spui: daca ajung la mal, daca ajung la mal, nu dzeu, nu aproapele. eu si apoi e doar meritul meu, fie ca ajung fie ca o iau de la capat bine ai revenit, adina!

Mi-a plăcut poemul chiar dacă acel „isus nu s-a născut / decît / ca să poată muri” s-a mai spus şi deci nu este ceva nou, cu toate că, unora le este necesar a li se repeta zi de zi şi chiar în fiecare minut acest adevăr. Nu vreau să se înţeleagă că acuz pe cineva. Mă refer doar că s-a mai spus chiar dacă nu în acelaşi fel şi nu în poiezie. Cezar

Pitagora, Socrate, Platon nu au fost creştini şi au promovat adevărul. Hypatia a spus adevărul şi a fost ucisă de creştini. Nu a spune adevărul e dificil, ci a oferi, necondiţionat, aproapelui tău, ajutorul, compasiunea şi iubirea. Iar acest fapt nu ţine de nici o religie.

un text care mi-a plăcut foarte mult. pentru că în el găseşti pasaje care te fac să te simţi bine. nu cred că este SF, se înscrie mai degrabă pe o linie existenţială, uşor psihologică, prin stări, trăiri, imagini care transmit ca de exemplu:
Copilul cel mic calcă prin cioburi
"Cu papucii de gumă.
A învățat să scrie, știe multe
Cuvinte. Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?

Cu pâine. Și câine"

altfel spus după cum vreau eu să văd, pentru că ne lasă autoarea această libertate, aş spune omul şi bucata de pâine este un câine pentru că rimează cu mâine, mâine fiind o zi, un drum, viaţa prin care trebuie să păşim. suntem nişte copii cu papuci din gumă, călcăm prin cioburi cu ei, uite câte ştim noi, mamă! suntem la fel, eu şi cu tine deşi aici nu rimează.
eu las o peniţă. pentru aceste versuri m-am oprit în mod deosebit.

da cami, dar daca scriem doar pentru noi, putem pastra poeziile intr-un sertar, le citim din cand in cand pentru a ne mangaia orgoliul de creatori si le asezam frumos inapoi... cand le dam drumul in lume, ne asumam o sarcina si un risc, inseamna ca scriem si pentru ceilalti si cred ca trebuie sa ne intereseze parerea lor, e important cum suntem intelesi, ce reusim sa transmitem... pentru ca de asta depind multe:) e importanta parerea noastra, atunci cand am dobandit mestesugul vorbelor... dar pana acolo e cale de strabatut... si tot am putea fi acuzati de lipsa de valoare. ca e totul interpretabil... aici ai dreptate, dar parca ce e cu adevarat valoros iese singur la suprafata:)

adriana, așa e bine, îmi place.
pentru virgil cel care vorbește vorbește și mereu vorbește chiar dacă nu știe despre ce e vorba, la urma urmei e tarlaua lui ce naiba? eu mă refeream la forma inițial postată de autoare și anume vânare de cuvânt... acum adriana a schimbat în vânat de cuvânt pe care îl citezi și tu în comm fără să te uiți ce am citat eu măcar așa, de condescendență că nu oi fi io bobadil prostu hermeneiei care face așa zise gafe pe care tu le vânezi nu în vânt, ci în vânturi.
mulțumesc pentru înțelegere.
andu

acest text. poate prea realist. mi se pare mai degrabă un reportaj prin ale cărui urme patinează,în toate direcțiile, săniile poeziei. mesaj fără echivoc îmbrăcat devreme, poate voit frust.
Sărbători minunate, Ottilia.

multumesc Ioana...o sa ma gandesc la ce mi-ai spus.

:) singurului supermarket din cartier. E poezia pentru mine deci corecteaza! :)) AS spune ca e un text frumos si daca nu as recunoaste nimic din el. Si daca nu as cunoaste bestia aia. atunci am invatat gustul friciii sau asa credeam. Dar cu toata subiectivitatea imi asum responsabilitatea opiniei ca este o scriere faina. Pe care o vad.

pe line Ottilia, am să apuc stiloul de gît şi am să-l strâng pînă va ieşi acel mulţumesc albastru.

Dogaru sau viaţa unui om redată în stil absolut unic de colegul nostru de site, Turbure Vlad şi nu Vlad Turbure (a se vedea modestia autorului), aşa mi-aş începe incursiunea în universul scriitorului “pseudonimizat” aalizeei chiar dacă acceptă asta sau nu.
Textul de faţă ne prezintă “feţele” unui om pe nume Dogaru. Descriptibilul ni se arată destul de concentrat pe acţiune, încă de la începtul prozei.
“șlapi negri din cauciuc maieu alb made în China și bermude imprimate cu flori de ochiul boului.”
Tenta sau paleta de culori nu lipseşte la autor, ba mai mult, ea trimite cititorul spre vizual.
Asemuirea numelui “Dogaru” cu „doagele” se pliază aproape neobservate „pe pântecul” acestuia.
“se uită la tine de parcă ar vrea să te fure din priviri, să îți ia pînă și coastele ca să le pună doage pîntecului său”
Povestea în sine este una tristă. O înmormântare. Un vecin care, deşi necioplit, este totuşi un vecin. Are viaţa lui: „sacoşe de rafie” şi cu puţină imaginaţie de la cititor, sugerată de însuşi autorul, „țelină leuștean sau pătrunjel”- „eu știu însă că în sacoșe e doar viața lui Dogaru”.
„salut bă!”apelativul are în vedere desprinderea de brizbrizuri. Îl găsim pe Dogaru “nefardat” şi lucrul acesta conferă chichirezul existenţei lui.
Costumul negru, elegant nu i se potriveşte – “purta un costum elegant și asta nu mi-a plăcut”, mai zice autorul, făcând tragicul mai plăcut. Şi iată, în acest fel, cel care lecturează se pomeneşte cu “o lumânare frumoasă, translucidă, mare” în mână, şi el, la căpătâiul sărmanului Dogaru. Participăm efectiv.
Urmează reverberarea. Clipele trăite şi reverberate – “Dumnezu să îl ierte am spus către un stîlp cioplit în negru – nevastă-sa”; „fusese un soț și un tată bun.”
Finalul vine în ton cu întreg cuprinsul povestirii dogarului de la cinci. Se face treaptă în vis, urcăm odată cu el , ţinând şi noi sacoşele acestuia, ne smerim, în timp ce îngerul păzitor ne arată drumul, presându-ne clavicula, apoi ca o sfidare apare „tremurul” care pune stăpânire pe cititor şi ne găsim vorbind cu Simion. - “de ce tremuri așa? am rău de înălțime Simioane.” Cine nu are rău de înălţime, acela nu a dus cu el, în viaţa lui, niciodată, sacoşa din rafie a lui Dogaru. Salut, bă, Dogare!

O poveste lecţie, emoţionantă, scrisă în stilul autorului Turbure Vlad. Felicitări.

Interesant, dar (sunt european și) cred că singurul vers pe care îl rețin este "apa ia forma liniștii mele". Adică, ce scriam la un alt text al tău, se poate scrie simplu și deosebit. Doar să găsești calea potrivită și cuvintelor.

foarte frumoasa ultima strofa. Mi-a placut in mod deosebit imaginea pasarilor dand din cap.Unele gratioase, altele repezite...

Dacă (într-un interval scurt) nu se îmbunătăţeşte calitatea textelor pe care le postezi pe Hermeneia, voi propune retrogradarea ta la "novice", fie numai şi pentru ca textele tale să necesite validare.
Personal şi fără supărare, m-am plictisit să-ţi trimit la "şantier" tone de clişee, dulcegării infantile şi lamentări pseudolirice, pe care mai apoi tu să le ştergi.
O fi pentru tine Hermeneia o magazie unde-ţi depozitezi texte, dar, din ce citesc în general la tine, tu ai nevoie de un bazar.