Aleks, îți citesc poeziile întotdeauna, cu aceeași bucurie și uimire. Bucuria o explic simplu: încă mai scrii. Uimirea este generată de maturizarea fiorului și a expresiei din versurile tale. Mă bucur că nu ai uitat de elefanți, pești și sper că nici de delfini. Deși poezia abundă în metafore, îmi par bine dozate. Mult succes în continuare. Cu drag, O
un poem obsedant de frumos cu elemente ce bintuie, indiferent cind si cui a fost scris. Acel iz de Far East predomina si intriga insa, in acelasi timp, intristeaza si linisteste. Oricum, orice as spune aici nu va explica pe deplin culorea diminetilor din odaia de ceai, deci, multumim Vlad!
sincer, ai un amalgam aici, de stari si de iamgini. mie nu mi se alege nimic, fara suparare. la un moment dat trebuie sa lasam acea cale care sa ii dea cititorului voie sa patrunda in universul autorului si sa vibreze o data cu el. eu nu am putut face asta.
Ecaterina, textul acesta este laborios. Eu unul m-am straduit sa-l parcurg da capo al fine de doua ori si nu pot sa spun ca am regretat aceasta intreprindere. Iar daca tu spui in biografie ca abia ai implinit 17 ani eu nu pot decat sa te felicit si sa ma repet spunand "atentie fratilor, Labis traieste!" Dar daca e sa fiu sincer (si ar trebui, nu?) ori ai 17 ani si ar trebui sa scrii altfel in anul de gratie 2008, ori n-ai de fapt 17 ani si atunci ar trebui sa te comentez eu altfel. Una ori alta... parerea mea de tata de fata de 17 ani. Andu
Nu a trecut decât o oră. Mă întrebam iar unde este "Jocul cu mărgelele de sticlă" de Hesse, mă întrebam ce poem vei scrie azi, mă jucam cu stările ca și cum aș fi atins ghețarii, îmi aminteam că iubești cireșele amare, le descopeream adesea în poeziile tale, știam că îți plac discrepanțele, negativul întors spre femeie din bărbat, nu știam cât din lumină va fi în poem dar mereu mă întrebam de ce nordul tău are culoare nedefinită. Și acum deschid pagina aceasta, văd poezia, parcurg totul, remarc primele două strofe, impecabil, apoi alunec pe o pojghiță de gheață, în strofele 3-4, ceva mă face să mă țin bine, fiindcă registrele se schimbă brusc, și stilul, ca să te regăsesc în aceeași linie elegantă în strofele 5-6 și să admir strofa 7-vers unic. Nu spun acum nimic despre tehnică, nu e timpul, m-au înmărmurit coincidențele. Și mă bucură că există ceea ce simt de departe, din tăcerile mele. Nu plec fără cuvintele acestea: <i>iau o cruce așez în ea umărul femeii și sânul cineva îmi împachetează jocul cu mărgele de sticlă suntem presați de timp devenim frunze în ierbarul timpului apoi altcineva ne fărămițează mâinile trupul picioarele totul</i> Poate îmi voi găsi jocul cu mărgelele de sticlă sau devenirea întru ființă.
cred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
Dorine, Zau ca NU. Interpretarile tele nu "rasar" din text. Alt argument n-am. Daca totusi te intereseaza "Mental Imagery", iti sugerez sa dai un search pe google si o sa ai surprize. Poate le exploatezi (surprizele). Si poate ca va iesi ceva. Adica "altceva" decat ceea ce incerci. Cu prietenie, Gorun
nu împroașcă nimeni cu noroi. textul este revoltător de slab, iar reacția colegilor e una normală. încercă să primești criticile așa cum trebuie și nu să consideri că ar avea cineva ceva cu tine.
Călin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Djamal, mărturisesc, sînt impresionat. excelente imagini și atît de ne-ostentativ așezate
„amintirile se desprind de mine
străpungând distanțele
dintre spumă și zbor”
îmi era dor de un text scris bine și cu bun simț
Bine v-am gasit. Multumesc pentru comentari ( am sa ma bucur socotindu-le un cadou de Craciun ) :). Un Experiment pentru ca nu sunt "poezie", pentru ca in "text" sunt folosite cuvinte "uzate, depasite, etc.": inger, suflet, aripi... si acest experiment ( si urmatoarele ) are ca tema, experimenteaza ;) capacitatea cuvintelor vechi de a exprima simtiri, de a exista pur si simplu intr-un text debarasat de metafore imposibile... si in acelasi timp experimenteaza rezistenta in timp a simplitatii in afara literaturii academice.
Asta nu-mi place; nu-mi place cum construiesti poemul si cum vin versurile astea, prima strofa, de fapt primele 2 strofe puteau functiona foarte bin si ca posibile replici intre ( pentru nebun ) nebun si ceilalti. Nebun, nebun, bine, dar eu nu inteleg totul aci. El nu dirijeaza, el Nu face, el nu drege, Dar are un ceas si uneori, deci nu de obicei fata chestia asta, doar uneori ii deschide capacul. Atunci de ce-i nebun? Era nebuna daca oprea oamenii pe strada si le arata ceasul si zicea replica aia cu amintirile. Atunci da. Dar altfel nu inteleg. Iar faza cu foaia soioasa iar nu o prcep, ce vrea sa fie foaia si de ce ti-o flutura pe sub nas? Indoituri aproape destramtate deja e exagerat, prea mult dus in derizoriu, prea mult exces. In urmatoarele doua strofe nu-mi place paratraznet, iar este exagerat, referintele dali etc, e prea uzata imaginea. Sunt multe de zis si eu sunt obosita acum :). Dar daca ai mai multa grija, cu singuranta textele tale vor fi asa cum trebuie.
Mda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
uite, citeam chiar acum despre propunere: pactul nu il fac, d-le (domnisor?) Andu Moldovean. Iti voi spune insa de fiecare data de ce este un text slab. m-ai binedispus enorm cu lecturile pe care le faci.
trec în fiecare zi neobservată înainte de a pleca îmi caut ochelarii și cheile rătăcite întotdeauna seara mă furișez în sufragerie televizorul e aprins mă aplec să văd dacă doarme și îl sărut ca de obicei deschid geamul lumânarea e aprinsă are întotdeauna grijă să ardă lângă icoană mă gândesc să scriu cândva despre asta despre ziua de azi nu mai pot să spun nimic nu mai vreau să gândesc acum nu simt nici oboseala nici teama aici dorm și ușa e încuiată mâine va ploua iar eu am răbdare înseamnă că va fi un nou răsărit în loc de comentariu. cu aleasa prietenie, mircea nincu.
Frumos discursul acestui poem, o poveste arhetipala spusa la lumina mica a unei lumanari unei femei despre o alta femeie. Un threesome poetic reusit. Cred ca unul dintre cele mai "coapte" pe tema asta din ultima vreme scrise de Vladimir. Remarc constructia "uneori visează că își vede tatăl rătăcit pe un peron plin de femei are mâinile lipite de geam îl strigă în timp ce trenul se pune în mișcare el nu o aude niciodată îmi zice de aceea n-aș putea niciodată iubi într-atât de mult încât sa rămân" - constructie imagistica de tip penita, ca sa zic asa. Nu prea ma impac cu finalul, desi are farmecul lui, insa nu stiu de ce nu ma impac cu el in contextul poemului, parca vine prea dintr-o alta lume, prea brusc. Parca zici ca te-ai lasat de fumat Vladi... ceea ce nu cred :-) Sincer, dupa "cum simt uneori"... ma rog, "mai ales noaptea", iarasi o precizare pe care ai tinut tu asa, sa o faci, desi nu o vad necesara as fi vazut altceva decat mirosul acela de tigari cubaneze, dar mai citesc, mai fumez (eventual cat mai multe havane) si poate imi schimb si parerea asta. Salve si penita mea pentru discursul si cursivul emotional al acestui text. Andu
Cristi, bănuiesc că doar din lipsă de timp nu ne-ai spus și nouă ce anume te-a impresionat.:) Dar sper că vei găsi trei minute pentru o notă lămuritoare. Și cred că ai împușca, astfel, doi iepuri dintr-un foc: i-ai face și autorului un serviciu, și ai respecta și o regulă a locului ( o regulă de bun simț, la urma urmei), care prevede că penițele nu se acordă fără justificare.
Da, voi reflecta la propunerea dumneavoastra.
Textul se vrea o pictura, o imagine plastica a suferintelor evreiesti din Moldova si Transnistria. Lagarul de la Bug era un lagar de exterminare.
Iar Devorah este o fetita care a murit in chinuri intr-o cocina de porci.
mi-a placut mai ales finalul... cu aceea iarna crescuta firesc ca un obstacol de netrecut, unde cuvintele doar ar accentua neputinta... o acceptare senina in fata unui destin fara recurs.
Pentru că, personal, m-am săturat de invectiva mascată în comentariu literar a acestei useriţe şi pseudoautoare de îngrămădiri de litere; m-am săturat să văd cum se fofileşte printre picioarele altora, doar-doar să mai aibă ocazia să mai împroaşte cu gunoi pe cei pe care i s-a pusa pata; m-am săturat de rozătoare subsoliere, şi asta o spun în general.
Oameni buni, e uşor, copilăresc de uşor să mimăm comentariul pe text, dar, de fapt, să atacăm. Apoi, când ni se răspunde la fel, dar asumat si pe faţă, să ne retragem in spatele a "eu am comentat pe text".
Reacţionez destul de repede. Nu sunt genul care întoarce şi celălalt obraz - am rămas de multă vreme fără nici unul. Iar când mă muşcă de bombeu cineva care se pricepe la fenomen, e una, însă când o analfabetă dovedită îşi dă aere de literată şi, printre rânduri, dă cu mine de pământ, e alta. Tac o dată, tac de două ori, ironizez de trei ori... dar cam atât - că văd că domnişoarei îi devin laitmotiv psihotic.
maria, ma bucur ca nu te ai suparat pe mine. insa, intentia mea a fost aceea de a ti sugera sa lucrezi textul. daca eu am reusit asta (si fara sa ma laud, mi a luat numai cateva minute) cu siguranta tu, care esti in tema cum se spune, vei reusi ceva bun si frumos. astept.
dacă ar fi şi numai acest vers ( deşi poezia are ceva simbolist, cu senzaţie de deja-vu), textul are miez, emoţie, într-un cuvânt, poezie. e eufonic, curge...
moartea ne ia pe toţi cu frumosul, e o imagine remarcabilă.
Intenția era de a realiza o mini serie. Sper să reușesc și să ajung la final. Prezența ta pe site mi-a dat încredere în deviza pe care-am adoptat-o cînd am pornit la drum, în această ciudată cruciadă :). Mulțumesc mult.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Aleks, îți citesc poeziile întotdeauna, cu aceeași bucurie și uimire. Bucuria o explic simplu: încă mai scrii. Uimirea este generată de maturizarea fiorului și a expresiei din versurile tale. Mă bucur că nu ai uitat de elefanți, pești și sper că nici de delfini. Deși poezia abundă în metafore, îmi par bine dozate. Mult succes în continuare. Cu drag, O
pentru textul : mlaștini deun poem obsedant de frumos cu elemente ce bintuie, indiferent cind si cui a fost scris. Acel iz de Far East predomina si intriga insa, in acelasi timp, intristeaza si linisteste. Oricum, orice as spune aici nu va explica pe deplin culorea diminetilor din odaia de ceai, deci, multumim Vlad!
pentru textul : Li-lu Yo-lai desincer, ai un amalgam aici, de stari si de iamgini. mie nu mi se alege nimic, fara suparare. la un moment dat trebuie sa lasam acea cale care sa ii dea cititorului voie sa patrunda in universul autorului si sa vibreze o data cu el. eu nu am putut face asta.
pentru textul : Descântec pentru lumină deEcaterina, textul acesta este laborios. Eu unul m-am straduit sa-l parcurg da capo al fine de doua ori si nu pot sa spun ca am regretat aceasta intreprindere. Iar daca tu spui in biografie ca abia ai implinit 17 ani eu nu pot decat sa te felicit si sa ma repet spunand "atentie fratilor, Labis traieste!" Dar daca e sa fiu sincer (si ar trebui, nu?) ori ai 17 ani si ar trebui sa scrii altfel in anul de gratie 2008, ori n-ai de fapt 17 ani si atunci ar trebui sa te comentez eu altfel. Una ori alta... parerea mea de tata de fata de 17 ani. Andu
pentru textul : fructul verde deNu a trecut decât o oră. Mă întrebam iar unde este "Jocul cu mărgelele de sticlă" de Hesse, mă întrebam ce poem vei scrie azi, mă jucam cu stările ca și cum aș fi atins ghețarii, îmi aminteam că iubești cireșele amare, le descopeream adesea în poeziile tale, știam că îți plac discrepanțele, negativul întors spre femeie din bărbat, nu știam cât din lumină va fi în poem dar mereu mă întrebam de ce nordul tău are culoare nedefinită. Și acum deschid pagina aceasta, văd poezia, parcurg totul, remarc primele două strofe, impecabil, apoi alunec pe o pojghiță de gheață, în strofele 3-4, ceva mă face să mă țin bine, fiindcă registrele se schimbă brusc, și stilul, ca să te regăsesc în aceeași linie elegantă în strofele 5-6 și să admir strofa 7-vers unic. Nu spun acum nimic despre tehnică, nu e timpul, m-au înmărmurit coincidențele. Și mă bucură că există ceea ce simt de departe, din tăcerile mele. Nu plec fără cuvintele acestea: <i>iau o cruce așez în ea umărul femeii și sânul cineva îmi împachetează jocul cu mărgele de sticlă suntem presați de timp devenim frunze în ierbarul timpului apoi altcineva ne fărămițează mâinile trupul picioarele totul</i> Poate îmi voi găsi jocul cu mărgelele de sticlă sau devenirea întru ființă.
pentru textul : northern lights decred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
pentru textul : jane doe deDorine, Zau ca NU. Interpretarile tele nu "rasar" din text. Alt argument n-am. Daca totusi te intereseaza "Mental Imagery", iti sugerez sa dai un search pe google si o sa ai surprize. Poate le exploatezi (surprizele). Si poate ca va iesi ceva. Adica "altceva" decat ceea ce incerci. Cu prietenie, Gorun
pentru textul : linia denu împroașcă nimeni cu noroi. textul este revoltător de slab, iar reacția colegilor e una normală. încercă să primești criticile așa cum trebuie și nu să consideri că ar avea cineva ceva cu tine.
pentru textul : reborn deCălin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Ce facem, fraţilor, ne întoarcem?
pentru textul : Pâine şi circ decred ca erotismul are suficienta poezie per se, asa ca ma asteptam la mai putina poezie si la mai multa filozofie. dar poate asta e defectul meu
pentru textul : breathing again deMariana, D-le Manolescu, e un text care a vrut să fie scris. Vă doresc o zi bună!
pentru textul : Pasărea de nailon deDjamal, mărturisesc, sînt impresionat. excelente imagini și atît de ne-ostentativ așezate
pentru textul : sura11 de„amintirile se desprind de mine
străpungând distanțele
dintre spumă și zbor”
îmi era dor de un text scris bine și cu bun simț
Bine v-am gasit. Multumesc pentru comentari ( am sa ma bucur socotindu-le un cadou de Craciun ) :). Un Experiment pentru ca nu sunt "poezie", pentru ca in "text" sunt folosite cuvinte "uzate, depasite, etc.": inger, suflet, aripi... si acest experiment ( si urmatoarele ) are ca tema, experimenteaza ;) capacitatea cuvintelor vechi de a exprima simtiri, de a exista pur si simplu intr-un text debarasat de metafore imposibile... si in acelasi timp experimenteaza rezistenta in timp a simplitatii in afara literaturii academice.
pentru textul : Muzeul particular deAsta nu-mi place; nu-mi place cum construiesti poemul si cum vin versurile astea, prima strofa, de fapt primele 2 strofe puteau functiona foarte bin si ca posibile replici intre ( pentru nebun ) nebun si ceilalti. Nebun, nebun, bine, dar eu nu inteleg totul aci. El nu dirijeaza, el Nu face, el nu drege, Dar are un ceas si uneori, deci nu de obicei fata chestia asta, doar uneori ii deschide capacul. Atunci de ce-i nebun? Era nebuna daca oprea oamenii pe strada si le arata ceasul si zicea replica aia cu amintirile. Atunci da. Dar altfel nu inteleg. Iar faza cu foaia soioasa iar nu o prcep, ce vrea sa fie foaia si de ce ti-o flutura pe sub nas? Indoituri aproape destramtate deja e exagerat, prea mult dus in derizoriu, prea mult exces. In urmatoarele doua strofe nu-mi place paratraznet, iar este exagerat, referintele dali etc, e prea uzata imaginea. Sunt multe de zis si eu sunt obosita acum :). Dar daca ai mai multa grija, cu singuranta textele tale vor fi asa cum trebuie.
pentru textul : morile de vânt nu au ecou deMda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
pentru textul : Abis deuite, citeam chiar acum despre propunere: pactul nu il fac, d-le (domnisor?) Andu Moldovean. Iti voi spune insa de fiecare data de ce este un text slab. m-ai binedispus enorm cu lecturile pe care le faci.
pentru textul : 111 detrec în fiecare zi neobservată înainte de a pleca îmi caut ochelarii și cheile rătăcite întotdeauna seara mă furișez în sufragerie televizorul e aprins mă aplec să văd dacă doarme și îl sărut ca de obicei deschid geamul lumânarea e aprinsă are întotdeauna grijă să ardă lângă icoană mă gândesc să scriu cândva despre asta despre ziua de azi nu mai pot să spun nimic nu mai vreau să gândesc acum nu simt nici oboseala nici teama aici dorm și ușa e încuiată mâine va ploua iar eu am răbdare înseamnă că va fi un nou răsărit în loc de comentariu. cu aleasa prietenie, mircea nincu.
pentru textul : eu trec așa în fiecare zi deAi reusit un text cu adevarat deosebit... are miez, ritm si transcende corsetul formei. Final reusit.
pentru textul : Hemoragii deFrumos discursul acestui poem, o poveste arhetipala spusa la lumina mica a unei lumanari unei femei despre o alta femeie. Un threesome poetic reusit. Cred ca unul dintre cele mai "coapte" pe tema asta din ultima vreme scrise de Vladimir. Remarc constructia "uneori visează că își vede tatăl rătăcit pe un peron plin de femei are mâinile lipite de geam îl strigă în timp ce trenul se pune în mișcare el nu o aude niciodată îmi zice de aceea n-aș putea niciodată iubi într-atât de mult încât sa rămân" - constructie imagistica de tip penita, ca sa zic asa. Nu prea ma impac cu finalul, desi are farmecul lui, insa nu stiu de ce nu ma impac cu el in contextul poemului, parca vine prea dintr-o alta lume, prea brusc. Parca zici ca te-ai lasat de fumat Vladi... ceea ce nu cred :-) Sincer, dupa "cum simt uneori"... ma rog, "mai ales noaptea", iarasi o precizare pe care ai tinut tu asa, sa o faci, desi nu o vad necesara as fi vazut altceva decat mirosul acela de tigari cubaneze, dar mai citesc, mai fumez (eventual cat mai multe havane) si poate imi schimb si parerea asta. Salve si penita mea pentru discursul si cursivul emotional al acestui text. Andu
pentru textul : archetypal fashion deCristi, bănuiesc că doar din lipsă de timp nu ne-ai spus și nouă ce anume te-a impresionat.:) Dar sper că vei găsi trei minute pentru o notă lămuritoare. Și cred că ai împușca, astfel, doi iepuri dintr-un foc: i-ai face și autorului un serviciu, și ai respecta și o regulă a locului ( o regulă de bun simț, la urma urmei), care prevede că penițele nu se acordă fără justificare.
pentru textul : țara lui nu-știu-unde deDa, voi reflecta la propunerea dumneavoastra.
pentru textul : Devorah deTextul se vrea o pictura, o imagine plastica a suferintelor evreiesti din Moldova si Transnistria. Lagarul de la Bug era un lagar de exterminare.
Iar Devorah este o fetita care a murit in chinuri intr-o cocina de porci.
mi-a placut mai ales finalul... cu aceea iarna crescuta firesc ca un obstacol de netrecut, unde cuvintele doar ar accentua neputinta... o acceptare senina in fata unui destin fara recurs.
pentru textul : va fi fost să pleci desă nu uităm poetul din Lancrăm; om întins pe câmp poate fi și un cosaș obosit... etc.
pentru textul : întârzieri dedar mulțumesc.
un poem ce cauta sa se exprime, sa isi explice rostul in lungile sale versuri.
pentru textul : tourniquet dePentru că, personal, m-am săturat de invectiva mascată în comentariu literar a acestei useriţe şi pseudoautoare de îngrămădiri de litere; m-am săturat să văd cum se fofileşte printre picioarele altora, doar-doar să mai aibă ocazia să mai împroaşte cu gunoi pe cei pe care i s-a pusa pata; m-am săturat de rozătoare subsoliere, şi asta o spun în general.
Oameni buni, e uşor, copilăresc de uşor să mimăm comentariul pe text, dar, de fapt, să atacăm. Apoi, când ni se răspunde la fel, dar asumat si pe faţă, să ne retragem in spatele a "eu am comentat pe text".
Reacţionez destul de repede. Nu sunt genul care întoarce şi celălalt obraz - am rămas de multă vreme fără nici unul. Iar când mă muşcă de bombeu cineva care se pricepe la fenomen, e una, însă când o analfabetă dovedită îşi dă aere de literată şi, printre rânduri, dă cu mine de pământ, e alta. Tac o dată, tac de două ori, ironizez de trei ori... dar cam atât - că văd că domnişoarei îi devin laitmotiv psihotic.
Deci de aia.
pentru textul : Viraj mult prea strâns deKatya, mi-a placut poemul tau. Remarc versurile: marea să-l poarte pe umeri până când va înmuguri în toate limbile clorofilei
pentru textul : natalii demaria, ma bucur ca nu te ai suparat pe mine. insa, intentia mea a fost aceea de a ti sugera sa lucrezi textul. daca eu am reusit asta (si fara sa ma laud, mi a luat numai cateva minute) cu siguranta tu, care esti in tema cum se spune, vei reusi ceva bun si frumos. astept.
pentru textul : Noi...un om ca un cer de„moartea ne ia pe toţi/ cu frumosul”.
dacă ar fi şi numai acest vers ( deşi poezia are ceva simbolist, cu senzaţie de deja-vu), textul are miez, emoţie, într-un cuvânt, poezie. e eufonic, curge...
moartea ne ia pe toţi cu frumosul, e o imagine remarcabilă.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deErată - „să mă doară”
pentru textul : Ultrasonografie(II) - varianta a doua deIntenția era de a realiza o mini serie. Sper să reușesc și să ajung la final. Prezența ta pe site mi-a dat încredere în deviza pe care-am adoptat-o cînd am pornit la drum, în această ciudată cruciadă :). Mulțumesc mult.
pentru textul : Crevasă între șansă și miraj dePagini