observatia lui Sapphire. de asemeni adaosul "in greutate" mi se pare relativ inutil sau cel putin neexploatat. de fapt ideea insasi, foarte interesanta de altfel, pare sa se dilueze in ultima strofa
pentru textul : nu despre penibil deNu mi-a fost uşor, dar am învins (ceea ce vă doresc şi vouă în corpore, simultan şi pe rând)! Şi pentru că îmi sunteţi simpatici vă ofer cheia succesului meu.
Ştiţi cum i-am păcălit pe cei de la Paideia (care este o editură cu o distribuţie ca lumea – aşa că veţi găsi, precis, cartea în librării) să mă publice? Cu următorele scrise în scrisoarea de “intenţie” (după o idée a prietenului meu Adrian Ioniţă trăitor în California, L.A.):
„Dacă, în conformitate cu fişa postului Dvs. (de editor), în mod normal ar trebui să citiţi textul anexat, pentru formarea unei impresii generale asupra cărţii (şi chiar o veţi face) - îmi cer scuze pentru timpul pe care vi l-am răpit.
Dar se poate întâmpla să nu-l citiţi. Nu-i bai. Căci aş putea să vă povestesc cam ce se petrece în volum, în măsura în care aţi accepta o discuţie „face to face” (eventual şi în virtual), astfel:
Autorul: D-le Redactor aş vrea să vă trimit o lucrare.
Redactorul: Cine te opreşte?
A: D-voastră.
R: Eu?
A: Da.
R: Glumeşti !
A: Nu.
R: Atunci nu o trimite.
A: Va mulţumesc.
R: Pentru puţin.
A: Încă ceva.
R: Da?
A: Dar dacă apare?
R: Ce?
A: Lucrarea.
R: Lucrarea cui?
A: Lucrarea mea.
R: Power to you, son!
A: Deci aţi publicat-o.
R: ?
A: N-aţi publicat-o?
R: ?
A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează?
R: Am zis eu asta?
A: Nu.
R: Atunci?
A: Deci va interesează!
R: Nu.
A: Dar nu aţi văzut lucrarea.
R: Ba da.
A: Dar nu v-am trimis-o.
R: Ba da.
A: ?
R: Te cheamă Gorun?
A: Da, cum de aţi aflat?
R: Manolescu?
A: Exact, ce surpriză!
R: Păi vezi!
A: Da.
R: Ce vezi?
A: Aaaa, am uitat...
Cu respect,
pentru textul : "Dincolo de ironie şi ironism" la Paideia deGorun Manolescu”
a fost un spaţiu social şi politic eterogen, amorf dar plin de entuziasm şi naivitate politică din păcate.
Ironia sorţii face ca ministrul de interne din acea perioadă, generalul Chiţac să fie acum în puşcărie pentru crimele de la Timişoara din dec. 89.
Am fost şi eu în Piaţă câteva zile bune. Era o atmosferă frumoasă, dătătoare de speranţă. Comparaţia lui Bobadil cu Woodstock-ul nu este o exagerare. Era acolo ceva pur dar din păcate lipsă de pragmatism politic.
Intelectualii adevăraţi au făcut din păcate figuraţie în acea perioadă şi nu numai. Grupul de Dialog Social organiza întâlniri romantice filosofând despre comunism şi democraţie, în timp ce şacalii de la Ştefan Gheoghiu începeau să construiască edificiul pe care în fapt îl stăpânesc şi acum, ei sau copiii lor.
Ar fi multe de spus. Iar speranţa moare ultima.
pentru textul : 13 – 14 iunie. Piaţa Universităţii. Remember. Pagini de jurnal - Reloaded defoarte fain mai ales scrisul la 4 maini si aul cu ã mã trimete la fonturi pe care nu le am.Jehanne adica Ioana de pe rug nu ne da pace din 1431, anul focului la Rouen. Semnalez piesa lui Anouilh l'Alouette excelent jucata la Nationalul din Buc prin anii 70 probabil.
pentru textul : Orléans de"iar la drept vorbind
pentru textul : se pare că sunt psalm dece m-aș face cu un dumnezeu care
să mă exploateze" - eliminând comparaţia, iată o doză de poezie cerebrală de tip fracturist. Mi-a plăcut mult partea asta.
mister A, mersi. mi s*a mai spus asta cu toparceanu...inclin sa dau dreptate. incet-incet, poate ies vreo 10 texte publicabile, din ac serie... mai asteptam, cum zice buda intrebandu-se daca e mai bine sa cunosti sau sa nu cunosti
pentru textul : Sergent K, raportez! demi-au plăcut. deși în al doilea caz aș fi optat pentru „crești în”
pentru textul : vorbe de sticlă deNu orice aruncare cu metafore este poezie. oricît de spectacular ar suna.
pentru textul : Cămașa de jar deDe exemplu prima parte sună oarecum "împiedicat senzorial". Pentru că "cămaşă de jar" sugerează aprindere, pasiune, foc, etc. Dar cînd spui că "nimic nu mai zvîcneşte acolo" senzaţia pe care o generezi în cel ce citeşte este de confuzie. O primă confuzie. Iar confuzia nu este soră bună cu poezia decît dacă a fost intenţionată ca formă stilistică. Părerea mea.
Apoi, "gheară năpădită de stele" sună cel puţin bizar. Adică aiurea. Sună a sforţare metaforică de dragul de a scrie ceva nemaiscris. Dar nu reuşeşte decît să dezamăgească. Tot a mea e părerea.
Expresia "cenuşa e o boală/ decupată/ dintr-un spaţiu murdar" e aproape pleonastică. Oricine citeşte cuvîntul "cenuşă" îţi garantez că se gîndeşte la murdărie şi nu la curăţenie. În plus, folosirea virgulelor în textul tău generează şi mai multă confuzie. Nu prea ştii ce şi unde se termină sau începe şi cum anume ar trebui citit textul. Probabil că o editare mai exigentă a ceea ce scrii ar fi benefică.
Virgil, Sapphire, surpriza pe care mi-ați făcut-o m-a cam lăsat fără grai. Mulțumesc mult pentru încurajare. Faptul de a vă avea alături m-a ajutat să-nving teama :). Cred că mă descurc mai ușor cu criticile pe care le consider întotdeauna constructive. Vorbele bune îmi merg la inimă și mă fac să mă fîstîcesc.
pentru textul : Jaded demulțumesc, Daniela. Gânduri bune în miez de Sărbători!
pentru textul : iarna întârzie la un film de”cuvintele pot fi„. scuze pentru grabă și neatenție.
pentru textul : pe scurt deîmi displace cuvîntul Revelion dar îmi place restul în acest haiku. excelent contrastul între dimensiunea artificiilor și efemeritatea fața de viața ceva mai lungă a chibritului aprins și modesta lui dimensiune.
pentru textul : Haiku deuniversul acesta cu ingeri e parca decupat dintr-o realitate paralela, scuza-ma Bianca dar parca ingerilor tai le lipseste forta de a reda o realitate reala, daca in loc de ingeri ai fi zis ... nu stiu demoni, sau diavoli, parca impactul ar fi fost mai puternic... zic si eu „în jur ca un zid de aripi se ridică un fel de umbre...” senzatia de „umbra” data de un zid de aripi ingeresti, imi pare putin neverosimila, exceptata fiind de cazul in care te referi de fapt la ingerii aceia alungati din cer care sunt de fapt dracii nostri cei de toate zilele:) in rest o poezie cu impact pe o stare de ludic, ce re-creaza o lume proprie
pentru textul : Îngeri ® deia ghiciți voi hermeneilor care dintre nenumărații de 'or' din următorul citat din katyija chelaroo trebuia să fie 'ori'?
pentru textul : and nothing else matters… de'or s-o mănânce peştii or tinerii or s-o prindă şi or s-o crească-n pielea celor ce-i vor naşte'
teribil de poetic, salamalecu
e bine că se mai scrie poezie cristalină de acest fel astăzi păcat că nu are rezonanță în epocă...
pentru textul : Huluxiao - flautul din tigvă deASPIRANT mi se pare chiar mai demonetizant decat NOVICE. Când ți-am propus termenul de STAGIAR, m-am gândit și la faptul că, pe vremuri, prin anii 50-60, Uniunea Scriitorilor din România utiliza cuvântul acesta pentru a defini un statut intermediar: era vorba de autori care aveau anumite merite (cărți tipărite, unele ecouri criice favorabile), dar nu suficiente spre a le acorda calitatea (și drepturile aferente) de membru deplin. Perioada de stagiatură era, dacă informațiile mele sunt exacte, de 3 ani. Pe parcursul acestei perioade, în funcție de succesele literare repurtate, unii membri stagiari deveau membri deplini. La împlinirea perioadei de 3 ani, fiecare membru stagiar era discutat și se hotăra dacă devenea membru deplin sau era exclus (rămânând să depună, în funcție de eventuala schimbare a statutului său valoric, un nou dosar de primire). S-a renunțat, până la urmă, la acest statut intermediar. Au fost discuții recente privind reintroducerea acestui statut intermediar, dar nu s-a luat o decizie în acest sens. În cazul adoptării termenului de STAGIAR (care, încă o dată, nu mi se pare a avea niciun fel de conotații negative - sigur, dincolo de faptul că înseamnă ceea ce înseamnă), nu s-ar pune nicicum problema excluterii după o anume perioadă. Ci doar problema promovării. În orice caz, o să consult un dicționar de sinonime, poate găsesc și un alt cuvânt...
pentru textul : hermeneia 2.0 dePagini