mi se pare prea "ziaristica" (ca sa folosesc tipul acuzatiei lui ovyus) expresia "coapsele fetelor de optsprezece ani". de ce optsprezece si nu nouasprezece? si cum ramine cu alea de saptesprezece? (sau acelea sint minore si nu se pot folosi in poezie?.. anyway) remarca (cu) "pantalonii fiului imberb" in contextul textului are vocatia unui mesaj destul de misandrist ( ca sa nu spun bascalios) si ma indoiesc ca multi barbati ar degusta chestia asta .. anyway si oricum devalorizeaza textul "însingurat ca o acvilă rătăcită-n nisipuri" apare ca o rupere de ritm acolo. lasind la o parte faptul ca ideea de acvila in nisipuri pare cam aiurea. ori e sculptura unei acvile si atunci e de piatra (deci oprire in ritm) ori e vie si nu prea iti poti imagina o acvila in sahara. "clipa" care "fosnea fecundata" mai ales "pina in adincul ei", oricit de erotic ar suna, suna de asemeni cam aiurea (ca sa nu spun chiar comic) - si nu cred ca e o problema cu imaginatia mea nici chestia cu "olimpianul" nu prea atrage... pe barbati. dar evident cine sint eu ca sa judec asteptarile ideale ale femeilor. but again, imi aduca aminte de "leonarzi" sau "ramoni" de telenovele. obviously, de gustibus et coloribus non disputandum
Interesant. Nu am citit cartea lui Prigojin. Am s-o caut.
Dar starea "la cald" in care am scris prima varianta (pe care am retras-o) si suna asa:
"Ochiul se-ntoarce în
căuşul său privind
infinit sunt privit
privindu-mi prezenţa
propria-mi hieroglifă
abisul prezentului
în care nu pot să mor
nu încetez să mor şi nu reuşesc niciodată …….
splendoarea acestui
înainte să mor murind
când fumez mereu
ultima ţigară
vreţi şi voi
una?"
a fost cu totul altceva.
Acum, in varianta postata am "aerisit" textul.
Daca incerc sa reproduc "starea" nu o pot explica dect direct prin text.
Iti multumesc inca o data pentru inteligenta poetica prin care patrunzi mai intotdeauna ce se afla dincolo de text.
Younger Sister, mulțumim, și eu, și June, pentru interpretare și urări. Desigur că ceaiul de salvie nu e întâmplător ales aici. Mai e ceva de lucrat pe text, precum și la partea vizuală.
evident, în acest context atît de pomenit al postmodernismului, oricine poate oferi(sau conferi) definiții. și, la fel de evident, ele pot să fie în același timp și corecte și mai puțin corecte. din nou, sistemul referențial va fi invocat de fiecare. dar am citit dispus să agreez cu autorul. însă am rămas sceptic față de această distincție care ni se oferă. eu cred că este un scepticism sănătos. este adevărat, domnul gorun este foarte abil în a-și pregăti orice exit în caz de incendiu și nu uită să repete că textul (și deci teoria dînsului) nu este nici suficient și nici temeinic argumentat. întrebarea mea ar fi, ceea ce nu este argumentat ar trebui să credem așa... fără să cercetăm? sau cum facem? poate am să fiu acuzat că sînt dur dar mie mi se pare doar o joacă de-a cuvintele această pretenție de distincție terminologică. evident, se poate spune atunci că la urma urmei cuvintele, carapacea lor, nu contează. că s-a vrut să ni se transmită un logos, un contrast între concepte. well, interesant. dar atunci, vorba lui ăla din caragiale, tradare, trădare dar să știm și noi. eu nu cred că există mare diferență între har și talent, în contextul literar (sau chiar general artistic). nu mă leg de contextul originar, teologic sau biblic. nu cred că are rost. unul din motivele pentru care nu cred în teoria încercată în text este această aparentă idee de cristalizare, de definitiv. de sigur. un fel de „cineva scrie un text, dacă este vorba de acel (sau acea) cineva atunci o va face cu har”. iar „dacă este vorba despre altcineva, acel cineva cu siguranță o va face doar cu talent”. sînt sceptic în fața unui astfel de determinism. eu cred mai degrabă în „mania” inspirației poetice. cum credeau vechii greci. ceva ce nu poate fi controlat și probabil că reușeșe să se întîmple doar în măsura în care are chef și mai ales în măsura în care nu se încearcă „domesticirea” ei. tocmai de aceea, pentru că cred profund (și cred că am mai scris asta undeva) că în esență poezia este un animal sălbatic, am rezerve enorme cînd cineva îmi spune că este poet. sau cînd cineva spune despre altcineva că este poet. noi nu sîntem poeți. poezia uneori pune stăpînire pe noi. mai mult sau mai puțin. restul sînt vorbe.
Va multumesc pentru comentariu, domnule Calin Samarghitan. Pentru mine strofa a 5-a are chiar rolul de a razbuna si rupe. Parerea dumneavoastra conteaza, insa. Cu tot respectul, domnule Mircea Florin Sandru, am incercat sa imi schimb si numele ulterior inregistrarii, dar nu am reusit... In ceea ce priveste comparatia cu Minulescu, ma flateaza, desi este considerat de unii un trubadur pueril.
Mda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
Un text încărcat de emoţie.
zăpada îl acoperea până la glezne
până la ochiul alb în care încremenise o mamă
şi-o lumânare aprinsă aducea liniştea în care el se ghemuia
ok corina, este foarte posibil să nu mă pricep la așa de bine ca tine. deși nu cred că alunecarea în dimensiunea patriotică a erotismului duce undeva. probabil că îndepărtează de subtil, mai degrabă.
mădălina, da, cred că este unitar. surpriza finalului era o artă pe care o stăpîneam ceva mai bine „pe vremuri”.
inovare sa fie, dar sa stim si noi, vorba ceea...
"inloviti"?
"inlovim"?
ma duce cu gandul la acele adresari "de tainaP" existente in unele cupluri...de genul "iepuras, pisi, scumpisor"... :)
sa nu mai zic ca efectu-i acelasi.
cred că poemului îi lipsește a patra strofă pentru a fi măcar cartezian, ceva de genul
scriu acest poem
vi-l dau spre citire
rânjind
nu mă luați în serios
o dată de două ori
de trei ori
adjudecat
mainile mele, singuratatile mele, asteptarii mele si iar singuratatea mea, mainile mele, apoi, tramvaiele, paralele, iar paralele. prea multe "ele" care trag poemul cu dinti redundanti inspre muguri de moarte. eu l-as scutura nitel.
Virgil, varianta ta este si mai spalata. sunt si cateva lucruri la care nu voi renunta, precum "excitate de un posibil terorist individual cu ţeapă", pentru ca tin la referent, intr-o proaspata judecare massmedia a noului specimen de terminator-tepes, in acelasi tmp om de lume si filosof, un fel de erou civilizator care-si face singur dreptate. voi intra ceva mai tarziu in text. multumesc mult. ma bucur ca ti-a placut.
te rog sa te consideri avertizata. La urmatoarea incalcare, de genul acesta, a regulamentului este posibil sa ai contul suspendat pe Hermeneia.
Imi cer scuze de la Emilian ca sint nevoit sa fac astfel de comentarii disciplinatorii aici.
Despre text. Parerea mea, Emilian, este ca va trebui sa te auto-depasesti. Deja simt ca folosesti aceleasi pensule, aceleasi culori, aceeasi tusa, again and again. Chiar ultima strofa, suna mai degraba a tragism din filmele care placeau in atmosfera conturata a modernismului. Acum e altfel. Si tu o stii. E nevoie de rafinament(rafinare), inovatie si surprinzator. Altfel risti o anumita plafonare.
Singura strofa care mi se pare remarcabila este penultima.
Doar umila mea parere.
Poemul, de fapt, fragmentele, reprezintă o parte dintr-un proiect al meu, pe care sper să îl concretizez cândva într-un volum ("Poemele lui David"). Proiecțiile, venite mereu din subconștient, numele scrise pe copilărie, iarna, sunt repere ale întoarcerilor. Iluziile apar atunci când credem că putem merge mai departe fără El (de aceea sunt netede, pe ele nu se poate păși, iar peștii sunt semne). Ai perceput frumos, mă bucur și îți mulțumesc.
multumesc pentru corecturi. din pacate nu le pot face pt. ca plec intr-o plimbare la montreal via toronto. lipsesc 14 zile. le voi face la intoarcere. cred ca mai sunt si altele. multumesc si pt. apreciere.
Da Sapphire, e forțat acolo, ai dreptate. E stilul unor mult mai vechi scrieri de-ale mele, pleznit aici cam aiurea. O să mă gândesc să văd ce pot schimba.
un text pe care l-am citit cu plăcere, deși pe alocuri, am simțit nevoia unei recitiri. mi-au plăcut în mod special primele 3 distihuri și ultimul. Deși în contextul dat îmi sună cam artificial acel „ego”. apoi, nu prea am înțeles sensul acelui „luminat” în troleibuz pentru absenți. În penultimul distih, care mi se pare destul expresiv, aș renunța la unul din atributele care încheie fiecare vers : „neștiută”/„anonime”. Mi se pare că se cam bat cap în cap. Aș renunța mai degrabă la „neștiută”. Mi-au plăcut mult acele „lopeți darnice anonime”. În linii generale, un text care transmite ...
P.S. nu toți pacienții simt durere în timpul sau după instalarea necrozei miocardice.
poate inca din titlu ai putea sugera ca nu este o eroare sau greseala de editare ci doua fragmente dintr-un intreg: Gloomy Sunday I si Gloomy Sunday II.
exista o stingacie, o oarecare lipsa a curajului de a spune lucrurilor pe nume in poemul de mai sus, ca o provocare alba, ca o asteptare a mortii in somn...cititorului (asta) ii vine sa spuna: 'come on, tell her'! dar poate sint eu prea directa, prea... si inchid unghiuri si altele.
Nostalgic, mă gândesc la acest simbol al păsărilor întâlnit la autor sub diverse forme și în alte poeme,(ca de exemplu "acolo am văzut pentru prima oară/spaima lua forma unor păsări alb-negre"); o tușă poetică misterioasă cu tente stranii de sfârșit de lume, margine de lume, ce amintesc de atmosfera lui Alfred Hitchcock și "Păsările" lui... Versurile au o intensitate lirică menită să înghită personajele în țeasta anotimpurilor până devin doar niște germeni mărunți, inutili... Nu numai finalul obținut printr-o gradație insesizabilă aproape, are forță ci și alte pasaje: "și de atunci animale bolnave ne ocupă trupurile" sau "privind la ciudatele traiectorii desenate de oameni pe străzile aproape desprinse dintr-un tablou" sau "e o toamnă prea simplă și nu știm dacă iarna asta va ninge dar pornim la drum către munți cu speranță și teamă" Ca un pictor nordic pierdut între fiordurile iluziilor, autorul decorează cadru după cadru tridimensionalul scenografic menit propriului spleen inevitabil, cronicizat în metastaza târzie a unei civilizații căreia nu-i aparține...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mi se pare prea "ziaristica" (ca sa folosesc tipul acuzatiei lui ovyus) expresia "coapsele fetelor de optsprezece ani". de ce optsprezece si nu nouasprezece? si cum ramine cu alea de saptesprezece? (sau acelea sint minore si nu se pot folosi in poezie?.. anyway) remarca (cu) "pantalonii fiului imberb" in contextul textului are vocatia unui mesaj destul de misandrist ( ca sa nu spun bascalios) si ma indoiesc ca multi barbati ar degusta chestia asta .. anyway si oricum devalorizeaza textul "însingurat ca o acvilă rătăcită-n nisipuri" apare ca o rupere de ritm acolo. lasind la o parte faptul ca ideea de acvila in nisipuri pare cam aiurea. ori e sculptura unei acvile si atunci e de piatra (deci oprire in ritm) ori e vie si nu prea iti poti imagina o acvila in sahara. "clipa" care "fosnea fecundata" mai ales "pina in adincul ei", oricit de erotic ar suna, suna de asemeni cam aiurea (ca sa nu spun chiar comic) - si nu cred ca e o problema cu imaginatia mea nici chestia cu "olimpianul" nu prea atrage... pe barbati. dar evident cine sint eu ca sa judec asteptarile ideale ale femeilor. but again, imi aduca aminte de "leonarzi" sau "ramoni" de telenovele. obviously, de gustibus et coloribus non disputandum
pentru textul : Poezie nudă cu un bărbat deInteresant. Nu am citit cartea lui Prigojin. Am s-o caut.
Dar starea "la cald" in care am scris prima varianta (pe care am retras-o) si suna asa:
"Ochiul se-ntoarce în
căuşul său privind
infinit sunt privit
privindu-mi prezenţa
propria-mi hieroglifă
abisul prezentului
în care nu pot să mor
nu încetez să mor şi nu reuşesc niciodată …….
splendoarea acestui
înainte să mor murind
când fumez mereu
ultima ţigară
vreţi şi voi
una?"
a fost cu totul altceva.
Acum, in varianta postata am "aerisit" textul.
Daca incerc sa reproduc "starea" nu o pot explica dect direct prin text.
Iti multumesc inca o data pentru inteligenta poetica prin care patrunzi mai intotdeauna ce se afla dincolo de text.
Cu gandurile cele mai bune,
pentru textul : Ultima ţigară deGorun
Multumesc, Aalizeei.
pentru textul : Căsuțe umblătoare deYounger Sister, mulțumim, și eu, și June, pentru interpretare și urări. Desigur că ceaiul de salvie nu e întâmplător ales aici. Mai e ceva de lucrat pe text, precum și la partea vizuală.
pentru textul : june deevident, în acest context atît de pomenit al postmodernismului, oricine poate oferi(sau conferi) definiții. și, la fel de evident, ele pot să fie în același timp și corecte și mai puțin corecte. din nou, sistemul referențial va fi invocat de fiecare. dar am citit dispus să agreez cu autorul. însă am rămas sceptic față de această distincție care ni se oferă. eu cred că este un scepticism sănătos. este adevărat, domnul gorun este foarte abil în a-și pregăti orice exit în caz de incendiu și nu uită să repete că textul (și deci teoria dînsului) nu este nici suficient și nici temeinic argumentat. întrebarea mea ar fi, ceea ce nu este argumentat ar trebui să credem așa... fără să cercetăm? sau cum facem? poate am să fiu acuzat că sînt dur dar mie mi se pare doar o joacă de-a cuvintele această pretenție de distincție terminologică. evident, se poate spune atunci că la urma urmei cuvintele, carapacea lor, nu contează. că s-a vrut să ni se transmită un logos, un contrast între concepte. well, interesant. dar atunci, vorba lui ăla din caragiale, tradare, trădare dar să știm și noi. eu nu cred că există mare diferență între har și talent, în contextul literar (sau chiar general artistic). nu mă leg de contextul originar, teologic sau biblic. nu cred că are rost. unul din motivele pentru care nu cred în teoria încercată în text este această aparentă idee de cristalizare, de definitiv. de sigur. un fel de „cineva scrie un text, dacă este vorba de acel (sau acea) cineva atunci o va face cu har”. iar „dacă este vorba despre altcineva, acel cineva cu siguranță o va face doar cu talent”. sînt sceptic în fața unui astfel de determinism. eu cred mai degrabă în „mania” inspirației poetice. cum credeau vechii greci. ceva ce nu poate fi controlat și probabil că reușeșe să se întîmple doar în măsura în care are chef și mai ales în măsura în care nu se încearcă „domesticirea” ei. tocmai de aceea, pentru că cred profund (și cred că am mai scris asta undeva) că în esență poezia este un animal sălbatic, am rezerve enorme cînd cineva îmi spune că este poet. sau cînd cineva spune despre altcineva că este poet. noi nu sîntem poeți. poezia uneori pune stăpînire pe noi. mai mult sau mai puțin. restul sînt vorbe.
pentru textul : Har şi talent debună idee, Ionuț! am modificat. mulțumesc pentru sugestie și comentariu.
pentru textul : tăiș deVa multumesc pentru comentariu, domnule Calin Samarghitan. Pentru mine strofa a 5-a are chiar rolul de a razbuna si rupe. Parerea dumneavoastra conteaza, insa. Cu tot respectul, domnule Mircea Florin Sandru, am incercat sa imi schimb si numele ulterior inregistrarii, dar nu am reusit... In ceea ce priveste comparatia cu Minulescu, ma flateaza, desi este considerat de unii un trubadur pueril.
pentru textul : Din alta toamna ma infrupt deMda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
pentru textul : Abis deUn text încărcat de emoţie.
pentru textul : radiografia minciunii dezăpada îl acoperea până la glezne
până la ochiul alb în care încremenise o mamă
şi-o lumânare aprinsă aducea liniştea în care el se ghemuia
ok corina, este foarte posibil să nu mă pricep la așa de bine ca tine. deși nu cred că alunecarea în dimensiunea patriotică a erotismului duce undeva. probabil că îndepărtează de subtil, mai degrabă.
mădălina, da, cred că este unitar. surpriza finalului era o artă pe care o stăpîneam ceva mai bine „pe vremuri”.
pentru textul : french kiss vegetal dedar e normal în cazul lui...
pentru textul : emindoină deei, bine, mă bucură revenirea ta cu... precizări :).
inovare sa fie, dar sa stim si noi, vorba ceea...
"inloviti"?
"inlovim"?
ma duce cu gandul la acele adresari "de tainaP" existente in unele cupluri...de genul "iepuras, pisi, scumpisor"... :)
pentru textul : Pe sânii tăi desa nu mai zic ca efectu-i acelasi.
cred că poemului îi lipsește a patra strofă pentru a fi măcar cartezian, ceva de genul
pentru textul : trio descriu acest poem
vi-l dau spre citire
rânjind
nu mă luați în serios
o dată de două ori
de trei ori
adjudecat
mainile mele, singuratatile mele, asteptarii mele si iar singuratatea mea, mainile mele, apoi, tramvaiele, paralele, iar paralele. prea multe "ele" care trag poemul cu dinti redundanti inspre muguri de moarte. eu l-as scutura nitel.
pentru textul : mâinile mele muguri de moarte deVirgil, varianta ta este si mai spalata. sunt si cateva lucruri la care nu voi renunta, precum "excitate de un posibil terorist individual cu ţeapă", pentru ca tin la referent, intr-o proaspata judecare massmedia a noului specimen de terminator-tepes, in acelasi tmp om de lume si filosof, un fel de erou civilizator care-si face singur dreptate. voi intra ceva mai tarziu in text. multumesc mult. ma bucur ca ti-a placut.
pentru textul : terorism individual* dete rog sa te consideri avertizata. La urmatoarea incalcare, de genul acesta, a regulamentului este posibil sa ai contul suspendat pe Hermeneia.
pentru textul : nada te turbe deImi cer scuze de la Emilian ca sint nevoit sa fac astfel de comentarii disciplinatorii aici.
Despre text. Parerea mea, Emilian, este ca va trebui sa te auto-depasesti. Deja simt ca folosesti aceleasi pensule, aceleasi culori, aceeasi tusa, again and again. Chiar ultima strofa, suna mai degraba a tragism din filmele care placeau in atmosfera conturata a modernismului. Acum e altfel. Si tu o stii. E nevoie de rafinament(rafinare), inovatie si surprinzator. Altfel risti o anumita plafonare.
Singura strofa care mi se pare remarcabila este penultima.
Doar umila mea parere.
frumos spus...
pentru textul : în amintirea lui johnny răducanu deinteresant, ai reușit să mă captivezi. este ceva dincolo de litere.
pentru textul : pauză de băgat aplauze deasta nu e bine!
dar e bine că ai sesizat. nimicul din suflet!
pentru textul : Dezambiguizare dePoemul, de fapt, fragmentele, reprezintă o parte dintr-un proiect al meu, pe care sper să îl concretizez cândva într-un volum ("Poemele lui David"). Proiecțiile, venite mereu din subconștient, numele scrise pe copilărie, iarna, sunt repere ale întoarcerilor. Iluziile apar atunci când credem că putem merge mai departe fără El (de aceea sunt netede, pe ele nu se poate păși, iar peștii sunt semne). Ai perceput frumos, mă bucur și îți mulțumesc.
pentru textul : a love song for bobby long demultumesc pentru corecturi. din pacate nu le pot face pt. ca plec intr-o plimbare la montreal via toronto. lipsesc 14 zile. le voi face la intoarcere. cred ca mai sunt si altele. multumesc si pt. apreciere.
pentru textul : Interviu (non-virtual) cu Constantin Virgil Negoiță deciteste aici http://www.hermeneia.com/content/jurnal-de-nesomn-20
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deDa Sapphire, e forțat acolo, ai dreptate. E stilul unor mult mai vechi scrieri de-ale mele, pleznit aici cam aiurea. O să mă gândesc să văd ce pot schimba.
pentru textul : Gemene-asemene deA, da! stefane, ceea ce ai spus tu poate fi si autocaractericare. cuvintele sunt o sabie cu doua taisuri (asta asa ca sa ma exprim pe intelesul tau)
pentru textul : Păsările fără pene mor la primul zbor deun text pe care l-am citit cu plăcere, deși pe alocuri, am simțit nevoia unei recitiri. mi-au plăcut în mod special primele 3 distihuri și ultimul. Deși în contextul dat îmi sună cam artificial acel „ego”. apoi, nu prea am înțeles sensul acelui „luminat” în troleibuz pentru absenți. În penultimul distih, care mi se pare destul expresiv, aș renunța la unul din atributele care încheie fiecare vers : „neștiută”/„anonime”. Mi se pare că se cam bat cap în cap. Aș renunța mai degrabă la „neștiută”. Mi-au plăcut mult acele „lopeți darnice anonime”. În linii generale, un text care transmite ...
P.S. nu toți pacienții simt durere în timpul sau după instalarea necrozei miocardice.
Un cititor,
pentru textul : detalii în echilibru deBot Eugen.
poate inca din titlu ai putea sugera ca nu este o eroare sau greseala de editare ci doua fragmente dintr-un intreg: Gloomy Sunday I si Gloomy Sunday II.
pentru textul : Gloomy Sunday II deexista o stingacie, o oarecare lipsa a curajului de a spune lucrurilor pe nume in poemul de mai sus, ca o provocare alba, ca o asteptare a mortii in somn...cititorului (asta) ii vine sa spuna: 'come on, tell her'! dar poate sint eu prea directa, prea... si inchid unghiuri si altele.
pentru textul : din cuvintele pe care nu le găsesc IV demultam de oprire, Sebi! da, iepurasii sunt numa' buni de pus in sotii:) in tot felul de sotii... Cele bune si tie, spor!
pentru textul : din jurnalul unui iepure alb deuau...asta e extraordinar!
pentru textul : Tragedie & transcendență deNostalgic, mă gândesc la acest simbol al păsărilor întâlnit la autor sub diverse forme și în alte poeme,(ca de exemplu "acolo am văzut pentru prima oară/spaima lua forma unor păsări alb-negre"); o tușă poetică misterioasă cu tente stranii de sfârșit de lume, margine de lume, ce amintesc de atmosfera lui Alfred Hitchcock și "Păsările" lui... Versurile au o intensitate lirică menită să înghită personajele în țeasta anotimpurilor până devin doar niște germeni mărunți, inutili... Nu numai finalul obținut printr-o gradație insesizabilă aproape, are forță ci și alte pasaje: "și de atunci animale bolnave ne ocupă trupurile" sau "privind la ciudatele traiectorii desenate de oameni pe străzile aproape desprinse dintr-un tablou" sau "e o toamnă prea simplă și nu știm dacă iarna asta va ninge dar pornim la drum către munți cu speranță și teamă" Ca un pictor nordic pierdut între fiordurile iluziilor, autorul decorează cadru după cadru tridimensionalul scenografic menit propriului spleen inevitabil, cronicizat în metastaza târzie a unei civilizații căreia nu-i aparține...
pentru textul : Umbra păsărilor dePagini