Aş mai adăuga o observaţie legată de concordanţa timpurilor: în prima strofă e timpul trecut, iar în rest timpul prezent. Poate aşa ai dorit, dar nu văd şi alte indicii că prima strofă s-ar vrea altceva.
E interesantă polisemia titlului, idee repetată la final, însă aici nu avut miză.
Apreciez progresul şi atitudinea.

PS. Dacă se poate, rugăm o fotografie la profil.

Dle Andu Moldovan, ati intuit exact intentiile mele. Scriu foarte rar poezie in dulcele stil clasic. Dar de data asta am simtit ca Podul Grant - de pe care de nenumarate ori am privit, cu o bucurie de copil, cum trec trenurile - imi poate servi ca pretext pentru ideea de curgere a vietii. Forma fixa, baladesca, s-a impus de la sine. M-am decis deci sa scriu o scurta balada a Podului Grant si a cartierului care o inconjoara pentru ca ele sunt purtatoare a unei mici mitologii urbane. Si-apoi trecerea trenurilor nu seamana cu ineluctabila trecere a vietii? Va multumesc sincer pentru intelegere si pentru penita.

Adevarat a inviat. Tot in avans.

Katya, degeaba arunci cu dictionarele in mine si te rog sa nu ma acuzi de rautate,,, mai bine un "rau" decat un "fatarnic". Exprimarea ta in acest poem are lacune serioase. Eu am pretentii in ceea ce te priveste si de aceea te rog sa te astepti cand postezi texte prin preajma mea ca eu sa ti le analizez cu lupa si cu acul. Cred ca nu ar trebui sa te frustreze o asemenea privire facuta fara niciun fel de rautate cum insinuezi tu jignindu-ma inutil si total lipsit de gratie. Sa ne citim cu bine si cu cat mai putine greseli de exprimare. Andu

năzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!

cam asta sint eu, pe dedesubtul asteptarilor, batatorind idei cu poeme cuminti pina le ies ochii

nu stiu ce deranjeaza la acest text. da, am avut nevoie de niste informatii stiintifice (0-point energy,teoria gen. a relativitatii si coliziunea de particule) - in genere eram familiarizata cu subiectul si in rest nici nu am gasit in fenomenologie o orientare similara.

poate nici nu am intentionat sa iau cosmologia si fenomenologia ca pe 2 paliere intre care sa se stabileasca numai observatii strict comparative, ar fi fost mult prea obositor. de aceea le-am incorporat. accentul nu s-a vrut pe comparatie. interesul meu real pt fenomenologie, aici doar schitat pe dinamica procesului de a scrie este, de altfel, o preocupare departe de interesul multor membri ai site-ului, care posteaza texte din varful pixului uneori si pe care nimeni nu-i ia la bani marunti.
atitudinea dvs ironica nu ma ajuta cu nimic in ceea ce priveste asteptarile dvs.
astept si eu o polemica aplicata.
multumesc.

Ela, Hanny este interesant cum oameni diferiti percep mesajele sublimale ale culorilor si ale jocului de culori și forme în mod diferit. și da, s-a vrut o "ciocnire elastică" Hanny, cred ca e mai degrabă o încărcătură postmodernistă decît una modernistă. a fi cititor nu este neaparat un handicap dar poate fi o limitare. poate tocmai de aceea aici vrem nu numai să scriem ci să învățăm și să citim. la urma urmei Hermeneia în limba lui Socrate însemna arta/știința interpretării, comunicării și traducerii și poeziei

Ok, Bobadil, hai sa lasam religiile la o parte ca n-au nici o legatura. Ceea ce n-am inteles eu in comentariul tau este unde se afla "balastul" despre care vorbesti tu in textul acesta. Adica balast, balast. Adica ceva care sa justifice burzuluirea ta despre care te straduiesti sa ne demonstrezi ca nu are nici o treaba cu misoginismul sau miticismul. Hai, go ahead, tell us.

nu inteleg ce e asa de greu de priceput la ideea ca un text pentru ca sa poata fi acceptat aici trebuie sa nu mai fi fost postat in alta parte in ultimele doua luni si sa nu mai fie postat in alta parte in urmatoarele doua luni. data de la care se masoara cele doua luni inainte si inapoi este data postarii textului pe hermeneia.

E un amestec de răsărit și asfințit aici, cumva prin cenușiul trecerilor prin cețuri de suflet, portret în guașe, sensibile tușe de cuvinte, ca și cum nord-sudul ființei tale s-ar afla pe o altă coordonată decât cea a lumilor. Am ales ca preferințe: "clapele pianului alb expirau simfonie" "pe din afara lumilor timpului eram contopire - culorile nordului sudului amestecate-n plutire" și "ca dintr-o pânză de arcă îmi zâmbești mult mai frumoasă și mai departe acum" Mai mult sau mai puțin aproape de sensurile tale: există o cafea care se prepară, pentru aromă, cu o cremă de portocală, ca strat de bază, peste care se toarnă lichidul (cafeaua propriu-zisă). Gustul este delicios. Asta m-au făcut să îmi amintesc culorile ochilor ei: de la cafea (la începutul poeziei) la "portocalii" (versul final). Cromatică, muzicalitate, pictural, sentimente în diferite nuanțe, gândul "ca un covor zburător", o anume detașare, toate atingând un estetism aparte. E o compoziție. Demona... e oare, mai mult sau mai puțin intenționat, ales "demonicul" din femeie aici? Lisa, desigur. :) Și tot ca un memento: în Franța există un lanț de librării "Lisa lisait" (lire, a citi - anume, spiritualitatea femeii :) ). Nu știu de ce, dar toată poezia ta crează impresii, aduce amintiri, provoacă senzații, până la acea sinestezie a simțurilor. Frumos.

o poezie intr-adevar bine scrisa. mai ales pentru fluiditatea discursului, simplitatea lui. cred ca e mai greu sa construiesti in felul asta o metafora, de parca ai realiza arhitectura unui lucru nespus pana acum, dar pe care toti vor sti sa-l numeasca ulterior.

nu stiu de ce... dar siscursul tau mi-a amintit de humbert humbert, inca adolescent, pe tarasa hotelului, admirand prima nimfeta.

penita si de la mine.

Nu dragul meu, nu mai vorbim. Cred că am vorbit suficient de mult. Mult prea mult. Cu tine este doar un dialog al surzilor. Nu am să îmi pierd vremea încercînd să răspund la toate aberațiile tale cu America și ecologia. În ce privește întrebarea „de ce tii tu site-ul asta pe care noi ne logam si facem si dregem? Nu ai altceva mai bun sau mai profitabil de facut?” răspunsul este simplu și îl știu de undeva de prin Moldova: Cîinele moare de drum lung și prostu' de grija altuia. M-ai văzut tu pe mine că am intrat eu în compania aia a ta să te întreb de ce o ții și ce faci acolo și de ce nu o închizi? Tu chiar nu pricepi că a pune așa o întrebare e mitocănie? În ce privește regulile, mai ales în ce privește cuvintele vulgare, obscene sau profanatoare (dar nu numai) am mai discutat și cu tine și cu mulți alții și nu vreau să mai lungesc vorba că nu are rost, regulamentul rămîne așa cum este. Și bănuiesc că este cît se poate de clar că nu am nici o problemă să accept orice consecință pentru aceasta. Sînt destui oameni care au plecat din această cauză de pe Hermeneia și te asigur că este perfect ok cu mine. În același timp realitatea a demonstrat (așa în genul ăsta care îți place ție „vox populi vox dei”) că sînt suficienți oameni care preferă un altfel de context. Altfel de cel cu care ești obișnuit tu și cei care împărtășesc aceleași „valori” ca tine. Și acuma urmează lecția de civilizație democratică pe care tu, Ovidiu Nacu și încă mulți alții (ca voi) nu o pricep. Dimpotrivă, aberează cu America, economia, ecologia iar dacă mai au timp o mai dau și cu Irakul și cu ce le mai vine la gură. Și lecția este următoarea: Civilizația democratică (oricît de simpatică sau antipatică ne-ar fi) nu este anarhie. Adică armonia, pacea și progresul (dom'le ce de lemn sună) sînt garantate nu de măsura în care toți putem face tot ce ne place (pentru că la capitolul ăsta unii dintre noi avem niște gusturi foarte picante), ci sînt garantate de măsura în care protejăm pe cît mai mulți de gusturile noastre. Picante. Și asta, dragul meu, pentru că eu sînt adeptul curentului de gîndire care consideră că omul este rău în esența lui iar libertatea este o sabie cu două tăișuri. Iar singura protecție împotriva tăișului „negativ” este legea. Evident ai să îmi spui că știi toate astea. Problema este că nu o demonstrezi. Există foarte mulți oameni care sînt ofensați să citească acel cuvînt în general, cu atît mai puțin într-un spațiu public unde își postează propriile texte. Iar dacă nu poți pricepe sau accepta aceasta atunci ai o problemă de incompatibilitate cu civilizația. Cred că am vorbit destul.

am corectat si o sa ma gandesc la cele semnalate de tine.